ORDIN nr. 500 din 18 iulie 2001 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestrul II 2001
EMITENT
MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 6 august 2001
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, în temeiul art. 31 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, şi al art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 4/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, emite următorul ordin: Articolul 1 Pentru semestrul II 2001, începând cu luna septembrie 2001 valoarea nominală indexata a unui tichet de masa, stabilită potrivit prevederilor art. 31 alin. (3) teza a doua alin. (4) şi (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, este de 41.000 lei. Articolul 2 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Ion Giurescu, secretar de stat -------