ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 26 ianuarie 2001
privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor PublicePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 6 februarie 2001
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul 1
(1) Contestaţiile formulate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt cai administrative de atac prin care se solicita diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalitatilor ori a altor sume constatate şi aplicate, precum şi a altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanţelor Publice abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere. ...
(2) Se soluţionează potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi contestaţiile împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum şi cele formulate împotriva actelor de constatare în cazul rambursarii taxei pe valoarea adăugată. ...
(3) Căile de atac privind amenzile, confiscarile şi alte măsuri complementare aplicate prin acte ale organelor Ministerului Finanţelor Publice se supun dispoziţiilor dreptului comun. ...
Articolul 2
Contestaţiile formulate în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt scutite de taxe de timbru.
Articolul 3
(1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde în mod obligatoriu următoarele: ...
a) numele sau denumirea contestatorului, domiciliul sau sediul acestuia; ...
b) obiectul contestaţiei şi suma contestată; ...
c) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia. ...
(2) Contestaţia trebuie semnată de contestator sau de reprezentantul legal al acestuia, iar în cazul persoanelor juridice trebuie să poarte şi ştampila. Dovedirea calităţii de reprezentant al contestatarilor, persoane fizice sau juridice, se face prin împuternicire avocaţială, în cazul avocaţilor, sau prin procura autentificată, în cazul altor persoane. ...
(3) Contestatorul poate depune în dovedirea contestaţiei formulate acte care nu au fost avute în vedere de organul de control. ...
(4) Contestaţia nu poate avea ca obiect alte sume şi măsuri decât cele stabilite prin actul atacat. ...
Articolul 4
(1) Contestaţia se depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul emitent al acestuia. ...
(2) Contestaţiile trimise prin posta se socotesc formulate în termen, dacă au fost predate cu scrisoare recomandată la oficiul poştal înainte de împlinirea acestuia. ...
Articolul 5
(1) Contestaţiile care au ca obiect sume al căror cuantum este de până la 500 milioane lei se soluţionează de organele specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contestatorul. ...
(2) Contestaţiile care au ca obiect sume al căror cuantum este de 500 milioane lei sau mai mare, cele formulate împotriva actelor întocmite de organe de control din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor Publice, indiferent de suma, precum şi cele formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se soluţionează de organele specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. ...
(3) Guvernul este autorizat sa actualizeze cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) şi (2). ...
Articolul 6
(1) Organele care au încheiat actul atacat înaintează dosarul contestaţiei organului de soluţionare competent, prevăzut la art. 5, în termen de 5 zile de la înregistrarea contestaţiei. ...
(2) Dosarul contestaţiei conţine copii de pe actul atacat şi de pe celelalte documente care au stat la baza întocmirii acestuia, contestaţia în original şi documentele depuse de contestator, precum şi referatul motivat cu propunerile de soluţionare, semnat de conducătorul organului care a încheiat actul atacat. ...
Articolul 7
(1) Contestaţiile se soluţionează prin decizie motivată, în termen de 30 de zile de la înregistrare. ...
(2) Decizia se semnează de directorul general al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau de directorul general al direcţiei specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, după caz, sau de înlocuitorii acestora. ...
Articolul 8
(1) Decizia prin care se soluţionează contestaţia cuprinde trei părţi: preambulul, considerentele sau motivarea şi dispozitivul. ...
(2) Preambulul cuprinde denumirea organului investit cu soluţionarea, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul contestatorului, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare, obiectul cauzei şi sinteza susţinerilor părţilor. ...
(3) Considerentele sau motivarea cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare în emiterea deciziei. ...
(4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competenţa. ...
Articolul 9
(1) Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. ...
(2) În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat. ...
(3) Prin decizie se poate desfiinta total sau parţial actul atacat, atunci când din analiza documentelor existente la dosarul contestaţiei nu se poate determina cu claritate baza impozabilă. ...
(4) În situaţia prevăzută la alin. (3) urmează să se încheie un nou act de control sau de impunere, care va viza strict aceeaşi perioadă şi aceeaşi baza impozabilă care au făcut obiectul contestaţiei, act împotriva căruia se poate exercita calea administrativă de atac prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă. ...
Articolul 10
(1) Organul de soluţionare a contestaţiei prevăzut la art. 5 poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni a carei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie data în procedura administrativă reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă. ...
(2) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii. ...
Articolul 11
(1) Decizia se comunică prin posta la domiciliul sau la sediul contestatorului, declarat prin contestaţia formulată, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi la organul al cărui act se ataca. ...
(2) În situaţia în care contestatorul şi-a schimbat domiciliul sau sediul fără a aduce la cunoştinţa organului de soluţionare acest lucru, decizia se comunică organului fiscal al cărui act se ataca. ...
(3) Decizia emisă ca urmare a soluţionării contestaţiei este definitivă. ...
Articolul 12
(1) Deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate, potrivit legii, la instanţa judecătorească competenţa în a carei raza teritorială îşi are domiciliul sau sediul, după caz, contestatorul. ...
(2) Hotărârea data de instanţele judecătoreşti prevăzute la alin. (1) poate fi atacată cu recurs, potrivit legii. ...
Articolul 13
(1) Obiectiunile, contestaţiile şi plângerile formulate în temeiul Legii nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, cu modificările ulterioare, şi nesolutionate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează după cum urmează: ...
a) obiectiunile se transmit, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, organului competent potrivit dispoziţiilor art. 5; ...
b) contestaţiile se soluţionează de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau, după caz, se transmit, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, spre soluţionare Ministerului Finanţelor Publice, potrivit dispoziţiilor art. 5; ...
c) plângerile pentru care competenţa de soluţionare aparţine Ministerului Finanţelor Publice se soluţionează de acesta, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă; ...
d) în cazul plangerilor pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice se dezinvesteste prin decizie. ...
(2) Asupra măsurilor tranzitorii prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) contribuabilii contestatori vor fi înştiinţaţi de îndată de către organele financiare printr-o comunicare scrisă. ...
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. d) contestatorul poate ataca dispoziţia emisă anterior de direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, la instanţa competenţa potrivit art. 12, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de dezinvestire a Ministerului Finanţelor Publice. ...
Articolul 14
Taxele de timbru plătite pentru contestaţiile şi plângerile formulate în temeiul Legii nr. 105/1997, care sunt înregistrate începând cu data de 27 decembrie 2000 şi nesolutionate, se restituie la cerere.
Articolul 15
(1) Plângerile şi contestaţiile vamale formulate în temeiul Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, nesolutionate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează după cum urmează: ...
a) plângerile se transmit, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, organului competent potrivit dispoziţiilor art. 5; ...
b) în cazul contestaţiilor din competenţa direcţiei regionale vamale, aceasta se dezinvesteste prin decizie şi transmite dosarul contestaţiei, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, organului competent conform art. 5; ...
c) în cazul contestaţiilor din competenţa Direcţiei Generale a Vamilor, aceasta se dezinvesteste prin decizie şi transmite dosarul contestaţiei, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, organului competent conform art. 5. ...
(2) Dispoziţiile art. 13 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. ...
(3) Contestatorul poate ataca decizia emisă de direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, ori de Ministerul Finanţelor Publice, după caz, conform dispoziţiilor art. 12. ...
Articolul 16
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga: Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, cu modificările ulterioare; capitolul 10 (art. 166-174) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
─────────