HOTĂRÂRE nr. 1.267 din 17 octombrie 2007pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 23 octombrie 2007
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IHotărârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 4 punctul II, poziţia 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:"8. face propuneri, în condiţiile legii, de promovare a unor recursuri în interesul legii şi întocmeşte, în acest sens, studii de practică judiciară;".2. La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Ministerul Justiţiei are un secretar general şi un secretar general adjunct, înalţi funcţionari publici, numiţi în condiţiile legii. Secretarul general adjunct este înalt funcţionar public cu studii superioare juridice."3. La articolul 11^1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Componenţa şi atribuţiile Corpului de control al ministrului se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ministerului Justiţiei, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei."4. La articolul 11^2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Consilierii ministrului justiţiei şi consilierii diplomatici, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, sunt numiţi în funcţie prin ordin al ministrului justiţiei."5. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 13. - (1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Justiţiei este de 461, exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului, precum şi cele ale Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe."6. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.7. Nota de la anexa nr. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Unităţile prevăzute în prezenta anexă pot utiliza un număr maxim de 13.860 de posturi."8. La anexa nr. 3 punctul I litera B "Administraţia Naţională a Penitenciarelor", numărul maxim de posturi este de 15.613. + Articolul II (1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Justiţiei se reduce cu 9 posturi de manager public. (2) Numărul maxim de posturi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor se reduce cu 6 posturi de manager public. (3) Persoanelor care ocupă posturile reduse potrivit alin. (1) şi (2) li se aplică dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la transferul managerilor publici în cadrul altor autorităţi sau instituţii publice.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul justiţiei,Tudor-Alexandru ChiuariuMinistrul muncii,familiei şi egalităţii de şanse,Paul PăcuraruMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 17 octombrie 2007.Nr. 1.267. + Anexa -----(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 83/2005)------------------------------------------------- Nr. maxim de posturi: 461 (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A MINISTERULUI JUSTIŢIEI ┌───────────────────┐ ┌────────────────┐ │CORPUL DE CONTROL ├─┐ │ COLEGIUL │ │AL MINISTRULUI │ │ ┌─┤ MINISTERULUI │ └───────────────────┘ │ ┌──────────┐ │ └────────────────┘ ┌───────────────────┐ │ │ │ │ ┌────────────────┐ │DIRECŢIA PENTRU │ ├─────────┤ MINISTRU ├─────────────┤ │CABINET DEMNITAR│ │RELAŢIA CU │ │ │ │ ├─┤ │ │MINISTERUL PUBLIC ├─┤ └───┬──────┘ │ └────────────────┘ │ŞI DE PREVENIRE A │ │ │ │ ┌────────────────┐ │CRIMINALITĂŢII ŞI │ │ │ │ │ CONSILIERII │ │A CORUPŢIEI │ │ │ ├─┤ MINISTRULUI │ └───────────────────┘ │ │ │ └────────────────┘ ┌───────────────────┐ │ │ │ ┌────────────────┐ │DIRECŢIA RESURSE │ │ │ │ │ CONSILIERI │ │UMANE ŞI RELAŢIA CU├─┤ │ ├─┤ DIPLOMATICI │ │CONSILIUL SUPERIOR │ │ │ │ └────────────────┘ │AL MAGISTRATURII │ │ │ │ ┌────────────────┐ └───────────────────┘ │ │ ├─┤ DEPARTAMENT │ ┌───────────────────┐ │ │ │ │ COMUNICARE*) │ │DIRECŢIA CONTENCIOS├─┤ │ │ └────────────────┘ └───────────────────┘ │ │ │ ┌────────────────┐ ┌───────────────────┐ │ │ │ │ SERVICIUL │ │DIRECŢIA AUDIT │ │ │ └─┤ INFORMAŢII │ │PUBLIC INTERN ├─┘ │ │ CLASIFICATE │ └───────────────────┘ │ └────────────────┘ │ │ ┌─────────────────────────┼────────────┬─────────────────┐ │ │ │ │ ┌────────┴─────────┐ │ ┌───────┴────────┐┌───────┴────────┐ ┌┤ SECRETAR DE STAT │ │ │SECRETAR DE STAT││SECRETAR DE STAT├─┐ │└────────┬─────────┘ │ └───────┬────────┘└───────┬────────┘ │ │ │ ┌──────────────┴─┐ │ │ │ │ ┌──────┴───────┐ │SECRETAR GENERAL├─┐ ┌──────┴──────┐ ┌──────┴──────┐ │ │ │ CABINETUL │ │ │ │ │ CABINETUL │ │ CABINETUL │ │ │ │ DEMNITARULUI │ └─────────────┬──┘ │ │ DEMNITARULUI│ │ DEMNITARULUI│ │ │ └──────────────┘ ┌─────────────┴──┐ │ └─────────────┘ └─────────────┘ │ │ │SECRETAR GENERAL│ │ │ │ │ADJUNCT │ │ │ │ └──┬─────────────┘ │ │ │ ┌──────┴──────┐ ┌──────┴──────┐ │ │ │ UNITATEA DE │ │ DIRECŢIA │ │ │ │ MANAGEMENT │ │ GENERALĂ │ │ │ │ PUBLIC │ │ ECONOMICĂ │ │ │ └─────────────┘ └──────┬──────┘ │ └───┬───┬─────┬────┬───┬────┬────┬────┬─┴──┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ┌─┴┐ ┌┴─┐ ┌─┴┐ ┌─┴┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ │1 │ │2 │ │3 │ │4 │ │5 │ │6 │ │7 │ │8 │ │9 │ │10│ │11│ │12│ │13│ │14│ │15│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ └──┘ 1 - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate 2 - Direcţia Afaceri Europene 3 - Direcţia Tehnologia Informaţiei 4 - Serviciul pentru Relaţii cu publicul 5 - Serviciul de Asistenţă medicală 6 - Direcţia Investiţii şi Administrarea Serviciilor 7 - Direcţia Financiar-Contabilă 8 - Direcţia Programe Europene 9 - Direcţia de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe**) 10 - Direcţia Cetăţenie 11 - Direcţia de Probaţiune 12 - Directia pentru Servicii juridice conexe 13 - Direcţia Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare 14 - Direcţia Analiză şi Avizare Acte Normative 15 - Direcţia Instanţelor Militare***)----------- *) Se infiinţează la nivel de serviciu **) Numărul de posturi nu este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat. ***) Structura aflată în coordonarea profesională a Ministerului Justiţiei şi finanţată de la bugetul Ministerului Apărării----------
EMITENT |