LEGE nr. 193 din 19 iunie 2007privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 25 iunie 2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Pentru terenurile proprietarilor deposedaţi, persoane fizice, pe care se află păşuni şi fâneţe, reconstituirea se face pentru diferenţa dintre suprafaţa de 50 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat."2. Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 36. - Persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, precum şi persoanelor îndreptăţite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, li se vor acorda terenurile respective în limita suprafeţelor disponibile sau despăgubiri." + Articolul IIPersoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (2^1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta lege, pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferenţele de suprafaţă ce pot fi restituite, conform prezentei legi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 19 iunie 2007.Nr. 193.------
EMITENT |