ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 30 iunie 2011 Notă
    Articolul 24 din LEGEA nr. 6 din 18 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 167 din 18 februarie 2021, prevede:
    Articolul 24
    În cauzele înregistrate anterior operaționalizării Parchetului European, având ca obiect infracțiuni de competența acestuia, procurorii informează de îndată Parchetul European pentru ca acesta să decidă dacă își exercită dreptul de evocare a cauzei.
    Conform articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022, procedurile administrative de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare în curs de desfășurare, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legislației în vigoare la data inițierii acestora.

    Având în vedere necesitatea:– implementării măsurilor anticriză inițiate de Guvernul României pentru accelerarea gradului de absorbție a fondurilor externe nerambursabile destinate României și utilizarea eficientă a acestora;– adoptării unor măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, atât de către beneficiari, cât și de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin introducerea unor măsuri de prevenire a apariției neregulilor în gestionarea fondurilor europene (în special a celor privind conflictele de interese), în absența cărora - în contextul procesului continuu de selecție a proiectelor - există riscul permanent al finanțării unor proiecte/contracte a căror contravaloare nu va putea fi solicitată/rambursată de Comisia Europeană; – implementării principiului proporționalității, în absența căruia au fost deja și pot fi în continuare stabilite debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, inclusiv a instituțiilor publice finanțate de la bugetul de stat;– introducerii în cadrul național de reglementare a unor prevederi care să asigure posibilitatea aplicării legislației în domeniul neregulilor și pentru proiecte finanțate din alte instrumente de finanțare postaderare, cum este Facilitatea Schengen sau din Mecanismul Financiar SEE și din alte programe finanțate de donatorii publici internaționali, în cadrul cărora s-au identificat posibile nereguli, a căror constatare și recuperare nu poate fi efectuată în prezent;– finalizării cât mai urgente a procedurilor de constatare și recuperare de la debitori a sumelor reprezentând corecții financiare stabilite, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare, ca urmare a constatării unor nereguli de sistem sau ca urmare a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achizițiile publice, în scopul evitării blocajului implementării proiectelor de investiții, inclusiv a celor majore, finanțate prin instrumente structurale,
    întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public și constituie situații urgente și extraordinare a căror reglementare nu mai poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Secţiunea 1 Domeniul de aplicare

    Articolul 1
    (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali.(2) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și oricăror alte persoane juridice care au atribuții privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea și urmărirea încasării creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, precum și oricăror alți operatori economici cu capital deținut public sau privat care desfășoară activități finanțate din fonduri europene în baza unor acte juridice.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 1 , Sectiunea 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Secţiunea a 2-a Definirea unor termeni

    Articolul 2
    (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
    a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;
    a^1) abrogată;
    (la 30-06-2022, Litera a^1) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    a^2) aplicarea de diminuări ale sumelor incluse în aplicații de plată - măsură cu caracter definitiv sau temporar privind reducerea din aplicația de plată care urmează sa fie transmisă Comisiei Europene/donatorului public internațional a unor sume aferente cheltuielilor care au fost deja declarate în cursul aceluiași an contabil cu respectiva aplicație de plată, în scopul gestionării unor constatări privind nereguli sistemice sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli sistemice din rapoartele de audit;
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    a^3) impactul financiar al constatărilor - partea din cheltuielile efectuate de un beneficiar în implementarea unei operațiuni și autorizate de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, pentru care caracterul eligibil este afectat sau potențial afectat de o constatare cu implicații financiare, așa cum este aceasta definită la lit. x);
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    b) fraudă - infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi speciale;
    c) fonduri europene - sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei;
    d) fonduri publice naționale aferente fondurilor europene - sumele provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru: asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității/sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop;
    e) autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene - autoritățile de management în cadrul programelor finanțate din fondurile aferente politicii de coeziune, politicii comune în domeniul pescuitului, fondurile aferente politicii de extindere și politicii de vecinătate, fondurile aferente instrumentului de asistență pentru preaderare, autoritățile de management/autoritățile responsabile de gestionarea programelor finanțate din fondurile aferente domeniului afacerilor interne, agențiile de plăți și departamentele speciale în cadrul programelor finanțate din fondurile aferente politicii agricole comune, agențiile de implementare - inclusiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - în cadrul programelor PHARE, ISPA, Facilitatea de tranziție, cu excepția proiectelor delegate, operatorii de program în cadrul Mecanismului financiar SEE, al Mecanismului financiar norvegian, al Programului de cooperare elvețiano-român, autoritățile naționale responsabile de participarea României la alte programe finanțate din fonduri europene, structurile de control/control de prim nivel pentru programele de cooperare teritorială europeană și autoritățile care asigură gestionarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene și Rezervei de ajustare la Brexit;
    (la 30-06-2022, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    f) autorități de certificare - toate structurile cu funcțiuni de certificare a cheltuielilor finanțate din fondurile europene și/sau din fondurile publice naționale aferente acestora, stabilite prin reglementările donatorilor și reglementări naționale;
    g) beneficiar - orice persoană fizică sau juridică de drept public ori privat, așa cum este aceasta definită pentru fiecare program în reglementările europene incidente și documentele programului respectiv și care este fie direct sau indirect parte în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare finanțat integral sau parțial din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora ori, după caz, din fonduri provenite de la alți donatori publici internaționali, fie orice persoană fizică sau juridică îndreptățită să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din instrumentele de finanțare a politicii agricole comune, în conformitate cu prevederile legale naționale și/sau europene în vigoare. În cazul Mecanismului financiar SEE și al Mecanismului financiar norvegian, promotorul de proiecte este asimilat beneficiarului definit la această literă;
    (la 30-06-2022, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    h) activitatea de constatare a neregulilor - activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stabilirii existenței unei nereguli;
    i) activitatea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanță;
    j) creanțe bugetare rezultate din nereguli - sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;
    k) activitatea de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli - exercitarea funcției administrative de către autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli;
    l) raportarea neregulilor - toate activitățile care conduc la informarea Comisiei Europene - Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau a donatorilor publici internaționali, conform obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene ori de parte a unui acord/memorandum semnat de România cu un donator public internațional, cu privire la constatarea unei nereguli, care are la bază actul de constatare primară administrativă;
    m) compensare din alte fonduri - stingerea creanței bugetare rezultate din nereguli de către organele fiscale ale Autorității Naționale de Administrare Fiscală, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    n) principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv;
    o) aplicare de corecții financiare - măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, care constau în excluderea totală sau parțială de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă;
    (la 30-06-2022, Litera o) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    o^1) aplicare de deduceri definitive sau temporare din aplicația de plată/conturile anuale - măsură, cu caracter definitiv sau temporar, privind reducerea din sumele incluse în aplicația de plată/declarația anuală a conturilor a unor sume aferente respectivei aplicații de plată/declarații anuale a conturilor, în scopul gestionării unor constatări privind nereguli sistemice sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli sistemice din rapoartele de audit;
    (la 30-06-2022, Litera o^1) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    p) mecanismul retragerilor - sistemul agreat de donatorul fondurilor europene și România, prin care corecția financiară aplicată de autoritățile române se efectuează după constatarea neregulilor;
    (la 30-06-2022, Litera p) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    q) mecanismul recuperărilor - sistemul agreat de Comisia Europeană/donatorul public internațional și România, prin care corecția financiară aplicată de autoritățile române se reflectă în prima declarație de cheltuieli, emisă după recuperarea creanței bugetare rezultate din nereguli;
    r) donator public internațional - statul sau gruparea de state europene care oferă României finanțarea anumitor operațiuni sau programe fără contrapartidă;
    s) activitatea de prevenire a neregulilor - identificarea și gestionarea riscurilor, emiterea de ghiduri și instrucțiuni, informarea și îndrumarea beneficiarilor, elaborarea și urmărirea aplicării procedurilor de management și a celorlalte instrumente de control intern, care să asigure corectitudinea acordării și utilizării fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;
    (la 30-06-2022, Litera s) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    ș) deducere din plăți - modalitatea de stingere a creanțelor bugetare rezultate din nereguli de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, din plăți datorate debitorului în baza contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare, cu reflectarea corespunzătoare a operațiunii în evidențele contabile;
    t) structuri verificate - beneficiarul asistenței din fonduri europene, orice structură de implementare, orice persoană fizică ori juridică ce se află într-o relație contractuală în cadrul proiectelor/programelor finanțate din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora, inclusiv beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptățite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune;
    (la 30-06-2022, Litera t) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    ț) structuri de implementare - organismul de implementare, autoritatea de management, autoritatea de implementare, organismul intermediar, alte structuri cu funcțiuni delegate etc., așa cum sunt acestea definite de reglementările comunitare și de memorandumurile/acordurile de finanțare încheiate cu Uniunea Europeană/donatorul public internațional și stabilite prin reglementările și acordurile la nivel național;
    u) sumă plătită necuvenit - plata nedatorată, așa cum este aceasta prevăzută în dreptul civil, acordată unui beneficiar sau realizată în numele unui beneficiar, care provine din fonduri europene și/sau fonduri publice aferente acestora;
    v) debitor - persoana fizică sau juridică în sarcina căreia se stabilește o creanță bugetară rezultată din nereguli, în vederea recuperării acesteia.
    x) constatări cu implicații financiare - abateri identificate în actele/rapoartele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, cele din actele de control emise de DLAF, în rapoartele de audit emise de Autoritatea de audit/de structurile de audit intern/de structurile de audit extern, în rapoartele de verificare emise de autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă, precum și abaterile identificate de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene rezultate în urma activității proprii de verificare administrativă și/sau la fața locului, care se referă la cheltuieli care au fost plătite/rambursate beneficiarilor de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și care sunt considerate neeligibile;
    (la 30-06-2022, Litera x) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    y) decertificarea - măsură cu caracter definitiv sau temporar ce constă în reducerea din următoarea declarație de cheltuieli/aplicație de plată/versiune a conturilor anuale transmise Comisiei Europene/donatorului public internațional a sumelor care au fost deja certificate către Comisia Europeană/donatorului public internațional, al căror caracter neeligibil a fost determinat ulterior certificării lor, indiferent dacă pentru aceste sume s-au emis sau nu titluri de creanță.
    (la 30-06-2022, Litera y) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    z) contract economic - angajamentul legal încheiat de beneficiar cu furnizorii de lucrări, bunuri sau servicii, în vederea realizării obiectivului proiectului finanțat din fonduri europene, încheiat cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile.
    (la 30-06-2016, Lit. z) a alin. (1) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. )

    z^1) decizie privind neeligibilitatea - document emis de către autoritatea de certificare prin care aceasta stabilește nedeclararea/necertificarea/retragerea cu caracter definitiv a unor cheltuieli considerate neeligibile aferente constatărilor cu implicații financiare, formulate în rapoartele sale finale de verificare și nevalorificate în urma investigațiilor efectuate de către structura de control prevăzută la art. 20 alin. (2) lit. d) și care nu constituie titlu de creanță în sensul prevederilor art. 21 alin. (20) sau titlu executoriu în sensul prevederilor art. 43.
    (la 24-12-2019, Alineatul (1) din Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (2) Fondurilor europene le sunt aplicate normele juridice comune fondurilor publice, cu excepția cazului în care normele europene prevăd altfel.(3) Sumele provenite din bugetele altor donatori publici internaționali sunt asimilate fondurilor europene și li se aplică același regim juridic.(4) Termenii «autoritate de management», «operator de program», «promotor de proiect organism intermediar», «operator economic», «operațiune», «eligibilitate», «conflict de interese», «organism care îndeplinește funcția contabilă», «neregulă sistemică», «verificare administrativă», «verificarea la fața locului», «raport al investigației OLAF», «constatare primară administrativă», «structură de control/control de prim nivel pentru programele de cooperare teritorială europeană», «corecții financiare», «buna gestiune financiară», «eficiență», «eficacitate», «economicitate», «instrumente financiare», «proiect fazat», «principiile liberei concurențe, tratamentului egal și nediscriminatoriu și transparenței», utilizați în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, au înțelesul dat de regulamentele europene/documentele emise de donatorul public internațional aplicabile fiecărui fond, corespunzător perioadei de programare.
    (la 30-06-2022, Alineatul (4) din Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (5) Termenii «prag de materialitate a erorilor», «proiect delegat», «indicii de fraudă», «registrul debitorilor» au semnificația dată de reglementările incidente și de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internațional.
    (la 30-06-2022, Alineatul (5) din Articolul 2 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (5^1) Termenii «ajutor de minimis», «ajutor de stat», «ajutor ilegal» și «ajutor utilizat abuziv» au semnificațiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 30-06-2022, Articolul 2 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (6) Notei de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare i se aplică toate prevederile prezentei ordonanțe de urgență aplicabile procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.(7) Activității de stabilire a corecțiilor financiare i se aplică toate prevederile prezentei ordonanțe de urgență aplicabile activității de stabilire a creanțelor bugetare.


    Capitolul II Activitatea de prevenire a neregulilor

    Secţiunea 1 Reguli generale și principii

    Articolul 3
    (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația respectării principiului bunei gestiuni financiare, așa cum este definit în legislația europeană/a donatorilor internaționali, după caz.
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2) În activitatea de selecție și aprobare a solicitărilor de sprijin financiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația utilizării de reguli și proceduri care să asigure respectarea următoarelor principii:
    a) o bună gestiune financiară bazată pe aplicarea principiilor economicității, eficacității și eficienței;
    b) respectarea principiilor de liberă concurență și de tratament egal și nediscriminatoriu;
    c) transparența - punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru acordarea fondurilor europene;
    d) prevenirea apariției situațiilor de conflict de interese în cursul întregii proceduri de selecție a proiectelor de finanțat;
    e) excluderea cumulului - activitatea ce face obiectul cererii de finanțare din fonduri europene nu poate să beneficieze de sprijin financiar din alte surse de finanțare nerambursabilă, cu excepția sumelor ce constituie ajutor de stat acordat în condițiile legii.
    (3) În activitatea privind executarea contractului de finanțare nerambursabilă, beneficiarii au obligația de a respecta:
    a) principiul bunei gestiuni financiare, bazat pe aplicarea principiilor economicității, eficacității și eficienței;
    b) principiul liberei concurențe și al tratamentului egal și nediscriminatoriu, conform contractului de finanțare și legislației aplicabile;
    c) principiul transparenței corespunzător contractului de finanțare și legislației aplicabile;
    (la 30-06-2022, Alineatul (3) din Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3^1) În aplicarea principiului bunei gestiuni financiare, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și beneficiarii de drept public au obligația elaborării și aplicării procedurilor de management și control care să asigure corectitudinea acordării și utilizării fondurilor.
    (la 30-06-2022, Articolul 3 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 4
    (1) Persoanele juridice publice care au calitatea de autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanțate integral sau parțial din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora au obligația organizării și exercitării activității de control intern, de control preventiv și de identificare și gestionare a riscurilor, precum și a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, precum și cu Standardele internaționale de audit.(2) Agențiile pentru dezvoltare regională care au calitatea de autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanțate integral sau parțial din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora au obligația organizării și exercitării activității de control intern și de identificare și gestionare a riscurilor, precum și a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene în vigoare, precum și cu Standardele internaționale de audit.
    (la 30-06-2022, Articolul 4 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 5

    Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația:
    a) pregătirii și evaluării profesionale continue a personalului propriu;
    b) luării tuturor măsurilor necesare prevenirii neregulilor și fraudelor, inclusiv prin activități ce constau în informarea corectă și la timp a beneficiarilor asupra riscului producerii de nereguli și fraude, în special, în ceea ce privește indiciile de fraudă;
    c) implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;
    d) întreprinderii măsurilor necesare pentru a se asigura atât de rezonabilitatea valorilor cuprinse în bugetele orientative din contractele/acordurile/ordinele/deciziile de finanțare, de realitatea și regularitatea ofertelor prezentate în cadrul procedurilor de achiziție utilizate, cât și de rezonabilitatea prețurilor cuprinse în contractele de achiziții de lucrări, bunuri și servicii.
    e) analiza rezonabilității valorilor cuprinse în bugetele orientative care vor sta la baza contractelor/acordurilor/ordinelor/deciziilor de finanțare se aplică numai în cazul în care proiectul respectiv nu a făcut anterior obiectul unei aprobări financiare explicite din partea Comisiei Europene.
    (la 23-07-2012, Lit. e) a art. 5 a fost introdusă de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )


    Articolul 6
    (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.(2) Excluderea integrală sau parțială de la plată, în situația prevăzută la alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în cazul cererilor de plată a drepturilor beneficiarilor instrumentelor de finanțare a politicii agricole comune și a politicii comune pentru pescuit.(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată cel puțin una dintre abaterile prevăzute în anexele care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, în raport cu:
    a) reglementările naționale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii;
    b) reglementările europene aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât cele incluse la litera a);
    (la 30-06-2022, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    c) procedurile sau instrucțiunile specifice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, alții decât autoritățile contractante.
    (la 24-12-2019, Alineatul (3) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (3^1) Ratele reducerilor procentuale aplicate conform prevederilor alin. (3) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    (la 28-06-2014, Alin. (3^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2014. )
    (3^2) Tipurile de abateri de la aplicarea prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii prevăzute în anexe sunt cele care au fost constatate cel mai frecvent ca urmare a activității de verificare/control/audit. Pentru abaterile care nu sunt definite în anexe autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică reduceri procentuale în concordanță cu principiul proporționalității sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexe.
    (la 24-12-2019, Alineatul (3^2) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (3^3) Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii de natură formală, care nu au un potențial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale.
    (la 24-12-2019, Alineatul (3^3) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (3^4) În cazul în care, pentru același contract de achiziție publică/de achiziție sectorială/de concesiune de lucrări și servicii verificat, se constată existența mai multor abateri privind regimul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexe, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse.
    (la 24-12-2019, Alineatul (3^4) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (4) În aplicarea prevederilor alin. (1) și având în vedere principiul proporționalității, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii și-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/ deciziilor/ordinelor de finanțare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel.
    (la 01-09-2012, Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )
    (5) Reducerile prevăzute la alin. (4) se efectuează în funcție de gradul de realizare a indicatorilor/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
    (la 01-09-2012, Alin. (5) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )


    Articolul 6^1
    (1) În cazul în care se constată o abatere în domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, determinată de o necorelare legislativă între legislația națională și cea europeană:
    a) autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică reducerea procentuală potrivit prevederilor art. 6 alin. (3);
    b) autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația consultării prealabile a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice cu privire la necorelarea dintre legislația națională și cea europeană, în vederea emiterii unui punct de vedere privind necorelarea sesizată, de care ține cont în aplicarea reducerii procentuale corespunzător prevederilor alin. (3);
    c) consultarea prevăzută la lit. b) nu este necesară atunci când existența unei necorelări între legislația națională și reglementările europene este cuprinsă într-un raport de audit al Comisiei Europene sau al Curții Europene de Audit ori reprezintă poziția oficială a Comisiei, comunicată oficial statului membru.
    (2) Prevederile de la alin. (1) lit. a) nu se aplică procedurilor de achiziție derulate de către partenerii din alte state din cadrul proiectelor finanțate prin programele de cooperare teritorială europeană.(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) și ale art. 6 alin. (3^4), dacă reducerea procentuală aferentă necorelării legislative reprezintă reducerea maximă pentru contractul respectiv, diferența între aceasta și cea mai mare reducere aplicabilă pentru abateri stabilite în sarcina beneficiarului se suportă, conform prevederilor legale aplicabile, din sume alocate în bugetul ordonatorilor principali de credite în cadrul cărora funcționează autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau, după caz, în bugetul ministerului finanțelor pentru programele operaționale regionale 2021-2027.
    (la 30-06-2022, Sectiunea 1 din Capitolul II a fost completată de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 6^2

    În situația în care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene identifică cheltuieli care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate, în cadrul proiectelor pentru care aceasta sau persoana juridică desemnată ca autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene are calitatea de beneficiar, iar împotriva actului care stabilește rețineri de la plată se formulează contestație, aceasta va fi soluționată de către structura de control prevăzută la art. 20 alin. (2) lit. d), soluția fiind obligatorie pentru autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor și pentru beneficiar.
    (la 30-06-2022, Sectiunea 1 din Capitolul II a fost completată de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 7
    (1) În situația în care, în urma verificărilor administrative și/sau la fața locului, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene consideră necesare investigații suplimentare pentru a stabili eligibilitatea cheltuielilor care i-au fost solicitate la rambursare/plată de către un beneficiar, aceasta are dreptul, înainte de rambursarea/plata sumelor către beneficiar, să se adreseze pentru realizarea acestor investigații structurilor de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4).
    (la 01-09-2012, Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )
    (2) Verificările efectuate de structurile de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) în vederea constatării caracterului eligibil al unor cheltuieli solicitate de un beneficiar înainte de rambursarea/plata lor de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene se organizează și se desfășoară după proceduri proprii și reprezintă o activitate distinctă de activitatea organizată și desfășurată în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(16).
    (la 23-07-2012, Art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )


    Articolul 8
    (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată Parchetul European în cazul constatării unor indicii de fraudă pentru care acesta ar putea să își exercite competența în conformitate cu prevederile art. 22 și art. 25 alin. (2) și (3) din Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) și să informeze DLAF.
    (la 28-02-2021, Alineatul (1) din Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul 23, Capitolul VIII din LEGEA nr. 6 din 18 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 18 februarie 2021 )
    (1^1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată DLAF și organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă, în situațiile în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1).
    (la 28-02-2021, Articolul 8 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 23, Capitolul VIII din LEGEA nr. 6 din 18 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 18 februarie 2021 )
    (2) În cazul în care, ca urmare a sesizării prevăzute la alin. (1) sau (1^1), procurorul dispune trimiterea în judecată și sesizează instanța, până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are următoarele obligații:
    a) suspendă autorizarea la plata/rambursarea sumelor solicitate de beneficiar aferente contractelor economice/ contractelor/deciziilor/ordinelor/acordurilor de finanțare/ componentei din cadrul contractului de finanțare, pentru care a fost formulată sesizarea;
    b) pentru beneficiarii schemelor/măsurilor de sprijin acordate din Fondul european pentru garantare agricolă și/sau Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală și din fondurile publice naționale aferente acestora suspendă plata până la concurența pretențiilor civile și a penalităților aferente, urmând ca diferențele stabilite prin deciziile/certificatele de plată să fie achitate beneficiarilor.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3) Prevederile alin. (2) nu aduc atingere dreptului autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a lua măsuri privind suspendarea plăților/rambursărilor către beneficiari în baza prevederilor cuprinse în contractele/ deciziile/ordinele/acordurile de finanțare. În acest caz, la solicitarea beneficiarului, se poate aplica drept măsură subsecventă și suspendarea aplicării prevederilor contractelor/ deciziilor/ordinelor/acordurilor de finanțare în vederea prelungirii perioadei de implementare a acestora.
    (la 30-11-2012, Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )

    (la 01-09-2012, Art. 8 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )


    Articolul 9
    (1) Pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condițiile de legalitate și regularitate stabilite prin prevederile legislației naționale și europene, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică:
    a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21;
    b) procedura de raportare a neregulilor prevăzută la art. 58 și 59, cu excepția cazurilor menționate la art. 8, pentru care DLAF comunică autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene că a sesizat parchetul competent să efectueze urmărirea penală.
    (2) Pentru proiectele finanțate din Mecanismul financiar SEE și Mecanismul financiar norvegian, prin plata în sensul alin. (1) se înțelege orice sumă transferată de către operatorii de program către promotorii de proiect cu titlu de avans/ prefinanțare.
    (la 30-06-2022, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Secţiunea a 2-a

    Reguli în materia conflictului de interese
    (la 30-06-2022, Sectiunea a 2-a din Capitolul II a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 10
    (1) Personalul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, organismelor intermediare ale acestora, structurilor de secretariat comun, secretariat tehnic comun, respectiv unităților de control de prim nivel/control, precum și personalul autorităților responsabile cu certificarea cheltuielilor/întocmirea conturilor anuale și audit extern are obligația de a se abține de la a lua măsuri care pot genera un conflict între interesele proprii și interesele financiare ale Uniunii Europene.(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul următoarelor persoane:
    a) persoanele fizice sau juridice care desfășoară activități externalizate prin care participă direct în procesul de evaluare/selecție/aprobare/control, după caz, a cererilor de finanțare, respectiv în procesul de verificare/autorizare/ plată/control al cererilor de rambursare/plată;
    b) personalul beneficiarilor și altor persoane juridice publice sau private, în cazul în care acesta este implicat în activități care pot fi încadrate în execuția, auditarea sau controlul bugetului Uniunii Europene.
    (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt considerate a fi în conflict de interese dacă exercitarea imparțială a atribuțiilor/activităților acestora este afectată din motivele prevăzute la art. 61 alin. (3) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.296/2013, (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 1.304/2013, (UE) nr. 1.309/2013, (UE) nr. 1.316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012.
    (la 30-06-2022, Articolul 10 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 11
    (1) În cazul în care există elemente care generează un potențial conflict de interese, persoanele prevăzute la art. 10 alin. (1) au obligația sesizării acestuia în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046.(2) Confirmarea existenței elementelor care generează un potențial conflict de interese și măsurile preventive aplicate ca urmare a sesizării de la alin. (1) se realizează conform prevederilor art. 61 alin. (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046.(3) În cazul în care există elemente care generează un potențial conflict de interese, persoanele prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. a) au obligația sesizării acestuia organismului care a externalizat activitatea.(4) În cazul în care există elemente care generează un potențial conflict de interese, persoanele prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b) au obligația sesizării acestuia autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.(5) Confirmarea/Infirmarea elementelor care generează un potențial conflict de interese în situațiile prevăzute la alin. (3) se realizează în scris de către organismul care a externalizat activitatea. (6) În desfășurarea activităților de evaluare/selecție/aprobare proiecte/verificare/autorizare/plată/control/certificare/audit, persoanele prevăzute la art. 10 alin. (1) și (2) sunt obligate să depună o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 61 alin. 3 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046. Formatul standard al declarației se stabilește în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(7) În cazul confirmării existenței elementelor care generează un potențial conflict de interese se aplică prevederile art. 61 alin. (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1.046.
    (la 30-06-2022, Articolul 11 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 12
    (1) În aplicarea art. 10, persoanele fizice sau juridice care participă în procesul de evaluare/selecție/aprobare a cererilor de finanțare nu pot fi solicitanți și/sau nu pot acorda servicii de consultanță unui solicitant.(2) În cazul în care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene solicită completări ale documentației depuse în vederea verificării/evaluării, această activitate nu are caracter de consultanță.(3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene exclud solicitantul din procedura de selecție.(4) În aplicarea art. 10, persoanele fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de evaluare/selecție/aprobare a cererilor de finanțare au obligația de a se abține pentru o perioadă de 12 luni de la semnarea contractului de finanțare, de la orice raporturi de muncă cu un solicitant pe care l-a verificat, respectiv de la încheierea vreunui contract cu acesta, după caz. (5) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să solicite instanței anularea contractului/acordului/deciziei de finanțare care a fost încheiat/emisă cu încălcarea prevederilor alin. (1) și (4).
    (la 30-06-2022, Articolul 12 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 13
    (1) În aplicarea art. 10, nu au dreptul să participe în procesul de evaluare/selecție/aprobare a cererilor de finanțare în cadrul unei proceduri de selecție următoarele persoane:
    a) cele care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanți sau care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanți;
    b) cele care au calitatea de soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanți ori care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre solicitanți;
    c) cele care se află în raporturi de muncă, în cazul persoanelor fizice, sau în raporturi contractuale, în cazul persoanelor juridice, cu solicitantul/beneficiarul pe care îl verifică, cu excepția situației în care solicitantul/beneficiarul este și autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică și persoanelor care participă în procesul de control/audit al cererilor de finanțare, respectiv de verificare/autorizare/plată/control/audit, după caz, al cererilor de rambursare/plată.(3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene exclud solicitantul din procedura de selecție.(4) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să solicite instanței anularea contractului/acordului/deciziei de finanțare încheiat/emise cu încălcarea prevederilor alin. (1).(5) În cazul încălcării prevederilor alin. (2), autoritățile cu competențe efectuează deduceri/excluderi din cheltuielile solicitate la plată/rambursare, în funcție de prejudiciul posibil de provocat ori deja provocat fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora.
    (la 30-06-2022, Articolul 13 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 14
    (1) Pe parcursul derulării achiziției, beneficiarii persoane fizice/juridice de drept privat care nu aplică legislația în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/ concesiunilor de lucrări și servicii au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese, și anume a situației în care există legături între acționarii/asociații beneficiarului și ofertanții acestuia, între membrii comisiei de evaluare și ofertanți sau în care ofertantul câștigător deține pachetul majoritar de acțiuni în două firme participante pentru același tip de achiziție.(2) În sensul dispozițiilor alin. (1), prin acționar sau asociat se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.(3) Încălcarea prevederilor alin. (1) se sancționează cu deduceri/excluderi din cheltuielile solicitate la plată/rambursare, în funcție de prejudiciul posibil de provocat ori deja provocat fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora.
    (la 30-06-2022, Articolul 14 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 15
    (1) La depunerea ofertei în cadrul unei proceduri de achiziții, ofertantul este obligat să depună o declarație conform căreia nu se află în conflict de interese, așa cum este acesta definit la art. 14.(2) Dacă apare o situație de conflict de interese pe perioada derulării procedurii de achiziție, ofertantul are obligația să notifice în scris, de îndată, persoana juridică care a organizat această procedură și să ia măsuri pentru înlăturarea situației respective.
    (la 30-06-2022, Articolul 15 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 16
    (1) Dispozițiile prezentei secțiuni se completează corespunzător cu prevederile legislației naționale referitoare la conflictul de interese.(2) Pentru persoanele care exercită funcții/demnități prevăzute expres la art. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, evaluarea conflictelor de interese se realizează de către Agenția Națională de Integritate.(3) În cazul depistării unor indicii de conflict de interese pentru persoanele prevăzute la alin. (2), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sesizează Agenția Națională de Integritate pentru declanșarea procedurii de evaluare.
    (la 30-06-2022, Articolul 16 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Capitolul III Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli

    Articolul 17

    Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia.
    (la 12-06-2012, Art. 17 a fost modificat de pct. 4 al art. XV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 6 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 12 iunie 2012. )


    Articolul 18
    (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să înregistreze și să transmită, în scopul investigării, în termen de 5 zile lucrătoare, structurilor de control prevăzute la art. 20 toate constatările cu implicații financiare, așa cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) lit. x).
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 18 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (1^1) În cazul auditului Autorității de audit, Curții Europene de Conturi și al Comisiei Europene, obligațiile prevăzute la alin. (1) se realizează încă din stadiul de proiect al raportului de audit.
    (la 30-06-2022, Articolul 18 din Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (1^2) În aplicarea alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene estimează impactul financiar al constatărilor, așa cum este acesta definit la art. 2 alin. (1) lit. a^3), aferent cheltuielilor autorizate de acestea în cadrul operațiunii.
    (la 30-06-2022, Articolul 18 din Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2) De asemenea, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația primirii, înregistrării, analizării și, după caz, transmiterii, în termen de 5 zile lucrătoare, către structurile de control prevăzute la art. 20 a tuturor sesizărilor pe care le primesc direct sau prin intermediul altor instituții ale statului și care privesc programele pe care le gestionează.(3) Sesizarea care nu îndeplinește condițiile legate de posibilitatea identificării programului, schemei de plată, operațiunii și/sau a beneficiarului la care se referă se clasează.


    Articolul 19
    (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a nu include temporar în declarațiile de cheltuieli/rapoartele financiare intermediare/ rapoartele finale de program sumele autorizate de acestea, reprezentând impactul constatărilor cu implicații financiare asupra cheltuielilor incluse în declarația curentă/raportul curent, estimat conform prevederilor art. 18 alin. (1^2), cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene/donatorului public internațional prevăd altfel. (2) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a nu include definitiv în declarațiile de cheltuieli/rapoartele financiare intermediare/rapoartele finale de program sumele autorizate de acestea reprezentând impactul asupra cheltuielilor incluse în declarația curentă/raportul curent, estimat conform prevederilor art. 18 alin. (1^2), al neregulilor constatate prin titlurile de creanță, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene/donatorului public internațional prevăd altfel.(3) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a nu include temporar în declarațiile de cheltuieli sume aferente contractelor economice/proiectelor/ cererilor de plată pentru care au fost înștiințate că a intervenit una dintre următoarele situații, oricare intervine prima:
    a) DLAF a emis nota de control prin care dispune transmiterea cauzei către organele de urmărire penală;
    b) a fost emis rechizitoriul de trimitere în judecată, respectiv încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecății;
    c) există o solicitare oficială în acest sens, din partea Comisiei Europene, a donatorului public internațional sau există o recomandare în acest sens într-un raport final de investigație al OLAF sau al altor organisme competente;
    d) Autoritatea de audit/autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor a sesizat DLAF/alte organisme competente.
    (4) Măsurile prevăzute în partea introductivă a alin. (3) se iau la nivelul care este menționat în documentele prevăzute la alin. (3) lit. a)-d) sau, în lipsa informațiilor care permit identificarea nivelului afectat, pe baza estimărilor realizate de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene.(5) Pentru programele finanțate din instrumente structurale, Fondul European pentru Pescuit, Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Garantare Agricolă și din fonduri aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare, aferente perioadei de programare 2007-2013, autoritatea de certificare are obligația de a nu include în aplicațiile de plată:
    a) sumele aferente contractului economic pentru care s-au aplicat prevederile art. 8 alin. (1) și art. 23 sau cu privire la care au fost înștiințate despre posibile fraude de către Comisia Europeană sau de către DLAF/OLAF ori alte organisme competente în investigarea acestora;
    b) sumele care fac obiectul constatărilor prevăzute la art. 18 alin. (1) și al sesizărilor prevăzute la art. 18 alin. (2);
    c) sumele reprezentând impactul neregulilor constatate prin titlurile de creanță asupra cheltuielilor incluse în aplicația de plată curentă.
    (6) Autoritatea de certificare/Organismul care îndeplinește funcția contabilă are obligația de a nu include temporar în aplicațiile de plată/rapoartele financiare intermediare/rapoartele finale de program sumele autorizate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, reprezentând impactul constatărilor cu implicații financiare asupra cheltuielilor incluse în aplicația de plată curentă, estimat conform prevederilor art. 18 alin. (1^2), cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene/donatorului public internațional prevăd altfel.(7) Autoritatea de certificare/Organismul care îndeplinește funcția contabilă are obligația de a nu include temporar în aplicațiile de plată/rapoartele financiare intermediare/rapoartele finale de program sumele reprezentând diferența între impactul estimat conform prevederilor art. 18 alin. (1^2) asupra cheltuielilor din aplicația de plată curentă și impactul asupra cheltuielilor din aplicația de plată curentă a constatărilor cu implicații financiare, cuantificat în:
    a) proiectul raportului de audit, în cazul auditului Autorității de audit;
    b) proiectul de raport, în cazul auditului Curții Europene a Auditorilor și al Comisiei Europene;
    c) proiectul de raport, în cazul verificărilor autorității de certificare.
    (8) Autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă are obligația de a nu include definitiv în aplicațiile de plată/rapoartele financiare intermediare/rapoartele finale de program sumele reprezentând impactul asupra cheltuielilor incluse în aplicația de plată curentă, al neregulilor stabilite prin titlurile de creanță aferente constatărilor cu implicații financiare, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene/donatorului public internațional prevăd altfel.(9) În elaborarea aplicațiilor de plată, autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă are obligația de a aplica mecanismul retragerilor prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. p).(10) Autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă are obligația de a nu include definitiv în aplicațiile de plată/rapoartele financiare intermediare/rapoartele finale de program sumele reprezentând diferența între impactul constatărilor cu implicații financiare, cuantificat în:
    a) raportul final, în cazul auditului Autorității de audit;
    b) raportul final, în cazul auditului Curții Europene a Auditorilor și al Comisiei Europene, luând în considerare inclusiv rezultatele procedurii de audiere cu Comisia Europeană sau cu donatorul public internațional, sau hotărârea Curții Europene de Justiție;
    c) decizia privind neeligibilitatea cheltuielilor în cazul verificărilor autorității de certificare asupra cheltuielilor din aplicația de plată curentă și impactul neregulilor constatate prin titluri de creanță asupra cheltuielilor din aplicația de plată curentă.
    (11) La solicitarea oficială a Comisiei Europene, autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă poate, pe baza informațiilor primite de la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, să excludă temporar cheltuieli din aplicațiile de plată/rapoartele financiare intermediare/rapoartele finale de program, pentru care există motive care pun la îndoială eligibilitatea acestora.(12) Autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă are obligația de a nu include temporar în aplicațiile de plată/rapoartele financiare intermediare/rapoartele finale de program sume aferente contractelor economice/ proiectelor/cererilor de rambursare/cererilor de plată pentru care au fost înștiințate că a intervenit una dintre următoarele situații, oricare intervine prima:
    a) DLAF a emis Nota de control prin care dispune transmiterea cauzei către organele de urmărire penală;
    b) a fost emis rechizitoriu de trimitere în judecată, respectiv încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecății;
    c) există o solicitare oficială în acest sens, din partea Comisiei Europene, a donatorului public internațional sau există o recomandare în acest sens într-un raport final de investigație al OLAF/donatorului public internațional sau al altor organisme competente;
    d) Autoritatea de audit/autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor a sesizat DLAF/alte organisme competente.
    (13) Măsurile prevăzute în partea introductivă a alin. (12) se iau la nivelul care este menționat în documentele prevăzute la alin. (12) lit. a)-d), sau, în lipsa informațiilor care permit identificarea nivelului afectat, pe baza estimărilor realizate de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene.(14) În elaborarea declarației anuale a conturilor, autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă are următoarele obligații:
    a) de a exclude temporar impactul constatărilor cu implicații financiare cuantificate în proiectele de raport de audit/control/verificare care afectează cheltuielile aferente anului contabil respectiv, pentru care Autoritatea de audit/structurile cu atribuții de audit ale Comisiei Europene, respectiv autoritatea de certificare nu a/au emis raportul final de audit/control/decizie privind neeligibilitatea;
    b) de a exclude temporar impactul constatărilor cu implicații financiare, altele decât cele menționate la lit. a), prevăzute la art. 18 alin. (1) și sesizările prevăzute la art. 18 alin. (2), care afectează cheltuielile aferente anului contabil respectiv, pentru care nu au fost finalizate investigațiile prevăzute la art. 21;
    c) de a exclude definitiv sume reprezentând cheltuieli aferente anului contabil respectiv, corespunzătoare impactului neregulilor constatate în titlurile de creanță;
    d) de a exclude definitiv cheltuieli aferente recomandărilor cu implicații financiare care nu se încadrează în prevederile lit. c), pentru care Autoritatea de audit/Comisia Europeană/Curtea Europeană de Conturi a solicitat retragerea din declarațiile anuale ale conturilor prin constatări/recomandări stabilite într-un raport final de audit, luând în considerare inclusiv rezultatele procedurii de conciliere cu Comisia Europeană, decizia de aplicare a corecțiilor financiare a Comisiei Europene și hotărârea Curții Europene de Justiție;
    e) de a exclude temporar sume reprezentând cheltuieli, din anul contabil respectiv, aferente contractelor economice/ proiectelor/cererilor de rambursare/cererilor de plată pentru care a fost înștiințată că a intervenit una dintre următoarele situații, oricare intervine prima:1. DLAF a emis Nota de control prin care dispune transmiterea cauzei către organele de urmărire penală;2. a fost emis rechizitoriu de trimitere în judecată, respectiv încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecății;3. există o solicitare oficială în acest sens, din partea Comisiei Europene, a donatorului public internațional sau există o recomandare în acest sens într-un raport final de investigație al OLAF/donatorului public internațional sau al altor organisme competente;4. Autoritatea de audit/autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor a sesizat DLAF/alte organisme competente;
    f) măsurile prevăzute la lit. e) se iau la nivelul care este menționat în documentele prevăzute la pct. 1)-4) sau, în lipsa informațiilor care permit identificarea nivelului afectat, pe baza estimărilor realizate de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene;
    g) de a exclude definitiv cheltuieli aferente anului contabil respectiv, reprezentând impactul constatărilor cu implicații financiare cuantificat în rapoartele sale de verificare, pentru care a luat decizia privind neeligibilitatea acestora.
    (15) La solicitarea oficială a Comisiei Europene, autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă poate, pe baza informațiilor primite de la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, să excludă temporar din declarația anuală a conturilor cheltuieli aferente anului contabil respectiv, pentru care există motive care pun la îndoială eligibilitatea acestora.(16) Autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene și autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă efectuează regularizarea financiară a sumelor pentru care aplică măsuri cu caracter temporar.(17) Sumele retrase/excluse de autoritatea de certificare/ organismul care îndeplinește funcția contabilă se returnează autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene.(18) Caracterul definitiv al măsurilor luate în baza unui titlu de creanță conform prezentului articol poate fi anulat prin decizie definitivă a unei instanțe judecătorești, pronunțată pe fondul cauzei și care anulează respectivul titlu de creanță.(19) În mod excepțional, caracterul definitiv al măsurilor de la alin. (10) lit. a) și alin (14) lit. d) poate fi anulat ca urmare a evaluării Autorității de audit a măsurilor întreprinse pentru implementarea recomandărilor formulate anterior prin rapoarte finale de audit.(20) Caracterul definitiv al măsurilor luate în baza unui titlu de creanță conform prezentului articol poate fi anulat prin admiterea totală sau parțială, de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, a contestației administrative a respectivului titlu de creanță. În cazul titlurilor de creanță provenite din constatări din rapoartele de audit emise de către Autoritatea de audit/CE/ECA/donatorul public internațional, caracterul definitiv poate fi anulat ca urmare a evaluării auditorilor a măsurilor întreprinse pentru implementarea recomandărilor formulate anterior prin rapoarte finale de audit.(21) În elaborarea aplicațiilor de plată sau a declarației anuale a conturilor autoritatea de certificare/organismul care îndeplinește funcția contabilă are obligația de a exclude definitiv, la propunerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, suma necesară în vederea reducerii la nivelul de materialitate a ratei de eroare totală reziduală calculată de către Autoritatea de audit, cu luarea în considerare a prevederilor art. 57^1.(22) În aplicarea prevederilor prezentului articol rămân cheltuială definitivă a bugetului de stat, prin bugetul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, sumele care la închiderea programului operațional se regăsesc în una dintre categoriile de mai jos:
    a) sumele provenind din diferențele între impactul financiar asupra unei operațiuni rezultat ca urmare a constatărilor din rapoartele finale de audit emise de către Autoritatea de audit, precum și a constatărilor acceptate din rapoartele finale de audit emise de către Comisia Europeană/Curtea Europeană de Conturi/donatorul public internațional și impactul financiar rezultat ca urmare a titlurilor de creanță aferente respectivelor constatări;
    b) sumele provenind din diferențele între impactul financiar asupra unei operațiuni rezultat din decizia autorității de certificare privind neeligibilitatea cheltuielilor și impactul financiar rezultat ca urmare a titlului de creanță emis de structura de control prevăzută la art. 20 alin. (2) lit. d);
    c) sumele aferente măsurii cu caracter definitiv prevăzută la alin. (21);
    d) sumele retrase ca urmare a neacceptării de către Comisia Europeană a declarațiilor anuale ale conturilor.

    (la 30-06-2022, Articolul 19 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 20
    (1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se efectuează de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1):
    a) abrogată;
    (la 23-07-2012, Lit. a) a alin. (2) al art. 20 a fost abrogată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )

    b) abrogată;
    (la 30-06-2022, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 20 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    c) activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi efectuată de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și prin echipe de control organizate în acest scop în cadrul acestora;
    (la 23-07-2012, Lit. c) a alin. (2) al art. 20 a fost modificată de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )

    d) constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare se realizează de către o structură de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în următoarele situații:1. la solicitarea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau, după caz, a autorității de certificare, în situațiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (3);2. atunci când autoritatea de certificare constată că nu au fost valorificate integral constatările cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din rapoartele sale de verificare.3. dacă autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene îi deleagă această funcție de control, în cazul programelor operaționale regionale 2021-2027.
    (la 30-06-2022, Litera d) din Alineatul (2) , Articolul 20 , Capitolul III a fost completată de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    (la 23-07-2012, Lit. d) a alin. (2) al art. 20 a fost introdusă de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )
    (2^1) Ca urmare a finalizării investigațiilor efectuate de către structura de control prevăzută la alin. (2) lit. d) pct. 1 și 2, autoritatea de certificare decide, după caz:
    (la 30-06-2022, Partea introductivă a alineatul (2^1) din Articolul 20 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    a) să emită o decizie privind neeligibilitatea, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. z^1);
    b) să declare/certifice sume aferente constatărilor cu implicații financiare formulate în rapoartele sale finale de verificare;
    c) să țină cont de impactul financiar al titlului de creanță emis de structura de control, la întocmirea declarației de cheltuieli/declarației anuale a conturilor.
    (la 24-12-2019, Articolul 20 din Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 ) (2^2) Formatul standard al deciziei de neeligibilitate prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. z^1) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
    (la 24-12-2019, Articolul 20 din Capitolul III a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (3) Autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene este incompatibilă în ceea ce privește constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, în situațiile în care:
    a) este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestiunea fondurilor europene pentru care persoana juridică în care este organizată autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are calitatea de beneficiar;
    b) este necesară investigarea unor posibile nereguli, altele decât cele prevăzute la lit. a), pentru care persoana juridică în care este organizată autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene poate fi stabilită ca debitor.
    (la 30-06-2022, Alineatul (3) din Articolul 20 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (4) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pot delega activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare organismelor intermediare care funcționează în cadrul unei instituții publice.(5) Structura de control organizată în instituția publică în care funcționează organismul intermediar nu este competentă în constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, în situațiile în care:
    a) este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestionarea fondurilor europene pentru care organismul intermediar are calitatea de beneficiar;
    b) este necesară investigarea unor posibile nereguli, altele decât cele prevăzute la lit. a), pentru care organismul intermediar poate fi stabilit ca debitor.
    (6) Pentru situațiile prevăzute la alin. (5), activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se efectuează de către structurile de control prevăzute la alin. (1).(7) Abrogat.
    (la 23-07-2012, Alin. (7) al art. 20 a fost abrogat de pct. 12 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )
    (8) Indiferent de modul de organizare a structurilor/echipelor de control, membrilor acestora li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 10-12.(9) Personalul cu atribuții de control, care activează în cadrul structurilor de control prevăzute la alin. (1), (2) și (5), precum și personalul cu atribuții în soluționarea contestațiilor trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
    a) studii universitare în domeniul economic, administrativ, juridic sau tehnic, finalizate cu diplomă de licență în unul dintre aceste domenii;
    b) vechime în domeniul implementării, gestionării sau controlului/auditului operațiunilor finanțate din fonduri publice sau private cel puțin 3 ani.
    (la 30-06-2022, Alineatul (9) din Articolul 20 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 21
    (1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se desfășoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20.(2) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) actele de control emise de DLAF, rapoartele de inspecție emise de OLAF și documentele de constatare emise de Autoritatea de Audit pentru care este aplicabilă procedura prevăzută la alin. (25) și (26).(4) Constatărilor cu implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/ donatorului public internațional, precum și celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de audit li se aplică cu prioritate prevederile alin. (2) încă din stadiul de proiect al actului de control/raportului de audit.
    (la 30-06-2022, Alineatul (4) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (5) În vederea constatării neregulilor și stabilirii creanțelor bugetare, conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control în situațiile de excepție/derogare prevăzute la art. 20 alin. (2) lit. b) și d) și, după caz, la art. 20 alin. (4), respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în celelalte situații, aprobă:
    a) componența nominală a echipei care va efectua verificarea și constatarea;
    b) durata activității de verificare;
    c) mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea creanței bugetare rezultate din nereguli și a debitorilor;
    d) structura sau structurile verificate.
    (la 23-07-2012, Alin. (5) al art. 21 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )
    (6) În cazul în care sunt necesare activități de verificare la fața locului, echipa nominalizată va notifica structura supusă verificării cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data declanșării acțiunii, precizându-se scopul și durata acesteia.(7) Se exceptează de la prevederile alin. (6) cazurile în care notificarea ar putea prejudicia obiectul verificărilor.(8) Structurile verificate au obligația de a prezenta la termenele stabilite toate datele și documentele solicitate, necesare pentru realizarea controlului, precum și de a acorda tot sprijinul necesar pentru desfășurarea activității de verificare în bune condiții.(9) Pe parcursul verificărilor, echipa de control împuternicită are acces, pentru realizarea obiectivelor verificării, la toate datele și documentele, în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spații folosite în scopuri economice, care au legătură cu obiectivele proiectului.(10) Membrii echipei de control pot solicita de la structurile supuse verificărilor date, informații, precum și copii, certificate pentru conformitate, ale documentelor care au exclusiv legătură cu proiectul verificat, iar acestea au obligația de a le pune la dispoziție la data solicitată.(11) Pe parcursul activităților de constatare, structura verificată are dreptul să își exprime punctul de vedere, care se analizează de echipa de verificare.(12) Pentru bunurile, serviciile și lucrările executate, rezultate din activitățile și operațiunile financiare care fac obiectul verificărilor, structurile de control prevăzute la art. 20 pot solicita persoanelor fizice/juridice autorizate efectuarea de expertize de specialitate în condițiile legii.(13) Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, în situațiile în care se identifică creanțe bugetare de recuperat aferente neregulii constatate.
    (la 30-06-2022, Alineatul (13) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (13^1) În situația în care în urma verificărilor suspiciunea nu se confirmă sau se confirmă fără impact financiar, se va emite un raport de control/o notă de închidere a suspiciunii de neregulă. Modelul raportului de control/notei de închidere se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
    (la 30-06-2022, Articolul 21 din Capitolul III a fost completat de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (14) Înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.(15) Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control prevăzute la art. 20 punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.(15^1) Fac excepție de la prevederile alin. (14) și (15) titlurile de creanță care sunt întocmite pentru beneficiarii subvențiilor sau ajutoarelor care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora derulate de APIA.
    (la 30-06-2022, Alineatul (15^1) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (16) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se aprobă de conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.(17) Modelul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(18) Se exceptează de la aplicarea prevederilor alin. (1)-(16) și ale art. 58 și 59 erorile de calcul/scriere care se rectifică de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau autoritățile de certificare, din proprie inițiativă.(19) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(20) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.(21) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare trebuie să conțină următoarele elemente: denumirea autorității emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului autorității emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația, mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) și (15).
    (la 18-07-2020, Alineatul (21) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 128 din 14 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 15 iulie 2020 )
    (22) Creanțele bugetare stabilite în euro se înscriu în titlurile de creanță și în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.(23) Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/notelor de constatare este de 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26).
    (la 30-06-2022, Alineatul (23) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (24) În cazul în care activitatea de verificare vizează întreaga perioadă în care, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, pot fi luate măsuri de recuperare a creanțelor, termenul de finalizare a activității de verificare prevăzut la alin. (23) poate fi prelungit cu aprobarea șefului autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, strict cu perioada necesară pentru verificările suplimentare, cu maximum 90 de zile.
    (la 30-06-2022, Alineatul (24) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (25) Organizarea și efectuarea verificărilor necesare stabilirii existenței creanței bugetare rezultate din nereguli și, dacă este cazul, emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din actele de control ale DLAF, respectiv din rapoartele de inspecție emise de OLAF, se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data sesizării structurii de control potrivit art. 18 alin. (1).
    (la 30-06-2022, Alineatul (25) din Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (26) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.(27) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi suspendată în cazul în care executarea actului administrativ în baza căruia se exercită a fost suspendată în condițiile prevăzute de lege.(28) Titlul de creanță poate fi anulat de către autoritatea emitentă, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
    (la 23-07-2012, Alin. (28) al art. 21 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )
    (29) Anularea titlului de creanță atrage anularea actelor subsecvente, în mod corespunzător.
    (la 23-07-2012, Alin. (29) al art. 21 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )


    Articolul 22

    În cazul sesizărilor, în termen de 7 zile calendaristice de la finalizarea verificării, structura de control prevăzută la art. 20 are obligația informării persoanei care a depus sesizarea asupra rezultatului acesteia.


    Articolul 23

    În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii de fraudă, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să aplice prevederile art. 8 alin. (1) sau (1^1), după caz, și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2).
    (la 28-02-2021, Articolul 23 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul 23, Capitolul VIII din LEGEA nr. 6 din 18 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 18 februarie 2021 )


    Articolul 24

    Etapele privind elaborarea rapoartelor de audit, procedura contradictorie și implementarea recomandărilor formulate de Autoritatea de Audit se desfășoară conform regulamentului care se aprobă de Plenul Curții de Conturi, în condițiile art. 11 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările ulterioare.


    Articolul 25
    (1) În situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21. Dacă însă aceste nereguli sunt rezultatul aplicării de către beneficiar a unor prevederi cuprinse în normele metodologice de punere în aplicare a unei legi sau a unei ordonanțe de urgență care sunt în neconcordanță cu prevederile legii sau ale ordonanței de urgență pe care aceste norme metodologice de punere în aplicare o aplică sau dacă aceste nereguli rezultă din necorelarea prevederilor legislației naționale cu reglementările comunitare, neconcordanțele sau necorelările fiind constatate de către autorități ale statului abilitate în acest sens, beneficiarul nu va putea fi sancționat în niciun fel pentru acestea.
    (la 28-07-2022, Alineatul (1) din Articolul 25 , Capitolul III a fost modificat de Articolul IV din LEGEA nr. 256 din 21 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 25 iulie 2022 )
    (2) Termenul maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverificării.(3) În cazuri justificate, termenul de finalizare a activității de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.


    Articolul 26

    Cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în cazul în care:
    a) pe parcursul perioadei de monitorizare, constată că proiectul nu respectă cerințele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile;
    b) la finalul perioadei de monitorizare, constată că indicatorii/obiectivele proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora nu au fost realizați/realizate integral sau au fost realizați/realizate parțial.
    (la 01-09-2012, Art. 26 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )


    Articolul 27
    (1) În cazul în care se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexe, în aplicarea de către beneficiari a prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, în raport fie cu reglementările naționale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, fie cu reglementările europene aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, fie cu procedurile specifice/ instrucțiunile de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, se emit note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21.
    (la 24-12-2019, Alineatul (1) din Articolul 27 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (2) Valoarea creanței bugetare se determină prin aplicarea de corecții financiare ale căror rate sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.(3) Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, care nu au un impact financiar, nu se aplică corecții financiare.
    (la 24-12-2019, Alineatul (3) din Articolul 27 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (4) În cazul în care, pentru aceeași procedură de achiziție sau pentru același contract, se constată mai multe nereguli, ratele de corecție financiară nu se cumulează, fiind aplicabilă exclusiv rata cea mai mare a corecției financiare.(5) Pentru alte abateri care nu sunt definite în anexe, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică corecții financiare, în concordanță cu principiul proporționalității sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexe.
    (la 24-12-2019, Alineatul (5) din Articolul 27 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (6) În cazul în care se constată o neregulă în domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, determinată de o necorelare legislativă între legislația națională și cea europeană:
    a) autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică corecția financiară potrivit prevederilor art. 27 alin. (1);
    b) autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația consultării prealabile a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice cu privire la necorelarea dintre legislația națională și cea europeană, în vederea emiterii unui punct de vedere privind necorelarea sesizată de care ține cont în aplicarea corecției financiare corespunzător prevederilor alin. (8);
    c) consultarea prevăzută la lit. b) nu este necesară atunci când existența unei necorelări între legislația națională și reglementările europene este cuprinsă într-un raport de audit al Comisiei Europene sau al Curții Europene de Audit ori reprezintă poziția oficială a Comisiei, comunicată oficial statului membru.
    (la 30-06-2022, Articolul 27 din Capitolul III a fost completat de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (7) Prevederile lit. a) nu se aplică procedurilor de achiziție derulate de către partenerii din alte state din cadrul proiectelor finanțate prin programele de cooperare teritorială europeană.
    (la 30-06-2022, Articolul 27 din Capitolul III a fost completat de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (8) În aplicarea prevederilor alin. (4) și alin. (6) lit. a), dacă corecția financiară aferentă necorelării legislative reprezintă corecția maximă pentru contractul respectiv, diferența între aceasta și cea mai mare corecție aplicabilă pentru nereguli stabilite în sarcina beneficiarului se suportă, conform prevederilor legale aplicabile, din sume alocate în bugetul ordonatorilor principali de credite în cadrul cărora funcționează autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau, după caz, în bugetul ministerului finanțelor pentru programele operaționale regionale 2021-2027.
    (la 30-06-2022, Articolul 27 din Capitolul III a fost completat de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    (la 28-06-2014, Art. 27 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2014. )


    Articolul 28
    (1) Până la emiterea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ca măsură tranzitorie, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene poate plăti/rambursa beneficiarilor sumele solicitate, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3).(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică, în mod preventiv, reducerea procentuală maximă aferentă abaterii în aplicarea reglementărilor privind achizițiile publice/achizițiile sectoriale/concesiunile de lucrări și servicii, stabilită potrivit prevederilor anexelor.
    (la 24-12-2019, Alineatul (2) din Articolul 28 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    (3) Regularizarea sumelor reținute potrivit prevederilor alin. (2) se face ulterior emiterii notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, cu aplicarea prevederilor art. 38.


    Articolul 29

    În cazul în care un beneficiar de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora semnalează - ca urmare a activității proprii de management și control - o neregulă în gestiunea propriului său proiect, acesta are obligația raportării ei, în termen de 5 zile lucrătoare de la data identificării neregulii respective, către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene cu care a încheiat/emis contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare, indiferent dacă cheltuiala solicitată la plată i-a fost sau nu rambursată.


    Articolul 30

    Neregulile semnalate de beneficiar se investighează de către structurile de control prevăzute la art. 20, cu aplicarea prevederilor art. 21.


    Articolul 31
    (1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, autoritatea cu atribuții ia cunoștință despre alte acte sau fapte necunoscute la data efectuării verificărilor sau Autoritatea de audit, prin raportul final, își menține recomandările sau autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a delegat activitatea de constatare, ajunge la concluzia că organismul intermediar nu și-a îndeplinit în mod corespunzător funcția delegată.(2) În condițiile alin. (1) se poate emite un alt titlu de creanță ori, după caz, un act de îndreptare a titlului de creanță, pentru eventuale diferențe necesare pentru stabilirea corectă a prejudiciului.(3) Formatul standard al actului de îndreptare a titlului de creanță este stabilit în normele metodologice.
    (la 30-06-2022, Articolul 31 din Capitolul III a fost completat de Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    (la 30-06-2022, Articolul 31 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 32

    În stabilirea cuantumului creanțelor bugetare se iau în considerare sumele plătite necuvenit de către:
    a) autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau structuri cu funcții de plată care acționează în numele acestora;
    b) organismele de implementare pentru măsurile din domeniul transporturilor ale programului ex-ISPA;
    c) beneficiarii proiectelor finanțate în sistem centralizat de Comisia Europeană din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora ca urmare a săvârșirii unor nereguli, inclusiv accesoriile, respectiv dobânda, costurile bancare, diferențele nefavorabile de curs valutar, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.


    Articolul 33
    (1) Obiectul activității de stabilire a creanțelor bugetare îl constituie individualizarea obligației de plată sub forma unui titlu de creanță și a persoanelor fizice sau juridice debitoare, ca urmare a nerespectării legalității, conformității și regularității obținerii și utilizării fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora.(2) Persoanele fizice pot fi individualizate ca debitoare numai în situația în care au calitatea de beneficiar de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora.(3) Autoritatea emitentă a titlului de creanță are obligația să verifice faptul că informațiile privind debitorul sunt corecte și să se asigure că respectiva creanță bugetară:
    a) este certă și nu este condiționată;
    b) este în sumă fixă, exprimată în lei sau în moneda stabilită în acordul/contractul/decizia/ordinul de finanțare;
    c) este exigibilă la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare.


    Articolul 34
    (1) Creanțele bugetare rezultate din nereguli, inclusiv accesoriile datorate conform contractelor sau altor angajamente legale prin care se utilizează fondurile europene și fondurile publice naționale aferente acestora, înscrise în titlul de creanță prevăzut la art. 21 alin. (20), se stabilesc în lei sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăților în cadrul contractului, acordului, deciziei sau ordinului de finanțare, cu specificarea echivalentului în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.(2) Titlul de creanță se comunică debitorului în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii.(3) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație în condițiile și termenele stabilite de prezenta ordonanță de urgență.(3^1) În cazul fondurilor aferente politicii de coeziune ale Uniunii Europene și Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, titlurile de creanță, contestațiile administrative formulate împotriva acestora și deciziile de soluționare a contestațiilor, emise în format electronic, cu semnătură electronică calificată conform prevederilor legale în vigoare, se comunică prin funcționalitățile disponibile ale sistemului informatic sau prin alte funcționalități disponibile la nivelul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, precum și al beneficiarilor.
    (la 30-06-2022, Alineatul (3^1) din Articolul 34 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (4) Structurile de control prevăzute la art. 20, care sunt organizate în afara autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, au obligația transmiterii titlurilor de creanță pe care le-au emis autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care gestionează programul pentru care s-a emis acest titlu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru programele de cooperare teritorială pentru perioada de programare 2007-2013, 2014-2020 și 2021-2027 creanțele bugetare rezultate din nereguli, inclusiv accesoriile datorate potrivit contractelor sau altor angajamente legale prin care se utilizează fondurile europene și fondurile publice naționale aferente acestora, înscrise în titlul de creanță prevăzut la art. 21 alin. (20), se stabilesc în lei sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăților în cadrul contractului/acordului/deciziei/ ordinului de finanțare, cu specificarea echivalentului în lei, calculat pe baza cursului de referință, potrivit regulilor specifice programelor de cooperare teritorială cu privire la autorizarea cheltuielilor eligibile.
    (la 30-06-2022, Alineatul (5) din Articolul 34 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 35

    Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a înscrie în Registrul debitorilor titlul de creanță rezultată din nereguli, în 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia, respectiv de la data primirii acestuia, în cazul în care nu este emis de structura de control care funcționează în cadrul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.


    Articolul 36
    (1) În cazul declanșării procedurii insolvenței beneficiarului pe parcursul derulării contractului de finanțare, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să se înscrie la masa credală cu titlurile de creanță emise anterior intrării în insolvență, în termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care debitul înscris în titlul executoriu a fost recuperat parțial, înscrierea la masa credală se face cu cuantumul sumelor rămase de recuperat. (2) În scopul înscrierii la masa credală, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a finaliza activitatea de constatare inițiată anterior intrării în insolvență a beneficiarului.
    (la 30-06-2022, Articolul 36 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 37

    Conducerea autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația să monitorizeze trimestrial toate cazurile de nereguli și să dispună măsurile care se impun pentru îmbunătățirea sistemelor de management și control financiar, în scopul prevenirii reapariției în viitor a acestora.


    Capitolul IV Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli

    Articolul 38

    Stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin:
    a) încasare;
    b) deducere din plățile/rambursările următoare;
    b^1) Prin excepție de la prevederile lit. b), în cazul proiectelor fazate, deducerea din plățile/rambursările următoare se poate realiza și în cadrul fazelor ulterioare aferente acestor proiecte pentru creanțele stabilite într-o fază anterioară.
    (la 30-06-2022, Articolul 38 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    c) executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță;
    d) compensare, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    e) executare silită, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    f) anulare;
    g) prescripție;
    h) alte modalități prevăzute de lege.


    Articolul 39

    Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt responsabile pentru urmărirea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli.


    Articolul 40
    (1) În cazul în care creanțele bugetare rezultate din nereguli nu pot fi recuperate prin încasare, deducere din plăți/rambursări următoare și/sau executarea garanțiilor bancare, prevăzute la art. 38 lit. a)-c), în termen de maximum 90 de zile de la data scadenței titlurilor de creanță, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene transmit titlurile executorii prevăzute la art. 43, împreună cu dovada comunicării acestora, după caz, în format electronic, organelor fiscale competente, care:
    a) duc la îndeplinire măsurile asigurătorii prevăzute la cap. VI din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, dacă autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene dispun aceste măsuri; și
    b) efectuează procedura de executare silită, precum și procedura de compensare pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit din fondurile europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 40 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2) În cazul în care valoarea totală a proiectelor se cuprinde în bugetul unor beneficiari finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale potrivit legii, recuperarea sumelor înscrise în titlurile de creanță devenite executorii se efectuează din conturile de venituri ale bugetelor în care a fost efectuată rambursarea cheltuielilor. Recuperarea sumelor, în vederea reîntregirii conturilor fondurilor europene, se efectuează pe baza unui referat întocmit de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene care a efectuat rambursarea cheltuielilor, adresat unității Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile de venituri bugetare.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 40 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3) Procedura de restituire a sumelor prevăzute la alin. (2) și modelul referatului de restituire se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(4) Pentru cazurile în care recuperarea sumelor se efectuează pe baza referatului emis în condițiile prevederilor alin. (2), data la care se consideră stinsă creanța bugetară este data transmiterii referatului în Trezorerie.
    (la 30-06-2022, Articolul 40 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 37, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 41
    (1) Recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin încasare se efectuează în conturile indicate în titlul de creanță, în moneda stabilită în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare(2) Recuperarea creanțelor bugetare prin deducerea din plățile/rambursările următoare pe care debitorul este îndreptățit să le primească se efectuează numai în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță, până la finalizarea financiară a proiectului, inclusiv din cererea finală, și numai din sumele plătite efectiv de debitor și solicitate efectiv de acesta.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 41 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2^1) În cazul recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin deducere din plățile/rambursările ulterioare pe care debitorul este îndreptățit să le primească, data stingerii creanței se consideră data la care beneficiarul a depus cererea de plată/rambursare de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, din care s-a efectuat deducerea respectivă.
    (la 06-07-2013, Alin. (2^1) al art. 41 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 196 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 3 iulie 2013, care introduce pct. 3^2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )
    (2^2) Fac excepție de la prevederile alin. (2^1) creanțele bugetare rezultate din nereguli constatate în implementarea proiectelor finanțate din fondurile aferente politicii agricole comune, care se sting la data emiterii deciziei de plată/certificatului de plată aferent plății pe care beneficiarul este îndreptățit să o primească.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2^2) din Articolul 41 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2^3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul proiectelor fazate, recuperarea creanțelor bugetare se poate realiza și prin deducerea din plățile/rambursările aferente fazelor ulterioare pentru creanțele stabilite într-o fază anterioară.
    (la 30-06-2022, Articolul 41 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 39, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3) Recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin executare silită, inclusiv prin compensare cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat, se efectuează în lei, în conturile indicate de organele fiscale competente, urmând ca sumele rezultate din aceste recuperări să se vireze în termen de 15 zile de la data creditării acestor conturi în conturile indicate în titlul de creanță sau comunicate de autoritățile prevăzute la art. 20. Transferul se realizează cu data plății astfel cum este prevăzut la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 30-06-2022, Alineatul (3) din Articolul 41 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 42
    (1) Cu excepția sumelor reprezentând ajutor de stat/de minimis constatat ca acordat ilegal sau utilizat abuziv, creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță.(2) În aplicarea excepției de la alin. (1), creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezentând ajutor de stat/de minimis constatat ca acordat ilegal sau utilizat abuziv sunt scadente la data comunicării titlului de creanță.(3) În cazul recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin încasare, data stingerii creanțelor este cea prevăzută la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(4) Debitorul datorează, pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanței bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1), până la data stingerii acesteia, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene și/sau legislația națională aferentă sau ale donatorului public internațional prevăd altfel.(5) În aplicarea excepției de la alin. (4), pentru restabilirea situației inițiale și corectarea oricăror potențiale distorsiuni asupra piețelor ocazionate de acordarea ilegală a unui ajutor de stat/de minimis sau de utilizarea abuzivă a acestuia, debitorul datorează o dobândă care se calculează pentru perioada cuprinsă între data plății ajutorului de stat/de minimis constatat ca acordat ilegal sau utilizat abuziv și data recuperării integrale a acestuia.(6) În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (4) și (5), autoritățile competente care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, în aplicarea prevederilor art. 21, au obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite procese-verbale de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care constituie titluri de creanță și care se comunică debitorului. Modelul procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(7) Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, cu excepția sumelor reprezentând ajutor de stat/de minimis constatat ca acordat ilegal sau utilizat abuziv, pentru care rata dobânzii se calculează conform prevederilor art. 33 alin (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), pentru programele de cooperare teritorială, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică prevederile art. 34 alin. (5).(9) Sumele reprezentând dobânzi datorate conform prevederilor alin. (4) și (5) se fac venit la același buget în care se virează și creanța bugetară rezultată din nereguli.(10) Creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate li se aplică toate prevederile aplicabile creanțelor bugetare rezultate din nereguli, cu excepția celor prevăzute la alin. (1), (2) și (4), precum și a celor prevăzute la art. 21 alin. (14) și (15).(11) Creanțele bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate aferente titlurilor de creanță reglementate la alin. (1) sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță.(12) Creanțele bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate aferente titlurilor de creanță reglementate la alin. (2) sunt scadente la data comunicării titlului de creanță.
    (la 30-06-2022, Articolul 42 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 43
    (1) Constituie titlu executoriu, după caz:
    a) procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanță bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform art. 141 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    b) hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
    (2) În cazul neregulilor reprezentând ajutor de stat/de minimis constatat ca acordat ilegal sau utilizat abuziv, procesul- verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, precum și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, după caz, constituie și decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat sau de minimis acordate, în înțelesul art. 25 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 30-06-2022, Articolul 43 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 41, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 44
    (1) Plătitor al creanțelor bugetare rezultate din nereguli și al dobânzii datorate este persoana juridică, entitatea sau asocierea fără personalitate juridică sau persoana fizică stabilită ca debitor prin titlul de creanță. Persoana fizică nu poate fi stabilită ca plătitor al creanțelor bugetare rezultate din nereguli decât în calitatea acesteia de beneficiar de fonduri europene și/sau de fonduri publice naționale aferente acestora.(2) În cazul în care creanța bugetară rezultată din nereguli și dobânda datorată nu a fost achitată de către persoanele prevăzute la alin. (1), debitor devine persoana juridică sau fizică prevăzută la art. 25 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1) privind persoana fizică.


    Articolul 45
    (1) Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.(2) Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.(3) Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare pentru care normele comunitare prevăd un termen mai mare de 5 ani se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de normele comunitare respective.(4) În cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată organul de urmărire penală/DLAF/Agenția Națională de Integritate - ANI, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de judecată și dispun aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2).
    (la 28-02-2021, Alineatul (4) din Articolul 45 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5, Articolul 23, Capitolul VIII din LEGEA nr. 6 din 18 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 18 februarie 2021 )


    Articolul 45^1

    Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF pot fi înștiințate de către Parchetul European cu privire la decizia acestuia de începere a unei acțiuni penale, dacă acest lucru este necesar în scopul recuperării, urmăririi sau monitorizării administrative.
    (la 28-02-2021, Capitolul IV a fost completat de Punctul 6, Articolul 23, Capitolul VIII din LEGEA nr. 6 din 18 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 18 februarie 2021 )


    Capitolul V Contestarea titlurilor de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli

    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 46
    (1) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(2) Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii.(3) Este îndreptățit la contestație debitorul, personal sau prin reprezentant legal.


    Secţiunea a 2-a Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță

    Articolul 47
    (1) Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, și trebuie să conțină următoarele elemente:
    a) datele de identificare a contestatarului;
    b) obiectul contestației;
    c) motivele de fapt și de drept;
    d) dovezile pe care se întemeiază;
    e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia.
    (la 18-07-2020, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 47 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificată de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 128 din 14 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 15 iulie 2020 )
    (2) Dovada calității de împuternicit al contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.(3) Obiectul contestației administrative îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță.(4) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.(5) Contestația administrativă se depune la autoritatea emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru.
    (la 30-06-2022, Alineatul (5) din Articolul 47 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 42, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 48
    (1) În situația în care autoritatea emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 constată că în contestație nu sunt cuprinse toate informațiile prevăzute la art. 47 alin. (1) și (2) va cere contestatarului ca, în termen de 5 zile de la înștiințarea prin care i se aduce la cunoștință această situație, să completeze contestația.
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 43, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2) În cazul în care contestatarul nu se conformează obligației impuse la art. 47 alin. (2), contestația va fi respinsă fără a se proceda la analizarea fondului.


    Articolul 49
    (1) Contestația poate fi retrasă de contestatar până la soluționarea acesteia.(2) Prin retragerea contestației, contestatarul nu pierde dreptul de a înainta o nouă contestație în interiorul termenului general de depunere a acesteia.


    Articolul 50
    (1) Autoritatea emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz.
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 50 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2) Autoritatea competentă cu soluționarea contestației prevăzută la alin. (1) poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluționare atunci când:
    (la 30-06-2022, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 50 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V a fost modificată de Punctul 45, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    a) structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;
    b) soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
    c) soluționarea cauzei depinde de reanalizarea cererii de plată și a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii titlului de creanță pentru beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptățite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune și din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.
    (la 06-07-2013, Lit. c) a alin. (2) al art. 50 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 196 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 3 iulie 2013, care introduce pct. 3^4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )
    (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.(4) În cazul admiterii contestației, se decide anularea titlului de creanță atacat și, după caz, emiterea unui nou titlu, care va avea în vedere strict considerentele deciziei.(5) Prin soluționarea contestației nu se poate crea contestatarului o situație mai grea în propria sa cale de atac.(6) Decizia autorității se va comunica debitorului în termen de 5 zile lucrătoare de la pronunțare.(7) Introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță.(8) Prevederile alin. (7) nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanță, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(9) Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.


    Articolul 51
    (1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.


    Capitolul VI

    Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene/donatorului public internațional
    (la 01-09-2012, Titlul Cap. VI a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )


    Articolul 52
    (1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și autoritățile de certificare au obligația aplicării corecțiilor financiare, pe baza titlurilor de creanță emise de autoritățile competente prevăzute la art. 20.(2) În cazul programelor finanțate din fonduri europene de postaderare acordate României, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a nu reutiliza sumele excluse de la finanțare, în conformitate cu prevederile alin. (1), pentru operațiunea sau operațiunile care a/au făcut obiectul corecției și, în cazul unei corecții financiare aplicate în urma unei nereguli sistemice, pentru operațiunile care intră sub incidența parțială ori totală a axei prioritare în care s-a produs neregula sistemică respectivă.(3) În cazul programelor pentru care se aplică mecanismul deducerilor și care sunt finanțate din fonduri europene de preaderare acordate României, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a deduce temporar din următoarea declarație de cheltuieli sumele plătite și incluse în declarații de cheltuieli emise anterior, dacă aceste sume fac obiectul constatărilor cu implicații financiare din rapoartele finale ale Autorității de Audit, până la finalizarea procedurilor prevăzute la art. 21 alin. (1)-(16) sau, după caz, alin. (26).(4) Obligația prevăzută la alin. (3) se aplică și autorităților de certificare referitor la declarațiile de cheltuieli emise către Comisia Europeană.


    Articolul 53
    (1) Constatărilor cu implicații financiare, care pot fi individualizate la nivel de proiect finanțat din fonduri europene, din rapoartele de control/audit extern întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional li se aplică prevederile art. 21 alin. (4).
    (la 30-11-2012, Alin. (1) al art. 53 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )
    (2) Poziția părții române în ceea ce privește acceptarea/neacceptarea integrală sau parțială a constatărilor cu implicații financiare în rapoartele de audit extern întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional se stabilește, de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene în cauză, în baza actului de constatare sau a rezultatelor preliminare ale investigațiilor, și pentru programele operaționale finanțate din fondurile aferente politicii de coeziune UE, cu informarea autorității de certificare/organismului care îndeplinește funcția contabilă, a Autorității de audit și a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 53 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3) Termenul de investigare a acestor constatări cu implicații financiare nu poate depăși 90 de zile.(4) Rezultatul acestor investigații este prezentat reprezentanților Uniunii Europene/donatorului public internațional.


    Articolul 54

    În situația în care reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, ca urmare a prezentării rezultatelor investigației, decid continuarea procedurii de aplicare a corecțiilor financiare, autoritățile naționale, prin reprezentanți mandatați ai autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene implicate în programul respectiv, ai autorității de certificare și, după caz, ai Autorității de Audit, participă la o audiere/conciliere cu reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, dacă procedurile donatorului o prevăd.


    Articolul 55

    În situația în care, ca urmare a procedurii de audiere sau de conciliere, poziția autorităților române rămâne divergentă în raport cu cea a reprezentanților Uniunii Europene/donatorului public internațional, a căror decizie finală este aplicarea de corecții financiare Românei, Guvernul României poate decide, la inițiativa autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, cu avizul autorităților de certificare și cu aprobarea ministrului finanțelor publice:
    a) inițierea procedurii de contestare la instanțele stabilite prin acordurile cu Uniunea Europeană/donatorul public internațional a deciziei finale a reprezentanților Uniunii Europene/donatorului privind corecția financiară aplicată României; sau
    b) neinițierea procedurii de contestare la instanțele stabilite prin acordurile cu Uniunea Europeană/donatorul public internațional și, în acest caz, acceptarea constatării, cu implicații financiare stabilite de reprezentanții Uniunii Europene/ donatorului public internațional, prin aplicarea decertificării definitive și/sau a deducerilor definitive, în condițiile prevăzute la art. 57^1 alin. (5).
    (la 30-11-2012, Art. 55 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 56

    Sumele necesare finanțării debitelor stabilite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorul public internațional ca urmare a aplicării corecțiilor financiare se transferă în contul programului sau, după închiderea programului, direct în conturile Uniunii Europene/donatorului public internațional, în prima instanță de la bugetul de stat, conform prevederilor legale în vigoare.


    Articolul 57
    (1) În situația în care reprezentanții Uniunii Europene/donatorul public internațional decid/decide, ca urmare a concluziilor unui act de control/audit extern, suspendarea/întreruperea plăților pentru programul respectiv, din cauza constatării unor nereguli cu caracter sistemic sau a unor deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația întocmirii unui plan de măsuri în vederea soluționării neregulilor/deficiențelor semnalate, cu informarea prealabilă a autorității de certificare.(2) În cazul specificat la alin. (1) al constatării unor nereguli de sistem sau a unor deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic, autoritățile prevăzute la art. 20 au în plus obligația de reverificare prevăzută la art. 25.(3) Autoritatea de Audit întocmește un raport privind modul de implementare a măsurilor cuprinse în programul de măsuri și, după caz, asupra modului în care au fost realizate reverificările precizate la alin. (2), care este prezentat reprezentanților Uniunii Europene/donatorului public internațional.


    Articolul 57^1
    (1) La solicitarea scrisă a Uniunii Europene/donatorului public internațional, autoritățile române pot aplica decertificarea definitivă pentru sume care reprezintă creanțe bugetare constituite în aplicarea prevederilor ordonanței, înainte de recuperarea lor efectivă de la debitor.(2) În cazul în care, ca urmare a unor rapoarte de audit extern în care sunt formulate constatări privind nereguli sistemice sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli sistemice, reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional propun aplicarea unor corecții financiare procentuale sau în sumă fixă, aplicabile la nivel de program operațional/axă prioritară/domeniu major de intervenție/regiune/tip de fond/ măsură/beneficiar/organism intermediar/prioritate de investiții/ obiective specifice/apel de proiect, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene implicate au obligația analizării implicațiilor financiare ale acestor propuneri.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 57^1 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 47, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3) În funcție de rezultatul analizei prevăzute la alin. (2) și, după caz, pentru evitarea situațiilor în care reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional ar putea decide aplicarea întreruperii, presuspendării sau suspendării plăților pentru programul respectiv, autoritățile române pot lua următoarele măsuri:
    a) decertificarea definitivă sau temporară a sumelor incluse în declarațiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană/ donatorul public internațional, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. y);
    b) decertificarea definitivă sau temporară a sumelor incluse în conturile anuale, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. y);
    c) aplicarea de deduceri definitive sau temporare din aplicațiile de plată/declarațiile anuale ale conturilor, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. o^1);
    d) aplicarea de diminuări din sumele incluse în aplicații de plată transmise la Comisia Europeană în cursul aceluiași an contabil, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. a^2).
    (la 30-06-2022, Alineatul (3) din Articolul 57^1 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 47, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (4) Autoritățile române pot decide luarea măsurilor prevăzute la alin. (3) și în cazul depășirii pragului de materialitate a erorilor înregistrate în sistem, reflectate în raportul anual de control al Autorității de Audit.(5) În aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) se aprobă, pentru fiecare caz în parte, cu excepția programelor de cooperare teritorială europeană, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului care coordonează autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene și a Ministerului Finanțelor și cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, după caz, următoarele:
    a) metodologia de calcul al sumelor pentru care se aplică decertificarea definitivă, decertificarea sumelor incluse în conturile anuale, deducerea definitivă și/sau diminuarea definitivă din sumele incluse în aplicații de plată;
    b) valoarea sumelor pentru care se aplică decertificarea definitivă, decertificarea sumelor incluse în conturile anuale, diminuarea definitivă din sumele incluse în aplicații de plată;
    c) valoarea procentului utilizat pentru stabilirea sumelor de decertificat definitiv, de decertificat din sumele incluse în conturile anuale, de diminuat definitiv din sumele incluse în aplicații de plată și a deducerilor definitive.
    (la 30-06-2022, Alineatul (5) din Articolul 57^1 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 47, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (6) La inițiativa Uniunii Europene, a donatorului public internațional sau a autorităților române se poate efectua regularizarea financiară a măsurilor cu caracter temporar întreprinse în aplicarea prevederilor alin. (3).
    (la 30-11-2012, Art. 57^1 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 57^2
    (1) Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit poate decertifica temporar, în baza informațiilor primite de la autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, sumele pentru care au fost formulate sesizări în condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1), în cazul în care se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale.(2) Prin excepție de la prevederile art. 57^1 alin. (5), în cazul în care instanțele de judecată pronunță o hotărâre definitivă privind existența unei infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene/donatorului public internațional, autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit are obligația decertificării definitive a sumelor care fac obiectul respectivei hotărâri.
    (la 30-11-2012, Art. 57^2 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 57^3

    În vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene și în aplicarea reglementărilor comunitare, autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit poate aplica următoarele măsuri:
    a) amânarea certificării;
    b) întreruperea certificării;
    c) suspendarea certificării.
    (la 01-09-2012, Art. 57^3 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )


    Articolul 57^4
    (1) Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit aplică măsura amânării certificării pentru sumele care reprezintă constatări cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare, la nivelul stabilit în proiectul de raport/raportul final de audit/control/verificare la fața locului emis de Autoritatea de audit/Comisia Europeană/ Curtea Europeană de Conturi/Autoritatea de certificare, până la finalizarea procedurii contradictorii.(2) Regularizarea sumelor pentru care s-a aplicat măsura amânării certificării se face ulterior, cu ocazia transmiterii primei declarații de cheltuieli Comisiei Europene, după finalizarea procedurii contradictorii.
    (la 01-09-2012, Art. 57^4 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )


    Articolul 57^5
    (1) Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit poate aplica măsura întreruperii certificării, astfel:
    a) de la data primirii unei declarații de cheltuieli insuficient documentate până la data la care sunt primite informațiile solicitate de Autoritatea de certificare, necesare pentru transmiterea declarațiilor de cheltuieli Comisiei Europene, pentru sumele incluse în declarația de cheltuieli, la nivel de axă prioritară/domeniu major de intervenție/tip de fond/măsură/ beneficiar/operațiune/organism intermediar;
    b) de la data emiterii proiectului de raport/raportului final de audit/control/verificare la fața locului până la data la care autoritatea care a formulat constatarea o consideră închisă și/sau până la finalizarea procedurii contradictorii, pentru valoarea integrală a declarației de cheltuieli transmise de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, la nivel de program/axă prioritară/domeniu major de intervenție/tip de fond/măsură/beneficiar/operațiune/organism intermediar, după caz, atunci când proiectul de raport/raportul final conține constatări privind deficiențe semnificative ale sistemelor de management și control;
    c) de la data primirii unui document scris din partea reprezentanților Uniunii Europene prin care sunt transmise informații privind posibilitatea existenței unei nereguli grave și/sau se solicită aplicarea unor măsuri de întrerupere a certificării cu caracter preventiv, până la data acceptării de către aceștia a rezultatului investigațiilor efectuate de autoritățile naționale, competente conform legii, pentru valoarea declarației de cheltuieli transmise de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, la nivel de program/axă prioritară/domeniu major de intervenție/tip de fond/măsură/beneficiar/operațiune/organism intermediar;
    d) de la data de la care Comisia Europeană aplică, în conformitate cu prevederile art. 91 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, măsura întreruperii termenului de plată, până la data anunțului oficial privind ridicarea acestei măsuri.
    (2) În funcție de motivele întreruperii și de potențialul impact asupra eligibilității cheltuielilor incluse într-o declarație de cheltuieli, autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit poate returna, spre revizuire, declarația de cheltuieli autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
    (la 01-09-2012, Art. 57^5 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )
    (3) Autoritățile de certificare/organismele care îndeplinesc funcția contabilă pentru programele finanțate din fondurile aferente politicii de coeziune și politicii comune în domeniul pescuitului aplică măsura întreruperii transmiterii aplicațiilor de plată la Comisia Europeană de la data de la care Comisia Europeană aplică măsura întreruperii termenului de plată în conformitate cu regulamentele europene aplicabile până la data anunțului oficial privind ridicarea acestei măsuri.
    (la 30-06-2022, Articolul 57^5 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Articolul 57^6
    (1) Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit poate aplica măsura suspendării certificării la nivel de program operațional/axă prioritară/domeniu major de intervenție/măsură/beneficiar/operațiune/organism intermediar și returnează declarațiile de cheltuieli autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în cazul în care:
    a) sistemele de management și control prezintă deficiențe grave, care sunt constatate de Autoritatea de audit/Autoritatea de certificare/Comisia Europeană și/sau de Curtea Europeană de Conturi în cadrul proiectelor de raport/rapoartelor finale de audit/control/verificări la fața locului și pentru care autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene nu au luat măsuri de corectare;
    b) autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene nu implementează recomandările cuprinse în rapoartele de verificare la fața locului întocmite de Autoritatea de certificare;
    c) Comisia Europeană aplică, în conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, măsura suspendării plăților.
    (2) Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare și din Fondul European pentru Pescuit ridică, în totalitate sau parțial, măsura suspendării certificării în condițiile în care a primit suficiente asigurări că au fost luate toate măsurile necesare pentru eliminarea deficiențelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b).
    (la 01-09-2012, Art. 57^6 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )
    (3) Autoritățile de certificare/organismele care îndeplinesc funcția contabilă pentru programele finanțate din fondurile aferente politicii de coeziune și politicii comune în domeniul pescuitului aplică măsura suspendării transmiterii aplicațiilor de plată la Comisia Europeană/donatorul public internațional de la data de la care Comisia Europeană/donatorul public internațional aplică măsura suspendării plăților intermediare în conformitate cu regulamentele europene aplicabile până la data anunțului oficial privind ridicarea acestei măsuri.
    (la 30-06-2022, Articolul 57^6 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 49, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Capitolul VI^1

    Dispoziții privind elaborarea declarației finale de cheltuieli și aplicației de plată a soldului final a programelor operaționale finanțate din instrumente structurale, de coeziune, din Fondul European pentru Pescuit și din fonduri aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare
    (la 30-06-2016, Cap. VI^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. )


    Articolul 57^7
    (1) Prevederile art. 19 și 57^4 nu se aplică pentru declarația finală de cheltuieli și pentru aplicația de plată a soldului final a programelor operaționale finanțate din instrumente structurale, de coeziune, din Fondul European pentru Pescuit și din fonduri aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare.(2) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și Autoritatea de certificare din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, de coeziune, din Fondul European pentru Pescuit și din fonduri aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare introduc în declarația finală de cheltuieli și în aplicația de plată a soldului final sumele pentru care au aplicat măsura neincluderii/deducerii - inclusiv cele pentru care s-au aplicat prevederile art. 19 și 57^4 - și pentru care nu se poate aplica o măsură cu caracter definitiv.
    (la 30-06-2016, Art. 57^7 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 28 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016. )


    Articolul 57^8
    (1) Sumele rezultate din aplicarea măsurilor prevăzute la art. 57^7 se evidențiază separat în declarația finală de cheltuieli și în aplicația de plată a soldului final.(2) În cazul sumelor pentru care s-a aplicat măsura prevăzută la art. 19 alin. (5) se evidențiază separat numai sumele aferente contractului economic în legătură cu care s-a impus aplicarea acestei măsuri.
    (la 30-06-2022, Alineatul (2) din Articolul 57^8 , Capitolul VI^1 a fost modificat de Punctul 50, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Capitolul VII Activitatea de raportare a neregulilor

    Articolul 58
    (1) În aplicarea prevederilor reglementărilor europene, România are obligația să raporteze către Comisia Europeană - OLAF toate cazurile de nereguli care au făcut obiectul unui act de constatare primară administrativă, respectiv al unui act de constatare primară judiciară, în termenele și respectând pragurile și excepțiile prevăzute în regulamentele europene, respectiv în memorandumurile și acordurile de finanțare.
    (la 30-06-2022, Alineatul (1) din Articolul 58 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, sunt considerate acte de constatare primară administrativă:
    a) procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emis de autoritățile competente prevăzute la art. 20 și documentul de constatare emis de Autoritatea de audit în aplicarea prevederilor art. 24, care sunt și acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
    (la 30-06-2022, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 58 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 52, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    b) actul de control emis de DLAF și raportul de inspecție emis de OLAF.
    (2^1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, actul de sesizare a instanței emis de organul de urmărire penală este considerat act de constatare primară judiciară.
    (la 30-06-2022, Articolul 58 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 53, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )
    (3) În aplicarea prevederilor acordurilor semnate cu alți donatori publici internaționali, România are obligația raportării tuturor cazurilor de nereguli în funcție de regulile specifice stabilite cu aceștia.


    Articolul 59
    (1) La nivel național, activitatea de raportare a neregulilor, prevăzută în legislația europeană, către Comisia Europeană este coordonată de către DLAF.(2) Formatul, termenele și procedura aplicabilă la nivel național în materie de raportare se stabilesc, pentru fiecare instrument financiar, printr-un manual elaborat de DLAF în baza regulamentelor europene și a instrucțiunilor și procedurilor OLAF.(3) În cazul celorlalți donatori publici internaționali, raportarea neregulilor la nivel național este reglementată prin acordurile de implementare a fondurilor care provin de la aceștia.(4) În vederea îndeplinirii unor cerințe specifice de raportare, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pot elabora - cu respectarea prevederilor manualului prevăzut la alin. (2) - instrucțiuni/proceduri proprii.
    (la 30-06-2022, Alineatul (4) din Articolul 59 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 54, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )


    Capitolul VII^1

    Raportări financiare
    (la 30-11-2012, Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 59^1

    Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene din cadrul programelor finanțate din instrumente structurale și din fondurile aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare sunt obligate să transmită autorității de certificare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 10 a lunii curente pentru luna precedentă, informații corecte și complete cu privire la datele înregistrate în contabilitatea proprie referitoare la gestiunea financiară a fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, potrivit situațiilor de raportare stabilite în norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
    (la 30-11-2012, Art. 59^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 59^2

    Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene din cadrul programelor finanțate din fonduri aferente politicii agricole comune și politicii comune de pescuit transmit situațiile de raportare prevăzute la art. 59^1, până la data de 10 a lunii curente pentru luna precedentă, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
    (la 30-11-2012, Art. 59^2 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 59^3

    Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene aferente programelor finanțate în cadrul obiectivului «Cooperare teritorială europeană» al politicii de coeziune, altele decât programele prevăzute la art. 59^1, întocmesc și transmit situațiile de raportare prevăzute la art. 59^1, până la data de 10 a lunii curente pentru luna precedentă, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
    (la 06-07-2013, Art. 59^3 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 196 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 3 iulie 2013, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 59^4

    Prin situațiile de raportare se transmit și datele lunare referitoare la disponibilul din conturile deschise la bănci comerciale și la Trezoreria Statului ale autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, justificate pe baza extraselor de cont.
    (la 30-11-2012, Art. 59^4 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 59^5

    Autoritatea de certificare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice/Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului căreia i s-au transmis situațiile de raportare prevăzute la art. 59^1 și 59^3 confirmă autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene corectitudinea informațiilor cu privire la datele cuprinse în aceste situații în raport cu datele înregistrate în contabilitatea proprie și centralizează datele primite, pe care le înaintează Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 20 a lunii curente pentru luna precedentă. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale confirmă corectitudinea informațiilor cu privire la datele din situațiile de raportare prevăzute la art. 59^2 în raport cu datele înregistrate în contabilitatea proprie și centralizează datele primite, pe care le înaintează Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 20 a lunii curente pentru luna precedentă.
    (la 30-11-2012, Art. 59^5 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Articolul 59^6

    Normele metodologice prevăzute la art. 59^1 cuprind modul de elaborare și de prezentare a informațiilor și situațiilor de raportare prevăzute la art. 59^1-59^5.
    (la 30-11-2012, Art. 59^6 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )


    Capitolul VIII Abateri și sancțiuni

    Articolul 60
    (1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență următoarele fapte:
    a) neînregistrarea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a tuturor constatărilor cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, a celor din actele de control emise de DLAF, a celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit/structurile de audit intern și a celor din rapoartele de verificare emise de autoritatea de certificare, precum și a tuturor sesizărilor validate sau respinse;
    b) netransmiterea de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, a tuturor constatărilor cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, a celor din actele de control emise de DLAF, a celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de audit/structurile de audit intern și a celor din rapoartele de verificare emise de autoritatea de certificare, precum și a sesizărilor către structurile de control prevăzute la art. 20;
    (la 30-06-2022, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 60 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 55, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    c) neorganizarea de către managementul structurilor de control prevăzute la art. 20, la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, a investigațiilor ca urmare a luării la cunoștință a apariției unor posibile nereguli și/sau neemiterea actului de control ca urmare a respectivelor investigații;
    (la 30-06-2022, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 60 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 55, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 30 iunie 2022 )

    d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;
    e) netransmiterea procesului-verbal de stabilire a creanței bugetare de către structurile prevăzute la art. 20 către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în vederea declanșării procedurilor de stingere a creanțelor bugetare;
    f) nerespectarea termenelor de raportare prevăzute în procedura aplicabilă la nivel național stabilită prin manualul prevăzut la art. 59 alin. (2);
    g) neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) și (1^1);
    (la 28-02-2021, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 60 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 7, Articolul 23, Capitolul VIII din LEGEA nr. 6 din 18 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 18 februarie 2021 )

    h) netransmiterea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a datelor, documentelor și informațiilor necesare procesului de audit solicitate de Autoritatea de Audit;
    i) neînregistrarea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a debitelor în Registrul debitorilor;
    j) neurmărirea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a încasării debitelor rezultate din nereguli.
    k) netransmiterea, în termenele prevăzute la art. 59^1 -59^5, de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și de către autoritățile de certificare a informațiilor și situațiilor financiare prevăzute la art. 59^1-59^5.
    (la 30-11-2012, Lit. k) a alin. (1) al art. 60 a fost introdusă de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 75 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 30 noiembrie 2012. )
    (2) Se consideră circumstanță agravantă a abaterii menționate la alin. (1) lit. c) situația în care constatările cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare sunt incluse în:
    a) rapoartele de audit extern ale Autorității de Audit/ale altor auditori externi, actele de control elaborate de DLAF;
    b) rapoartele misiunilor de verificare la fața locului efectuate de autorități de management privind activitatea organismelor intermediare, în condițiile în care activitatea de autorizare a plăților a fost delegată la nivelul organismelor intermediare sau de autoritățile de certificare;
    c) rapoartele de audit intern ale departamentelor de audit intern din cadrul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau din cadrul instituției în care acestea funcționează;
    d) rapoartele de audit extern realizate de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Curții Europene de Conturi sau ai altor donatori publici internaționali, precum și rapoartele de inspecție emise de OLAF;
    e) rapoartele de verificare la fața locului realizate de autoritățile de certificare.
    (3) Abaterile prevăzute la alin. (1) se constată de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, Autoritatea de Audit și de către structura de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice.(3^1) În aplicarea prevederilor alin. (3), structura de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice elaborează un raport de constatare a abaterilor, distinct de titlul de creanță elaborat în aplicarea prevederilor art. 21, pe care îl transmite conducerii autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene și Autorității de audit. Modelul raportului de constatare a abaterilor se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
    (la 01-09-2012, Alin. (3^1) al art. 60 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA nr. 22 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 29 august 2012. )
    (4) Ca urmare a constatării abaterilor prevăzute la alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să întreprindă acțiunile necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri și să aibă în vedere constatările la evaluarea activității personalului care se realizează în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 60^1

    Pe perioada cât își desfășoară activitatea, persoanele care ocupă sau au ocupat funcții de demnitate publică, înalții funcționari publici care coordonează departamente, care au atribuții în domeniul managementului, controlului și/sau auditului fondurilor europene și/sau al fondurilor publice naționale aferente acestora, funcționari publici cu regim special, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, organismelor intermediare, structurilor de control, în situația în care acestea sunt organizate în afara autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și, respectiv, în cadrul autorităților de certificare, Autorității de audit și DLAF, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial, răspund civil sau penal, după caz, numai dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către acestea, cu vinovăție, constând în culpă gravă sau gravă neglijență, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor ce le revin.
    (la 23-07-2012, Art. 60^1 a fost introdus de pct. 21 al art. unic din LEGEA nr. 142 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2012. )


    Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 61

    Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe de urgență se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 62

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerele coordonatoare sau ministerele în cadrul cărora funcționează autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și Ministerul Finanțelor Publice au obligația organizării/reorganizării structurilor de control care să asigure exercitarea atribuțiilor ce le revin în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.


    Articolul 63

    Prevederile secțiunii a 2-a a cap. II se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență


    Articolul 64

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 65

    Orice referire în actele normative existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență la Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare, și orice trimitere la actul normativ menționat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta ordonanță de urgență și/sau la secțiunile corespunzătoare din prezenta ordonanță de urgență, după caz.


    Articolul 66

    Încetat efectele juridice.
    ----------
    Art. 66 și-a încetat efectele juridice ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor sale, prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 66 din 26 februarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 7 aprilie 2015.

    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Ialomițianu

    București, 29 iunie 2011.
    Nr. 66.

    Anexa nr. 1

    Abateri de la respectarea normelor
    în materie de achiziții pentru care se aplică
    reduceri procentuale/corecții financiare


    Partea 1 Achiziții publice
    A) Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
    ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE

    Nr.
    crt.

    Tipul de abatere/neregulă constatată

    1.

    Nepublicarea unui anunț de participare

    2.

    Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii

    3.


    Nerespectarea (de către autoritatea contractantă) a termenului-limită
    de depunere a ofertelor sau a datei de primire a candidaturilor (din
    partea potențialilor ofertanți)

    4.

    Potențialii ofertanți/candidați au la dispoziție un termen prea scurt
    pentru obținerea documentației de atribuire.

    5.

    Nepublicarea prin erată a prelungirii termenelor de depunere a
    ofertelor sau a prelungirii termenului de primire a candidaturilor

    6.

    Cazul în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura
    de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare

    7.



    În cazul în care se organizează o procedură de atribuire în domeniul
    apărării sau al securității naționale pentru care se aplică prevederile
    Directivei 2009/81/CE/legislației naționale și nu este elaborată o
    justificare adecvată pentru nepublicarea unui anunț de participare

    8.


    În anunțul de participare și/sau în documentația de atribuire nu sunt
    menționate criteriile de selecție și/sau criteriile de atribuire, după
    caz.

    9.


    Prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire sunt
    stabilite criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau
    discriminatorii.

    10.

    Criteriile de selecție nu sunt nici în legătură și/sau nu sunt
    proporționale cu obiectul contractului.

    11.

    Specificații tehnice discriminatorii

    12.

    Definirea insuficientă a obiectului contractului

    EVALUAREA OFERTELOR

    Nr.
    crt.

    Tipul de abatere/neregulă constatată

    1.

    Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor,
    determinând selectarea incorectă a unui participant

    2.

    Modificarea criteriilor de selecție după deschiderea ofertelor,
    determinând respingerea incorectă a unui participant

    3.

    Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de selecție sau atribuire
    ilegale

    4.

    În timpul evaluării nu sunt respectate principiile transparenței și al
    tratamentului egal

    5.

    Modificarea unei oferte în cursul evaluării

    6.

    Negocierea în cursul procedurii de atribuire

    7.



    Procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de
    participare, în urma căreia condițiile enunțate în anunțul de
    participare sau în documentația de atribuire au fost modificate
    substanțial

    8.

    Respingerea unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut

    9.

    Conflictul de interese

    IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI

    Nr.
    crt.

    Tipul de abatere/neregulă constatată

    1.

    Modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de
    participare sau cu documentația de atribuire

    2.

    Reducerea obiectului contractului

    3.






    Atribuirea de contracte de lucrări/servicii/bunuri suplimentare (dacă o
    astfel de atribuire constituie o modificare substanțială a condițiilor
    inițiale ale contractului, fără o procedură competitivă în cazul în
    care nu au fost respectate următoarele condiții):
    - o situație de urgență care rezultă dintr-un eveniment imprevizibil;
    - o circumstanță neprevăzută în cazul lucrărilor, serviciilor sau
    bunurilor suplimentare.

    4.

    Lucrări sau servicii suplimentare a căror valoare depășește limita
    fixată de dispozițiile legale aplicabile

    B) Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
    În conformitate cu prevederile legislației europene și ale jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor din domeniul achizițiilor publice nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, prevăzute la lit. A), autoritățile cu competențe Sn gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică reduceri procentuale/corecții financiare.
    (la 26-08-2014, Lit. B din Partea 1 din anexă a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 26 august 2014. )
    Notă
    Alin. (2) al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 1044 din 24 decembrie 2019, prevede:
    „(2) Prevederile anexei nr. 1, partea 1 „Achiziții publice“ la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, se aplică abaterilor săvârșite înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul procedurilor/contractelor de achiziție publică/achiziție sectorială/concesiuni de lucrări și servicii, precum și abaterilor săvârșite după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cadrul contractelor de achiziție publică/concesiuni de lucrări și servicii încheiate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare”.


    Partea a 2-a Contracte încheiate de beneficiarii privați
    de fonduri europene, care nu au calitatea de
    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,
    dar care au obligația respectării prevederilor unor
    ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația
    în care acestea sunt parte integrantă din
    contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare sau a
    Ordinului ministrului afacerilor europene nr. 1.050/2012

    Nr.
    crt.

    Tipul de abatere/neregulă constatată

    1.

    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de
    publicitate și transparență

    2.



    Contracte de achiziții (acte adiționale) pentru bunuri, lucrări sau
    servicii suplimentare, atribuite fără competiție adecvată, în absența
    unei urgențe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în
    absența unor circumstanțe neprevăzute

    3.

    Aplicarea unor criterii de calificare și selecție și/sau a unor
    criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale

    4.

    Încălcarea principiului tratamentului egal


    Partea a 3-a Contracte încheiate de beneficiarii privați
    de fonduri europene, care nu au calitatea de
    autoritate contractantă conform legislației în vigoare,
    dar care au obligația respectării prevederilor
    Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.120/2013

    Nr.
    crt.

    Tipul de abatere/neregulă constatată

    1.

    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de
    publicitate și transparență la publicarea procedurii simplificate

    2.

    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de
    publicitate și transparență la desemnarea câștigătorului

    3.


    Nerespectarea cerințelor privind asigurarea unei bune gestiuni
    financiare cu aplicarea principiilor economicității, eficacității și
    eficienței

    ---------
    Anexa a fost înlocuită cu anexa din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 47 din 26 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2014, conform art. II din același act normativ.


    Anexa nr. 2

    Abateri de la respectarea prevederilor legale în materie de
    achiziții publice/achiziții sectoriale/concesiuni pentru care se aplică
    reduceri procentuale/corecții financiare în acord cu Decizia CE C (2019) 3.452 din 14 mai 2019

    A. Contracte a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric stabilit în legislația în vigoare privind achizițiile/concesiunile pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
    ANUNȚUL DE PARTICIPARE ȘI DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE


    Nr. crt.

    TIPUL DE ABATERE/NEREGULĂ CONSTATATĂ

    1.

    Nepublicarea unui anunț de participare/de concesionare/a unei invitații la procedura concurențială de ofertare sau atribuirea directă nejustificată, respectiv aplicarea nejustificată a procedurii de negociere fără publicare prealabilă

    2.

    Divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire

    3.

    Absența unei justificări cu privire la neîmpărțirea contractului pe loturi

    4.

    Nerespectarea de către autoritatea/entitatea contractantă a termenelor-limită de depunere a ofertelor, respectiv a solicitărilor de participare, în cazul procedurilor de licitație deschisă, restrânsă, negociere competitivă și de dialog competitiv
    sau
    Nerespectarea obligației de a extinde termenul-limită de depunere a ofertelor în situația în care intervin modificări semnificative ale documentelor achiziției

    5.

    Timp insuficient pentru potențialii ofertanți/candidați în obținerea documentației de atribuire
    sau
    Restricții în obținerea documentației de atribuire, prin publicarea parțială sau nepublicarea în Sistemul electronic de achiziții publice, cu excepția celor permise de legislația națională

    6.

    Nepublicarea prin erată a prelungirii termenului-limită de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare în cazul procedurilor de licitație restrânsă și procedurilor de negociere competitivă, cu excepția situației reglementate la art. 153 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 163 alin. (4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare
    sau
    Nerespectarea obligației de prelungirea a termenului de depunere a ofertelor sau a solicitărilor de participare în situația când, din orice motiv, un operator economic a solicitat informații suplimentare în termenele stabilite de autoritatea/entitatea contractantă și nu a primit răspuns în termenele prevăzute în legislația națională

    7.

    Cazurile în care nu se justifică atribuirea unui contract prin procedura de negociere competitivă sau dialog competitiv

    8.

    Nerespectarea procedurilor stabilite în legislație pentru instrumentele și tehnicile specifice de atribuire - respectiv pentru acordul-cadru, sistemul dinamic de achiziții, licitația electronică, cataloage electronice, activități de achiziție centralizată - cu excepția cazurilor în care neregula este acoperită de alte tipuri de abateri prevăzute în prezenta anexă

    9.

    Criteriile de calificare și de selecție nu au fost menționate și/sau criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare nu au fost enumerate în anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau în documentația de atribuire.
    sau
    În Sistemul electronic de achiziții publice nu au fost publicate împreună cu anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare și condițiile pentru executarea contractelor sau specificațiile tehnice.
    sau
    În anunțul de participare/concesiune/invitația la procedura concurențială publicat/publicată, documentația de atribuire sau prin răspunsurile autorității/entității contractante la solicitările de clarificări ale operatorilor economici nu s-au detaliat suficient criteriile de atribuire împreună cu factorii de evaluare și ponderile acestora, având astfel un efect de limitare nejustificată a concurenței.
    sau
    Necomunicarea/Nepublicarea clarificărilor/informațiilor suplimentare cu privire la criteriile de calificare și de selecție/atribuire

    10.

    Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire
    sau a unor condiții de executare a contractelor
    sau a unor specificații tehnice care sunt discriminatorii din cauza unor cerințe preferențiale în mod nejustificat la nivel național, regional sau local

    11.

    Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire sau condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care nu sunt discriminatorii în sensul abaterii de la punctul 10, dar care restricționează accesul operatorilor economici

    12.

    Definirea insuficientă sau imprecisă a obiectului contractului, cu excepția situațiilor pentru care legislația națională permite negocierea sau când obiectul contractului a fost clarificat după publicarea anunțului de participare/de concesionare/invitației la procedura concurențială de ofertare/concesiune și clarificarea a fost publicată în JOUE și la nivel național

    13.

    Limitarea subcontractării în alte condiții decât cele prevăzute de legislație

    SELECȚIA OFERTANȚILOR ȘI EVALUAREA OFERTELOR

    Nr. crt.TIPUL DE ABATERE/NEREGULĂ CONSTATATĂ
    1.Modificarea criteriilor de calificare și de selecție sau a specificațiilor tehnice după data de deschidere a ofertelor sau aplicarea incorectă a acestora
    2.
    Evaluarea ofertelor pe baza unor criterii de atribuire care sunt diferite față de cele publicate în anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau caietul de sarcini
    sau
    Evaluarea pe baza unor criterii de atribuire suplimentare care nu au fost publicate
    3.Pistă de audit insuficientă pentru atribuirea contractului, în sensul că documentele achiziției sunt insuficiente pentru a justifica atribuirea contractului sau se refuză accesul la aceste documente
    4.Negocierea pe parcursul procedurii de atribuire, inclusiv modificarea ofertei câștigătoare în timpul evaluării, cu excepția situațiilor permise de legislația națională
    5.Implicarea anterioară a candidaților/ofertanților în relații cu autoritatea/entitatea contractantă, ce produce efecte de denaturare a concurenței sau încălcarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței
    6.Modificarea semnificativă a condițiilor inițiale enunțate în anunțul de participare sau în documentul descriptiv, respectiv cerințelor minime, criteriul de atribuire și factorii de evaluare în cazul procedurilor de negociere competitivă
    7.Respingerea nejustificată a unei oferte cu preț neobișnuit de scăzut
    8.Conflictul de interese, cu impact asupra rezultatului procedurii de achiziție
    9.Înțelegeri între ofertanți/candidați, respectiv între grupuri de firme care au ca scop să crească prețurile sau să scadă calitatea produselor, lucrărilor sau serviciilor oferite în cadrul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor stabilite de Consiliul Concurenței, instanță sau alt organism competent, cu sau fără implicarea vreunei persoane din cadrul sistemului de gestiune și control sau din cadrul autorității/entității contractante, în cazul în care una dintre companiile care sunt parte la înțelegere a semnat contractul/contractele în cauză

    IMPLEMENTAREA CONTRACTULUI

    Nr. crt.TIPUL DE ABATERE/NEREGULĂ CONSTATATĂ
    1.Modificări ale condițiilor contractuale prevăzute în anunțul de participare/de concesionare/invitația la procedura concurențială de ofertare sau caietul de sarcini fără respectarea prevederilor legale

    B. Contracte a căror valoare este sub pragul valoric stabilit, conform legislației în vigoare, pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
    În conformitate cu prevederile legislației europene și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul contractelor pentru care aplicarea directivelor europene din domeniul achizițiilor publice/sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii nu este obligatorie sau este parțial obligatorie și se constată abateri autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene/structurile de control aplică, prin analogie, abaterile de la lit. A.

    (la 24-12-2019, Actul a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1044 din 24 decembrie 2019 )
    Notă
    Alin. (1) al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 1044 din 24 decembrie 2019, prevede:
    „(1) Prevederile anexei nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, se aplică abaterilor săvârșite după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cadrul procedurilor/contractelor de achiziție publică/achiziție sectorială/concesiuni de lucrări și servicii derulate/încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare”.

    ---------