HOTĂRÂRE nr. 895 din 20 august 2008pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 130/2005
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul INormele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 23 martie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Autoritatea prevăzută la alin. (1) eliberează permisul de armă sau, după caz, certificatul de deţinător persoanelor fizice şi juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi solicită să deţină şi să folosească arme neletale şi muniţia aferentă ori să efectueze operaţiuni cu acestea."2. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 13. - (1) Persoanele autorizate să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme letale au obligaţia ca, în termen de 10 zile de la înstrăinarea armei, să se prezinte la organul de poliţie competent pentru a solicita radierea armei din permisul de armă, prezentând în acest sens documentul autentic, în original şi în copie, care atestă faptul ca arma a fost înstrăinată în condiţiile legii, precum şi dovada achitării taxei privind radierea armei din permisul de armă, prevăzută de legislaţia în vigoare."3. La articolul 26, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Organul de poliţie competent refuză vizarea permisului de armă în următoarele cazuri: a) solicitantul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 30, respectiv la art. 46 şi 47 din Lege; b) la solicitarea expresă a autorităţii competente, solicitantul nu face dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice a armelor, cu excepţia armelor de colecţie care nu sunt destinate pentru a fi folosite în condiţiile art. 29 alin. (4) din Lege sau, după caz, a armelor pentru care titularul are numai drept de deţinere şi care nu au fost folosite, în condiţiile legii, în poligoanele de tragere; c) la notificarea autorităţii competente, solicitantul nu a prezentat armele letale cu ţeavă ghintuită pentru efectuarea tragerii experimentale în condiţiile prevăzute la secţiunea a 3-a a cap. IV, în vederea înregistrării proiectilului şi a tubului martor în evidenţele operative ale poliţiei, cu excepţia armelor prevăzute la lit. b)."4. Articolul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 47. - Cetăţeanul român sau străinul cu şedere legală în România, care a împlinit vârsta de 18 ani şi doreşte să procure arme neletale în scopul portului şi folosirii, de la un armurier autorizat de pe teritoriul României, trebuie: a) să solicite autorizarea procurării armelor neletale supuse autorizării, prevăzute la categoria E din anexa la Lege; sau b) să notifice în prealabil organul de poliţie competent teritorial, în cazul armelor neletale supuse notificării, prevăzute la categoria F din anexa la Lege."5. Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 48. - (1) În vederea autorizării procurării armelor neletale supuse autorizării, solicitanţii vor depune la organul de poliţie competent din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială domiciliază sau, după caz, îşi au reşedinţa, un dosar care trebuie să cuprindă documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-e), g) şi h). (2) În vederea autorizării procurării armelor neletale supuse autorizării, de către persoana care este titular al dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire pentru arme neletale din această categorie sau pentru arme letale, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoţită de permisul de armă, în original şi în copie, şi de documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) şi h). (3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoana care este dotată cu armă letală de serviciu poate face dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 58 alin. (2) lit. c) din Lege, prin prezentarea unei adeverinţe eliberate de angajator, prin care se certifică faptul că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical şi psihologic, respectiv că a fost declarat apt să poarte şi să folosească arme letale. (4) Cererea formulată în condiţiile alin. (1) şi (2), al cărei model este prezentat în anexa nr. 1, se soluţionează de către autoritatea competentă teritorial, în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. (5) În cazul în care, din analiza dosarului şi a celorlalte verificări de specialitate efectuate de organele de poliţie, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Lege, autoritatea competentă eliberează câte o autorizaţie de procurare, al cărei model este prezentat în anexa nr. 2, pentru fiecare armă pentru care s-a solicitat autorizarea, iar în caz contrar comunică în scris solicitantului motivele pentru care cererea a fost respinsă."6. După articolul 48 se introduc patru noi articole, articolele 48^1-48^4, cu următorul cuprins:"Art. 48^1. - (1) Autorizaţia de procurare a armelor neletale supuse autorizării se eliberează cu o valabilitate de 90 de zile şi poate fi prelungită o singură dată de către autoritatea care a emis-o pentru o nouă perioadă de 90 de zile. (2) Titularul autorizaţiei de procurare a armelor neletale supuse autorizării poate procura de la orice armurier legal constituit din ţară ori din străinătate o armă din categoria celor pentru care a fost autorizat în termenul de valabilitate al documentului şi, în cazul armelor prevăzute la poziţia nr. 24 din anexa la Lege, cel mult 100 de bucăţi de muniţie aferentă fiecărei arme pentru care a fost autorizat. (3) Persoana care a procurat, în condiţiile legii, o armă neletală supusă autorizării are obligaţia ca, în termen de 10 zile de la data procurării sau, după caz, de la data încheierii formalităţilor vamale, să se prezinte la autoritatea care a emis autorizaţia, în vederea eliberării permisului de armă sau înscrierii armei în acest document, având asupra sa arma, precum şi un dosar care va cuprinde documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-d). (4) În situaţia prevăzută la alin. (3), organele autorităţii competente procedează potrivit art. 12 alin. (2)-(4).Art. 48^2. - (1) Notificarea în vederea procurării armelor neletale supuse notificării se depune în formă scrisă şi trebuie să fie însoţită de actul de identitate, în original sau în copie, care să ateste vârsta solicitantului, precum şi, după caz, şederea legală pe teritoriul României. (2) Suplimentar, în vederea procurării armelor neletale supuse notificării, prevăzute la poziţia nr. 26 din anexa la Lege, notificarea trebuie însoţită şi de certificatul de cazier judiciar al solicitantului. (3) În baza notificării depuse în condiţiile alin. (1) şi, după caz, alin. (2), organul de poliţie competent eliberează, în termen de 3 zile lucrătoare, dovada notificării, al cărei model este prezentat în anexa nr. 14, a cărei valabilitate este de 30 de zile, sau comunică în scris solicitantului motivele pentru care nu i-a fost eliberată dovada notificării.Art. 48^3. - (1) În baza dovezii de notificare, solicitantul poate procura o armă neletală supusă notificării de la orice armurier autorizat şi are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la procurare, să se prezinte la organul de poliţie care a acordat dovada notificării, în vederea eliberării certificatului de deţinător, al cărui model este prezentat în anexa nr. 15, sau, după caz, a înscrierii armei procurate în acest document, în cazul în care persoana este deja deţinătoare, în condiţiile legii, a unei arme neletale. (2) Eliberarea sau, după caz, înscrierea menţiunilor corespunzătoare în certificatul de deţinător se efectuează de organul de poliţie competent, numai pe baza prezentării de către solicitant a armei, a documentului care atestă faptul că procurarea s-a făcut în condiţiile legii şi, după caz, a certificatului de atestare a îndeplinirii condiţiilor de omologare, eliberate de autoritatea competentă.Art. 48^4. - (1) Persoanele autorizate să deţină şi, după caz, să folosească arme neletale supuse notificării au obligaţia ca în termen de 10 zile de la înstrăinarea armei să se prezinte la organul de poliţie competent, în vederea anulării menţiunilor sau, după caz, retragerii certificatului de deţinător, prezentând în acest sens documentul care atestă faptul că arma a fost înstrăinată în condiţiile legii. (2) Prevederile art. 13 se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte persoanele care au înstrăinat arme neletale supuse autorizării."7. La articolul 49, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Cererea pentru eliberarea avizului prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însoţită de următoarele documente: a) certificatul de deţinător, permisul de armă sau documentul care atestă faptul că procurarea s-a făcut în condiţiile legii, în cazul în care solicitarea se face înainte sau concomitent cu obţinerea certificatului de deţinător ori a permisului de armă; b) documentul de călătorie valabil; c) documente oficiale emise de autorităţile statului în care persoana urmează să se deplaseze cu arma, care să ateste faptul că i se permite intrarea în acel stat cu arma respectivă.......................................................................... (4) Cu ocazia eliberării avizului prevăzut la alin. (1), organul de poliţie competent anulează din documentul de deţinere menţiunile privind arma care urmează să fie scoasă definitiv de pe teritoriul României sau, după caz, retrage documentul în cazul în care sunt anulate menţiunile privind toate armele deţinute de titular."8. După articolul 49 se introduce un nou articol, articolul 49^1, cu următorul cuprins:"Art. 49^1. - Străinii titulari ai dreptului de scurtă şedere pot procura, pe timpul şederii în România, arme de autoapărare, de tir sau de colecţie, precum şi muniţia aferentă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 45 şi 46."9. La capitolul II, după secţiunea a 13-a se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 13^1-a, alcătuită din articolele 49^2 şi 49^3, cu următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 13^1-aProcedura de viză a permisului de armă şi procedura privind suspendarea şi anularea dreptului de deţinere, respectiv a dreptului de port şi folosire a armelor şi muniţiilor neletaleArt. 49^2. - (1) Prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) şi ale art. 27 se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte vizarea permisului de armă pentru armele neletale supuse autorizării. (2) Organul de poliţie competent refuză vizarea permisului de armă în cazurile prevăzute la art. 58^2 şi 58^3 din Lege.Art. 49^3. - În situaţiile prevăzute la art. 58^2 alin. (1) lit. a), b), d), f) şi h) şi la art. 58^3 alin. (2) lit. a) şi e) din Lege sau, după caz, la art. 58^2 alin. (2) şi la art. 58^3 alin. (1) din Lege, organul de poliţie competent şi deţinătorul armei vor proceda potrivit art. 34 sau, după caz, art. 35."10. La capitolul II, la secţiunea a 14-a se introduce un nou articol, articolul 49^4, cu următorul cuprins:"Art. 49^4. - (1) Introducerea pe teritoriul României a armelor neletale supuse autorizării este interzisă, cu excepţia cazurilor în care titularul dreptului de port şi folosire a armelor face dovada deţinerii legale a acestora, respectiv că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociaţie sau un club de tir sportiv afiliat la Federaţia Română de Tir Sportiv ori Federaţia Română de Schi şi Biatlon sau, după caz, prezintă invitaţia unui colecţionar de arme român. (2) Persoana care face invitaţia pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (1) are obligaţia de a notifica şi de a înainta o copie a invitaţiei Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră înainte de sosirea invitatului. Invitaţia va cuprinde: datele de identificare a persoanei invitate, a armelor, cantitatea de muniţie introdusă, locul şi perioada în care se va desfăşura activitatea pe teritoriul României. (3) Prevederile art. 41 şi ale art. 42 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul introducerii pe teritoriul României a armelor neletale supuse notificării."11. Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 50. - (1) Străinul care doreşte să călătorească în România cu arme neletale supuse notificării, inclusiv cu muniţia aferentă, trebuie să solicite în prealabil, la reprezentanţa diplomatică sau la oficiul consular al României din statul în care se află, obţinerea avizului pentru introducerea armelor neletale pe teritoriul României, al cărui model este prezentat în anexa nr. 17, care se eliberează de către Inspectoratul General al Poliţiei Române. (2) Cererea prin care se solicită obţinerea avizului prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însoţită de următoarele documente: a) documentul de trecere a frontierei valabil, în copie şi în original; b) un document autentic prin care să se facă dovada deţinerii legale a armei pe teritoriul statului respectiv, dacă acest lucru este posibil; c) documentaţia tehnică a armei pe care solicitantul doreşte să o introducă pe teritoriul României; d) declaraţia scrisă în limba română sau însoţită de traducerea legalizată în limba română, privind necesitatea introducerii armei pe teritoriul României şi perioada de timp în care se află pe teritoriul României. (3) Reprezentanţa diplomatică sau oficiul consular verifică dacă este îndeplinită condiţia privind deţinerea legală a armei şi face menţiune în acest sens în cererea care se transmite Inspectoratului General al Poliţiei Române, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2) lit. d), respectiv de copiile documentelor prevăzute la alin. (2) lit. a) şi c)."12. Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 51. - (1) Pe baza documentelor primite potrivit art. 50 alin. (3), Inspectoratul General al Poliţiei Române verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege şi, în cazul în care nu au rezultat impedimente cu privire la introducerea armei în România, transmite reprezentanţei diplomatice sau oficiului consular avizul prevăzut la art. 50 alin. (1). În caz contrar, se comunică motivele care au stat la baza neacordării avizului. (2) Avizul de introducere a armelor neletale supuse notificării pe teritoriul României se acordă pentru o perioadă de maximum 30 de zile, fără posibilitatea prelungirii acesteia. (3) Introducerea pe teritoriul României a armelor neletale supuse notificării, de către persoanele prevăzute la art. 50 alin. (1), se permite de către organele poliţiei de frontieră numai în condiţiile prezentării avizului pentru introducerea armelor neletale pe teritoriul României."13. Articolul 52 se abrogă.14. La articolul 55, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) În cazul în care, la închiderea procedurii succesorale, moştenitorul care a devenit proprietar al armei doreşte să între în posesia acesteia, este necesar ca, pentru a o ridica de la armurier, să fie autorizat în condiţiile secţiunii 1 - în cazul armelor letale -, respectiv să fie autorizat ori să notifice organul de poliţie competent în condiţiile secţiunii a 13-a - în cazul armelor neletale."15. La capitolul III, titlul secţiunii 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"SECŢIUNEA 1Procedura de autorizare a persoanelor juridice pentru a deţine şi, după caz, a folosi arme letale şi arme neletale supuse autorizării, precum şi muniţiile corespunzătoare"16. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 56. - (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3) şi (4) din Lege, care doresc să deţină şi, după caz, să folosească arme letale şi arme neletale supuse autorizării, precum şi muniţiile corespunzătoare, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite organului de poliţie competent potrivit Legii autorizarea deţinerii sau, după caz, a folosirii armelor letale, a armelor neletale supuse autorizării şi a muniţiilor corespunzătoare. (2) În vederea autorizării corespunzătoare, persoana juridică interesată trebuie să depună o cerere la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află sediul, împreună cu următoarele documente, în original şi în copie: a) certificatul de înregistrare fiscală; b) actul constitutiv din care să rezulte faptul că, potrivit obiectului de activitate, urmează să deţină sau, după caz, să folosească arme şi muniţii; c) certificatul de omologare şi dovada deţinerii legale, la sediu sau, după caz, la punctele de lucru declarate conform legii, a spaţiului de depozitare a armelor şi a muniţiilor letale, dotat cu sisteme de asigurare a securităţii acestora avizate în condiţiile Legii nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare; d) avizul inspectoratului teritorial de muncă, pentru depozitele destinate păstrării muniţiei; e) contractele de muncă şi fişele posturilor persoanelor angajate ca armurieri, cu atribuţii de gestionare, administrare şi întreţinere a armelor, precum şi ale persoanelor care urmează să fie dotate cu arme şi muniţii pentru executarea atribuţiilor de serviciu; f) certificate de cazier judiciar pentru toţi conducătorii, asociaţii, administratorii şi celelalte persoane care urmează să desfăşoare activităţi ce implică accesul efectiv la arme şi muniţii; g) dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. e) şi g) din Lege, după caz, prin certificate de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, certificat medical şi fişă de examinare psihologică, pentru persoanele fizice care vor desfăşura activităţi ce implică accesul efectiv la arme şi muniţii, cu excepţia celor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. f); h) în cazul unei societăţi specializate de pază, contractul de prestări de servicii încheiat de aceasta potrivit Legii nr. 333/2003, cu modificările şi completările ulterioare, din care să rezulte faptul că urmează să desfăşoare una dintre activităţile prevăzute la art. 79 alin. (2) din Lege, care necesită folosirea de arme letale sau arme neletale supuse autorizării, respectiv a muniţiilor corespunzătoare, precum şi plan de pază aprobat de structura de ordine publică din cadrul organului de poliţie competent teritorial, anexat la fiecare contract de prestări de servicii pentru pază şi protecţie, în care este menţionat în mod obligatoriu numărul de posturi pentru care se solicită pază înarmată; i) în cazul persoanelor juridice care deţin poligoane de tragere în condiţiile art. 85 din Lege, planul de dotare cu arme şi muniţii, întocmit în condiţiile legii; j) dovada achitării tarifului prevăzut de lege pentru prestarea serviciului solicitat; k) împuternicire de reprezentare din partea persoanei juridice în cauză cu privire la persoana care depune documentele şi solicită autorizaţia."17. La articolul 58, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 58. - (1) În cazul în care, din analiza documentelor prevăzute la art. 56 alin. (2), precum şi a celorlalte verificări de specialitate efectuate de organele de poliţie, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Lege, autoritatea competentă eliberează autorizaţia de procurare a armelor letale sau a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a muniţiei corespunzătoare, al cărei model este prezentat în anexa nr. 18, numai pentru acele arme şi muniţii care necesită deţinerea şi, după caz, folosirea pentru desfăşurarea activităţilor specifice domeniilor incluse în obiectul de activitate al persoanei juridice solicitante."18. La articolul 59, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 59. - (1) După procurarea armelor letale sau a armelor neletale supuse autorizării şi a muniţiei pentru care a primit autorizaţie în condiţiile art. 58 alin. (1), reprezentantul persoanei juridice are obligaţia să se prezinte, în termen de 10 zile, la organul de poliţie competent, cu acestea, împreună cu documentul original care atestă procurarea acestora în condiţiile legii, cărţile de identitate ale armelor, atunci când acestea au fost procurate din România, precum şi cu autorizaţia de procurare completată în mod corespunzător pe verso de armurierul de la care le-a procurat, în vederea eliberării autorizaţiei de deţinere, al cărei model este prezentat în anexa nr. 19, sau, după caz, a autorizaţiei de folosire, al cărei model este prezentat în anexa nr. 20."19. La articolul 61, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 61. - (1) Persoana juridică autorizată în condiţiile prezentei secţiuni să deţină sau să folosească arme letale sau arme neletale supuse autorizării poate depune spre păstrare, cu titlu temporar sau permanent, armele, precum şi muniţia deţinută la un alt armurier autorizat în acest sens."20. La capitolul III, titlul secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 2-aProcedura de autorizare a persoanelor juridice pentru a deţine şi, după caz, a folosi arme şi muniţii neletale supuse notificării"21. La articolul 65, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 65. - (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3), (4) şi (5) din Lege, care doresc să deţină şi, după caz, să folosească arme şi muniţii neletale supuse notificării, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite în prealabil organului de poliţie competent potrivit Legii eliberarea certificatului de deţinător pentru arme şi muniţii neletale, prevăzut în anexa nr. 23. (2) În vederea obţinerii certificatului prevăzut la alin. (1), persoana juridică interesată trebuie să depună la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află sediul o notificare referitoare la intenţia de procurare a armelor şi muniţiilor neletale supuse notificării, însoţită de documentele prevăzute la art. 56 alin. (2) lit. a)-f) şi h) -i), cu excepţia certificatelor de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor."22. La articolul 69, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Depozitele destinate păstrării unei cantităţi de muniţii mai mari de 15.000 de cartuşe pot fi amplasate, cu avizul inspectoratului teritorial de muncă, numai în afara imobilelor cu destinaţie de locuinţă, spaţii comerciale sau spaţii productive."23. La capitolul III, titlul secţiunii a 6-a se modifică şi va avea următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 6-aProcedura de viză a autorizaţiilor de deţinere sau de folosire a armelor letale şi a armelor neletale, respectiv a muniţiilor corespunzătoare, precum şi a autorizaţiilor de funcţionare a poligoanelor de tragere"24. La articolul 77, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 77. - (1) Autorizaţiile de deţinere sau de folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a muniţiilor corespunzătoare, precum şi de funcţionare a poligoanelor de tragere, respectiv certificatele de deţinător pentru arme neletale supuse notificării, au o valabilitate iniţială de 2 ani şi se vizează la fiecare 2 ani."25. La articolul 79, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 79. - (1) Persoanele juridice pot fi autorizate de structura de arme din cadrul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi au sediul ori, după caz, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române să organizeze cursuri de iniţiere şi pregătire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii pentru cunoaşterea legislaţiei şi a modului de folosire a armelor şi muniţiilor prevăzute de Lege."26. Articolul 96 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 96. - (1) Evidenţa armelor şi muniţiilor produse, asamblate, modificate, prelucrate, casate sau distruse de armurier se ţine de către personalul anume desemnat, într-un registru de evidenţă a produselor finite, numerotat şi înregistrat la organele de poliţie competente, în care se vor menţiona: numărul curent şi felul operaţiunii, categoria din care face parte arma conform anexei la Lege, tipul armei, marca, marcajul armei şi seriile componentelor acesteia, calibrul, data intrării armei în magazie, numele, prenumele şi funcţia celui care a predat-o şi semnătura acestuia, numele, prenumele şi funcţia celui care a primit arma şi semnătura acestuia. (2) Fiecare armă ca produs finit trebuie să aibă, la ieşirea din magazia de produse finite, certificat de omologare în baza căruia se eliberează cartea de identitate de către autoritatea prevăzută de lege, în condiţiile prevăzute la secţiunea a 2-a. (3) În cazul operaţiunilor de casare şi distrugere a armelor se vor menţiona numele persoanelor fizice sau juridice de la care provin armele, marca, seria şi calibrul acestora, precum şi numărul acordului în baza căruia s-a efectuat operaţiunea. (4) Operaţiunile de casare şi distrugere a armelor se efectuează de către armurierii autorizaţi numai după notificarea prealabilă a structurilor de poliţie competente teritorial care vor desemna un reprezentant în comisia de casare, respectiv de distrugere a bunurilor. (5) Acordul de efectuare a operaţiunii de casare sau distrugere eliberat de structurile de poliţie competente conţine datele de identificare a armei, a titularului dreptului şi operaţiunea ce urmează a fi efectuată, urmând a fi completat pe verso, de către armurierul care a efectuat operaţiunea, cu datele de identificare, data la care a fost efectuată operaţiunea şi numărul de înregistrare a acesteia în evidenţele proprii, şi constituie actul în baza căruia se va efectua radierea din documentul care atestă deţinerea, respectiv portul şi folosirea armei în cauză."27. La articolul 106, litera a) a alineatului (2) şi alineatul (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) pentru toate persoanele care au sau urmează să aibă calitatea de asociat sau administrator al societăţii comerciale: actele de identitate, certificatele de cazier judiciar şi certificatele de cazier fiscal;....................................................................... (3) Se exceptează de la obligativitatea prezentării documentelor prevăzute la alin. (2) lit. b) asociaţii din cadrul persoanelor juridice care sunt titulare ale dreptului de deţinere sau de port şi folosire a armelor şi muniţiilor, în condiţiile legii, şi care solicită includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme şi muniţii."28. La articolul 108, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Pentru obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) sau, după caz, pentru completarea acesteia, armurierul trebuie să depună o cerere în care se precizează categoria de operaţiuni pe care urmează să le deruleze, însoţită de următoarele documente: a) dovada înmatriculării societăţii în registrul comerţului şi actul constitutiv în care să fie menţionate, la obiectul de activitate, operaţiunile pe care urmează să le deruleze potrivit cererii; b) dovada deţinerii legale la sediu sau, după caz, la punctele de lucru declarate conform legii a unei clădiri sau a unui spaţiu distinct şi special amenajat, destinat efectuării operaţiunilor din categoria menţionată în cerere, a unui alt spaţiu destinat exclusiv depozitării armelor, precum şi a unui spaţiu suplimentar destinat exclusiv depozitării muniţiilor, capselor sau pulberilor pentru muniţie, spaţii dotate cu sisteme de asigurare a securităţii acestora, avizate de organele de poliţie competente; c) avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru spaţiile destinate depozitării muniţiilor, capselor sau pulberilor pentru muniţie; d) în cazul armurierilor care doresc să desfăşoare operaţiuni de reparare, verificare şi efectuare a inspecţiilor tehnice ale armelor, dovada deţinerii legale a instrumentelor destinate reparării, omologate în condiţiile legii, precum şi, după caz, dovada deţinerii legale de poligoane pentru verificarea armelor, care să fie, de asemenea, omologate; e) în cazul armurierilor care doresc să desfăşoare activităţi de transport cu arme şi muniţii, dovada deţinerii legale a mijloacelor de transport având această destinaţie, omologate în condiţiile legii; f) în cazul armurierilor care doresc să desfăşoare activităţi de producere a armelor letale şi neletale, precum şi a componentelor pentru acestea, dovada deţinerii legale a spaţiilor şi a utilajelor destinate producţiei, omologate în condiţiile legii; g) documentele prevăzute la art. 106 alin. (2) lit. b), pentru personalul angajat care va desfăşura activităţi ce implică accesul efectiv la arme şi muniţii; h) împuternicire de reprezentare din partea societăţii în cauză cu privire la persoana care depune documentele; i) dovada achitării taxelor stabilite de lege pentru autorizare."29. La articolul 115, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 115. - (1) Evidenţa operaţiunilor de reparare şi verificare a armelor sau a pieselor primite în acest scop, respectiv de efectuare a inspecţiilor tehnice trebuie ţinută zilnic de armurierii autorizaţi, în registrul de evidenţă, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele rubrici: numărul curent, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care a depus arme pentru reparare, verificare ori pentru efectuarea inspecţiei tehnice, numărul şi seria permisului de armă sau, după caz, ale autorizaţiei de deţinere ori de folosire sau ale certificatului de deţinător al persoanei fizice ori juridice, data depunerii armei, datele de identificare a armei, denumirea reparaţiei efectuate, data restituirii armei, numărul documentului eliberat ca urmare a efectuării operaţiunii de reparare, verificare sau inspecţie tehnică, semnătura, semnătura de recepţie a armei, observaţii."30. Articolul 117 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 117. - Evidenţa operaţiunilor de import-export, respectiv transfer cu arme şi muniţii trebuie ţinută în registre constituite în condiţiile prevăzute la art. 114, care vor cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, operaţiunea, numărul şi data eliberării avizului de import-export acordat de către organele de poliţie competente, cantitatea de arme sau de muniţii care fac obiectul operaţiunii de import-export ori transfer, precum şi categoria din care fac parte şi caracteristicile acestora, conform anexei la Lege, denumirea şi adresa partenerului străin de la care importă armele ori muniţiile sau, după caz, căruia îi sunt destinate, data efectuării operaţiunii, iar în privinţa importurilor se vor menţiona: denumirea persoanei juridice din România, beneficiară a importului, sediul acesteia, numărul şi data autorizării ei de către organele de poliţie, numărul şi seria certificatului de atestare a îndeplinirii condiţiilor de omologare."31. La articolul 126, după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:"f^1) neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la organul competent de poliţie, în condiţiile art. 48^4;".32. La articolul 126, după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:"p) nerespectarea obligaţiei armurierilor autorizaţi de a notifica structurile de poliţie competente teritorial cu privire la efectuarea operaţiunilor de casare sau distrugere a armelor, prevăzută de art. 96 alin. (4)."33. Articolul 127 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 127. - Contravenţiile prevăzute la art. 126 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, cele prevăzute la lit. c), f^1) şi g); b) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), e) şi f); c) cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. j), k), m), n), o) şi p); d) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. h), i) şi l); e) cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, cea prevăzută la lit. a)."  +  Articolul II (1) Societăţile comerciale autorizate pentru deţinerea, folosirea sau, după caz, desfăşurarea operaţiunilor cu arme şi muniţii au obligaţia ca în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri să ia măsurile necesare în vederea obţinerii avizului inspectoratului teritorial de muncă, pentru spaţiile destinate depozitării muniţiilor, precum şi pentru spaţiile destinate exclusiv depozitării capselor sau pulberilor. (2) La împlinirea termenului de un an, dreptul de deţinere, folosire sau, după caz, de desfăşurare a operaţiunilor cu arme şi muniţii se suspendă până la obţinerea avizului prevăzut la alin. (1).  +  Articolul III (1) În vederea eliberării permisului de armă sau, după caz, înscrierii armei în permisul de armă, posesorii armelor neletale supuse autorizării, prevăzuţi la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, trebuie să prezinte autorităţilor competente potrivit legii un dosar care va cuprinde documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-e) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, precum şi următoarele: a) certificatul de deţinător; b) permisul de armă, în original şi în copie, atunci când este cazul; c) dovada achitării taxelor prevăzute de lege pentru eliberarea unui nou permis de armă sau, după caz, înscrierii armei în permis. (2) Dacă în certificatul de deţinător nu sunt înscrise menţiuni referitoare la alte arme neletale, din categoria celor supuse notificării, se procedează la anularea acestuia prin aplicarea ştampilei "ANULAT", odată cu eliberarea permisului de armă sau, după caz, înscrierea armei în permisul de armă.  +  Articolul IVÎn termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va proceda la actualizarea unor date în Registrul Naţional al Armelor, necesare îndeplinirii atribuţiilor legale privind gestionarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 295/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin modificarea corespunzătoare a Ordinului ministrului de stat, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 389/2004 privind organizarea şi funcţionarea Registrului Naţional al Armelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 2 februarie 2005.  +  Articolul VHotărârea Guvernului nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:─────────────────p. Ministrul internelorşi reformei administrative,Paul Victor Dobre,secretar de statBucureşti, 20 august 2008.Nr. 895.___________