DECIZIE 67 03/02/2005

DECIZIE nr. 67 din 3 februarie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul penal şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 18 februarie 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul penal şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, excepţie ridicată de Grigore Opriţă în Dosarul nr. 49/P/Ap/2004 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii formulate.
Deliberând asupra amânării cauzei, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, Curtea respinge cererea formulată.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece libertatea de exprimare nu poate fi absolută, fiind susceptibilă de anumite restricţii, şi, pe cale de consecinţă, dispoziţiile legale criticate nu înfrâng prevederile Legii fundamentale invocate.
În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii extrinseci a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, reprezentantul Ministerului Public arată că aceasta este nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 49/P/Ap/2004, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 317 din Codul penal şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Excepţia a fost ridicată de Grigore Opriţă în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei cauze penale în calea de atac a apelului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în primul rând, că art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, ca, de altfel, întregul act normativ, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 referitoare la delegarea legislativă, deoarece la momentul emiterii ordonanţei, în lipsa unei legi de abilitare, era necesar ca aceasta să se circumscrie unei condiţii de urgenţă serioase şi reale. Ordonanţa are ca scop incriminarea unor fapte care oricum erau infracţiuni potrivit Codului penal şi nici un eveniment din perioada anterioară emiterii ei nu releva necesitatea incriminării imediate a unor astfel de fapte. Or, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 nu rezultă nici măcar implicit în ce a constat urgenţa reală şi serioasă pentru emiterea acestui act normativ.
De asemenea, art. 317 din Codul penal şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 contravin celorlalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate, deoarece fiecare persoană are dreptul de a alege orice orientare de ordin politic şi de a se manifesta în mod paşnic potrivit convingerilor sale. Faptul că anumite precepte sunt contrare credinţelor unei părţi imense a populaţiei nu poate să conducă la admiterea condamnării penale a prozelitismului politic, cât timp acesta se manifestă paşnic. De altfel, libertatea de conştiinţă implică garantarea diversităţii, în timp ce prevederile legale atacate implică, contrar acestui spirit de toleranţă, incriminarea unor manifestări paşnice ale acestei libertăţi.
Este cert faptul că se interzice comunicarea de idei şi informaţii care să incite la război, ură rasială etc., însă simpla comunicare a unor informaţii cu privire la trecutul istoric al României, chiar şi regretabil, nu poate fi asimilată cu o acţiune de incitare la ură rasială. Art. 30 din Constituţie are ca scop principal realizarea unei linii de echilibru între libertatea de expresie şi drepturile şi libertăţile altora sau interesele statului. În stabilirea acestei linii de echilibru trebuie aplicat principiul proporţionalităţii, astfel încât dreptul individual să nu fie negat de drepturile colectivităţii. De vreme ce nu s-a probat faptul că anumite activităţi ar fi condus la comiterea unor infracţiuni, autorul excepţiei consideră că interzicerea absolută a acelor activităţi înseamnă tocmai negarea interesului particular în raport cu cel general, adică negarea esenţei unei societăţi democratice.
Curtea de Apel Braşov - Secţia penală opinează că prevederile art. 317 din Codul penal şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 trebuie întelese ca măsuri necesare pentru protejarea unor valori esenţiale, în sensul celor arătate în art. 1 din Codul penal şi art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 20 şi 29 din Constituţie. Sub acest aspect, instanţa opinează pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte critica fundamentată pe art. 115 din Constituţie, Curtea de Apel Braşov arată că la momentul emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 erau în vigoare dispoziţiile art. 114 din Legea fundamentală nerevizuită, care presupuneau existenţa unor cazuri excepţionale pentru emiterea unor astfel de acte normative. Or, prezenţa unui caz excepţional constituie o condiţie de valabilitate, de legalitate a ordonanţei, aşa încât instanţa consideră că trebuie invocat în mod concret în chiar conţinutul actului. Însă din cuprinsul ordonanţei nu se constată existenţa unei situaţii cu caracter excepţional care să fi impus o astfel de reglementare în regim de urgenţă şi, pe cale de consecinţă, instanţa opinează că, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Legea fundamentală, legiuitorul este unica autoritate competentă să stabilească care fapte constituie infracţiuni, în vederea apărării valorilor statului de drept, consacrate în art. 1-13 din Constituţie, precum şi a garantării efective a exercitării, potrivit legii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului consacrate în titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.
Întrucât drepturile fundamentale nu sunt absolute, ele trebuie folosite numai în limitele interne şi externe stabilite de lege, cu respectarea drepturilor altor persoane. De aceea legiuitorul stabileşte aceste limite cu observarea dispoziţiilor constituţionale, precum şi a tratatelor şi convenţiilor la care România este parte.
Prin urmare, prevederile art. 317 din Codul penal şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 au rolul de a transpune aceste dispoziţii constituţionale.
De asemenea, elementele prevăzute în art. 53 din Constituţie şi în art. 9 şi 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt întrunite, deoarece, în primul rând, restrângerea exerciţiului libertăţii de exprimare şi a libertăţii conştiinţei este prevăzută într-o manieră clară şi accesibilă şi, în al doilea rând, măsura se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a moralei publice şi a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
Securitatea naţională, ordinea şi morala publică sunt valori ale căror existenţă şi dezvoltare depind de asigurarea bunei înţelegeri între cetăţeni, indiferent de rasă sau naţionalitate. Or, în lipsa unor măsuri legislative de protecţie, drepturile fundamentale ale cetăţenilor aparţinând unor grupuri naţionale sau rasiale nu s-ar mai putea exercita cu deplină demnitate - art. 1 din Constituţie, în unitate şi egalitate cu ceilalţi - art. 4 din Constituţie, dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale consacrat în art. 6 din Constituţie ar fi eliminat, relaţiile internaţionale ale României nu s-ar mai desfăşura în mod paşnic - art. 10 din Constituţie, dreptul la viaţă şi integritate fizică sau psihică consacrat de art. 22 din Constituţie ar fi pus în pericol, iar libertatea conştiinţei a acestor grupuri ar fi, de asemenea, serios afectată.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 a încălcat dispoziţiile art. 114 alin. (4) ale Constituţiei din 1991, întrucât nu erau întrunite condiţiile de existenţă a unui caz excepţional, Guvernul apreciază că este neîntemeiată, deoarece necesitatea elaborării unui asemenea act normativ a decurs din necesitatea satisfacerii cerinţelor adoptate la nivelul Uniunii Europene în materia combaterii fascismului, a rasismului şi a xenofobiei, constituind un semnal important dat de ţara noastră în îndeplinirea criteriilor politice de aderare la Uniunea Europeană.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece incriminarea propagandei naţionalist-şovine reprezintă o măsură de ordin legislativ prin care statul garantează libertatea conştiinţei, în conformitate cu art. 30 alin. (7) din Constituţie. Totodată, exercitarea unei propagande naţionalist-şovine reprezintă, în esenţă, o manifestare abuzivă a libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii de exprimare.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, faţă de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că numai Curtea Constituţională are posibilitatea să stabilească dacă actul normativ indicat a fost adoptat cu respectarea dispoziţiilor referitoare la delegarea legislativă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 317 din Codul penal şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, cu următorul conţinut:
- Art. 317 din Codul penal: "Propaganda naţionalist-şovină, aţâţarea urii de rasă sau naţionale, dacă fapta nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 166, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";
- Art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002: "(1) Răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 29 referitoare la Libertatea conştiinţei, ale art. 30 referitoare la Libertatea de exprimare şi ale art. 115 referitoare la Delegarea legislativă, precum şi dispoziţiile art. 9 care statuează cu privire la Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi ale art. 10 privind Libertatea de exprimare, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 317 din Codul penal s-a mai pronunţat, statuând că acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 480 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, pronunţându-se în legătură cu critica potrivit căreia prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la anumite drepturi şi libertăţi fundamentale, cum ar fi libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, Curtea a constatat că exercitarea acestor drepturi şi libertăţi nu implică intoleranţa naţională sau rasială, adică negarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane pe criterii de apartenenţă naţională.
Libertatea, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia tuturor principiilor morale şi presupune elaborarea unor asemenea norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii. Tocmai de aceea exercitarea unei propagande naţionalist-şovine reprezintă, în esenţă, o manifestare abuzivă a drepturilor şi libertăţilor de mai sus.
Dimpotrivă, tolerarea unor asemenea fapte ar contraveni tuturor dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei referitoare la libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare şi tratatelor internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.
Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
Sub aspectul constituţionalităţii extrinseci a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, Curtea reţine că respectarea condiţiilor delegării legislative trebuie analizată prin raportare la prevederile constituţionale în vigoare la data la care Guvernul a emis ordonanţa. Astfel, în prezenta cauză Curtea urmează a stabili dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 s-a adoptat cu respectarea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile constituţionale ale art. 114 alin. (4), în redactarea sa anterioară revizuirii şi republicării Constituţiei. În această privinţă, ordonanţa este considerată de autorul excepţiei ca fiind neconstituţională în sensul că adoptarea ei nu a fost justificată de existenţa vreunui caz excepţional.
Curtea reţine că, în absenţa unei definiţii constituţionale a noţiunii de "caz excepţional", aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, acesta trebuie privit în raport cu "necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Astfel, în speţa examinată, existenţa cazului excepţional a fost determinată de urgenţa reglementării mai stricte a domeniului vizat, datorită necesităţii promovării principiilor statului de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, dreptatea, pluralismul politic şi egalitatea între oameni reprezintă valori supreme. Or, împiedicarea proliferării manifestărilor extremiste de tip fascist, rasist sau xenofob a constituit şi constituie o preocupare constantă a comunităţii internaţionale, atât la nivelul organismelor europene şi internaţionale, cât şi la nivelul legislaţiilor naţionale. Prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă corespund cerinţelor Uniunii Europene în domeniu, constituind, în acelaşi timp, un semnal pozitiv dat de statul român pentru combaterea rasismului, antisemitismului şi xenofobiei. Eficienţa acestui semnal depinde în mare măsură de urgenţa cu care statul român adoptă măsurile legislative necesare pentru sancţionarea acestor fapte.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 din Codul penal şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, excepţie ridicată de Grigore Opriţă în Dosarul nr. 49/P/Ap/2004 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
--------