ACORD din 28 octombrie 2008privind Amendamentul nr. 3 la Contractul de finanţare convenit între România, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi", semnat la Bucureşti la 28 octombrie 2008 şi la Luxemburg la 6 noiembrie 2008*)
EMITENT
  • ACT INTERNAŢIONAL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008



    Nr. 21490 (RO)Serapis nr. 2000 0540România - Proiectul de protejare a Malului Canalului Sulina--------- Notă *) Traducere.Prezentul acord este încheiat între:România, reprezentată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu sediul în str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, RO - 70060, Bucureşti, România, reprezentat de domnul Varujan Vosganian, ministrul economiei şi finanţelor (denumită în continuare Împrumutatul), ca primă parte,Banca Europeană de Investiţii, cu sediul central în bd. Konrad Adenauer nr. 100, L-2950, Luxemburg, reprezentată de domnul Cormac Murfy, în calitate de director de departament, şi domnul Fulceri Bruni Roccia, în calitate de director adjunct de departament (denumită în continuare Banca), ca a doua parte, şiRegia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi" (AFDJ), cu sediul în Str. Portului nr.32, Galaţi, România, reprezentată de domnul Radu Mihail Rus (denumită în continuare AFDJ), ca a treia parte.Având în vedere că: (1) prin Contractul semnat la data de 8 martie 2002 între Împrumutat, Bancă şi AFDJ, Banca a aprobat acordarea unui împrumut în valoare de 38.000.000 EUR (treizecişiopt de milioane euro) sau echivalent; (2) ca urmare a modificărilor produse în legislaţia română curentă şi pentru conformitatea Contractului cu acestea, Împrumutatul a solicitat Băncii să aprobe anumite modificări la Contract, după cum sunt prevăzute mai jos; (3) Banca a aprobat solicitarea Împrumutatului şi a consimţit, în termenii şi condiţiile de mai jos, să încheie împreună cu Împrumutatul şi AFDJ prezentul acord de amendare (denumit în continuare Acord de amendare); (4) în conformitate cu legislaţia în vigoare, au fost emise în mod corespunzător toate actele juridice necesare semnării de către Împrumutat a prezentului acord de amendare; (5) Comitetul executiv al AFDJ a autorizat semnarea de către aceasta a Acordului de amendare; şi (6) termenii definiţi în Contract vor avea aceleaşi înţelesuri în cadrul prezentului acord de amendare, dacă acesta nu prevede altfel în mod expres. În cazul în care nu este altfel specificat, referirile la articole, paragrafe, subparagrafe vor fi interpretate ca referiri la articole, paragrafe ale Contractului, în timp ce referirile la preambul şi articole vor fi interpretate ca referiri la preambulul şi articolele Acordului de amendare.Prin urmare, se convine după cum urmează:Clauza 11. Articolul 1 din cadrul Contractului va fi amendat după cum urmează:1.A Primul, al doilea şi al treilea paragraf din articolul 1.02A din Contract vor fi modificate şi vor avea următorul conţinut:"1.02ACreditul va fi pus la dispoziţie spre a fi tras de Împrumutat în cel mult patru tranşe (denumite în continuare Tranşe şi fiecare în parte denumită tranşă). Fiecare tranşă va avea o valoare echivalentă cu cel puţin opt milioane euro (cu excepţia ultimei tranşe).Pentru sectoarele prioritare neidentificate încă integral în cadrul fazei a II-a a Descrierii tehnice, Împrumutatul poate transmite Băncii, până la 30 aprilie 2010, una sau mai multe cereri de alocări (denumite în continuare Alocări sau individual alocare). Această cerere va fi însoţită, în urma unei analize şi a unui studiu de fezabilitate aprobate de Bancă, de următoarele: a) o descriere completă a sectoarelor prioritare care vor fi finanţate de Bancă, incluzând componentele investiţiei finale, costurile estimative, proiecţiile financiare şi planul de achiziţii; şi b) toate aprobările de mediu şi celelalte aprobări necesare.Banca va hotărî dacă va aproba sau nu alocarea astfel solicitată de Împrumutat după efectuarea examinărilor pe care le va considera necesare. În cazul aprobării, Banca va trimite o scrisoare de alocare prin care va informa Împrumutatul şi va specifică partea din credit alocată sectoarelor prioritare respective."1.B Articolul 1.02B din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"1.02BDisponibilizarea fiecărei tranşe se va efectua în baza unei solicitări scrise (denumită în continuare Cerere) din partea Împrumutatului, potrivit prevederilor paragrafului 1.04. Fiecare cerere: a) va specifică suma solicitată spre a fi trasă în cadrul tranşei; b) va specifică valuta în care solicită Împrumutatul tragerea tranşei, aceasta fiind o valută menţionată la paragraful 1.03; c) va specifică rata dobânzii aplicabile, dacă anterior a fost indicată vreuna de către Bancă fără asumarea vreunui angajament; d) va specifică data preferată pentru tragere, înţelegându-se că Banca poate elibera tranşa, cu excepţia ultimei trageri, în termen de până la 4 (patru) luni calendaristice de la data Cererii; e) va fi însoţită de documentele justificative corespunzătoare solicitate conform subparagrafului 1.04C.După data de 31 decembrie 2009 nu va mai fi adresată nicio cerere. Sub rezerva prevederilor subparagrafului 1.02C, fiecare Cerere de tragere este irevocabilă."1.C Articolul 1.02C din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"1.02CDacă cererea este întocmită în conformitate cu prevederile subparagrafului 1.02B şi dacă documentele justificative furnizate în conformitate cu subparagraful 1.02. lit. e), într-un interval cuprins între 10 (zece) şi 15 (cincisprezece) zile înainte de data tragerii, Banca va remite Împrumutatului un aviz (denumit în continuare Aviz de tragere), în care: a) va confirma suma şi valuta tranşei specificate în Cerere; b) va specifică rata dobânzii aplicabile tranşei, conform paragrafului 3.01; şi c) va specifică data disponibilizării tranşei.În cazul în care unul sau mai multe dintre elementele specificate în Avizul de tragere nu sunt conforme cu elementul corespunzător din Cererea de tragere, dacă este cazul, Împrumutatul poate revoca, în termen de trei (3) zile lucrătoare luxemburgheze de la primirea Avizului de tragere, Cererea de tragere printr-o notificare transmisă Băncii şi, de la acel moment, Cererea şi Avizul de tragere îşi vor pierde valabilitatea."1.D Articolul 1.02D din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"1.02 DDisponibilizarea se va efectua pe numele şi pe seama Împrumutatului, în contul bancar indicat de Împrumutat cu cel puţin opt zile înainte de data disponibilizării tranşei."1.E Primul paragraf al articolului 1.03 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"1.03 Valuta trageriiSub rezerva existenţei disponibilităţilor, Banca va disponibiliza fiecare tranşă în valută pentru care Împrumutatul şi-a exprimat preferinţa. Fiecare valută a tragerii va fi EUR, o valută a unuia dintre statele membre ale Băncii ce nu participă la a treia etapă a Uniunii Monetare sau orice altă valută tranzacţionată la scară largă pe principalele pieţe valutare."1.F (1) Articolul 1.04A litera (c) din Contract se va modifica şi va avea următorul conţinut:"1.04 A(c)Pentru a permite Împrumutatului să efectueze trageri în condiţiile prezentului contract şi să ramburseze Împrumutul (aşa cum este definit în paragraful 2.01), precum şi să plătească dobânda şi toate celelalte sume datorate în condiţiile prezentului contract, trebuie să fi fost obţinute toate aprobările necesare privind controlul schimbului valutar (dacă este cazul); aceste aprobări trebuie să acopere deschiderea şi întreţinerea conturilor în care Împrumutatul îi indică Băncii să disponibilizeze creditul;". (2) Articolul 1.04A litera (d) din Contract se va elimina.1.G Primul paragraf al articolului 1.04C din Contract se va modifica şi va avea următorul conţinut:"1.04.CÎn termen de nouăzeci de zile de la tragerea oricărei tranşe, exceptând-o pe ultima, Împrumutatul va furniza Băncii dovezi satisfăcătoare care să ateste că AFDJ a efectuat cheltuieli eligibile pentru componentele Proiectului ce urmează a fi finanţate de Bancă, în conformitate cu Descrierea tehnică (excluzând impozitele şi taxele plătibile în România), pentru o sumă egală cu valoarea agregată a ultimei tranşe trase şi a tuturor tranşelor trase anterior, mai puţin o sumă echivalentă cu 3.000.000 euro."1.H Articolul 1.05C din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"1.05 Anularea credituluiÎn cazul în care costul Proiectului va fi mai mic decât valoarea menţionată în preambul, Banca poate, printr-o notificare transmisă Împrumutatului, să anuleze valoarea părţii netrase din credit proporţional cu reducerea costului. Împrumutatul poate anula, în orice moment, cu notificarea prealabilă a Băncii, integral sau parţial, orice sumă netrasă din credit, cu condiţia ca, atunci când Împrumutatul anulează o tranşă care a făcut obiectul unui Aviz de tragere şi care nu a fost revocată, în conformitate cu prevederile subparagrafului 1.02C, să plătească un comision calculat la suma anulată la o rată fixă egală cu jumătate din rata dobânzii aplicabile acelei tranşe.Banca poate anula în orice moment, după data de 30 aprilie 2010, printr-o notificare transmisă Împrumutatului, partea din credit pentru care nu s-a efectuat nicio tragere."1.I Primul şi al doilea paragraf din articolul 1.06 din Contract vor fi modificate şi vor avea următorul conţinut:"1.06 Anularea şi suspendarea credituluiBanca poate, prin notificare adresată Împrumutatului, să anuleze integral sau parţial partea netrasă a creditului, în orice moment şi cu efect imediat: a) ca urmare a apariţiei unui eveniment menţionat la art. 10.01A sau B; şi b) în situaţii excepţionale ce afectează în mod negativ accesul Băncii la pieţele naţionale şi internaţionale de capital.Pe de altă parte, dacă s-a produs unul dintre evenimentele descrise la lit. a) sau b) de mai sus şi dacă, în opinia Băncii, acesta are un caracter temporar, Banca poate suspenda integral sau parţial, printr-o notificare adresată Împrumutatului, partea netrasă din credit. În acest caz, suspendarea va continua până când Banca va înştiinţa Împrumutatul că este din nou în măsura să emită un Aviz de tragere cu privire la partea respectivă din credit. Suspendarea nu va implica nicio prelungire a anulării prevăzute în paragraful 1.05."2. Articolul 2 din Contract va fi amendat după cum urmează:2.A Articolul 2.01 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"2.01 Suma împrumutuluiÎmprumutul (denumit în continuare împrumut) va cuprinde totalul sumelor în valutele disponibilizate de către Bancă, aşa cum au fost notificate de către Bancă Împrumutatului, cu ocazia disponibilizării fiecărei tranşe."2.B Articolul 2.04 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"2.04 Confirmarea din partea BănciiDupă fiecare tragere a unei tranşe, Banca va transmite Împrumutatului o situaţie rezumativă ce reflectă suma, data tragerii şi rata dobânzii tranşei şi pentru acea tranşă."3. Articolul 6 din Contract va fi amendat după cum urmează:3.A Articolul 6.01 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"6.01 Utilizarea împrumutului şi a altor fonduri disponibileSumele împrumutului disponibilizate de Bancă Împrumutatului vor fi utilizate de către Împrumutat în scopul finanţării cheltuielilor plătite din alocaţiile bugetare către AFDJ, pentru cheltuieli eligibile ale Proiectului. Alte fonduri alocate în mod legal de către Împrumutat şi menţionate în Planul de finanţare a Proiectului (după cum este prezentat în preambul) vor fi, de asemenea, utilizate de către AFDJ în vederea executării Proiectului."3.B Articolul 6.07 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:"6.07 Alocarea fondurilorÎmprumutatul se angajează să aloce anual Proiectului suficiente resurse bugetare şi/sau alte resurse financiare, pentru a asigura finanţarea Proiectului în conformitate cu Planul de finanţare a Proiectului şi pentru a permite finalizarea în timp util a Proiectului în conformitate cu Descrierea tehnică."4. Articolul 10 din Contract va fi amendat după cum urmează:4.A Literele c) şi f) din articolul 10.01A din Contract vor fi modificate şi vor avea următorul conţinut:"c) dacă, din cauza neîndeplinirii vreunei obligaţii asumate în legătură cu acest împrumut, Împrumutatului i se cere să ramburseze anticipat orice împrumut ce i s-a acordat iniţial pentru o perioadă mai mare de cinci ani;.................................................................. f) dacă Împrumutatul nu îşi îndeplineşte vreuna dintre obligaţiile cu privire la orice alt împrumut acordat de Bancă din resursele Băncii sau ale Uniunii Europene."Clauza 21. Toate celelalte prevederi ale Contractului vor rămâne nemodificate şi aplicabile.2. Acordul de amendare va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2009 şi, în consecinţă, fondurile disponibilizate conform prezentului acord vor fi trase în conformitate cu prevederile acestuia şi ale Contractului, cu condiţia ca Împrumutatul să fi pus în prealabil la dispoziţia Băncii următoarele documente care vor constitui parte integrantă a Contractului: (i) actul normativ referitor la aprobarea Acordului de amendare; şi (îi) Protocolul semnat între Împrumutat şi AFDJ, referitor la transferul pasivelor financiare din cadrul Contractului de la AFDJ către Împrumutat.3. Acordul de amendare împreună cu anexele enumerate mai jos constituie parte integrantă a Contractului.Următoarele constituie anexe la Acordul de amendare:1. Anexa I - Anexa C Formular de Cerere de tragere2. Anexa II Rezoluţia Comitetului executiv al AFDJ şi autorizarea semnataruluiCa urmare, părţile la prezentul acord de amendare au convenit ca acesta să fie semnat în patru (4) exemplare originale în limba engleză, fiecare pagină din acestea fiind iniţializată în numele Împrumutatului, în numele AFDJ şi în numele Băncii.Bucureşti, 28 octombrie 2008Luxemburg, 6 noiembrie 2008Semnat pentru şi în numele României,Varujan Vosganian,ministrul economiei şi finanţelorSemnat pentru şi în numele Băncii Europene de Investiţii,C. Murphy,director de departamentF. Bruni Roccia,director adjunct de departamentSemnat pentru şi în numele Regiei Autonome"Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi"Radu Mihail Rus  +  Anexa I - ANEXA C -----------------la Acordul de amendare----------------------Formular de Cerere de tragere 
    Cerere de tragere Tranşa nr.:
        Vă rugăm să efectuaţi următoarea tragere: 
    Denumirea împrumutului (*) România - Proiectul de protejare a malului Canalului Sulina Rezervat pentru BEI
    Data semnării (*) 8 martie 2002 Suma Împrumutului: 38.000.000
    Număr ref. Tras la zi:
    Număr tragere Sold de tras:
    Data propusă pentru tragere Termen-limită Cerere de tragere:
    Total solicitat (valuta contractului) Număr maxim de trageri:
    A se disponibiliza după cum urmează: Dimensiunea minimă a tranşei:
    Valuta (art. 1.03) Total alocaţii la zi:
    Suma Condiţii precedente:
    Rata dobânzii Marja dobânzii (art. 3.01)
    Frecvenţa dobânzii (art.3.01) Semestrial
    Rambursare (art. 4.01) Semestrial
    Date rambursare (art.5.01) 15 martie şi 15 septembrie
    Prima dată de rambursare
    Ultima dată de rambursare
    Contul de creditat al Împrumutatului:Nr. cont IBAN şi cod BIC:Titulatura şi adresa Băncii:Vă rugăm să transmiteţi informaţii relevante cererii către:Numele şi semnătura(ile) autorizată(e) a/ale Împrumutatului:............................................................
     +  Anexa II --------la Acordul de amendare----------------------Rezoluţia Comitetului executiv al AFDJ şi autorizarea semnatarului------------