DECIZIE Nr. 116 din 8 octombrie 1996
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 325 din 5 decembrie 1996



    Ioan Muraru - preşedinteViorel Mihai Ciobanu - judecătorMihai Constantinescu - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRaul Petrescu - procurorConstantin Burada - magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Dumitriu Vasile împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 59 din 14 mai 1996.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 1 octombrie 1996, fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 8 octombrie 1996.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Decizia nr. 59 din 14 mai 1996 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, invocate de Dumitriu Vasile în dosarele nr. 1.151/1995, nr. 3.643/1995 şi nr. 3.245/1995 ale Judecătoriei Giurgiu.Pentru a pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut ca autorul excepţiei, deşi solicita declararea ca neconstitutionala a Legii nr. 61/1991 în totalitatea ei, considerind ca lezeaza o serie de drepturi fundamentale ale omului prevăzute în Constituţia României şi în convenţii internaţionale privind drepturile omului, se referă, concret, la prevederile art. 12 alin. 2 şi ale art. 17 alin. 1 din lege. Cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. 2, s-a constatat ca acestea au fost abrogate implicit prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/1994, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect. Referitor la prevederile art. 17 din Legea nr. 61/1991, care reglementează contravenţiile săvârşite de militari, considerate ca fiind discriminatorii, deoarece ar contraveni art. 16 din Constituţie, prin decizia recurată s-a reţinut ca acestea nu pot face obiectul excepţiei de faţa care, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, poate privi numai dispoziţiile legale de care depinde judecarea cauzei; or, autorul excepţiei nu are calitatea de militar şi nici nu i-au fost aplicate prevederile art. 17 sus-menţionate.Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 59 din 14 mai 1996, prin recursul declarat, autorul excepţiei invoca, în esenta, următoarele motive:- Judecătoria Giurgiu nu i-a comunicat încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, iar opinia exprimată de judecătorie, în sensul că excepţiile sunt neintemeiate, este nemotivată;- soluţionarea celor trei dosare de către Curtea Constituţională s-a făcut fără citare şi în lipsa sa;- Curtea Constituţională nu a luat în seama obiecţiile formulate de el în cuprinsul proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, în sensul nevinovăţiei sale;- prin decizia recurată, Curtea confirma ca fiind legală şi constituţională urmărirea penală a recurentului "prin transformarea amenzii în închisoare înainte de rămînerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti şi trecerea celor 30 de zile legale", prevăzute în art. 16 din Legea nr. 61/1991;- în mod greşit s-a reţinut ca prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994 au fost abrogate implicit dispoziţiilor art. 12 alin. 2 din Legea nr. 61/1991.Întrucît soluţionarea excepţiei s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, după declararea recursului s-au solicitat puncte de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca Legea nr. 61/1991 nu conţine dispoziţii contrare prevederilor Constituţiei. În esenta, se arata ca dispoziţiile art. 8-17 din lege reglementează aspecte strict procedurale referitoare la modul şi la condiţiile în care contravenientul poate face plîngere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de stabilire a amenzii, precum şi aspecte referitoare la transformarea în închisoare contravenţională a amenzii neachitate, probleme ce nu au nimic comun cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin care se consfinţeşte principiul ca "cetăţenii sunt egali în faţa legii". În consecinţa, se considera ca excepţia este vadit nefondata.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum şi prevederile ce fac obiectul excepţiilor, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Prima critica, potrivit căreia Judecătoria Giurgiu nu a comunicat recurentului încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, iar opinia instanţei nu este motivată, nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, aceste "motive" nu se referă la soluţia adoptată prin decizia recurată, iar pe de altă parte, în conformitate cu art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea trebuie motivată numai în cazul în care excepţia a fost ridicată din oficiu de către instanţa.Critica privind soluţionarea excepţiilor fără citarea recurentului şi în lipsa sa nu poate fi, de asemenea, acceptată, deoarece completul de judecată a procedat conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Procedura prevăzută de acest text urmăreşte numai soluţionarea, în prima instanţa, a excepţiilor vadit nefondate, în care scop legea a instituit doua garanţii esenţiale: adoptarea deciziei cu unanimitatea voturilor judecătorilor care alcătuiesc completul de judecată, la propunerea judecătorului-raportor, ceea ce evidenţiază caracterul de excepţie şi restrictiv al acestei proceduri faţă de aceea de drept comun privind soluţionarea excepţiei în şedinţa publică; dreptul părţii de a ataca decizia cu recurs, care se soluţionează în şedinţa publică şi cu citarea părţilor. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din Decizia nr. 97 din 24 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, şi din Decizia nr. 77 din 25 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 27 iulie 1996.Este neîntemeiat şi motivul de recurs potrivit căruia completul de fond nu a luat în considerare obiecţiile formulate de către autorul excepţiei, în cuprinsul proceselor-verbale de constatare a contravenţiei, în sensul nevinovăţiei sale. Fiind o problemă de aplicare a legii, aceasta excede atribuţiilor Curţii Constituţionale care, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, hotărăşte numai în drept asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe, iar nu şi cu privire la modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor legale, chestiuni ce sunt de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti. Aceasta soluţie este consacrată de jurisprudenta Curţii, asa cum rezultă din Decizia nr. 73 din 5 iulie 1994, definitivă prin Decizia nr. 123 din 16 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 25 ianuarie 1995, şi din Decizia nr. 104 din 2 noiembrie 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 86 din 3 octombrie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 3 noiembrie 1995.Critica facuta de recurent în sensul că, prin decizia pronunţată, Curtea ar fi confirmat "urmărirea sa penală prin transformarea de către judecătorie a amenzii în închisoare, înainte de rămînerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti", urmează a fi, de asemenea, respinsă, deoarece Curtea s-a pronunţat numai cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din Legea nr. 61/1991, iar nu asupra legalităţii constatării contravenţiei, aplicării amenzii şi transformarii amenzii neachitate în închisoare contravenţională, astfel cum se susţine de către recurent.Ultimul motiv de recurs, prin care se apreciază ca în mod greşit completul de fond a reţinut ca dispoziţiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 61/1991 sunt în prezent abrogate, implicit, prin Ordonanţa Guvernului nr. 12 din 14 ianuarie 1994 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii ale Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, este şi el neîntemeiat. În considerentele deciziei recurate s-a reţinut ca, potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 61/1991, agentul care a constatat contravenţia sau organul din care acesta face parte nu se citeaza. De asemenea, s-a mai constatat ca art. 31 alin. 1 din Legea nr. 32/1968, astfel cum a fost modificat, prevede că împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii se poate face plîngere în termen de 15 zile, iar în conformitate cu art. 37 din aceeaşi lege, plîngerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei competente, care citeaza pe cel care a făcut plîngerea, organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice altă persoană în măsura să contribuie la rezolvarea justa a cauzei. Întrucît, potrivit art. 18 din Legea nr. 61/1991, aceasta se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968, prin decizia criticata s-a reţinut în mod întemeiat ca excepţiile privind dispoziţiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 61/1991, în urma modificărilor aduse Legii nr. 32/1968, au rămas fără obiect. De altfel, soluţia adoptată de completul de fond este de natura sa dea satisfactie deplina autorului excepţiei, iar modificarea ei nu prezintă interes pentru acesta.Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Dumitriu Vasile împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 59 din 14 mai 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 1996.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Constantin Burada---------------