ORDIN nr. 443 din 23 februarie 2022pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 28 februarie 2022
    Văzând Referatul de aprobare nr. AR 2.921/2022 al Direcției politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnologiilor medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
    având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul sănătății emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/ comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, denumit în continuare Canamed, prevăzut în anexa nr. 1.


    Articolul 2

    Se aprobă prețurile de referință generice, prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 3

    Se aprobă prețurile de referință inovative, prevăzute în anexa nr. 3.


    Articolul 4

    Prețurile medicamentelor de uz uman cuprinse în Canamed sunt valabile până la data de 28 februarie 2023.


    Articolul 5

    La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 și 552 bis din 26 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 6

    Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
    *) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 bis, care se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București.


    Articolul 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu 1 martie 2022.

    p. Ministrul sănătății,
    Romică-Andrei Baciu,
    secretar de stat

    București, 23 februarie 2022.
    Nr. 443.

    ANEXA nr. 1

    ANEXA
    privind prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot
    fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor
    sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și
    medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul
    Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene
    și a municipiului București


    ANEXA nr. 2

    ANEXA
    privind prețul de referință generic (PRG) pentru medicamente generice/biosimilare pentru
    care există/nu există aprobat preț pentru medicamentul inovativ


    ANEXA nr. 3

    ANEXA
    privind prețul de referință inovativ