CONDIŢII TEHNICE ŞI COMERCIALE din 19 decembrie 2007 de implementare a portabilitătii numerelor*)
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 44 bis din 18 ianuarie 2008



    --------- Notă *) Adoptate prin Decizia nr. 3.444/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2008.

    ANEXĂ

    CONDIЭIILE TEHNICE ЫI COMERCIALE DE IMPLEMENTARE A PORTABILITĂЭII NUMERELOR

    1. 1. INTRODUCERE

      1. 1.1. ConsideraЮii generale

        Portabilitatea numerelor reprezintă posibilitatea unui abonat de a-Ьi păstra numărul de telefon, la cerere, atunci când schimbă furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului.

        În vederea implementării portabilităЮii numerelor, furnizorii de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului trebuie să ia unele măsuri specifice de natură tehnică, operaЮională Ьi administrativă. Mai mult, toate aceste măsuri trebuie coordonate la nivel naЮional.

        CondiЮiile tehnice Ьi comerciale de implementare a portabilităЮii numerelor, denumite în continuare condiЮiile tehnice Ьi comerciale, se aplică atât furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului care au obligaЮia de a oferi abonaЮilor lor, la cerere, portabilitatea numerelor geografice sau nongeografice, după caz, cât Ьi furnizorilor de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului care originează apeluri. Prezentul document stabileЬte un set de reguli ce trebuie respectate în vederea realizării procesului de portare Ьi rutării apelurilor către numerele portate, în mod armonizat, la nivel naЮional.

      2. 1.2. DefiniЮii Ьi abrevieri

        1. 1.2.1. DefiniЮii

          Următorii termeni se definesc astfel:

          1. a) comutator de serviciu – comutatorul care realizează interogarea bazei de date operaЮionale pentru a determina dacă un număr este portat Ьi pentru a extrage numărul de rutare;

          2. b) gateway – comutatorul la nivelul căruia se realizează interconectarea între două reЮele publice de comunicaЮii electronice;

          3. c) bază de date operaЮională – baza de date ce conЮine numerele portate Ьi numerele de rutare asociate. Baza de date operaЮională este interogată în timp real de către furnizori prin sistemul de semnalizare pentru a extrage informaЮia de rutare către reЮeaua acceptoare.

          În cuprinsul condiЮiilor tehnice Ьi comerciale sunt aplicabile definiЮiile prevăzute la art.

          2 din Decizia preЬedintelui AutorităЮii NaЮionale de Reglementare în ComunicaЮii nr. 144/EN/2006 privind implementarea portabilităЮii numerelor, modificată Ьi completată prin Decizia

          preЬedintelui AutorităЮii NaЮionale pentru Reglementare în ComunicaЮii Ьi Tehnologia InformaЮiei nr. 3.443/2007.

        2. 1.2.2. Abrevieri

          În cuprinsul condiЮiilor tehnice Ьi comerciale sunt utilizate următoarele abrevieri:

          1. 1. FA – furnizor acceptor;

          2. 2. FD – furnizor donor;

          3. 3. FDi – furnizor donor iniЮial;

          4. 4. A – abonat;

          5. 5. CAA – cerere anulare abonat;

          6. 6. CPA – cerere portare abonat;

          7. 7. AF – alЮi furnizori de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului care sunt implicaЮi în implementarea portabilităЮii numerelor, dar nu au, la un anumit moment, calitatea de FA sau FD;

          8. 8. BDC – bază de date centralizată;

          9. 9. OpBDC – operatorul bazei de date centralizate;

          10. 10. LURN – licenЮă de utilizare a resurselor de numerotaЮie;

          11. 11. ACQ – All Call Query;

          12. 12. BDOp – baza de date operaЮională;

          13. 13. CdPA – called party address;

          14. 14. CgPA – calling party address;

          15. 15. CdPN – Called Party Number;

          16. 16. CLI – Calling Line Identity;

          17. 17. COLP – Connected Line Presentation;

          18. 18. DN – Directory Number;

          19. 19. FO – furnizor care originează apelul;

          20. 20. FT – furnizor care realizează tranzitul;

          21. 21. FTI – furnizor care realizează tranzitul internaЮional (furnizorul care operează comutatorul (gateway-ul) pentru traficul internaЮional);

          22. 22. FV – furnizor vizitat;

          23. 23. FI – furnizor internaЮional;

          24. 24. GW – gateway;

          25. 25. GMSC – gateway MSC;

          26. 26. HLR – Home Location Register;

          27. 27. IAM – Initial Address Message;

          28. 28. IN – Intelligent Network;

          29. 29. MAP – Mobile Application Part;

          30. 30. MATF – Mobile Application Part Termination Function;

          31. 31. MNP – Mobile Number Portability;

          32. 32. MMS – Multimedia Message Service;

          33. 33. MMSC – Multimedia Message Service Centre;

          34. 34. MSC – Mobile Switching Center;

          35. 35. MSISDN – Mobile Station ISDN;

          36. 36. MSRN – Mobile Station Routing Number;

          37. 37. NP – Number Portability;

          38. 38. OR – Onward Routing;

          39. 39. PI – Point of Interconnection;

          40. 40. RN – Routing Number;

          41. 41. SCCP – Signaling Connection Control Part;

          42. 42. SMS – Short Message Service;

          43. 43. SMSC – Short Message Service Centre;

          44. 44. SMS-GMSC – gateway for SMS;

          45. 45. SRF – Signaling Relay Function;

          46. 46. SRI_SM – Signaling Relay Information for Short Message;

          47. 47. SRI_SM ACK – Signaling Relay Function for Short Message Acknowledged;

          48. 48. TLE – Terminal Local Exchange;

          49. 49. VLR – Visitor Location Register;

          50. 50. VMSC – Visited MSC.

      3. 1.3. Standarde Ьi recomandări

        În cuprinsul condiЮiilor tehnice Ьi comerciale de implementare a portabilităЮii numerelor au fost avute în vedere următoarele standarde Ьi recomandări de referinЮă:

        1. 1. ETSI TR 101 119 – Network Aspects (NA); High level description of number portability;

        2. 2. ETSI TR 102 081 – Network Aspects (NA); Number Portability Task Force (NPTF); Signalling requirements for number portability;

        3. 3. ETSI EN 301 716 – Digital cellular telecommunications system (Phase 2+); Support of Mobile Number Portability (MNP); Technical Realisation;

        4. 4. ITU-T Q.763 – Signalling system No.7 – ISDN User Part Formats and Codes;

        5. 5. ITU-T I.130 – Method for the characterization of telecommunication services

          supported by an ISDN and network capability of an ISDN;

        6. 6. ITU-T Q.850 – Usage of cause and location in the Digital Subscriber Signalling System No.1 and the Signalling System No.7 User Part;

        7. 7. ETSI TS 123 140 – Digital Cellular Telecommunications System (Phase 2+); Universal Mobile Telecommunications System (UMTS); Multimedia Messaging Service (MMS), Functional description; Stage 2 (3 GPP TS 23.140).

    2. 2. CEREREA DE PORTARE

      1. 2.1. Descrierea serviciului

        Schimbarea furnizorului de servicii de telefonie destinate publicului de către un abonat nu implică în mod automat Ьi portarea numărului. Portarea numărului se realizează numai la cererea expresă a abonatului prin depunerea unei cereri de portare. Cererea de portare reprezintă în acelaЬi timp documentul prin care solicitantul împuterniceЬte (mandatează) FA să efectueze toate demersurile pentru rezilierea contractului între abonatul care solicită portarea Ьi FD cu privire la furnizarea serviciilor de telefonie prin intermediul numărului respectiv.

        La portarea unui număr, raporturile contractuale între abonat Ьi FD cu privire la furnizarea de servicii de telefonie prin intermediul numărului respectiv încetează.

        Contractul cu FD va înceta la data realizării portării. Rezilierea contractului între abonat Ьi FD se va realiza cu respectarea condiЮiilor prevăzute în contractul respectiv. Solicitantul are obligaЮiile prevăzute în contractul cu FD, născute Ьi neexecutate anterior încetării acestuia.

        În urma portării, solicitantul va păstra numărul, iar serviciul va fi oferit de FA pe baza unui contract încheiat cu abonatul. Anterior finalizării procesului de portare, FA încheie un contract de furnizare a serviciilor prin intermediul numărului portat cu abonatul.

        După primirea cererii de portare, FA iniЮiază Ьi urmăreЬte derularea procesului de portare asigurând informarea abonatului care a solicitat portarea.

      2. 2.2. Cererea de portare

        FA este responsabil pentru realizarea procesului de portare.

        FA nu poate refuza realizarea portării decât în cazul în care refuză conectarea solicitantului Ьi furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului către acesta, în condiЮiile prevăzute de dispoziЮiile legale.

        Cererea de portare conЮine informaЮii referitoare la abonatul care solicită portarea Ьi la numărul/numerele pentru care se solicită portarea, precum Ьi informaЮii cu privire la desfăЬurarea procesului de portare Ьi la implicaЮiile portării asupra furnizării serviciilor.

        Formatul-tip al cererii de portare este prevăzut în anexa 1, care face parte integrantă din condiЮiile tehnice Ьi comerciale.

        Având în vedere că în unele cazuri portarea poate fi refuzată, este necesar ca la depunerea cererii de portare să fie verificate cât mai multe dintre condiЮiile de portare. Astfel, FA va efectua următoarele verificări pentru validarea cererii de portare:

        • dacă persoana care solicită portarea este titularul contractului de furnizare a serviciului sau reprezentantul legal al acestuia;

        • dacă numărul/numerele pentru care se solicită portarea face/fac obiectul contractului încheiat între abonat Ьi FD;

        • dacă numărul/numerele pentru care se solicită portarea face/fac parte din blocurile de numere care pot fi portate.

        Pentru a obЮine toate informaЮiile necesare (prin completarea cererii de portare de către abonat) Ьi pentru a stabili autenticitatea informaЮiilor în vederea validării cererii, FA poate verifica documente de identitate, facturi, declaraЮii pe propria răspundere, iar, în cazul portării numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă, FA poate verifica seria cartelei SIM sau numărul care face obiectul cererii de portare pe baza CLI (în cazul numerelor utilizate pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă pentru care plata apelurilor se realizează în avans) etc.

        Procedura de depunere Ьi de validare a cererii de portare va fi stabilită de fiecare furnizor de servicii de telefonie destinate publicului Ьi va fi pusă de acesta la dispoziЮia publicului.

        FA va conveni cu abonatul intervalul în care se poate realiza portarea numărului/numerelor. Intervalul de portare este de 3 zile, de regulă, între ziua a 7-a Ьi ziua a 9-a de la data depunerii cererii.

        Intervalul de portare poate fi stabilit la o dată ulterioară zilei a 9-a, numai dacă abonatul solicită ca portarea să se realizeze într-un termen mai lung sau dacă FA, de regulă, realizează conectarea abonatului Ьi începe furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului într-un termen mai lung. Termenul maxim de portare este de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de portare.

        Momentul portării va fi de forma „an, lună, zi, oră”.

        După validarea cererii de portare, FA va transmite în format electronic BDC informaЮiile necesare realizării procesului de portare, conform prezentului document. O copie a cererii de portare va fi pusă la dispoziЮia FD numai la cererea motivată a acestuia, în cazuri bine justificate, precum primirea unor cereri de portare considerate abuzive. CorespondenЮa va fi

        transmisă prin poЬtă, fax sau e-mail. FA va transmite FD o copie a cererii de portare în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii unei solicitări în acest sens.

        În cazul realizării unei portări abuzive, abonatul este portat înapoi la FD, iar FA va achita FD costurile determinate de portarea numărului Ьi va fi responsabil de eventualele daune cauzate abonatului.

        FA are obligaЮia de a Юine o evidenЮă a cererilor de portare refuzate sau nevalidate, precizându-se, pentru fiecare caz în parte, motivele respingerii cererii de portare. FA are obligaЮia de a pune la dispoziЮia AutorităЮii NaЮionale pentru Reglementare în ComunicaЮii Ьi Tehnologia InformaЮiei, denumită în continuare ANRCTI, această evidenЮă, la cerere.

        FA are obligaЮia de a informa abonatul, după primirea confirmării FD, cu privire la momentul realizării portării numărului, cu cel puЮin 24 de ore în avans faЮă de momentul stabilit pentru realizarea portării.

        Cererea de portare poate fi anulată numai de către titularul contractului de furnizare a serviciului, prin depunerea unei cereri în acest sens (cerere de anulare), cel mai târziu cu 24 de ore înainte de momentul stabilit pentru realizarea portării. Formatul-tip al cererii de anulare este prevăzut în anexa 1a, care face parte integrantă din condiЮiile tehnice Ьi comerciale.

        Dacă solicitantul intenЮionează să renunЮe la portare după acest moment, portarea va fi finalizată. Revenirea la FD se va realiza prin iniЮierea, la cererea abonatului, a unui nou proces de portare (cererea de portare se depune la FD care devine astfel FA).

        În situaЮia în care abonatul solicită modificarea cererii de portare, cererea iniЮială va fi anulată Ьi va fi iniЮiat un nou proces de portare.

        Pot face obiectul unei cereri de portare:

        1. a) numerele individuale asignate abonaЮilor (pentru servicii de voce, fax sau transmisiuni de date);

        2. b) numerele multiple sau tranЬele de numere asignate abonaЮilor.

        Abonatul care solicită portarea va completa câte o cerere în fiecare din cazurile următoare:

        1. 1. portarea unui număr individual;

        2. 2. portarea mai multor numere individuale pe care doreЬte să le porteze împreună;

        3. 3. portarea unei tranЬe de numere.

        Dacă un abonat solicită portarea mai multor numere individuale Ьi completează o singură cerere trebuie să menЮioneze în cerere dacă acceptă sau nu ca portarea să fie realizată parЮial, numai pentru o parte din numerele incluse în cerere. În cadrul procesului

        administrativ de portare, FA va transmite FD o singură cerere (CPF) care va include toate numerele ce urmează a fi portate.

    3. 3. SPECIFICAЭII TEHNICE PENTRU IMPLEMENTAREA PORTABILITĂЭII NUMERELOR

      1. 3.1. Prevederi generale

        SpecificaЮiile tehnice cuprind cerinЮele impuse furnizorilor de reЮele Ьi de servicii de comunicaЮii electronice în vederea rutării apelurilor Ьi a altor mesaje (mesaje ce nu sunt legate de stabilirea apelurilor) în condiЮiile implementării portabilităЮii numerelor.

        SpecificaЮiile tehnice includ:

        1. a) obligaЮiile furnizorilor de reЮele Ьi servicii de comunicaЮii electronice cu privire la implementarea portabilităЮii numerelor;

        2. b) descrierea detaliată a portabilităЮii numerelor, în funcЮie de categoriile de numere portabile;

        3. c) rutarea apelurilor, în condiЮiile implementării portabilităЮii numerelor;

        4. d) numerele de rutare, modurile de transmitere Ьi formatul informaЮiilor de rutare la interfeЮele tehnice dintre reЮele;

        5. e) implicaЮiile portabilităЮii numerelor asupra calităЮii serviciilor furnizate;

        6. f) implicaЮiile portabilităЮii numerelor asupra serviciilor conexe serviciului furnizat;

        7. g) informaЮiile schimbate prin intermediul interfeЮei administrative necesare pentru actualizarea informaЮiilor de rutare.

      2. 3.2. ObligaЮiile furnizorilor de reЮele Ьi servicii de comunicaЮii electronice cu privire la implementarea portabilităЮii numerelor

        Pentru implementarea portabilităЮii numerelor, furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au două categorii de obligaЮii:

        1. 1. de a asigura abonaЮilor, la cerere, posibilitatea de portare a numerelor asignate;

        2. 2. de a ruta apelurile către numerele portate.

          Doar furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului le revine obligaЮia de a asigura propriilor abonaЮi posibilitatea de a-Ьi păstra numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului. În acest sens, este necesară delimitarea furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului de alЮi furnizori de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului. Conform prevederilor legale, caracteristicile serviciului de telefonie destinat publicului sunt:

          1. a) permite iniЮierea Ьi primirea apelurilor naЮionale Ьi internaЮionale;

          2. b) permite accesul la serviciile de urgenЮă;

          3. c) utilizează numere din Planul naЮional de numerotaЮie (PNN) ori dintr-un plan internaЮional de numerotaЮie.

        FA trebuie să deЮină LURN pentru categoria de resurse de numerotaЮie din care fac parte numerele pe care intenЮionează să le primească în urma procesului de portare.

        Pentru a fi posibilă rutarea apelurilor la destinaЮie, FA trebuie să aibă încheiate acorduri de interconectare cu FD cărora li s-au alocat prin licenЮă blocurile de numere din care fac parte numerele pe care intenЮionează să le primească în urma procesului de portare.

        Furnizorii care au obligaЮii de a asigura rutarea apelurilor către numerele portate sunt:

        1. a) furnizorii care au obligaЮia de a oferi abonaЮilor proprii serviciul de portabilitate a numerelor (FD, FA);

        2. b) alЮi furnizori care originează apeluri către numere din PNN care fac parte din blocurile de numere portabile:

          1. 1. furnizorii de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului, cărora li s-au alocat blocuri de numere din PNN, dar nu au obligaЮia de a asigura portarea numerelor pentru abonaЮii proprii;

          2. 2. furnizorii care oferă servicii de transport la nivel naЮional (prin intermediul procedurii de selectare a transportatorului cu sau fără ton intermediar Ьi a procedurii de preselectare a transportatorului realizată prin intermediul indicativelor de selectare a transportatorilor);

          3. 3. furnizorii care oferă servicii prin intermediul numerelor naЮionale nongeografice din domeniile 0Z = 08 Ьi 0Z = 09;

          4. 4. furnizorii care operează comutatoare sau elemente echivalente (gateway) în care ajung apelurile internaЮionale ce urmează a fi terminate în reЮele publice de comunicaЮii electronice de pe teritoriul României.

        Respectarea obligaЮiilor privind implementarea portabilităЮii numerelor este condiЮionată de existenЮa unor acorduri de interconectare directă sau prin tranzit sau a unor acorduri comerciale de alt tip, pentru categoriile de resurse de numerotaЮie portabile, între furnizorii implicaЮi în portarea numerelor (furnizorul care originează apeluri, FA, FD, furnizorul de tranzit sau un alt furnizor terЮ).

      3. 3.3. Descrierea serviciului de portabilitate a numerelor

        Portabilitatea numerelor se oferă pentru numerele din PNN definite în conformitate cu Recomandarea ITU-T E.164 – Planul internaЮional de numerotaЮie pentru servicii publice de telecomunicaЮii. Sunt portabile numerele din următoarele categorii de resurse de numerotaЮie din PNN:

        1. a) numerele naЮionale geografice din domeniile 0Z = 02 Ьi 0Z = 03 alocate furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului;

        2. b) numerele independente de locaЮie din domeniul 0Z = 03 alocate furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului;

        3. c) numerele naЮionale nongeografice din domeniul 0Z = 07 alocate furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului, indiferent de modalitatea de plată a serviciilor (în avans sau ulterior furnizării serviciilor);

        4. d) numerele naЮionale nongeografice din domeniul 0Z = 08 pentru servicii diverse, alocate furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului, din următoarele subdomenii:

          1. 1. 0ZAB = 0800 - numere cu acces gratuit pentru apelant;

          2. 2. 0ZAB = 0801 - numere pentru servicii cu costuri partajate/numere de acces universal;

          3. 3. 0ZAB = 0802 - numere personale;

          4. 4. 0ZAB= 0803 - numere pentru servicii cu costuri partajate/numere de acces universal;

        5. e) numerele naЮionale nongeografice din domeniul 0Z = 09 pentru servicii cu tarif special (Premium Rate), alocate furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului.

        Nu sunt portabile numerele utilizate numai în interiorul reЮelelor, precum Ьi orice alte resurse de numerotaЮie care nu fac parte din PNN (ex. numerele IMSI).

        În urma portării nu se va putea schimba destinaЮia numerelor prevăzută în PNN. Portabilitatea numerelor se aplică:

        1. a) numerelor individuale asignate abonaЮilor;

        2. b) numerelor multiple asignate abonaЮilor (spre exemplu, pentru servicii de tip ISDN-

          BRA);

        3. c) tranЬelor de numere utilizate în cadrul reЮelelor private de comunicaЮii electronice

        (asignate pentru echipamente PBX sau pentru servicii de tip ISDN-PRA).

        1. 3.3.1. Portabilitatea numerelor geografice (PNG)

          Portabilitatea numerelor geografice reprezintă posibilitatea abonatului de a-Ьi păstra, la un anumit punct geografic, numărul geografic asignat, atunci când schimbă furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului.

          În PNN, numerele geografice aparЮin domeniilor 0Z = 02 Ьi 0Z = 03. O anumită arie geografică (un judeЮ sau municipiul BucureЬti Ьi judeЮul Ilfov) este identificată prin intermediul a 2 indicative de arie geografică: 0ZA(B) = 02A(B) Ьi 0ZA(B) = 03A(B).

          Portabilitatea numerelor geografice permite unui abonat căruia i s-a asignat un număr din domeniul 0ZA(B) = 02A(B) să solicite portarea numărului atât la un furnizor căruia i s-au alocat numere din domeniul 0ZA(B) = 02A(B), cât Ьi la un furnizor căruia i s-au alocat numere din domeniul 0ZA(B) = 03A(B). În mod similar, un abonat căruia i s-a asignat un număr din domeniul 0ZA(B) = 03A(B) poate solicita portarea numărului atât la un furnizor căruia i s-au alocat numere din domeniul 0ZA(B) = 03A(B), cât Ьi la un furnizor căruia i s-au alocat numere din domeniul 0ZA(B) = 02A(B).

          FD Ьi FA trebuie să ofere servicii în aceeaЬi arie geografică Ьi să aibă alocate prin licenЮă blocuri de numere geografice în aceeaЬi arie geografică, indiferent dacă sunt din acelaЬi domeniu sau din domenii diferite.

          De asemenea, vor exista numere geografice alocate unor furnizori de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului, care nu oferă servicii de telefonie destinate publicului, care nu vor putea fi portate.

          Toate blocurile de numere geografice care conЮin numere care pot fi portate vor fi publicate pe pagina de internet a ANRCTI Ьi a OpBDC.

          Furnizorii pot asigna abonaЮilor unul sau mai multe numere. În cazul asignării mai multor numere geografice se disting următoarele situaЮii:

          1. 1. numere diferite asignate unui abonat pe linii individuale (analogice sau alt tip de tehnologie) pentru servicii de telefonie, transmisiuni de date Ьi fax (numere independente unul faЮă de altul);

          2. 2. numere multiple de abonat (MSN). Furnizarea serviciilor se realizează, de regulă, prin acces ISDN-BRA. NumerotaЮia cuprinde maximum 10 numere, din care un număr principal (al cărui CLI se transmite în reЮea);

          3. 3. tranЬă de numere asignată centralei PABX Ьi utilizată pentru formarea directă a extensiilor acesteia (DDI). Furnizarea serviciilor se realizează prin acces ISDN-PRA. TranЬa poate fi asociată unui număr principal (al cărui CLI se transmite în reЮea);

          4. 4. tranЬă de numere de tip „hunting” asignată pentru o centrală PBX, indiferent de tipul legăturii de acces. TranЬa este asociată unui număr principal (al cărui CLI se transmite în reЮea). De regulă, numărul principal este format pentru accesul la centrala PBX, accesul la extensiile centralei realizându-se prin serviciul de operatoare sau cu ton intermediar.

            Reguli de portare:

            În cazul numerelor diferite asignate unui abonat Ьi numerelor multiple de abonat (MSN) se poate solicita portarea individuală, parЮială sau totală a numerelor respective. În

            situaЮia portării individuale sau parЮiale a numerelor MSN, nu se aplică restricЮii cu privire la numărul principal.

            În cazul tranЬelor de numere asignate centralelor PBX/PABX, se poate solicita portarea parЮială sau totală, astfel:

            1. a) tranЬa minimă de numere ce poate fi portată este de 10 numere;

            2. b) în cazul centralelor PBX/PABX cărora le-au fost alocate tranЬe multiplu de 10 numere, pe lângă portarea totală, va fi permisă portarea a X tranЬe a câte 10 numere;

            3. c) în cazul centralelor PBX/PABX cărora le-au fost alocate tranЬe multiplu de 100 de numere, pe lângă portarea totală, va fi permisă portarea a Y tranЬe a câte 100 de numere;

            4. d) în cazul centralelor PBX/PABX cărora le-au fost alocate tranЬe multiplu de 1.000 de numere, pe lângă portarea totală, va fi permisă portarea a Z tranЬe a câte 1.000 de numere.

          TranЬele de numere care se portează reprezintă succesiuni de numere, primul număr din tranЬă având ca ultime cifre 0, 00 sau 000, în funcЮie de tranЬa portată, conform lit. b-d) de mai sus.

          În cazul unor portări succesive, tranЬele de numere portate rămân indivizibile.

        2. 3.3.2. Portabilitatea numerelor independente de locaЮie (PNIL)

          Portabilitatea numerelor independente de locaЮie reprezintă posibilitatea abonatului de a-Ьi păstra numărul independent de locaЮie asignat, atunci când schimbă furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului.

          În PNN, numerele independente de locaЮie aparЮin domeniului 0Z = 03 în subdomeniile 0ZA = 037, 0ZA = 038 Ьi 0ZA = 039.

          FD Ьi FA trebuie să aibă alocate prin licenЮă blocuri de numere independente de locaЮie, indiferent de subdomeniul în care au fost alocate.

          Nu toate blocurile de numere independente de locaЮie conЮin numere portabile. Vor exista numere independente de locaЮie alocate unor furnizori de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului, care nu oferă servicii de telefonie destinate publicului, care nu vor putea fi portate. Blocurile de numere portabile din subdomeniile 0ZA = 037, 0ZA = 038 Ьi 0ZA = 039 vor fi publicate pe pagina de internet a ANRCTI Ьi a furnizorului BDC.

          Furnizorii pot asigna abonaЮilor unul sau mai multe numere (multiple/tranЬe de numere).

          Reguli de portare:

          În cazul numerelor diferite asignate unui abonat (numere multiple/tranЬe de numere) abonatul va putea solicita portarea individuală, parЮială sau totală a numerelor respective. În

          cazul portării numerelor multiple sau a tranЬelor de numere asignate pentru PABX, se vor aplica aceleaЬi reguli ca Ьi pentru numerele geografice.

        3. 3.3.3. Portabilitatea numerelor nongeografice pentru servicii diverse Ьi servicii cu tarif special (PNNG)

          Portabilitatea numerelor nongeografice (PNNG) reprezintă posibilitatea abonatului de a-Ьi păstra, la orice punct geografic, numărul nongeografic asignat, atunci când schimbă furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului.

          PNNG se aplică numerelor nongeografice prevăzute în PNN în domeniile:

          • - 0ZAB = 0800 - numere cu acces gratuit pentru apelant;

          • - 0ZAB = 0801 - numere pentru servicii cu costuri partajate/numere de acces universal;

          • - 0ZAB = 0802 - numere personale ;

          • - 0ZAB= 0803 - numere pentru servicii cu costuri partajate/numere de acces universal;

          • - 0ZAB = 0900, 0ZAB = 0903, 0ZAB = 0906 (servicii cu tarif special (Premium Rate).

            Portarea numerelor nongeografice nu implică Ьi portarea numerelor corespunzătoare asignate punctelor terminale ale reЮelei unde se oferă serviciul furnizat prin intermediul numărului nongeografic pentru care se solicită portarea.

            Reguli de portare:

            În cazul numerelor nongeografice pentru servicii diverse Ьi pentru servicii cu tarif special se poate solicita numai portarea individuală a unui număr.

        4. 3.3.4. Portabilitatea numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă (PNM) Serviciul de portabilitate a numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă (PNM) este serviciul prin care se oferă posibilitatea abonatului de a-Ьi păstra numărul E.164 (MSISDN), la transferul de la un furnizor de servicii de telefonie destinate publicului la altul. Sunt portabile toate numerele utilizate pentru servicii de telefonie mobilă, indiferent de tehnologia utilizată (2G, 3G, CDMA etc.). Numerele utilizate pentru servicii pentru care plata se realizează în avans (prepaid) Ьi cele utilizate pentru servicii fax Ьi transmisiuni de date

          sunt, de asemenea, portabile.

          Numerele prin intermediul cărora se furnizează servicii de telefonie pentru care plata se realizează în avans nu sunt portabile, dacă de la numerele respective nu au fost originate apeluri Ьi la numerele respective nu au fost primite apeluri.

          PNM va respecta principiul neutralităЮii tehnologice. De exemplu, nu se va face distincЮie între tehnologiile GSM Ьi CDMA, astfel încât un abonat căruia i se furnizează servicii

          prin intermediul tehnologiei GSM se va putea porta la un furnizor care utilizează tehnologia CDMA Ьi invers, iar un abonat căruia i se furnizează servicii prin intermediul tehnologiei 2G îЬi va putea porta numărul la un furnizor care oferă servicii prin intermediul tehnologiei 3G Ьi invers.

          Toate blocurile de numere din domeniul 0Z = 07 conЮin numere ce pot fi portate.

          În domeniul 0Z = 07, în ceea ce priveЬte asignarea numerelor multiple/tranЬelor de numere, se disting următoarele cazuri:

          1. a) numere multiple/tranЬe de numere asignate unui abonat, pe cartele SIM sau echipamente diferite;

          2. b) numere multiple, asignate unui abonat pentru servicii de voce, transmisiuni de date Ьi fax pe aceeaЬi cartelă SIM (acestea sunt numere independente unul faЮă de altul, dar sunt asociate aceleiaЬi cartele SIM);

          3. c) numere pentru GSM gateway (interfaЮă GSM) asignate unor abonaЮi care pot fi apelate (se transmite CLI aferent în reЮea) sau nu pot fi apelate (nu poate fi prezentat CLI);

          4. d) numere multiple/tranЬe de numere utilizate pentru centrale PABX.

          Reguli de portare:

          În cazul numerelor multiple/tranЬelor de numere asignate unui abonat, pe cartele SIM sau echipamente diferite, se poate solicita portarea individuală, parЮială sau totală a numerelor respective.

          În cazul numerelor multiple, asignate unui abonat pe aceeaЬi cartelă SIM pentru servicii de voce, transmisiuni de date Ьi fax se poate solicita portarea individuală, parЮială sau totală a numerelor respective. În situaЮia în care abonatul solicită numai portarea numărului prin intermediul căruia se furnizează serviciul de voce, continuarea furnizării serviciilor de transmisiuni de date Ьi fax va fi stabilită de FD.

          În cazul tranЬelor de numere asignate pentru PABX, se vor aplica aceleaЬi reguli ca Ьi pentru numerele geografice. Numerele asignate GSM gateway care nu pot fi apelate nu se portează.

      4. 3.4. Rutarea apelurilor

        1. 3.4.1. Prevederi generale

          Furnizarea serviciilor prin intermediul numerelor portate necesită realizarea unor modificări în cadrul reЮelelor, determinate, în principal, de asigurarea rutării corecte a apelurilor originate către numere portate.

          Rutarea unui apel către numărul apelat se realizează pe baza analizei cifrelor care formează numărul respectiv (directory number – DN). Numărul este transmis prin intermediul

          parametrului CdPN al mesajului IAM din sistemului de semnalizare SS7 (Recomandarea ITU-T Q.763). În lipsa portabilităЮii numerelor, primele cifre din structura numărului (prefixul naЮional, indicativul de destinaЮie naЮională Ьi secvenЮa de cifre ce identifică blocul de numere alocat de către ANRCTI prin LURN unui anumit furnizor) sunt utilizate pentru furnizarea informaЮiilor de rutare a apelului către reЮeaua de destinaЮie. Numărul de cifre analizate este diferit pentru diferite categorii de numere.

          În cazul numerelor geografice, grupul ZABPQ identifică, de regulă, un comutator local din reЮeaua PSTN/ISDN sau numerele alocate unui furnizor într-o anumită arie geografică.

          În cazul numerelor independente de locaЮie, grupul ZABP(Q) identifică un furnizor de servicii de telefonie destinate publicului căruia i-au fost alocate numere independente de locaЮie.

          În cazul numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă, grupul ZA identifică un furnizor de servicii de telefonie mobilă.

          Restul cifrelor din structura numărului sunt utilizate, de regulă, în reЮeaua de destinaЮie, fie de comutatorul local, fie în procesul de translaЮie E.164/IP (pentru reЮelele IP), fie de registrul abonaЮilor (HLR, VLR).

          În cazul numerelor nongeografice din domeniile 0Z = 08 Ьi 0Z = 09, există două modalităЮi de rutare a apelurilor:

          1. A. dacă apelul este originat către un număr nongeografic alocat altui furnizor decât celui din reЮeaua căruia a fost originat apelul, se analizează cifrele 0ZABPQ(M) Ьi se identifică punctul de interconectare cu furnizorul căruia i-a fost alocat prin licenЮă respectivul număr. Apelul se transmite la punctul de interconectare identificat, iar furnizorul care deЮine numărul nongeografic rutează în continuare apelul utilizând un număr corespunzător punctului terminal al reЮelei;

          2. B. dacă apelul este originat către un număr nongeografic alocat furnizorului din reЮeaua căruia a fost originat apelul, rutarea se realizează prin intermediul unui număr corespunzător punctului terminal de destinaЮie al apelului, prin intermediul unei platforme inteligente (IN).

          După introducerea portabilităЮii numerelor, analiza grupului format din prefixul naЮional, indicativul de destinaЮie naЮională Ьi secvenЮa de cifre ce identifică blocul alocat prin LURN din numărul apelat, nu mai este suficientă în vederea identificării reЮelei de destinaЮie a numărului portat Ьi, prin urmare, trebuie inserate în mesajele de semnalizare informaЮii suplimentare necesare rutării.

          În această situaЮie, reЮelele care participă la rutarea apelurilor trebuie să îndeplinească următoarele funcЮii specifice portabilităЮii:

          1. 1. stabilirea unui mecanism care să identifice dacă numărul apelat a fost sau nu portat;

          2. 2. extragerea unei informaЮii de rutare dintr-o bază de date;

          3. 3. inserarea informaЮiei de rutare în mesajul de semnalizare;

          4. 4. rutarea apelului între reЮele Ьi în interiorul reЮelelor, atât pe baza numărului, cât Ьi pe baza informaЮiei de rutare.

            Stabilirea furnizorului responsabil cu rutarea apelurilor este deosebit de importantă, deoarece implică obligaЮia acestui furnizor de a suporta costurile suplimentare asociate rutării apelurilor către numerele portate. Conform prevederilor Deciziei preЬedintelui ANRC nr. 144/2006, furnizorii de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului din reЮelele cărora se originează apeluri către numere portate au responsabilitatea asigurării rutării corecte a apelurilor. Responsabilitatea rutării apelului nu implică responsabilitatea implementării rutării Ьi, prin urmare, în cazul în care un furnizor nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru realizarea rutării, poate achiziЮiona servicii de rutare de la o terЮă parte.

            De regulă, terЮul poate fi:

            1. a) reЮeaua de tranzit care utilizează ACQ;

            2. b) o entitate separată care operează o BDOp utilizată în comun de mai mulЮi furnizori.

        2. 3.4.2. Metode de rutare

          FuncЮiile specifice portabilităЮii pot fi îndeplinite în diferite faze ale rutării apelurilor, de către una sau mai multe reЮele. Astfel, recomandările ITU-T Ьi specificaЮiile tehnice ETSI descriu patru metode de rutare a apelurilor în cazul portabilităЮii numerelor:

          1. 1. ONWARD ROUTING (OR);

          2. 2. CALL DROPBACK (CDB);

          3. 3. QUERY ON RELEASE (QoR);

          4. 4. ALL CALL QUERY (ACQ).

          La nivel naЮional, metoda de rutare utilizată pentru implementarea portabilităЮii numerelor este metoda ACQ. În cazul unor limitări tehnice, un furnizor care originează apeluri va putea utiliza metoda OR cu suportarea costurilor suplimentare de rutare. Modalitatea de rutare a apelurilor în interiorul reЮelelor va fi stabilită de fiecare furnizor.

          Metoda ACQ

          ACQ este cea mai utilizată metodă în vederea implementării portabilităЮii numerelor.

          Dacă reЮeaua de originare poate implementa metoda ACQ, aceasta trebuie să ruteze apelul direct către reЮeaua acceptoare. Pentru ca apelul să poată fi rutat la destinaЮie este necesară încheierea unui acord de interconectare directă sau indirectă între furnizorul care originează apelul Ьi FA.

          Dacă reЮeaua din care este originat apelul utilizează serviciile de rutare ale unui furnizor terЮ, iar acesta utilizează ACQ, terЮul va ruta apelul direct către reЮeaua acceptoare.

          Înainte de rutarea apelului, în reЮeaua din care se originează apelul sau în reЮeaua terЮului care rutează apelul se verifică dacă numărul este sau nu portat. Baza de date operaЮională a furnizorului care utilizează metoda ACQ va fi interogată pentru a se stabili dacă numărul este portat Ьi pentru a se extrage numărul de rutare.

          În cazul numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă, apelurile verificate vor fi marcate cu numărul de rutare al reЮelei de destinaЮie, indiferent dacă numărul este portat sau nu. Dacă verificarea indică faptul că numărul este portat, se va extrage numărul de rutare al FA. Pentru numerele neportate se va adăuga numărul de rutare al furnizorului căruia i-a fost alocat blocul de numere ce cuprinde numărul neportat. Apelul va fi rutat în continuare pe baza analizei numărului de rutare. La punctul de interconectare cu reЮeaua acceptoare va fi transmisă Ьi informaЮia de rutare în mesajul de semnalizare.

          În cazul numerelor geografice, marcarea apelurilor către numerele neportate, dar pentru care s-a făcut verificarea în BDOp, va fi realizată numai dacă este posibil din punct de vedere tehnic.

          În cazul în care interconectarea se realizează prin intermediul unei reЮele de tranzit, aceasta asigură transmiterea informaЮiei de rutare la punctul de interconectare cu reЮeaua acceptoare.

          Metoda OR

          Utilizarea metodei OR implică pentru furnizorul care originează apelul încheierea unor acorduri suplimentare bilaterale de interconectare cu alЮi furnizori de reЮele publice de comunicaЮii electronice (FDi).

          Dacă reЮeaua din care se originează apelul utilizează metoda OR, este verificată portabilitatea numărului apelat numai pentru numerele aparЮinând blocurilor de numere alocate furnizorului respectiv. Dacă verificarea indică numărul ca fiind portat, este extrasă informaЮia de rutare, iar apelul va fi rutat direct (sau prin reЮeaua de tranzit) către reЮeaua acceptoare, pe baza analizei informaЮiei de rutare. La punctul de interconectare cu reЮeaua acceptoare (Ьi cu reЮeaua de tranzit) va fi transmisă Ьi informaЮia de rutare.

          Dacă verificarea arată că numărul apelat nu este portat sau nu aparЮine blocurilor de numere alocate furnizorului care originează apelul, se va aplica metoda de rutare normală, respectiv apelul va fi terminat în reЮeaua proprie sau va fi rutat (direct sau prin tranzit) către reЮeaua FDi. ReЮeaua FDi trebuie să verifice dacă numărul a fost sau nu portat Ьi să ruteze apelul spre reЮeaua acceptoare.

          Metode Ьi principii de rutare

          Rutarea apelurilor originate de la numere din domeniul 0Z = 07 către numere portate din domeniul 0Z = 07 se va realiza utilizând metoda ACQ. Rutarea apelurilor originate de la numere din domeniul 0Z = 07 către numere geografice portate din domeniile 0Z = 02 Ьi 0Z = 03 Ьi către numere independente de locaЮie din domeniul 0Z = 03 se va realiza, de regulă, utilizând metoda ACQ.

          Rutarea apelurilor originate de la numere geografice către numere geografice portate, către numere independente de locaЮie portate sau către numere nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă portate se poate realiza utilizând fie metoda ACQ, fie metoda OR, utilizând una din configuraЮiile de referinЮă pentru rutarea apelurilor prevăzute în anexa 2, care face parte integrantă din condiЮiile tehnice Ьi comerciale.

          Rutarea apelurilor originate de la numere independente de locaЮie către numere geografice portate, către numere independente de locaЮie portate sau către numere nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă portate se poate realiza utilizând fie metoda ACQ, fie metoda OR, utilizând una din configuraЮiile de referinЮă pentru rutarea apelurilor prevăzute în anexa 2.

          Rutarea apelurilor originate de la numere geografice, de la numere independente de locaЮie sau nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă către numere nongeografice portate din domeniile 0Z = 08 Ьi 0Z = 09 se poate realiza utilizând fie metoda ACQ, fie metoda OR, utilizând una din configuraЮiile de referinЮă pentru rutarea apelurilor.

          În cazul în care un furnizor care originează apeluri, titular de LURN la data intrării în vigoare a condiЮiilor tehnice Ьi comerciale, intenЮionează să utilizeze metoda de rutare OR, va transmite o solicitare temeinic justificată ANRCTI, în termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a condiЮiilor tehnice Ьi comerciale. Furnizorii care vor solicita dreptul de utilizare a resurselor de numerotaЮie după data intrării în vigoare a condiЮiilor tehnice Ьi comerciale vor preciza în cererea de acordare a LURN metoda de rutare pe care o vor utiliza, justificând utilizarea metodei de rutare OR. ANRCTI va publica pe pagina de internet Ьi va actualiza lista furnizorilor care vor putea utiliza metoda de rutare OR.

          În mod excepЮional, metoda de rutare OR va putea fi utilizată Ьi de către furnizorii care aplică metoda de rutare ACQ, în cazul unor defecЮiuni tehnice, până la remedierea acestora, sau în primele 24 de ore după portarea unui număr (termenul de actualizare a bazelor de date operaЮionale utilizate în procesul de rutare), în măsura în care se prevede astfel prin acordurile de interconectare încheiate.

          Având în vedere că se pot utiliza două metode de rutare, sunt aplicabile următoarele principii de rutare a apelurilor între reЮele:

          1. A. dacă un apel este originat dintr-o reЮea ce utilizează metoda ACQ, aceasta va efectua verificarea în urma căreia să se stabilească dacă numărul este portat;

          2. B. dacă un apel este originat dintr-o reЮea ce utilizează metoda OR, aceasta va efectua verificarea în urma căreia să se stabilească dacă numărul este portat, pentru numerele care i- au fost alocate prin LURN furnizorului care oferă servicii prin intermediul reЮelei respective;

          3. C. dacă într-o reЮea este transmis un apel dintr-o altă reЮea care utilizează metoda ACQ, reЮeaua în care este transmis apelul nu va mai efectua verificarea în urma căreia să stabilească dacă numărul este portat;

          4. D. dacă într-o reЮea se utilizează metoda ACQ Ьi este transmis un apel dintr-o reЮea care utilizează metoda OR, reЮeaua în care este transmis apelul va efectua verificarea în urma căreia să se stabilească dacă numărul este portat;

          5. E. dacă într-o reЮea se utilizează metoda OR Ьi este transmis un apel dintr-o altă reЮea care utilizează metoda OR, reЮeaua în care este transmis apelul va realiza verificarea în urma căreia să se stabilească dacă numărul este portat numai pentru numerele din blocurile de numere alocate prin LURN.

          ReЮeaua care verifică dacă numărul este portat va extrage numărul de rutare Ьi va adăuga numărul de rutare în mesajul corespunzător de semnalizare, pentru apelurile către numerele portate.

          ExcepЮii

          Codificarea cauzelor de eroare

          În vederea reducerii riscurilor apariЮiei unor bucle în procesul de rutare, principiul general este de a se elibera un apel dacă este detectată o funcЮionare anormală, precizându- se cauza erorii. Aceasta se realizează prin intermediul câmpului Cause Indicators din parametrul Cause Value al mesajului „Release” din ISUP (Recomandarea ITU-T Q.763). În toate cazurile, când mesajul „Release” ajunge în reЮeaua din care a fost originat apelul, apelul va fi eliberat Ьi vor fi verificate informaЮiile de rutare cu privire la numărul respectiv.

          Codurile utilizate pentru a preciza cauza de eroare sunt specificate în Recomandarea ITU-T Q.850. Având în vedere că excepЮiile legate de portabilitate nu sunt prevăzute explicit în Recomandarea ITU-T Q.850, acestea vor fi stabilite ulterior, Юinându-se seama de caracteristicile reЮelelor existente.

          Pentru codificarea erorilor specifice portabilităЮii a fost definită valoarea Cause value = 112, cu semnificaЮia „număr portat inexistent”. ReЮelele care nu pot genera această valoare vor utiliza Cause value = 1, având semnificaЮia „număr nealocat”.

      5. 3.5. Numerele de rutare

        1. 3.5.1. ConsideraЮii generale

          Pentru rutarea apelurilor către numere portate, numărul apelat (DN) nu este suficient, fiind necesară o informaЮie suplimentară de rutare, respectiv numărul de rutare (RN). În urma interogării bazelor de date operaЮionale, pentru numerele marcate ca fiind portate este extras numărul de rutare. InformaЮia de rutare completă este compusă din numărul de rutare Ьi din numărul apelat.

          Transmiterea informaЮiei de rutare la punctul de interconectare între reЮele se va realiza utilizând metoda „adrese concatenate”. RN Ьi DN se transmit împreună în parametrul CdPN din mesajul IAM al sistemului de semnalizare ISUP.

          Această modalitate de transmitere a informaЮiei de rutare determină anumite restricЮii cu privire la numerele de rutare, astfel:

          1. a) lungimea numărului de rutare poate fi critică. Furnizorii de servicii de telefonie mobilă care utilizează tehnologia GSM au unele limitări legate de lungimea maximă a numărului MSISDN (care poate avea maxim 15 digiЮi) care poate fi transportat în MAP (Mobile Application Part);

          2. b) trebuie stabilită o modalitate de diferenЮiere a DN faЮă de RN concatenat cu numărul apelat, transmise în acelaЬi parametru de semnalizare, modalitate care poate fi:

            1. 1. primul caracter din numărul de rutare să fie diferit de un caracter numeric;

            2. 2. prima cifră (grup de cifre) din numărul de rutare (indicativul numărului de rutare) să nu fie utilizată în PNN;

            3. 3. existenЮa unei semnalizări corespunzătoare într-un alt parametru de semnalizare

          (NoA).

          ObservaЮii:

          1. 1. În cazul utilizării unor numere de rutare conform lit. b) pct. 2, resursele de

            numerotaЮie din PNN având prima/primele cifre identice cu cele ale indicativului numărului de rutare vor fi nealocabile.

          2. 2. În cazul utilizării unor numere de rutare conform lit. b) pct. 3, trebuie avute în vedere limitările tehnice ale anumitor reЮele de comunicaЮii electronice.

          Numerele de rutare pot identifica reЮeaua de destinaЮie, un punct de interconectare sau un comutator din reЮeaua de destinaЮie.

          Rutarea apelurilor în doi paЬi (two-steps) către numerele portate se utilizează întotdeauna pentru numerele nongeografice Ьi pentru numerele geografice sau numerele independente de locaЮie în cazul reЮelelor care utilizează tehnologia IP, în care rutarea apelurilor în reЮeaua de destinaЮie se realizează prin translaЮia numerelor în adrese IP. În aceste cazuri, numărul de rutare este suficient pentru a identifica reЮeaua de destinaЮie (reЮeaua acceptoare).

          În situaЮia rutării apelurilor către numere geografice sau către numere independente de locaЮie, în reЮelele care utilizează tehnologie PSTN sau ISDN, dacă numărul de rutare identifică un anumit comutator din reЮeaua de destinaЮie este posibilă rutarea apelului pe baza numărului de rutare Ьi în reЮeaua în care este terminat apelul (reЮeaua acceptoare), fără a mai fi necesară o nouă interogare a unei baze de date proprii în reЮeaua de destinaЮie.

        2. 3.5.2. Structura numerelor de rutare

          În urma analizării limitărilor tehnice ale reЮelelor publice de telefonie fixă Ьi ale reЮelelor publice de telefonie mobilă, a rezultat că este necesar ca numărul de rutare să fie compus din 5 caractere numerice de forma 18xyz în care:

          1. a) grupul de cifre 18 reprezintă prefixul numărului de rutare;

          2. b) grupul xyz se stabileЬte pentru fiecare furnizor, în funcЮie de semnificaЮia numerelor de rutare în reЮeaua furnizorului. Astfel:

            1. 1. furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului furnizate prin intermediul reЮelelor publice mobile vor utiliza câte un singur număr de rutare care va indica reЮeaua la care este conectat numărul portat;

            2. 2. furnizorii de servicii de telefonie furnizate prin intermediul reЮelelor publice fixe vor putea utiliza fie un singur număr, fie mai multe numere de rutare, în funcЮie de tehnologia utilizată în propriile reЮele (PSTN/ISDN sau IP); un număr de rutare va indica fie reЮeaua la care este conectat numărul portat, fie un comutator dintr-o anumită reЮea;

          3. c) combinaЮia 18xyz = 18000 nu poate fi alocată, ci va fi utilizată în cadrul proceselor administrative, dacă un număr portat devine neportat (FA devine FDi).

          Numerele de rutare vor fi gestionate de ANRCTI, pe baza unei proceduri transparente. Având în vedere că primele două cifre ale numărului de rutare vor avea întotdeauna valorile 1

          Ьi 8, rezultă că sunt posibile 999 combinaЮii. Dacă numerele de rutare nu vor fi suficiente, ANRCTI va putea schimba formatul acestora, stabilind, în mod corespunzător, reguli de alocare Ьi utilizare.

      6. 3.6. ImplicaЮiile implementării portabilităЮii numerelor asupra furnizării serviciilor prin intermediul numerelor portate

        1. 3.6.1. Modalitatea de formare a numerelor din PNN

          Până la închiderea PNN, numerele portate vor fi apelate în acelaЬi mod în care erau apelate Ьi înainte de portare. În vederea originării apelurilor, abonatul portat va forma numerele din PNN, până la închiderea acestuia, conform regulilor de apelare din reЮeaua acceptoare.

          După închiderea PNN, apelurile de la numerele portate Ьi apelurile către numerele portate se vor realiza prin formarea numărului naЮional (0ZABPQMCDU).

        2. 3.6.2. Acordurile de interconectare

          Terminarea apelurilor la un număr portat este condiЮionată de existenЮa unor acorduri de interconectare între FA Ьi furnizorii care originează/transportă apeluri către numere portate.

          De asemenea, serviciile SMS Ьi MMS pot fi afectate pentru destinaЮiile internaЮionale Ьi în roaming în funcЮie de acordurile de interconectare încheiate de fiecare furnizor.

          La depunerea cererii de portare, FA va informa abonatul cu privire la serviciile pe care le oferă, inclusiv SMS, MMS sau roaming, în funcЮie de acordurile de interconectare sau de roaming încheiate.

        3. 3.6.3. Echipamentul terminal

          Schimbarea furnizorului poate implica Ьi schimbarea echipamentului terminal utilizat de abonat (ex: la portarea unui număr de la un furnizor care utilizează tehnologia GSM la un furnizor care utilizează tehnologia CDMA, de la tehnologia PSTN la tehnologia IP etc.).

          La depunerea cererii de portare, FA are obligaЮia de a informa abonatul cu privire la configuraЮia Ьi tipul echipamentelor terminale ce vor putea fi utilizate pentru furnizarea serviciului, în urma portării.

        4. 3.6.4. Marcarea traficului (17xy)

          În prezent, în unele cazuri, la interconectarea furnizorilor de reЮele publice fixe cu furnizorii de reЮele publice mobile, utilizând serviciile unui furnizor de tranzit, se inserează în

          parametrul CdPN din mesajul IAM o secvenЮă de cifre (17xy) reprezentând indicativul de identificare a reЮelei din care se originează apelurile. Indicativul de identificare a reЮelei din care se originează apelurile este introdus de furnizorul de tranzit (FT), în măsura în care se prevede astfel în acordul de interconectare.

          În aceste cazuri, parametrul CdPN din IAM pentru un număr portat, transmis de FT la interfaЮa de interconectare cu reЮeaua de destinaЮie, va fi de forma:

          CdPN = 17xy+RN+DN

        5. 3.6.5. Accesul necondiЮionat la bucla locală

          CondiЮiile în care S.C. Romtelecom S.A. furnizează către alЮi operatori de reЮele publice de comunicaЮii electronice sau furnizori de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului accesul total sau partajat la bucla sau subbucla locală sunt incluse în Oferta de referinЮă a S.C. Romtelecom S.A. pentru accesul necondiЮionat la bucla locală (ORA).

          În unele cazuri, procesul de portare este influenЮat de, sau influenЮează accesul necondiЮionat la bucla locală. Astfel, pot apărea următoarele situaЮii:

          1. I. se solicită portarea unui număr de la S.C. Romtelecom S.A. la un FA care poate asigura accesul fără a fi necesar accesul la bucla locală operată de S.C. Romtelecom S.A., dar serviciul de telefonie este furnizat de S.C. Romtelecom S.A. prin intermediul unei bucle locale prin intermediul căreia se furnizează Ьi serviciul de comunicaЮii electronice în bandă largă.

            Pot exista două cazuri:

            1. 1. dacă serviciul de comunicaЮii electronice în bandă largă este furnizat de S.C. Romtelecom S.A., abonatul poate beneficia de serviciul de comunicaЮii electronice în bandă largă (tehnologie xDSL) de la S.C. Romtelecom S.A. Ьi de serviciul de telefonie de la FA; în acest caz, procesul de portare nu influenЮează accesul necondiЮionat la bucla locală;

            2. 2. dacă serviciul de comunicaЮii electronice în bandă largă este oferit prin intermediul buclei locale de un alt furnizor, iar abonatul optează ca serviciul de comunicaЮii electronice în bandă largă să-i fie oferit în continuare de furnizorul respectiv, solicitând numai serviciul de telefonie de la FA, S.C. Romtelecom S.A. informează în scris furnizorul că abonatul renunЮă la contractul cu S.C. Romtelecom S.A. pentru furnizarea serviciilor de telefonie, începând cu data de la care se realizează portarea, solicitându-i furnizorului acordul pentru transformarea accesului partajat în acces total, conform prevederilor ORA;

          2. II. se solicită portarea unui număr de la un furnizor care oferă serviciul prin intermediul buclei locale a S.C. Romtelecom S.A. (acces total) la un FA care poate asigura accesul fără a fi necesar accesul la bucla locală a S.C. Romtelecom S.A. În acest caz,

            portarea se va realiza fără modificarea serviciului de acces total la bucla locală, dacă abonatul optează ca serviciul de comunicaЮii electronice în bandă largă să-i fie oferit în continuare de furnizorul iniЮial; în acest caz, procesul de portare nu influenЮează accesul necondiЮionat la bucla locală;

          3. III. se solicită portarea numărului la un furnizor care nu poate asigura accesul decât prin bucla locală a S.C. Romtelecom S.A. În acest caz este necesar ca furnizorul să fi încheiat un contract de acces necondiЮionat la bucla locală cu S.C. Romtelecom S.A. Ьi să aibă acces la repartitoarele la care sunt conectate buclele locale prin intermediul cărora se oferă servicii abonaЮilor care solicită serviciul de portare a numărului. În acest caz, portarea este asociată cu furnizarea accesului necondiЮionat la bucla locală. Pentru realizarea portării, cele două procese trebuie corelate. Astfel:

            1. 1. dacă prin intermediul buclei locale a S.C. Romtelecom S.A. se furnizează numai serviciul de telefonie de către S.C. Romtelecom S.A., pe baza autorizării scrise a abonatului privind furnizarea serviciilor de acces la bucla locală, FA va solicita simultan accesul necondiЮionat la bucla locală Ьi portarea. Aceste solicitări vor fi corelate astfel:

              • - comanda de acces necondiЮionat la bucla locală va include o informare privind existenЮa cererii de portare Ьi invers;

              • - în comanda de acces necondiЮionat la bucla locală se va indica termenul în care se realizează accesul, astfel încât să fie corelat cu data realizării portării;

              • - în cererea de portare se va stabili acelaЬi termen ca Ьi în comanda de acces necondiЮionat la bucla locală.

                Dacă una din solicitări nu poate fi realizată, S.C. Romtelecom S.A. va informa FA Ьi nu va mai demara niciunul din procese. FA va informa abonatul Ьi, fie va continua procesul care este posibil, fie va anula cele două procese;

            2. 2. dacă prin intermediul buclei locale a S.C. Romtelecom S.A. se furnizează serviciul de telefonie de către S.C. Romtelecom S.A. Ьi serviciul de comunicaЮii electronice în bandă largă de către un furnizor care beneficiază de acces partajat la bucla locală, există două situaЮii:

              • - furnizorul care beneficiază de acces partajat la bucla locală este FA. În acest caz, pe baza autorizării scrise a abonatului privind furnizarea serviciilor de acces total la bucla locală, FA va solicita simultan migrarea de la serviciul de acces partajat la acces total Ьi portarea numărului. Procedura va fi similară celei de mai sus;

              • - furnizorul care beneficiază de acces partajat la bucla locală este diferit de FA. În acest caz, pe baza autorizării scrise a abonatului privind furnizarea serviciilor de acces total la bucla locală, FA va solicita simultan serviciul de transfer/mutare a accesului necondiЮionat la

          bucla locală de la furnizorul care beneficiază de acces partajat la bucla locală la FA Ьi portarea numărului. Procedura va fi similară celei de mai sus.

      7. 3.7. Calitatea serviciilor

        Când un număr este portat, la stabilirea apelului pot apărea întârzieri suplimentare care pot afecta calitatea serviciului. ApariЮia întârzierilor suplimentare este determinată de:

        1. a) timpul de interogare a BDOp;

        2. b) timpul de stabilire a unor conexiuni suplimentare (timpul necesar pentru rutarea apelului către destinaЮia corectă).

        Aceste întârzieri pot apărea în reЮele diferite implicate în procesul de portare. În acest sens, se recomandă ca în acordurile de interconectare să fie prevăzuЮi timpii de întârziere în fiecare reЮea implicată în rutarea apelului, având în vedere funcЮiile pe care acestea le îndeplinesc. De asemenea, se recomandă ca prin clauzele acordurilor de interconectare să se asigure ca întârzierile adiЮionale în stabilirea apelurilor către un număr portat să nu fie mai mari de o secundă, faЮă de cele către un număr neportat.

        Se recomandă ca, în general, apelurile terminate la un număr portat să nu sufere deteriorări ale indicatorilor de calitate faЮă de apelurile terminate la numere neportate.

      8. 3.8. Servicii suplimentare

        Serviciile suplimentare disponibile în reЮeaua donoare nu pot fi portate în reЮeaua accceptoare. Acest fapt nu exclude ca aceleaЬi servicii suplimentare să fie oferite Ьi de FA.

        1. 3.8.1. Apelarea directă (DDI)

          TranЬele de numere care permit apelarea directă pot fi portate parЮial sau total. Acest serviciu nu va fi afectat dacă FA oferă acest serviciu.

        2. 3.8.2. Numerele multiple de abonat (MSN)

          Numerele din tranЬele MSN pot fi portate individual, parЮial sau total. Acest serviciu nu va fi afectat dacă FA oferă acest serviciu.

        3. 3.8.3. Serviciul de redirecЮionare a apelurilor (Call Forwarding)

          ReЮeaua din care se originează apelul iniЮial va ruta apelul către numărul apelat (B- number). În cazul în care apelul este redirecЮionat către un alt număr (C-number) portat, reЮeaua de originare pentru apelul redirecЮionat devine reЮeaua căreia îi aparЮine B-number.

        4. 3.8.4. Prezentarea identităЮii liniei apelante

          În cazul originării unor apeluri de la un număr portat, datele de identificare a liniei apelante prezentate (CLIP) vor fi cele corespunzătoare numărului portat. Pentru a asigura identificarea corectă a apelurilor (în special în cazul apelurilor de urgenЮă), apelurile originate de la numere portate vor fi considerate apeluri normale din punctul de vedere al CLIP.

          În cazul originării unor apeluri către numere portate, identitatea liniei conectate prezentate (COLP) va fi cea corespunzătoare numărului portat.

        5. 3.8.5. Serviciile ce utilizează capabilităЮi de tranzacЮionare

          1. I. SMS

            Transmiterea unui mesaj scurt se realizează în doi paЬi, respectiv determinarea destinaЮiei (prin transmiterea mesajelor SRI_SM) Ьi transmiterea propriu-zisă a mesajului scurt (prin intermediul mesajului FORWARD_SM).

            Se disting următoarele situaЮii:

            1. a) în cazul mesajelor scurte originate la nivel naЮional, reЮeaua din care se originează mesajul trebuie să asigure rutarea mesajelor SRI_SM direct către reЮeaua acceptoare;

            2. b) în cazul mesajelor scurte originate la nivel internaЮional, în general, reЮeaua din care se originează mesajul va ruta mesajele de semnalizare SRI_SM indirect, prin FDi, care va avea obligaЮia de a redirecЮiona mesajul către reЮeaua acceptoare.

              FDi va insera numărul de rutare în câmpul CdPA la nivelul SCCP al mesajului de redirecЮionare a SRI_SM Ьi, opЮional, Ьi în partea de MAP a aceluiaЬi mesaj.

              Dacă reЮeaua presupus acceptoare nu deserveЬte în fapt numărul adresat, aceasta are obligaЮia de a insera în mesajul de răspuns (SRI_SM_ACK) un cod de eroare de tip „abonat inexistent”, pentru a se evita buclarea infinită între reЮele Ьi încărcarea inutilă a mecanismelor de retransmisie specifice SMSC-urilor.

              Mesajul de semnalizare SRI_SM_ACK va fi transmis de către FA direct către reЮeaua de originare, iar aceasta va transmite la rândul ei mesajul FORWARD_SM direct către FA sau către FV.

          2. II. MMS

            În cazul transmiterii mesajelor multimedia către numerele portate, furnizorii de servicii de telefonie mobilă vor putea utiliza una dintre soluЮiile de rutare a mesajelor, direct sau indirect, conform caracteristicilor tehnice ale reЮelei.

            FDi are obligaЮia de a asigura serviciul de redirecЮionare a mesajelor de semnalizare SRI_SM aferente mesajelor multimedia, având ca destinaЮie numere alocate acestuia prin LURN Ьi portate în alte reЮele publice de telefonie mobilă.

            FDi va insera numărul de rutare în câmpul CdPA la nivelul SCCP al mesajului de redirecЮionare a SRI_SM Ьi, opЮional, Ьi în partea de MAP a aceluiaЬi mesaj.

            Dacă reЮeaua presupus acceptoare nu deserveЬte în fapt numărul adresat, aceasta are obligaЮia de a insera în mesajul de răspuns SRI_SM_ACK un cod de eroare de tip „abonat inexistent”, pentru a se evita buclarea infinită între reЮele Ьi încărcarea inutilă a mecanismelor de retransmisie specifice MMSC-urilor.

          3. III. Alte servicii

          Este posibil ca alte servicii suplimentare care utilizează capabilităЮile de tranzacЮionare ale sistemului de semnalizare SS7 (TC/SCCP), cum ar fi serviciul de apel în aЬteptare (MW) sau serviciul de terminare apel apelant ocupat (CCBS), să nu poată fi furnizate în cazul în care se utilizează metoda OR.

      9. 3.9. InformaЮia schimbată pe interfaЮa administrativă

        Rutarea apelurilor către numerele portate se realizează prin intermediul BDOp ale furnizorilor. Aceste baze de date vor fi interogate în timp real la originarea apelului, în vederea extragerii informaЮiei de rutare.

        Furnizorii trebuie să deЮină informaЮia necesară corectă în vederea actualizării informaЮiilor de rutare din BDOp. În acest scop, vor utiliza informaЮiile conЮinute în baza de date de referinЮă centralizată, indiferent de metoda de rutare utilizată (ACQ sau OR).

        InformaЮia este primită de la BDC prin intermediul interfeЮei administrative în conformitate cu prevederile pct. 4 din condiЮiile tehnice Ьi comerciale. Această informaЮie este interpretată Ьi utilizată de fiecare furnizor în vederea actualizării informaЮiilor de rutare din BDOp proprii.

        InformaЮia obligatorie transmisă de BDC cuprinde:

        1. a) numărul portat (DN);

        2. b) numărul de rutare (RN);

        3. c) momentul realizării portării (an, lună, zi, oră);

        4. d) ID FD;

        5. e) ID FDi;

        6. f) ID FA.

        BDC va putea transmite opЮional Ьi alte informaЮii.

    4. 4. DESCRIEREA PROCEDURII DE ADMINISTRARE A PROCESULUI DE PORTARE

      1. 4.1. Prevederi generale

        Administrarea procesului de portare a numerelor, inclusiv schimbul de informaЮii dintre furnizori cu privire la numerele portate, se realizează prin intermediul BDC. Utilizarea BDC este obligatorie în vederea realizării schimbului de informaЮii privind procesul de portare, pentru modificarea unor date referitoare la numerele portate, pentru întreruperea serviciului furnizat prin intermediul unui număr portat Ьi pentru recuperarea numărului portat de către FDi. De asemenea, BDC stochează setul complet de informaЮii care cuprinde numerele portate Ьi numerele de rutare (baza de date de referinЮă centralizată). În vederea rutării apelurilor către numerele portate, indiferent de metoda de rutare pe care o vor utiliza (ACQ sau OR), furnizorii vor utiliza informaЮiile conЮinute în baza de date de referinЮă centralizată.

        Procesele administrative asociate implementării portabilităЮii numerelor includ subprocese sau faze. Pentru fiecare proces sunt specificate entităЮile implicate, schimbul de informaЮii dintre acestea, activităЮile care trebuie să fie realizate Ьi termenele de realizare ale acestor activităЮi. Schimbul de informaЮii se realizează sub forma unor mesaje specifice fiecărui proces.

        Furnizorul BDC va întocmi o documentaЮie tehnică detaliată de implementare care va include specificaЮia pentru interfeЮe Ьi comunicaЮie între furnizori Ьi BDC, precum Ьi parametrii principali (câmpurile) conЮinuЮi în mesaje Ьi codurile de eroare identificate generate de diferitele entităЮi din sistem. Accesul furnizorilor la BDC se va realiza în conformitate cu condiЮiile tehnice Ьi comerciale Ьi cu documentaЮia tehnică.

      2. 4.2. Procese administrative asociate implementării portabilităЮii numerelor

        Pentru implementarea portabilităЮii numerelor, BDC trebuie să realizeze următoarele procese:

        1. 1. procesul de portare;

        2. 2. procesul de deconectare;

        3. 3. procesul de modificare a informaЮiilor de rutare;

        4. 4. procesul de sincronizare;

        5. 5. procesul de realocare a unui bloc de numere;

        6. 6. procesul de informare privind starea sistemului.

      3. 4.3. Procesul de portare

        Procesul de portare este procesul cuprins între momentul transmiterii unei cereri de portare a numărului Ьi momentul în care apelurile pot fi finalizate în mod corect la numărul portat.

        Procesul de portare se desfăЬoară în două faze: faza de validare a cererii de portare de către FD Ьi faza de realizare a portării.

        De asemenea, în cadrul acestui proces au fost identificate două subprocese care privesc situaЮii particulare survenite pe parcursul procesului de portare:

        1. 1. anularea cererii de portare;

        2. 2. stoparea procesului.

        Modificarea unei cereri de portare se realizează prin anularea cererii de portare Ьi iniЮierea unui nou proces de portare.

        Un abonat poate solicita portarea unui singur număr, a mai multor numere individuale sau a unei tranЬe de numere. Dacă solicită portarea simultană a mai multor numere, acestea trebuie să facă parte din aceeaЬi categorie de resurse de numerotaЮie Ьi, în cazul numerelor geografice, să fie asociate unor puncte terminale de la aceeaЬi locaЮie. În toate cazurile, solicitarea va fi tratată ca o singură cerere de portare (CPF) care va include toate numerele. În cazul în care abonatul solicită portarea simultană a mai multor numere în cererea de portare se va preciza dacă se acceptă sau nu portarea parЮială.

        1. 4.3.1. Faza de validare a cererii de portare

          Obiectivul fazei de validare a cererii de portare este acela de a obЮine acordul părЮilor implicate în procesul de portare (FA, FD) pentru realizarea portării Ьi cu privire la data de realizare a portării.

          Această fază debutează prin transmiterea cererii de portare de către FA (t10) către BDC Ьi se finalizează cu acceptarea sau respingerea cererii de către FD (t11).

          FD;

          Mesajele transmise în faza de validare a cererii de portare sunt:

          CPF – cerere portare furnizor: cererea de portare a numărului pe care FA o transmite

          RCP – răspuns cerere de portare: mesajul de răspuns al FD la CPF prin care acesta fie

          acceptă cererea de portare, fie respinge cererea de portare. Mesajul de acceptare a cererii de portare poate fi de acceptare totală sau de acceptare parЮială a cererii de portare;

          ACPF – acceptare cerere portare de către BDC: mesajul de confirmare al BDC prin care se acceptă CPF;

          RCPF – respingere cerere portare de către BDC: mesajul de răspuns al BDC prin care se respinge CPF; mesajele ACPF Ьi RCPF fac parte din categoria mesajelor de răspuns ale BDC;

          CABDC – anulare cerere portare de către BDC: mesajul prin care BDC anulează CPF, deoarece termenul T6B a expirat.

          Schimbul de mesaje realizat în faza de validare a cererii de portare este ilustrat în figura 1.

          image

          FA

          BDC

          FD

          A

          t10

          CPA

          T0

          CPF

          T6A

          T1

          T2

          T1d

          T6B

          t11

          T11

          CA-BDC

          CA-BDC

          RCP

          TBDC

          CPF

          TBDC

          Tq

          RCP

          ACPF/RCPF

          Figura 1

          Durata maximă a acestei faze este T1. Momentul în care FA transmite cererea de portare către BDC (t10) este considerat momentul de referinЮă pentru începerea procesului de portare. Momentul în care FA primeЬte mesajul RCP de la FD (t11) reprezintă sfârЬitul fazei de validare.

          Schimbul de mesaje trebuie să se realizeze astfel încât, în condiЮii normale de funcЮionare, să fie îndeplinită următoarea condiЮie: t11 – t10 < T1

          ActivităЮile asociate acestei faze sunt:

          P1a1:

          FA transmite cererea de portare către BDC.

          P1a2:

          1. 1. Cererile de portare primite de către BDC sunt înregistrate în tabelul bazei de date. Tabelul bazei de date în care sunt stocate mesajele este implementat conform principiului

            „cozilor de aЬteptare”. BDC verifică mesajul, transmite răspunsul către FA Ьi transmite mesajul acceptat (CPF) către FD, conform principiului „primul venit, primul transmis”.

            • - dacă mesajul CPF nu este acceptat, BDC transmite către FA mesajul de respingere a cererii de portare (RCPF) în intervalul maxim TBDC. Mesajul de respingere include codul de eroare Ьi, opЮional, descrierea erorii;

            • - dacă cererea de portare este acceptată, BDC generează către FA mesajul ACPF în intervalul maxim TBDC, iar mesajul CPF va fi transmis către FD de destinaЮie, în aceeaЬi zi, dacă numărul cererilor transmise nu depăЬeЬte numărul de cereri ce pot fi procesate zilnic de către FD respectiv. Sunt considerate cereri transmise într-o zi cele transmise până la ora 18,00.

              Cererile primite de BDC ce depăЬesc capacitatea de procesare zilnică a unui FD vor fi stocate Ьi vor fi transmise către FD în ziua imediat următoare.

              Cererile primite de către BDC care depăЬesc capacitatea de procesare a unui FD Ьi pentru ziua următoare (capacitatea de primire) vor fi respinse de către BDC.

              În mesajul ACPF, BDC va informa FA cu privire la data la care CPF va fi transmisă către FD (ziua curentă sau ziua următoare).

          2. 2. BDC menЮine o înregistrare (log) referitoare la cererea de portare.

          P1a3:

          1. 1. FD verifică mesajul CPF primit de la BDC.

          2. 2. Dacă portarea se poate realiza, FD transmite mesajul de răspuns la cererea de portare (RCP) către BDC, mesaj care va indica acceptarea cererii de portare. Acceptarea poate fi totală sau parЮială, dacă portarea parЮială este acceptată de abonat. În situaЮia acceptării parЮiale, în acelaЬi mesaj se vor transmite atât numerele individuale a căror portare a fost acceptată, cât Ьi numerele individuale a căror portare a fost respinsă, în acest caz indicându-se Ьi motivele care determinat respingerea portării (codul de eroare Ьi, opЮional, descrierea erorii). Cazurile în care se poate refuza o cerere de portare sunt prevăzute la art. 8 alin. (2) din Decizia preЬedintelui AutorităĠii NaĠionale de Reglementare în ComunicaĠii nr. 144/EN/2006. FD introduce cererea în sistemul

            propriu de administrare a cererilor de portare Ьi pregăteЬte faza de realizare a portării pentru toate numerele care urmează a fi portate. În cadrul mesajului RCP, FD va stabili momentul (ziua Ьi ora) agreat pentru realizarea portării (TEXP). Momentul portării trebuie să fie în una din zilele Ьi în una din ferestrele incluse în intervalul de portare indicat de FA în cererea de portare. Se va preciza ora 9 pentru ferestrele 9–13 Ьi 9–14, ora 13 pentru fereastra 13–18 Ьi ora 14 pentru fereastra 14–18.

          3. 3. Dacă portarea nu se poate realiza, mesajul RCP transmis de FD către BDC va fi un mesaj de respingere. Mesajul RCP va fi un mesaj de respingere numai în cazul în care FD respinge cererea de portare în integralitatea sa. Astfel, în cazul unei cereri de portare care conЮine o tranЬă de numere, cererea va fi respinsă dacă cel puЮin un număr din tranЬă nu poate fi portat, iar în cazul unei cereri care include numere multiple individuale, cererea va fi respinsă dacă nu poate fi portat niciun număr (dacă se acceptă portarea parЮială) sau dacă cel puЮin un număr nu poate fi portat (dacă nu se acceptă portarea parЮială). În mesajul de respingere se va indica Ьi cauza refuzului cererii de portare (codurile de eroare Ьi, opЮional, descrierea erorii). În cazul în care portarea nu se poate realiza din cauze multiple, toate cauzele de refuz vor fi comunicate într-un singur mesaj RCP. Portarea nu se poate realiza în cazurile prevăzute la art. 8 alin. (2) din Decizia preЬedintelui AutorităĠii NaĠionale de Reglementare în ComunicaĠii nr. 144/EN/2006.

          Mesajul RCP trebuie transmis FD în intervalul T1.

          P1a4:

          1. 1. BDC transmite către FA mesajul RCP primit de la FD.

          2. 2. BDC actualizează înregistrarea (log) referitoare la cererea de portare respectivă. În situaЮia în care mesajul de răspuns al FD este de acceptare parЮială, BDC va înregistra starea de proces acceptat pentru numerele care urmează a fi portate Ьi starea de proces terminat pentru numerele a căror portare a fost respinsă din mesajul RCP.

          P1a5:

          1. 1. După primirea mesajului RCP (acceptare sau acceptare parЮială), FA pregăteЬte faza de realizare a portării pentru toate numerele acceptate din cererea de portare.

          2. 2. După primirea mesajului RCP (de respingere a portării sau de acceptare parЮială a portării), procesul de portare este anulat:

            1. a) pentru toate numerele din cererea de portare; sau

            2. b) numai pentru numerele a căror portare a fost respinsă din cererea de portare acceptată parЮial.

          O nouă cerere de portare poate fi transmisă pentru numerele a căror portare a fost respinsă, după eliminarea cauzei de refuz a portării.

        2. 4.3.2. Faza de realizare a portării

          Înaintea fazei de realizare a portării sunt desfăЬurate toate activităЮile tehnice de pregătire a portării, atât de către FA, cât Ьi de către FD, astfel încât să fie respectat momentul de portare stabilit prin cererea de portare. FA activează furnizarea serviciilor către abonatul portat, putându-i asigura acestuia traficul de ieЬire, moment în care transmite către BDC mesajul IPN.

          Faza de realizare a portării se finalizează cu actualizarea informaЮiilor de rutare privind numărul portat de către toЮi furnizorii care originează apeluri. La sfârЬitul acestui proces, toЮi furnizorii vor putea ruta apelurile către numărul portat.

          Mesajele transmise în faza de realizare a portării sunt:

          IPN – iniЮiere portare număr: mesaj transmis de către FA prin care se confirmă conectarea abonatului portat Ьi se cere FD realizarea portării;

          RPD – realizare portare donor: mesaj transmis de FD ca răspuns la mesajul IPN, prin care se confirmă că portarea a fost realizată de FD;

          AIR – actualizare informaЮii rutare: mesaj transmis de FA către BDC, prin care se confirmă că portarea a fost finalizată Ьi serviciul este funcЮional, atât în reЮeaua FD, cât Ьi în reЮeaua FA. Mesajul va fi transmis de BDC către toЮi furnizorii. SemnificaЮia mesajului AIR este de actualizare a informaЮiilor de rutare corespunzătoare numărului portat de către toЮi furnizorii;

          IRA – informaЮii rutare actualizate: mesaj de răspuns al furnizorilor către BDC prin care se confirmă actualizarea informaЮiilor de rutare referitoare la numărul portat.

          Schimbul de mesaje realizat în această fază este ilustrat în figura 3.

          image

          T2

          FA

          BDC

          FD

          AF

          TEXP

          t20

          IPN

          TBDC

          AIPN/RIPN

          IPN

          T3

          RPD

          RPD

          TBDC

          t21

          T4

          AIR

          t22

          TBDC

          AIR

          AIR

          T5

          IRA

          t23

          IRA

          Figura 3

          (IRA).

          În această fază sunt activate termenele T3,T4 Ьi T5. t20 – momentul în care FA transmite mesajul IPN; t21 – momentul în care FA primeЬte mesajul RPD; t22 – momentul în care FA transmite mesajul AIR;

          t23 – momentul în care furnizorii confirmă BDC actualizarea informaЮiilor de rutare

          t20 – t10 > T2 t23 – t22 < T5

          t21 – t20 < T3 T0 + T2 + T3 + T4 + T5 ” Tp

          t22 – t21 < T4 Tp = 10 zile lucrătoare

          Notă:

          Termenele sunt îndeplinite în condiЮii normale de funcЮionare.

          Mesajul IPN va fi transmis după momentul (TEXP), de regulă, în termen de cel mult 1 oră de la începutul ferestrei de portare.

          În cadrul acestei faze sunt realizate următoarele activităЮi:

          P2a1:

          1. 1. FA activează serviciul prin intermediul numărului portat Ьi-i asigură abonatului portat posibilitatea de a origina apeluri.

          2. 2. FA transmite mesajul IPN către BDC prin care îl informează că procesul de realizare a portării a început Ьi solicită FD activarea portării numărului. Mesajul are rolul de a consolida informaЮiile transmise prin cererea de portare, referitor la momentul exact al portării.

          P2a2:

          1. 1. BDC transmite mesajul de acceptare sau respingere (AIPN/RIPN) către FA.

          2. 2. BDC transmite către FD mesajul IPN primit de la FA, în situaЮia în care a acceptat mesajul FA (Ьi a transmis AIPN).

          3. 3. BDC transmite către FA mesajul RIPN, indicând codul de eroare Ьi, opЮional, descrierea erorii.

          P2a3:

          1. 1. După primirea mesajului IPN, FD execută acЮiunile necesare portării numărului solicitat, astfel încât portarea să fie realizată în termenul T3.

          2. 2. FD transmite mesajul RPD către BDC atunci când portarea este finalizată (numărul portat este dezactivat de FD Ьi este introdus în baza de date a numerelor portate).

          P2a4:

          1. 1. BDC transmite mesajul RPD către FA.

          2. 2. BDC actualizează fiЬierul (log) referitor la cererea de portare respectivă.

          P2a5:

          1. 1. FA are obligaЮia de a verifica, cap-cap, dacă procesul de portare este realizat de FA Ьi FD, iar serviciul furnizat prin intermediul numărului portat este funcЮional atât în reЮeaua FD, cât Ьi în reЮeaua FA.

          2. 2. FA transmite mesajul AIR către BDC când serviciul este funcЮional, asigurându-se că a fost respectat termenul T4.

          P2a6:

          1. 1. Primirea mesajului AIR de către BDC este o indicaЮie a faptului că serviciul de portabilitate poate fi înregistrat ca operaЮional pentru FD Ьi FA.

          2. 2. BDC actualizează baza de date de referinЮă.

          3. 3. BDC transmite mesajul AIR către toЮi furnizorii, cu excepЮia FA. Pentru furnizori acest mesaj indică faptul că este necesară actualizarea informaЮiilor de rutare.

          P2a7:

          ToЮi furnizorii care originează apeluri actualizează informaЮiile de rutare din BDOp proprii conЮinând numerele portate, pe baza informaЮiilor din baza de date centralizată de referinЮă, transmise prin mesajul AIR, Ьi transmit mesajul IRA ca răspuns la mesajul AIR.

          Modul de transmitere a mesajelor AIR va fi corelat cu tipul interfeЮei dintre BDC Ьi furnizor.

          Modelul prezintă o transmitere on-line a mesajelor de actualizare a informaЮiilor de rutare către furnizori în vederea actualizării bazelor de date proprii (în cazul furnizorilor conectaЮi pe interfeЮe automate cu BDC). În cazul în care anumiЮi furnizori convin cu OpBDC, acesta poate transmite un fiЬier (raport) care conЮine toate mesajele de actualizare a informaЮiilor de rutare înregistrate într-o anumită perioadă (o zi). Raportul va fi generat automat de către BDC la sfârЬitul fiecărei zi lucrătoare Ьi va fi accesibil furnizorilor care l-au solicitat la o locaЮie fixă prin FTP.

          Furnizorii vor decide dacă actualizează BDOp în timp real sau la anumite intervale.

        3. 4.3.3. Subprocesul de anulare a cererii de portare

          1. I. Anularea este solicitată de FA

            FA poate cere anularea unei cereri de portare prin transmiterea către BDC a mesajului de anulare a cererii de portare. Anularea unei cereri de portare se poate realiza după ce BDC a acceptat mesajul CPF (prin transmiterea mesajului ACPF), dar înainte de termenul T10 (24 de ore înainte de momentul convenit pentru realizarea portării - TEXP).

            Mesajele transmise în cadrul procesului de anulare a cererii de portare sunt:

            CAF – cerere anulare furnizor acceptor: mesaj transmis de către FA prin care se solicită FD anularea unei cereri de portare transmisă anterior;

            ACAF/RCAF – acceptare sau respingere a cererii de anulare de către BDC;

            CABDC – cerere de anulare iniЮiată de BDC.

            Schimbul de mesaje realizat în cadrul subprocesului de anulare a cererii de portare de către FA este ilustrat în figura 4.

            image

            FA

            BDC

            CPF

            FD

            A

            CAA

            CAF

            ACAF/RCAF

            T10

            CAF

            TEXP

            T11

            CA-BDC

            CA-BDC

            Figura 4

            ActivităЮile realizate în această fază sunt:

            P3a1:

            FA transmite mesajul CAF către BDC prin care se solicită anularea cererii de portare.

            P3a2:

            1. 1. BDC transmite mesajul de confirmare ACAF, dacă cererea de anulare este validă, sau mesajul de respingere RCAF conЮinând codul de eroare.

            2. 2. În cazul acceptării CAF, BDC va transmite cererea de anulare către FD.

              P3a3:

              FD procesează cererea de anulare Ьi opreЬte activităЮile legate de portarea numărului.

          2. II. Anularea este solicitată de FD

            FD poate cere anularea unei cereri de portare prin transmiterea către BDC a mesajului de anulare a cererii de portare. Anularea unei cereri de portare se poate realiza după transmiterea de către FD a mesajului RCP, dar înainte de T10. Anularea cererii de portare de

            către FD este determinată, în principal, de cauze de natură tehnică, identificate după transmiterea mesajului RCP. FD poate propune prin mesajul transmis o nouă dată de realizare a portării. Procesul de portare este întrerupt, iar FD va continua să furnizeze servicii prin intermediul numărului pentru care s-a solicitat portarea.

            FA va informa abonatul Ьi va continua procesul de portare sau va anula procesul de portare. Un nou proces de portare poate fi iniЮiat prin transmiterea unei noi cereri de portare.

            Mesajele transmise în cadrul procesului de anulare a cererii de portare sunt:

            CAD – cerere anulare donor: mesaj transmis de către FD prin care solicită întreruperea unui proces de portare, după transmiterea mesajului RCP anterior;

            ACAD/RCAD – acceptare sau respingere a cererii de anulare de către BDC.

            Schimbul de mesaje realizat în cadrul subprocesului de anulare a cererii de portare de către FD este ilustrat în figura 5.

            image

            FA

            BDC

            FD

            RCP

            CAD

            CAD

            ACAD/RCAD

            T10

            CAF

            Figura 5

            ActivităЮile realizate în această fază sunt:

            P4a1:

            FD transmite mesajul CAD către BDC, prin care se solicită întreruperea procesului de portare.

            P4a2:

            1. 1. BDC transmite mesajul de confirmare, dacă cererea este validă, sau mesajul de respingere conЮinând codul de eroare.

            2. 2. În cazul acceptării mesajului CAD, BDC va transmite cererea de anulare către FA.

          P4a3:

          FA procesează cererea de anulare, informează abonatul Ьi fie lasă procesul să continue fie iniЮiază un subproces de anulare.

        4. 4.3.4. Subprocesul de stopare a procesului de portare

          FA poate solicita stoparea procesului de portare prin transmiterea către BDC a unei cereri de stopare a procesului de portare (CSF). Cererea poate fi transmisă de către FA după termenul T10 (cu cel mult 24 de ore înainte de TEXP). Stoparea poate fi iniЮiată fie înainte de iniЮierea procesului de portare, fie după iniЮierea procesului de portare de către FA (după transmiterea mesajului IPN).

          Cazurile în care poate fi necesară stoparea portării sunt:

          1. a) portarea nu poate fi realizată din motive tehnice neprevăzute;

          2. b) se constată desfăЬurarea unui proces de portare eronat (abonatul nu a solicitat portarea).

          Dacă stoparea procesului de portare se realizează înainte de transmiterea mesajului IPN, mesajul de stopare înlocuieЬte mesajul IPN. Dacă stoparea procesului de portare se realizează după transmiterea acestui mesaj, stoparea procesului de portare se poate realiza doar înainte de transmiterea mesajului AIR de către FA.

          Stoparea procesului de portare poate fi determinată atât de FD, când acesta nu transmite mesajul RPD, cât Ьi de FA, când acesta constată că serviciul nu este funcЮional cap- cap, iar mesajul AIR nu poate fi transmis. Dacă FD nu poate realiza portarea (nu transmite mesajul RPD), acesta va contacta direct FA (trebuie să existe dovada comunicării documentului) pentru a solicita stoparea procesului de portare.

          Mesajele transmise în cadrul procesului de stopare sunt:

          CSF – cerere stopare furnizor: mesaj transmis de către FA prin care se solicită FD stoparea procesului de portare;

          SPP – stopare proces portare: mesajul de răspuns al FD la mesajul CSF prin care acesta confirmă stoparea procesului de portare;

          ACSF/RCSF – acceptare/respingere a cererii de stopare de către BDC;

          SP-BDC – stopare proces portare: mesajul de răspuns al BDC prin care se confirmă Ьtergerea informaЮiilor referitoare la cererea de portare respectivă, fără confirmarea FD.

          Schimbul de mesaje realizat în cadrul subprocesului de stopare a procesului de portare este prevăzut în figura 6.

          image

          FA

          BDC

          FD

          IPN CSF

          ACSF/RCSF

          CSF

          T3+ T4

          T7

          SPP

          SPP

          SP-BDC

          Figura 6

          ActivităЮile asociate subprocesului de stopare sunt:

          P5a1:

          FA transmite mesajul CSF către BDC.

          P5a2:

          1. 1. BDC transmite mesajul ACSF/RCSF către FA, prin care se acceptă sau se respinge mesajul CSF.

          2. 2. BDC actualizează fiЬierul (log) referitor la cererea de portare, specificând data la care procesul a fost stopat.

          3. 3. BDC transmite mesajul CSF către FD.

          P5a3:

          1. 1. La primirea cererii de stopare a procesului de portare, FD va întrerupe procesul de realizare a portării Ьi va continua sau va relua furnizarea serviciilor către abonat prin intermediul numărului prin care s-a solicitat portarea.

          2. 2. FD va transmite BDC mesajul SPP. FD va transmite mesajul SPP în termenul T7.

            P5a4:

            BDC transmite mesajul SPP către FA.

            De asemenea, în cadrul acestui subproces, BDC generează codurile de eroare, dacă mesajele transmise nu sunt cele standard sau dacă nu au fost respectate termenele admise pentru stoparea procesului.

            Dacă FD nu transmite mesajul de stopare a procesului de portare în termenul stabilit (T7), BDC va genera un mesaj de răspuns către FA (SP-BDC) Ьi va Ьterge informaЮiile referitoare la cererea de portare a numărului respectiv.

            BDC va genera un raport periodic care va cuprinde date statistice referitoare la toate portările stopate.

            Costurile legate de stoparea unui proces de portare vor fi suportate de:

            1. a) FA – dacă stoparea procesului este cauzată de FA;

            2. b) FD – dacă stoparea procesului este cauzată de FD.

      4. 4.4. Procesul de deconectare a numărului portat

        Procesul de deconectare este procesul prin care un număr portat este returnat FDi, ca urmare a încetării contractului dintre abonat Ьi FA cu privire la furnizarea de servicii prin intermediul numărului respectiv.

        În termen de cel mult 5 zile de la deconectarea numărului (încetarea contractului dintre abonat Ьi FA), FA are obligaЮia să notifice FDi, prin intermediul BDC, cu privire la eliberarea numărului portat.

        Procesul de deconectare a abonatului începe cu transmiterea notificării de deconectare a numărului portat de către FA către BDC Ьi se încheie în momentul confirmării Ьtergerii informaЮiilor de rutare corespunzătoare numărului portat deconectat de către toЮi furnizorii.

        În cadrul acestui proces se transmit următoarele mesaje:

        NDN – notificare deconectare număr: mesaj transmis de către FA, prin care informează BDC Ьi FDi cu privire la deconectarea unui număr portat, număr ce urmează să revină la FDi;

        AND – acceptare notificare deconectare număr: mesajul de acceptare al FDi, ca răspuns la o notificare transmisă de către FA, referitoare la deconectarea unui număr;

        RND – respingere notificare deconectare număr: mesajul de respingere al FDi, ca răspuns la o notificare transmisă de către FA, referitoare la deconectarea unui număr;

        SIR – Ьtergere informaЮii rutare: mesaj transmis de către FA, prin care informează BDC că numărul respectiv nu mai este portat Ьi a fost returnat FDi; mesajul va fi transmis de BDC către toЮi furnizorii. Prin SIR se solicită furnizorilor Ьtergerea informaЮiilor de rutare corespunzătoare numărului respectiv;

        IRS – informaЮii de rutare Ьterse: mesaj de răspuns al furnizorilor către BDC, prin care se confirmă Ьtergerea informaЮiilor de rutare referitoare la numărul portat.

        ANDN/RNDN – acceptare/respingere a notificării de deconectare de către BDC.

        Schimbul de mesaje realizat în cadrul procesului de stopare a portării este ilustrat în figura 7.

        image

        FA

        BDC

        FDi

        AF

        A

        T8

        NDN

        ANDN/RNDN

        Data la care contractul dintre A úi FA a încetat

        NDN

        AND/RND

        T9

        AND/RND

        t60

        SIR

        SIR

        SIR

        T5

        IRS

        IRS

        t61

        Figura 7

        ActivităЮile asociate procesului de deconectare a numărului portat sunt:

        P6a1:

        FA transmite mesajul NDN, prin care informează BDC cu privire la deconectarea numărului portat.

        P6a2:

        BDC acceptă sau respinge mesajul. Dacă mesajul este acceptat, BDC transmite mesajul NDN către FDi. BDC creează o înregistrare referitoare la numărul portat deconectat.

        P6a3:

        FDi verifică dacă numărul portat deconectat face parte din numerele care i-au fost alocate prin LURN. FDi va transmite mesajul de acceptare sau respingere a notificării.

        P6a4:

        BDC actualizează informaЮiile referitoare la numărul deconectat Ьi retransmite mesajul primit de la FDi către FA.

        P6a5:

        1. 1. FA va contoriza intervalul T9 (perioada de carantină), perioadă în care are obligaЮia de a răspunde apelurilor originate către numărul respectiv cu acelaЬi mesaj pe care îl utilizează pentru toate numerele deconectate din reЮeaua proprie.

        2. 2. La expirarea acestui interval, FA va transmite mesajul SIR prin care informează BDC că perioada de carantină a expirat Ьi numărul poate fi reasignat de către FDi.

        P6a6:

        BDC Ьterge informaЮiile de rutare din baza de date de referinЮă Ьi transmite mesajul SIR prin care informează FDi Ьi ceilalЮi furnizori, cu excepЮia FA, cu privire la încetarea portării respectivului număr. Numărul portat poate fi reasignat de către FDi.

        P6a7:

        1. 1. După primirea mesajului SIR de la BDC, furnizorii vor Ьterge informaЮiile de rutare din bazele operaЮionale proprii cu privire la numărul portat respectiv.

        2. 2. Furnizorii transmit mesajul IRS către BDC pentru a confirma Ьtergerea informaЮiilor de rutare.

        P6a8:

        BDC înregistrează toate răspunsurile primite Ьi va considera că toЮi furnizorii au actualizat informaЮiile de rutare după expirarea intervalului T5, dacă a fost primit cel puЮin un mesaj IRS.

      5. 4.5. Procesul de modificare a informaЮiilor de rutare

        Acest proces este necesar dacă FA modifică informaЮiile de rutare referitoare la anumite numere portate. InformaЮiile conЮinute în baza de date centralizată de referinЮă Ьi în BDOp ale furnizorilor trebuie modificate corespunzător.

        FA transmite către BDC un mesaj cu informaЮiile de rutare actualizate. BDC modifică datele din baza de date de referinЮă referitoare la numerele portate menЮionate Ьi difuzează mesajul către toЮi furnizorii. După efectuarea modificărilor, aceЬtia confirmă BDC actualizarea informaЮiilor de rutare.

        Mesajele care pot fi transmise în cadrul acestui proces sunt:

        MIR – modificare informaЮii rutare: mesajul transmis de FA către BDC;

        IRM – informaЮii rutare modificate: mesaj de răspuns al furnizorilor către BDC;

        AMIR/RMIR – acceptare/respingere a modificării informaЮiilor de rutare de către BDC.

        Schimbul de mesaje realizat în cadrul procesului de modificare a informaЮiilor de rutare este ilustrat în figura 8.

        image

        FA

        BDC

        AF+FD

        TBDC

        MIR

        IRM

        Figura 8

        MIR

        AMIR/RMIR

        T5

        ActivităЮile asociate procesului de modificare a informaЮiilor de rutare sunt:

        P7a1:

        FA transmite mesajul MIR către BDC, mesaj ce conЮine informaЮia de rutare modificată.

        P7a2:

        1. 1. BDC transmite către FA mesajul de acceptare sau respingere a mesajului MIR.

        2. 2. Dacă acceptă mesajul MIR, BDC actualizează informaЮiile existente în baza de date centralizată de referinЮă.

        3. 3. Dacă acceptă mesajul MIR, BDC transmite mesajul MIR conЮinând informaЮiile de rutare modificate către toЮi furnizorii care originează apeluri către numerele portate.

        P7a3:

        Furnizorii transmit către BDC mesajul IRM, prin care confirmă modificarea informaЮiilor de rutare din bazele de date proprii.

        P7a4:

        1. 1. BDC înregistrează răspunsurile furnizorilor transmise în intervalul T5.

        2. 2. BDC consideră că furnizorii au efectuat actualizarea informaЮiilor de rutare, dacă a primit cel puЮin un mesaj de răspuns până la expirarea intervalului T5.

        ObservaЮie:

        Dacă parametrul „Număr de rutare” din mesajul MIR are o valoare prestabilită (RN = 18000), numărul respectiv aparЮine unui bloc de numere care a fost realocat FA, FA devenind după realocare FDi. Numărul respectiv va fi Ьters din baza de date de referinЮă a numerelor portate. Primirea acestui mesaj de către ceilalЮi furnizori determină Ьtergerea informaЮiilor cu privire la respectivul număr portat din bazele de date proprii.

      6. 4.6. Procesul de sincronizare

        Prin procesul de sincronizare se asigură faptul că bazele de date ale furnizorilor conЮin întotdeauna informaЮiile de rutare la zi, referitoare la numerele portate, conЮinute în baza de date de referinЮă centralizată. În condiЮii normale, bazele de date ale furnizorilor sunt actualizate pe baza informaЮiilor transmise de către BDC prin mesajele de actualizare (AIR), Ьtergere (SIR) sau modificare a informaЮiilor de rutare (MIR), menЮionate în cadrul proceselor respective. Procesul de sincronizare are drept scopuri:

        1. 1. să permită unui furnizor recuperarea informaЮiilor pierdute referitoare la un număr portat, a informaЮiilor dintr-un anumit interval de timp sau a informaЮiilor privind toate numerele portate;

        2. 2. să permită ca un furnizor nou să se sincronizeze cu starea curentă a BDC.

        1. 4.6.1. Subprocesul de verificare a unui număr (Audit)

          Un furnizor poate solicita BDC informaЮiile înregistrate referitoare la un anumit număr, prin transmiterea mesajului VSF. BDC răspunde acestei solicitări prin transmiterea unei copii ce conЮine informaЮiile la zi din baza de date de referinЮă, informaЮii bazate pe ultimul mesaj de actualizare transmis referitor la numărul specificat (AIR). Schimbul de mesaje are loc în timp real.

          Mesajele ce pot fi transmise în cadrul acestui subproces sunt:

          VSF – verificare solicitată de furnizor: mesajul transmis de furnizor către BDC, prin care este specificat setul de informaЮii pentru care furnizorul va verifica integritatea;

          RBDC – răspuns BDC.

          Schimbul de mesaje realizat în cadrul subprocesului de verificare a unui număr este ilustrat în figura 9.

          image

          F

          BDC

          VSF

          R-BDC

          Figura 9

        2. 4.6.2. Subprocesul de sincronizare parЮială sau totală

          Necesitatea procesului de sincronizare parЮială sau totală este determinată de solicitarea de transmitere a unei copii a bazei de date centralizate de către un nou furnizor sau de către un furnizor a cărui bază de date a fost deteriorată parЮial (pentru un anumit interval de timp) sau total. Furnizorul poate solicita o copie a BDC pentru toate numerele portate sau pentru numerele portate într-un anumit interval. Furnizorul transmite către BDC mesajul CDS. În mesajul de răspuns al BDC (RDS) se stabileЬte modalitatea Ьi momentul transmiterii datelor solicitate. Sincronizarea bazelor de date se va realiza printr-o altă tranzacЮie, la momentul stabilit prin mesajul RDS. Transmiterea datelor se poate face sub formă de raport într-un format prestabilit, care va fi livrat pe un suport convenit cu furnizorul respectiv (stocare pe suport fizic, transfer de fiЬiere). Se vor transmite informaЮiile actualizate din BDC (număr portat, număr de rutare, ID acceptor, ID donor, data realizării portării), aЬa cum au fost transmise prin mesajele de actualizare, modificare sau Ьtergere a informaЮiilor de rutare (AIR, MIR, SIR).

          Mesajele ce pot fi transmise în cadrul acestui proces sunt:

          CDS – cerere date sincronizate: mesajul transmis de furnizor către BDC prin care se solicită o copie a datelor din BDC;

          RDS – mesajul de răspuns al BDC.

          Schimbul de mesaje ce se realizează în cadrul subprocesului de sincronizare parЮială sau totală este ilustrat în figura 10.

          image

          F

          BDC

          CDS

          RDS

          Figura 10

      7. 4.7. Procesul de realocare a unui bloc de numere

        În cazul în care ANRCTI realocă unui alt furnizor de servicii de comunicaЮii electronice un bloc de numere conЮinând numere portate, furnizorul respectiv devine FDi. Această situaЮie se întâlneЬte Ьi în cazul cedării parЮiale sau totale a LURN. Furnizorul cesionar devine FDi.

        Pentru a fi posibilă realocarea unui bloc de numere, este necesar ca FDi să renunЮe la dreptul de utilizare a numerelor din respectivul bloc. Furnizorul căruia i se realocă blocul de numere îi va informa pe toЮi furnizorii care asigură rutarea apelurilor cu privire la realocare Ьi va modifica în mod corespunzător acordurile de interconectare. ANRCTI va informa BDC cu privire la realocarea blocului de numere Ьi va publica pe pagina de internet realocarea blocului de numere.

        Numerele asignate din blocul realocat vor fi în una din următoarele situaЮii:

        1. a) devin numere neportate, dacă furnizorul căruia ANRCTI i-a realocat blocul de numere era FA pentru respectivele numere portate. Furnizorul (devenit FDi) va informa BDC cu privire la toate numerele din blocul realocat prin intermediul cărora furniza servicii în calitate de FA Ьi care devin numere neportate. Informarea se realizează în conformitate cu procesul de modificare a informaЮiilor de rutare prin transmiterea mesajului MIR în care parametrul „Număr de rutare” va avea valoarea prestabilită (RN = 18000);

        2. b) rămân numere portate, dacă blocul de numere realocat conЮinea numere portate către alЮi furnizori decât cel căruia i s-a realocat blocul de numere. Datele de referinЮă pentru aceste numere (identitatea FDi) vor fi modificate.

        Mesajele transmise în cadrul acestui proces sunt similare cu cele transmise în cadrul procesului de modificare a informaЮiilor de rutare.

        Schimbul de mesaje din cadrul procesului de realocare a unui bloc de numere este ilustrat în figura 11.

        image

        FDi-vechi

        FA-nou

        BDC

        FA-vechi

        FDi-nou AlĠi FA+AF

        MIR

        MIR(NRN=”18000”

        MIR

        MIR

        Figura 11

      8. 4.8. Procesul de informare privind starea sistemului

        1. 4.8.1. Starea sistemului IT operat de un furnizor

          Furnizorii vor comunica BDC starea de nefuncЮionare/restabilire a funcЮionării aplicaЮiei de realizare a portării. De asemenea, BDC va monitoriza funcЮionarea interfeЮelor cu furnizorii. Starea de nefuncЮionare/restabilire a funcЮionării aplicaЮiei unui furnizor va fi transmisă printr-un mesaj către furnizorii din acelaЬi domeniu de portabilitate, care utilizează interfaЮă punct-la-punct Ьi va fi vizibilă printr-o interfaЮă web de tip Graphic User Interface.

          BDC va înregistra perioada de nefuncЮionare a sistemului IT al furnizorului Ьi va reevalua termenele proceselor.

          Mesajele ce pot fi transmise în cadrul acestui proces sunt:

          DSF – defecЮiune sistem furnizor: mesaj transmis de un furnizor pentru a notifica BDC cu privire la nefuncЮionarea sistemului IT;

          RSF – restabilire sistem furnizor: mesaj transmis de furnizor către BDC cu privire la restabilirea sistemului IT.

          Schimbul de mesaje din cadrul procesului de informare privind starea sistemului IT operat de un furnizor este ilustrat în figura 12.

          image

          F

          BDC

          AF

          DSF

          DSF

          RSF

          RSF

          Figura 12

        2. 4.8.2. Starea BDC

          BDC va stabili un mecanism de comunicare către furnizori a stării de nefuncЮionare/restabilire a funcЮionării aplicaЮiei BDC.

          BDC va notifica în avans furnizorii cu privire la nefuncЮionarea planificată Ьi la restabilirea funcЮionării bazei de date prin mesaje specifice. Dacă nu este posibilă transmiterea acestor mesaje, BDC va informa furnizorii printr-un mijloc de comunicare alternativ (telefon, e-mail, fax).

          BDC va stabili un mecanism de reluare a proceselor întrerupte datorate nefuncЮionării sistemului.

          Perioadele de nefuncЮionare a BDC vor fi înregistrate de către aceasta. Termenele stabilite pentru procesele administrative asociate implementării portabilităЮii numerelor vor fi recalculate în funcЮie de perioadele de nefuncЮionare.

          Mesajele transmise în cadrul acestui proces sunt:

          BDN – baza de date centralizată nefuncЮională;

          BDF – baza de date centralizată funcЮională.

          Schimbul de mesaje din cadrul procesului privind starea BDC este ilustrat în figura 13.

          image

          AF

          FA, FD

          BDC

          BDN

          BDN

          BDF

          BDF

          Figura 13

      9. 4.9. ExcepЮii

        1. 4.9.1. ExcepЮii în faza de validare

          1. I. FA transmite mesajul CPF Ьi nu primeЬte mesajul de răspuns la cererea de portare din partea BDC în intervalul prevăzut în specificaЮia BDC. În această situaЮie, FA va retransmite cererea de portare.

          2. II. FD nu transmite mesajul RCP în intervalul T1. În acest caz, procesul de portare poate continua. BDC va înregistra Ьi va semnaliza nerespectarea termenului T1. FA contactează direct FD pentru a identifica cauza întârzierii Ьi, eventual, va transmite o cerere de anulare a portării. Dacă termenul T6B este depăЬit, procesul este anulat de BDC.

          3. III. BDC nu poate transmite către FA mesajul RCP în intervalul TBDC. În această situaЮie BDC va stoca mesajul în coada de aЬteptare Ьi îl va livra în cel mai scurt timp. De asemenea, furnizorul poate recupera aceste mesaje prin accesarea unei funcЮii de recuperare a mesajelor pierdute.

          4. IV. Validarea nu a fost finalizată până la expirarea termenului T6B. În această situaЮie, după expirarea termenului T6B, BDC va transmite un mesaj de anulare a procesului de portare către FD Ьi FA. Procesul de portare este anulat, iar BDC poate accepta o nouă solicitare de portare de la orice furnizor pentru numărul respectiv. Mesajul determină contorizarea înregistrării tranzacЮiei nefinalizate pentru FA în evidenЮele statistice. Contorizarea se va realiza astfel încât să fie posibilă identificarea furnizorului din cauza căruia căruia procesul nu a fost finalizat în termenul T6B.

          5. V. Dacă FA este FDi (în urma unei succesiuni de portări), parametrul „Număr de rutare” din mesajul CPF nu va conЮine unul din numerele de rutare asignate FDi, ci va avea o valoare prestabilită (RN = 18000).

        2. 4.9.2. ExcepЮii în faza de realizare a portării

          1. I. FA transmite mesajul IPN înainte de momentul TEXP. În această situaЮie, BDC respinge primirea mesajului, generând codul de eroare corespunzător.

          2. II. FD nu realizează portarea în termenul T3. În această situaЮie, FA contactează direct FD pentru a identifica cauza întârzierii. Procesul de realizare a portării poate continua sau FA poate stopa procesul de portare. Dacă FD nu confirmă realizarea portării (nu transmite mesajul RPD) nici în termenul T4, FA are obligaЮia de a stopa procesul de portare.

          3. III. Serviciul nu este funcЮional cap-cap în termenul T4, dar FD a transmis mesajul RPD. FA Ьi FD vor coopera în vederea identificării Ьi remedierii cauzelor care determină nefuncЮionarea serviciului. FA va informa abonatul. FA poate asigura o soluЮie provizorie de furnizare a serviciului (furnizarea serviciului de către FA prin intermediul unui număr asignat temporar, reluarea furnizării totale sau parЮiale a serviciului de către FD prin intermediul numărului pentru care s-a solicitat portarea) sau poate stopa procesul de portare.

            ObservaЮie:

            Cazurile de depăЬire a termenelor T3 Ьi T4 vor fi înregistrate Ьi incluse în rapoartele generate de BDC.

          4. IV. BDC nu primeЬte mesajul de confirmare a actualizării informaЮiilor de rutare (IRA) de la anumiЮi furnizori în termenul T5. BDC va considera că portarea este activată de către toЮi furnizorii, dar va înregistra furnizorii care nu au transmis mesajul IRA. O listă cu furnizorii care nu au confirmat actualizarea informaЮiilor de rutare va fi transmisă FA.

            Dacă BDC nu primeЬte niciun mesaj de actualizare a informaЮiilor de rutare, această situaЮie va fi rezolvată prin intervenЮia administratorului de sistem.

          5. V. Dacă FA este FDi (în urma unor portări succesive), parametrul „Număr de rutare” din mesajul AIR va avea o valoare prestabilită (RN = 18000). Acest parametru reprezintă pentru BDC o indicaЮie că numărul portat a revenit la FDi Ьi informaЮia cu privire la portarea numărului este Ьtearsă din baza de date de referinЮă. Primirea mesajului AIR, cu parametrul RN = 18000, determină Ьtergerea de către toЮi furnizorii a informaЮiei de număr portat din bazele de date proprii, rutarea apelului către numărul respectiv realizându-se similar cu rutarea apelurilor către numerele neportate.

      10. 4.10. Termenele de realizare a proceselor administrative asociate implementării portabilităЮii numerelor

        Termene stabilite prin Decizia preЬedintelui ANRC nr. 144/EN/2006

        Nr. crt.

        Termen

        DefiniЮie

        Durata

        1.

        Tp

        Termenul maxim pentru realizarea procesului de portare

        10 zile lucrătoare

        2.

        Tr

        Termenul minim de păstrare a informaЮiilor de

        rutare după finalizarea procesului de portare a unui număr de către FD

        24 de ore

        3.

        Tda

        Termenul maxim în care FA trebuie să-l informeze pe FDi cu privire la încetarea furnizării serviciului

        prin intermediul unui număr portat

        5 zile

        Termene stabilite prin condiЮiile tehnice Ьi comerciale

        4.

        TBDC

        Termenul în care BDC trebuie să analizeze corectitudinea unui mesaj primit, să transmită mesajul de răspuns către expeditor Ьi să retransmită mesajul furnizorului de destinaЮie, cu excepЮia cazului în care cererea este stocată în coada de aЬteptare

        15 minute, în condiЮii normale

        1 oră, în condiЮiile actualizării informaЮiilor de rutare

        din baza de date de referinЮă

        5.

        Tq

        Termenul după care BDC transmite către FD mesajele CPF din coada de aЬteptare

        1 zi

        6.

        TEXP

        Momentul agreat realizarea portării

        de

        către

        FA

        Ьi

        FD

        pentru

        T2EXP<T6A

        7.

        T0

        Termenul în care FA transmite cererea de portare (mesajul CPF) sau cererea de anulare a portării (mesajul CAF) către FD raportat la

        momentul depunerii cererii de către abonat

        Cererea se transmite în aceeaЬi zi

        8.

        T1

        Intervalul maxim între momentul în care FA transmite cererea de portare către BDC Ьi momentul în care primeЬte prin intermediul BDC mesajul de acceptare sau respingere a cererii de către FD

        următoare

        9.

        T1d

        Termenul maxim în care FD trebuie să răspundă unei cereri prin transmiterea mesajului RCP

        T1d = T1 –Tq – 2̅TBDC

        10.

        T2

        Termenul minim în care FA poate solicita FD începerea procesului de portare, raportat la momentul transmiterii cererii de portare

        transmise în ziua următoare

        11.

        T3

        Termenul maxim în care FD trebuie să realizeze activităЮile necesare pentru realizarea portării numărului. Termenul se calculează de la

        transmiterea mesajului IPN până la momentul în

        - 3 ore - numere geografice Ьi nongeografice, altele

        decât cele pentru

        • - 4 zile pentru cererile transmise de BDC în ziua primirii

        • - 5 zile pentru cererile stocate de BDC Ьi transmise în ziua

        • - 6 zile pentru cererile transmise de BDC în ziua primirii

        • - 7 zile pentru cererile stocate de BDC Ьi

        care portarea a fost realizată de către FD (primirea mesajului RPD de către FA)

        servicii de telefonie mobilă

        - 2 ore – numere nongeografice pentru

        servicii de telefonie mobilă

        12.

        T4

        Termenul maxim în care FA trebuie să realizeze activităЮile necesare pentru finalizarea portării Ьi verificarea funcЮionării serviciului, atât în reЮeaua donoare, cât Ьi în reЮeaua acceptoare. Termenul se calculează de la primirea mesajului RPD până la momentul în care au fost finalizate toate activităЮile necesare (inclusiv teste) pentru asigurarea rutării apelurilor către numărul portat în reЮeaua FA Ьi în reЮeaua FD (transmiterea

        mesajului RPA)

        2 ore – numere geografice Ьi nongeografice, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă

        2 ore – numerele nongeografice pentru servicii de telefonie

        mobilă

        13.

        T5

        Termenul maxim în care toЮi furnizorii trebuie să realizeze actualizarea informaЮiilor de rutare ca urmare a transmiterii de către BDC a mesajelor cu informaЮiile de rutare actualizate (AIR, SIR,

        MIR)

        1 zi

        14.

        T6A

        Termenul maxim în care portarea poate fi realizată. În situaЮia în care acest termen este

        depăЬit, BDC respinge cererea de portare.

        30 de zile lucrătoare

        15.

        T6B

        Termenul maxim în care validarea poate fi realizată. În situaЮia în care acest termen este depăЬit, BDC anulează procesul de portare

        automat.

        Data finală a intervalului de portare stabilit de către FA

        16.

        T7

        Intervalul maxim între momentul în care BDC a înregistrat cererea de stopare a procesului de portare a unui număr Ьi momentul în care referinЮele legate de numărul respectiv au fost

        Ьterse. După expirarea acestui termen poate fi iniЮiat un nou proces de portare al numărului

        24 de ore

        17.

        T8

        Intervalul maxim între momentul în care numărul portat a fost deconectat Ьi cel în care FA

        informează FDi prin intermediul BDC cu privire la încetarea furnizării serviciului

        T8 ” Tda (Tda= 5 zile)

        18.

        T9

        Intervalul maxim între deconectarea numărului Ьi restituirea numărului FDi

        60 de zile

        19.

        T10

        Termenul limită până la care cererea de portare poate fi anulată

        TEXP - 24 ore

        20.

        T11

        Intervalul de timp dintre momentul agreat pentru

        realizarea portării Ьi data la care procesul de portare este anulat automat de către BDC

        T11 = 5 zile lucrătoare

        Note:

        1. 1. Termenele vor fi recalculate de către BDC printr-un mecanism automat, în funcЮie de perioadele de nefuncЮionare. Aceste termene vor fi comunicate furnizorilor de către BDC.

        2. 2. Termenele sunt stabilite în ore, în zile calendaristice sau în zile lucrătoare.

          Se consideră zile lucrătoare zilele de luni până vineri, cu excepЮia sărbătorilor legale.

          Se consideră program normal de lucru perioada cuprinsă între orele 9,00 Ьi 18,00 în zilele lucrătoare. Mesajele vor fi primite de către BDC în cadrul programului normal de lucru. Mesajele primite de către BDC vor fi transmise către furnizorul de destinaЮie în aceeaЬi zi chiar dacă programul normal de lucru a fost depăЬit (max. 1 oră). ExcepЮie fac cererile de portare primite ce depăЬesc capacitatea de procesare zilnică a unui FD, Ьi care vor fi transmise în ziua următoare.

        3. 3. În vederea realizării portării se stabilesc două ferestre de portare în zilele lucrătoare:

          1. a) 9–13 Ьi 14–18 pentru portarea numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă;

          2. b) 9–14 Ьi 13–18 pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locaЮie Ьi a numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă.

        Furnizorii pot agrea Ьi alte ferestre de portare.

        Capacitatea de procesare zilnică a cererilor de portare de către un FD în prima lună a primului trimestru după implementarea portabilităЮii numerelor va fi de minimum:

        1. a) pentru numerele geografice:

          Total (la nivel

          naЮional)

          BucureЬti Ьi judeЮul Ilfov

          Alte judeЮe

          300

          50

          10

        2. b) pentru numerele nongeografice, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă: 10;

        3. c) pentru numerele independente de locaЮie: 300.

        4. d) pentru numerele nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă: 300.

        Capacitatea de procesare zilnică a unui FD este egală cu volumul de numere solicitate pentru portare cuprinse în cererile de portare (CPF) a numerelor prin intermediul cărora furnizează servicii acest furnizor.

        Pentru calcularea capacităЮii de procesare zilnică orice tranЬă de numere solicitată a fi portată într-o cerere de portare, se consideră ca un singur număr.

        ToЮi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au obligaЮia de a creЬte lunar, în primul trimestru după implementarea portabilităЮii numerelor, Ьi, ulterior, trimestrial, capacitatea minimă de procesare cu o valoare egală cu media zilnică a volumului de cereri de portare respinse din motive de depăЬire a capacităЮii de procesare calculată în primele

        douăzeci de zile ale lunii anterioare în primul trimestru de implementare a portabilităЮii numerelor, respectiv, în primele două luni ale trimestrului anterior. BDC va stabili Ьi va comunica fiecărui FD în ultima decadă a fiecărei luni din primul trimestru, respectiv în ultima lună a fiecărui trimestru capacitatea zilnică de procesare pentru luna următoare, respectiv pentru trimestrul următor. Pe baza capacităЮii de procesare zilnice, BDC va stabili limita de cereri de portare primite zilnic pentru un FD Ьi respectiv transmise zilnic către un FD.

        ToЮi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au obligaЮia de a asigura capacitatea de procesare comunicată de OpBDC.

    5. 5. REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ЫI FUNCЭIONARE A BAZEI DE DATE CENTRALIZATE

      1. 5.1. Prevederi generale

        Implementarea Ьi managementul portabilităЮii numerelor se realizează prin utilizarea unui sistem informatic - BDC, care include resursele software, hardware Ьi de comunicaЮii adecvate. Sistemul informatic este alcătuit dintr-o bază de date care stochează informaЮiile într-o formă determinată, precum Ьi dintr-un set de funcЮii care realizează operaЮiuni asupra datelor Ьi asigură comunicarea cu sistemele informatice ale furnizorilor de servicii de comunicaЮii electronice, fie prin intermediul unor interfeЮe punct-la-punct securizate, fie prin intermediul unei aplicaЮii web securizate. De asemenea, BDC alimentează o pagină de internet accesibilă publicului, care asigură informaЮii referitoare la numerele portate.

        BDC colectează Ьi stochează informaЮii referitoare la numerele portate Ьi permite ca informaЮiile privind procesul de portare să fie schimbate între furnizori. Comunicarea între BDC Ьi sistemele informatice ale furnizorilor se realizează prin interfeЮe standard, în mod securizat. InformaЮiile de rutare conЮinute în BDC sunt utilizate de către furnizori pentru rutarea apelurilor către numerele portate.

        BDC conЮine informaЮii referitoare la toate categoriile de resurse de numerotaЮie din PNN care sunt portate. De asemenea, BDC asigură accesul ANRCTI la informaЮiile necesare verificării modului de implementare a portabilităЮii numerelor. Accesul altor instituЮii (ex. operatorul Sistemului naЮional unic pentru apeluri de urgenЮă) la informaЮiile din BDC se va stabili ulterior.

        OpBDC este persoana (entitatea) care asigură operarea, administrarea Ьi întreЮinerea BDC pentru implementarea portabilităЮii numerelor.

      2. 5.2. Arhitectura BDC

        BDC are două componente principale:

        1. 1. baza de date administrativă (BDAC) – conЮine registrul tranzacЮiilor (procedurilor administrative) dintre furnizori, precum Ьi alte informaЮii suplimentare necesare în vederea realizării portabilităЮii numerelor. BDAC asigură atât schimbul de mesaje între furnizori, cât Ьi stocarea acestor mesaje;

        2. 2. baza de date de referinЮă (BDRC) – conЮine setul complet de informaЮii referitoare la numerele portate Ьi la numerele de rutare.

        image

        BDC

        Internet

        Websi te

        BDAC

        BDRC

        VPN

        FSCE 1

        BDOp

        BDA

        BDA

        BDOp

        ReĠea FSCE 1

        Utilizator public

    AlĠi utilizatori autorizaĠi

    ReĠea FSCE n

    Web GUI

    M2M

    ANRCTI

    Schema bloc de implementare a portabilităЮii numerelor este prevăzută în figura 14. Figura 14

    BDC – Baza de date centralizată

    BDAC – Baza de date administrativă centralizată BDRC – Baza de date de referinЮă centralizată BDA – Baza de date administrativă a furnizorului BDOp – Baza de date operaЮională a furnizorului

    BDC nu este utilizată în timp real de către furnizori pentru rutarea apelurilor către numerele portate. Furnizorii vor asigura rutarea apelurilor sau a altor mesaje către numerele portate prin utilizarea BDOp proprii sau oferite de terЮi.

    Bazele de date administrative locale (BDA), proprii furnizorilor, sunt utilizate de către furnizori pentru a comunica cu BDC în vederea realizării portabilităЮii numerelor. BDA primesc de la BDRC informaЮiile de rutare pentru numerele portate, stochează aceste informaЮii Ьi actualizează BDOp.

    ToЮi furnizorii care originează apeluri trebuie să aibă acces la informaЮiile de rutare corespunzătoare numerelor portate, stocate în BDC. Responsabilitatea implementării BDOp Ьi a BDA locale revine furnizorilor.

    Comunicarea între BDC Ьi utilizatorii implicaЮi în implementarea portabilităЮii numerelor (furnizorii care originează apeluri Ьi ANRCTI) se realizează fie prin intermediul unei reЮele VPN pe IP securizat, fie prin intermediul liniilor închiriate dedicate. Comunicarea este posibilă numai între fiecare furnizor Ьi BDC. Prin modul de implementare a BDC se asigură securizarea comunicaЮiilor, definirea interfeЮelor BDC Ьi a interfeЮelor de comunicare cu utilizatorii.

      1. 5.3. FuncЮiile BDC

        1. 5.3.1. Informatizarea proceselor asociate implementării portabilităЮii numerelor AplicaЮia software din BDC trebuie să implementeze procesele administrative asociate

          portabilităЮii numerelor, conform condiЮiilor tehnice Ьi comerciale. În acest scop, aplicaЮia va asigura în timp real schimbul de mesaje transmise de la Ьi către furnizori Ьi va actualiza tabelele de date în mod corespunzător. Bazele de date ale furnizorilor vor fi actualizate pe baza informaЮiilor transmise de către BDC prin mesajele de actualizare, Ьtergere sau modificare a informaЮiilor de rutare. În plus, BDC va asigura sincronizarea bazelor de date ale furnizorilor, permiЮând, la solicitarea acestora, descărcarea informaЮiilor de rutare referitoare la un anumit număr portat, la toate numerele portate sau la numerele portate într-un anumit interval.

          AplicaЮia software trebuie să asigure mecanisme adecvate pentru:

          1. a) tratarea individuală a cererilor de portare;

          2. b) monitorizarea Ьi actualizarea capacităЮii de procesare zilnică a fiecărui FD;

          3. c) managementul cozii de aЬteptare pentru cererile de portare pentru 2 zile (ziua curentă Ьi ziua următoare);

          4. d) managementul excepЮiilor apărute în cadrul proceselor administrative (ex. întreruperea proceselor determinată de nefuncЮionarea BDC sau a aplicaЮiilor furnizorilor, netransmiterea mesajelor de către furnizori în termenele stabilite, adaptarea termenelor conform stării de funcЮionare etc.).

          AplicaЮia software trebuie să asigure un mecanism prin care utilizatorii să fie informaЮi cu privire la actualizarea capacităЮii de procesare, recalcularea termenelor etc.

        2. 5.3.2. Stocarea Ьi modificarea informaЮiilor de referinЮă cu privire la numerele portate Pentru fiecare număr portat este stocată o înregistrare în BDC (simultan cu

          transmiterea mesajului AIR). Aceasta va cuprinde:

          1. a) numărul portat (DN), în format naЮional;

          2. b) ID FDi;

          3. c) ID FD;

          4. d) ID FA;

          5. e) momentul portării;

          6. f) numărul de rutare.

          BDC va asigura, dacă este necesar, la cererea unui furnizor, replicarea datelor de referinЮă stocate în BDC, în vederea sincronizării cu baza de date locală a furnizorului respectiv.

        3. 5.3.3. Punerea la dispoziЮie de informaЮii publicului BDC va include o aplicaЮie web care va asigura:

          a) publicarea blocurilor de numere care conЮin numere portabile;

          c) un motor de căutare prin intermediul căruia utilizatorii finali pot afla dacă un număr este portat Ьi, în caz afirmativ, furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului care oferă servicii prin intermediul numărului respectiv în momentul interogării aplicaЮiei.

          Datele cu caracter personal ale abonaЮilor cărora li se furnizează servicii prin intermediul acestor numere nu vor fi prezentate.

          Utilizatorii finali vor fi informaЮi că pentru aflarea tarifelor percepute pentru apelurile către numărul portat respectiv este necesară contactarea propriului furnizor de servicii. În acest sens, aplicaЮia va conЮine datele de contact Ьi linkurile către paginile de internet ale furnizorilor de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului unde se oferă astfel de informaЮii.

          Accesul utilizatorilor la această aplicaЮie se va realiza prin intermediul unui mecanism de securitate „anti-robot”. Accesul la informaЮiile puse la dispoziЮia publicului nu trebuie să afecteze securitatea BDC Ьi integritatea datelor conЮinute în aceasta.

        4. 5.3.4. Furnizarea de rapoarte

          BDC generează rapoarte-standard sau la cerere (on-demand), asigurând posibilitatea de printare sau transferare sub formă de fiЬier securizat.

          BDC permite procesarea solicitărilor pentru o singură înregistrare/mesaj, tip de înregistrare/mesaj, parametru sau diferitele tipuri de evenimente pe o perioadă de timp fără a fi influenЮate performanЮele de operare normale.

          De asemenea, BDC menЮine o listă actualizată a rapoartelor generate. Clasificarea rapoartelor în funcЮie de destinatar:

          1. a) rapoarte consolidate destinate doar ANRCTI BDC asigură instrumente sau suport pentru ca ANRCTI să poată realiza rapoarte consolidate referitoare la utilizatorii BDC. Aceste rapoarte vor fi furnizate lunar Ьi vor cuprinde informaЮii privind toЮi furnizorii care utilizează BDC;

          2. b) rapoarte destinate furnizorilor Ьi ANRCTI. Fiecare furnizor va avea acces doar la rapoartele cu privire la numerele portate din reЮeaua proprie sau în reЮeaua proprie (în calitate de FD sau FA). ANRCTI va avea acces la toate rapoartele. Aceste rapoarte vor fi furnizate zilnic, săptămânal, lunar sau trimestrial, după caz;

          3. c) rapoarte destinate determinării parametrilor de calitate – vor fi furnizate trimestrial.

          Lista rapoartelor standard generate de BDC este prevăzută în anexa 3, care face parte integrantă din condiЮiile tehnice Ьi comerciale.

      2. 5.4. Asigurarea accesului la BDC

        Accesul utilizatorilor la BDC se va realiza prin intermediul interfeЮelor administrative. Comunicarea este realizată prin intermediul mesajelor ce conЮin informaЮii specifice. Protocolul de comunicaЮie va asigura un mecanism de validare a integrităЮii datelor conЮinute în mesaje.

        BDC va include un software de tip „web client” pentru transmiterea mesajelor asociate proceselor, în funcЮie de următoarele soluЮii tehnice posibile, alese de utilizator:

        1. a) transmitere manuală bazată pe o interfaЮă web;

        2. b) transmitere manuală bazată pe o interfaЮă web Ьi primire automată a mesajelor de la BDC;

        3. c) transfer automat, bazat pe comunicaЮia directă a BDC cu baza de date administrativă a furnizorului (M2M). SoluЮia de comunicaЮie M2M nu va permite BDC accesul la aplicaЮiile sistem ale furnizorilor. ComunicaЮia se poate realiza prin protocolul SOAP cu transfer de fiЬiere XML.

        AplicaЮia software a BDC va asigura soluЮia-server care va comunica cu soluЮia-client ce va fi asigurată utilizatorilor BDC.

        Pentru transmiterea manuală, este necesar ca utilizatorii să deЮină următoarele facilităЮi:

        1. a) web browser care să suporte aplicaЮia-client a BDC în vederea transmiterii mesajelor;

        2. b) mecanisme de securizare adecvate;

        3. c) conexiune IP.

        Pentru transferul automat, utilizatorii trebuie să deЮină un pachet software care să permită conectarea automată la BDC pentru schimbul de mesaje sub formă de fiЬiere XML pe protocol SOAP.

      3. 5.5. FuncЮia de facturare

        AplicaЮia software trebuie să permită:

        1. a) implementarea unei funcЮii de facturare, în situaЮia în care aceasta va fi necesară pentru facturarea utilizatorilor în vederea acoperirii costurilor de administrare, operare Ьi întreЮinere a BDC;

        2. b) furnizarea de informaЮii cu privire la numerele portate, în vederea realizării decontărilor între furnizori.

      4. 5.6. Monitorizarea funcЮionării BDC

        BDC asigură:

        1. a) monitorizarea proceselor Ьi a fluxurilor de mesaje;

        2. b) monitorizarea integrităЮii datelor;

        3. c) monitorizarea interfeЮelor Ьi a legăturilor (linkurilor) de comunicaЮii.

      5. 5.7. CerinЮe de funcЮionare a BDC

        1. 5.7.1. CerinЮe privind programele de aplicaЮie

          AplicaЮiile software trebuie să asigure următoarele cerinЮe specifice:

          1. 1. să asigure interfeЮe standard, comun acceptate;

          2. 2. operarea să se realizeze prin intermediul meniurilor Ьi al comenzilor rapide;

          3. 3. imaginea ecranelor să conЮină datele necesare pentru fiecare funcЮie în parte;

          4. 4. câmpurile obligatorii să fie evidenЮiate prin interfeЮele de introducere a datelor;

          5. 5. mesajele de eroare să apară într-o formă standard pentru întreg sistemul Ьi în acelaЬi segment al ecranului;

          6. 6. să existe un modul separat de administrare, unde se pot face corecЮii (ex. schimbarea statusului numerelor portate);

          7. 7. să suporte verificarea formatului pentru datele introduse, asigurându-se corectitudinea acestora;

          8. 8. să asigure un mecanism de validare a integrităЮii datelor din mesajele schimbate (ex. fiЬiere de control);

          9. 9. în cazul unor acЮiuni iniЮiate simultan de utilizatori, să se utilizeze un management bazat pe prioritatea mesajelor Ьi pe clase de acces;

          10. 10. să asigure un mecanism automat de management al excepЮiilor;

          11. 11. să asigure profile diferite pentru furnizori Ьi pentru OpBDC;

          12. 12. să creeze tabele de date pentru aplicaЮie;

          13. 13. să creeze următoarele tabele de date de referinЮă:

            1. a) tabele cu informaЮii despre utilizatori (denumire, date de contact);

            2. b) tabele cu ID furnizori;

            3. c) tabele cu clasele de acces ale utilizatorilor;

            4. d) tabele cu blocurile de numere alocate prin LURN furnizorilor de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului;

            5. e) tabele cu numerele de rutare;

            6. f) tabele cu tipurile de mesaje;

            7. g) tabele cu codurile de respingere Ьi codurile de eroare;

            8. h) tabele cu modul de transmitere a mesajelor de actualizare a informaЮiei de rutare (AIR, MIR, SIR), în funcЮie de soluЮia tehnică de acces utilizată;

            9. i) tabele cu termenele proceselor administrative (Timers);

            10. j) tabele cu zilele lucrătoare Ьi nelucrătoare;

            11. k) alte tabele necesare aplicaЮiilor BDC;

          14. 14. să asigure maparea informaЮiei în tabele cu codurile adecvate;

          15. 15. să creeze etichete descriptive ale tabelelor de date.

        2. 5.7.2. CerinЮe privind accesul utilizatorilor la BDC

          BDC va permite înregistrarea utilizatorilor, anularea înregistrării Ьi modificarea datelor înregistrate, cu posibilitatea definirii profilului de utilizator. Profilul utilizatorului va include:

          1. a) modalitatea de acces la BDC;

          2. b) clasa de acces.

          Se definesc următoarele clase de acces:

          1. 1. clasa I – OpBDC;

          2. 2. clasa a II-a – utilizatorii din această clasă au acces la BDC pentru toate procesele asociate portabilităЮii numerelor în care sunt direct implicaЮi;

          3. 3. clasa a III-a – utilizatorii din această clasă au acces numai la informaЮiile de rutare conЮinute în BDC;

          4. 4. clasa a IV–a – ANRCTI. ANRCTI are acces la datele statistice referitoare la desfăЬurarea procesului de portare.

        3. 5.7.3. CerinЮe de securitate

          BDC va asigura respectarea următoarelor cerinЮe de securitate:

          1. a) accesul utilizatorilor la BDC se va realiza doar printr-o metodă sigură de autorizare;

          2. b) nivelele de autorizare, identitatea Ьi parolele vor fi atribuite de administratorul sistemului. Parolele iniЮiale vor fi înmânate utilizatorilor în plicuri sigilate;

          3. c) parolele vor conЮine minim 8 caractere (caractere alfanumerice Ьi caractere speciale);

          4. d) parolele iniЮiale atribuite vor fi modificate de furnizori la prima logare la aplicaЮia BDC Ьi pot fi schimbate periodic;

          5. e) drepturile de acces vor fi verificate în cazul solicitărilor de rapoarte, scrierii sau citirii informaЮiilor din/în BDC;

          6. f) se va asigura managementul mesajelor electronice autentificate (ex. autentificarea originii datelor pentru fiecare mesaj, detecЮia răspunsului, detecЮia modificării mesajului, detecЮia „time frame”-ului mesajului);

          7. g) sistemul trebuie să poată verifica autenticitatea datelor, pe baza semnăturilor electronice ale utilizatorilor.

          Mecanismul de securitate (criptarea)

          InterfaЮa dintre BDC Ьi bazele de date ale furnizorului vor asigura criptarea datelor, bazându-se pe sistemul de chei publice Ьi algoritm de semnătură digitală, sau alЮi algoritmi de criptare care pot asigura un nivel de securitate adecvat. OpBDC Ьi furnizorii care utilizează BDC vor comunica lista algoritmilor de criptare utilizaЮi.

          Înregistrarea pentru audit

          BDC va asigura posibilitatea de auditare a acЮiunilor desfăЬurate de utilizatori asupra BDC, cu scrierea în tabele de log. Vor fi înregistrate cel puЮin următoarele elemente (Log contents):

          1. 1. mesajele de intrare care rezultă dintr-o stabilire sau terminare a conexiunilor;

          2. 2. toate mesajele invalide (ex. semnătură invalidă, secvenЮă de numere în afara tranЬei, transmiЮător neautorizat pentru cererea implicată);

          3. 3. toate mesajele de intrare care pot determina alterarea informaЮiei conЮinute de

            BDC;

          4. 4. IP de acces;

          5. 5. modificările drepturilor de acces;

          6. 6. utilizarea autorizată/neautorizată a unui cont de acces;

          7. 7. time-stamp (eticheta de timp atribuită în mod automat unui mesaj).

        4. 5.7.4. CerinЮe privind performanЮele BDC:

          1. a) iniЮial, BDC trebuie să asigure o capacitate de stocare a informaЮiilor pentru cel puЮin două milioane de numere portate Ьi să poată fi extinsă;

          2. b) să poată procesa cel puЮin 10 mesaje de portare pe secundă;

          3. c) să poată oferi servicii de acces pentru cel puЮin 300 de utilizatori (furnizori) simultan. Fiecare furnizor va avea un singur punct de acces (un singur user, o singură parolă, o singură sesiune deschisă);

          4. d) să poată procesa cel puЮin 6.000 de numere portate în fiecare zi;

          5. e) să poată stoca Ьi interpreta informaЮii referitoare la schimbul de mesaje pentru o perioadă de cel puЮin 10 ani. Doar informaЮiile din ultimele 12 luni trebuie să fie direct accesibile. În acest sens, se vor utiliza următoarele metode:

            1. 1. arhivarea - este necesară o procedură (funcЮie) de salvare Ьi arhivare a datelor mai vechi de 12 luni pe un mediu back-up (preferabil extern);

            2. 2. recuperarea datelor arhivate - este necesară stabilirea unei modalităЮi de recuperare a datelor din arhivă Ьi de căutare a datelor vechi fără a afecta conЮinutul datelor de operare.

        5. 5.7.5. CerinЮe privind fiabilitatea Ьi disponibilitatea

          BDC va fi proiectată astfel încât să se asigure o fiabilitate superioară, avându-se în vedere caracteristicile de integritate Ьi redundanЮă a datelor, capabilităЮile de multiprocesare Ьi posibilitatea de extindere a capacităЮii.

          BDC trebuie să îndeplinească următoarele condiЮii în ceea ce priveЬte fiabilitatea Ьi disponibilitatea:

          1. a) să funcЮioneze 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână;

          2. b) disponibilitatea să fie de 99,95%, cu privire la funcЮionalitate Ьi integritatea datelor;

          3. c) timpul de restabilire a funcЮionării sistemului după o defecЮiune minoră să fie de cel mult o oră (calculat din momentul raportării defecЮiunii până la momentul restabilirea funcЮionării complete a sistemului);

          4. d) timpul de restabilire a funcЮionării sistemului după o defecЮiune majoră să fie de cel mult 8 ore (calculat din momentul raportării defecЮiunii până la momentul restabilirii funcЮionării complete a sistemului);

          5. e) să asigure un mecanism de informare a furnizorilor în caz de nefuncЮionare accidentală;

          6. f) să asigure un mecanism de procesare a tranzacЮiilor afectate de defecЮiunea BDC.

        6. 5.7.6. Rezervarea, restabilirea Ьi restabilirea după dezastre BDC trebuie să asigure respectarea următoarelor cerinЮe:

          1. a) să includă funcЮii de back-up care să asigure o versiune actualizată completă a BDC;

          2. b) să suporte proceduri de recuperare automată în cazul pierderilor de date;

          3. c) timpul de efectuare a unui back-up automat pentru partea din baza de date care conЮine informaЮiile despre numerele portate să fie de cel mult o oră;

          4. d) timpul de efectuare a unui back-up automat al întregii baze de date să fie de cel mult două ore;

          5. e) procedurile de back-up, restabilire Ьi restabilire a funcЮionării după dezastre să fie bine definite Ьi documentate, astfel încât managementul acestora să poată fi realizat de OpBDC, fără a cunoaЬte conЮinutul BDC.

          În cazul unui dezastru care limitează capacitatea BDC, să se asigure:

          1. a) restabilirea capacităЮii de a recepЮiona, procesa Ьi de a difuza actualizări în cel mult 12 ore;

          2. b) restabilirea funcЮionalităЮii totale în cel mult 48 de ore.

          Pentru monitorizarea performanЮelor BDC în conformitate cu aceste cerinЮe, BDC va furniza rapoarte.

        7. 5.7.7. FacilităЮi de testare

          BDC va fi prevăzută cu un modul adiЮional de test pentru verificarea conectării Ьi pentru efectuarea de teste cu privire la schimbul de informaЮii între BDC Ьi utilizatori. CondiЮiile de testare vor fi similare cu cele de funcЮionare reală (sistem de producЮie).

        8. 5.7.8. FacilităЮi de monitorizare a funcЮionării sistemului

          Pentru asigurarea integrităЮii datelor Ьi a sistemului (întreЮinerea datelor), BDC trebuie să cuprindă următoarele proceduri pentru funcЮia de întreЮinere a datelor:

          1. a) proceduri de monitorizare a resurselor sistemului (inclusiv hard);

          2. b) proceduri de verificare a integrităЮii bazei de date;

          3. c) proceduri de detectare a condiЮiilor de eroare;

          4. d) reguli de verificare a actualizării datelor;

          5. e) proceduri de tratare a intrărilor multiple;

          6. f) proceduri de sincronizare a ceasului sistemului, asigurându-se sincronizarea dintre BDC Ьi bazele de date ale furnizorilor prin folosirea unor protocoale adecvate (ex. NTP - network time protocol, serverul Stratum 2 MCTI)

          În vederea monitorizării legăturilor de comunicaЮii cu BDC, sistemul trebuie să asigure:

          1. a) detectarea erorilor de comunicaЮii;

          2. b) asistenЮa la rezolvarea problemelor de comunicaЮii ale furnizorilor cu BDC;

          3. c) monitorizarea întreruperii Ьi restabilirii accesului normal.

        9. 5.7.9. Scalabilitate Ьi upgradare BDC trebuie să asigure:

          1. a) satisfacerea cerinЮelor necesare modificării mărimii înregistrărilor pentru a include toate câmpurile aferente unui tip de mesaj;

          2. b) posibilitatea upgradării componentelor hardware Ьi software ale sistemului;

          3. c) posibilitatea upgradării sau extinderii cu un impact minim în ceea ce priveЬte întreruperea funcЮionării. Aceste operaЮii trebuie realizate, în general, în timpul întreruperilor de funcЮionare programate.

        10. 5.7.10. ÎntreЮinere, instruire Ьi suport tehnic Furnizorul aplicaЮiei software va asigura:

          1. a) suport tehnic (soft Ьi hard) pentru asigurarea funcЮionării BDC pentru cel puЮin 1 an de la data furnizării aplicaЮiei;

          2. b) documentaЮie tehnică completă a BDC;

          3. c) documentaЮie de test;

          4. d) programe de asistenЮă (help-on-line);

          5. e) programe pentru instruirea în vederea utilizării BDC.

      6. 5.8. Rolul OpBDC

        OpBDC are următoarele funcЮii:

        1. a) administrarea Ьi monitorizarea BDC;

        2. b) planificarea Ьi implementarea politicilor de back-up pentru asigurarea protecЮiei datelor;

        3. c) asigurarea securităЮii informaЮiilor la nivelul BDC Ьi aplicaЮiei;

        4. d) configurarea bazei de date în conformitate cu cerinЮele furnizorilor care utilizează

          BDC;

        5. e) configurarea bazei de date Ьi aplicaЮiei în conformitate cu cerinЮele de securitate ale furnizorilor;

        6. f) monitorizarea proceselor aplicaЮiilor;

        7. g) monitorizarea BDC din punctul de vedere al performanЮei Ьi capacităЮii aplicaЮiei;

        8. h) investigarea problemelor ridicate de utilizatorii aplicaЮiilor;

        9. i) intervine în cazul apariЮiei disfuncЮionalităЮilor;

        10. j) integrator de sistem pe perioada implementării BDC.

      7. 5.9. AtribuЮiile OpBDC

        1. 5.9.1. Înregistrarea/modificarea/anularea înregistrării utilizatorilor

          OpBDC va înregistra, va modifica sau va anula înregistrarea utilizatorilor, pe baza solicitărilor primite, Ьi va stabili clasa de acces pentru fiecare utilizator, în funcЮie de informaЮiile furnizate (va crea profilul utilizatorului).

          În vederea înregistrării în BDC, toЮi solicitanЮii vor transmite OpBDC următoarele informaЮii:

          1. a) denumirea Ьi datele de contact ale solicitantului (persoana de contact, număr de telefon, adresa de e-mail);

          2. b) identitatea furnizorului (ID);

          3. c) calitatea utilizatorului (FA, FD, AF), în vederea stabilirii clasei de acces;

          4. d) modalitatea de acces (automată sau manuală) Ьi informaЮia pentru comunicaЮie (ex. adresa IP);

          5. e) numărul de telefon Ьi pagina de internet prin intermediul cărora pot fi obЮinute informaЮii cu privire la procedura de portare, dacă este cazul, Ьi tarifele practicate pentru apelurile către numerele portate;

          6. f) blocurile care conЮin numere ce pot fi portate alocate prin LURN, dacă este cazul;

          7. g) numerele de rutare alocate de către ANRCTI, dacă este cazul.

          OpBDC va stabili clasa de acces a furnizorilor, în funcЮie de informaЮiile furnizate de ANRCTI (clasa a II-a – FA, FD, clasa a III-a – AF).

          OpBDC va notifica utilizatorii cu privire la activarea dreptului de acces, comunicând totodată:

          1. a) adresa pentru comunicaЮiile cu BDC (pagina de internet sau adresa IP);

          2. b) elementele de identificare (ID, parole) pentru realizarea accesului utilizatorului la

            BDC;

          3. c) datele de contact ale OpBDC (persoana de contact, numărul de telefon, adresa de

          e-mail).

        2. 5.9.2. Administrarea tabelelor de date ale BDC OpBDC asigură administrarea tabelelor de date.

        3. 5.9.3. Asigurarea continuităЮii funcЮionării BDC

          OpBDC va asigura funcЮionarea BDC prin monitorizare Ьi luarea măsurilor necesare în vederea rezolvării tuturor problemelor care survin în desfăЬurarea activităЮii bazei de date. OpBDC va furniza documentaЮia de utilizare a BDC (inclusiv pe pagina de internet) Ьi va organiza sesiuni de instruire, la cererea utilizatorilor.

          OpBDC va coordona Ьi va oferi asistenЮă utilizatorilor în vederea:

          1. a) testării funcЮionării BDC în relaЮia cu fiecare utilizator, la înregistrarea fiecărui nou utilizator Ьi ori de câte ori se sesizează anomalii în funcЮionarea BDC;

          2. b) corectării unor erori care ar putea influenЮa buna funcЮionare a BDC;

          3. c) analizării Ьi rezolvării problemelor apărute la descărcarea fiЬierelor.

          OpBDC va notifica în avans toЮi utilizatorii cu privire la perioadele de nefuncЮionare programate ale BDC, printr-un mesaj electronic. Dacă transmiterea mesajului nu este posibilă, notificarea se va transmite prin fax sau la numerele de contact puse la dispoziЮia OpBDC de către utilizatori.

          OpBDC va asigura restabilirea integrităЮii datelor din BDC apelând la resursele back-up,

          astfel:

          1. a) la solicitarea utilizatorilor BDC sau în cazul apariЮiei unor disfuncЮionalităЮi, OpBDC

            va declanЬa procedura de verificare Ьi actualizare a datelor;

          2. b) pe durata desfăЬurării acestui proces, la încercarea de accesare a BDC, furnizorii vor fi informaЮi despre desfăЬurarea procedurii de back-up;

          3. c) pe durata desfăЬurării acestui proces, nu se pot procesa cereri de portare primite de la furnizori;

          4. d) cererile de portare transmise în această perioadă vor fi procesate automat la finalizarea procesului de back-up.

          Restabilirea funcЮionării BDC în caz de dezastre se va realiza în conformitate cu specificaЮiile tehnice ale sistemului implementat.

          OpBDC va notifica utilizatorilor versiunile de resurse software ale BDC care vor fi instalate. DocumentaЮia actualizată va fi inclusă ca parte a actualizărilor software. De asemenea, OpBDC va notifica utilizatorilor modificările BDC.

        4. 5.9.4. Asigurarea suportului administrativ necesar funcЮionării BDC OpBDC va asigura:

          1. a) resursele umane Ьi materiale necesare desfăЬurării activităЮii BDC;

          2. b) administrarea resurselor financiare;

          3. c) planificarea activităЮii personalului BDC;

          4. d) serviciul „AsistenЮă furnizori” (Hot-line/Support Desk), care va fi disponibil în timpul programului normal de lucru. În funcЮie de solicitări, serviciul ar putea fi disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână;

          5. e) facilităЮile BDC Ьi întreЮinerea acestora;

          6. f) facilităЮile de comunicaЮii:

            1. 1. facilităЮi de comunicaЮii de date (e-mail, pagină de internet);

            2. 2. facilităЮi de comunicaЮii de voce, fixe Ьi mobile;

            3. 3. faxuri.

        5. 5.9.5. Punerea la dispoziЮia publicului de informaЮii cu privire la numerele portate OpBDC va pune la dispoziЮia publicului, cu titlu gratuit, prin intermediul paginii sale de

          internet, informaЮii clare Ьi actualizate cu privire la numerele portate.

          InformaЮiile puse la dispoziЮia publicului vor fi:

          1. a) blocurile de numere care conЮin numere portabile;

          2. b) dacă un anumit număr figurează în baza de date cu numerele portate;

          3. c) furnizorul care oferă servicii prin intermediul numărului respectiv la data interogării;

          4. d) datele de contact ale furnizorilor de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului, inclusiv adresele paginilor de internet unde pot fi accesate informaЮii cu privire la portarea numerelor.

        6. 5.9.6. Furnizarea de rapoarte

          OpBDC transmite rapoarte-standard sau la cerere (on-demand).

        7. 5.9.7. Securitatea

          OpBDC va elabora norme de securitate cu privire la accesul la BDC. De asemenea:

          1. a) locaЮia BDC va fi protejată prin asigurarea unor arii de protecЮie Ьi puncte de acces bine definite;

          2. b) se va asigura protecЮia fizică a echipamentelor Ьi suporturilor pe care se stochează informaЮia.

        8. 5.9.8. ConfidenЮialitatea datelor

          În desfăЬurarea activităЮii sale, OpBDC va asigura confidenЮialitatea datelor în conformitate cu prevederile:

          1. 1. Legii nr. 182/2002 privind protecĠia informaЮiilor clasificate, cu modificările úi completările ulterioare;

          2. 2. Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal Ьi protecЮia vieЮii private în sectorul comunicaЮiilor electronice, cu completările ulterioare;

          3. 3. Legii nr. 677/2001 pentru protecЮia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal Ьi libera circulaЮie a acestor date, cu modificările úi completările ulterioare.

          Accesul la datele referitoare la numerele portate Ьi care nu au legătură cu rutarea, utilizate de BDC în procesul de portare nu va fi permis altor utilizatori, cu excepЮia FA Ьi FD. Alte informaЮii, care nu au legătură cu procesul de rutare a apelurilor, pot fi primite de utilizatori, în conformitate cu prevederile legale.

        9. 5.9.9. Furnizarea unor servicii utilizatorilor de către OpBDC

          OpBDC va stabili un set de servicii pe care le furnizează utilizatorilor, adecvate modalităЮii Ьi clasei de acces specifice fiecărui furnizor. Acestea vor fi oferite pe baza contractelor încheiate între OpBDC Ьi utilizatori.

          Până la desemnarea OpBDC, funcЮiile Ьi atribuЮiile acestuia vor fi îndeplinite de ANRCTI. O dată cu desemnarea OpBDC se va stabili Ьi modalitatea de finanЮare a administrării, operării Ьi întreЮinerii BDC.

    1. 6. MODALITĂЭI DE DECONTARE A COSTURILOR ÎNTRE FURNIZORI

      1. 6.1. ConsideraЮii generale

        Implementarea portabilităЮii numerelor generează costuri suplimentare, costuri care sunt suportate de furnizorii de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului. Un furnizor poate recupera o parte din aceste costuri de la alЮi furnizori, în funcЮie de rolul pe care îl are în procesul de portare, sau de la utilizatorii finali.

        În vederea stabilirii modalităЮilor de decontare a costurilor între furnizori, sunt analizate, pe scurt, principalele categorii de costuri determinate de implementarea portabilităЮii numerelor Ьi sunt stabilite principiile de recuperare a acestor costuri.

      2. 6.2. Costurile furnizorilor de reЮele Ьi servicii de comunicaЮii electronice

        1. 6.2.1. Costuri de implementare în reЮea a serviciului de portabilitate a numerelor Costurile de implementare, nerecurente, reflectă toate activităЮile (dezvoltare de

          soluЮii, implementare efectivă, testare iniЮială, instruirea personalului etc.) care se desfăЬoară pentru introducerea soluЮiilor tehnice, operaЮionale Ьi administrative necesare funcЮionării portabilităЮii numerelor sau modificării soluЮiei de implementare a portabilităЮii.

          În funcЮie de arhitectura Ьi mărimea reЮelei, implementarea portabilităЮii numerelor poate necesita modificări ale reЮelei (comutatoare, platforme de reЮea inteligentă, reЮea de semnalizare, reЮea de date), realizarea interoperabilităЮii cu serviciile existente, modificări ale sistemelor de operare, modificări ale procedurilor de lucru interne Ьi ale metodelor de operare, testare iniЮială (teste interne Ьi teste de interoperabilitate cu alЮi operatori) etc.

          Aceste costuri vor fi suportate de fiecare furnizor de reЮele Ьi de servicii de comunicaЮii electronice care are obligaЮia de a implementa portabilitatea numerelor. Având în vedere că, în conformitate cu dispoziЮiile art. 19 alin. (1) din Decizia preЬedintelui AutorităĠii NaĠionale de Reglementare în ComunicaĠii nr. 144/EN/2006, cu modificările úi completările ulterioare, fiecare furnizor care originează apeluri suportă propriile costuri asociate implementării portabilităЮii numerelor, inclusiv costurile interfeЮelor cu bazele de date centralizate, nu este permisă recuperarea acestor costuri de la alЮi furnizori de reЮele Ьi de servicii de comunicaЮii electronice.

        2. 6.2.2. Costuri de implementare, administrare, operare Ьi întreЮinere a BDC Au fost identificate două subcategorii de costuri:

          1. a) costurile cu achiziЮionarea BDC Ьi a echipamentelor necesare, cu instalarea Ьi testarea acestora. Realizarea BDC va fi finanЮată din fonduri PHARE, cu cofinanЮare ANRCTI;

          2. b) costurile cu administrarea, operarea Ьi întreЮinerea BDC. Modul de finanЮare a acestor costuri vor fi stabilite odată cu desemnarea OpBDC.

          Fiecare furnizor care originează apeluri va suporta costurile interfeЮelor cu BDC, în conformitate cu art. 19 alin. (1) din Decizia preЬedintelui ANRC preЬedintelui AutorităĠii NaĠionale de Reglementare în ComunicaĠii nr. 144/EN/2006, cu modificările úi completările ulterioare.

        3. 6.2.3. Costuri de portare pentru fiecare număr

          Costurile de portare pentru fiecare număr reflectă activităЮile tehnice, operaЮionale Ьi administrative care sunt efectuate pentru fiecare cerere de portare. Acestea includ costurile generate de activităЮile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaЮionale Ьi administrative, precum Ьi costurile legate de actualizarea bazelor de date locale utilizate Ьi a BDC. Atât FD, cât Ьi FA, înregistrează costuri de portare pentru fiecare număr.

          Principiile de recuperare a acestor costuri, precum Ьi nivelul maxim al tarifului de portare au fost stabilite prin art. 19 din Decizia preЬedintelui AutorităĠii NaĠionale de Reglementare în ComunicaĠii nr. 144/EN/2006, cu modificările úi completările ulterioare. Astfel, costurile FD cu portarea numărului vor putea fi recuperate de la FA, fără a putea depăЬi:

          1. a) 13 euro pentru fiecare număr portat, în cazul portabilităЮii numerelor geografice, a portabilităЮii numerelor independente de locaЮie Ьi a portabilităЮii numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă;

          2. b) 11 euro pentru fiecare număr portat, în cazul portabilităЮii numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă.

          FA suportă costurile interne cu portarea numărului.

          Tarifele datorate de FA în baza art. 19 alin. (2) din Decizia preЬedintelui ANRC nr.

          144/2006 vor fi facturate FA direct de către FD.

        4. 6.2.4. Costuri de rutare a apelului către un număr portat

          Costurile de rutare a apelurilor reflectă resursele suplimentare de reЮea (comutatoare, transmisiuni, semnalizare, interogare a bazelor de date locale Ьi a BDC) utilizate pentru rutarea apelurilor către numerele portate. Aceste costuri sunt suplimentare celor asociate în mod normal cu apelul către un număr neportat sau în lipsa implementării portabilităЮii. Există două principale categorii de astfel de costuri suplimentare:

          1. 1. costuri suplimentare de rutare, asociate cu transportarea unui apel de la o reЮea intermediară (de regulă, reЮeaua donoare iniЮială) către reЮeaua de terminare a apelului respectiv. Costurile suplimentare de rutare sunt determinate de folosirea metodei de rutare OR, caz în care un apel către un număr portat este transmis către reЮeaua donoare iniЮială;

          2. 2. costuri de accesare a BDOp. Costurile de accesare a BDOp sunt, de regulă, asociate cu utilizarea metodei de rutare ACQ care implică accesarea bazei de date în vederea procesării unui apel.

            Aceste costuri sunt suportate de furnizorul care originează apelul.

            Modul de transmitere a apelurilor către numerele portate, în cazul utilizării metodei de rutare ACQ, este prezentat schematic în figura 15.

            image

            ReĠeaua furnizorului donor

            ReĠea de originare

            1

            3

            1

            Apelant

            2

            ReĠeaua furnizorului acceptor

            3

            ReĠea de tranzit

            BD

            Apelat

            Număr portat

            Figura 15

            1. 1 - ReЮeaua de originare primeЬte un apel Ьi trimite o interogare către baza de date operaЮională proprie;

            2. 2 - Baza de date returnează numărul de rutare asociat cu numărul apelat;

            3. 3 - ReЮeaua de originare foloseЬte numărul de rutare pentru a ruta apelul (direct sau prin tranzit) către reЮeaua FA.

          Utilizarea metodei ACQ pentru rutarea apelurilor între reЮele implică un cost suplimentar pentru furnizorul care originează apelul (respectiv costul generat de interogarea BDOp Ьi a BDC), în vederea obЮinerii informaЮiei de rutare. În acest caz, costurile de accesare a BDOp vor fi suportate de către furnizorul din reЮeaua căruia se originează apelul. Tarifele de interconectare vor fi identice cu cele stabilite înainte de implementarea portabilităЮii.

          În cazul în care un furnizor nu poate implementa metoda ACQ, va putea utiliza metoda OR, cu aprobarea ANRCTI, suportând toate costurile suplimentare.

          Modul de transmitere a apelurilor către numerele portate, în cazul utilizării metodei OR, este prezentat schematic în figura 16.

          image

          ReĠea de tranzit

          ReĠeaua furnizorului donor iniĠial

          2

          BD

          ReĠea de originare

          3

          1

          4

          1

          Apelant

          ReĠea de tranzit

          ReĠeaua furnizorului acceptor

          4

          Apelat

          Număr portat

          Figura 16

          1. 1 - ReЮeaua de originare primeЬte un apel Ьi rutează apelul către reЮeaua FDi (direct sau prin tranzit);

          2. 2 - ReЮeaua FD interoghează baza de date operaЮională Ьi stabileЬte că numărul apelat este

            portat;

          3. 3 - Baza de date returnează numărul de rutare asociat cu numărul apelat;

          4. 4 - ReЮeaua FD foloseЬte numărul de rutare pentru a ruta apelul (direct sau prin tranzit)

            către reЮeaua FA.

            Furnizorul care originează apelul va ruta apelurile către numerele portate în acelaЬi mod ca Ьi pe cele către numerele neportate (pe baza analizei numărului de apel) către FD (direct sau prin tranzit), urmând ca acesta din urmă să realizeze operaЮiunile necesare în vederea rutării apelului către reЮeaua FA.

            În acest caz, furnizorul care originează apelul Ьi utilizează metoda OR va plăti pentru fiecare apel către un număr portat:

            1. a) tariful de terminare către FA (Ьi tariful sau tarifele de tranzit, după caz, dacă traficul dintre reЮeaua FD Ьi reЮeaua FA se realizează prin intermediul uneia sau mai multor reЮele de tranzit);

            2. b) un tarif care reflectă utilizarea funcЮiunilor de portabilitate către FD (costurile de accesare a BDOp);

            3. c) tariful de tranzit către FD, pentru a acoperi costurile suplimentare de rutare în urma rutării suplimentare a apelurilor de către FD.

          Tarifele de terminare Ьi de tranzit vor fi cele negociate Ьi stabilite în cadrul acordurilor de interconectare dintre părЮi sau, în cazul operatorilor cu putere semnificativă pe pieЮele relevante cărora le-au fost impuse obligaЮii de fundamentare a tarifelor în funcЮie de costuri, cele impuse de către ANRCTI.

          Tariful care reflectă utilizarea funcЮiunilor de portabilitate va fi stabilit prin negociere între părЮi Ьi va fi inclus în acordul de interconectare dintre furnizori.

          Modalitatea de decontare a tarifelor se va stabili prin negociere între părЮi Ьi va consta în decontare directă sau decontare în cascadă.

          În cazul în care furnizorul care originează apelurile achiziЮionează serviciile de rutare de la un terЮ, condiЮiile de achiziЮionare a acestor servicii se vor stabili pe baze comerciale, prin negociere. Tarifele aferente, modalităЮile de plată, precum Ьi alte condiЮii, vor fi incluse în acordul de interconectare dintre furnizorul care originează apelurile Ьi terЮ.

      3. 6.3. Tarifarea utilizatorilor finali

        1. 6.3.1. Tariful de portare perceput abonatului

          Având în vedere că FD îЬi poate recupera costurile de portare a unui număr de la FA, FD nu va factura abonatul pentru activităЮile de portare a numărului.

          În schimb, FA va suporta integral costurile interne determinate de portarea numărului. FA poate transfera abonatului o parte din aceste costuri, cu respectarea condiЮiei ca aceste tarife să fie accesibile. În cazul în care ANRCTI va constata că tarifele percepute utilizatorilor finali nu sunt accesibile, va impune obligaЮii specifice pentru ca sumele datorate de abonaЮi pentru acest serviciu sa fie accesibile.

        2. 6.3.2. Tarifele percepute pentru apelarea unui număr portat

          Conform art. 20 alin. (2) din Decizia preЬedintelui AutorităĠii NaĠionale de Reglementare în ComunicaĠii nr. 144/EN/2006, cu modificările úi completările ulterioare, tarifele apelurilor către numerele portate sunt stabilite de furnizorii care originează apelurile.

          Există două opЮiuni de tarifare a utilizatorilor finali pentru apelurile către un număr portat:

          1. a) tarifarea în funcЮie de numerotaЮie – în acest caz, tariful va rămâne neschimbat în urma portării numărului (ca Ьi când numărul nu ar fi fost portat);

          2. b) tarifarea în funcЮie de reЮea – tariful datorat de utilizatorul final care originează apelul se va modifica la nivelul tarifului către reЮeaua FA.

          Costurile aferente implementării mecanismelor de informare a utilizatorilor finali, potrivit art. 21 din Decizia preЬedintelui ANRC nr. 144/2006 Ьi condiЮiilor tehnice Ьi comerciale, vor fi suportate de fiecare furnizor de servicii de telefonie destinate publicului.

    2. 7. PARAMETRII DE CALITATE AI SERVICIULUI DE PORTABILITATE A NUMERELOR

      1. 7.1. Introducere

        În prezentul document se stabilesc parametrii de calitate ai serviciului de portabilitate a numerelor ce trebuie respectaЮi în procesul de portare Ьi cu privire la BDC.

        Parametrii de calitate definiЮi se aplică activităЮilor desfăЬurate de furnizorii de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului cărora le revin obligaЮii privind asigurarea portabilităЮii numerelor, precum Ьi activităЮilor OpBDC.

        Stabilirea unui set de parametri de calitate Ьi impunerea unor obiective pentru parametrii stabiliЮi au drept scop:

        1. a) asigurarea desfăЬurării în condiЮii optime a procesului de portare;

        2. b) evaluarea respectării obligaЮiilor impuse furnizorilor de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului cu privire la implementarea portabilităЮii numerelor;

        3. c) evaluarea respectării obligaЮiilor impuse OpBDC;

        4. d) asigurarea unor elemente de referinЮă pentru stabilirea raporturilor contractuale reciproce între furnizorii care au obligaЮii cu privire la implementarea portabilităЮii numerelor;

        5. e) monitorizarea, de către ANRCTI, a impactului implementării portabilităЮii numerelor

          Ьi identificarea aspectelor care influenЮează negativ desfăЬurarea procesului;

        6. f) realizarea unor statistici de către ANRCTI.

      2. 7.2. Definirea parametrilor de calitate

        1. 7.2.1. Parametrii de calitate ai procesului de portare

          1. I. Rata cererilor de portare transmise fără erori (RCC)

            Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare care au fost considerate corecte de către BDC (pentru care BDC a transmis mesajul ACPF) Ьi numărul total de cereri transmise de FA către BDC (CPF).

            RCC[%]   Numarul _ cererilor _ acceptate    x100 Numarul _ total _ de _ cereri _ transmise

            Parametrul se determină pentru fiecare FA Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

          2. II. Rata cererilor de portare acceptate (RCA)

            1. 1. Rata cererilor de portare transmise de un FA Ьi acceptate de către toЮi FD (RCAFA)

              Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare care au fost acceptate de către FD (pentru care a fost transmis mesajul ACP) Ьi numărul total de cereri primite de la un FA Ьi transmise de BDC către FD.

              RCAFA

              [%]         Numarul_ cererilor_ acceptate_ de_ toti_ FD              x100 Nr _ total_ de_ cereri_ transmise_ de_ catre_ un_ FA_ si _ acceptate_ de_ BDC

              Parametrul se determină pentru fiecare FA Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

            2. 2. Rata cererilor de portare transmise de toЮi FA Ьi acceptate de un FD (RCAFD)

              Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare care au fost acceptate de către un FD Ьi numărul total de cereri primite de respectivul FD.

              RCAFD

              [%] Numarul _ cererilor _ acceptate _ de _ un _ FD x100 Numarul _ total _ de _ cereri _ primite

              Parametrul se determină pentru fiecare FD Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

          3. III. Rata cererilor de portare anulate (RCPA)

            Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare transmise de un FA care au fost anulate de către BDC pentru depăЬirea termenului T611 Ьi numărul total de cereri transmise de către FA Ьi acceptate de către toЮi FD.

            RCP[%]                               Numaru_l cererilor_ anulate                              x100

            A Nr_ total_ de_ cereri_ transmise_ de_ catre_ un_ FA_ si _ acceptate_ de_ catre_ toti_ FD

            Parametrul se determină pentru fiecare FA Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

          4. IV. Rata cererilor de portare procesate în termenul T1 (RCPT1)

            Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare la care FD a răspuns în termenul T1 Ьi numărul total de cereri primite de către FD.

            image

            1

            RCPT

            [%] Numarul _ cererilor _ acceptate _ sau _ respinse _ in _ T1 (FD) x100 Numarul _ total _ de _ cereri _ primite

            Parametrul se determină pentru fiecare FD Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

          5. V. Rata cererilor de portare finalizate de FD în termenul T3 (RCPT3)

            Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare la care FD a realizat portarea în termenul T3 Ьi numărul total de cereri primite Ьi acceptate de către FD.

            image

            RCPT

            [%] Numarul _ cererilor _ la _ care _ portarea _ este _ realizata _ in _ T3 (FD) x100 Nr _ total _ de _ cereri _ primite _ si _ acceptate _ de _ catre _ FD

            3

            Parametrul se determină pentru fiecare FD Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

          6. VI. Rata cererilor de portare finalizate de FA în termenul T4 (RCPT4)

            Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare la care FA a realizat portarea în termenul T4 Ьi numărul total de cereri pentru care toЮi FD au realizat portarea (FA a primit mesajul RPD).

            image

            RCPT

            [%] Numarul _ cererilor _ la _ care _ portarea _ este _ realizata _ in _ T4 (FA) x100 Nr _ total _ de _ cereri _ transmise _ si _ acceptate _ de _ catre _ toti _ FD

            4

            Parametrul se determină pentru fiecare FA Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

          7. VII. Rata cererilor de portare finalizate de AF în termenul T5 (RCPT5)

          Acest parametru reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre numărul cererilor de portare pentru care un furnizor a realizat actualizarea BDOp în termenul T5 Ьi numărul total de cereri de actualizare a informaЮiilor de rutare primite de la BDC.

          RCP [%] Nr _ cererilor_ pt _ care_ un_ furnizor_ a _ actualizat_ bazele_ de_ date_ operationale x100

          T5 Nr _ total_ de_ cereri_ de _ actualizare _ a _inf_de _ rutare_ primite_ de _ la _ BDC

          Parametrul se determină pentru fiecare AF Ьi pentru fiecare categorie de resurse de numerotaЮie portabile.

        2. 7.2.2. Parametrii de calitate ai BDC

          Pentru evaluarea activităЮii BDC se monitorizează următorii parametri:

          1. I. Disponibilitatea BDC – reprezintă timpul mediu de funcЮionare a BDC exprimat în procente, din perioada de măsură

            ConsideraЮii privind măsurarea parametrilor indicatorului

            image

            Disponibilitate[%] 365 * 24 * 60 Tn x100

            365 * 24 * 60

            Tn – perioada în care BDC a fost nefuncЮională (minute).

            Se consideră perioade de nefuncЮionare, perioadele în care:

            1. a) s-au înregistrat deranjamente reclamate de furnizori, confirmate prin teste Ьi investigaЮii;

            2. b) s-au înregistrat abateri de la funcЮionarea normală sesizate de BDC, confirmate prin teste Ьi investigaЮii;

            3. c) întreruperi planificate (teste, activităЮi de întreЮinere Ьi reparaЮii).

          2. II. Timpul maxim de restabilire după o defecЮiune minoră - reprezintă perioada maximă de la raportarea unei defecЮiuni minore până la remedierea acesteia.

            DefecЮiune minoră - o defecЮiune tehnică care afectează capacitatea de procesare a BDC, dar sistemul poate fi utilizat cu unele restricЮii. În acest caz, mesajele vor fi procesate conform nivelului de prioritate.

          3. III. Timpul maxim de restabilire după o defecЮiune majoră - reprezintă perioada maximă de la raportarea unei defecЮiuni majore până la remedierea acesteia.

          DefecЮiune majoră – o defecЮiune tehnică care afectează mai multe module ale sistemului BDC, inclusiv componentele hardware, ce determină imposibilitatea utilizării sistemului BDC de către furnizori.

          Furnizorul BDC Ьi OpBDC vor identifica defecЮiunile minore Ьi defecЮiunile majore, precum Ьi modalităЮile de remediere a acestora.

      3. 7.3. Obiective privind calitatea procesului de portare Ьi furnizorii responsabili

        Parametru

        Obiectiv

        Furnizor responsabil

        ObservaЮii

        Rata cererilor de portare transmise fără erori (RCC)

        70% - sem.I*

        80% -

        sem.II** 95%

        FA

        Se contabilizează toate cererile de portare.

        Rata cererilor de portare acceptate (RCAFA, RCAFD)

        70% - sem.I*

        80% -

        sem.II** 95%

        FA Ьi FD

        Se contabilizează toate cererile de portare.

        Rata cererilor de portare anulate (RCPA)

        5%

        FA

        Se contabilizează

        toate cererile de portare.

        Rata cererilor de portare procesate în termenul T1

        (RCPT1)

        80% - sem.I*

        95%

        FD

        Se contabilizează numai cererile de

        portare finalizate.

        Rata cererilor de portare finalizate în termenul T3 (RCPT3)

        80% - sem.I*

        95%

        FD

        Se contabilizează numai cererile de portare finalizate.

        Rata cererilor de portare

        finalizate în termenul T4 (RCPT4)

        80% - sem.I*

        95%

        FA

        Se contabilizează

        numai cererile de portare finalizate.

        Rata cererilor de portare finalizate de AF în termenul

        T5 (RCPT5)

        95%

        AF

        Se contabilizează numai cererile de

        portare finalizate.

        Disponibilitatea BDC

        99,95%

        BDC

        Timpul maxim de restabilire după o defecЮiune minoră

        1 oră

        BDC

        Timpul maxim de restabilire după o defecЮiune majoră

        8 ore

        BDC

        Note: (*) – primul semestru după lansarea comercială a portabilităЮii numerelor; (**) – al doilea semestru după lansarea comercială a portabilităЮii numerelor.

        ModalităЮi de măsurare

        Parametrii de calitate vor fi măsuraЮi de către BDC trimestrial, pentru fiecare furnizor în parte, atât de FD, cât Ьi de FA, conform ariei de aplicabilitate. Parametrii referitori la BDC se vor determina anual, pentru anul calendaristic anterior.

        Valorile determinate pentru parametrii de calitate pentru toЮi furnizorii vor fi comunicate ANRCTI. Valorile determinate pentru fiecare furnizor în parte vor fi comunicate acestuia. BDC va comunica valorile parametrilor de calitate, în termen de cel mult 10 zile de la sfârЬitul fiecărui trimestru.

        În vederea măsurării perioadelor se vor avea în vedere următoarele principii:

        1. a) fiecare eveniment măsurat va fi contabilizat în funcЮie de momentul terminării (de exemplu: o cerere trimisă de FA pe 31 martie la care FD răspunde pe 1 aprilie va fi luată în considerare în trimestrul II);

        2. b) pentru parametrii aferenЮi procesului de portare, zilele nelucrătoare nu vor fi luate în calcul (ex. intervalul de vineri până luni este de o zi);

        3. c) disponibilitatea bazei de date se calculează în zile calendaristice.

    3. 8. MODALITĂЭI DE INFORMARE A UTILIZATORILOR FINALI

      1. 8.1. ConsideraЮii generale

        Portabilitatea numerelor este un serviciu nou oferit abonaЮilor de către furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului. Implementarea acestui serviciu are consecinЮe asupra tuturor utilizatorilor finali de servicii de telefonie destinate publicului. Pentru asigurarea succesului acestui serviciu este necesară stabilirea unor mecanisme adecvate pentru a asigura transparenЮa procesului de portare Ьi a tarifelor asociate serviciului de portabilitate a numerelor.

        Prin urmare, este necesară atât informarea abonaЮilor cu privire la condiЮiile în care pot beneficia de acest serviciu, cât Ьi informarea utilizatorilor finali cu privire la tarifele asociate apelurilor către numerele portate. ObligaЮii de informare a utilizatorilor finali cu privire la portabilitatea numerelor revin, pe de o parte, furnizorilor care oferă serviciul de portabilitate Ьi, pe de altă parte, furnizorilor care nu oferă serviciul de portabilitate, dar care originează apeluri către numere portate.

        Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au obligaЮia de a pune la dispoziЮia utilizatorilor finali, la solicitarea acestora, cu titlu gratuit, informaЮii detaliate, clare Ьi actualizate cu privire la serviciul de portabilitate a numerelor, inclusiv referitoare la tarifele practicate pentru furnizarea acestui serviciu Ьi pentru apelurile realizate către numerele portate, atât în scris, cât Ьi prin apelarea unui serviciu de relaЮii cu clienЮii.

        De asemenea, utilizatorii finali trebuie informaЮi la fiecare apel cu privire la tariful asociat acestuia, dacă tariful datorat către numărul portat este mai mare decât cel care ar fi fost datorat dacă numărul nu ar fi fost portat.

      2. 8.2. Informarea utilizatorilor finali cu privire la procesul de portare a numerelor

        InformaЮii cu privire la serviciul de portabilitate a numerelor vor fi oferite de fiecare FA în cadrul procedurii de depunere Ьi de validare a cererii de portare.

        Mijloacele de informare sunt următoarele:

        1. a) serviciul de relaЮii cu clienЮii furnizat cu titlu gratuit, în condiЮiile prevăzute la pct.8.3.;

        2. b) afiЬarea, în locuri vizibile, sau punerea la dispoziЮia publicului, la oficiile comerciale ale furnizorului, transmiterea de informaЮii în scris, la cerere, cu titlu gratuit, Ьi publicarea pe pagina de internet a FA, a cererii de portare Ьi a procedurii de depunere Ьi de validare a cererii de portare.

        Furnizorii de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului care nu furnizează servicii de telefonie destinate publicului, dar beneficiază de dreptul de utilizare a unor resurse de numerotaЮie portabile prin LURN, au obligaЮia de a informa abonaЮii proprii cu privire la faptul că nu oferă serviciul de portabilitate a numerelor.

      3. 8.3. Informarea utilizatorilor cu privire la tarifele practicate pentru apelurile realizate către numerele portate

        În prezent, furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului percep tarife diferite în funcЮie de serviciul apelat, reЮeaua prin intermediul căreia este realizat apelul (reЮea publică fixă sau reЮea publică mobilă) Ьi de reЮeaua de terminare a apelului (apel terminat în reЮeaua de originare sau în afara reЮelei).

        PNN este structurat pe domenii de numerotaЮie pentru a oferi utilizatorilor finali informaЮii cu privire la tipul serviciilor furnizate prin intermediul unei anumite categorii de resurse de numerotaЮie. DestinaЮia resurselor de numerotaЮie dintr-un domeniu este precizată de valoarea grupului 0Z(A). Astfel, serviciile de telefonie furnizate prin intermediul reЮelelor publice fixe sunt furnizate prin intermediul resurselor de numerotaЮie din domeniile 0Z = 02 Ьi 0Z = 03, serviciile de telefonie furnizate prin intermediul reЮelelor publice mobile prin intermediul resurselor de numerotaЮie din domeniul 0Z = 07, serviciile diverse sunt furnizate prin intermediul resurselor de numerotaЮie din domeniul 0Z = 08, iar serviciile cu tarif special (Premium rate) prin intermediul numerelor din domeniul 0Z = 09.

        ANRCTI a alocat furnizorilor de servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului resurse de numerotaЮie în blocuri de 1.000, 10.000 sau 1.000.000 de numere, în funcЮie de domeniul de numerotaЮie. Astfel, în prezent, este posibilă identificarea furnizorului prin intermediul resurselor de numerotaЮie alocate Ьi tarifarea apelurilor în funcЮie de numerotaЮie.

        Acest mecanism oferă apelanЮilor posibilitatea de a asocia anumite numere, atât cu un anumit tip de serviciu, cât Ьi cu un anumit furnizor de servicii (sau o anumită reЮea), asigurându-se, astfel, transparenЮa tarifelor. Acest fapt este important în special pentru serviciile de telefonie mobilă, unde tariful unui apel în reЮea este, de regulă, mai mic decât în afara reЮelei, dar poate fi important Ьi pentru serviciile de telefonie fixă.

        După implementarea portabilităЮii numerelor, un anumit număr nu va mai putea fi asociat cu un anumit furnizor de servicii de telefonie destinate publicului.

        Furnizorul care originează apelurile stabileЬte metoda de tarifare.

        Indiferent de metoda de tarifare aleasă, furnizorii care originează apeluri au obligaЮia de a pune la dispoziЮia utilizatorilor finali informaЮii referitoare la:

        1. a) furnizorul care oferă servicii prin intermediul unui anumit număr portat (FA);

        2. b) tariful unui apel către un număr portat.

        InformaЮiile vor fi puse la dispoziЮia utilizatorilor finali cu titlu gratuit prin intermediul serviciului de relaЮii cu clienЮii, în scris Ьi prin publicarea pe pagina de internet a furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului. Furnizorii care originează apeluri pot utiliza Ьi alte mijloace de informare (ex. serviciul de informaЮii furnizat prin SMS).

        Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului vor avea obligaЮia de a asigura disponibilitatea serviciului de relaЮii cu clienЮii privind portabilitatea numerelor 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

        De asemenea, furnizorii care originează apeluri care practică tarife diferite în funcЮie de reЮeaua de destinaЮie a apelului vor avea obligaЮia de a transmite, cel puЮin în cazul numerelor portate, în mod gratuit, un ton distinctiv, prin care utilizatorii finali să fie avertizaЮi că apelul respectiv este terminat în altă reЮea publică de comunicaЮii electronice decât cea în care este originat apelul.

        Alternativ, furnizorii care originează apeluri pot transmite, în mod gratuit, un mesaj vocal, prin care utilizatorii finali să fie avertizaЮi că apelul este originat către un număr portat.

        Furnizorii care originează apeluri au obligaЮia de a implementa una din modalităЮile de informare a utilizatorilor finali la fiecare apel, prin ton distinctiv sau prin mesaj vocal.

        Modalitatea de informare se stabileЬte de fiecare furnizor care originează apeluri Ьi se notifică ANRCTI cel târziu la data lansării comerciale a portabilităЮii numerelor la nivel naЮional, precum Ьi cu cel puЮin 30 de zile înaintea modificării acesteia.

        Caracteristicile tehnice ale tonului distinctiv Ьi conЮinutul mesajului vocal vor fi stabilite în cadrul grupului de lucru pentru implementarea portabilităЮii numerelor. ToЮi furnizorii care

        originează apeluri vor implementa în mod uniform modalitatea de informare la fiecare apel aleasă.

    4. 9. PROCEDURA DE MODIFICARE ЫI COMPLETARE A CONDIЭIILOR TEHNICE

    ЫI COMERCIALE DE IMPLEMENTARE A PORTABILITĂЭII NUMERELOR

    CondiЮiile tehnice Ьi comerciale au fost elaborate de grupul de lucru înaintea desemnării furnizorului BDC Ьi OpBDC.

    Modalitatea de realizare Ьi administrare a BDC Ьi desemnarea OpBDC vor fi stabilite de către ANRCTI.

    CondiЮiile tehnice Ьi comerciale sunt importante în faza iniЮială de implementare a portabilităЮii numerelor, constituindu-se în acelaЬi timp Ьi ca precondiЮii tehnice pentru licitaЮia ce va fi organizată în vederea desemnării furnizorului BDC. De asemenea, BDC va fi realizată astfel încât să poată implementa procedurile administrative referitoare la procesul de portare Ьi să îndeplinească funcЮiile Ьi cerinЮele din regulamentul de organizare Ьi funcЮionare al BDC.

    După desemnarea furnizorului BDC, în perioada de realizare a BDC Ьi în cursul efectuării testelor de interoperabilitate este posibilă modificarea sau completarea condiЮiilor tehnice Ьi comerciale. În această fază pot fi realizate optimizări ale unor soluЮii tehnice, corectări ale unor erori (impedimente de natură tehnică), clarificări sau completări în vederea reglementării unor situaЮii care nu au fost avute în vedere de grupul de lucru, cu condiЮia ca acestea să nu modifice în mod esenЮial conЮinutul prezentului document.

    Pot depune cereri de modificare furnizorul BDC, în faza de realizare a BDC, OpBDC, furnizorii care au obligaЮii cu privire la implementarea portabilităЮii numerelor. De asemenea, ANRCTI poate supune consultării, din oficiu, modificarea sau completarea condiЮiilor tehnice Ьi comerciale. DocumentaЮia tehnică detaliată a furnizorului BDC va fi realizată în conformitate cu condiЮiile tehnice Ьi comerciale Ьi va fi pusă la dispoziЮia furnizorilor.

    Cererile de modificare vor fi transmise, în scris, la ANRCTI. ANRCTI va informa membrii grupului de lucru cu privire la solicitările primite Ьi va convoca grupul de lucru, dacă este necesar, în vederea modificării sau completării condiЮiilor tehnice Ьi comerciale. Persoana care a transmis cererea de modificare sau completare va prezenta în cadrul grupului de lucru propunerea Ьi motivele care stau la baza acestei propuneri. În aceste cazuri, la lucrările grupului de lucru vor fi invitaЮi să participe furnizorul BDC Ьi OpBDC.

    Grupul de lucru se va întruni lunar sau ori de câte ori este necesar pentru a analiza solicitările primite Ьi respectarea termenului de implementare a portabilităЮii numerelor.

    Propunerile de modificare sau completare a condiЮiilor tehnice Ьi comerciale vor fi adoptate în cadrul grupului de lucru.

    Dacă este cazul, grupul de lucru va transmite preЬedintelui ANRCTI, în termen de 3 luni de la implementarea portabilităЮii numerelor, o nouă propunere privind condiЮiile tehnice Ьi comerciale care să includă modificările Ьi completările adoptate de grupul de lucru ce vor fi publicate pe pagina de internet a ANRCTI.

    După implementarea portabilităЮii numerelor, condiЮiile tehnice Ьi comerciale vor putea fi modificate sau completate în cazuri bine justificate, precum introducerea unor tehnologii noi, apariЮia unor schimbări majore pe piaЮa de comunicaЮii electronice, identificarea unor impedimente tehnice în ceea ce priveЬte implementarea unor soluЮii cuprinse în condiЮiile tehnice Ьi comerciale.

    La solicitarea de modificare sau completare a condiЮiilor tehnice Ьi comerciale vor fi anexate următoarele documente sau informaЮii, după caz:

    1. a) descrierea detaliată a problemei identificate;

    2. b) propunerea de modificare sau completare a condiЮiilor tehnice Ьi comerciale;

    3. c) riscurile neimplementării soluЮiei propuse;

    4. d) avantajele implementării soluЮiei propuse;

    5. e) analiza de impact;

    6. f) evaluarea costurilor, a resurselor necesare Ьi a duratei de implementare a soluЮiei.

    ANRCTI va convoca OpBDC Ьi toЮi furnizorii de servicii de comunicaЮii electronice care utilizează BDC în momentul primirii solicitării Ьi va prezenta soluЮia propusă. După adoptarea propunerii, reprezentanЮii ANRCTI, ai OpBDC Ьi ai furnizorilor o vor supune spre aprobare preЬedintelui ANRCTI.

    ANEXA nr. 1

    (la CondiЮiile tehnice Ьi comerciale de implementare a portabilităЮii numerelor)

    CERERE DE PORTARE

    Identificarea cererii1

    (nr. de înregistrare, data înregistrării, alte elemente

    Identificarea solicitantului

    (solicitantul trebuie să fie titularul contractului de furnizare a serviciului de telefonie furnizat prin intermediul numărului/numerelor pentru care se solicită portarea)

    image

    Persoană fizică

    Nume Ьi prenume

    Act de identitate (B.I./C.I./paЬaport)

    Cod numeric personal

    Domiciliu

    Cod client (Număr contract de furnizare a serviciului de telefonie)2

    Telefon de contact

    E-mail3

    Reprezentant (dacă este cazul)

    Nume Ьi prenume

    Act de identitate (B.I./C.I./paЬaport)

    Telefon de contact

    E-mail3

    image

    Persoană juridică

    Denumire

    Cod unic de înregistrare

    Sediu

    Cod client (Număr contract

    de furnizare a serviciului de telefonie)2

    Telefon de contact

    Fax3

    Reprezentant legal

    Nume Ьi prenume

    Act de identitate (B.I./C.I./paЬaport)

    Telefon de contact

    E-mail2

    image

    1 Se completează de furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului la care se portează numărul.

    2 Se completează cu numărul contractului numai dacă abonatul nu are cod client

    3 Completarea acestei rubrici este opĠională.

    Obiectul cererii

    *Numărul/n umerele pentru care se solicită portarea4

    Adresa la care este furnizat serviciul de telefonie prin intermediul numărului/numerelor pentru care se solicită portarea (după caz)

    Intervalul de portare5

    ObservaЮii6

    Alte informaЮii7

    Momentul iniЮial (dată, oră)

    Momentul final (dată, oră)

    * Se completează în cazul portării numerelor geografice, al numerelor independente de locaЮie Ьi al numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă, dacă este cazul.

    **Numărul/ numerele pentru care se solicită portarea3

    Serie SIM (după caz)

    Tip serviciu (cu plata în avans sau ulterioară furnizării serviciului)

    Intervalul de portare5

    ObservaЮii6

    Alte informaЮii7

    Momentul iniЮial (dată, oră)

    Momentul final (dată, oră)

    ** Se completează în cazul portării numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă.

    image

    4 Pentru tranúele de numere se vor completa: numărul cu care începe tranúa úi numărul cu care se termină tranúa.

    5 Se completează de furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului la care se portează numărul.

    6 În situaĠia în care termenul de portare este mai mare de 10 zile lucrătoare, furnizorul acceptor va preciza dacă aceasta a fost opĠiunea abonatului sau a furnizorului acceptor.

    87

    7 Se poate preciza tipul de acces (ex. ISDN-BRA, ISDN-PRA, PABX etc.).

    Furnizorul care oferă în prezent serviciul de telefonie destinat publicului

    Furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului la care se solicită portarea

    Denumire

    Denumire

    Abonatul acceptă portarea parЮială8

    Abonatul NU acceptă portarea parЮială

    image

    88

    8 Se completează în cazul cererilor de portare pentru numere multiple.

    Termeni Ьi condiЮii

    1. 1. Solicitantul are un contract în vigoare cu furnizorul de la care se solicită portarea (furnizor donor) pentru furnizarea de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul numărului sau numerelor care fac obiectul acestei cereri.

    2. 2. Solicitantul nu a transmis o altă cerere de portare, având acelaЬi obiect, care este nefinalizată.

    3. 3. Furnizorul care va oferi serviciul de telefonie după portarea numărului (furnizorul acceptor) este mandatat să efectueze demersurile necesare pentru rezilierea contractului dintre solicitant Ьi furnizorul donor prin intermediul numărului/numerelor pentru care se solicită portarea. Furnizorul acceptor este responsabil faЮă de solicitant cu privire la realizarea portării.

    4. 4. Contractul cu furnizorul donor încetează în momentul finalizării cererii de portare. Rezilierea contractului între solicitant Ьi furnizorul donor se va face cu respectarea condiЮiilor prevăzute în contractul respectiv. Portarea numărului/numerelor nu aduce atingere obligaЮiilor abonatului Ьi furnizorului donor rezultate din contractul încheiat, născute Ьi neexecutate anterior încetării acestuia. În cazul serviciilor de telefonie mobilă pentru care plata se realizează în avans, creditul existent în momentul realizării portării nu va putea fi recuperat de către solicitant.

    5. 5. În urma portării, solicitantul va păstra numărul, iar serviciul va fi oferit de

      ........................................(denumire furnizor acceptor), conform unui contract încheiat pentru furnizarea de servicii de telefonie destinate publicului între furnizorul acceptor Ьi solicitant.

    6. 6. Furnizorul acceptor va comunica solicitantului intervalul de portare Ьi perioada de întrerupere a serviciului cu cel puЮin 24 ore înainte de momentul iniЮial al intervalului de portare stabilit prin cerere. În cazul în care portarea nu va putea fi realizată, furnizorul acceptor va informa solicitantul cu cel puЮin 24 ore înainte de momentul convenit pentru realizarea portării (indicând Ьi motivul refuzului). Serviciul de telefonie va fi furnizat în continuare de către furnizorul donor.

    7. 7. Solicitantul poate renunЮa la cerere cel mai târziu cu 24 de ore înainte de momentul convenit pentru realizarea portării. În cazul revocării cererii după acest moment, portarea va fi finalizată, urmând să fie iniЮiat, la cererea abonatului, un nou proces de portare.

    8. 8. Pentru portarea numărului, solicitantului i se va percepe un tarif de portare în cuantum de În

      situaЮia renunЮării la cererea de portare după data limită stabilită conform pct. 7 Ьi iniЮierea unei noi cereri de portare, solicitantul va datora atât un tarif de portare furnizorului acceptor, cât Ьi un tarif de portare furnizorului donor (care în urma renunЮării la portare devine furnizor acceptor).

    9. 9. Solicitantul acceptă că există posibilitatea întreruperii temporare a serviciului, în timpul căreia nu vor putea fi originate apeluri, inclusiv apeluri de urgenЮă. Această întrerupere nu poate depăЬi, de regulă, 4 ore în cazul numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă Ьi 5 ore, în cazul numerelor geografice Ьi al numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă.

    10. 10. Solicitantul este de acord cu prelucrarea automată a datelor cu caracter personal, potrivit legislaЮiei în vigoare aplicabile, în măsura în care acest lucru este necesar în vederea realizării portării.

    11. 11. Solicitantul declară că informaЮiile furnizate prin prezenta cerere sunt complete Ьi corecte.

    Documente anexate, dacă este cazul:

    1. 1. Copie de pe actul de identitate;

    2. 2. Copie de pe ultima factură emisă de furnizorul donor;

    3. 3. În cazul reprezentării persoanelor fizice, procura sub semnătură privată în original.

    Solicitant/reprezentant Reprezentant furnizor acceptor

    Nume Ьi prenume: Nume Ьi prenume:

    Semnătura: Semnătura:

    Ыtampila (în cazul persoanelor juridice): Ыtampila:

    Data: Data:

    Completată în 2 exemplare, pentru solicitant Ьi furnizorul acceptor.

    ANEXA nr. 1a

    (la CondiЮiile tehnice Ьi comerciale de implementare a portabilităЮii numerelor)

    CERERE DE ANULARE A PORTĂRII

    Identificarea cererii1

    (nr. de înregistrare, data înregistrării, alte elemente

    Identificarea solicitantului

    (solicitantul trebuie să fie titularul contractului de furnizare a serviciului de telefonie furnizat prin intermediul numărului/numerelor pentru care se solicită portarea)

    image

    Persoană fizică

    Nume Ьi prenume

    Act de identitate (B.I./C.I./paЬaport)

    Cod numeric personal

    Domiciliu

    Cod client (Număr contract

    de furnizare a serviciului de telefonie)2

    Telefon de contact

    E-mail3

    Reprezentant (dacă este cazul)

    Nume Ьi prenume

    Act de identitate (B.I./C.I./paЬaport)

    Telefon de contact

    E-mail3

    image

    Persoană juridică

    Denumire

    Cod unic de înregistrare

    Sediul

    Cod client (Număr contract de furnizare a serviciului de

    telefonie)2

    Telefon de contact

    Fax3

    Reprezentant legal

    Nume Ьi prenume

    Act de identitate (B.I./C.I./paЬaport)

    Telefon de contact

    E-mail3

    image

    1 Se completează de furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului la care se portează numărul.

    2 Se completează cu numărul contractului numai dacă abonatul nu are cod client

    3 Completarea acestei rubrici este opĠională.

    Obiectul cererii

    Numărul/ numerele pentru care se solicită anularea portării4

    Adresa la care este furnizat serviciul de telefonie prin intermediul numărului/numerelor pentru care se solicită portarea/număr cartelă SIM (după

    caz)

    Datele de identificare ale cererii de portare

    ObservaЮii

    Alte informaЮii

    Furnizorul care oferă în prezent serviciul de telefonie destinat publicului

    Furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului la care s-a solicitat portarea

    Denumire

    Denumire

    portare.

    Termeni Ьi condiЮii

    1. 1. Furnizorul acceptor este mandatat să efectueze demersurile necesare în vederea anulării cererii de

    2. 2. În urma anulării cererii de portare, solicitantul va păstra numărul, iar serviciul va fi oferit în

      continuare de către furnizorul donor.

    3. 3. Solicitantul poate depune cererea de anulare a portării cel mai târziu cu 24 de ore înainte de momentul convenit pentru realizarea portării. În cazul revocării cererii după acest moment, portarea va fi finalizată, urmând să fie iniЮiat, la cererea abonatului, un nou proces de portare.

    4. 4. Solicitantul este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit legislaЮiei în vigoare, în măsura în care acest lucru este necesar pentru anularea cererii de portare.

    5. 5. Solicitantul declară că informaЮiile furnizate în prezenta cerere sunt complete Ьi corecte.

    Documente anexate, dacă este cazul:

    1. 1. Copie de pe actul de identitate;

    2. 2. Copie de pe ultima factură emisă de furnizorul donor;

    3. 3. În cazul reprezentării persoanelor fizice, procura sub semnătură privată în original.

    Solicitant/reprezentant Reprezentant furnizor acceptor

    Nume Ьi prenume: Nume Ьi prenume:

    Semnătura: Semnătura:

    Ыtampila (în cazul persoanelor juridice) Ыtampila:

    Data: Data:

    Completată în 2 exemplare, pentru solicitant Ьi furnizorul acceptor.

    image

    4 Pentru tranúele de numere se vor completa: numărul cu care începe tranúa úi numărul cu care se termină tranúa.

    ANEXA nr. 2

    (la CondiЮiile tehnice Ьi comerciale de implementare a portabilităЮii numerelor)

    CONFIGURAЭII DE REFERINЭĂ PENTRU RUTAREA APELURILOR

    Rutarea apelurilor către numerele portate implică mai mulЮi furnizori de reЮele Ьi servicii de comunicaЮii electronice destinate publicului. În general, aceЬtia sunt furnizorul care originează apelul, FDi, FA Ьi, eventual, unul sau mai mulЮi furnizori de tranzit. Furnizorul care originează apelul poate coincide cu FD sau FA. De asemenea, este posibil ca furnizorul care originează apelul să fie un furnizor care termină în România trafic internaЮional, sau un furnizor de servicii de transport.

    AceЬti furnizori trebuie să deЮină informaЮiile necesare pentru rutarea corectă a apelurilor sau mesajelor, după caz.

    În plus, presupunem că aceЬti furnizori au încheiat acorduri de interconectare, care prevăd rutarea categoriilor de resurse de numerotaЮie portabile.

    În continuare, se prezintă configuraЮiile de referinЮă care pot fi utilizate de furnizori în vederea rutării apelurilor sau a altor mesaje către numerele portate, precum Ьi informaЮiile de semnalizare specifice rutării apelurilor către numerele portate. Furnizorul care originează apelul decide care din configuraЮiile prezentate este utilizată pentru rutarea apelului.

      1. 1.1. OpЮiuni tehnice pentru rutarea apelurilor originate de la numere geografice către numere geografice portate

        1. 1.1.1. FO utilizează metoda de rutare ACQ

          1. 1.1.1.1. Interconectare directă FO-FA (figura 17)

            Figura 17

            image

            FO

            BDOp

            Abonatul B

            FA

            BDOp

            GW

            Abonatul A

            Acord interconectare

            TLE

    GW

    CS

    FD

    CdPN (IAM3)=RN+DN

          1. 1.1.1.2. Interconectare FO-FA utilizând serviciile FT (figura 18)

            Figura 18

            image

            Acord interconectare tranzit

            FO

            FT

            BDOp

            Abonatul B

            CS

            GW

            GW

            FA

            BDOp

            GW

            Abonatul A

            Acord interconectare

            TLE

    GW

    FD

    CdPN (IAM3)=RN+DN CdPN (IAM4)=RN+DN

        1. 1.1.2. FO utilizează serviciile de rutare ale unui terЮ (figura 19) Furnizorul terЮ este FT

          FT utilizează ACQ

          Figura 19

          FD

          image

          FO

          FT

          BDOp

          i

          Abonatul B

          GW

          FA

          Acord tranzit

          GW

          TLE

          Abonatul A

          Acord interconectare

          GW

    CS

    GW

    A

    c o r d

    n t

    e

    r c o

    n

    e c t a r e

    CdPN(IAM2)=DN CdPN(IAM4)=RN+DN

        1. 1.1.3. FO utilizează metoda de rutare OR

          1. 1.1.3.1. Interconectare directă FO-FDi Ьi FDi- FA (figura 20)

            Figura 20

            image

            BDOp

            Acord interconectare

            FO

            GW

            Abonatul B

            FA

            BDOp

            Abonatul A

            GW

            TLE

    CS

    GW

    CS

    FDi

    A

    c o r d

    i n t e r c o n e c t a r

    CdPN (IAM2) = DN CdPN (IAM4) = RN+ DN

          1. 1.1.3.2. Interconectare directă FO-FDi Ьi FO-FA (figura 21)

            Interconectare FDi-FA utilizând serviciile FT (FT este FO)

            Figura 21

            image

            FO

            FA

            Abonatul A

            GW

            TLE

    GW

    GW

    FDi

    CdPN (IAM2) = DN CdPN (IAM4) = RN+ DN CdPN (IAM5) = RN+DN

          1. 1.1.3.3. Interconectare FO-FDi utilizând serviciile FT (figura 22)

            Interconectare directă FDi-FA

            Figura 22

            FDi

            image

            Acord interconectare

            BDOp

            FO

            FT

            GW

            GW

            i

            Abonatul B

            GW

            FA

            Acord tranzit

            BDOp

            Abonatul A

            Acord interconectare

            TLE

    GW

    GW

    CS

    A

    c o r d

    n t e r c o n e c t a r e

    CdPN (IAM2) = DN CdPN (IAM4) = DN CdPN (IAM7) = RN+DN

          1. 1.1.3.4. Interconectare directă FO-FDi (figura 23)

            Interconectare FDi-FA utilizând serviciile FT

            Figura 23

            FDi

            image

            BDOp

            Acord interconectare

            FO

            GW

            Abonatul B

            FT

            FA

            BDOp

            GW

            Abonatul A

            GW

            TLE

    GW

    CS

    GW

    CS

    CdPN (IAM2) = DN CdPN (IAM4) = RN+DN CdPN (IAM6) = RN+DN

          1. 1.1.3.5. Interconectare FO-FDi utilizând serviciile FT (figura 24)

            Interconectare FDi-FA utilizând serviciile FT

            FT este acelaЬi atât pentru FO, cât Ьi pentru FDi Figura 24

            FDi

            image

            Acord interconectare

            BDOp

            FO

            FT

            GW

            GW

            i

            Abonatul B

            FA

            Acord tranzit

            BDOp

            GW

            Abonatul A

            Acord interconectare

            TLE

    GW

    GW

    GW

    CS

    A

    c o r d

    n t e r c o n e c t a r e

    CdPN (IAM2) = DN CdPN (IAM4) = DN CdPN (IAM6) = RN+DN CdPN (IAM8) = RN+DN

          1. 1.1.3.6. Interconectare FO-FDi utilizând serviciile FT (figura 25)

            Interconectare FDi-FA utilizând serviciile FT

            FT este diferit pentru FO Ьi FDi Figura 25

            image

            BDOp

            GW

            FO

            GW

            Abonatul B

            FT 2

            FA

            BDOp

            GW

            Abonatul A

            GW

            TLE

    GW

    CS

    GW

    GW

    CS

    GW

    FT 1

    FDi

    CdPN (IAM2) = DN CdPN (IAM4) = DN CdPN (IAM6) = RN+DN CdPN (IAM8) = RN+DN

    Notă:

    În situaЮiile prezentate la pct.1.1.1., un caz particular pentru rutarea apelurilor între reЮele este cazul în care FOi utilizează serviciile de rutare ale unui singur FTo (figura 26), interconectarea cu ceilalЮi furnizori realizându-se prin intermediul FTo (interconectare indirectă cu restul furnizorilor). FTo se interconectează cu FA sau FDi, fie direct, fie prin intermediul altui FT. În acest caz, traficul între FOi Ьi FDi sau FA trece prin două reЮele de tranzit în cascadă. În această situaЮie, FTo Ьi FOi vor fi asimilaЮi unui singur FO de restul furnizorilor.

    Figura 26

    image

    FO

    FOi

    FTo

    FT

    Acord interconectare

    FA

    GW

    GW

    FDi

      1. 1.2. OpЮiuni tehnice pentru rutarea apelurilor originate de la numere nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă către numere nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă portate

        Metoda de rutare stabilită este ACQ. Variantele de implementare a portabilităЮii numerelor pentru servicii de telefonie mobilă sunt prezentate în standardul ETSI EN 301 716. Unele dintre aceste opЮiuni tehnice sunt prezentate în continuare.

        Rutarea se realizează în mod diferit pentru:

        1. a) apeluri Ьi mesaje de semnalizare asociate (call-related);

        2. b) mesaje independente de apeluri (non-call-related).

        Rutarea apelurilor Ьi a mesajelor asociate se poate face fie folosind posibilităЮile reЮelei inteligente, fie folosind SRF.

        1. 1.2.1. Rutarea apelurilor Ьi a informaЮiei de semnalizare asociate (call-related)

          1. 1.2.1.1. SoluЮia bazată pe IN (figura 27)

            SituaЮia la nivel naЮional este descrisă în paragraful A.1.4 (NP Query in Originating Network) din standardul ETSI EN 301 716. Succesiunea mesajelor este descrisă în figura 27, avându-se în vedere Ьi serviciile de roaming.

            image

            FO

            FA

            FV

            7

            BDOp

            HLR

            VLR

            6

            RN

            2

            5

            8

            3

            GMSC

            IAM

            4

            IAM

            9

            1

            FD

            10

            MSC

    GMSC

    Figura 27

    IAM (4)= RN+DN

    IAM (9)= MSRN

          1. 1.2.1.2. SoluЮia bazată pe SRF

            Aceasta variantă se caracterizează prin utilizarea unei funcЮii (SRF), care interoghează BDOp Ьi modifică, în mod corespunzător, mesajele SCCP. SRF utilizează funcЮia MATF.

            Rutarea directă, care va fi utilizată în reЮelele publice mobile din România, corespunde scenariilor descrise în standardul ETSI EN 301 716 în paragrafele C.3.1.-C.3.3. Succesiunea mesajelor este descrisă în figurile următoare, pentru cazurile în care apelul este originat în reЮeaua acceptoare sau într-o altă reЮea. InterfaЮa între MNP_SRF/MATF Ьi BDOp nu este standardizată.

            1. A. ReЮeaua de originare Ьi reЮeaua acceptoare sunt diferite (figura 28)

              Figura 28

              FO

              image

              BDOp/ SRF/ HLR

              BDOp/ SRF/ HLR

              7

              VLR

              6

              RN

              2

              5

              8

              3

              GMSC

              IAM

              4

              IAM

              9

              1

              FD

              10

              MSC

    GMSC

    FA FV

    IAM (4)= RN+DN

    IAM (9)= MSRN

    1. B. ReЮeaua de originare Ьi reЮeaua acceptoare este aceeaЬi (apelul este originat în reЮeaua acceptoare) (figura 29)

    Figura 29

    image

    BDOp/ SRF/ HLR

    3

    VLR

    4

    2

    5

    DN

    1

    6

    MSRN

    MSC

    GMSC

    FO FV

    În cazul numerelor nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă neportate, se utilizează aceeaЬi schemă, cu diferenЮa că reЮeaua acceptoare este înlocuită de reЮeaua furnizorului care deЮine LURN corespunzătoare numărului format (reЮeaua donoare iniЮială). Mesajul IAM (4) va conЮine o indicaЮie că a fost interogată baza de date, respectiv va conЮine numărul de rutare al FDi.

        1. 1.2.2. Rutarea mesajelor independente de apeluri (non-call related)

          Rutarea este descrisă în paragraful B.2.2 din standardul ETSI EN 301 716 Ьi este prezentată în figurile următoare.

          1. 1.2.2.1. Rutarea SMS (naЮional) (figura 30)

            image

            FA

            FV

            FO

            HLR

            4

            VLR

            7

            3

            BDOp

            SRF

            2

            5

            1

            9

            6

            8

            SMSC

    SMS- GMSC

    VMSC

    SRF

    Figura 30

    Mesaje de semnalizare

    HLR

    1. 1 – Forward_SM (MSISDN)

    2. 2 – SRI_for_SM (MSISDN) ; CdPA=MSISDN,TT=0; CgPA=adresa SMS-GMSC

    3. 3 – SRI_for_SM (MSISDN) ; CdPA=RN+MSISDN,TT=0; CgPA=adresa SMS-GMSC

    4. 4 – SRI_for_SM (MSISDN) ; CdPA=adresa HLR; CgPA=adresa SMS-GMSC

    5. 5 – SRI_for_SM ack(adresa VMSC,IMSI) ; CdPA= adresa SMS-GMSC; CgPA=adresa

    6. 6 – Forward_SM (adresa VMSC)

          1. 1.2.2.2. Rutarea MMS (naЮional)

            1. A. Rutarea directă (figura 31)

              Figura 31

              image

              BDOp

              HLR

              5

              4

              3

              1

              2

              6

              MMSC

              7

              MMSC

    SRF

    SRF

    FO FA

    Mesaje de semnalizare

      1. 1 – MMS (MSISDN)

      2. 2 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

      3. 3 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=RN+MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

      4. 4 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=adresa HLR; CgPA=adresa MMSC

      5. 5 – SRI_for_SM ack(IMSI); CdPA= adresa SMS-GMSC; CgPA=adresa HLR

      6. 6 – MM4_FW.REQ

    1. B. Rutarea indirectă (figura 32)

    Figura 32

    image

    BDOp

    5

    HLR

    4

    SRF

    3

    2

    7

    1

    6

    MMSC

    MMSC

    SRF

    FO

    FDi FA

    Mesaje de semnalizare

    1. 1 – MMS (MSISDN)

    2. 2 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

    3. 3 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=RN+MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

    4. 4 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=adresa HLR; CgPA=adresa MMSC

    5. 5 – SRI_for_SM ack(IMSI); CdPA= adresa MMSC; CgPA=adresa HLR

    6. 6 – MM4_FW.REQ

      1. 1.3. OpЮiuni tehnice pentru rutarea apelurilor originate de la numere geografice către numere nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă, portate

        1. 1.3.1. FO utilizează metoda de rutare ACQ (figura 33)

          În aceeaЬi figură este prezentată atât interconectarea directă, cât Ьi interconectarea indirectă (prin reЮeaua de tranzit) între FO Ьi FA.

          Figura 33

          image

          FO

          Acord interconectare tranzit

          FT

          Domeniu portabilitate mobil

          FD

          BDOp

          CS

          GW

          GW

          Abonatul B

          HLR

          GMSC

          VMSC

          Abonatul A

          FA

          CdPN(IAM3)=RN+DN

          CdPN (IAM4)=RN+DN sau CdPN (IAM4)=17xy+RN+DN

          Abonatul A (al unui furnizor de servicii de telefonie fixă) originează un apel către abonatul B (al unui furnizor de servicii de telefonie mobilă).

          FT va adăuga indicativul de identificare a reЮelei din care se originează apelul (17xy) în parametrul CdPN din mesajul IAM, iar la interfaЮa de interconectare PI2 parametrul CdPN din IAM(4) va conЮine indicativul de identificare a reЮelei Ьi informaЮia de rutare (17xy+RN+DN), în măsura în care se prevede astfel în acordul de interconectare. ,

        2. 1.3.2. FO utilizează metoda de rutare OR (figura 34)

          În aceeaЬi figură este prezentată atât interconectarea directă, cât Ьi interconectarea printr-o reЮea de tranzit între FO Ьi FDi. FDi devine, de asemenea, FT pentru rutarea apelului către FA.

          image

          Domeniu portabilitate mobil

          FDi

          Acord interconectare

          BDOp

          FO (fix)

          FT

          GMSC

          A

          c o r d

          Abonatul B

          Acord tranzit

          HLR

          GMSC

          i n t e r c o n e c t a r e

          Abonatul A

          Acord interconectare

          FA

          VMSC

          GW

          GW

    CS

    Figura 34

    CdPN(IAM2)=DN

    CdPN (IAM4)=DN sau CdPN (IAM4)=17xy+DN CdPN(IAM6)=RN+DN sau CdPN (IAM6)=17xy+RN+DN

    FT va adăuga indicativul de identificare a reЮelei din care se originează apelul (17xy), iar la interfaЮa de interconectare PI2, parametrul CdPN din IAM(4) va conЮine indicativul de identificare a reЮelei Ьi informaЮia de rutare (17xy+RN+DN), în măsura în care în acordurile de interconectare se prevede astfel.

    La interfaЮa cu FA, indicativul de identificare al reЮelei de originare va fi păstrat, în măsura în care caracteristicile tehnice ale reЮelei oferă această posibilitate.

      1. 1.4. OpЮiuni tehnice pentru rutarea apelurilor originate de la numere nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă către numere geografice portate

        1. 1.4.1. FO (servicii de telefonie mobilă) utilizează metoda de rutare ACQ

          1. 1.4.1.1. Interconectare directă FO-FA (figura 35)

            Figura 35

            image

            BDOp

            Abonatul B

            FA

            BDOp

            GW

            Acord interconectare

            Abonatul A

            TLE

    GMSC

    FO FD

    CdPN(IAM3)=RN+DN

          1. 1.4.1.2. Interconectare FO-FA utilizând serviciile FT (figura 36)

            Figura 36

            image

            BDOp

            Acord interconectare tranzit

            FT

            Abonatul B

            GMSC

            GW

            FA

            BDOp

            GW

            Acord interconectare

            Abonatul A

            TLE

    GW

    FO FD

      1. 1.5. OpЮiuni tehnice pentru rutarea apelurilor originate prin intermediul indicativelor de selectare a transportatorului către numere geografice Ьi nongeografice portate (figura 37)

        În cazul în care apelurile naЮionale sunt originate prin intermediul indicativelor de selectare a transportatorului (10xy(z), 16xy(z), prin procedurile de selectare sau preselectare a transportatorului, sau prin intermediul numerelor nongeografice pentru servicii diverse

        (0Z = 08), obligaЮia de rutare a apelurilor către numerele portate revine furnizorului selectat sau preselectat sau furnizorului care furnizează servicii prin intermediul numărului nongeografic.

        Furnizorul selectat (preselectat) va utiliza pentru rutarea apelurilor una din opЮiunile prezentate la pct.1.1. sau 1.3. din prezenta anexă.

        Rutarea apelului până la furnizorul selectat sau preselectat se realizează prin intermediul indicativului de selectare a transportatorului sau a numărului nongeografic.

        image

        DOMENIU DE PORTABILITATE

        BDoP

        Furnizor selectat (preselectat)

        FT

        FA

        Abonatul B

        FO

        Abonatul A

        Figura 37

        CdPN(IAM1)=10xy(z) sau CdPN(IAM1)=16xy(z)+DN sau

        CdPN(IAM1)=080xxxxxxxx

      2. 1.6. OpЮiuni tehnice pentru rutarea apelurilor către numerele portate originate din afara teritoriului României

        Este considerat FO pentru apelurile internaЮionale furnizorul care operează comutatorul sau elementul echivalent (gateway) utilizat pentru traficul internaЮional aparЮinând primei reЮele publice de comunicaЮii electronice de pe teritoriul României în care ajunge apelul internaЮional (FTI).

        1. 1.6.1. Rutarea apelurilor către numerele nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă portate

          1. 1.6.1.1. Rutarea apelurilor Ьi a informaЮiei de semnalizare asociate (call-related)

            1. A. FTI este un furnizor de servicii de telefonie mobilă (figura 38)

              image

              FI

              FTI

              FA

              FV

              HLR

              BDOp/ SRF/ HLR

              RN

              BDOp/ SRF/ HLR

              7

              VLR

              8

              2

              B

              3

              4

              6

              9

              1

              5 IAM

              IAM

              sau

              FI

              10

              2

              1

              GW

    MSC

    GMSC

    GMSC

    GMSC

    Figura 38

    CdPN (IAM2) = DN (format internaЮional) CdPN (IAM 5)= RN+DN

    CdPN (IAM 10)= MSRN

    1. B. FTI este un furnizor de servicii de telefonie fixă ce utilizează metoda de rutare OR (figura 39)

      image

      Domeniu portabilitate mobil

      FDi

      BDOp

      GMSC

      Abonatul B

      HLR

      GMSC

      A

      c o r d

      i n t e r c o n e c t a r e

      VMSC

      FA

      FI

      HLR

      FTI

      4

      2

      IAM

      B

      1

      3

      sau FI

      2

      1

      GW

    GW

    GW

    GMSC

    Figura 39

    1. C. FTI este un furnizor de servicii de telefonie fixă ce utilizează metoda de rutare ACQ (figura 40)

    image

    FI

    HLR

    FTI

    2

    BDOp

    B

    1

    GW

    6

    GW

    sau

    FI

    5

    IAM

    2

    1

    GW

    GMSC

    Domeniu portabilitate mobil

    FDi

    Abonatul B

    HLR

    GMSC

    VMSC

    FA

    Figura 40

          1. 1.6.1.2. Rutarea mesajelor independente de apeluri (non-call related)

            1. A. Rutarea SMS (internaЮional) (figura 41)

              Figura 41

              image

              BDOp

              5

              HLR

              VLR

              4

              1

              2

              8

              3

              6

              7

              VMSC

    GMSC

    SRF

    SRF

    SMSC

    FI FDi FA FV

    Mesaje de semnalizare

    1. 1 – Forward_SM (MSISDN)

    2. 2 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=MSISDN,TT=0; CgPA=adresa SMS-GMSC

    3. 3 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=RN+MSISDN; CgPA=adresa SMS-GMSC

    4. 4 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=adresa HLR; CgPA=adresa SMS-GMSC

    5. 5 – SRI_for_SM ack(adresa VMSC,IMSI); CdPA= adresa SMS-GMSC; CgPA=adresa HLR

    6. 6 – Forward_SM (adresa VMSC)

    1. B. Rutarea MMS (internaЮional)

      1. B.1. Rutarea directă (figura 42)

        Figura 42

        image

        BDOp

        5

        HLR

        4

        SRF

        3

        4

        SRF

        2

        1

        6

        7

        MMSC

    MMSC

    FI

    FDi FA

    Mesaje de semnalizare:

    1. 1 – MMS (MSISDN)

    2. 2 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

    3. 3 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=RN+MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

    4. 4 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=adresa HLR; CgPA=adresa MMSC

    5. 5 – SRI_for_SM ack(IMSI); CdPA= adresa MMSC; CgPA=adresa HLR

    6. 6 – MM4_FW.REQ

      1. B.2. Rutarea prin intermediul unui HUB MMSC (figura 43)

    Figura 43

    image

    BDOp

    HLR

    5

    SRF

    4

    6

    3

    MMSC

    8

    2

    7

    HUB MMSC

    MMSC

    SRF

    FI FDi FA

    Mesaje de semnalizare:

    1. 1 – MMS (MSISDN)

    2. 2 – MM4_FW.REQ_1

    3. 3 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

    4. 4 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=RN+MSISDN,TT=0; CgPA=adresa MMSC

    5. 5 – SRI_for_SM (MSISDN); CdPA=adresa HLR; CgPA=adresa MMSC

    6. 6 – SRI_for_SM ack(IMSI); CdPA= adresa MMSC; CgPA=adresa HLR

    7. 7 – MM4_FW.REQ_2

        1. 1.6.2. Rutarea apelurilor către numerele geografice portate (figura 44)

    Furnizorul care operează comutatorul sau elementul echivalent (gateway) utilizat pentru traficul internaЮional va utiliza pentru rutarea apelurilor una din opЮiunile prezentate la pct.1.1. sau 1.4. din prezenta anexă.

    image

    BDoP

    FI

    FT

    FA

    FTI

    Abonatul B

    Abonatul A

    GW

    Figura 44

    ANEXA nr. 3

    (la CondiЮiile tehnice Ьi comerciale de implementare a portabilităЮii numerelor)

    LISTA DE RAPOARTE STANDARD

    1. 1) Rapoarte statistice:

      1. I. Rapoarte statistice de volum, referitoare la:

        1. a) numărul total de cereri de portare transmise BDC, acceptate sau respinse (pentru fiecare FA);

        2. b) numărul de cereri de anulare a portării (pentru fiecare FA sau FD);

        3. c) numărul de cereri de portare respinse de OpBDC sau FD (pentru fiecare FA);

        4. d) numărul de cereri de stopare a portării (pentru fiecare FA);

        5. e) numărul de cereri de deconectare a numărului portat (pentru fiecare FA);

        6. f) numărul de cereri de modificare a informaЮiilor de rutare (pentru fiecare FA);

      2. II. Rapoarte statistice generale, referitoare la:

        1. a) numărul de numere geografice portate (pentru fiecare FA);

        2. b) numărul de numere nongeografice portate, altele decât cele pentru servicii de telefonie mobilă (pentru fiecare FA);

        3. c) numărul de numere nongeografice pentru servicii de telefonie mobilă portate (pentru fiecare FA);

        4. d) numărul total de numere primite în urma portării (pentru fiecare FA)

        5. e) numărul total de numere cedate prin portare (pentru fiecare FD);

        6. f) numere deconectate Ьi cedate FDi (pentru fiecare FA);

    2. 2) Rapoarte privind desfăЬurarea procesului de portare:

      1. a) rapoarte referitoare la termenele depăЬite (pentru fiecare FA sau FD);

      2. b) rapoarte privind lista de mesaje (care permit urmărirea istoricului unei portări, pe baza listei mesajelor schimbate în cadrul acestui proces);

      3. c) rapoarte referitoare la termenul mediu de procesare în vederea introducerii de informaЮii prin intermediul unor interfeЮe diverse;

      4. d) rapoarte privind parametrii de calitate ai procesului de portare monitorizaЮi;

    3. 3) Rapoarte privind funcЮionarea BDC, referitoare la:

      1. a) durata totală de nefuncЮionare a BDC;

        lucru;

      2. b) perioadele de întrerupere programate într-un an;

      3. c) perioadele de întrerupere neprogramate într-un an;

      4. d) durata medie de restabilire a BDC în urma întreruperilor neprogramate;

      5. e) rapoarte privind durata totală a întreruperilor BDC, în timpul programului normal de

      6. f) perioada de nefuncЮionare a legăturilor de comunicaЮii;

      7. g) sesizările utilizatorilor cu privire la funcЮionarea BDC Ьi modalitatea de rezolvare a

        acestora;

    4. 4) Rapoarte referitoare la detectarea încercărilor de acces neautorizat.