DECIZIE nr. 413 din 10 aprilie 2008referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 21 mai 2008
Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Ninosu - judecătorIon Predescu - judecătorTudorel Toader - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorAugustin Zegrean - judecătorIon Tiucă - procurorIoana Marilena Chiorean - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cătălina Ioana Barbu în Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, asistat de avocat Viorica Suciu, cu împuternicire avocaţială depusă în şedinţă, precum şi partea Marius Cătălin Barbu, reprezentat de avocat Ştefania Ricman, cu împuternicire avocaţială depusă în şedinţă. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Apărătorul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, considerând că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), ale art. 20 şi ale art. 148 din Constituţie, raportate la Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2.201/2003, care stabileşte o altă competenţă de soluţionare a litigiilor privind divorţul.Avocatul părţii Marius Cătălin Barbu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, pe de-o parte, prevederile comunitare în materia divorţului nu sunt contrare reglementării interne, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 20 din Constituţie nu sunt aplicabile, deoarece în speţă nu se pune în discuţie încălcarea drepturilor sau a libertăţilor fundamentale. Depune şi concluzii scrise în acest sens.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 ca fiind inadmisibilă, deoarece aceste dispoziţii nu au legătură cu cauza. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 607 din Codul de procedură civilă, consideră că aceasta este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 14.478/302/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioana Cătălina Barbu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni de divorţ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât părţile nu au şi nu au avut domiciliul în ţară, situaţie în care, potrivit Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, competenţa de judecare a acţiunii de desfacere a căsătoriei revine instanţei de la domiciliul părţilor, respectiv unei instanţe din Austria.Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, garantează respectarea normelor de competenţă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să încalce prevederile constituţionale referitoare la aplicarea tratatelor internaţionale privind drepturile omului sau reglementările comunitare cu caracter obligatoriu.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:- Art. 151 pct. 1: "Instanţele române sunt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept internaţional privat referitoare la:1. acte de stare civilă întocmite în România şi care se referă la persoane domiciliate în România, cetăţeni români sau străini fără cetăţenie.";- Art. 155: "În cazul în care instanţele române sunt competente, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, şi nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită să soluţioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competenţă materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau la Tribunalul municipiului Bucureşti.";- Art. 607 din Codul de procedură civilă: "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul."Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică aceste dispoziţii prin prisma faptului că încalcă prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene şi, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie, ar trebui aplicată cu prioritate norma comunitară. Curtea constată că aceste aspecte nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci ţin de aplicarea legii de către instanţa de judecată, neintrând în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.II. Referitor la dispoziţiile art. 607 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea reprezintă norme procedurale de stabilire a competenţei în materia divorţului, norme care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa de stabilire a legiuitorului, cu respectarea celorlalte prevederi şi principii din Constituţie. Astfel, legiuitorul a stabilit că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, iar dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul. Această competenţă teritorială nu este una alternativă, ci reclamantul trebuie să respecte ordinea impusă de dispoziţia legală, ceea ce nu este de natură să încalce nicio prevedere din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Cătălina Ioana Barbu în Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 607 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean----------
| EMITENT |
Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Ninosu - judecătorIon Predescu - judecătorTudorel Toader - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorAugustin Zegrean - judecătorIon Tiucă - procurorIoana Marilena Chiorean - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cătălina Ioana Barbu în Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, asistat de avocat Viorica Suciu, cu împuternicire avocaţială depusă în şedinţă, precum şi partea Marius Cătălin Barbu, reprezentat de avocat Ştefania Ricman, cu împuternicire avocaţială depusă în şedinţă. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Apărătorul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, considerând că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), ale art. 20 şi ale art. 148 din Constituţie, raportate la Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2.201/2003, care stabileşte o altă competenţă de soluţionare a litigiilor privind divorţul.Avocatul părţii Marius Cătălin Barbu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, pe de-o parte, prevederile comunitare în materia divorţului nu sunt contrare reglementării interne, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 20 din Constituţie nu sunt aplicabile, deoarece în speţă nu se pune în discuţie încălcarea drepturilor sau a libertăţilor fundamentale. Depune şi concluzii scrise în acest sens.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 ca fiind inadmisibilă, deoarece aceste dispoziţii nu au legătură cu cauza. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 607 din Codul de procedură civilă, consideră că aceasta este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 14.478/302/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioana Cătălina Barbu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni de divorţ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât părţile nu au şi nu au avut domiciliul în ţară, situaţie în care, potrivit Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, competenţa de judecare a acţiunii de desfacere a căsătoriei revine instanţei de la domiciliul părţilor, respectiv unei instanţe din Austria.Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, garantează respectarea normelor de competenţă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să încalce prevederile constituţionale referitoare la aplicarea tratatelor internaţionale privind drepturile omului sau reglementările comunitare cu caracter obligatoriu.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:- Art. 151 pct. 1: "Instanţele române sunt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept internaţional privat referitoare la:1. acte de stare civilă întocmite în România şi care se referă la persoane domiciliate în România, cetăţeni români sau străini fără cetăţenie.";- Art. 155: "În cazul în care instanţele române sunt competente, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, şi nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită să soluţioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competenţă materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau la Tribunalul municipiului Bucureşti.";- Art. 607 din Codul de procedură civilă: "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul."Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică aceste dispoziţii prin prisma faptului că încalcă prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene şi, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie, ar trebui aplicată cu prioritate norma comunitară. Curtea constată că aceste aspecte nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci ţin de aplicarea legii de către instanţa de judecată, neintrând în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.II. Referitor la dispoziţiile art. 607 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea reprezintă norme procedurale de stabilire a competenţei în materia divorţului, norme care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa de stabilire a legiuitorului, cu respectarea celorlalte prevederi şi principii din Constituţie. Astfel, legiuitorul a stabilit că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, iar dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul. Această competenţă teritorială nu este una alternativă, ci reclamantul trebuie să respecte ordinea impusă de dispoziţia legală, ceea ce nu este de natură să încalce nicio prevedere din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Cătălina Ioana Barbu în Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 607 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2008.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean----------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari