DECIZIE nr. 148 din 8 mai 2001
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, cu modificările ulterioare
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 20 septembrie 2001



    Lucian Mihai - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Ioan Muraru - judecător
    Nicolae Popa - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Romul Petru Vonica - judecător
    Gabriela Ghita - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Mariana Ivaniuc în Dosarul nr. 6.011/CA/2000 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi comercial.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 aprilie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 24 aprilie 2001 şi apoi la 8 mai 2001.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Prin Încheierea din 12 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 6.011/CA/2000, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi comercial a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 9/1999, aprobată prin Legea nr. 18/2000, modificat şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 119/2000. Excepţia a fost ridicată de Mariana Ivaniuc printr-o acţiune civilă formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 16 din Constituţie, întrucât acorda "sotiilor, soţilor celor decedati şi cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate mai multe drepturi decât titularilor de drepturi, care au suportat efectiv abuzurile dictaturii comuniste".
    Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este intemeiata, deoarece textul de lege criticat "încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii pentru ca permite depunerea cererilor vizând acest decret-lege de către cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi după data de 15 martie 2000".
    Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Guvernul, în punctul sau de vedere, luând în considerare jurisprudenta Curţii Constituţionale, apreciază ca excepţia este intemeiata, deoarece dispoziţiile legale criticate contravin art. 16 din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 9/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 22 februarie 1999), aprobată şi modificat prin Legea nr. 18/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 martie 2000), modificat şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999), precum şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 119/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000).
    Aceste dispoziţii legale aveau la data pronunţării încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale (12 septembrie 2000) următorul cuprins: "Cererile pentru stabilirea drepturilor titularilor, prevăzute de prezentul decret-lege, se pot depune la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până cel mai târziu la data de 15 martie 2000, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a^1), care pot depune cereri până la data de 31 decembrie 2000. După data de 15 martie 2000 şi, respectiv, 31 decembrie 2000 direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor primi spre rezolvare numai cererile depuse de sotii (sotiile) celor decedati, prevăzuţi la art. 4, şi de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, prevăzuţi la art. 11."
    În vederea examinării dispoziţiilor legale criticate Curtea retine în prealabil ca textul lit. a^1) a art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare, are următorul cuprins: "a fost persecutata sau deportata de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale;". Litera a^1) a fost introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999).
    De asemenea, Curtea retine ca dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 11 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, au următorul conţinut:
    - Art. 4: "(1) Soţul (sotia) celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminati în timpul detentiei, internati abuziv în spitale de psihiatrie, deportati sau prizonieri, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 60.000 lei neimpozabila, dacă ulterior, nu s-a recăsătorit.
    (2) De aceleaşi drepturi beneficiază soţul (sotia) celui care a decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din deportare sau din prizonierat, dacă, ulterior, nu s-a recăsătorit." ;
    - Art. 11 alin. (1): "Beneficiază de prevederile prezentului decret-lege şi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate."
    Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile art. 8 alin. (3) din decretul-lege criticat, prin regimul juridic diferit aplicabil celor două categorii de cetăţeni români, încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".
    Examinând excepţia, Curtea constata ca argumentul invocat în susţinerea acesteia este întemeiat. Dispoziţiile legale criticate, limitand în timp posibilitatea depunerii cererilor pentru stabilirea drepturilor ce se cuvin în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare, în funcţie de calitatea persoanei (persoana având domiciliul în ţara sau în străinătate; titular sau soţ/sotie al/a celui decedat), contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Acest principiu este aplicabil, prin natura lui, în cazul tuturor drepturilor şi libertăţilor consacrate prin Constituţie sau prin lege.
    În legătură cu aplicarea principiului egalităţii Curtea Constituţională a stabilit însă în mod constant în jurisprudenta sa ca "violarea principiului egalităţii şi nediscriminarii exista atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără sa existe o motivare obiectivă şi rezonabila, sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
    În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în aplicarea principiului nediscriminarii prevăzut la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a stabilit ca orice diferenţa de tratament facuta de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabila (de exemplu, în cazul "Markx împotriva Belgiei", 1979).
    În aceste condiţii Curtea Constituţională constata că nu are o justificare obiectivă şi rezonabila stabilirea unui termen pentru depunerea cererilor privind stabilirea drepturilor titularilor, în timp ce pentru cererile depuse de sotii/sotiile celor decedati şi pentru cele depuse de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate nu este prevăzut nici un termen.
    Pe de altă parte, Curtea observa ca ulterior sesizării sale termenul de depunere a cererilor pentru stabilirea drepturilor ce se cuvin în baza decretului-lege criticat a fost prelungit în temeiul art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000, potrivit căruia: "Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se depun la direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială până la data de 31 martie 2001. După această dată se vor primi doar cererile persoanelor prevăzute la art. 3, precum şi cele ale cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate." Aceste dispoziţii legale menţin discriminarea nejustificată între cele două categorii de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat.
    În consecinţa, Curtea urmează sa admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate ca dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana Ivaniuc în Dosarul nr. 6.011/CA/2000 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi comercial şi, în consecinţa, constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 8 alin. (3) din "Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri", republicat, cu modificările ulterioare, dispoziţii prin care se prevăd termene pentru depunerea cererilor privind stabilirea drepturilor titularilor.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2001.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    LUCIAN MIHAI
    Magistrat-asistent,
    Doina Suliman
    --------