PROCEDURĂ din 29 noiembrie 2007de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 8 decembrie 2007



     +  Capitolul I Prevederi generale  +  Secţiunea 1 Aplicabilitate  +  Articolul 1Prezenta procedură reglementează condiţiile de emitere şi de revizuire a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012.  +  Articolul 2Categoriile de activităţi/instalaţii supuse prevederilor prezentei proceduri sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.  +  Articolul 3 (1) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră se emite pentru toată instalaţia sau pentru o parte a acesteia şi poate acoperi una ori mai multe instalaţii situate pe acelaşi amplasament şi care sunt operate sau controlate de către acelaşi operator, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute în Decizia CE 2007/589 de stabilire a ghidurilor privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European. (2) Operatorii care formează un grup comun al instalaţiilor, conform prevederilor art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, se supun individual procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră şi cerinţelor de monitorizare şi raportare.  +  Secţiunea a 2-a Competenţe  +  Articolul 4 (1) Competenţa emiterii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră revine autorităţilor pentru protecţia mediului, după cum urmează: a) agenţiilor regionale pentru protecţia mediului, pentru activităţile/instalaţiile aflate sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006; b) agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului, pentru activităţile/instalaţiile care nu se află sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006. (2) Competenţa verificării şi aprobării propunerilor de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră revine Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.  +  Secţiunea a 3-a Tarife  +  Articolul 5 (1) Cuantumul tarifelor pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră este prevăzut în anexa nr. 7 şi se actualizează periodic, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (2) Tarifele pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră se achită în avans, integral sau pe etape de procedură, în contul afişat pe pagina de internet şi la sediul autorităţilor competente pentru protecţia mediului. (3) Tarifele pentru evaluarea şi aprobarea propunerilor de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră se achită anual în contul afişat pe pagina de internet şi la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului.  +  Articolul 6Personalul competent poate acorda, la solicitarea în scris a operatorului şi pe baza plăţii de către acesta a tarifului corespunzător, consultaţii, potrivit sferei de competenţă, pentru completarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră.  +  Capitolul II Solicitarea şi emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012  +  Secţiunea 1 Documentele necesare pentru emiterea autorizaţiei  +  Articolul 7 (1) Pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, operatorul depune la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului următoarele: a) solicitare pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2; b) documentaţie pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 3; c) rezumat netehnic, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 4; d) dovada privind plata tarifului corespunzător etapei din procedura de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră; e) propunere de plan de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul următor, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 5. (2) Propunerea de plan de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră se întocmeşte anual de către operator, conform prevederilor Deciziei CE 2007/589 de stabilire a ghidurilor privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European, publicată pe pagina de internet www.eu-ets.ro şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, www.anpm.ro.  +  Secţiunea a 2-a Termene de depunere a documentelor pentru emiterea autorizaţiei  +  Articolul 8 (1) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012 pentru instalaţiile identificate la data notificării Planului naţional de alocare către Comisia Europeană, se emite până la data de 29 februarie 2008, odată cu aprobarea propunerii de plan de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră. (2) Documentele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-d) se depun de către operatorii instalaţiilor prevăzute la alin. (1) la agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, până la data de 15 decembrie 2007. (3) Propunerile de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră întocmite pentru anul 2008 se depun direct la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în 3 exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic, până la data de 15 decembrie 2007. (4) Începând cu anul 2008, până la data de 1 septembrie a fiecărui an din perioada menţionată la art. 1, operatorii trebuie să depună la agenţiile judeţene pentru protecţia mediului propunerile de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră întocmite pentru anul următor, în 3 exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic, însoţite de dovada plăţii tarifului corespunzător.  +  Secţiunea a 3-a Analiza documentelor depuse pentru emiterea autorizaţiei  +  Articolul 9 (1) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea documentelor pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului efectuează: a) evaluarea preliminară a documentelor care însoţesc solicitările pentru activităţile/instalaţiile ce intră în sfera lor de competenţă, conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b); b) respingerea solicitărilor însoţite de documente incomplete sau incorect întocmite; c) transmiterea către agenţia regională pentru protecţia mediului, a solicitărilor şi a documentelor însoţitoare ce intră în sfera de competenţă a autorităţii regionale pentru protecţia mediului, conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a); d) transmiterea către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a propunerilor de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, care sunt conforme cu prevederile Deciziei CE 2007/589. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), operatorii au obligaţia de a completa şi/sau a întocmi corect documentaţia în termenul comunicat de agenţia judeţeană pentru protecţia mediului.  +  Articolul 10 (1) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea documentelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c), autorităţile regionale pentru protecţia mediului efectuează: a) evaluarea preliminară a propunerilor de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră; b) respingerea propunerilor de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, incomplete sau întocmite incorect, cu menţionarea unui nou termen de depunere; c) transmiterea către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a propunerilor de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, care sunt conforme cu prevederile Deciziei CE 2007/589. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), operatorii au obligaţia de a completa şi/sau a întocmi corect propunerile de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor în termenul comunicat de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.  +  Articolul 11 (1) În termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea propunerilor de planuri prevăzute la art. 10 lit. c), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului realizează verificarea acestora, în vederea aprobării. (2) În cursul verificării propunerilor de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului poate solicita, după caz, informaţii suplimentare de la operator sau de la autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului. (3) Propunerile de planuri de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul următor se aprobă de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi se transmit autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului, până cel târziu la data de 1 decembrie a fiecărui an, cu excepţia propunerilor de planuri întocmite pentru anul 2008, care se aprobă şi se transmit până la data de 31 ianuarie 2008.  +  Articolul 12 (1) În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea planului de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră aprobat de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră. (2) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. (3) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră conţine cerinţele de monitorizare şi raportare corespunzătoare planurilor de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul următor, aprobate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. (4) Planurile de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, aprobate anual de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, se constituie anexe la autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră şi fac parte integrantă din aceasta.  +  Capitolul III Informarea publicului  +  Articolul 13Informaţiile conţinute în documentele care stau la baza emiterii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, conform prevederilor Procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012, pot fi consultate de publicul interesat pe pagina proprie de internet a autorităţii pentru protecţia mediului cu competenţe în emiterea acesteia.  +  Capitolul IV Valabilitatea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012  +  Articolul 14Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră este valabilă pentru perioada 2008-2012, atât timp cât activitatea desfăşurată în instalaţia autorizată se desfăşoară în conformitate cu prevederile autorizaţiei.  +  Articolul 15Operatorul are obligaţia să solicite revizuirea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră în următoarele situaţii: a) schimbarea operatorului; b) modificări cu privire la natura, regimul de funcţionare sau la capacitatea instalaţiei care necesită modificarea planului de monitorizare; c) modificări ale metodologiei de monitorizare determinate de modificări în accesibilitatea datelor care permit o mai mare acurateţe, de începerea unei emisii de gaze cu efect de seră care nu a existat în momentul emiterii autorizaţiei, de detectarea unor erori în metodologia de monitorizare şi/sau de modificarea cerinţelor legale aplicabile, precum şi la cererea autorităţii competente pentru protecţia mediului; d) recomandarea verificatorului raportului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, după caz.  +  Articolul 16 (1) Autoritatea competentă pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră revizuieşte autorizaţia, la solicitarea operatorului. (2) Revizuirea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră se face potrivit prevederilor cap. II, cu excepţia situaţiilor în care nu este necesară modificarea planului de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră. (3) În cazul în care nu este necesară modificarea planului de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, revizuirea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră se face direct de către autoritatea emitentă, fără perceperea tarifelor prevăzute în prezenta procedură. (4) În situaţia prevăzută la alin. (3), operatorul are obligaţia să notifice în scris Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului faptul că nu sunt modificări cu privire la planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră.  +  Articolul 17 (1) Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră se suspendă pentru nerespectarea prevederilor acesteia, după o somaţie prealabilă, cu termen, care se menţine până la eliminarea cauzelor suspendării, dar nu mai mult de 6 luni. (2) Dacă nu au fost eliminate cauzele suspendării, autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră şi încetarea activităţii. (3) Dispoziţia de suspendare a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, precum şi cea de încetare a activităţii sunt executorii.  +  Capitolul V Prevederi finale  +  Articolul 18Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta procedură.  +  Articolul 19Semnificaţiile termenilor şi expresiilor folosite în prezenta procedură sunt cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.  +  Anexa 1 la procedurăCATEGORII DE ACTIVITĂŢI - INSTALAŢII1. Instalaţiile sau părţi ale instalaţiilor folosite pentru cercetare-dezvoltare şi testare de noi produse şi procese nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei proceduri.2. Limitele prezentate mai jos se referă, în general, la capacităţi de producţie sau rezultate. În cazul în care un operator desfăşoară mai multe activităţi prevăzute la acelaşi subsector, în aceeaşi instalaţie sau pe acelaşi amplasament, capacităţile acestor activităţi se însumează.
             
      Activităţi - instalaţiiEmisii de gaze cu efect de seră
      1.Activităţi în domeniul energetic  
      1.1.a)Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 20 MW (cu excepţia instalaţiilor pentru deşeuri periculoase şi municipale)Dioxid de carbon
      1.1.b)Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 20 MW (cu excepţia instalaţiilor pentru deşeuri periculoase şi municipale) din alte sectoare decât cel energeticDioxid de carbon
      1.2.Instalaţii pentru rafinarea ţiţeiuluiDioxid de carbon
      1.3.Cuptoare de cocsDioxid de carbon
      2.Producţia şi prelucrarea metalelor feroase  
      2.1.Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu conţinut de sulf)Dioxid de carbon
      2.2.Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (topire primară ori secundară), inclusiv instalaţii pentru turnarea continuă, cu o capacitate de producţie mai mare de 2,5 tone/orăDioxid de carbon
      3.Industria mineralelor  
      3.1.Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 500 tone/zi, instalaţii pentru producerea varului în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi sau în alte tipuri de cuptoare, nerotative, cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/ziDioxid de carbon
      3.2.Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrei de sticlă, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/ziDioxid de carbon
      3.3.Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, cărămizilor, cărămizilor refractare, dalelor, plăcilor de gresie sau de faianţă, cu o capacitate de producţie mai mare de 75 tone/zi şi/sau cu o capacitate a cuptorului mai mare de 4 m3 şi cu o densitate stabilită pentru fiecare cuptor mai mare de 300 kg/m3Dioxid de carbon
      4.Alte activităţi  
      4.1.Instalaţii industriale pentru producerea de:  
      4.1.a)celuloză din lemn sau din alte materiale fibroase;Dioxid de carbon
      4.1.b)hârtie şi carton, având o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi.Dioxid de carbon
     +  Anexa 2 la procedurăSolicitare pentru emiterea autorizaţiei privindemisiile de gaze cu efect de seră     Nr. de înregistrare la operator: Nr. de înregistrare                                             la Agenţia pentru                                             Protecţia Mediului                                             a Judeţului ...................    Data: Data                                             Nr. de înregistrare la Agenţia                                             Regională pentru Protecţia                                             Mediului (după caz) ........    Data:SOLICITAREpentru emiterea autorizaţiei privindemisiile de gaze cu efect de serăA.1. Date de identificareA.1.1. Date de identificare a operatorului
    Numele operatorului
    Forma de organizare a societăţii
    Număr de înregistrare la registrul comerţului
    Cod unic de înregistrare
    Cont bancar
    Banca
    Adresa sediului social Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    A.1.2. Date de identificare a instalaţiei/instalaţiilor şi a amplasamentului
    Numele instalaţiei/instalaţiilor
    Număr de referinţă în registrul naţional
    Numele amplasamentului (punct de lucru)
    Adresa amplasamentului Stradă, număr
    Cod poştal
    Localitate
    Judeţ
    A.1.3. Date privind situaţia autorizării din punct de vedere al protecţiei mediului şi a alocării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră┌────────────────────────────────┬─────────────┬───────────┬────────┬──────────┐│Situaţia autorizării din punct │ Tipul de │Nr. de │Data │ ││de vedere al protecţiei │ autorizaţie│autorizaţie│emiterii│Emitentul ││mediului ├─────────────┼───────────┼────────┼──────────┤│ │ │ │ │ │├────────────────────────────────┼─────────────┴───────────┼────────┴──────────┤│Situaţia alocării certificatelor│ Alocare │Din rezerva pentru ││de emisii de gaze cu efect │ iniţială │ instalaţii ││de seră │ │ nou-intrate**) ││ ├─────────────────────────┼───────────────────┤│ │ DA*)/NU │ DA***)/NU │└────────────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────┘────────────── Notă *) Dacă "DA", operatorul anexează în copie, ultima versiune a informaţiilor transmise către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în vederea alocării iniţiale. Notă **) Numai după alocarea iniţială a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Notă ***) Dacă "DA", operatorul anexează în copie solicitarea de alocare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din rezerva pentru instalaţiile nou-intrate.A.1.4. Data înaintării cererii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră
    Ziua Luna Anul
    A.2. Contacte autorizateA.2.1. Reprezentantul legal al societăţii
    Numele şi prenumele
    Poziţia în cadrul societăţii
    Adresa sediului social Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    Contact Telefon
    FAX
    E-mail
    A.2.2. Persoana de contact pentru solicitarea de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră
    Numele şi prenumele
    Poziţia în cadrul societăţii
    Adresa locului de muncă Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    Contact Telefon
    FAX
    E-mail
    A.2.3. Persoana de contact pentru aspecte operaţionale ale instalaţiei
    Numele şi prenumele
    Poziţia în cadrul societăţii
    Adresa locului de muncă Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    Contact Telefon
    FAX
    E-mail
    A.3. Formularea solicitării şi declaraţia de conformitateÎn numele societăţii mai sus menţionate, solicităm prin prezenta emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră.Operatorul instalaţiei îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi completitudinea datelor şi informaţiilor furnizate către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în vederea analizării şi demarării procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră.Numele şi prenumele reprezentantului legal..........................................Funcţia..........................................Semnătura şi ştampila..........................................
     +  Anexa 3 la procedurăDOCUMENTAŢIEpentru emiterea autorizaţiei privindemisiile de gaze cu efect de serăA.4. Date tehnice despre amplasamentul şi instalaţia/instalaţiile pentru care se solicită autorizaţiaA.4.1. Scurtă descriere a amplasamentului şi a instalaţiei/instalaţiilor
    Scurtă descriere a amplasamentului, instalaţiei/instalaţiilor şi a oricăror activităţi direct asociate cu aceasta/acestea, localizarea acestora pe amplasament Plan de situaţie şi schema fluxului tehnologic anexat
    A.4.2. Categoria activităţii şi instalaţiei*)────────── Notă *) Se marchează cu "v" categoria care corespunde instalaţiei prezentate.
    Activităţi în domeniul energetic Producerea şi prelucrarea metalelor feroase Industria mineralelor Alte activităţi
    A.4.3. Date tehnice despre fiecare activitate identificată cuprinsă în anexa nr. 1*)
    Nr. de identificare al activităţii *) Descrierea Tehnologia Capacitatea U.M. Punct de descărcare a emisiilor (Descriere) Punct de descărcare a emisiilor [Referin- ţă]**)
    Exemplu:
    1.1.a. Instalaţie de ardere Boiler 60 MW Coş principal 1 A1
    ───────────── Notă *) Conform anexei nr. 1 la procedură.**)Se stabileşte de către operator şi se precizează în anexele reprezentând planul de situaţie şi/sau schema fluxului tehnologic.A.4.4. Date tehnice despre fiecare activitate direct asociată cu activităţile cuprinse în anexa nr. 1
    Nr. de identificare al activităţii Descrierea Tehnologia Capacitatea U.M. Numele operatorului
    A.4.5. Materii prime şi materiale auxiliare a căror utilizare generează emisii de CO(2)
    Tipul materiei prime/materialului Procesul care generează emisii de CO(2)
    A.5. Monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de serei*)────────── Notă *) Din categoria gazelor cu efect de seră, în această etapă se monitorizează şi se raportează doar emisiile de CO(2).Măsurile planificate pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră sunt prezentate de către operator sub forma unui "Plan de măsuri" întocmit în conformitate cu prevederile Deciziei CE 2007/589 de stabilire a ghidurilor privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European, publicate pe pagina de internet www.eu-ets.ro a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.Declaraţie de angajare a răspunderiiPrin prezenta, operatorul instalaţiei se angajează să întocmească planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu prevederile Deciziei CE 2007/589 şi să îl înainteze autorităţii judeţene pentru protecţia mediului până la data de 1 septembrie, cu începere din anul 2008 (pentru revizuirea anuală a autorizaţiei), în vederea verificării.În numele societăţii reprezentate, declar pe propria răspundere că am luat cunoştinţă despre faptul că activitatea societăţii nu poate fi autorizată fără prezentarea la termenul stabilit a propunerii privind planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, întocmită corespunzător, şi că acest fapt duce la încetarea activităţii instalaţiilor care emit gaze cu efect de seră, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră.Numele şi prenumele reprezentantului legal..........................................Funcţia..........................................Semnătura şi ştampila.........................................
     +  Anexa 4 la procedurăA.6. REZUMAT NETEHNIC
    Rezumat netehnic al informaţiilor detaliate prezentate în secţiunile A.1.1 şi A.1.2 din anexa nr. 2 la procedură, A.4. şi A.5. din anexa nr. 3 la procedură privind instalaţiile şi activităţile desfăşurate pe amplasament, incluzând tehnologiile, materiile prime şi materialele auxiliare utilizate.
    Propunere de plan de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră [CO(2)]
     +  Anexa 5 la procedură                                                                      Aprobat                    Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului                                                                      Avizat                                            Şef serviciu schimbări climatice    Nr. înregistrare la operator: Nr. de înregistrare la Agenţia                                       pentru Protecţia Mediului (judeţ):    Data: Data:                                       Nr. de înregistrare la Agenţia                                       Regională pentru Protecţia Mediului                                       (după caz):                                       Data:PLANUL DE MĂSURIpentru monitorizarea şi raportareaemisiilor de gaze cu efect de seră- Model -B.1. Date de identificareB.1.1. Date despre solicitarea/autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră
    Numărul solicitării pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră
    Numărul autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră *)
    Numărul de referinţă în registrul naţional *)
    ───────────── Notă *) La depunerea primei propuneri privind planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, se completează de către agenţia judeţeană pentru protecţia mediului/Agenţia Naţională pentru Protecţia MediuluiB.1.2.Date de identificare a operatorului
    Numele operatorului
    Adresa sediului social
    B.1.3. Date de identificare a instalaţiei şi a amplasamentului*)────────── Notă *) Ataşaţi documentaţiei o schemă de principiu a instalaţiei, cu sursele de emisii, punctele de evacuare a emisiilor, fluxul de combustibil/materie primă, amplasarea aparatelor de măsurare.
    Numele instalaţiei/ instalaţiilor
    Numele amplasamentului (punctului de lucru)
    Adresa amplasamentului Stradă şi număr
    Cod poştal
    Localitate
    Judeţ
    B.1.4. Date privind persoana de contact pentru informaţii privind întocmirea planului de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră
    Numele organizaţiei (dacă este un consultant)
    Numele persoanei de contact*)
    Poziţia
    Date de contact Nr. de telefon
    Nr. GSM
    Nr. fax
    Adresa e-mail
    ────────── Notă *) Persoana responsabilă pentru elaborarea propunerii privind planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră.B.1.5. Valoarea anuală estimată a emisiilor de CO(2) generate la nivelul instalaţiei/ instalaţiilor*)───────── Notă *) Estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul următor, în vederea încadrării pe tipuri de categorii a instalaţiilor (de exemplu: A, B şi C), este realizată de către operator, pe baza datelor disponibile.
    Emisii CO(2) [kt]
    Valoarea anuală estimată
    B.2. Date privind instalaţiaB.2.1. Date tehnice despre activitate
    Nr. crt. Categoria de activitate Nr. de referinţă al punctului de evacuare a emisiilor (coşul, aşa cum apare în planul de situaţie) Scurtă descriere a punctului de evacuare a emisiilor Sursa de emisii (numele şi numărul de identificare) Fluxul de combusti- bil/mate- rie primă care se monitori- zează
    B.3. Date privind monitorizareaB.3.1. Metoda propusă de operator pentru determinarea emisiilor anuale de gaze cu efect de seră
    Metoda propusă de operator
    Calculare*)
    Măsurare*)
    ───────── Notă *) Se completează cu "v" sau "X" câmpul corespunzător metodei alese. Dacă determinarea emisiilor anuale se face prin metoda bazată pe calcul, se completează secţiunea B.5. Dacă determinarea emisiilor anuale se face prin metoda bazată pe măsurare, se completează ambele secţiuni B.5. şi B.6., întrucât paralel cu determinarea emisiilor prin măsurare operatorul realizează un calcul al emisiilor anuale: a) aşa cum se prevede în anexele II-XI la Decizia CE 2007/589 de stabilire a ghidurilor privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, aplicând nivelurile minime de abordare (nivelul 1); sau b) conform orientărilor din Ghidul grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), 2006, de exemplu, metodele bazate pe alegerea nivelului 1.B.4. Lista fluxurilor de combustibili şi materii prime
    Nr. crt. Combustibil/ materie primă Emisii aferente combustibilului /materiei prime [t CO(2)/an] Cotă-parte din emisiile totale ale instalaţiei (%) Procentul cumulativ din emisia totală (%) Categorie de emisii (minoră, majoră, de minimis)
    B.5. Determinarea emisiilor prin metoda bazată pe calculB.5.1. Mijloace de măsurare
    *Font 9*
    Nr. crt. Activitatea conform Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 /altă activitate Flux de combusti- bil/materie primă Tipul de instrument de măsură*) Specificaţii tehnice (gama de măsurare etc.) Precizia de măsurare [+/-%] (specificată de producă- torul aparatului) Incertitudinea măsurării asociată aparatului de măsură [+/-%] Loca- liza- rea în- stru- men- tului de măsu- ră
    ──────── Notă *) Precizaţi aparatele / instrumentele de măsură pe care le folosiţi pentru planul de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră.B.5.2.A) Identificarea nivelurilor de abordare pentru fiecare activitate(conform anexelor II-XI la ghidurile de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră )
    Nr. crt. Activitatea Combustibil /materie primă Nivelul aplicat (conform cerinţelor din anexele II-XI la ghiduri, după caz)
    Consum com- bus- ti- bil/ mate- rie pri- mă Putere calo- rică netă Factor de emisie Date de compozi- ţie*) Factor de oxida- re Factor de conversie
    ──────── Notă *) Pentru combustibilii micşti şi pentru materii prime cu aditivi.B.5.2.B) Justificarea alegerii nivelurilor pentru fiecare sursă şi flux de combustibil sau materie primă - pentru niveluri mai mari sau egale cu cerinţele minime prevăzute în tabelul nivelurilor de abordare din ghidurile de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră
    Nr. crt. Activitatea Combustibil/ materie primă Parametrul monitorizat Justificarea nivelului ales
    1. . Consum combustibil/ materie primă
    . Putere calorifică netă
    Factor de emisie
    Date de compoziţie*)
    Factor de oxidare
    Factor de conversie
    ───────── Notă *) Pentru combustibilii micşti şi pentru materii prime cu aditivi.B.5.2.C) Justificarea alegerii nivelurilor pentru fiecare sursă şi flux de combustibil sau materie primă - pentru niveluri mai mici decât cerinţele minime prevăzute în tabelul nivelurilor de abordare din ghidurile de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră
    Nr. crt. Activitatea Combustibil/ materie primă Parametrul monitorizat Justificarea nivelului ales
    1. . Consum combustibil/ materie primă
    . Putere calorifică netă
    Factor de emisie
    Date de compoziţie*)
    Factor de oxidare
    Factor de conversie
    ──────── Notă *) Pentru combustibilii micşti şi pentru materii prime cu aditivi.B.5.3. Descrierea modalităţii de eşantionare a probelor din loturile de combustibil şi/ sau materie primă şi frecvenţa analizelor
    Nr. crt. Activitatea Combustibil/ materie primă Parametrul monitorizat Descrierea abor- dării pentru eşantionarea probelor (preci- zarea frecvenţei analizelor)
    1. . Consum combustibil/ materie primă
    . Putere calorifică netă
    Factor de emisie
    Date de compoziţie*)
    Factor de oxidare
    Factor de conversie
    ──────── Notă *) Pentru combustibilii micşti şi pentru materii prime cu aditivi.B.5.4. Descrierea surselor de informare de referinţă sau a metodelor de analiză ce urmează a fi aplicate pentru fiecare combustibil sau materie primă
    Nr. crt. Activitatea Combustibil/ materie primă Parametrul monitorizat Descrierea meto- dei de analiză sau descrierea surselor de informare pentru fiecare combus- tibil/materie primă
    1. . Consum combustibil/ materie primă
    . Putere calorifică netă
    Factor de emisie
    Date de compoziţie*)
    Factor de oxidare
    Factor de conversie
    ──────── Notă *) Pentru combustibilii micşti şi pentru materii prime cu aditivi.B6. Determinarea emisiilor prin metoda bazată pe măsurareB.6.1. Justificarea alegerii metodei bazate pe măsurare
    Nr. crt. Punct de evacuare a emisiilor Justificarea pentru utilizarea măsurării directe a emisiilor de CO(2)
    B.6.2. Descrierea sistemului de măsurare continuă a emisiilor
    Nr. crt. Punct de evacuare a emisiilor Sistem de măsurare Descriere detaliată
    B.6.3. Identificarea nivelului de abordare pentru fiecare punct de evacuare a emisiilor (conform anexei XII la ghidurile de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră)
    Nr. crt. Punct de evacuare a emisiilor Incertitudinea sistemului de măsurare Nivelul aplicat Metoda aleasă pentru determinarea fluxului de gaz rezidual
    B.7. Aspecte privind managementul la nivelul instalaţieiB.7.1. Identificarea responsabilităţilor privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul instalaţiei
    Nr. crt. Numele responsabilului Poziţia în cadrul firmei Descrierea activităţii desfăşurate în procesul de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră*)
    B.7.2. Organizarea activităţii de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, inclusiv procedurile pentru asigurarea şi controlul calităţii datelor
    Nr. crt. Aspect Descrierea detaliată
    1. Identificarea surselor de emisii de gaze cu efect de seră
    2. Secvenţialitatea şi interacţiunea monitorizării şi raportării*)
    3. Responsabilităţi şi competenţe
    4. Metode de calculare sau măsurare
    5. Întreţinerea şi calibrarea aparatelor/instrumentelor de măsură utilizate (unde este cazul)
    6. Raportarea şi ţinerea evidenţelor**)
    7. Verificarea internă a datelor raportate şi sistemul de calitate
    8. Acţiuni corective şi preventive
    9. Altele 1
    10. Altele 2
    11. Altele 3
    ─────────── Notă *) Se recomandă: rapoarte interne, lunare, trimestriale. Notă **) Se recomandă: evidenţa excel, electronică şi tiparită a datelor.B.7.3. Sistemul de management al calităţii
    Sistem de management al calităţii
    Există un sistem de management al calităţii? DA/NU
    Dacă "DA", sistemul este certificat?
    Conform cărui standard (de exemplu, ISO 9000)?
    B.7.4. Sistemul de management al mediului
    Sistem de management al mediului
    Există un sistem de management al mediului? DA/NU
    Dacă "DA", sistemul este certificat?
    Conform cărui standard (de exemplu, ISO 14001)?
    B.7.5. Descrierea integrării monitorizării şi raportării emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul sistemelor de management descrise în secţiunile B.7.3. şi/sau B.7.4
    B.8. Raportarea şi păstrarea evidenţelorVor fi respectate cerinţele şi formatul de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute în ghidurile privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră.Toate evidenţele/informaţiile care au stat la baza întocmirii raportului anual privind emisiile de gaze cu efect de seră ale instalaţiei sunt păstrate de către operator pentru o perioadă de cel puţin 10 ani de la înaintarea acestuia către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.B.9. Lista definiţiilor şi abrevierilor utilizate
    Abrevieri utilizate în completarea propunerii de plan de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră Definiţii
    F Combustibil
    MP Materie primă
    C Coş
    S Sursă
    AM Aparat măsură
    P Ieşiri
    PCN Putere calorică netă
    FO Factor de oxidare
    FC Factor de conversie
    B.10. Informaţii suplimentare furnizate de către operator
    Nr. crt. Numărul anexei ataşate planului Denumirea anexei
    Anexa nr. 1 Schema de principiu a instalaţiei
    Anexa nr. 2 Justificarea costurilor nerezonabile*)
    Anexa nr. 3 Certificat autorizat al laboratorului acreditat EN ISO 9001:2000*)
    Anexa nr. 4 Calculul estimativ al emisiilor de CO(2)
    Anexa nr. 5 Alte informaţii (dacă este cazul)
    ──────── Notă *) Unde este cazul.B.11. Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor prezentate     Numele şi prenumele responsabilului Numele şi prenumele reprezentantului       pentru monitorizarea şi legal al societăţii:        raportarea emisiilor      de gaze cu efect de seră:    ............................ .............................           Funcţia Funcţia     ........................ .............................           Semnătura Semnătura şi ştampila     ........................ .............................                                                        Data:
     +  Anexa 6 la procedurăAntetAgenţia judeţeană/regională de protecţie a mediuluiNr. de înregistrare la Agenţiajudeţeană/regională de protecţie a mediului:Data:AUTORIZAŢIE Nr. ......./..........privind emisiile de gaze cu efect de serăA.1. Date de identificareA.1.1. Date de identificare ale operatorului
    Numele operatorului
    Forma de organizare a societăţii
    Nr. de înregistrare la registrul comerţului
    Cod unic de înregistrare
    Cont bancar
    Banca
    Adresa sediului social Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    A.1.2 Date de identificare a instalaţiei/ instalaţiilor şi a amplasamentului
    Numele instalaţiei/ instalaţiilor
    Număr de referinţă în registrul naţional
    Numele amplasamentului (punctului de lucru)
    Adresa amplasamentului Stradă, număr
    Cod poştal
    Localitate
    Judeţ
    A.1.3. Date privind situaţia autorizării din punct de vedere al protecţiei mediului şi a alocării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră┌──────────────────────┬───────────┬───────────┬─────────────┬─────────────────┐│Situaţia autorizării │Tipul de │Nr. de │Data emiterii│Emitentul ││din punct de vedere │autorizaţie│autorizaţie│ │ ││al protecţiei mediului├───────────┼───────────┼─────────────┼─────────────────┤│ │ │ │ │ │├──────────────────────┼───────────┴───────────┼─────────────┴─────────────────┤│Situaţia alocării │Alocare iniţială │ Din rezerva pentru instalaţii ││certificatelor de │ │ nou-intrate ││emisii de gaze cu ├───────────────────────┼───────────────────────────────┤│efect de seră │ DA/NU │ DA/NU │└──────────────────────┴───────────────────────┴───────────────────────────────┘A.1.4. Data emiterii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră
    Ziua Luna Anul
    A.2. Contacte autorizateA.2.1. Reprezentantul legal al societăţii
    Numele şi prenumele
    Poziţia în cadrul societăţii
    Adresa sediului social Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    Contact Telefon
    Fax
    E-mail
    A.2.2. Persoana de contact pentru autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră
    Numele şi prenumele
    Poziţia în cadrul societăţii
    Adresa locului de muncă Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    Contact Telefon
    Fax
    E-mail
    A.2.3. Persoana de contact pentru aspectele operaţionale ale instalaţiei
    Numele şi prenumele
    Poziţia în cadrul societăţii
    Adresa locului de muncă Stradă, număr
    Localitate
    Judeţ
    Cod poştal
    Contact Telefon
    Fax
    E-mail
    A.3. Durata de valabilitate a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de serăAutorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră este valabilă pe perioada 2008-2012, cu condiţia ca activitatea desfăşurată la nivelul instalaţiei autorizate să se desfăşoare în conformitate cu prevederile autorizaţiei.În cazul unor modificări planificate ale activităţilor autorizate, a se vedea secţiunea A. 5.4 din prezenta anexă.A.4. Date tehnice despre amplasamentul şi instalaţia/instalaţiile autorizateA.4.1. Scurtă descriere a amplasamentului şi a instalaţiei/instalaţiilorConform datelor din documentaţia prezentată.A.4.2. Categoria activităţii şi instalaţiei*)──────── Notă *) Se marchează cu "v" categoria care corespunde instalaţiei prezentate.A.4.3. Date tehnice despre fiecare activitate identificată, cuprinsă în anexa nr. 1*)
    Nr. de identificare al activităţii Descrierea Tehnologia Capacitatea U.M. Punct de descărcare a emisiilor (descriere) Punct de descărcare a emisiilor (referin- ţă)**)
    Exemplu:
    1.1.a) Instalaţie de ardere Boiler 60 MW Coş principal 1 A1
    ───────── Notă *) Conform anexei nr. 1 la procedură. Notă **) Se stabileşte de către operator şi se precizează în anexele reprezentând planul de situaţie şi/sau schema fluxului tehnologic.A.4.4. Date tehnice despre fiecare activitate direct asociată activităţilor cuprinse în anexa nr. 1
    Nr. de identificare al activităţii *) Descrierea Tehnologia Capacitatea U.M. Numele operatorului
    ───────── Notă *) Conform anexei nr. 1 la procedură.A.4.5. Materii prime şi materiale auxiliare a căror utilizare generează emisii de CO(2)
    Tipul materiei prime/materialului Procesul care generează emisii de CO(2)
    A.5. Cerinţe legale privind obligaţiile operatoruluiA.5.1. Cerinţe privind monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de serăMonitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră de către operator, inclusiv metodologia şi frecvenţa de monitorizare, se realizează conform planului de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, aprobat de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi ataşat la prezenta autorizaţie.A.5.2. Cerinţe privind raportarea emisiilor de gaze cu efect de serăRaportul de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră se întocmeşte de către operator pe baza planului de măsuri pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră aprobat de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.În primul trimestru al fiecărui an consecutiv anului în care au fost alocate certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, operatorul are obligaţia să înainteze autorităţilor pentru protecţia mediului raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru anul precedent, verificat de către un verificator atestat conform prevederilor art. 22 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.În cazul în care, până la data de 31 martie a anului în curs, raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră din anul precedent nu este declarat satisfăcător, operatorul nu poate transfera certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.A.5.3. Cerinţe privind restituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăOperatorul are obligaţia de a restitui, până cel mai târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu numărul total de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, prezentate în raportul anual de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră.A.5.4. Cerinţe privind informarea autorităţii competente pentru protecţia mediului asupra modificărilor la nivelul instalaţieiOperatorul are obligaţia să informeze autoritatea competentă pentru protecţia mediului cu privire la orice modificări planificate, privind: natura, funcţionarea sau extinderea instalaţiei, care pot determina revizuirea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră.    Director executiv,    ..................    (Numele şi prenumele)    Semnătura şi ştampila    Şeful Serviciului autorizări, Şeful Serviciului schimbări climatice,    .......................... ...............................       (Numele şi prenumele) (Numele şi prenumele)            Semnătura Semnătura          .............. .............            Întocmit            --------         Numele şi prenumele          ................             Semnătura
     +  Anexa 7 la procedurăTARIFEpentru emiterea autorizaţiei privindemisiile de gaze cu efect de seră┌────────────┬────────────────┬─────────────┬──────────────┬──────────────────┐│Autoritatea │Consultaţie │Evaluare │Analiză │ Aprobare ││competentă │(la cererea │preliminară │documente │ Plan de ││ │beneficiarului) │Emisii anuale│Emisii │ monitorizare ││ │Emisii anuale │totale │anuale │ şi raportare ││ │totale │<50/<500/>500│totale │ Emisii anuale ││ │<50/<500/>500 │ktone [lei] │<50/<500/>500 │ totale ││ │ktone [lei] │ │ktone [lei] │ <50/<500/>500 ││ │ │ │ │ ktone [lei] │├────────────┼────────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────────┤│Agenţia │ │ │ │ ││pentru │ │ │ │ ││Protecţia │ │ │ │ ││Mediului │ │ │ │ ││(judeţ) │ 100 │ 50/100/150 │ 100/200/300 │ - │├────────────┼────────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────────┤│Agenţia │ │ │ │ ││Regională │ │ │ │ ││pentru │ │ │ │ ││Protecţia │ │ │ │ ││Mediului │ │ │ │ ││(după caz) │ 100 │ - │ │ - │├────────────┼────────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────────┤│Agenţia │ │ │ │ ││Naţională │ │ │ │ ││pentru │ │ │ │ ││Protecţia │ │ │ │ ││Mediului │ 100 │ - │ │ 200/400/600 │└────────────┴────────────────┴─────────────┴──────────────┴──────────────────┘ ---------