ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 27 august 2008privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008
Luând în considerare necesitatea desfăşurării în bune condiţii a tuturor operaţiunilor tehnice, precum şi a prevenirii eventualelor disfuncţionalităţi în derularea activităţilor de pregătire a alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului,având în vedere necesitatea asigurării unui proces electoral coerent, toate acestea vizând interesul public şi constituind o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul ITitlul I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, punctele 1, 6, 7, 9, 25, 26, 28, 30, 31 şi 32 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"1. afiş electoral - apel, declaraţie, fotografie şi alt material sub formă tipărită, utilizat în campania electorală de competitorii electorali în scop de informare şi propagandă electorală;........................................................................................6. alegeri anticipate - alegeri organizate în cazul dizolvării Parlamentului;7. alianţă electorală - asociere la nivel naţional între partide politice şi/sau alianţe politice şi/sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în scopul participării la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, înregistrată la Biroul Electoral Central;........................................................................................9. circumscripţie electorală - unitate administrativ-teritorială - judeţ sau municipiul Bucureşti - ori circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, în care se organizează alegeri şi la nivelul căreia se atribuie mandate, în funcţie de rezultatele alegerilor;........................................................................................25. perioadă electorală - intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoştinţă publică a zilei alegerilor şi se încheie odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului scrutinului. Perioada electorală cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cunoştinţă publică a zilei alegerilor şi data începerii campaniei electorale, campania electorală, desfăşurarea efectivă a votării, numărarea şi centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atribuirea mandatelor şi publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I;26. propunere de candidatură - act de înscriere în competiţia electorală a persoanei care doreşte să concureze în alegeri pentru câştigarea unui mandat, în condiţiile în care este propusă şi susţinută de un competitor electoral sau se autopropune şi este susţinută de un anumit număr de alegători, în conformitate cu prevederile prezentului titlu;........................................................................................28. ineligibilitate - situaţie, prevăzută în Constituţia României, republicată, în care o persoană nu poate fi deputat sau senator;........................................................................................30. fraudă electorală - orice acţiune ilegală care are loc înaintea, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor şi încheierii proceselor-verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilor şi crearea de avantaje concretizate prin mandate în plus pentru un competitor electoral;31. registrul electoral - o bază de date centralizată în care sunt înscrişi toţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au împlinit vârsta de 18 ani, cu drept de vot;32. act de identitate - cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate; în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, paşaportul simplu cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, în cazul cetăţenilor cu reşedinţa în străinătate, paşaportul simplu sau, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, şi cartea de identitate, însoţite de orice alt document emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate; în cazul membrilor reprezentanţelor diplomatice, paşaportul diplomatic sau de serviciu; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar;".2. La articolul 2, punctul 3 se abrogă.3. La articolul 2, după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6^1, cu următorul cuprins:"6^1. partide politice parlamentare - partide politice şi organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ce au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului;".4. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi exercită dreptul de vot în condiţiile prevăzute de prezentul titlu."5. La articolul 5, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Numărul locuitorilor care se ia în calcul este cel rezultat în urma ultimului recensământ al populaţiei, publicat de Institutul Naţional de Statistică, repartizat pe localităţi, corespunzător structurii teritorial-administrative în vigoare."6. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) În cazul organizării de alegeri parţiale, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 45 de zile înaintea zilei votării. În acest caz, termenele prevăzute de prezenta lege, cu excepţia celor de 24 de ore, se reduc la jumătate. Dacă din operaţiunea de reducere la jumătate a termenelor rezultă fracţiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore, rotunjirile se fac în plus; fracţiunile mai mici de 12 ore nu se iau în calcul."7. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8. - (1) Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul, potrivit delimitării făcute conform art. 18. (2) Cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile prezentului titlu. (3) Personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare îşi exercită dreptul de vot la secţia de votare constituită pe lângă misiunea diplomatică sau oficiul consular la care îşi desfăşoară activitatea. Acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi va putea vota pe baza paşaportului diplomatic sau a paşaportului de serviciu. (4) Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii votează la secţia la care îşi desfăşoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală suplimentară, dacă este cazul, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal în care se află secţia de votare respectivă şi sunt arondaţi, conform domiciliului, în altă secţie de votare a aceluiaşi colegiu uninominal, iar candidaţii pot vota la oricare dintre secţiile de votare din cadrul colegiului uninominal în care candidează. (5) Alegătorii care au fost înscrişi în registrul electoral cu adresa de reşedinţă votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au reşedinţa, potrivit delimitării făcute conform art. 18, şi unde sunt înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă."8. La articolul 9, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Pot depune candidaturi şi alte organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale definite potrivit art. 2 pct. 29, legal constituite, care sunt de utilitate publică şi care prezintă Biroului Electoral Central, în termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor, o listă de membri cuprinzând un număr de cel puţin 15% din numărul total al cetăţenilor care, la ultimul recensământ, s-au declarat ca aparţinând minorităţii respective."9. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:"Art. 9^1. - (1) Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se pot asocia între ele numai la nivel naţional, pe bază de protocol, constituind o alianţă electorală, în scopul participării la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Un partid politic, o alianţă politică sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu poate face parte decât dintr-o singură alianţă electorală. Alianţa electorală care a participat la alegerile anterioare sub o denumire o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţa iniţială. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianţă. (2) Protocolul de constituire a alianţei electorale se depune la Biroul Electoral Central în termen de 48 de ore de la înfiinţarea acestuia. (3) Biroul Electoral Central se pronunţă în şedinţă publică asupra admiterii sau respingerii protocolului de constituire a alianţei electorale, în termen de 24 de ore de la depunerea acestuia. (4) Decizia Biroului Electoral Central de admitere a protocolului de constituire a alianţei electorale poate fi contestată de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 24 de ore de la pronunţare. (5) Decizia Biroului Electoral Central de respingere a protocolului de constituire a alianţei electorale poate fi contestată de semnatarii protocolului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 24 de ore de la pronunţare. (6) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra contestaţiilor prevăzute la alin. (4) şi (5) în termen de 24 de ore de la înregistrarea contestaţiei, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. (7) Celelalte prevederi ale prezentei legi referitoare la alianţele politice se aplică în mod corespunzător şi alianţelor electorale."10. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 10. - Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie separată pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Numărul total al circumscripţiilor electorale este de 43. Denumirea şi numerotarea circumscripţiilor electorale sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul titlu."11. La articolul 12, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Prima delimitare şi numerotare a colegiilor uninominale va fi efectuată prin hotărâre a Guvernului, conform hotărârii unei comisii parlamentare speciale constituite pe baza proporţionalităţii reprezentării parlamentare, în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu. (2) Delimitarea şi numerotarea colegiilor uninominale se actualizează de către Autoritatea Electorală Permanentă. Operaţiunea de delimitare se actualizează anual în cazul în care au apărut modificări în structura, denumirea sau rangul unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi după fiecare recensământ al populaţiei, cu cel puţin 12 luni înainte de alegerile parlamentare la termen, prin emiterea unei hotărâri a Autorităţii Electorale Permanente, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."12. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 13. - (1) Pentru organizarea procesului electoral funcţionează în mod permanent Autoritatea Electorală Permanentă, care emite hotărâri, decizii şi instrucţiuni. În perioada organizării alegerilor se formează Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti, oficii electorale de sector, în cazul municipiului Bucureşti, şi un birou electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare."13. După articolul 13, se introduc trei noi articole, articolele 13^1, 13^2 şi 13^3, cu următorul cuprins:"Art. 13^1. - (1) Birourile şi oficiile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilor lor şi iau decizii cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Biroul Electoral Central lucrează în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii şi hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. (2) În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor.Art. 13^2. - (1) Reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice şi ai alianţelor electorale, precum şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în birourile şi oficiile electorale nu pot primi şi nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de prezenta lege. (2) Reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice şi ai alianţelor electorale, precum şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în birourile şi oficiile electorale pot fi înlocuiţi, la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar şi în ziua alegerilor. (3) Membrii birourilor şi oficiilor electorale care nu reprezintă partide politice, alianţe politice, alianţe electorale sau, după caz, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot fi înlocuiţi, în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, de către cei care i-au desemnat, cu respectarea, după caz, a condiţiilor prevăzute de art. 13, 14, 16, 17 şi 19.Art. 13^3. - Calitatea de membru al unui birou sau oficiu electoral încetează de drept în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de prezenta lege. Constatarea cazului încetării de drept a calităţii de membru al unui birou sau oficiu electoral se face, în termen de 48 de ore de la intervenirea cazului, de către preşedintele biroului electoral ierarhic superior, iar în cazul Biroului Electoral Central, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 13^2 se aplică în mod corespunzător."14. La articolul 14, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 14. - (1) La nivel naţional se constituie un Birou Electoral Central, format din 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 12 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale care participă la alegeri, conform legii, precum şi un reprezentant desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor. (2) Desemnarea celor 5 judecători se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, în cea de a treia zi de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Data, ora şi locul şedinţei publice de tragere la sorţi se anunţă în scris, de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu o zi înainte de ziua desfăşurării, partidelor politice parlamentare şi se aduce la cunoştinţă publică prin presa scrisă şi audiovizuală. La organizarea şi desfăşurarea tragerii la sorţi are dreptul să participe câte un reprezentant, desemnat ca atare, al partidelor politice parlamentare. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele şi de prim-magistratul-asistent ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procesul-verbal constituie actul de învestire."15. La articolul 15 alineatul (1), literele a), c) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) urmăreşte aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri şi asigură interpretarea unitară a prevederilor acestora;........................................................................................ c) rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la activitatea birourilor electorale de circumscripţie; contestaţiile se soluţionează prin decizii care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă, sub sancţiunile prevăzute de prezentul titlu;........................................................................................ f) stabileşte, pe baza proceselor-verbale transmise de birourile electorale de circumscripţie, lista partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au întrunit pragul electoral, precum şi lista celor care nu au întrunit pragul electoral şi comunică birourilor electorale de circumscripţie şi dă publicităţii, în termen de 24 de ore de la constatare, aceste liste;".16. La articolul 15, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit prevederilor prezentului titlu, Biroul Electoral Central adoptă decizii şi hotărâri. Hotărârile Biroului Electoral Central se dau pentru interpretarea unitară a legii şi sunt general obligatorii. Deciziile Biroului Electoral Central se dau în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi în soluţionarea întâmpinărilor şi contestaţiilor pe care este competent să le soluţioneze. Deciziile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materie electorală, de la data aducerii la cunoştinţă în şedinţă publică. Deciziile se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate, iar hotărârile se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."17. La articolul 15, alineatul (5) se abrogă.18. La articolul 16, alineatele (1), (2), (5), (6), (7) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 16. - (1) La nivelul fiecăreia dintre cele 43 de circumscripţii electorale se constituie un birou electoral de circumscripţie, format din 3 judecători, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 9 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, conform prezentului titlu, în circumscripţia electorală respectivă. Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării are sediul în municipiul Bucureşti. (2) Desemnarea celor 3 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 21 de zile de la începerea perioadei electorale, de către preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului judeţean, respectiv ai Tribunalului Bucureşti pentru Circumscripţia Electorală Bucureşti şi pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică, prin presă, de preşedintele tribunalului, cu cel puţin 48 de ore înainte. Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedinte, ce constituie actul de învestire. În termen de 24 de ore de la desemnare, judecătorii, prin vot secret, aleg preşedintele biroului electoral de circumscripţie şi locţiitorul acestuia. Din acel moment biroul astfel constituit îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin potrivit prezentului titlu, urmând a fi completat cu reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, conform prezentului titlu......................................................................................... (5) În termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), biroul electoral de circumscripţie se completează cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare sau al alianţelor politice/electorale dintre partidele parlamentare, care participă la alegeri în respectiva circumscripţie. În termen de 24 de ore de la completarea biroului cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare, biroul electoral de circumscripţie se completează şi cu reprezentanţii partidelor politice neparlamentare, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi ai alianţelor politice sau electorale dintre acestea, care participă la alegeri în respectiva circumscripţie, în limita numărului de reprezentanţi prevăzuţi la alin. (1). Desemnarea reprezentanţilor partidelor politice neparlamentare, ai alianţelor politice şi ai alianţelor electorale dintre acestea se face în ordinea descrescătoare a numărului de candidaturi rămase definitive din colegiile uninominale din circumscripţie, iar în caz de egalitate, prin tragere la sorţi. (6) Oficiile electorale se organizează la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti şi sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi din cel mult 7 membri, reprezentanţi ai partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în municipiul Bucureşti. Desemnarea acestor reprezentanţi se face prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (5). (7) Preşedintele şi locţiitorul acestuia sunt magistraţi desemnaţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti cu 20 de zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorţi pe funcţii, dintre judecătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului......................................................................................... (10) Oficiile electorale se vor completa prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (5), în 24, respectiv 48 de ore de la comunicările realizate de competitorii electorali."19. La articolul 16, după alineatul (10) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:"(11) În circumscripţiile electorale în care se organizează alegeri parţiale se constituie birouri electorale de circumscripţie formate din 2 judecători, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare. Prevederile alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător. (12) Pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale se constituie Biroul Electoral Central format din preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente. Biroul Electoral Central astfel constituit îndeplineşte toate atribuţiile care îi revin potrivit prezentului titlu. Aparatul tehnic auxiliar este asigurat de personalul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente."20. La articolul 17 alineatul (1), literele e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"e) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare sau, după caz, oficiilor electorale din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţionează; contestaţiile se soluţionează prin decizii care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă, sub sancţiunile prevăzute de prezentul titlu; f) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare, prin intermediul primarilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea "VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral. Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti distribuie aceste materiale oficiilor electorale;".21. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Deciziile biroului electoral de circumscripţie se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică."22. La articolul 17 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare, prin intermediul primarilor, buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea "VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral;".23. La articolul 17 alineatul (3), litera f) se abrogă.24. La articolul 17, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Deciziile oficiului electoral de sector se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică."25. La articolul 18, alineatele (2), (3), (5), (6) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte în termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor componente, împreună cu prefecţii şi cu structurile teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, fără ca acestea să depăşească limitele colegiilor uninominale pentru Camera Deputaţilor. (3) Numerotarea secţiilor de votare se stabileşte de către prefect, în termenul prevăzut la alin. (2), la nivelul fiecărei circumscripţii electorale, începând cu localitatea reşedinţă de judeţ şi continuând cu cele din municipii, oraşe şi comune, în ordinea alfabetică a acestora; în municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni, prevăzută de lege. Numerotarea secţiilor de votare din străinătate se stabileşte de către ministrul afacerilor externe, prin ordin, în termenul prevăzut la alin. (2)......................................................................................... (5) Secţiile de votare rămân fixe, cu excepţia modificărilor ce necesită actualizarea. Modificările de orice natură, inclusiv cele intervenite în structura unităţilor administrativ-teritoriale sau în planul urbanistic al localităţilor, se comunică de prefecţi de îndată Autorităţii Electorale Permanente. (6) Secţiile de votare se organizează după cum urmează: a) în localităţile cu o populaţie de peste 1.500 de locuitori, câte o secţie de votare la 1.000-2.000 de locuitori; b) în localităţile cu o populaţie sub 1.500 locuitori, o singură secţie de votare; c) se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu o populaţie de până la 1.000 de locuitori, situate la o distanţă mai mare de 3 km faţă de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei, oraşului sau municipiului......................................................................................... (8) Pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, Ministerul Afacerilor Externe organizează una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. În afara acestor secţii de votare pot fi organizate, cu acordul guvernului din ţara respectivă, secţii de votare şi în alte localităţi decât cele în care îşi au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare. Alegătorii care au domiciliul sau reşedinţa într-un alt stat decât România îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, constituite în condiţiile prezentului titlu. Reşedinţa în străinătate se dovedeste cu orice document eliberat de autorităţile străine."26. La articolul 18, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alineatele (9) şi (10), cu următorul cuprins:"(9) Localităţile în care se organizează secţii de votare în străinătate se stabilesc pe baza evidenţelor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României. (10) Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa într-un stat în care nu există misiuni diplomatice sau oficii consulare ale României şi nu este posibilă organizarea unei secţii de votare îşi pot exprima dreptul la vot în oricare dintre secţiile de votare organizate în statele care fac parte din acelaşi colegiu uninominal."27. La articolul 19, alineatele (1), (2), (7), (8), (9), (10) şi (11) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 19. - (1) Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia, care sunt, de regulă, magistraţi sau jurişti, precum şi din 7 membri. Birourile electorale ale secţiilor de votare nu pot funcţiona cu mai puţin de 5 membri. (2) Desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora se face cu 15 zile înainte de ziua votării, de către preşedintele tribunalului, în şedinţă publică anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi, pe funcţii, dintre magistraţi sau alţi jurişti existenţi în judeţ sau în municipiul Bucureşti. Listele magistraţilor care vor participa la tragerea la sorţi se întocmesc de către preşedintele tribunalului, iar cele ale altor jurişti, de către prefect, împreună cu preşedintele tribunalului. Listele vor cuprinde un număr de persoane mai mare cu cel puţin 10% decât cel necesar, acestea fiind rezervă la dispoziţia preşedintelui tribunalului, pentru înlocuirea, în cazuri deosebite, a titularilor. Gruparea în liste în vederea tragerii la sorţi se va face avându-se în vedere necesitatea ca locuinţele persoanelor în cauză să fie în localitatea în care îşi are sediul biroul electoral al secţiei de votare sau cât mai aproape de aceasta......................................................................................... (7) În cel mult 48 de ore de la tragerea la sorţi, preşedintele tribunalului transmite biroului electoral de circumscripţie lista persoanelor desemnate ca preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitori ai acestora. (8) În cel mult două zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri sunt obligate să comunice biroului electoral de circumscripţie, respectiv oficiului electoral, în cazul municipiului Bucureşti, lista reprezentanţilor lor în birourile electorale ale secţiilor de votare, sub forma unui tabel care cuprinde următoarele: numărul secţiei de votare, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa şi modalitatea de contact, respectiv numărul de telefon, de fax sau adresa de e-mail. Un partid politic, o alianţă politică, o alianţă electorală sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri nu poate avea într-un birou electoral al unei secţii de votare mai mult de 3 reprezentanţi. (9) Desemnarea reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu care se face completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare se face de preşedintele biroului electoral de circumscripţie, respectiv de preşedintele oficiului electoral, în cazul municipiului Bucureşti, în prezenţa reprezentanţilor partidelor politice în biroul electoral de circumscripţie sau în oficiul electoral respectiv, în 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (8), cu respectarea ordinii de completare prevăzute la art. 16 alin. (5). Operaţiunile de desemnare a membrilor cu care se completează biroul electoral al secţiei de votare se consemnează într-un proces-verbal care constituie actul de învestitură. Birourile electorale ale secţiilor de votare se consideră constituite la data completării acestora cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. (10) La solicitarea scrisă a delegaţilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au desemnat reprezentanţi în birourile electorale ale secţiilor de votare, preşedintele biroului electoral de circumscripţie sau, după caz, al oficiului electoral pune la dispoziţia acestora copii certificate ale proceselor-verbale de completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare. (11) În două zile de la expirarea termenului de completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare, preşedintele biroului electoral de circumscripţie comunică primarilor, prin intermediul instituţiilor prefectului, componenţa birourilor electorale ale secţiilor de votare aflate în raza teritorială a localităţilor acestora."28. După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 19^1, cu următorul cuprins:"Art. 19^1. - Birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate se constituie dintr-un preşedinte, desemnat de şeful misiunii diplomatice, şi cel mult 7 membri stabiliţi de preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, prin tragere la sorţi, dintr-o listă întocmită de Ministerul Afacerilor Externe, la propunerea partidelor politice parlamentare. În cazul în care numărul persoanelor propuse de partidele politice parlamentare este insuficient, lista este completată de către Ministerul Afacerilor Externe cu alte persoane cu o bună reputaţie şi fără apartenenţă politică."29. La articolul 20, literele a), b, f), g) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) primesc de la structurile teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, prin intermediul primarilor, pe bază de proces-verbal, cu 3 zile înainte de data alegerilor, două copii de pe listele electorale permanente care cuprind alegătorii din secţia de votare. Un exemplar este pus la dispoziţia alegătorilor pentru consultare şi un exemplar este utilizat în ziua alegerilor; b) primesc, pe bază de proces-verbal, de la primari buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea "VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale şi alte materiale necesare desfăşurării procesului electoral, precum şi două buletine de vot anulate, câte unul pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pe care le vor afişa într-un loc vizibil, în ziua premergătoare alegerilor; birourile electorale ale secţiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare primesc aceste materiale prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe;........................................................................................ f) înaintează birourilor electorale de circumscripţie sau oficiului electoral de sector procesele-verbale cuprinzând rezultatele votării, buletinele de vot nule şi cele contestate, împreună cu contestaţiile depuse şi materialele la care acestea se referă, precum şi listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de liste; birourile electorale ale secţiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare predau aceste materiale, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, biroului electoral de circumscripţie pentru românii cu domiciliul în afara ţării; g) predau, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi au sediul buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi cele anulate, ştampilele şi celelalte materiale utilizate în desfăşurarea votării; birourile electorale ale secţiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare predau aceste materiale, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, Tribunalului Bucureşti;........................................................................................ j) furnizează, în ziua alegerilor, date privind prezenţa populaţiei la vot, conform unui program stabilit de Biroul Electoral Central."30. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Contestaţiile se depun la şi se soluţionează de către organismul electoral constituit la nivelul imediat superior celui la care funcţionează biroul la care se referă contestaţia sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care contestaţia se referă la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Decizia sau, după caz, hotărârea dată este definitivă."31. La articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 22. - (1) Registrul electoral reprezintă o bază de date centralizată în care sunt înscrişi toţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au împlinit vârsta de 18 ani, cu drept de vot. Înregistrarea cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se va face pe baza evidenţei existente la Direcţia generală de paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, utilizată la eliberarea paşapoartelor cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, precum şi a datelor deţinute de Ministerul Afacerilor Externe."32. La articolul 26, alineatele (1), (6), (7), (8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 26. - (1) Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea......................................................................................... (6) Listele electorale se întocmesc şi se pun la dispoziţia alegătorilor spre consultare până cel târziu cu 45 de zile înaintea zilei alegerilor. (7) Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale. Întâmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori din liste se fac la primarul localităţii, acesta fiind obligat să se pronunţe, prin dispoziţie, în cel mult 3 zile de la înregistrare. (8) Contestaţiile împotriva dispoziţiilor date se depun în termen de 5 zile de la comunicare şi se soluţionează, în cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul. (9) Primarul este obligat să comunice judecătoriei şi Autorităţii Electorale Permanente orice modificare în listele electorale."33. La articolul 26, alineatul (10) se abrogă.34. După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 26^1, cu următorul cuprins:"Art. 26^1. - (1) Structurile teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor comunică birourilor electorale de circumscripţie din raza lor teritorială, în cel mult 48 de ore de la constituirea acestora, numărul minim de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor independente în fiecare colegiu uninominal. (2) Direcţia generală de paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative comunică biroului electoral de circumscripţie pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, în cel mult 48 de ore de la constituirea acestuia, numărul minim de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor independente în fiecare colegiu uninominal din afara ţării."35. La articolul 27, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) În lista electorală suplimentară vor fi trecute, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, persoanele care se prezintă la vot şi fac dovada că domiciliază pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omise din copia de pe lista electorală permanentă, persoanele care votează conform prevederilor art. 8 alin. (4), cetăţenii români din străinătate care fac dovada cu paşaportul cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate că domiciliază într-o ţară din colegiul uninominal respectiv, cetăţenii români care arată că au reşedinţa într-o ţară din colegiul uninominal respectiv prin prezentarea paşaportului simplu sau, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, şi a cărţii de identitate, însoţite de documentul emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate, precum şi persoanele care votează conform dispoziţiilor art. 8 alin. (3). Persoanele respective pot vota numai în baza actului de identitate şi a cărţii de alegător. (3) Întâmpinările formulate cu privire la listele suplimentare se soluţionează de către biroul electoral al secţiei de votare, prin decizie."36. La articolul 29, alineatele (6), (10) şi (16) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(6) Autoritatea Electorală Permanentă deschide conturi pentru constituirea depozitelor candidaţilor la funcţia de deputat sau de senator......................................................................................... (10) Propunerile de candidatură trebuie să cuprindă circumscripţia electorală şi colegiul uninominal în care candidează, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia, iar în cazul alianţelor politice sau electorale, partidul care i-a propus. Nu sunt permise candidaturi independente pentru partide politice, alianţe politice sau electorale......................................................................................... (16) Înalţii funcţionari publici pot candida la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat numai dacă la data depunerii candidaturii le-au încetat raporturile de serviciu, în condiţiile legii. Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, funcţionarii publici de conducere pot candida la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat cu condiţia de a se suspenda din funcţia publică pe perioada desfăşurării campaniei electorale."37. La articolul 29, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:"(7^1) În cel mult 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor, Autoritatea Electorală Permanentă stabileşte, prin hotărâre, norme privind constituirea şi restituirea depozitelor."38. După articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 29^1, cu următorul cuprins:"Art. 29^1. - În vederea înregistrării candidaturilor, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale depune la biroul electoral de circumscripţie 4 dosare, fiecare cuprinzând următoarele: a) lista candidaţilor pentru respectiva circumscripţie cuprinzând datele prevăzute la art. 29 alin. (8), (9) şi (10), cu indicarea colegiului uninominal şi a funcţiei pentru care se candidează; b) copiile actelor de identitate ale candidaţilor; c) dovezile constituirii depozitelor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pentru fiecare candidat; d) declaraţiile de acceptare a candidaturii, prevăzute la art. 29 alin. (11); e) declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor, conform modelelor prevăzute în anexa la Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; f) declaraţiile candidaţilor născuţi înainte de 1 ianuarie 1976 de apartenenţă sau neapartenenţă la securitate ca poliţie politică, ce se vor redacta conform modelului prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii."39. La articolul 30, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Candidaţii independenţi pentru circumscripţia electorală a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării trebuie să fie susţinuţi de minimum 4% din alegătorii cu domiciliul stabilit în unul dintre statele ce fac parte din colegiul uninominal pentru care candidează, dar nu mai puţin de 2.000 de alegători pentru Camera Deputaţilor şi 4.000 de alegători pentru Senat."40. La articolul 30, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot şi domiciliul în colegiul uninominal unde candidatul independent doreşte să candideze. Un susţinător poate sprijini câte un singur candidat pentru fiecare dintre funcţiile pentru care se organizează alegeri."41. La articolul 30, alineatul (6) se abrogă.42. După articolul 30 se introduce un nou articol, articolul 30^1, cu următorul cuprins:"Art. 30^1. - În vederea înregistrării propunerii de candidatură, fiecare candidat independent depune personal la biroul electoral de circumscripţie 4 dosare, fiecare cuprinzând următoarele: a) cerere de înregistrare a candidaturii sub semnătură proprie, cuprinzând datele prevăzute de art. 29 alin. (10), cu indicarea funcţiei pentru care candidează; b) documentele prevăzute la art. 29^1 lit. b)-f); c) un exemplar original al listei susţinătorilor."43. La articolul 31, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Două exemplare ale propunerii de candidatură se păstrează la biroul electoral de circumscripţie, iar celelalte două, certificate de biroul electoral de circumscripţie prin semnătura preşedintelui acestuia, cu menţionarea datei şi orei, a numărului de înregistrare şi prin aplicarea ştampilei, se restituie depunătorului; unul dintre exemplarele restituite depunătorului se înregistrează de către acesta, în termen de 48 de ore de la restituire, la tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală. Pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării înregistrarea se face la Tribunalul Bucureşti......................................................................................... (4) Candidaţii pot renunţa la candidatură, până la data rămânerii definitive a candidaturilor. În acest scop, persoana în cauză va da o declaraţie pe propria răspundere, pe care o va depune la biroul electoral de circumscripţie."44. La articolul 31, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5), (6) şi (7), cu următorul cuprins:"(5) Competitorii electorali pot retrage propunerea de candidaturi şi pot depune o altă astfel de propunere până la data-limită de depunere a candidaturilor. Retragerea candidaturilor se face printr-o cerere semnată de aceleaşi persoane care semnează propunerea de candidatură. (6) În cazul unei renunţări la candidatură după data-limită de depunere a candidaturilor, competitorii electorali nu vor avea posibilitatea înlocuirii candidatului. În cazul decesului unui candidat după data-limită de depunere a candidaturilor, competitorii electorali nu vor avea posibilitatea înlocuirii acestuia. (7) Dacă decesul s-a produs înainte de data tipăririi buletinelor de vot, respectivul candidat nu va mai fi înscris pe buletinul de vot. În cazul în care decesul s-a produs după data tipăririi buletinelor de vot, votarea se va face pe buletinele de vot astfel tipărite, urmând ca, în cazul în care candidatului decedat i s-a atribuit mandat, să se organizeze alegeri parţiale."45. La articolul 32, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 32. - (1) Acceptarea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi se face, în termen de 24 de ore de la depunere, prin decizie şi poate fi contestată de către cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea deciziei de acceptare. (2) Respingerea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi se face, în termen de 24 de ore de la depunere, prin decizie şi poate fi contestată de către candidat sau de către competitorii electorali care au propus candidatura respectivă, în termen de 48 de ore de la afişarea deciziei de respingere."46. La articolul 32, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:"(2^1) Birourile electorale de circumscripţie întocmesc procese-verbale din care rezultă data şi ora afişării deciziei de admitere sau, după caz, de respingere a candidaturii.(2^2) Candidaturile în mai multe colegii uninominale sau atât pentru funcţia de deputat, cât şi pentru cea de senator, cu excepţia celor prevăzute la art. 9 alin. (11), sunt nule de drept. Nulitatea se constată prin decizie a Biroului Electoral Central."47. La articolul 34, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 34. - (1) Modelul, dimensiunile şi condiţiile de tipărire ale buletinelor de vot se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 7 zile de la stabilirea datei alegerilor, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative......................................................................................... (3) Tragerea la sorţi se face de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a candidaturilor, în prezenţa câte unui reprezentant al tuturor competitorilor electorali din respectiva circumscripţie. Data, locul şi ora tragerii la sorţi vor fi afişate la sediul biroului electoral de circumscripţie, cu 24 de ore înainte. Absenţa unui reprezentant al unui competitor electoral nu determină nulitatea tragerii la sorţi. Contestaţiile privind rezultatul tragerii la sorţi pentru stabilirea ordinii pe buletinele de vot se formulează şi se depun pe loc şi se soluţionează de îndată de către biroul electoral de circumscripţie. Decizia este definitivă."48. La articolul 35, alineatele (6) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(6) Contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale se depun în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) şi se soluţionează de către Tribunalul Bucureşti în cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiei. Hotărârea este definitivă şi se comunică, în cel mult 24 de ore, părţilor şi Biroului Electoral Central......................................................................................... (8) Biroul Electoral Central asigură aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau, după caz, a termenului prevăzut la alin. (6) teza finală, prin publicarea pe pagina proprie de internet şi în Monitorul Oficial al României, Partea I."49. La articolul 35, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:"(8^1) Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, Biroul Electoral Central va comunică prefecţilor semnele electorale, în vederea imprimării lor pe buletinele de vot."50. La articolul 36, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Imprimarea buletinelor de vot se asigură de birourile electorale de circumscripţie, prin intermediul prefecţilor. Imprimarea buletinelor de vot pentru secţiile de votare din străinătate se realizează prin intermediul prefectului municipiului Bucureşti. Prefecţii răspund ca toate buletinele de vot necesare să fie imprimate cu cel puţin 10 zile înainte de data alegerilor. Confecţionarea ştampilelor birourilor electorale se realizează prin grija prefecţilor, iar ştampila Biroului Electoral Central şi ştampilele cu menţiunea "VOTAT" se confecţionează de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Ştampilele cu menţiunea "VOTAT" se distribuie birourilor electorale prin intermediul prefecţilor, respectiv al Ministerului Afacerilor Externe pentru secţiile de votare din străinătate. Ştampilele cu menţiunea "VOTAT" se confecţionează cu cel puţin 10 zile înainte de data alegerilor. (4) Buletinele de vot se predau preşedintelui biroului electoral de circumscripţie, care le va distribui, prin intermediul primarilor, preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, cu cel puţin două zile înainte de data alegerilor. Predarea şi distribuirea buletinelor se fac, în pachete sigilate de câte 100 de bucăţi sau multiplu de 100 de bucăţi, pe bază de proces-verbal."51. La articolul 36, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:"(3^1) Cu cel puţin 15 zile înaintea alegerilor, prefecţii prezintă macheta pentru fiecare tip de buletin de vot, din fiecare colegiu uninominal, membrilor biroului electoral de circumscripţie. Dacă numele candidaţilor, semnul electoral sau denumirea partidelor politice, a alianţelor politice ori a alianţelor electorale sunt incorect imprimate sau nu sunt vizibile, biroul electoral de circumscripţie trebuie să solicite prefectului modificarea machetei şi tipărirea corectă a buletinelor de vot.(3^2) Preşedintele biroului electoral de circumscripţie afişează copia machetei fiecărui tip de buletin de vot la sediul biroului electoral de circumscripţie pentru consultare, timp de 48 de ore. După acest termen, nicio contestaţie nu va mai fi admisă."52. După articolul 38 se introduc două noi articole, articolele 38^1 şi 38^2, cu următorul cuprins:"Art. 38^1. - (1) În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii: a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul; b) data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată; c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare; d) cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului. (2) Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic. (3) Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.Art. 38^2. - (1) Pot efectua sondaje de opinie la ieşirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate de Biroul Electoral Central, prin decizie, în acest sens. Operatorii de sondaj ai acestora au acces, în baza acreditării instituţiei pentru care lucrează, în zona de protecţie a secţiei de votare prevăzută la art. 41 alin. (10), fără a avea acces în interiorul secţiei de votare. (2) În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de închiderea votării."53. La articolul 39, alineatele (1), (2) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 39. - (1) Primarii sunt obligaţi ca după expirarea termenului de depunere a candidaturilor, dar până la începerea campaniei electorale să stabilească şi să asigure prin dispoziţie locuri speciale pentru afişajul electoral, ţinând seama de numărul competitorilor electorali care participă la alegeri. Dispoziţia primarului se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei. (2) Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât competitorii electorali să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea din spaţiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente......................................................................................... (7) Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat."54. La articolul 40, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea acesteia. Decizia dată asupra contestaţiei este definitivă."55. La articolul 41, alineatele (1) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 41. - (1) Fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de urne etichetate corespunzător pentru alegerea Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului, urnă specială, cabine, ştampile cu menţiunea "VOTAT", având în vedere numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi respectarea duratei votării prevăzute în lege. Buletinul de vot introdus în cealaltă urnă decât cea corespunzătoare tipului de alegere este luat în calcul dacă votul este valabil exprimat......................................................................................... (8) În ziua alegerilor, activitatea biroului electoral al secţiei de votare începe la ora 6,00. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri şi, după caz, a persoanelor acreditate, verifică urnele, listele electorale, buletinele de vot şi ştampilele, consemnând, în procesul-verbal prevăzut la art. 45, numărul persoanelor înscrise în copiile listelor electorale permanente, numărul buletinelor de vot separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi numărul ştampilelor cu menţiunea "VOTAT". După încheierea acestei operaţii închide şi sigilează urnele, aplicând ştampila de control a secţiei de votare."56. La articolul 41, alineatul (3) se abrogă.57. La articolul 42, alineatele (3), (5), (17), (22) şi (24) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă cartea de alegător şi actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare. Biroul electoral al secţiei de votare verifică dacă alegătorul este înscris în copia de pe lista electorală permanentă, după care alegătorul semnează în listă la poziţia destinată acestuia. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă, preşedintele sau un membru al biroului electoral al secţiei de votare îi încredinţează alegătorului buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT" pe care acesta o va aplica pe buletinul de vot. Dacă un alegător se prezintă cu duplicatul cărţii de alegător, biroul electoral al secţiei de votare face o menţiune privind acest fapt în copia de pe lista electorală permanentă......................................................................................... (5) Alegătorii care fac dovada cu actul de identitate că domiciliază în zona arondată secţiei de votare respective şi au fost omişi din copia de pe lista electorală permanentă pot vota la acea secţie de votare doar pe baza cărţii de alegător şi a actului de identitate, fiind înscrişi în lista electorală suplimentară......................................................................................... (17) Durata totală a suspendărilor nu poate depăşi o oră. Suspendarea este anunţată prin afişare la uşa localului secţiei de votare imediat ce s-a produs evenimentul care a declanşat suspendarea......................................................................................... (22) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau, în lipsa acestuia, locţiitorul este obligat să primească şi să înregistreze orice sesizare scrisă cu privire la nereguli produse în timpul procesului de votare, înaintată de membri ai biroului electoral al secţiei de votare, candidaţi, observatori acreditaţi, reprezentanţi acreditaţi ai presei scrise, radioului şi televiziunii, români şi străini, sau alegători prezenţi în secţia de votare pentru exercitarea dreptului de vot. În cazul în care i se înaintează sesizarea în dublu exemplar, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, respectiv locţiitorul acestuia va menţiona pe copia care rămâne la persoana care înaintează sesizarea faptul că a luat cunoştinţă de sesizarea respectivă şi numărul sub care aceasta este înregistrată......................................................................................... (24) Persoanelor care la ora 21,00 se află în sala unde se votează li se permite să îşi exercite dreptul de vot."58. La articolul 42, alineatul (13) se abrogă.59. La articolul 42, după alineatul (22) se introduc trei noi alineate, alineatele (22^1), (22^2) şi (22^3), cu următorul cuprins:"(22^1) Pentru alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării ştampilă cu menţiunea "VOTAT" şi buletine de vot - la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare. Urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secţie de votare.(22^2) În cazurile prevăzute la alin. (22^1) votarea se face numai pe baza unui extras, întocmit personal de preşedintele biroului electoral, de pe copia listei electorale permanente sau de pe lista electorală suplimentară existentă la secţia respectivă, semnat şi ştampilat cu ştampila de control a secţiei de votare de către preşedinte. Persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secţie.(22^3) În modalitatea prevăzută la alin. (22^1) şi (22^2) pot vota numai persoanele care domiciliază în raza teritorială a secţiei de votare respective şi numai dacă se asigură secretul votului."60. După articolul 42 se introduce un nou articol, articolul 42^1, cu următorul cuprins:"Art. 42^1. - Pentru secţiile de votare din străinătate, dispoziţiile prezentului capitol se aplică, după caz, cu luarea în considerare a condiţiilor specifice privind organizarea secţiilor de votare în străinătate."61. La articolul 45, alineatele (15), (16) şi (22) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(15) Procesul-verbal cuprinde: a) numărul total al alegătorilor prevăzut în listele electorale existente în secţia de votare, cu respectarea formulei: pct. a = pct. a(1) + pct. a(2)a(1) numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe lista electorală permanentă, cu respectarea formulei: pct. a(1) ≥ pct. b(1);a(2) numărul total al alegătorilor potrivit listei electorale suplimentare, cu respectarea formulei: pct. a(2) ≥ pct. b(2); b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în listele electorale existente în secţia de votare, cu respectarea formulei: pct. b = pct. b(1) + pct. b(2)b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă;b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în lista electorală suplimentară; c) numărul buletinelor de vot primite, cu respectarea formulei: pct. c = pct. d + pct. e + pct. f + pct. g; d) numărul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate; e) numărul total al voturilor valabil exprimate, cu respectarea formulei: pct. e ≤ [pct. b - (pct. f + pct. g)]; pct. e = suma voturilor valabil exprimate la pct. h; f) numărul voturilor nule; g) numărul voturilor albe; h) numărul voturilor valabil exprimate obţinute de fiecare candidat; i) numărul voturilor contestate; j) expunerea pe scurt a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a modului de soluţionare a lor, precum şi a contestaţiilor înaintate biroului electoral de circumscripţie; k) starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării. (16) Procesele-verbale se semnează de preşedinte, locţiitorul acestuia, precum şi de membrii biroului electoral al secţiei de votare şi vor purta ştampila de control a acesteia......................................................................................... (22) Separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat se întocmeşte câte un dosar care cuprinde: procesul-verbal, în două exemplare originale, contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, formularele tipizate care au fost folosite la calculul rezultatelor, precum şi listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de liste. Dosarele, sigilate şi ştampilate, însoţite de listele electorale utilizate la secţia de votare respectivă se înaintează biroului electoral de circumscripţie, respectiv oficiului electoral, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, cu pază militară şi însoţit, la cerere, de reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din biroul electoral al secţiei de votare, candidaţii sau persoanele acreditate conform prezentului titlu."62. La articolul 45, după alineatul (22) se introduc două noi alineate, alineatele (23) şi (24) cu următorul cuprins:"(23) Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor preda dosarele întocmite conform prevederilor alin. (22) la: a) sediul circumscripţiilor electorale, în cazul secţiilor de votare organizate pe teritoriul judeţelor; b) sediul oficiului electoral de sector pe raza căruia şi-au desfăşurat activitatea, în cazul secţiilor de votare organizate în municipiul Bucureşti; c) sediul misiunilor diplomatice şi al consulatelor României din ţara în care au fost organizate. (24) Procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare organizate în străinătate, însoţite de contestaţii, vor fi transmise prin mijloace electronice la biroul electoral al circumscripţiei electorale pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, prin grija misiunilor diplomatice şi a consulatelor, în cel mult 24 de ore de la primirea acestora. Exactitatea datelor din aceste procese-verbale va fi confirmată telefonic de către preşedintele sau locţiitorul biroului electoral de circumscripţie, care va contrasemna şi ştampila documentele primite. Procesele-verbale contrasemnate vor intra în centralizarea rezultatelor votării. Documentele întocmite, conform alin. (22), de birourile electorale ale secţiilor de votare organizate în străinătate vor fi transmise în ţară şi predate, prin grija Ministerului Afacerilor Externe, biroului electoral al circumscripţiei electorale pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, iar în cazul în care acesta şi-a încetat activitatea, Tribunalului Bucureşti."63. La articolul 46, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Birourile electorale de circumscripţie la nivel judeţean şi biroul electoral al circumscripţiei electorale pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv oficiile electorale din municipiul Bucureşti întocmesc, după caz, următoarele procese-verbale pentru fiecare tip de alegere: a) câte un proces-verbal pentru fiecare colegiu uninominal înfiinţat pe raza circumscripţiei electorale, respectiv a oficiului electoral de sector; b) un proces-verbal privind centralizarea voturilor şi constatarea rezultatului alegerilor, pe competitori electorali, la nivelul circumscripţiei electorale, respectiv al oficiului electoral de sector."64. La articolul 46, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti întocmeşte un proces-verbal centralizator, pe competitori electorali, prin însumarea proceselor-verbale întocmite de oficiile electorale de sector."65. La articolul 46, alineatele (3), (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Procesul-verbal întocmit de biroul electoral de circumscripţie, respectiv de oficiul electoral de sector pentru fiecare colegiu uninominal trebuie să cuprindă următoarele date şi informaţii: a) numărul total al alegătorilor prevăzuţi în listele electorale din colegiul uninominal, cu respectarea formulei: pct. a = pct. a(1) + pct. a(2)a(1) numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe listele electorale permanente, cu respectarea formulei: pct. a(1) ≥ pct. b(1);a(2) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare, cu respectarea formulei: pct. a(2) ≥ pct. b(2); b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în listele electorale din colegiul uninominal, cu respectarea formulei: pct. b = pct. b(1)+ pct. b(2)b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente;b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în listele electorale suplimentare; c) numărul buletinelor de vot primite, cu respectarea formulei: pct. c ≥ pct. d + pct. e + pct. f + pct. g; d) numărul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate; e) numărul total al voturilor valabil exprimate, cu respectarea formulei: pct. e ≤ [pct. b - (pct. f + pct. g)]; pct. e = suma voturilor valabil exprimate la pct. i; f) numărul voturilor nule; g) numărul voturilor albe; h) numărul minim necesar (majoritatea) de voturi exprimate pentru primirea unui mandat, cu respectarea formulei: [(pct. e : 2) + 1]; i) numărul total al voturilor valabil exprimate obţinute de fiecare candidat......................................................................................... (5) Câte două exemplare ale celor două tipuri de proceseverbale încheiate pe circumscripţie, împreună cu întâmpinările şi contestaţiile, formând câte un dosar, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral de circumscripţie, se transmite la Biroul Electoral Central, cu pază militară, în cel mult 48 de ore, în vederea stabilirii pragului electoral. (6) O copie de pe procesul-verbal rămas la sediul biroului electoral al circumscripţiei electorale poate fi pusă, la cerere, la dispoziţia persoanelor interesate."66. La articolul 46, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) Pentru stabilirea pragului electoral, fiecare birou electoral de circumscripţie va întocmi câte un proces-verbal ce va conţine următoarele date şi informaţii: a) numărul total al alegătorilor prevăzuţi în listele electorale din circumscripţia electorală, cu respectarea formulei: pct. a = pct. a(1) + pct. a(2)a(1) numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe listele electorale permanente, cu respectarea formulei: pct. a(1) ≥ pct. b(1);a(2) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare, cu respectarea formulei: pct. a(2) ≥ pct. b(2); b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în listele electorale din circumscripţia electorală, cu respectarea formulei: pct. b = pct. b(1) + pct. b(2)b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente;b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în listele electorale suplimentare; c) numărul buletinelor de vot primite, cu respectarea formulei: pct. c ≥ pct. d + pct. e + pct. f + pct. g; d) numărul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate; e) numărul total al voturilor valabil exprimate, cu respectarea formulei: pct. e ≤ [pct. b - (pct. f + pct. g)]; pct. e = suma voturilor valabil exprimate la pct. h; f) numărul voturilor nule; g) numărul voturilor albe; h) numărul voturilor valabil exprimate obţinute de fiecare candidat; i) modul de soluţionare a contestaţiilor şi întâmpinărilor primite."67. La articolul 47, alineatul (1) se abrogă.68. La articolul 47, alineatele (2), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) După primirea proceselor-verbale încheiate de birourile electorale ale circumscripţiilor electorale, potrivit art. 46, Biroul Electoral Central stabileşte partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară sau de colegii uninominale în care candidaţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale sau ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate, calculat după cum urmează: a) pentru Camera Deputaţilor, 5% din totalul voturilor valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale, pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale; b) pentru Senat, 5% din totalul voturilor valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale, pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale; c) pentru Camera Deputaţilor şi Senat, prin îndeplinirea cumulativă a condiţiei obţinerii a 6 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi a 3 colegii uninominale pentru Senat, în care candidaţii partidelor politice, alianţelor politice sau electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se situează pe primul loc, în ordinea numărului de voturi valabil exprimate, chiar dacă acestea nu au îndeplinit condiţiile prevăzute la lit. a) sau b); d) în cazul alianţelor politice şi alianţelor electorale, la pragul de 5% prevăzut la lit. a) şi b) se adaugă, pentru al doilea membru al alianţei, 3% din voturile valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale şi, pentru fiecare membru al alianţei, începând cu al treilea, câte un procent din voturile valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale, fără a se putea depăşi 10% din aceste voturi......................................................................................... (4) Coeficientul electoral la nivel naţional se stabileşte prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru alegerea Camerei Deputaţilor din toate circumscripţiile electorale, obţinute de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale, la numărul total de colegii uninominale constituite pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Are dreptul la reprezentare organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale care a obţinut cel puţin 10% din coeficientul electoral. Se declară ales acel reprezentant al organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale care a obţinut cel mai mare număr de voturi. (5) Rezultatul operaţiunilor prevăzute la alin. (2)-(4), calculat ca parte întreagă nerotunjită, se transmite de către Biroul Electoral Central, pe bază de proces-verbal, fiecăruia dintre birourile electorale de circumscripţie."69. La articolul 48, alineatele (3), (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Biroul electoral de circumscripţie stabileşte, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, coeficientul electoral al circumscripţiei electorale, determinat ca partea întreagă nerotunjită rezultată prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate pentru toţi competitorii electorali care întrunesc condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2), inclusiv voturile valabil exprimate pentru candidaţii independenţi care au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal unde au candidat, la numărul de deputaţi, respectiv de senatori ce urmează să fie aleşi în acea circumscripţie electorală......................................................................................... (6) Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate şi pe cele inferioare coeficientului electoral al circumscripţiei electorale din toate circumscripţiile electorale, pentru fiecare partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală care întruneşte condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2); numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid politic, alianţă politică şi alianţă electorală se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut fi repartizate la nivelul circumscripţiilor electorale; câturile rezultate din împărţire, calculate cu 8 zecimale, indiferent de competitorul electoral de la care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, până la concurenţa numărului de mandate nerepartizate; cel mai mic dintre aceste câturi constituie coeficientul electoral pe ţară pentru deputaţi şi, separat, pentru senatori; fiecărui competitor electoral care a întrunit condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2) i se repartizează atâtea mandate de deputaţi sau, după caz, de senatori, de câte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală respectivă, rezultat din însumarea pe ţară a voturilor neutilizate şi a celor inferioare coeficientului electoral al circumscripţiei electorale (partea întreagă nerotunjită). (7) Desfăşurarea mandatelor repartizate pe circumscripţii electorale se face de Biroul Electoral Central, după cum urmează: a) pentru fiecare partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală care întruneşte condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2), se împarte numărul voturilor neutilizate şi al celor inferioare coeficientului electoral al circumscripţiei electorale, din fiecare circumscripţie electorală, la numărul total al acestor voturi valabil exprimate pentru acel partid politic, acea alianţă politică sau alianţă electorală, rămase neutilizate la nivel naţional. Rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie electorală se înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului politic, alianţei politice sau alianţei electorale. Datele obţinute, calculate cu 8 zecimale, se ordonează descrescător la nivelul ţării şi separat descrescător în cadrul fiecărei circumscripţii electorale. La două valori egale departajarea se face şi în funcţie de numărul total de voturi valabil exprimate şi numărul total al voturilor neutilizate sau inferioare coeficientului electoral la nivel de circumscripţie electorală. Pentru fiecare circumscripţie electorală se iau în calcul primele partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale, în limita mandatelor ce au rămas de repartizat în circumscripţia electorală respectivă. Ultimul număr din această operaţiune reprezintă repartitorul acelei circumscripţii electorale. În continuare, se procedează la repartizarea mandatelor pe circumscripţii electorale în ordinea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum şi a circumscripţiilor electorale din lista ordonată pe ţară, astfel: primul număr din lista ordonată pe ţară se împarte la repartitorul circumscripţiei electorale de la care provine, rezultând numărul de mandate ce îi revin în circumscripţia electorală respectivă. În continuare, se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată pe ţară. În situaţia în care s-a epuizat numărul de mandate cuvenite unui partid politic, unei alianţe politice sau unei alianţe electorale ori dintr-o circumscripţie electorală, operaţiunea se continuă fără acestea. Dacă numărul din lista ordonată pe ţară este mai mic decât repartitorul de circumscripţie electorală, se acordă un mandat; b) în cazul în care nu este posibilă acordarea mandatelor în ordinea ce rezultă din aplicarea prevederilor lit. a), Biroul Electoral Central are în vedere circumscripţia electorală în care partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală are cel mai mare număr de candidaţi, iar dacă şi astfel au rămas mandate nerepartizate pe circumscripţii electorale, circumscripţia electorală în care partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală respectivă are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripţie; c) dacă după aplicarea prevederilor lit. a) şi b) au mai rămas mandate nedesfăşurate pe circumscripţii electorale, Biroul Electoral Central le stabileşte pe baza acordului partidelor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale cărora li se cuvin aceste mandate, potrivit alin. (4), iar în lipsa unui acord, prin tragere la sorţi, în termen de 24 de ore de la încheierea operaţiunilor anterioare."70. La articolul 48, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (12^1), cu următorul cuprins:"(12^1) Departajarea între 2 sau mai mulţi candidaţi care au obţinut rezultate identice în urma operaţiunilor efectuate conform alin. (12) se face pe baza voturilor valabil exprimate sau, în caz de egalitate, în funcţie de poziţiile înregistrate la nivelul secţiilor de votare."71. La articolul 48, alineatul (16) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(16) În caz de încetare a mandatului unui deputat sau senator, pentru ocuparea locului vacant se organizează alegeri parţiale la nivelul colegiului uninominal în care a fost ales respectivul deputat sau senator, doar dacă nu ar urma să aibă loc cu mai puţin de 6 luni înainte de termenul stabilit pentru alegerile parlamentare. Alegerile se organizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului titlu, în cel mult 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Camerei Deputaţilor sau a Senatului, după caz, prin care se constată încetarea mandatului unui deputat sau senator."72. La articolul 49, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) După obţinerea rezultatelor votării de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare, biroul electoral de circumscripţie aduce la cunoştinţă publică rezultatele alegerilor."73. La articolul 49, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:"(2^1) În termen de 48 de ore de la primirea rezultatelor finale de la toate birourile electorale de circumscripţie, Biroul Electoral Central încheie câte un proces-verbal separat pentru Camera Deputaţilor şi, respectiv, pentru Senat, cuprinzând, pe întreaga ţară:1. numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale;2. numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne - total;3. gradul de participare la vot - %; pct. 3 = (pct. 2 : pct. 1) x 1004. numărul voturilor valabil exprimate - total;5. numărul voturilor nule - total;6. numărul voturilor albe - total;7. numărul mandatelor atribuite - total;8. gruparea mandatelor şi a voturilor valabil exprimate atribuite pe partide politice, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice, alianţe electorale, inclusiv candidaţi independenţi;9. repartizarea pe ţară a mandatelor cu desfăşurarea acestora pe circumscripţii electorale şi colegii electorale;10. organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care, deşi au participat la alegeri, nu au obţinut niciun mandat de deputat sau senator, cărora li se cuvine câte un mandat de deputat potrivit art. 9; numele şi prenumele candidatului care a întrunit cel mai mare număr de voturi.(2^2) Procesul-verbal se semnează de către preşedinte, de locţiitorul acestuia şi de ceilalţi membri ai Biroului Electoral Central în prezenţa cărora s-a întocmit şi se înaintează Camerei Deputaţilor şi Senatului în vederea validării mandatelor, împreună cu dosarele întocmite de birourile electorale de circumscripţie. Lipsa semnăturii unor membri ai biroului nu are influenţă asupra valabilităţii procesului-verbal şi a alegerilor. Preşedintele menţionează motivele care au împiedicat semnarea."74. La articolul 50, după litera a) se introduc patru noi litere, literele a^1), a^2), a^3) şi a^4), cu următorul cuprins:"a^1) păstrarea registrelor cu listele electorale permanente în condiţii necorespunzătoare;a^2) neefectuarea la termen a comunicărilor prevăzute de lege şi neoperarea acestora în listele electorale permanente;a^3) efectuarea de operaţiuni în listele electorale permanente de către persoane neautorizate;a^4) necomunicarea către judecătorii a modificărilor operate în exemplarul listei electorale permanente existente la primărie;".75. La articolul 50, literele g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"g) nerespectarea dispoziţiilor art. 39; h) acceptarea de către un cetăţean a candidaturii în mai multe colegii uninominale sau atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat, cu excepţia candidaturilor propuse de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale;".76. La articolul 50, după litera h) se introduc patru noi litere, literele h^1), h^2), h^3) şi h^4), cu următorul cuprins:"h^1) nerespectarea deciziilor şi hotărârilor birourilor şi oficiilor electorale;h^2) nerespectarea dispoziţiilor art. 18;h^3) nerespectarea dispoziţiilor art. 37 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (1), (3) şi (4);h^4) nerespectarea dispoziţiilor art. 38^1;".77. La articolul 50, după litera m) se introduc două noi litere, literele m^1) şi m^2), cu următorul cuprins:"m^1) neaplicarea pe cartea de alegător sau, după caz, pe actul de identitate a ştampilei cu menţiunea "VOTAT" sau a timbrului autocolant, precum şi reţinerea cărţii de alegător, fără motive întemeiate, de către membrii biroului electoral al secţiei de votare;m^2) reţinerea unei cărţi de alegător de către o persoană neautorizată, precum şi încredinţarea de către titular a cărţii de alegător unei alte persoane în scopul de a vota;".78. La articolul 50, după litera q) se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:"r) refuzul preşedintelui biroului electoral sau al locţiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal persoanelor îndreptăţite potrivit prevederilor prezentei legi."79. La articolul 51, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 51. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 50 lit. a^1), a^2), a^3), a^4), c), f), g), h), h^1), h^2), h^3), k), o), q) şi r) se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei, cele de la lit. b), l) şi p), cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei, cele de la lit. a), d), e), h^4), i), j), m), m^1), m^2) şi n), cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei."80. La articolul 51 alineatul (2), literele a), d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) poliţişti, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. e), f), g), i), j), l), m), m^2) şi o);........................................................................................ d) preşedintele biroului electoral, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către membrii acestuia, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locţiitorii acestora, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. i), k), o), m^1), p), q) şi r); e) împuterniciţii preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. a), a^1), a^2), a^3), a^4), b), d) şi h^2);".81. La articolul 51 alineatul (2), după litera e) se introduc două noi litere, literele f) şi g), cu următorul cuprins:"f) împuterniciţii preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^1) este săvârşită de autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale şi în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^4) este comisă de altcineva decât de radiodifuzori; preşedintele biroului electoral, în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^1) este săvârşită de către membrii biroului electoral, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 50 lit. h^1) de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare; poliţişti, în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^1) este săvârşită de alte persoane fizice sau juridice decât cele prevăzute mai sus; g) Consiliul Naţional al Audiovizualului, care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesaţi pentru fapta prevăzută la art. 50 lit. h^3) sau fapta prevăzută la art. 50 lit. h^4), în cazul în care aceasta este comisă de radiodifuzori."82. Articolul 66 se abrogă.83. La articolul 67, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Sediul şi dotarea Biroului Electoral Central şi ale biroului electoral al circumscripţiei electorale pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării se asigură de Guvern, ale birourilor electorale de circumscripţie, de către prefecţi şi de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti, iar ale oficiilor electorale, precum şi ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, de către primar, împreună cu prefecţii."84. Articolul 68 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 68. - (1) Guvernul asigură, pentru sprijinirea activităţii birourilor electorale, statisticienii necesari, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă personalul tehnic auxiliar necesar, iar Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, asigură personalul auxiliar la biroul electoral al circumscripţiei pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. (2) Pe perioada cât funcţionează birourile şi oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar se consideră detaşaţi şi primesc o indemnizaţie stabilită prin hotărâre a Guvernului. Preşedinţii birourilor electorale, locţiitorii acestora şi membrii primesc indemnizaţia de la data încheierii proceselor-verbale de învestire. (3) Pentru indemnizaţiile prevăzute la alin. (2) se reţine, se datorează şi se virează numai impozitul pe venit, potrivit legii."85. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 69. - (1) În termen de 7 zile de la stabilirea datei alegerilor, Guvernul stabileşte, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, măsurile necesare pentru buna organizare a alegerilor, modelul copiei de pe listele electorale permanente, modelul listei electorale suplimentare, al extrasului de pe copia listei electorale permanente sau de pe lista electorală suplimentară, al listei susţinătorilor, al listei membrilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, al ştampilei birourilor electorale şi al ştampilei cu menţiunea "VOTAT", al listei candidaţilor, al declaraţiei de acceptare a candidaturii, al declaraţiei de renunţare la candidatură, precum şi al certificatului doveditor al alegerii deputaţilor şi senatorilor. În acelaşi termen, Guvernul aprobă, prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi a Ministerului Economiei şi Finanţelor, bugetul necesar organizării alegerilor şi cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acestora. De asemenea, Guvernul stabileşte, cu cel puţin 20 de zile înainte de data alegerilor, la propunerea Institutului Naţional de Statistică, modelul proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatului votării. (2) În termen de 60 de zile de la stabilirea datei alegerilor, Guvernul aprobă, prin hotărâre, durata şi condiţiile de păstrare a buletinelor de vot întrebuinţate, a celor contestate, precum şi a celor neîntrebuinţate, a ştampilelor şi a celorlalte materiale utilizate în procesul electoral. (3) În termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor, Autoritatea Electorală Permanentă elaborează un set de condiţii minimale pe care trebuie să le îndeplinească locaţiile în care vor fi organizate secţiile de votare, precum şi privind dotarea minimală a acestora."86. La articolul 70, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), care va avea următorul cuprins:"(3) Hotărârile definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti pronunţate ca urmare a întâmpinărilor, a contestaţiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral se comunică, de îndată, birourilor electorale interesate."87. La articolul 71, alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale funcţionează conform programului de lucru stabilit de Biroul Electoral Central, prin decizie. Instanţele judecătoreşti trebuie să asigure permanenţa activităţii în vederea exercitării de către cetăţeni a drepturilor electorale. În ziua alegerilor, instanţele de judecată asigură permanenţa activităţii."88. După articolul 71 se introduce un nou articol, articolul 71^1, cu următorul cuprins:"Art. 71^1. - (1) Persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale nu participă la vot şi nu sunt avute în vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor. (2) Pentru persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau pentru persoanele care sunt în executarea unei condamnări, dar nu şi-au pierdut drepturile electorale se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 42 alin. (22^1) privind urna specială, cu condiţia ca persoana privată de libertate să domicilieze în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de detenţie. Solicitarea de trimitere a urnei speciale se scrie personal de către solicitant şi se depune prin intermediul aparţinătorilor acestuia la secţia de votare unde persoana lipsită de libertate este arondată conform domiciliului."89. La articolul 72, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) La alegerile parlamentare din anul 2008 dreptul de vot se exercită pe baza actului de identitate, astfel cum acesta este definit la art. 2 pct. 32, pe care se aplică ştampila cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului sau, după caz, un timbru autocolant cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului. Modelul timbrului autocolant, condiţiile de tipărire, gestionare şi de utilizare a acestuia la alegerile parlamentare din anul 2008 se stabilesc de către Guvern, prin hotărâre, în termen de 7 zile de la stabilirea datei alegerilor."90. La articolul 73, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Prevederile art. 26 se aplică în mod corespunzător. Prevederile art. 26 alin. (1), (4) şi (5) se aplică începând cu alegerile din anul 2012."91. La articolul 73, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Listele electorale permanente trebuie să cuprindă, în ordinea numărului imobilelor în care locuiesc alegătorii, numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, numărul colegiului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor, numărul colegiului uninominal pentru alegerea Senatului, precum şi numărul circumscripţiei electorale."92. La articolul 73, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Copiile întocmite potrivit alin. (4) cuprind: numele şi prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, numărul circumscripţiei electorale, numărul colegiului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor, numărul colegiului uninominal pentru alegerea Senatului, numărul secţiei de votare, precum şi o rubrică destinată semnăturii alegătorului." + Articolul IILegea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare. + Articolul IIIÎn termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Guvernul stabileşte prin hotărâre modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale privind listele electorale permanente.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul internelor şi reformei administrative,Cristian DavidMinistrul afacerilor externe,Lazăr ComănescuSecretarul general al Guvernului,Gabriel BercaMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan Vosganianp. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,Marian MuhuleţBucureşti, 27 august 2008.Nr. 97.----
EMITENT |