HOTĂRÂRE nr. 499 din 28 aprilie 2009
privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca urmare a retrocedării acestuia către foştii proprietari
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 7 mai 2009



    Având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului înregistrat la poziţia cu nr. M.F.P. 112.896, aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a retrocedării acestuia către foştii proprietari, în condiţiile legii.


    Articolul 2

    Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    --------------
    Viceprim-ministru,
    ministrul administraţiei şi internelor,
    Dan Nica
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    Bucureşti, 28 aprilie 2009.
    Nr. 499.


    Anexa
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale imobilului aflat în administrarea Ministerului
    Administraţiei şi Internelor, care se scoate din inventarul centralizat al
    bunurilor din domeniul public al statului ca
    urmare a retrocedării către foştii proprietari
    Locul unde este situat imobilul Persoana juridică de la care se scoate imobilul Caracteristicile imobilului Numărul de identificare atribuit de M.F.P.
    Comuna Şelimbăr, str. Mihai Viteazu nr. 205, judeţul Sibiu Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu Suprafaţa constru- ită = 260,20 mp Suprafaţa constru- ită desfăşurată = 465,40 mp Suprafaţa utilă = 199,70 mp 112.896

    ------