LEGE nr. 198 din 25 aprilie 2004 (*actualizată*)privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale(actualizată până la data de 29 iunie 2007*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 31 mai 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 29 iunie 2007, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 28 iunie 2007.Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1Prezenta lege stabileşte cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale prevăzute la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 2 (1) Prin prezenta lege se declară de utilitate publică toate lucrările de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, expropriator fiind statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. (2) În înţelesul prezentei legi, prin lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, denumite în continuare lucrări, se înţelege lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale. (3) Fac parte integrantă din autostrăzi şi drumuri naţionale podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcţiile de apărare şi consolidare, locurile de parcare, oprire şi staţionare, indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa circulaţiei, precum şi orice alte lucrări de construire ori amplasare de clădiri, instalaţii şi alte amenajări necesare apărării şi/sau exploatării acestora.  +  Articolul 3Expropriatorul întocmeşte o documentaţie tehnico-economică pentru fiecare lucrare. Documentaţia tehnico-economică cuprinde şi date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conţin delimitarea suprafeţelor şi a construcţiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum şi a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate în evaluare. Planurile cu amplasamentul lucrării se vizează de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.  +  Articolul 4 (1) Pe baza documentaţiei tehnico-economice prevăzute la art. 3, Guvernul aprobă, prin hotărâre, amplasamentul lucrării, declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului şi sursa de finanţare. (2) Planul cu amplasamentul lucrării, întocmit conform prevederilor art. 3 pe fiecare teritoriu administrativ, se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv şi va rămâne afişat până la finalizarea procedurii de despăgubire. Planul cu amplasamentul lucrării va fi publicat şi într-un ziar local. (3) Suma globală a despăgubirilor nu poate fi mai mică decât cuantumul total al despăgubirilor determinat de către un evaluator autorizat şi se virează la dispoziţia expropriatorului în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 5 (1) Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum şi de către orice persoană care justifică un interes legitim. (2) Cererea pentru plata despăgubirilor va conţine numele şi prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat. Cererea, împreună cu documentele doveditoare, originale şi/sau copii legalizate, va fi depusă, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), la sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul. (3) Dovada dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin mijloace de probă admise de lege, în funcţie de modalitatea de dobândire a drepturilor - convenţională, judiciară, legală, succesorală, înţelegând prin dobândire şi constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în baza unor legi speciale. (4) În cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cererea şi/sau documentele doveditoare, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor şi le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului. Despăgubirile vor fi eliberate în condiţiile prezentei legi. (5) În cazul în care despăgubirile referitoare la acelaşi imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane îndreptăţite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărţite potrivit legii civile. Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin hotărâri definitive şi irevocabile. Eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator. (6) În situaţia în care imobilele ce urmează a fi expropriate fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuţi sau nu pot prezenta certificat de moştenitor, dacă procedura succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama succesiunii. În ipoteza în care procedura succesorală nu este deschisă, un reprezentant al expropriatorului este îndreptăţit să solicite deschiderea succesiunii, iar suma reprezentând despăgubirile va fi consemnată într-un cont distinct, pe seama succesiunii. Despăgubirile vor fi plătite numai succesorilor care îşi vor dovedi calitatea cu certificatul de moştenitor. (7) În cazul altor situaţii litigioase decât cele prevăzute la alin. (5) şi (6), sumele aferente exproprierii se consemnează pe numele persoanelor aflate în litigiu, urmând a fi plătite în condiţiile prezentei legi.  +  Articolul 6 (1) În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numeşte o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată şi se pronunţă asupra cuantumului despăgubirii, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale. (2) La solicitarea comisiei, petentul are obligaţia să completeze documentaţia depusă privind calitatea de titular al dreptului real pentru care solicită despăgubirea în termen de 15 zile. În caz contrar, comisia va consemna despăgubirea pe numele solicitantului, însă plata acesteia se va face numai la data la care solicitantul îşi va dovedi dreptul în condiţiile prezentei legi.  +  Articolul 7Hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condiţiile prevăzute la art. 6, se comunică petentului şi se afişează, în extras, la sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat, precum şi la sediul expropriatorului.  +  Articolul 8În termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 6, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora în condiţiile art. 5 alin. (4)-(6) şi ale art. 6 alin. (2).  +  Articolul 9Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.  +  Articolul 10 (1) Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru. (2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.  +  Articolul 11Suplimentarea sumei prevăzute la art. 4 alin. (3), dacă este cazul, se face prin hotărâre a Guvernului, la cererea expropriatorului.  +  Articolul 12Actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii comisiei prevăzute la art. 6 alin. (1) sau după data consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere, sunt lovite de nulitate absolută.  +  Articolul 13 (1) Autorizaţia de construire pentru lucrări, în toate cazurile, se emite imediat, potrivit art. 6 alin. (13) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pe terenurile expropriate sunt interzise începerea şi/sau continuarea construcţiilor, cu sau fără autorizaţie, a instalaţiilor sau a altor bunuri imobile de orice natură.---------Art. 14 a fost abrogat de art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.  +  Articolul 15Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.  +  Articolul 16Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt situate imobilele ce urmează a fi supuse exproprierii, precum şi notarii publici sunt obligaţi să comunice, în termen de 5 zile de la cererea expropriatorului, informaţiile cu privire la deschiderea procedurilor succesorale.  +  Articolul 17Serviciile privind avizarea şi înregistrarea documentaţiilor cadastral-juridice sunt scutite de la plata taxelor, iar taxele aferente procedurii de intabulare pentru terenurile necesare realizării lucrărilor de construire de autostrăzi şi drumuri naţionale, precum şi orice alte taxe datorate bugetului de stat sau bugetelor locale sunt scutite de la plată.  +  Articolul 18Dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.  +  Articolul 19În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va elabora normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 mai 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 25 mai 2004.Nr. 198.-------