LEGE nr. 108 din 16 iunie 1999 (*republicată*)
pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii
EMITENT
  • PARLAMENTUL
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 10 octombrie 2002



    ────────────────── Notă *) Republicată în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 137/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 23 septembrie 1999.
    Legea nr. 108/1999 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 21 iunie 1999, şi a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 137/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 23 septembrie 1999 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 320/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 28 iunie 2001) şi prin Hotărârea Guvernului nr. 238/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2002.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Se înfiinţează Inspecţia Muncii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti.
    (2) Inspecţia Muncii are personalitate juridică şi este finanţată de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare.

    Articolul 2

    Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, unităţi cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

    Articolul 3

    Inspecţia Muncii, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, poate propune Guvernului înfiinţarea în subordinea sa, în condiţiile prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare, a unor unităţi cu personalitate juridică, prin intermediul cărora să se asigure pregătirea sau perfecţionarea pregătirii personalului propriu, precum şi efectuarea unor prestaţii legate de specificul activităţii.

    Articolul 4

    (1) Funcţionarea Inspecţiei Muncii se reglementează prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
    (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii va fi adoptat în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I**).
    ──────────── Notă **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 767/1999 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 24 septembrie 1999, cu modificările ulterioare.

    Capitolul 2 Atribuţiile Inspecţiei Muncii


    Articolul 5

    Obiectivele principale ale activităţii Inspecţiei Muncii sunt următoarele:
    a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la securitatea şi sănătatea în munca, la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale;
    b) informarea autorităţilor competente despre deficientele legate de aplicarea corecta a dispoziţiilor legale în vigoare;
    c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei muncii;
    d) asistarea tehnica a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale şi a conflictelor sociale;
    e) iniţierea de propuneri adresate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru îmbunătăţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în domeniu.

    Articolul 6

    (1) În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5, Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii:
    a) în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează:
    - încadrarea în munca şi încetarea activităţii persoanelor care desfăşoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenţii civile de prestări de servicii;
    - stabilirea şi respectarea duratei timpului de lucru;
    - stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, precum şi a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;
    - accesul fără nici o discriminare pe piaţa muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum şi ale unor categorii de persoane defavorizate;
    - respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislaţia muncii şi a clauzelor contractelor colective de muncă;
    b) în domeniul securităţii şi al sănătăţii în munca:
    - acorda asistenţa tehnica persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale şi controlează realizarea acestora;
    - efectuează sau solicita măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi şi în afară acestora, pentru clarificarea unor situaţii de pericol;
    - dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constata o stare de pericol iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională, şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
    - acorda angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii în munca;
    - retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii în munca, dacă constata ca prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respecta prevederile legislaţiei în vigoare;
    - cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenta accidentelor de muncă;
    - coordonează activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul securităţii, sănătăţii şi al relaţiilor de muncă şi urmăreşte activitatea de formare a specialiştilor în domeniu;
    - controlează aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la certificarea produselor, maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de protecţie din punct de vedere al securităţii în munca, la intrarea acestora pe teritoriul naţional, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale;
    - controlează respectarea îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la sănătatea în munca şi la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.
    (2) Inspecţia Muncii furnizează, la cerere, celor interesaţi, contra cost, asistenţa de specialitate.

    Articolul 7

    (1) Contravaloarea unor prestaţii prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), precum şi a asistenţei acordate în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se suporta de către beneficiarii acestora şi constituie venituri ce se gestionează în regim extrabugetar de către Inspecţia Muncii şi, după caz, de către unităţile subordonate acesteia şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital şi de personal.
    (2) Prestaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), pentru care se percep tarife, cuantumul acestora, precum şi tarifele pentru asistenţa acordată în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

    Articolul 8

    În realizarea atribuţiilor sale Inspecţia Muncii cooperează cu ministere, inspecţii din alte domenii, instituţii publice sau private, cu reprezentanţii partenerilor sociali şi poate apela la serviciile unor experţi sau ale unor organisme specializate, în condiţiile stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.

    Articolul 9

    Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Paza organizează activităţile de inspecţie a muncii prin serviciile proprii de specialitate, care au competenţa exclusiva numai pentru structurile respective.

    Capitolul 3 Organizarea Inspecţiei Muncii


    Articolul 10

    (1) Inspecţia Muncii este condusă de un inspector general de stat.
    (2) În exercitarea atribuţiilor de conducere inspectorul general de stat are în subordine 2 inspectori generali de stat adjuncţi.
    (3) Inspectorul general de stat este numit prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.
    (4) Atribuţiile inspectorilor generali de stat adjuncţi sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.

    Articolul 11

    Inspectoratele teritoriale de muncă sunt conduse de câte un inspector şef, numit de ministrul muncii şi solidarităţii sociale la propunerea inspectorului general de stat.

    Articolul 12

    Personalul Inspecţiei Muncii este alcătuit din inspectori de muncă şi din alte categorii de personal.

    Articolul 13

    Structura organizatorică a Inspecţiei Muncii şi a inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi numărul maxim al personalului acestora se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, pe baza şi în limita numărului de posturi aprobate pentru Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin hotărâre a Guvernului.

    Articolul 14

    (1) Salarizarea personalului încadrat la Inspecţia Muncii se stabileşte prin lege. Până la adoptarea unei legi proprii salarizarea se va realiza astfel:
    a) pentru Inspecţia Muncii, potrivit prevederilor legale aplicabile aparatului propriu al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale;
    b) pentru inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit prevederilor legale aplicabile serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
    (2) Echivalarea funcţiilor specifice de conducere şi de execuţie din Inspecţia Muncii se face prin hotărâre a Guvernului, până la adoptarea unei legi proprii privind salarizarea personalului Inspecţiei Muncii.

    Articolul 15

    Inspecţia Muncii prezintă anual ministrului muncii şi solidarităţii sociale un raport de activitate privind modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile stabilite prin prezenta lege.

    Capitolul 4 Inspectorul de muncă


    Articolul 16

    (1) Inspectorii de muncă sunt funcţionari publici.
    (2) Inspectorii de muncă sunt independenţi faţă de orice schimbare guvernamentală şi de orice influenţa neprevăzută din afară.

    Articolul 17

    (1) Încadrarea inspectorilor de muncă se face prin concurs sau examen, în raport cu pregătirea profesională şi cu aptitudinile candidaţilor.
    (2) Numirile în funcţii de conducere se fac pe baza unor criterii stabilite în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Muncii.

    Articolul 18

    Inspectorii de muncă sunt obligaţi:
    a) sa nu aibă nici un interes, direct sau indirect, de orice natura ar fi acesta, în unităţile care se afla sub incidenţa controlului lor;
    b) sa nu dezvaluie secretele de fabricaţie şi, în general, procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunoştinţa în exercitarea funcţiilor lor, nici după momentul încetării, indiferent de motiv, a contractului lor individual de muncă;
    c) sa păstreze confidenţialitatea oricărei reclamaţii care semnaleaza nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege şi sa nu dezvaluie conducătorului persoanei juridice şi persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul ca inspecţia a fost efectuată ca urmare a unei reclamaţii.

    Articolul 19

    (1) Inspectorii de muncă au următoarele drepturi:
    a) să aibă acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă, în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta;
    b) să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării accidentelor de muncă;
    c) sa procure dovezi, să efectueze investigaţii sau examene, sa ceara prezentarea documentaţiei pe care o considera necesară, sa realizeze măsurători sau sa preleveze mostre de substanţe utilizate în procesul de producţie;
    d) sa impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-un timp limitat;
    e) sa ceara, acolo unde este cazul, modificarea instalaţiilor sau a proceselor tehnologice utilizate, dacă acestea nu asigura securitatea lucrătorilor la locul de muncă;
    f) sa dispună întreruperea sau suspendarea imediata a proceselor de muncă atunci când constata o stare de pericol iminent de accident sau de imbolnavire profesională pentru lucrătorii care participa la procesul de producţie sau pentru alte persoane;
    g) sa apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă sau a materialelor folosite;
    h) sa dispună măsuri atunci când conducătorul persoanei juridice nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale;
    i) sa sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri considerate infracţiuni;
    j) să între în toate locurile în care se efectuează lucrări ce implica riscuri pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
    k) sa ceara informaţii, fie singuri, fie în prezenta martorilor, de la orice persoană şi despre orice problema care constituie obiectul controlului;
    l) sa propună retragerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii în munca, dacă constata ca, prin modificarea condiţiilor care au stat la baza acesteia, nu se respecta prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2) Măsurile luate de inspectorii de muncă pot fi contestate pe căile judiciare sau administrative prevăzute de lege.

    Capitolul 5 Sancţiuni


    Articolul 20

    Împiedicarea, în orice mod, de către un angajator, persoana fizica sau juridică, a inspectorilor de muncă să îşi exercite controlul în limitele prevăzute la art. 6 şi 19 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 45.000.000 lei la 90.000.000 lei.

    Articolul 21

    Refuzul unui angajator, persoana fizica sau juridică, de a aduce la îndeplinire măsurile obligatorii, dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 6 şi 19, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000.000 lei la 100.000.000 lei.

    Articolul 22

    (1) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 20 şi 21 se fac de către inspectorii de muncă.
    (2) Prevederile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare*).
    ────────── Notă *) Legea nr. 32/1968, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001 (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002).
    La art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se prevede că ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, aceasta se va socoti facuta la dispoziţiile corespunzătoare ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.
    (3) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, un procent de 15% din sumele încasate cu titlu de amenda constituie venituri extrabugetare care se încasează, se administrează, se contabilizeaza şi se utilizează de Inspecţia Muncii.
    (4) Veniturile prevăzute la alin. (3) se vor folosi pentru acoperirea unei cote-părţi din cheltuelile curente de capital, precum şi pentru constituirea şi utilizarea, numai până la data aplicării prevederilor art. 14, a fondului de stimulare a personalului încadrat la aceasta instituţie. Modul de repartizare a stimulentelor se stabileşte prin decizie emisă de inspectorul general de stat.

    Articolul 23

    Inspectorii de muncă sunt competenţi să constate şi sa sanctioneze toate faptele care, potrivit legii, constituie contravenţii şi pentru care se prevede că agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, al direcţiilor generale de muncă şi solidaritate socială şi al inspectoratelor teritoriale de muncă.

    Articolul 24

    În cazul săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sănătate în munca, Inspecţia Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerţului.

    Capitolul 6 Dispoziţii finale


    Articolul 25

    (1) Inspecţia Muncii preia în administrare de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pe bază de protocol, clădirile şi terenurile aferente, precum şi toate celelalte bunuri necesare activităţilor specifice.
    (2) Pentru dezvoltarea activităţilor proprii autorităţile publice centrale sau locale vor atribui Inspecţiei Muncii, cu prioritate, în condiţiile prevăzute de lege, terenuri, clădiri şi spaţii.

    Articolul 26

    (1) Sumele realizate în condiţiile art. 7, care se gestionează în regim extrabugetar, se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobânda.
    (2) Sumele prevăzute la alin. (1), neutilizate până la sfârşitul anului, se reportează în anul următor, putând fi utilizate cu aceleaşi destinaţii.

    Articolul 27

    Personalul preluat de către Inspecţia Muncii de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale se considera transferat în interesul serviciului.

    Articolul 28

    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Hotărârea Guvernului nr. 188/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale se modifica în mod corespunzător**).
    ────────────────── Notă **) Hotărârea Guvernului nr. 188/1999 a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 4/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 9 ianuarie 2001.
    (3) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga art. 181 şi 182 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, precum şi orice dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.
    ─────────────────