ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015
    Având în vedere faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2015 a personalului din sectorul bugetar, precum și alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care își încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2015,
    ținând seama de faptul că neadoptarea măsurii de prelungire a termenului, până la care cota maximă de contribuție de 6% aferentă fondurilor de pensii administrate privat să fie atinsă în anul 2017, ar afecta sustenabilitatea sistemului public de pensii,
    având în vedere necesitatea finalizării proiectelor pentru care unitățile administrativ-teritoriale au contractat împrumuturile din privatizare, potrivit prevederilor art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare, și luând în considerare faptul ca aceste sume nu pot fi utilizate până la finalul anului 2015,
    având în vedere faptul că instituțiile publice se confruntă cu situații în care, ca urmare a schimbării sediilor și/sau a spațiilor de depozitare în perioada de inventariere de la finele anului, nu pot efectua inventarierea pentru unele bunuri care nu au caracter special,
    ținând cont de faptul că sistemul Forexebug nu a fost definitivat, iar verificarea coerenței datelor presupune utilizarea acestui sistem în paralel cu actualul sistem de raportare pe suport hârtie pentru o perioadă rezonabilă de timp, respectiv până la finele anului 2016,
    având în vedere faptul că, începând cu anul 2016, plata la scadență a dobânzii aferente obligațiunilor de stat de tip benchmark să fie efectuată din bugetul de stat, iar dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark să fie virată la capitolul de venituri ale bugetului de stat,
    luând în considerare faptul că în cursul anului 2016 se va definitiva procedura care permite efectuarea întregului flux al plății electronice a serviciului datoriei publice guvernamentale,
    ținând cont de necesitatea alinierii prevederilor legale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile legislației secundare și practicile bancare și cu mandatul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii,
    ca urmare a faptului că în procesul de elaborare a normelor de implementare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2015 s-a constatat că, deoarece una dintre condițiile impuse de legiuitor în vederea accesării facilității constând în achiziționarea sau construirea unei noi locuințe în cadrul programului "Prima Casă" este lichidarea creditului acordat inițial, iar refinanțarea generează posibilitatea migrării masive a beneficiarilor de la finanțatorii inițiali, această situație conducând la imposibilitatea menținerii evidenței pe finanțatori și a condițiilor creditării de către mandatarul statului, este necesară eliminarea prevederilor referitoare la posibilitatea lichidării creditului prin refinanțare.
    Având în vedere faptul că necesitatea modernizării tehnicii militare aflate în înzestrarea Ministerului Apărării Naționale impune dezvoltarea unor instrumente de finanțare care să permită inițierea și derularea, începând cu anul 2016, a unor noi programe de înzestrare,
    având în vedere urgența semnării unor acorduri cu guvernele altor state, pentru care nu poate fi utilizată altă sursă de furnizare, prin care să se refacă starea tehnicii livrate în cadrul unor programe de asistență militară externă sau în cadrul unor acorduri de furnizare interguvernamentale,
    ca urmare a faptului că o parte din capabilitățile de apărare naționale deficitare nu pot fi compensate decât cu echipamente furnizate de operatori economici externi sau interni, care nu doresc să depună oferte în situația în care nu se prevede efectuarea de plăți în avans sau din acreditive,
    ținând cont de particularitățile procesului investițional militar și necesitatea corelării sistemului de management al programelor de înzestrare ale Ministerului Apărării Naționale cu cel dezvoltat la nivelul NATO,
    luând în considerare că neadoptarea acestor măsuri va conduce la neîndeplinirea misiunilor și angajamentelor în cadrul NATO, în sensul nerespectării termenelor de constituire a capabilităților asumate, precum și nivelul de interoperabilitate și comunalitate a acestora,
    luând în considerare necesitatea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României în raport cu Fondul Monetar Internațional referitoare la elaborarea unei strategii pentru noul regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale în perioada 2016-2024,
    având în vedere faptul că Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, cu modificările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, precum și Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, își încetează aplicabilitatea la data de 1 ianuarie 2016,
    luând în considerare faptul că domeniul exploatării gazelor naturale și petrolului este un domeniu complex care necesită o perioadă îndelungată de timp pentru studierea combinațiilor de mecanisme și cote de impozitare din cadrul sistemelor fiscale din alte state, a facilităților fiscale care se pot acorda în scopul atragerii investitorilor (amortizări fiscale accelerate, provizioane pentru epuizarea zăcămintelor, reguli privind deducerea dobânzilor, reportarea pierderilor, scutiri fiscale temporare, credite pentru investiții etc.), a elementelor contextuale, inclusiv proximitatea față de piețe specifice, dimensiunea și capacitatea investitorilor, astfel încât prin strategia de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale să se identifice elementele care fac ca impozitul aplicat să fie competitiv, respectiv să asigure resursele bugetare necesare și în același timp să nu descurajeze investițiile,
    ținând cont de faptul că evaluarea impactului anumitor costuri care afectează rentabilitatea operațiunilor societăților petroliere (evaluarea petrolului și gazelor, garanțiile de bună execuție, despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri, obligațiile privind aportul local, cerințe având ca scop asigurarea bunelor practici de mediu și finanțarea adecvată a recuperării amplasamentului etc.) este un exercițiu foarte complex,
    evidențiind totodată și faptul că activitatea desfășurată în sectorul petrolier are un specific aparte față de celelalte sectoare, elementele-cheie ale acestui sector fiind riscurile ridicate în activitatea de explorare și un ciclu lung al proiectelor,
    având în vedere necesitatea asigurării fondurilor pentru cofinanțarea proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene, în condițiile în care activitățile cu caracter de monopol natural din cadrul sectorului energiei electrice și al gazelor naturale, mai precis prestarea serviciilor de distribuție și transport al energiei electrice și gazelor naturale, sunt caracterizate prin profitabilitate care decurge atât din lipsa concurenței, cât și din lipsa elasticității cererii, iar impozitul stabilit asupra acestor activități reprezintă venit la bugetul de stat,
    pentru a se asigura desfășurarea în condiții optime a procesului de elaborare a strategiei pentru noul regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale în perioada 2016-2024 și pentru a se evita orice risc de blocaj se impune prorogarea termenelor prevăzute la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013, cu modificările ulterioare, la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, precum și la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, cu modificările și completările ulterioare.
    Având în vedere faptul că legislația subsecventă Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are ca termen de aprobare data de 31 decembrie 2015, precum și faptul că, odată elaborate, aceste acte normative care au caracter tehnic se notifică Comisiei Europene în conformitate cu dispozițiile Directivei 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, termenul de așteptare a unui răspuns fiind de minimum trei luni, la care se adaugă alte trei luni în cazul în care Comisia Europeană sau unul ori mai multe state membre transmit observații sau opinii detaliate, prorogarea termenelor de legiferare este obligatorie atât pentru evitarea încălcării prevederilor directivei, cât și pentru evitarea unui impact economic negativ asupra mediului de afaceri.
    Având în vedere faptul că Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016 și luând în considerare faptul că în textul acesteia există prevederi arbitrare în interpretare care pot determina diferențieri de tratament aplicabil pensionarilor în etapa de stabilire, recalculare și/sau actualizare a pensiilor militare de stat,
    ținând cont că, în condițiile neadoptării măsurilor de modificare și completare a Legii nr. 223/2015, este imposibilă emiterea normelor juridice de rang inferior și există riscul apariției unui nou val de litigii de anvergura celui din anii 2010-2012,
    având în vedere faptul că la data de 1 ianuarie 2016 intră în vigoare Legea nr. 223/2015, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, nu mai sunt aplicabile pensiilor militare, ceea ce conduce la diminuarea drepturilor aflate în plată, stabilite la nivelul pensiei minime garantate, respectiv diminuarea cuantumului pensiei sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari,
    având în vedere obligația adoptării și publicării până la data de 31 decembrie 2015 a actelor cu putere de lege cu privire la transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2015/2060 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de abrogare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi,
    luând în considerare necesitatea clarificării tratamentului fiscal, din punctul de vedere al contribuției de asigurări sociale de sănătate, aplicabil persoanelor care se află în arest preventiv în unitățile aparținând Ministerului Afacerilor Interne, precum și necesitatea introducerii unor clarificări de natură tehnică referitoare la nivelul bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii, raportată la nivelul punctului de pensie, în situațiile în care acesta conține fracțiuni de leu,
    neadoptarea în regim de urgență a măsurilor de reglementare prevăzute în prezentul act normativ ar conduce la:
    - neincluderea persoanelor care se află în arest preventiv în unitățile aparținând Ministerului Afacerilor Interne, în categoria persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și, în consecință, la imposibilitatea accesării serviciilor medicale acordate de sistemul de sănătate publică pentru această categorie de persoane;
    - dificultăți în stabilirea bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii plătite de Casa Națională de Pensii Publice și alte entități care plătesc venituri din pensii, și, în consecință, stabilirea eronată a contribuției de asigurări sociale de sănătate;
    - posibilitatea declanșării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României pentru netranspunerea în termenul legal de 31 decembrie 2015 a prevederilor Directivei (UE) 2015/2060, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2016, precum și existența în paralel, a două standarde de raportare în cadrul Uniunii Europene, respectiv a Directivei 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi și a Directivei 2014/107/UE a Consiliului din 9 decembrie 2014 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal,
    ținând cont că neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 2,2% din produsul intern brut în anul 2016, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2016 de 5% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice,
    luând în considerare că, în situația neadoptării acestor măsuri în regim de urgență, deficitul bugetar în anul 2016 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va determina declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv,
    având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, se impune luarea acestor măsuri în regim de urgență;
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Capitolul I Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice

    Articolul 1
    (1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(3) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul beneficiază de drepturile corespunzătoare noilor condiții, la nivelul acordat pentru funcțiile similare în plată din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.(4) Valoarea de referință se menține și în anul 2016 la 600 lei.


    Articolul 2
    (1) În anul 2016, pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește metodologia de stabilire a drepturilor de natură salarială.(2) Începând cu luna ianuarie 2016, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(3) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcțiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.


    Articolul 3

    Abrogat.
    (la 05-11-2016, Articolul 3 din Capitolul I a fost abrogat de Articolul III din LEGEA nr. 193 din 28 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 02 noiembrie 2016 )


    Articolul 3^1
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
    (la 31-08-2016, Alin. (1) al art. 3^1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    Notă
    Decizie de admitere: HP nr. 51/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 30 ianuarie 2020:
    stabilește că termenul de „salariu de bază“ prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază“ al polițiștilor.
    (1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind
    salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 31-08-2016, Alin. (1^1) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    (1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.
    (la 31-08-2016, Alin. (1^2) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
    Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, începând cu data de 21 decembrie 2016, dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se suspendă de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice, începând cu data de 4 februarie 2017, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.
    (1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.
    (la 31-08-2016, Alin. (1^3) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    (1^4) Pentru personalul didactic de predare din învățământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcției didactice ocupate se stabilește cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim și maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensații tranzitorii, cu excepția celei pentru titlul științific de doctor obținut în domeniul pentru care își desfășoară activitatea.
    (la 31-08-2016, Alin. (1^4) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    (1^5) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (1^6) Începând cu luna decembrie 2016, salarizarea personalului din cadrul caselor de asigurări de sănătate județene, a municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilește la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, având în vedere funcția/gradul/treapta și gradația de salarizare, funcțiile specifice prevăzute de lege pentru casele de asigurări de sănătate județene, a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și echivalarea unor funcții specifice activității caselor de asigurări de sănătate.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (1^7) Stabilirea nivelului drepturilor de salarizare pentru personalul prevăzut la alin. (1^6) se aprobă prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (1^8) Prevederile alin. (1^5) se aplică în mod corespunzător și personalului din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (1^9) Prevederile alin. (1^5)-(1^6) se aplică în mod corespunzător și personalului din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (1^10) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1^5)-(1^8) ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite potrivit alin. (1^5), (1^6) și (1^8) se mențin în plată salariile de bază avute.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (1^11) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, salariile de bază ale personalului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare se stabilesc la nivelul salariilor de bază de care beneficiază personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (1^12) Echivalarea salariilor de bază potrivit alin. (1^11) se face prin ordin al ministrului transporturilor.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^1 din Capitolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (2) Pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ și bibliotecile centrale universitare, nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim se stabilește pe funcțiile didactice, gradele didactice, tranșele de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă, respectiv pe gradul/treapta profesională și gradația corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar din instituția respectivă, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, altele decât compensațiile tranzitorii.
    (la 24-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 3^1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (3) În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției sau autorității publice respective, se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor inclusă în acesta, doar dacă persoana deține titlul științific de doctor.(4) În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim aferent funcției, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție/specialitate din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și drepturile bănești incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidența celor două acte normative.(5) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor din aceeași instituție sau autoritate publică, în soldele de funcție/salariile de funcție în care nu sunt cuprinse sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009 se include 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009.(6) Începând cu luna august 2017, pentru personalul prevăzut la alin. (5), în soldele de funcție/salariile de funcție se include diferența de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009.(7) Începând cu luna august 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, rămân la nivelul lunii iulie 2016, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(8) Începând cu luna august 2016, personalul care deține titlul științific de doctor, își desfășoară activitatea în domeniul în care a obținut acest titlu și nu beneficiază de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ pentru personalul didactic din învățământ, respectiv grad/treaptă profesională și, după caz, vechime în funcție în cazul celorlalte categorii de personal, din instituția sau autoritatea publică respectivă sau, după caz, într-o instituție sau autoritate publică similară.
    (la 31-08-2016, Alin. (8) al art. 3^1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    (9) Drepturile prevăzute la alin. (5), (6) și (8) nu constituie majorări ale soldelor de funcție/salariilor de funcție în sensul prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
    (la 09-06-2016, Art. 3^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )


    Articolul 3^2
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, salariile de bază ale personalului prevăzut la cap. I pct. 1, 2 și 3 din anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc potrivit anexei nr. 1.
    (la 24-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 3^2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (2) Începând cu luna august 2016, reîncadrarea personalului prevăzut la alin. (1) se face pe funcțiile, gradele/treptele profesionale și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă, potrivit anexei nr. 1.(3) În situația în care salariile de bază determinate potrivit alin. (1) sunt mai mici decât cele aferente lunii iulie 2016, se păstrează cele aferente lunii iulie 2016.(4) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate sanitară, pe funcții de același fel, salarizat potrivit alin. (3), inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare, stabilit potrivit alin. (3), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(5) Începând cu luna august 2016, cuantumul salariului lunar brut/soldei brute lunare luat/luate în calcul la stabilirea bursei de rezidențiat potrivit art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, este de 4.749 lei.(6) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară, în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, se desfășoară în baza unui contract de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și personalul va beneficia numai de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă.(6^1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu luna octombrie 2016, pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, tariful orar se determină în funcție de salariul de bază prevăzut în anexa nr. 1, corespunzător funcției de execuție. Influențele financiare determinate de aplicarea acestei prevederi, pentru personalul încadrat în unități sanitare publice, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă.
    (la 31-08-2016, Alin. (6^1) al art. 3^2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    (6^2) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu 1 octombrie 2016, personalul care își desfășoară activitatea în secții și compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică beneficiază de același cuantum al sporului pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secțiile/ compartimentele cu paturi de îngrijire paleative care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor, iar personalul care își desfășoară activitatea în secții/compartimente pentru arși beneficiază de același cuantum al sporului pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din secțiile/compartimentele cu paturi pentru bolnavi cu SIDA care în luna decembrie 2015 a beneficiat de acest spor la limita maximă.
    (la 31-08-2016, Alin. (6^2) al art. 3^2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    (6^3) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu luna decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția categoriilor de personal prevăzute la alin. (6^2).
    (la 24-12-2016, Articolul 3^2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (7) Pentru personalul încadrat în unități sanitare publice, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale prevăzute la alin. (1) se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă.
    (la 09-06-2016, Art. 3^2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )


    Articolul 3^3
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 2 alin. (2), începând cu luna august 2016, salariile personalului prevăzut în anexa nr. 2 se stabilesc potrivit prezentului articol.(2) Salariile de bază prevăzute în anexa nr. 2 includ salariul de încadrare aferent tranșei de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru funcțiile de execuție, respectiv salariul de încadrare aferent tranșei de vechime în învățământ, indemnizația de conducere și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru funcțiile de conducere.(3) Reîncadrarea personalului prevăzut la alin. (1) se face pe funcțiile, gradele didactice, tranșele de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic, respectiv pe funcțiile, gradele/treptele profesionale și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, potrivit anexei nr. 2.(4) Pentru personalul didactic de predare, de predare și cercetare din universități, de conducere, îndrumare și control, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2 se acordă următoarele sporuri și indemnizații, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege, astfel:
    (la 24-12-2016, Partea introductivă a Alineatului (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    a) indemnizație pentru învățământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;
    b) gradație de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;
    c) indemnizație pentru activitatea de dirigenție, respectiv indemnizație pentru învățători, educatoare, profesori pentru învățământul primar sau preșcolar, care se determină prin aplicarea procentului de 10% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special prevăzută la lit. a) și cu gradația de merit prevăzută la lit. b);
    d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, în același cuantum cu cel stabilit pentru luna iulie 2016.
    e) spor de 10-25% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat și calculat în funcție de numărul elevilor sau al studenților practicanți, pentru personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea educatoarelor și a învățătorilor, institutorilor și profesorilor, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;
    (la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )

    f) spor de 7%, 10% și 15% din salariul de bază pentru personalul didactic care asigură predarea simultană la 2, 3, respectiv 4 clase de elevi, stabilit după cum urmează: pentru două clase de elevi - 7%; pentru 3 clase de elevi - 10%; pentru 4 clase de elevi - 15%.
    (la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )

    g) indemnizație de până la 20% din salariul de bază pentru personalul didactic calificat și personalul didactic de conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate, stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.613/2009 privind aprobarea diferențierii pe zone geografice și localități a indemnizației ce se acordă personalului didactic calificat de predare;
    (la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )

    h) spor de 15% din salariul de bază, pentru personalul didactic care desfășoară activitate de predare - învățare - evaluare în sistemul penitenciar;
    (la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )

    i) spor de până la 15% din salariul de bază, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (la 24-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (5) Pentru personalul didactic auxiliar din învățământ și din cadrul bibliotecilor centrale universitare și pentru personalul medical și auxiliar sanitar angajat în învățământul special, special integrat sau în învățământul superior/universitar care nu se regăsește în anexa nr. 2, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2 sau, după caz, potrivit anexei nr. 1 lit. a.4, b.4 și c.4 se acordă următoarele sporuri și indemnizații, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de lege, astfel:
    (la 24-12-2016, Partea introductivă a Alineatului (5) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    a) indemnizație pentru învățământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;
    b) gradație de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;
    c) sporul de stabilitate, care se determină prin aplicarea procentului de 15% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special prevăzută la lit. a) și cu gradația de merit prevăzută la lit. b), pentru personalul care are o vechime neîntreruptă de 10 ani în învățământ;
    d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă cuantumurile compensațiilor tranzitorii aferente lunii iulie 2016.
    (6) În situația în care salariile determinate potrivit alin. (1) și (4) sau, după caz, alin. (5) sunt mai mici sau egale cu salariile de bază aferente lunii iulie 2016, se păstrează salariile de bază aferente lunii iulie 2016.(7) Cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) și (5), aferente personalului didactic de predare și cercetare și didactic auxiliar din instituțiile de învățământ și bibliotecile centrale universitare, cum ar fi spor practică pedagogică, spor predare simultană și indemnizație zone izolate, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, se menține la același nivel pentru aceeași funcție, grad didactic, tranșă de vechime în învățământ și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic din învățământ, respectiv grad/treaptă și gradație corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, cu cel ce se acordă pentru anul școlar 2015-2016.
    (la 24-12-2016, Alineatul (7) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (8) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(9) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat într-o instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, unde nu există funcție similară în plată, salariile de bază se stabilesc prin raportarea salariilor de bază calculate conform prevederilor art. 4 alin. (5) la salariile de bază calculate potrivit anexei nr. 2, la care se adaugă, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la alin. (4) lit. a)-c) sau alin. (5) lit. a)-c).
    ----------
    Alin. (5) al art. 3^3 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016.(10) Pentru personalul promovat într-o instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, unde nu există funcție similară în plată, salariile de bază se stabilesc prin raportarea salariilor de bază calculate conform prevederilor art. 4 alin. (5) la salariile de bază calculate potrivit anexei nr. 2, la care se adaugă, dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare, drepturile salariale prevăzute la alin. (4) sau (5).(11) Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție sau autoritate publică, unitate de învățământ, după caz, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, unde nu există funcție similară în plată, cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) și (5) aferente personalului didactic de predare și cercetare și didactic auxiliar din instituțiile de învățământ și bibliotecile centrale universitare, se stabilește la nivelul cuantumului calculat conform prevederilor art. 4 alin. (5), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
    (la 24-12-2016, Alineatul (11) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (12) Personalul didactic de predare, de predare și cercetare din universități, de conducere, precum și cel de îndrumare și control poate fi salarizat și în regim de cumul sau plata cu ora.
    (la 24-12-2016, Alineatul (12) din Articolul 3^3 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )


    Articolul 3^4
    (1) În situația în care totalul drepturilor salariale determinate potrivit art. 3^3 alin. (2), (4) sau (5), după caz, este mai mic sau egal cu salariile de bază aferente lunii iulie 2016, se păstrează salariile de bază aferente lunii iulie 2016.(2) În situația în care totalul drepturilor salariale determinate potrivit art. 3^3 alin. (2), (4) sau (5), după caz, este mai mare decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016, se acordă, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții:
    a) începând cu data de 1 august 2016, o majorare a salariului de bază aferent lunii iulie 2016, astfel încât să se asigure o creștere cu 50% din diferența rezultată între salariul determinat potrivit art. 3^3 și salariul aferent lunii iulie 2016;
    b) începând cu data de 1 decembrie 2017, dacă totalul drepturilor salariale determinate potrivit art. 3^3 alin. (2), (4) sau (5), după caz, este mai mic sau egal cu totalul drepturilor salariale aferente lunii noiembrie 2017 se păstrează drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2017. Pentru funcțiile de conducere din învățământul preuniversitar la determinarea drepturilor salariale se va utiliza, începând cu data de 1 decembrie 2017, anexa cu salariile de bază prevăzute la normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (la 31-08-2016, Lit. b) a alin. (2) al art. 3^4 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )
    (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ, aferente lunii decembrie 2016, care se regăsesc în anexa nr. 2^1 la prezenta ordonanță de urgență, se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 10, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )
    (4) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și personalului nedidactic din cadrul inspectoratelor școlare.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 10, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )


    Articolul 3^5

    În aplicarea art. 3^1 alin. (2), (3) și (8), art. 3^3 și 3^4, pentru personalul didactic de predare și cercetare și didactic auxiliar din instituțiile de învățământ și bibliotecile centrale universitare, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice va elabora, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonanțe de urgență, norme metodologice care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (la 24-12-2016, Articolul 3^5 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016 )


    Articolul 3^6
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, salariile de bază pentru personalul încadrat pe funcții publice și contractuale din aparatul propriu al ministerelor se stabilesc potrivit anexei nr. 3, cu excepția personalului încadrat, nou-încadrat sau promovat pe funcții publice și contractuale care beneficiază de un salariu de bază superior stabilit prin alte dispoziții legale.(2) În situația în care salariile de bază determinate în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) sau, după caz, art. 3^1 sunt mai mari decât cele determinate potrivit alin. (1) se mențin cele stabilite în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) sau, după caz, art. 3^1.(3) Prevederile prezentului articol nu se aplică personalului din alte instituții și autorități publice, asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul din aparatul propriu al ministerelor.(5) Salarizarea personalului Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive se stabilește la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
    (la 24-12-2016, Alineatul (5) al Articolului 3^6 din Capitolul I a fost introdus de Punctul 12, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016, care completează pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016 )
    (6) Asimilarea funcțiilor și salariilor potrivit alin. (5), precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin comun al secretarului general al Guvernului și al președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.
    (la 24-12-2016, Alineatul (6) din Articolul 3^6 din Capitolul I a fost introdus de Punctul 12, Articolul UNIC din LEGEA nr. 250 din 17 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1028 din 21 decembrie 2016, care completează pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016 )

    (la 31-08-2016, Art. 3^6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )


    Articolul 4
    (1) În anul 2016, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.(2) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.(3) Pentru funcționarii publici care se transferă, sunt redistribuiți din corpul funcționarilor publici sau sunt reintegrați în funcție, potrivit legii, în cursul anului 2016, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată în instituția în care este încadrat.(4) Abrogat.
    (la 09-06-2016, Alin. (4) al art. 4 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )
    (5) În situația în care în cadrul instituției/unității de învățământ nu există funcție similară, salariul pentru acea funcție se stabilește aplicând prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, și, succesiv, actele normative privind salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care au intrat în vigoare ulterior acestei legi.(6) În anul 2016, ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcții, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate în buget.


    Articolul 5
    (1) În anul 2016, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, după caz.(2) În anul 2016, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".(3) Personalul care, în cursul anului 2016, desfășoară activități noi care presupun, potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deținute pentru funcția respectivă, beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcție, respectiv a indemnizației de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare.(4) În anul 2016, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, majorările salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și art. 10 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.


    Articolul 6
    (1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2017.(2) Sporurile pentru condiții de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și personalului nou-încadrat și personalului ale cărui raporturi de muncă sau de serviciu au fost suspendate în condițiile legii și care și-a reluat activitatea în anul 2016, numai în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituția/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcțiile similare în plată.(3) În anul 2016, prevederile art. 12 din cap. I lit. B din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică.


    Articolul 7

    În anul 2016, prevederile art. 20 alin. (6) și (7) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică.


    Articolul 8
    (1) În anul 2016, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2015.(2) În anul 2016, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009.(3) Prin excepție de la prevederile art. 1, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabilește în condițiile prevăzute la art. 15 din secțiunea a 2-a a cap. II din anexa nr. VII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și siguranță națională" la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.(4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009, majorată cu 10%.(5) Prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 12 alin. (6)-(11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în anul 2016.(6) Dispozițiile alin. (5) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin buget.


    Articolul 9

    În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepția situațiilor când prin prezenta ordonanță de urgență se dispune altfel.


    Articolul 10
    (1) În anul 2016, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă premii personalului din cadrul acestora.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2016 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale pe obiecte de învățământ și pentru profesorii care iau pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
    (la 09-06-2016, Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 9 iunie 2016. )
    (3) În anul 2016, instituțiile și autoritățile publice prevăzute la alin. (1), cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii și unităților prevăzute la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.(4) În bugetele pe anul 2016 ale instituțiilor și autorităților publice prevăzute la alin. (1) nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, prime de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora.


    Articolul 11
    (1) În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.


    Articolul 12
    (1) În anul 2016 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2015 următoarele drepturi:
    a) indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
    b) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    c) indemnizațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;
    d) indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare;
    e) indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată;
    f) cuantumul indemnizației președintelui Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, republicată;
    g) indemnizația lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare;
    h) cuantumul indemnizațiilor acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din România și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România;
    i) cuantumul sprijinului material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România;
    j) ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare;
    k) indemnizația prevăzută de Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) În anul 2016, indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2015.(3) În anul 2016, pentru consilierii locali, respectiv consilierii județeni, indemnizațiile de ședință prevăzute la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc prin aplicare la indemnizațiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv președinților consiliilor județene stabilite pentru luna decembrie 2013.


    Articolul 12^1

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrată din prezenta ordonanță de urgență.
    (la 31-08-2016, Art. 12^1 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016. )


    Capitolul II Măsuri bugetare

    Articolul 13

    Majorarea salarială prevăzută la art. 1^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul cuantumului salariilor în valută ale personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, salarizat conform cap. V din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 14
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2016 valoarea punctului de pensie se majorează cu 5% și este de 871,7 lei.(2) Prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în anul 2016 pensiile militare de stat se majorează cu 5%.


    Articolul 15
    (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, se va realiza astfel:
    a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
    b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
    c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
    d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
    e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
    (2) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.(3) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.(4) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.(5) La sumele actualizate în condițiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.(6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).


    Articolul 16

    Articolul 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 20. - (1) Finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporție de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate potrivit legii.
    (2) Finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporție de cel mult 90% din necesarul de fonduri stabilit anual la elaborarea bugetului de stat, în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ-teritoriale.(3) La finele exercițiului financiar, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată utilizate pentru plata obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), care depășesc procentul de 90% din totalul plăților efectuate, se restituie la bugetul de stat."


    Articolul 17

    Articolul 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 8. - (1) Sumele provenite din finanțarea bugetară a anilor precedenți, care se restituie în condițiile legii bugetelor din care au fost acordate, se evidențiază în buget la o poziție distinctă de venituri bugetare.
    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reprezentând garanțiile care se recuperează în anii următori celui în care au fost constituite de către Ministerul Afacerilor Externe pentru contracte de închiriere privind spațiile de lucru și locuințele de serviciu din cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate se virează într-un cont de disponibil al Ministerului Afacerilor Externe și pot fi utilizate cu aceeași destinație pentru plata unor noi garanții. Angajarea, ordonanțarea și plata garanțiilor din contul de disponibil se fac în limita soldului acestuia.(3) Soldul contului de disponibil rămas neutilizat la sfârșitul anului se virează la bugetul de stat, în contul de venituri bugetare prevăzut la alin. (1), până la data de 15 ianuarie a anului următor.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reprezentând garanțiile care se recuperează în anii următori celui în care au fost constituite de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe pentru contracte de închiriere privind spațiile de locuit reprezentând locuințe de serviciu pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, se virează în conturi de disponibil deschise pe numele instituțiilor respective și pot fi utilizate cu aceeași destinație pentru plata unor noi garanții. Angajarea, ordonanțarea și plata garanțiilor din conturile de disponibil se fac în limita soldurilor acestora.(5) Soldul conturilor de disponibil prevăzute la alin. (4), rămas neutilizat la sfârșitul anului, se virează la bugetul de stat, în contul de venituri bugetare prevăzut la alin. (1), până la data de 15 ianuarie a anului următor."


    Articolul 18

    Alineatul (3) al articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În termen de 9 ani de la începerea activității de colectare, cota de contribuție la fondul de pensii se majorează la 6%, cu o creștere de 0,5 puncte procentuale pe an până în anul 2015 inclusiv, respectiv cu o creștere de 0,1 puncte procentuale în anul 2016 și cu o creștere de 0,9 puncte procentuale în anul 2017, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an.


    Articolul 19

    Sumele din împrumuturile contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în condițiile art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare, rămase neutilizate la sfârșitul anului 2015 de către beneficiarii prevăzuți la art. XII alin. (3) lit. a)-d) din același act normativ, se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.


    Articolul 20

    Alineatul (8) al articolului 9 din Normele metodologice privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în condițiile art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 14 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.


    Articolul 21

    Prin derogare de la prevederile art. III alin. (8) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2016, numărul maxim de posturi stabilit potrivit punctului 1 din procedura de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităților/subunităților administrativ-teritoriale, cu excepția celor din cadrul capitolelor bugetare "Învățământ" și "Asigurări și asistență socială", finanțate din bugetele locale, precum și din capitolul bugetar "Sănătate", indiferent de sursa de finanțare, prevăzută în anexa la ordonanța de urgență, stabilit pentru anul 2014, se menține și pentru anul 2016.


    Articolul 22

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 5, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins:(11) Instituțiile publice pot deschide, conturi escrow la o instituție de credit agreată de instituțiile finanțatoare externe sau interne, în condiții stabilite prin convenții încheiate între părți.2. La articolul 6^1 alineatul (6), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) virează în contul operatorului economic prevăzut la art. 6 alin. (1) suma aferentă obligațiilor bugetare înscrise în certificatul de atestare fiscală;
    3. La articolul 7 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și ale bugetului asigurărilor pentru șomaj, din exercițiul curent;
    4. La articolul 7 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    d) finanțarea deficitelor temporare ale bugetului trezoreriei statului din exercițiul curent.
    5. La articolul 11 alineatul (2), litera g) se abrogă.6. La articolul 11 alineatul (3), litera c) se abrogă.7. La articolul 11 alineatul (3), literele f) și g) se abrogă.8. La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Începând cu anul 2016, cheltuielile pentru funcționarea unităților Trezoreriei Statului, care cuprind cheltuieli de capital precum și cheltuieli materiale și servicii pentru întreținerea și funcționarea Trezoreriei Statului și a sistemelor informatice ale acesteia, taxe poștale, cheltuieli cu transportul și asigurarea numerarului și valorilor, paza sediilor și chirii, cheltuieli cu întreținerea, funcționarea și asigurarea mijloacelor de transport al numerarului și valorilor, cheltuieli de publicitate, se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Eventualele obligații de plată aferente cheltuielilor pentru funcționarea unităților Trezoreriei Statului, rămase neachitate din bugetul trezoreriei statului la finele anului 2015, se preiau și se achită de la bugetul de stat.


    Articolul 23

    După alineatul (2) al articolului 7 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:(2^1) În cazul în care în perioada inventarierii efectuate la finele anului intervin situații speciale constând în schimbări ale sediilor și/sau ale spațiilor de depozitare ale bunurilor aflate în patrimoniul, inclusiv în administrarea instituțiilor publice, ordonatorii de credite pot aproba ca, pentru bunurile existente în sediile și/sau în spațiile de depozitare respective, să se cuprindă în registrul-inventar valoarea stocurilor faptice inventariate și înscrise în listele de inventariere ale anului anterior, actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri până la finele perioadei de raportare.(2^2) Prevederile alin. (2^1) nu se aplică în cazul reorganizărilor instituțiilor publice, potrivit legii. Ordonatorii de credite vor cuprinde în raportul de analiză pe bază de bilanț ce însoțește situațiile financiare anuale informații cu privire la motivele care au generat efectuarea inventarierii în condițiile alin. (2^1).


    Articolul 24

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 2, litera e) va avea următorul cuprins:
    e) buget individual - buget întocmit în format electronic potrivit procedurii de funcționare a sistemului sau instrucțiunilor emise de Ministerul Finanțelor Publice de către fiecare instituție publică raportoare cu personalitate juridică, pe baza bugetului aprobat și repartizat pentru activitatea sa proprie în condițiile legii;
    2. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    Art. 8. - Punerea în funcțiune a sistemului național de raportare și testare a procedurii de funcționare a sistemului în relația cu entitățile publice se realizează până la data de 31 decembrie 2016.
    3. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    Art. 9. - (1) Până la data de 31 decembrie 2016, entitățile publice au obligația de a utiliza toate funcționalitățile sistemului național de raportare, la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice sau a unităților subordonate acestuia și potrivit calendarului stabilit în acest scop.
    (2) Pentru anul 2016, în paralel cu utilizarea sistemului național de raportare, entitățile publice au obligația de a întocmi și de a depune situațiile financiare și celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor din evidența contabilă, pe suport hârtie, în formatul și la termenele stabilite de normele contabile în vigoare și de a depune bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legislației în vigoare la unitățile Trezoreriei Statului, pe suport hârtie.(3) Începând cu anul 2017, rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hârtie către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate."


    Articolul 25

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 28 iunie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, litera d^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
    d^1) titluri de stat tip benchmark - instrumentele financiare pe termen mediu sau lung, cu următoarele caracteristici:
    - rata cuponului, ca rată anuală a dobânzii aferente titlurilor de stat tip benchmark, este stabilită înainte de lansarea acestora, fiind menționată în prospectul de emisiune;
    - data emisiunii este data decontării seriei titlurilor de stat tip benchmark;
    - permit redeschideri, cu aceleași caracteristici cu emisiunea inițială, respectiv ISIN, rata cuponului, data plății cuponului și data scadenței; data redeschiderii este data la care se mărește valoarea nominală a seriei de titluri de stat tip benchmark aflate în circulație;
    - cuponul se plătește anual, data cuponului fiind o dată standard stabilită prin prospectul de emisiune;
    - plata dobânzii la scadența aferentă acestor titluri se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, cap. 55.01 «Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi», titlul 30 «Dobânzi», art. 01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne», alin. 01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne directe»;
    - data scadenței coincide cu data ultimului cupon;
    - dobânda acumulată reprezintă dobânda calculată pentru intervalul cuprins între data cuponului, anterioară datei emisiunii/redeschiderii, și data emisiunii/redeschiderii, în funcție de rata cuponului, după metoda actual/actual;
    - dobânda acumulată va fi anunțată prin prospectul de emisiune al seriei de titluri de stat tip benchmark și va fi plătită de participanții pe piața primară a titlurilor de stat în ziua decontării/redeschiderii emisiunii;
    - dobânda acumulată încasată ca urmare a emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark reprezintă venit al bugetului de stat și va fi virată la capitolul bugetar 31.01 «Venituri din dobânzi», subcapitolul 31.01.03 «Alte venituri din dobânzi»;
    - prețul net reprezintă produsul dintre cotația de preț exprimată cu 4 zecimale și valoarea nominală individuală a unui titlu de stat;
    - prețul brut reprezintă suma dintre prețul net și dobânda acumulată;
    2. La articolul 5 alineatul (3), litera c^1) se abrogă.3. La articolul 5, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Prin ordin comun emis de ministrul finanțelor publice și ministrul comunicațiilor și pentru societatea informațională, se aprobă procedura privind modernizarea și implementarea proceselor de lucru în mediu electronic al serviciului datoriei publice guvernamentale, inclusiv reglementarea modalității de autentificare, validare și semnare.


    Articolul 26

    Articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Alineatul (5) va avea următorul cuprins:(5) Plafonul anual al garanțiilor care pot fi emise potrivit alin. (3), condițiile de acordare a acestora și de eligibilitate a băncilor și a persoanelor fizice beneficiare ale programului «Prima casă», precum și regulile de gestionare a plafoanelor anuale și garanțiilor se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.2. La alineatul (10^4), literele c) și d) vor avea următorul cuprins:
    c) creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe în cadrul Programului;
    d) la data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul Programului persoană fizică declară pe propria răspundere fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, respectiv cea achiziționată sau construită în cadrul Programului pe care urmează să o înstrăineze cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe care va fi achiziționată sau construită în cadrul Programului, fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită sau construită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp și o a doua locuință, respectiv cea achiziționată sau construită inițial în cadrul Programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe care va fi achiziționată în cadrul Programului.
    3. Alineatul (10^5) va avea următorul cuprins:(10^5) La data lichidării creditului acordat inițial în cadrul Programului, prevăzută la alin. (10^4), se radiază ipoteca în favoarea statului și a finanțatorului, privilegiul finanțatorului, precum și interdicțiile de înstrăinare și grevare cu sarcini instituite conform alin. (7)-(7^2) asupra imobilului achiziționat sau construit inițial în cadrul Programului.4. Alineatul (10^7) va avea următorul cuprins:(10^7) Prin excepție de la prevederile alin. (7)-(7^2), în cazul beneficiarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (10^4), finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, aprobă înstrăinarea locuinței achiziționate sau construite inițial în cadrul Programului, precum și ridicarea temporară a interdicției de grevare, chiar și înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicția de înstrăinare a locuinței, cu condiția lichidării creditului inițial.


    Articolul 27

    Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv.


    Articolul 28

    Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv.


    Articolul 29

    Termenul prevăzut la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016, inclusiv.


    Articolul 30
    (1) Termenul prevăzut la art. V și VII din Ordonanța Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea și completarea legislației cu privire la eliberarea, gestionarea și monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor de război, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2012, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016.(2) Termenul prevăzut la alin. (2) al articolului unic din Ordonanța Guvernului nr. 4/2013 pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea și completarea legislației cu privire la eliberarea, gestionarea și monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor de război, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017.


    Articolul 31

    Articolul 29 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.


    Articolul 32

    Alineatul (5) al articolului 9 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, se abrogă.


    Articolul 33
    (1) În situația în care până la data de 31 decembrie 2015 nu pot fi utilizate integral fondurile destinate Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, denumit în continuare SIMPV, prevăzute în bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale, prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (1), (3)-(8) și (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Telecomunicații Speciale să angajeze, ordonanțeze și efectueze plăți în anul 2015 reprezentând chirii aferente anului 2016 pentru spațiile tehnice și spațiile pe piloni închiriate de Serviciul de Telecomunicații Speciale de la terți proprietari de amplasamente de telecomunicații.(2) Lichidarea cheltuielilor angajate, ordonanțate și plătite conform alin. (1) se realizează în anul 2016 pe baza documentelor justificative ce atestă prestarea efectivă a serviciilor.


    Articolul 34
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (1), (3)-(8) și (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite din Ministerul Apărării Naționale pot angaja și utiliza fonduri publice prin utilizarea acreditivelor sau prin efectuarea de plăți în avans pentru achizițiile de active nefinanciare, bunuri materiale, servicii sau/și lucrări destinate realizării sau asigurării suportului logistic aferent echipamentelor militare, pentru care perioada de realizare depășește anul bugetar în care a fost realizat angajamentul legal sau pentru care furnizorii nu doresc să livreze produsele în situația în care plata nu se realizează prin utilizarea unor astfel de instrumente.(2) Plățile efectuate în avans de către ordonatorii de credite pentru achizițiile prevăzute la alin. (1) nu pot depăși cuantumul de 30% din valoarea produselor/serviciilor/lucrărilor care fac obiectul contractului.(3) Pentru sumele plătite în avans conform alin. (2), beneficiarii acestora au obligația de a pune la dispoziția ordonatorilor de credite scrisori de garanție bancară a căror valoare nu poate fi mai mică decât suma plătită sub formă de avans.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), pentru achizițiile prevăzute la alin. (1), realizate de la organizații internaționale sau de la guvernele altor state, se aplică prevederile normelor procedurale specifice rezultate din acordurile cu acestea.(5) Ordonanțarea și transferarea fondurilor în acreditive de către ordonatorii de credite care realizează achiziții conform alin. (1) se desfășoară conform prevederilor documentelor de angajare prin transfer/transferuri bancare succesive.


    Articolul 35
    (1) Lichidarea sumelor angajate, ordonanțate și plătite conform art. 34 alin. (5) se realizează pe baza proceselor-verbale de recepție provizorie sau a proceselor-verbale de punere în funcțiune, precum și a auditurilor tehnice și acceptanțelor, atunci când acestea sunt necesare. Produsele și condițiile în care este necesară realizarea de audituri tehnice și acceptanțe se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.(2) Lichidarea sumelor reprezentând avansuri acordate în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) se justifică de furnizori nu mai târziu de 36 de luni de la data acordării avansurilor, prin livrări de produse finite sau componente ale acestora, care pot funcționa independent și îndeplini, parțial, cerințele ordonatorilor de credite.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru achizițiile realizate de ordonatorii de credite conform art. 34 alin. (1), de la organizații internaționale sau de la guvernele altor state, lichidarea sumelor angajate se realizează cu respectarea cerințelor reglementărilor acestor organizații internaționale sau ale guvernelor.(4) Plata produselor/serviciilor/lucrărilor pentru care ordonatorii de credite au efectuat lichidarea se poate realiza de către băncile sau unitățile de trezorerie în care au fost deschise acreditivele cu această destinație, pe bază de instrucțiuni și/sau prin transferarea de credite bugetare în conformitate cu prevederile documentelor de angajare.(5) Pentru produsele/serviciile/lucrările pentru care au fost acordate avansuri, ordonatorii de credite au obligația ca la efectuarea plăților sau transmiterea instrucțiunilor prevăzute la alin. (4) să deducă în mod corespunzător sumele acordate avans conform documentelor de angajare.(6) Acceptanța reprezintă prima etapă a procesului de lichidare și are rolul de a furniza ordonatorului de credite dovezi obiective cu privire la modul în care produsul furnizat satisface performanțele, siguranța, parametrii tehnici decisivi, configurația fizică, configurația funcțională, compatibilitatea și interoperabilitatea cu produsul solicitat.


    Articolul 36

    Acreditivele în lei sau valută, destinate achizițiilor prevăzute la art. 34 alin. (1), neutilizate până la finele anului bugetar, se evidențiază în contabilitatea ordonatorilor de credite ca finanțări din acreditive deschise în anii anteriori, se mențin în continuare în unitățile bancare sau de trezorerie până la lichidarea acestora conform destinației stabilite prin documentele de angajare.


    Articolul 37
    (1) Investițiile publice destinate exclusiv înzestrării Ministerului Apărării Naționale, rezultate ca urmare a aplicării unor legi sau hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare al Țării, se cuprind în programele anuale de investiții prin derogare de la prevederile art. 42 și 43 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Cuprinderea în programul de investiții publice a achizițiilor prevăzute la alin. (1) se realizează numai dacă finanțarea acestora poate fi asigurată integral, în limitele de cheltuieli stabilite potrivit cadrului de cheltuieli pe termen mediu și/sau strategiei fiscal-bugetare aprobate potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.(3) Managementul achizițiilor de echipamente militare destinate înzestrării Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin ordin al ministrului apărării naționale.


    Articolul 38

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 3^1, alineatul (5) va avea următorul cuprins:(5) Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la data de 1 februarie 2018.2. La articolul 5, alineatul (14) va avea următorul cuprins:(14) Avizele privind distribuția aparatelor de marcat electronice fiscale acordate distribuitorilor autorizați își mențin valabilitatea până la data expirării, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2017.3. La articolul 10, litera aa) va avea următorul cuprins:
    aa) comercializarea de către distribuitorii autorizați sau de către unitățile din rețeaua acestora acreditate pentru comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1), după data de 1 ianuarie 2017;


    Articolul 39

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 30 decembrie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 267/2015, se modifică după cum urmează:1. Articolul II va avea următorul cuprins:
    Art. II. - (1) Începând cu data de 1 octombrie 2016, Comisia autorizează numai distribuitori pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2017, se interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Începând cu data de 1 aprilie 2017, operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili, potrivit dispozițiilor legale, au obligația de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(4) Începând cu data de 1 iulie 2017, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii, potrivit dispozițiilor legale, au obligația de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(5) Începând cu data de 1 noiembrie 2017, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, potrivit dispozițiilor legale, au obligația de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(6) Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot comercializa aparatele scoase din uz către distribuitori autorizați sau către operatori economici care sunt direct implicați în colectarea, tratarea, reciclarea, valorificarea și eliminarea nepoluantă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, cu condiția păstrării și arhivării memoriilor fiscale pe perioada prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(7) Ordinul comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului comunicațiilor și pentru societatea informațională, prevăzut la art. 5 alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă până la data de 30 iunie 2016.(8) Dispozițiile art. 5 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 31 iulie 2016.(9) Pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avizul tehnic favorabil privind caracteristicile tehnice ale modelului aparatului de marcat electronic fiscal prevăzut la art. 5 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se eliberează în conformitate cu Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările ulterioare.(10) Informațiile conținute în registrul prevăzut la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și metodologia și procedura de înregistrare a acestora se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la data de 30 iunie 2016.
    2. Articolul III va avea următorul cuprins:
    Art. III. - Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor modifica în mod corespunzător până la data de 30 iunie 2016.


    Articolul 40

    Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 22 se abrogă.2. La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condițiile art. 16-18 și 32 și perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condițiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.3. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) și b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplinește condițiile cumulative de pensionare, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 19.4. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ:
    a) diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare sau transfer;
    b) compensațiile lunare pentru chirie;
    c) valoarea financiară a normelor de hrană și alocațiile valorice de hrană;
    d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament;
    e) primele și premiile, cu excepția primelor de clasificare, de specializare și de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă;
    f) indemnizațiile de instalare și de mutare, precum și sumele primite, potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
    g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum și a transportului la și de la locul de muncă;
    h) plățile compensatorii și ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
    i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat;
    j) restituiri și plăți de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul;
    k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum și a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat;
    l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora și drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar;
    m) sumele încasate în calitate de reprezentanți în adunările generale ale acționarilor, în consiliile de administrație, în comitetele de direcție, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislației în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entității asimilate acestuia;
    n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni și operații în afara teritoriului statului român;
    o) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale acordate și personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prevăzute în anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare «Învățământ» și în anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare;
    p) alte venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.(2) Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special pensionați în condițiile art. 19, 26 și 38, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.(3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcție/salariului de funcție și soldei de grad/salariului gradului profesional, deținute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.(4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) sau (2) corespunzătoare funcției militare/de poliție/de penitenciare pe care este încadrat în țară sau, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.(5) Pentru personalul care a fost detașat în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, la determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), se utilizează salariile lunare corespunzătoare funcției exercitate, la care se adaugă drepturile de soldă/salariu plătite de instituțiile din care aceștia au fost detașați.(6) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcție de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcției exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcții de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării.(7) Pentru soțul/soția, militar, polițist sau funcționar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-și urma soția/soțul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.(8) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaș, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea unei pensii, este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către susținător în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaș.(9) În situația în care titularul/susținătorul nu a realizat venituri cel puțin 6 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către titular/susținător în lunile de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie.(10) Alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei militare de stat se poate face o singură dată.(11) La determinarea soldelor/salariilor lunare brute nu se au în vedere dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
    5. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 29. - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
    a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
    b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28.(2) De pensie de serviciu beneficiază și militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în condițiile legii, cu o vechime cumulată de până la 25 de ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipsește din această vechime.(3) Cuantumul pensiilor militare de stat stabilite în baza prevederilor art. 19 și 26 se determină proporțional cu numărul anilor de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute la art. 24, în raport cu vechimea prevăzută la alin. (2).
    6. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 30. - Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
    7. La articolul 31, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Cota de contribuție individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul al contribuției individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut, iar în situația în care aceasta este mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuția individuală la bugetul de stat se calculează în limita acestui plafon.8. La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Termenele de declarare și de plată a sumelor reprezentând contribuțiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislația fiscală pentru declararea și plata contribuțiilor de asigurări sociale.9. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 33. - (1) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condițiile prevăzute la art. 32 lit. a), și elevii și studenții instituțiilor de învățământ din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională, cu excepția celor din învățământul liceal, care și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza activității desfășurate în aceste instituții.(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), baza de calcul pentru stabilirea pensiei o reprezintă solda de funcție minimă corespunzătoare primului grad militar/profesional din cadrul corpului pentru care se pregătește.
    10. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:
    "Art. 39. - (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabilește conform prevederilor art. 29 și 30.(2) Vechimea utilizată pentru calculul pensiei de invaliditate se stabilește potrivit prevederilor art. 23-27.(3) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea cumulată se adaugă, pentru fiecare an potențial, până la realizarea vechimii de 25 de ani prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), următoarele procente:
    a) 1% pentru invaliditate de gradul I;
    b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II;
    c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III."
    11. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 40. - Pentru invaliditatea survenită ca urmare a unor acțiuni specifice, din cauza unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni și operații în afara teritoriului statului român, militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special beneficiază de o pensie egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28, dacă aceasta este mai avantajoasă decât o altă categorie de pensie la care au dreptul.
    12 La articolul 55, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Urmașii militarilor, polițiștilor ori funcționarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizați sau concentrați în unități militare, decedați ca urmare a unor acțiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni și operații în afara teritoriului român, beneficiază de o pensie de urmaș egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28.13. La articolul 60, alineatul (2) se abrogă.14. La articolul 64, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.15. Articolul 70 se abrogă.16. La articolul 76, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, poate cumula pensia cu venituri din activități profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea din urmă nu depășesc 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.17. La articolul 88, litera i) se abrogă.18. La articolul 92, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) nerespectarea metodologiei și a criteriilor de încadrare în condiții deosebite, speciale și alte condiții de muncă;
    19. Articolul 94 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 94. - Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 92 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 93 se fac de către organele de control ale instituțiilor din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională.
    20. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 108. - Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de:
    a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani;
    b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani;
    c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.
    21. Articolul 109 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 109. - (1) Pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispozițiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situația în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfășurată în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special.(3) Recalcularea pensiilor prevăzută la alin. (1) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.(5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condițiile prezentei legi, și în situația depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor și se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum și cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.(7) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).
    22. La articolul 110, alineatele (1), (2), (4) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispozițiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situația în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfășurată în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special.
    ..........................................................................(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
    ..........................................................................(8) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).
    23. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 111. - În situația în care se constată diferențe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 sau 110 și cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului.
    24. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:
    Art. 122. - Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, precum și urmașii acestora, care la data deschiderii dreptului de pensie, de către casa de pensii sectorială competentă, îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, cât și cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
    25. După articolul 122 se introduce un nou articol, articolul 122^1, cu următorul cuprins:
    Art. 122^1. - În aplicarea prezentei legi pot fi emise norme aprobate prin ordin comun al ministrului apărării naționale, ministrului afacerilor interne și directorului Serviciului Român de Informații.


    Articolul 41

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 23 februarie 2009, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 2, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:(1) Beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari.
    ...........................................................................(3) Diferența prevăzută la alin. (2) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv prin bugetele Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și al Serviciului Român de Informații.
    2. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    Art. 6. - (1) Sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii vor pune la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice și la dispoziția caselor sectoriale de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații toate informațiile necesare solicitate de aceasta în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(2) Procedura, tipurile de informații, termenele și modalitățile concrete de comunicare se vor stabili prin protocol încheiat între Casa Națională de Pensii Publice și la dispoziția caselor sectoriale de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații și fiecare dintre sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii.


    Articolul 42
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul și ministrul finanțelor publice semnează o declarație ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2016 și perspectiva 2017-2019 în țintele, obiectivele și prioritățile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018.(2) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul și ministrul finanțelor publice semnează o declarație de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea și integralitatea informațiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018.


    Articolul 43
    (1) În anul 2015 sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între creditele bugetare aprobate și plățile efectuate, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la capitolul 88.01 "Cheltuieli din sume rămase neutilizate în anul anterior", titlul 80 "Împrumuturi", articolul 80.10 "Cheltuieli din sume rămase neutilizate în anul anterior", destinate pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din acorduri internaționale, ratificate prin legi, în vederea finanțării proiectelor bilaterale de colaborare și de investiții, se virează de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.(2) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (1) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către ordonatorul principal de credite într-un cont de venituri ale bugetului de stat.(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca, după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2016, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să majoreze veniturile bugetului de stat la o poziție distinctă, precum și cheltuielile bugetului de stat și cheltuielile prevăzute în bugetul aprobat al ordonatorului principal de credite la o poziție distinctă, cu sumele virate potrivit prevederilor alin. (2).(4) Sumele suplimentate în bugetul ordonatorului principal de credite potrivit alin. (3) se utilizează cu aceeași destinație.


    Articolul 44

    Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 153 alineatul (1), litera m) va avea următorul cuprins:
    m) Ministerul Afacerilor Interne, pentru persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă organizate în subordinea acestei instituții, care nu au venituri, pentru străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;
    2. La articolul 160, alineatul (1) va avea următorul cuprins:(1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește valoarea, întregită prin rotunjire în plus la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv.3. La articolul 168, alineatul (9) va avea următorul cuprins:(9) Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii care depășesc, lunar, valoarea întregită la un leu, a unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv, provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, se realizează de către organul fiscal competent în baza declarației specifice prevăzute la art. 130 alin. (4) sau a declarației privind venitul estimat prevăzute la art. 120, după caz.4. Articolul 254 va avea următorul cuprins:
    Data aplicării
    Art. 254. - (1) Dispozițiile prezentului capitol transpun prevederile Directivei 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 157 din 26 iunie 2003.(2) Prevederile privind obligațiile agentului plătitor stabilit în România, prevăzute la art. 231 alin. (2) și în prezentul capitol, se aplică până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2016, respectiv până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2017 în relația cu Austria.(3) Prevederile privind obligațiile autorității competente din România prevăzute în prezentul capitol se aplică până la 30 iunie 2016, respectiv până la 30 iunie 2017 în relația cu Austria.(4) Sub rezerva alin. (2) și alin. (3), dispozițiile prezentului capitol care transpun prevederile Directivei 2003/48/CE se aplică în relația cu statele membre până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv și în relația cu Austria până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.(5) Alineatele (2)-(4) transpun prevederile Directivei (UE) 2015/2060 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de abrogare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 301 din 18 noiembrie 2015.


    Articolul 45

    Prevederile art. 16, art. 17, art. 22 pct. 7, art. 25 și art. 40 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016.
    (la 29-12-2015, Art. 45 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 57 din 9 decembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 973 din 29 decembrie 2015. )

    PRIM-MINISTRU
    DACIAN JULIEN CIOLOȘ
    Contrasemnează:
    --------------
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
    regionale și administrației publice,
    Vasile Dîncu
    Ministrul finanțelor publice,
    Anca Dana Dragu
    Ministrul transporturilor,
    Dan Marian Costescu
    Ministrul muncii, familiei, protecției
    sociale și persoanelor vârstnice,
    Claudia-Ana Costea
    Ministrul apărării naționale,
    Mihnea Ioan Motoc
    Ministrul comunicațiilor și pentru
    societatea informațională,
    Marius-Raul Bostan
    Ministrul afacerilor interne,
    Petre Tobă
    Ministrul educației naționale și
    cercetării științifice,
    Adrian Curaj
    Ministrul afacerilor externe,
    Lazăr Comănescu

    București, 9 decembrie 2015.
    Nr. 57.

    Anexa nr. 1

    (Anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015)


    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE "SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ"



    Capitolul I Unități sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială
    1. Salarii de bază pentru funcții de conducere

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Spitale peste
    400 de paturi

    Spitale
    sub 400 de paturi

    Servicii de
    ambulanță

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    1.

    Manager

    S

    6500

    6791

    6400

    6500



    2.

    Manager general

    S





    6400

    6500

    3.

    Director medical

    S

    6350

    6400

    6250

    6350

    6069

    6200

    4.

    Director de cercetare-dezvoltare

    S

    5500

    5600

    5450

    5500



    5.

    Director financiar-contabil

    S

    5500

    5600

    5450

    5500



    6.

    Director economic

    S





    5450

    5500

    7.

    Director tehnic

    S





    4095

    4212

    8.

    Director de îngrijiri

    S, SSD

    4095

    4212





    9.

    Alți directori

    S

    5500

    5600

    5450

    5500



    10.

    Asistent-șef

    S, SSD,
    PL









    4095

    4212

    Nr.
    crt.









    Funcția










    Nivelul
    studiilor









    Institutul Național
    de Hematologie
    Transfuzională
    "Prof. Dr. C. T.
    Nicolau"

    Centrul de
    Transfuzie Sanguină
    al Municipiului
    București

    Centre de
    transfuzie sanguină
    regionale


    Centre de
    transfuzie sanguină
    județene


    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    1.

    Director general


    5500

    5737







    2.

    Director, director general adjunct

    S

    5274

    5500

    5274

    5500

    5128

    5274

    5128

    5274

    3.

    Director adjunct științific

    S

    5128

    5274







    4.

    Director adjunct financiar
    contabilitate

    S

    3459

    4212













    5.

    Director resurse umane

    S

    3459

    4212







    6.

    Contabil-șef

    S



    3459

    4212

    3400

    4095

    3363

    3557

    Nr.
    crt.



    Alte funcții de conducere




    Nivelul
    studiilor



    Grad I

    Grad II

    Salariile
    de bază
    - lei -

    Salariile
    de bază
    - lei -

    1.

    Director general*)

    S

    5500

    5737

    2.

    Director general adjunct, director, director executiv*)

    S

    5274

    5500

    3.

    Director adjunct*)

    S

    5128

    5274

    4.

    Director adjunct financiar-contabil*)

    S

    3659

    4212

    5.

    Contabil-șef*)

    S

    3459

    4212

    6.

    Medic șef ambulatoriu de specialitate și altele similare

    S

    5500

    5550

    7.

    Șef serviciu

    S

    3459

    4212

    8.

    Șef birou, șef atelier, șef laborator, șef oficiu

    S

    2955

    3459

    9.

    Medic (farmacist, biolog, biochimist, chimist, psiholog),
    șef secție, șef laborator și altele similare

    S

    5500

    5550

    10.

    Asistent medical-șef pe unitate

    S, SSD,
    PL

    3850

    3950

    11.

    Șef formație muncitori


    1500

    1900
    Notă
    *) Se utilizează în unitățile sanitare fără paturi.

    NOTE:1. Medicii în specialitatea anatomie patologică și medicină legală care ocupă funcția de medic șef serviciu medicină legală/anatomie patologică beneficiază de creșterea cu 5% a salariului de bază avut.2. Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcția de șef laborator și altele similare în cadrul institutelor de medicină legală beneficiază de creșterea cu 5% a salariului de bază avut.3. Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcții în conducerea institutelor de medicină legală beneficiază de creșterea cu 10% a salariului de bază avut.4. Medicii în specialitatea anatomie patologică și medicină legală care ocupă funcții de conducere în comitetul director al unităților sanitare cu paturi beneficiază de creșterea cu 10% a salariului de bază avut.I.1. Persoanele care exercită funcțiile nominalizate în tabel pe perioada cât exercită aceste funcții beneficiază de creșterea salariului de bază avut după cum urmează:

    Nr.
    crt.


    Funcția



    Creștere
    salariu
    de bază
    - % -

    1.

    Director program de rezidențiat medicină de urgență

    12,5

    2.

    Responsabil de formare în rezidențiat medicină de urgență

    10

    3.

    Farmacist șef serviciu

    7,5

    4.


    Asistent medical (tehnician sanitar, soră medicală,
    oficiant medical, moașă, laborant și altele similare) șef
    și/sau coordonator



    15

    5.

    Chimist, biolog, biochimist, farmacist, asistent medical și
    alt personal cu gestiune


    5

    6.

    Spălătoreasă cu gestiune

    2,5

    7.

    Șef echipă

    2,5

    8.



    Medic, biolog, chimist, inginer, farmacist, fizician,
    psiholog (inspector/consilier) și asistent inspector
    (referent) care exercită atribuții de control în sănătate
    publică - direcția de sănătate publică




    12,5

    9.

    Medic coordonator substație Serviciul de ambulanță
    București-Ilfov/substație serviciul de ambulanță județean


    10

    10.

    Asistent medical coordonator substație Serviciul de ambulanță
    București-Ilfov/substație serviciul de ambulanță județean


    10

    11.


    Ambulanțier cu atribuții de avizare tehnică substație
    Serviciul de ambulanță București-Ilfov/substație serviciul de
    ambulanță județean



    10

    12.



    Asistent medical responsabil pe tură cu stocul 3 de
    medicamente (stocul de urgență din stația centrală a
    Serviciului de ambulanță București-Ilfov și stațiile centrale
    din serviciile de ambulanță județene)




    10
    I.2. Indemnizații de cel mult 25% în cursul unei luni, din salariul de bază al funcției de execuție îndeplinite, pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază și care nu fac parte din salariul de bază, pentru membrii comisiilor de avizare medico-legală, ai comisiilor de expertiză și recuperare a capacității de muncă și ai comisiilor medicale.
    2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități sanitare și unități de asistență medico-socială
    Unitățile clinice cuprind: spitale clinice județene de urgență, spitale județene de urgență, spitale regionale, spitale clinice de specialitate de urgență, spitale clinice, spitale de urgență, spitale de specialitate, Spitalul Universitar de Urgență "Elias"*), Institutul Național de Sănătate Publică, institute și centre medicale, institute de medicină legală, centre de transfuzie sanguină județene și al municipiului București, Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă din subordinea Academiei Române*), Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
    a) Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar
    a.1. Unități clinice

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Unități clinice

    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația




    0

    1

    2

    3

    4

    5

    1

    Medic primar

    S

    4510

    4848

    5091

    5345

    5479

    5616

    2

    Medic primar dentist

    S

    4510

    4848

    5091

    5345

    5479

    5616

    3

    Medic specialist

    S

    3544

    3810

    4000

    4200

    4305

    4413

    4

    Medic specialist dentist

    S

    3544

    3810

    4000

    4200

    4305

    4413

    5

    Medic rezident anul VI-VII

    S

    3262

    3507

    3682

    3866

    3963

    4062

    6

    Medic rezident anul IV-V

    S

    2709

    2912

    3058

    3211

    3291

    3373

    7

    Medic dentist rezident anul IV-V

    S

    2709

    2912

    3058

    3211

    3291

    3373

    8

    Medic rezident anul III

    S

    2635

    2833

    2974

    3123

    3201

    3281

    9

    Medic dentist rezident anul III

    S

    2635

    2833

    2974

    3123

    3201

    3281

    10

    Medic rezident anul II

    S

    2361

    2538

    2665

    2798

    2868

    2940

    11

    Medic dentist rezident anul II

    S

    2361

    2538

    2665

    2798

    2868

    2940

    12

    Medic rezident anul I

    S

    2105

    2263

    2376

    2495

    2557

    2621

    13

    Medic dentist rezident anul I

    S

    2105

    2263

    2376

    2495

    2557

    2621

    14

    Medic

    S

    2600

    2795

    2935

    3081

    3159

    3237

    15

    Medic dentist

    S

    2600

    2795

    2935

    3081

    3159

    3237

    16

    Farmacist primar*1)

    S

    4510

    4848

    5091

    5345

    5479

    5616

    17

    Farmacist specialist

    S

    3544

    3810

    4000

    4200

    4305

    4413

    18

    Farmacist rezident anul III

    S

    2635

    2833

    2974

    3123

    3201

    3281

    19

    Farmacist rezident anul II

    S

    2361

    2538

    2665

    2798

    2868

    2940

    20

    Farmacist rezident anul I

    S

    2105

    2263

    2376

    2495

    2557

    2621

    21

    Farmacist

    S

    2600

    2795

    2935

    3081

    3159

    3237

    22

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; principal


    S


    3098


    3330


    3497


    3672


    3764


    3858

    23

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; specialist


    S


    2538


    2728


    2865


    3008


    3083


    3160

    24

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical


    S


    2015


    2166


    2274


    2388


    2448


    2509

    25

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; debutant


    S


    1804


    1939


    2036


    2138


    2192


    2246

    26















    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical
    dentar licențiat, tehnician de
    farmacie licențiat, tehnician
    de audiologie și protezare
    auditivă licențiat, asistent
    medical de profilaxie dentară
    licențiat, asistent medical
    licențiat în nutriție și
    dietetică, moașă; principal
















    S
















    2760
















    2967
















    3115
















    3271
















    3353
















    3437

    27














    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical
    dentar licențiat, tehnician de
    farmacie licențiat, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă
    licențiat, asistent medical de
    profilaxie dentară licențiat,
    asistent medical licențiat în
    nutriție și dietetică, moașă















    S















    2132















    2292















    2406















    2527















    2590















    2655

    28















    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical
    dentar licențiat, tehnician de
    farmacie licențiat, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă
    licențiat, asistent medical de
    profilaxie dentară licențiat,
    asistent medical licențiat în
    nutriție și dietetică, moașă;
    debutant
















    S
















    1704
















    1832
















    1923
















    2020
















    2070
















    2122

    29

    Dentist principal

    SSD

    1832

    1969

    2068

    2171

    2226

    2281

    30

    Dentist

    SSD

    1730

    1860

    1953

    2050

    2102

    2154

    31

    Dentist debutant

    SSD

    1578

    1696

    1781

    1870

    1917

    1965

    32
































    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician
    de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent
    medico-social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență
    socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; principal

































    SSD

































    2389

































    2568

































    2697

































    2831

































    2902

































    2975

    33
































    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician
    de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență
    socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar

































    SSD

































    2093

































    2250

































    2362

































    2481

































    2543

































    2606

    34
































    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician
    de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență
    socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; debutant

































    SSD

































    1646

































    1769

































    1858

































    1951

































    2000

































    2050

    35

    Asistent medical principal*2)

    PL

    2285

    2456

    2579

    2708

    2776

    2845

    36

    Asistent medical*2)

    PL

    2058

    2212

    2323

    2439

    2500

    2563

    37

    Asistent medical debutant*2)

    PL

    2628

    1750

    1838

    1929

    1978

    2027

    38

    Asistent medical principal*2)

    M

    2081

    2237

    2349

    2466

    2528

    2591

    39

    Asistent medical*2)

    M

    1832

    1969

    2068

    2171

    2226

    2281

    40

    Asistent medical debutant*2)

    M

    1593

    1712

    1798

    1888

    1935

    1984

    41

    Tehnician dentar principal*3)

    M

    2081

    2237

    2349

    2466

    2528

    2591

    42

    Tehnician dentar*3)

    M

    1832

    1969

    2068

    2171

    2226

    2281

    43

    Tehnician dentar debutant*3)

    M

    1593

    1712

    1798

    1888

    1935

    1984

    44

    Soră medicală principal*4)

    M

    1790

    1924

    2020

    2121

    2175

    2229

    45

    Soră medicală*4)

    M

    1638

    1761

    1849

    1941

    1990

    2040

    46

    Soră medicală debutant*4)

    M

    1593

    1712

    1798

    1888

    1935

    1984

    47

    Autopsier principal

    M

    1790

    1924

    2020

    2121

    2175

    2229

    48

    Autopsier

    M

    1638

    1761

    1849

    1941

    1990

    2040

    49

    Autopsier debutant

    M

    1593

    1712

    1798

    1888

    1935

    1984

    50

    Statistician medical,
    registrator medical; principal


    M


    1790


    1924


    2020


    2121


    2175


    2229

    51

    Statistician medical,
    registrator medical


    M


    1638


    1761


    1849


    1941


    1990


    2040

    52

    Statistician medical,
    registrator medical; debutant


    M


    1593


    1712


    1798


    1888


    1935


    1984

    a.2. Anatomia patologică și medicina legală


    Nr.
    crt.




    Funcția





    Nivelul
    studiilor



    Anatomia patologică
    și medicina legală

    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația




    0

    1

    2

    3

    4

    5

    1.

    Medic primar

    S

    7585

    8154

    8562

    8990

    9214

    9445

    2.

    Medic specialist

    S

    5961

    6408

    6728

    7065

    7242

    7423

    3.

    Medic rezident anul IV-V

    S

    4557

    4898

    5143

    5400

    5535

    5674

    4.

    Medic rezident anul III

    S

    4431

    4763

    5001

    5251

    5383

    5517

    5.

    Medic rezident anul II

    S

    3970

    4268

    4481

    4705

    4823

    4944

    6.

    Medic rezident anul I

    S

    3541

    3806

    3997

    4197

    4302

    4409

    7.

    Farmacist primar*1)

    S

    5789

    6223

    6534

    6861

    7033

    7208

    8.

    Farmacist specialist

    S

    4727

    5082

    5336

    5602

    5742

    5886

    9.

    Farmacist

    S

    4100

    4408

    4628

    4859

    4981

    5105

    10.




    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat;
    principal

    S




    5395




    5800




    6090




    6394




    6554




    6718




    11.



    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat

    S



    4139



    4449



    4672



    4905



    5028



    5154



    12.




    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat;
    debutant

    S




    2471




    2656




    2789




    2929




    3002




    3077




    13.









    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, asistent
    medical generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică;
    principal

    SSD









    4288









    4610









    4840









    5082









    5209









    5339









    14.









    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, asistent
    medical generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică;
    principal

    SSD









    3861









    4151









    4358









    4576









    4690









    4808









    15.









    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, asistent
    medical generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică;
    principal

    SSD









    2305









    2478









    2602









    2732









    2800









    2870









    16.

    Asistent medical principal*2)

    PL

    4227

    4544

    4771

    5010

    5135

    5263

    17.

    Asistent medical*2)

    PL

    3795

    4080

    4284

    4498

    4610

    4725

    18.

    Asistent medical debutant*2)

    PL

    2136

    2296

    2411

    2532

    2595

    2660

    19.

    Asistent medical principal*2)

    M

    3692

    3969

    4167

    4376

    4485

    4597

    20.

    Asistent medical*2)

    M

    3365

    3617

    3798

    3988

    4088

    4190

    21.

    Asistent medical debutant*2)

    M

    2080

    2236

    2348

    2465

    2527

    2590

    22.

    Soră medicală principală*4)

    M

    3284

    3530

    3707

    3892

    3989

    4089

    23.

    Soră medicală*4)

    M

    2858

    3073

    3226

    3388

    3472

    3559

    24.

    Soră medicală debutant*4)

    M

    2080

    2236

    2348

    2465

    2527

    2590

    25.

    Autopsier principal

    M

    3284

    3530

    3707

    3892

    3989

    4089

    26.

    Autopsier

    M

    2858

    3073

    3226

    3388

    3472

    3559

    27.

    Autopsier debutant

    M

    2080

    2236

    2348

    2465

    2527

    2590

    28.



    Statistician medical,
    registrator medical, registrator
    medical anatomie patologică;
    principal

    M



    3284



    3530



    3707



    3892



    3989



    4089



    29.


    Statistician medical,
    registrator medical, registrator
    medical anatomie patologică

    M


    2858


    3073


    3226


    3388


    3472


    3559


    30.



    Statistician medical,
    registrator medical, registrator
    medical anatomie patologică;
    debutant

    M



    2080



    2236



    2348



    2465



    2527



    2590



    a.3. Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, CPU-S, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală






    Nr.
    crt.








    Funcția









    Nivelul
    studiilor



    Servicii de ambulanță,
    compartimente de primire
    urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU,
    CPU-S, secții/compartimente
    cu paturi de ATI/TI, unitate
    de transport neonatală

    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația




    0

    1

    2

    3

    4

    5

    1

    Medic primar

    S

    4808

    5169

    5427

    5698

    5841

    5987

    2

    Medic dentist primar

    S

    4808

    5169

    5427

    5698

    5841

    5987

    3

    Medic specialist

    S

    3740

    4021

    4222

    4433

    4543

    4657

    4

    Medic dentist specialist

    S

    3740

    4021

    4222

    4433

    4543

    4657

    5

    Medic rezident anul IV-V

    S

    2819

    3030

    3182

    3341

    3425

    3510

    6

    Medic rezident anul III

    S

    2745

    2951

    3098

    3253

    3335

    3418

    7

    Medic rezident anul II

    S

    2471

    2656

    2789

    2929

    3002

    3077

    8

    Medic rezident anul I

    S

    2215

    2381

    2500

    2625

    2691

    2758

    9

    Medic

    S

    2710

    2913

    3059

    3212

    3292

    3374

    10

    Medic dentist

    S

    2710

    2913

    3059

    3212

    3292

    3374

    11

    Farmacist primar*1)

    S

    4808

    5169

    5427

    5698

    5841

    5987

    12

    Farmacist specialist

    S

    3740

    4021

    4222

    4433

    4543

    4657

    13

    Farmacist rezident anul III

    S

    2745

    2951

    3098

    3253

    3335

    3418

    14

    Farmacist rezident anul II

    S

    2471

    2656

    2789

    2929

    3002

    3077

    15

    Farmacist rezident anul I

    S

    2215

    2381

    2500

    2625

    2691

    2758

    16

    Farmacist

    S

    2710

    2913

    3059

    3212

    3292

    3374

    17

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; principal


    S


    3102


    3335


    3501


    3676


    3768


    3863

    18

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; specialist


    S


    2541


    2732


    2868


    3012


    3087


    3164

    19

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical


    S


    2200


    2365


    2483


    2607


    2673


    2739

    20

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; debutant


    S


    1844


    1982


    2081


    2185


    2240


    2296

    21


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; principal, expert în
    fizică medicală



    S



    3102



    3335



    3501



    3676



    3768



    3863

    22


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; specialist, fizician
    medical



    S



    2541



    2732



    2868



    3012



    3087



    3164

    23

    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician


    S


    2200


    2365


    2483


    2607


    2673


    2739

    24


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician, fizician medical;
    debutant



    S



    1844



    1982



    2081



    2185



    2240



    2296

    25















    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical
    dentar licențiat, tehnician de
    farmacie licențiat, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă
    licențiat, asistent medical de
    profilaxie dentară licențiat,
    moașă, asistent medical
    licențiat în nutriție și
    dietetică; principal
















    S
















    2765
















    2972
















    3121
















    3277
















    3359
















    3443

    26















    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical
    dentar licențiat, tehnician de
    farmacie licențiat, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă
    licențiat, asistent medical de
    profilaxie dentară licențiat,
    moașă, asistent medical
    licențiat în nutriție și
    dietetică
















    S
















    2135
















    2295
















    2410
















    2530
















    2594
















    2658

    27















    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical
    dentar licențiat, tehnician de
    farmacie licențiat, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă
    licențiat, asistent medical de
    profilaxie dentară licențiat,
    moașă, asistent medical
    licențiat în nutriție și
    dietetică; debutant
















    S
















    1672
















    1797
















    1887
















    1982
















    2031
















    2082

    28

    Dentist principal

    SSD

    1921

    2065

    2168

    2277

    2334

    2392

    29

    Dentist

    SSD

    1866

    2006

    2106

    2212

    2267

    2324

    30

    Dentist debutant

    SSD

    1588

    1707

    1792

    1882

    1929

    1977

    31
































    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician
    de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență
    socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; principal

































    SSD

































    2426

































    2608

































    2738

































    2875

































    2947

































    3021

    32
































    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician
    de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență
    socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar

































    SSD

































    2095

































    2252

































    2365

































    2483

































    2545

































    2609

    33
































    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician
    de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență
    socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; debutant

































    SSD

































    1646

































    1769

































    1858

































    1951

































    2000

































    2050

    34

    Asistent medical principal*2)

    PL

    2376

    2554