LEGE Nr. 122 din 16 octombrie 1996privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 262 din 25 octombrie 1996



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Articolul 1 (1) Casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, denumite prescurtat C.A.R., sunt asociaţii fără scop lucrativ, organizate pe baza liberului consimtamint al salariaţilor, în vederea sprijinirii şi intrajutorarii financiare a membrilor lor. (2) Obiectul de activitate al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor îl constituie, în exclusivitate, intrajutorarea acestora, prin acordarea de împrumuturi cu dobinda care se reintoarce la fondul social al membrilor, după deducerea cheltuielilor statutare.  +  Articolul 2 (1) Casele de ajutor reciproc se pot înfiinţa de către salariaţi, indiferent de locul de muncă, în unităţile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea sau la nivel teritorial, prin asociere. (2) Actul constitutiv şi statutul casei de ajutor reciproc a salariaţilor se depun, împreună cu cererea pentru dobindirea personalităţii juridice, la judecătoria în a carei raza teritorială aceasta îşi are sediul.  +  Articolul 3Casele de ajutor reciproc ale salariaţilor se constituie şi funcţionează ca persoane juridice, în condiţiile Legii nr. 21/1924.  +  Articolul 4Modul de asociere, de organizare şi funcţionare a caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor se stabileşte prin statutele proprii.  +  Articolul 5Actele şi operaţiunile caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor, făcute în legătură cu obiectul de activitate al acestora, sunt scutite de orice impozite şi taxe.  +  Articolul 6În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, care funcţionează în baza Decretului nr. 358/1949, vor pune de acord statutele proprii cu prevederile legale, înregistrîndu-se la judecătoria în a carei raza teritorială îşi au sediul.  +  Articolul 7Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Decretul nr. 358/1949 privind organizarea caselor de ajutor reciproc pe lângă sindicate, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUICONSTANTIN DAN VASILIUAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORADRIAN NASTASE------------------