LEGE nr. 157 din 25 mai 2022pentru modificarea și completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshoreEMITENT | PARLAMENTUL ROMÂNIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 25 mai 2022
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 14 noiembrie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul legii se modifică și va avea următorul cuprins:
LEGE
privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime ... 2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
(1) Prezenta lege stabilește unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol și de abandonare, precum și a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operațiunilor petroliere, desfășurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore și onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari și Agenția Națională pentru Resurse Minerale, denumită în continuare ANRM.(2) În situația în care un titular este parte la un acord petrolier care se referă atât la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât și la perimetre petroliere offshore sau are calitatea de titular atât al unui/unor acord/acorduri petrolier/petroliere care se referă la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât și la perimetre petroliere offshore, prevederile prezentei legi se aplică numai referitor la operațiunile petroliere desfășurate cu privire la perimetrele petroliere offshore și onshore de adâncime.(3) La propunerea titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre localizate pe uscat (onshore), ANRM stabilește ori, după caz, actualizează lista perimetrelor petroliere onshore de adâncime și a zăcămintelor onshore de adâncime cărora le sunt aplicabile prevederile prezentei legi, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării din partea titularului de acord petrolier. ... 3. La articolul 2 alineatul (1), după litera l) se introduc cinci noi litere, literele m)-q), cu următorul cuprins:
m) investiții în segmentul upstream - toate cheltuielile corespunzătoare investițiilor de dezvoltare și extindere a zăcămintelor existente, explorarea și dezvoltarea de noi zone de producție, înregistrate în evidența contabilă conform reglementărilor contabile aplicabile, executate atât offshore, cât și pe uscat, referitoare la toate tipurile de resurse de petrol și de zăcăminte offshore și/sau onshore de adâncime, respectiv: zăcăminte de gaze naturale libere, zăcăminte de gaze naturale și condensat, zăcăminte de țiței gaze asociate sau zăcăminte de țiței; noțiunea «cheltuielile corespunzătoare investițiilor înregistrate în evidența contabilă conform reglementărilor contabile aplicabile» include costurile aferente investiției, indiferent dacă acestea se înregistrează în contul de profit și pierdere sau în imobilizări corporale sau necorporale sau imobilizări în curs; ...
n) perimetru petrolier onshore de adâncime - perimetru petrolier localizat pe uscat, a cărui arie corespunzătoare proiecției la suprafață a conturului părții din scoarța terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime mai mare sau egal cu 3.000 m izobatic, se realizează lucrări de explorare, dezvoltare, exploatare sau înmagazinare, precum și suprafețele necesare desfășurării activităților de explorare, dezvoltare, exploatare, înmagazinare și transport al petrolului, situate inclusiv în afara acestei arii; ...
o) zăcământ onshore de adâncime - zăcământul aflat în interiorul unui perimetru petrolier onshore de adâncime; ...
p) acord petrolier referitor la perimetre petroliere onshore de adâncime - actul juridic încheiat între ANRM și una sau mai multe persoane juridice române sau străine, în vederea acordării concesiunii petroliere într-un perimetru petrolier localizat pe uscat, potrivit prevederilor Legii nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare; ...
q) lucrări onshore de adâncime reprezintă:– săparea, testarea, echiparea pentru producție, punerea în siguranță, conservarea, abandonarea, demontarea, dezafectarea sondelor și orice alte operațiuni, intervenții, reparații și modificări executate la acestea, forajele geotehnice aferente sondelor, executate cu privire la perimetre onshore de adâncime, ...
și– forajele geotehnice, precum și construirea, desființarea și consolidarea următoarelor obiective aferente operațiunilor petroliere prevăzute la art. 1:(i) instalațiile tehnologice necesare pentru explorarea, dezvoltarea, producția, tratarea, preluarea și predarea petrolului; ... (ii) conductele; ... (iii) alte construcții aferente infrastructurii de producție, transport și tratare a hidrocarburilor, echipamente sau instalații; ... (iv) drumurile de acces; ... (v) infrastructura de comunicații. ... ... ... ... 4. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
Articolul 2^1
(1) Regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare include și impozitul asupra veniturilor suplimentare obținut din perimetrele reglementate de prezenta lege, prevăzut la art. 19.(2) Regimul de redevențe include baza de calcul și metoda de calcul al redevenței petroliere, cotele procentuale de redevență petrolieră și pragurile de producție brută aferente acestor cote, reglementate de Legea nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile la data de 1 ianuarie 2022.(3) Modificarea regimului de redevențe și a regimului fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare, în condițiile prezentei legi, cuprinde:
a) introducerea de noi redevențe, contribuții, taxe și impozite, tarife aplicabile specific sau în mod disproporționat sectorului petrolier; în acest sens, impozitele, taxele și contribuțiile, tarifele aplicabile specific sau în mod disproporționat sectorului petrolier cuprind: impozitele, taxele și contribuțiile, tarifele aplicabile unui număr limitat de sectoare de activitate, cum ar fi sectorul energetic, sectorul extractiv sau cele aplicabile unui număr limitat de operatori economici, definiți pe baza unor criterii limitative, cum ar fi cifra de afaceri sau nivelul profitului; ...
b) majorarea cotelor procentuale de redevență petrolieră sau modificarea pragurilor de producție brută aferente acestor cote, stipulate în fiecare acord petrolier la data de 1 ianuarie 2023, sau modificarea bazelor de impozitare ori a metodei de calcul al redevențelor petroliere datorate la data de 1 ianuarie 2023 pentru operațiuni petroliere de exploatare a petrolului din zăcămintele petroliere, reglementate de Legea nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare; ...
c) majorarea cotelor, modificarea bazelor de impozitare sau a metodei de calcul al oricăruia dintre impozitele, taxele și contribuțiile aplicabile la data de 1 ianuarie 2023, exclusiv sectorului petrolier; ...
d) introducerea de noi impozite, taxe, contribuții sau tarife aplicabile asupra activelor specifice operațiunilor petroliere desfășurate de titularii de acorduri petroliere, cum ar fi: sonde, platforme marine, conducte, stații de tratare, măsurare, preluare, predare a petrolului. ... ... 5. La articolul 4, partea introductivă și litera h) ale alineatului (2) și alineatul (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Titularii depun la Ministerul Energiei următoarea documentație prevăzută în mod limitativ de prezenta lege și care va fi anexată cererii privind emiterea actului de autorizare pentru lucrările offshore:
..................................................................................................
h) acceptarea Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră cu privire la evaluarea notificării privind proiectarea și acceptarea raportului privind pericolele majore asociate cu o instalație de exploatare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore, cu modificările și completările ulterioare; ...
..................................................................................................(3) În vederea emiterii avizului cu privire la lucrările la sonde, titularii depun la ANRM documentația prevăzută în mod limitativ de prezenta lege la alin. (2) lit. a)-c), documentația tehnică întocmită conform instrucțiunilor tehnice emise de ANRM, informarea cu privire la evaluarea notificării privind operațiunile la sondă, respectiv informarea cu privire la evaluarea notificării privind operațiunile combinate, în cazul unor operațiuni combinate, transmise de către Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră în baza prevederilor Legii nr. 165/2016, cu modificările și completările ulterioare. ... 6. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 18
Titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și/sau onshore de adâncime aflate în curs de executare li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevențe și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare existente la data de 1 ianuarie 2023. ... 7. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 19
(1) Titularii de acorduri petroliere offshore și/sau onshore de adâncime, inclusiv filialele acestora și/sau titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și/sau perimetre petroliere onshore de adâncime, aparținând aceluiași grup de interes economic care desfășoară efectiv atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase din aceste perimetre, sunt obligați la calcularea, declararea și plata impozitului asupra veniturilor suplimentare.(2) Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele petroliere offshore și/sau perimetrele petroliere onshore de adâncime, din care se deduc costurile de transport, distribuție, înmagazinare și alte costuri logistice în măsura în care sunt suportate de către titularul acordului petrolier, și prețul de bază minim al intervalului de calcul corespunzător grilei de prețuri prevăzute la alin. (3), înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă proprie din perimetrele petroliere offshore și/sau din perimetrele petroliere onshore de adâncime. Pentru prețuri cuprinse între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, prețul de bază minim al intervalului este 85 lei/MWh ajustat anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019.(3) Impozitul asupra veniturilor suplimentare prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obținute din vânzarea gazelor naturale din producția internă proprie extrase din perimetrele petroliere offshore și/sau perimetrele petroliere onshore de adâncime, așa cum acestea sunt determinate potrivit anexei nr. 2, impozit din care se deduce valoarea investițiilor în segmentul upstream. Procentele de calcul al impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale pentru care se aplică impozitul asupra veniturilor suplimentare practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și/sau onshore de adâncime, pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum, după cum urmează:
a) 15% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 85 lei/MWh și mai mici sau egale cu 100 lei/MWh; ...
b) 30% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 100 lei/MWh și mai mici sau egale cu 115 lei/MWh; ...
c) 35% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 115 lei/MWh și mai mici sau egale cu 130 lei/MWh; ...
d) 40% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor preturi mai mari de 130 lei/MWh și mai mici sau egale cu 145 lei/MWh; ...
e) 50% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 145 lei/MWh și mai mici sau egale cu 160 lei/MWh; ...
f) 55% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 160 lei/MWh și mai mici sau egale cu 175 lei/MWh; ...
g) 60% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 175 lei/MWh și mai mici sau egale cu 190 lei/MWh; ...
h) 70% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 190 lei/MWh. ... (4) Limita maximă a deducerii investițiilor în segmentul upstream nu poate depăși 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare.(5) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) calculează, declară și plătesc lunar impozitul suplimentar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care datorează impozitul.(6) Modelul și conținutul declarației privind impozitul asupra veniturilor suplimentare se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(7) În măsura în care aplicarea prezentelor prevederi impune emiterea de instrucțiuni cu privire la impozitul asupra veniturilor suplimentare, acestea vor fi emise prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ministrului energiei, cu avizul autorității competente.(8) Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore și onshore de adâncime ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special utilizat pentru finanțarea înființării și extinderii rețelelor de distribuție a gazelor naturale și a racordurilor la sistemul național de transport gaze naturale, precum și altor investiții stabilite prin hotărâre a Guvernului. Repartizarea sumelor colectate se face prin hotărâre a Guvernului. Colectarea impozitului asupra veniturilor suplimentare se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(9) Valoarea cumulată a investițiilor în segmentul upstream, înregistrate în evidența contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare, de la intrarea în vigoare a prezentei legi până în luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare, precum și valoarea investițiilor care au fost înregistrate în evidența contabilă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se diminuează lunar cu valoarea investițiilor în segmentul upstream deduse din impozitul pe veniturile suplimentare. Deducerile se aplică până la atingerea valorii cumulate a investițiilor în segmentul upstream, înregistrate în evidența contabilă conform legislației în vigoare. ANRM și Agenția Națională de Administrare Fiscală verifică, conform competențelor, realizarea investițiilor în segmentul upstream deduse din impozitul pe veniturile suplimentare.(10) În cazul înstrăinării investițiilor pentru care s-a beneficiat de deducerea prevăzută la alin. (3) și (4), deducerea acordată se scade din valoarea cumulată a investițiilor în segmentul upstream proporțional cu raportul dintre valoarea investițiilor cedate și valoarea investițiilor înregistrate în segmentul upstream în perioada de referință în care a fost acordată.(11) Impozitul asupra veniturilor suplimentare, calculat în condițiile prezentei legi, reprezintă pentru operatorii economici cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal, în condițiile prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. ... 8. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 20
(1) Pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, titularii acordurilor, inclusiv operatorii economici afiliați acestora:
a) au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la prețurile și în cantitățile determinate de către aceștia, în condițiile legislației naționale și europene în vigoare; ...
b) nu pot face obiectul unor restricții referitoare la preț, comercializare, ofertare și/sau vânzare a hidrocarburilor, după data de 31 decembrie 2022, cu excepția prevederilor legislației naționale și europene. ... (2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Energiei, poate introduce restricții temporare de preț și vânzare pentru cantitățile necesare în vederea asigurării consumului clienților casnici și producătorilor de energie termică destinată populației, precum și a celor necesare îndeplinirii obligațiilor subsumate mecanismelor europene de solidaritate prevăzute de reglementările europene. Aceste măsuri vor fi limitate în timp și scop și se vor aplica în mod proporțional cantităților totale de gaze naturale de producție internă.(3) În vederea protejării siguranței energetice a României, contractele bilaterale de tranzacționare a cantităților de gaze exploatate din perimetrele reglementate de prezenta lege vor fi notificate, pentru monitorizare, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei cel târziu înainte de data intrării în vigoare a acestora.(4) Cantitățile comercializate prin contractele menționate la alin. (3) vor fi oferite în prealabil spre vânzare, cu prioritate, statului român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, denumită în continuare A.N.R.S.P.S. A.N.R.S.P.S. va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la recepția acestei oferte, absența unui răspuns echivalând cu un refuz al ofertei. În caz de refuz, titularii acordurilor au dreptul să continue cu vânzarea acestor cantități către terți. În situația în care cantitățile oferite prioritar către A.N.R.S.P.S. sunt comercializate către terți, prețul de vânzare al gazelor naturale nu va fi mai mic decât prețul oferit către A.N.R.S.P.S. ... 9. După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 20^1, cu următorul cuprins:
Articolul 20^1
(1) Regimul de redevențe și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare, prevăzute la art. 18 și 19, odată ce au fost introduse în acordurile petroliere, nu se vor modifica, indiferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, pe toată durata acestora.(2) Prevederile art. 20 vor rămâne nemodificate pe toată durata acordurilor. ... 10. La articolul 25 alineatul (1), litera n) se abrogă. ... 11. La articolul 25, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Sancțiunea amenzii pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și f)-m) se aplică titularului, iar pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. c)-e), entităților emitente.(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Energiei, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), h), i), k) și l), din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru cele de la alin. (1) lit. c)-g), de către inspectorii de muncă, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. j) și m). ... 12. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 33
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul acordurilor petroliere offshore și onshore de adâncime, nu se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 73/2018, și ale Ordonanței Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare. ... 13. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 34
ANRM și titularii de acorduri petroliere pot încheia acte adiționale la acordurile petroliere referitoare la perimetre petroliere reglementate de prezenta lege, aflate în curs de executare la data de 1 ianuarie 2022, pentru a reflecta la nivel contractual prevederile art. 18, 19, 20 și 20^1. ... 14. Anexa nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Anexa nr. 2
FORMULA DE CALCUL
pentru impozitul asupra veniturilor suplimentare
În funcție de nivelul prețului mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele reglementate de prezenta lege, denumit în continuare PMPC, se aplică următoarele formule de calcul:1. În cazul în care PMPC este între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, ajustat cu IPC, impozitul asupra veniturilor suplimentare total datorat se calculează astfel:
IVST = ISO – VID
ISO = CI * VS
VS = (PMPC – PB) * VGC
VID = min (VI, 0,4 * ISO)
unde:
IVST - impozitul asupra veniturilor suplimentare total datorat;
ISO - impozitul suplimentar calculat la veniturile suplimentare din vânzarea gazelor naturale din producția proprie din perimetrele reglementate de prezenta lege, în urma practicării unor prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, ajustate cu IPC, după caz;
CI - cota de impozitare a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale [15% - conform art. 19 alin. (3) lit. a)], aplicabilă în urma practicării unor prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, ajustate anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
VS - venitul suplimentar din perimetrele reglementate de prezenta lege, calculat din vânzarea gazelor naturale din producția proprie, cu prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv;
PMPC - prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele reglementate de prezenta lege, din care se deduc costurile de transport, distribuție, înmagazinare și alte costuri logistice în măsura în care sunt suportate de către titularul acordului petrolier;
PB - preț de bază minim al intervalului de calcul corespunzător, respectiv, pentru prețuri PMPC între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, este 85 lei/MWh, ajustat anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
VGC - volumele de gaze vândute din producția internă proprie din perimetrele reglementate de prezenta lege;
IPC - indicele anual al prețurilor de consum din anul precedent publicat de Institutul Național de Statistică din România;
VID - valoarea investițiilor în segmentul upstream deductibile;
VI - valoarea cumulată a investițiilor în segmentul upstream, așa cum sunt prevăzute la art. 19 alin. (9), care se diminuează lunar cu valoarea VID dedusă. ... 2. În cazul în care PMPC depășește 100 lei/MWh, ajustat cu IPC, impozitul asupra veniturilor suplimentare total datorat se calculează astfel:
IVST = ISO – VID
ISO = CI * VS
VS = (PMPC – PB) * VGC
VID = min (VI, 0,4 * ISO)
unde:
ISO - suma impozitelor suplimentare, calculate pentru fiecare interval de preț conform art. 19 alin. (3) lit. a)-h), respectiv:
ISO = ISOl + ISO2 + ... + ISOh
ISOh se calculează conform formulei de calcul de la pct. 1 unde termenii corespunzători au următoarele semnificații:
CI - cota de impozitare a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale din perimetrele reglementate de prezenta lege, pentru fiecare interval de preț corespunzător, conform art. 19 alin. (3) lit. a)-h);
PB - preț de bază minim al intervalului de calcul corespunzător, ajustat anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu IPC;
VS - venitul suplimentar din perimetrele reglementate de prezenta lege, calculat pentru fiecare interval de preț corespunzător.
Exemplu de calcul: pentru vânzarea unui volum VGC de 1 MWh la un preț de vânzare de 122 lei/MWh, din care se deduc costurile de transport, distribuție, înmagazinare și alte costuri logistice în cuantum total de 2 lei, impozitul asupra veniturilor suplimentare total datorat se calculează aplicând formulele de mai sus, astfel:
IVST = ISO – VID = 8,5 – 3,4 = 5,1 lei
ISO = CI1 * VS1 + CI2 * VS2 + CI3 * VS3 = 0,15 * 15 + 0,30 * 15 + 0,35 * 5 = 8,5 lei
VID = 0,4 * ISO = 0,4 * 8,5 = 3,4 lei
CI1 = 0,15 - cota de impozitare (15%) a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale din perimetrele reglementate de prezenta lege, aplicabilă în urma practicării unor prețuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv, conform art. 19 alin. (3) lit. a), ajustate anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
CI2 = 0,3 - cota de impozitare (30%) a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale din perimetrele reglementate de prezenta lege, aplicabilă în urma practicării unor prețuri între 100 lei/MWh și 115 lei/MWh inclusiv, conform art. 19 alin. (3) lit. b), ajustate anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
CI3 = 0,35 - cota de impozitare (35%) a veniturilor suplimentare din vânzarea gazelor naturale din perimetrele reglementate de prezenta lege, aplicabilă în urma practicării unor prețuri între 115 lei/MWh și 130 lei/MWh inclusiv, conform art. 19 alin. (3) lit. c), ajustate anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
VS1 = (100 – 85) * 1 = 15 lei venitul suplimentar din perimetrele reglementate de prezenta lege, calculat ca diferență între 100 lei/MWh și 85 lei/MWh, ajustate anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
VS2 = (115 – 100) * 1 = 15 lei venitul suplimentar din perimetrele reglementate de prezenta lege, calculat ca diferență între 115 lei/MWh și 100 lei/MWh, ajustate anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019;
VS3 = (120 – 115) * 1 = 5 lei venitul suplimentar din perimetrele reglementate de prezenta lege, calculat ca diferență între PMPC (120 lei/MWh din exemplul dat) și 115 lei/MWh (prețul de bază minim al intervalului), ajustate anual cu rata IPC începând cu 1 ianuarie 2019. ... ...
Articolul II
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 19 alin. (6) din Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul III
Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 14 noiembrie 2018, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
PREȘEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎȚU
București, 25 mai 2022.
Nr. 157.
----