ORDIN nr. 1.789/1.784/2022privind înființarea Comitetului de investiții pentru Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României
EMITENT
MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE Nr. 1.789 din 20 iulie 2022
MINISTERUL FINANȚELOR Nr. 1.784 din 1 august 2022
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 5 august 2022 Luând în considerare prevederile Planului național de redresare și reziliență al României, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021, având în vedere contractul de finanțare aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2022 privind aprobarea Contractului de finanțare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Banca Europeană de Investiții privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, semnat la București la 31 martie 2022, ținând cont de:– Memorandumul nr. 20/19.223/MN cu tema Nominalizarea membrilor Comitetului de investiții din cadrul Contractului de finanțare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Banca Europeană de Investiții privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, semnat la București la 31 martie 2022, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2022; ... – Referatul de aprobare nr. SSCM 337 din 15.07.2022 al Direcției generale implementare PNRR și instrumente financiare, ... în conformitate cu prevederile art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul investițiilor și proiectelor europene și ministrul finanțelor emit prezentul ordin. Articolul 1 Se înființează Comitetul de investiții pentru Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, având componența prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Regulamentul de procedură al Comitetului de investiții este prevăzut în apendicele D la Contractul de finanțare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Banca Europeană de Investiții privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, semnat la București la 31 martie 2022, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2022. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloș Ministrul finanțelor, Adrian Câciu ANEXĂ COMPONENȚA Comitetului de investiții pentru Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României1.Radu Hanga, Bursa de Valori București - președinte - membru titular ... 2.Oana Arat, Direcția generală program dezvoltare durabilă - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - director general - membru titular ... 3.George Cărpușor, Direcția generală implementare PNRR și instrumente financiare - director general adjunct - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - membru titular ... 4.Attila György, secretar de stat - Ministerul Finanțelor - membru titular ... 5.Florin Jianu, președinte Consiliul de administrație - Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - desemnat de către Ministerul Finanțelor - membru titular ... 6.Carmen Moraru, secretar de stat - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - membru supleant ... 7.Svetlana Gomboș, Direcția generală creștere inteligentă, digitalizare - director general - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene –– membru supleant ... 8.Teodora Preoteasa, Direcția generală programare și coordonare sistem - director general - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene –– membru supleant ... 9.Boni Cucu, Direcția generală relații financiare internaționale - director general - Ministerul Finanțelor - membru supleant ... 10.Dumitru Nancu, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - director general - membru supleant ... ----