HOTĂRÂRE nr. 1 din 10 mai 2011 pentru modificarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 19/2010
EMITENT
UNIUNEA NAŢIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 26 mai 2011
Având în vedere desfăşurarea lucrărilor celui de-al X-lea Congres al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din 10 mai 2011, care este legal constituit, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 95 alin. (5) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 18 alin. (1) lit. g) din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 19/2010, în vederea corelării Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc cu prevederile Legii nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 19/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 26 octombrie 2010, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 26, alineatele (2) şi (5) vor avea următorul cuprins: "(2) Bugetul Uniunii este format din contribuţiile băneşti ale membrilor săi, donaţii, sponsorizări şi din orice alte sume de bani dobândite licit. .................................................................................................. (5) Pentru înscrierea la concursul în vederea ocupării unui post de executor judecătoresc, candidatul va plăti o taxă stabilită de Consiliul Uniunii, care se face venit la bugetul Uniunii, în cotă de 80%, iar restul de 20% se face venit la Camere. Taxa se plăteşte la Cameră odată cu depunerea dosarului." ... 2. La articolul 35, litera a) va avea următorul cuprins: "a) primeşte cererile solicitanţilor pentru ocuparea posturilor de executor judecătoresc, împreună cu documentele necesare în acest scop, inclusiv dovada achitării taxei de înscriere şi participare la concurs sau examen, şi le înaintează Consiliului Uniunii, cu dovada achitării de către Camere a cotei de 80% din taxa specificată mai sus în contul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti cu cel puţin 10 zile înaintea datei stabilite pentru concurs, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege;". 3. La articolul 36, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Funcţia de preşedinte poate fi exercitată pe durata unui număr nelimitat de mandate. Durata unui mandat este de 3 ani." 4. La articolul 38, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Bugetul Camerelor este format din contribuţii băneşti ale executorilor judecătoreşti, cota de 20% din taxa de înscriere la concurs şi din taxa de înscriere la intrarea în profesie, donaţii şi sponsorizări, precum şi din orice alte sume de bani dobândite licit." 5. La articolul 38, alineatul (3) se abrogă. 6. La articolul 51, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Persoanele care dobândesc calitatea de executor judecătoresc, indiferent de forma prin care acced, trebuie să îşi înceapă activitatea primind avizul Camerei pentru înscrierea biroului executorului judecătoresc la curtea de apel, după ce fac dovada achitării unei taxe de înscriere în cuantumul propus de către Colegiile directoare ale Camerelor, cu aprobarea Consiliului Uniunii." 7. La articolul 53, litera i) se abrogă. 8. La articolul 66, alineatul (1) se abrogă. Articolul II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare de la data publicării. Articolul III Compartimentele secretariat, juridic şi informatic ale Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, precum şi secretariatele camerelor executorilor judecătoreşti vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Marius Crafcenco Bucureşti, 10 mai 2011. Nr. 1. ---------