REGULAMENT din 5 iulie 2011
privind autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalisticePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011
Capitolul I Dispoziţii generale
Articolul 1
(1) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice reprezintă componenta asigurării unui sistem al calităţii în efectuarea expertizelor criminalistice judiciare, prin care sunt recunoscute oficial capacitatea şi competenţa tehnico-ştiinţifică a acestora de a efectua expertize criminalistice la solicitarea organelor judiciare. ...
(2) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice se face de către o comisie formată din experţi criminalişti din cadrul instituţiilor publice şi asociaţiilor profesionale în care aceştia îşi desfăşoară activitatea sau, după caz, ai căror membri sunt. ...
(3) Comisia este alcătuită din 2 reprezentanţi ai instituţiilor publice în care îşi desfăşoară activitatea experţi criminalişti, 2 reprezentanţi având calitatea de experţi criminalişti din cadrul asociaţiilor profesionale ale experţilor criminalişti şi un reprezentant al mediului academic desemnat de Academia Română. ...
(4) Organizarea şi funcţionarea comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. ...
Articolul 2
(1) Prezentul regulament se aplică laboratoarelor private de expertize criminalistice constituite individual, ca persoană fizică autorizată, sau constituite prin asociere, ca societate civilă profesională cu răspundere limitată şi personalitate juridică. ...
(2) Laboratorul privat de expertize criminalistice are drept obiect de activitate efectuarea expertizelor criminalistice. ...
Articolul 3
Rapoartele de expertiză criminalistică efectuate de laboratoarele private de expertize criminalistice sunt valabile în condiţiile în care:
a) laboratorul este autorizat şi autorizaţia este valabilă; ...
b) sunt efectuate pentru specialităţile de expertize criminalistice pentru care există autorizare; ...
c) sunt efectuate de un expert criminalist autorizat. ...
Capitolul II Condiţii de autorizare a laboratoarelor private de expertize criminalistice
Articolul 4
Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice constă în:
a) evaluarea capacităţii tehnice a laboratorului, necesară pentru a efectua expertize pe anumite specialităţi criminalistice; ...
b) verificarea îndeplinirii condiţiilor legale privind autorizarea şi competenţa experţilor criminalişti ai laboratorului, pentru a putea efectua expertize criminalistice pe anumite specialităţi; ...
c) verificarea îndeplinirii cerinţelor privind asigurarea respectării circuitului documentelor, arhivarea şi păstrarea acestora. ...
Articolul 5
Evaluarea laboratorului se realizează pentru specialităţile de expertiză criminalistică ce vor putea fi efectuate în cadrul acestuia, prevăzute de lege.
Articolul 6
(1) În cadrul laboratoarelor private îşi pot exercita profesia şi experţi criminalişti autorizaţi colaboratori, în baza unui contract de colaborare, sau experţi criminalişti autorizaţi şi salarizaţi în baza unui contract de salarizare, potrivit prevederilor legale. ...
(2) În cadrul laboratoarelor private se poate angaja personal de specialitate, precum şi personal auxiliar corespunzător, necesar pentru desfăşurarea activităţii. ...
(3) Laboratoarele private de expertize criminalistice se individualizează printr-o denumire specifică ce cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmată de sintagma "societate civilă de experţi criminalişti autorizaţi". ...
Articolul 7
(1) Poate fi autorizat ca laborator privat de expertize criminalistice orice laborator cu sediul în România, constituit de experţi criminalişti autorizaţi, care funcţionează sub această formă şi îndeplineşte condiţiile de autorizare. ...
(2) Laboratoarele private de expertize criminalistice se autorizează, la solicitarea acestora, pe specialităţi de expertiză criminalistică, pentru care, pe baza unei evaluări specifice, dovedesc că dispun cel puţin de condiţiile logistice şi de competenţa prevăzute de Procedura privind evaluarea laboratoarelor private de expertize criminalistice în vederea autorizării. ...
(3) Laboratoarele de expertize criminalistice acreditate de un organism de acreditare recunoscut într-un stat membru al Uniunii Europene să efectueze activităţi de încercări pentru anumite specialităţi criminalistice se autorizează fără altă evaluare pentru specialităţile de expertiză criminalistică înscrise în certificatul de acreditare şi solicitate pentru autorizare, în condiţiile prevăzute la art. 9 lit. a). ...
(4) Laboratoarele private de expertize criminalistice trebuie să îndeplinească în mod permanent cerinţele şi condiţiile care au stat la baza autorizării. ...
Capitolul III Procedura de autorizare a activităţii de expertiză criminalistică în laboratoare private
Articolul 8
(1) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice se realizează de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (2), care se organizează la nivel naţional. ...
(2) Comisia de autorizare îşi desfăşoară activitatea pe baza unui set unic de documente cuprinzând: ...
a) regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de autorizare, stabilit prin hotărâre a Guvernului; ...
b) proceduri privind evaluarea laboratoarelor, precum şi supravegherea celor autorizate, stabilite prin hotărâre a Guvernului. ...
(3) Componenţa comisiei de autorizare şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia se aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului administraţiei şi internelor. ...
(4) Documentele prevăzute la alin. (2) se elaborează de Ministerul Justiţiei prin structurile de specialitate. ...
Articolul 9
Procedura de autorizare a laboratoarelor private de expertize criminalistice cuprinde, în principal, următoarele etape:
a) depunerea cererii cuprinzând specialităţile de expertiză criminalistică pentru care se solicită autorizarea, însoţită de un chestionar de informare şi autoevaluare completat de laboratorul solicitant, la comisia de autorizare; ...
b) analizarea de către comisia de autorizare a informaţiilor privind laboratorul solicitant, furnizate de acesta prin chestionarul de informare şi autoevaluare; ...
c) evaluarea la faţa locului de către comisia de autorizare şi întocmirea raportului de evaluare; ...
d) analizarea de către comisia de autorizare a dosarului laboratorului solicitant şi stabilirea concluziilor cu privire la îndeplinirea criteriilor de autorizare de către acesta; ...
e) întocmirea şi eliberarea certificatului de autorizare; ...
f) supravegherea laboratoarelor private autorizate prin verificări la intervale specificate şi întocmirea rapoartelor de supraveghere; ...
g) analizarea de către comisia de autorizare a situaţiei laboratoarelor autorizate, pe baza rapoartelor de supraveghere, a programelor de acţiuni corective, a eventualelor sesizări şi reclamaţii şi a altor informaţii relevante pe care le deţine, şi stabilirea concluziilor cu privire la menţinerea sau modificarea, după caz, a statutului autorizării - suspendare, limitare sau retragere. ...
Articolul 10
(1) Autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice se finalizează printr-un certificat de autorizare, cu o durată de valabilitate de 5 ani. ...
(2) Pe durata de valabilitate a autorizării, laboratoarele private de expertize criminalistice sunt supuse supravegherii permanente prin verificări pe baza cărora autorizarea poate fi menţinută sau, după caz, suspendată, limitată ori retrasă, potrivit procedurii de autorizare. ...
Articolul 11
Ministerul Justiţiei întocmeşte şi actualizează lista laboratoarelor private de expertize criminalistice şi a specialităţilor pentru care au fost autorizate, pe care o publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi o afişează pe pagina de internet a instituţiei.
Capitolul IV Atribuţii şi obligaţii
Articolul 12
Laboratoarele private de expertize criminalistice autorizate, care fac obiectul prezentului regulament, au următoarele obligaţii:
a) să furnizeze toate datele şi informaţiile cerute pentru autorizare; ...
b) să faciliteze şi să asigure condiţiile necesare pentru verificarea la faţa locului de către comisia de autorizare a condiţiilor de competenţă tehnică obligatorii pentru autorizare; ...
c) să achite, la termenele stabilite, potrivit reglementărilor în vigoare, taxele prevăzute pentru autorizare şi supraveghere; ...
d) să menţină permanent condiţiile de competenţă tehnică pe baza cărora au fost autorizate; ...
e) să îşi desfăşoare activitatea în limitele autorizării, potrivit certificatului de autorizare; ...
f) să informeze de îndată comisia de autorizare despre orice schimbări survenite privind condiţiile avute în vedere la acordarea autorizării. ...
Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 13
Cheltuielile ocazionate de autorizarea şi supravegherea laboratoarelor private de expertize criminalistice se suportă de laboratoarele solicitante.
-----------