DECIZIE nr. XXXVI din 11 decembrie 2006privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibilitatea legală de a fi supuse căii de atac a recursului încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 30 mai 2007
Dosar nr. 41/2006Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibilitatea legală de a fi supuse căii de atac a recursului încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 102 judecători din totalul de 118 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate sunt supuse controlului judiciar pe calea recursului.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului, exercitată împotriva încheierilor prin care s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de recurs.Astfel, unele instanţe au considerat că recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibil atunci când excepţia de neconstituţionalitate este ridicată în faza procesuală a recursului.În sprijinul acestei opinii s-a susţinut că, în materie civilă, dispoziţiile art. 255 alin. 2 din Codul de procedură civilă exclud caracterul autonom al încheierii prin care instanţa de recurs respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că şi o asemenea încheiere este supusă regimului general reglementat în cuprinsul acestui cod.Ca urmare, s-a apreciat că şi într-un atare caz este aplicabilă regula generală instituită prin art. 299 alin. 1 teza a II-a, cu referire la art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia încheierile premergătoare pot fi atacate numai odată cu fondul, excepţia de la această regulă privind numai încheierile prin care se suspendă cursul judecăţii, prevedere care, însă, fiind de strictă interpretare, nu s-ar aplica decât într-o asemenea situaţie.Corelativ, în materie penală s-a învederat că, din moment ce prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală se prevede că "încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs", iar în primul alineat al aceluiaşi articol nu sunt menţionate şi încheierile între hotărârile supuse recursului, se impune ca şi încheierea instanţei de recurs, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, să nu fie susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, tot aşa cum, în raport cu dispoziţiile art. 417 din Codul de procedură penală, cu referire la reglementările date în cuprinsul cap. III din titlul II al aceluiaşi cod, deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.Aşadar, în această opinie s-a considerat că principiul unicităţii căii de atac, specific sistemului român de jurisdicţie, în care dreptul la calea de atac se stinge prin exercitare, exclude posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri împotriva hotărârilor pronunţate în acelaşi stadiu procesual.Ca atare, potrivit opiniei menţionate, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este supusă regulii generale privind căile de atac, în condiţiile stabilite, după caz, de legea procesuală civilă sau de cea procesuală penală, astfel că prevederea expresă de la art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căreia o asemenea încheiere poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, nu vizează instituirea unei excepţii de la dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă şi, respectiv, de la cele ale art. 385^1 din Codul de procedură penală, ci doar elimină posibilitatea atacării încheierii şi cu apel.Potrivit acestui punct de vedere, deci, încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, ar putea fi atacată cu recurs exclusiv în cazul când încheierea este pronunţată în cursul judecării în fond a cauzei sau în calea de atac a apelului.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că sunt supuse recursului şi încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor prin care sunt formulate excepţii de neconstituţionalitate.În argumentarea acestui punct de vedere au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, relevându-se că prin prevederea că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale "poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară" a fost determinată nu numai instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona recursul, ci şi susceptibilitatea oricărei asemenea încheieri de a fi supusă unei atari căi de atac.S-a apreciat că, din moment ce prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este reglementată examinarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor "privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", înseamnă că invocarea unor atari excepţii poate avea loc în orice etapă a procesului.Ca urmare, s-a considerat că limitarea exercitării căii de atac a recursului numai la situaţiile când încheierile de respingere privesc cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în primă instanţă sau în apel ar contraveni voinţei legiuitorului, care a atribuit caracter de ordine publică examinării de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa oricărei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, «Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale». Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa.Dispoziţiile legale menţionate au caracter special şi derogă în mod evident de la regulile generale instituite de Codul de procedură civilă şi de Codul de procedură penală cu privire la competenţa materială de soluţionare a recursului.Astfel, este de reţinut că, pe de o parte, nu fac nicio distincţie în raport de faza procesuală în care se află litigiul sau de natura acestuia, iar pe de altă parte precizează că este competentă să soluţioneze recursul instanţa imediat superioară, precizare care nu ar fi fost necesară dacă legiuitorul ar fi avut în vedere dispoziţiile de procedură cu caracter general.Atât timp cât, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, o excepţie de neconstituţionalitate poate fi ridicată inclusiv în faza recursului, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, se impune a se considera că încheierile pronunţate în această fază procesuală, conform alin. (6) al aceluiaşi articol, pot fi atacate cu recurs la instanţa imediat superioară, indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în soluţionarea fondului litigiului.În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.În condiţiile în care, în raport de dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi de cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată, este evident că raţiunea prevederilor art. 29 alin. (6), referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.Evident, în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe.În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă şi la art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că încheierile instanţelor de recurs prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea de excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse controlului judiciar pe calea recursului.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabilesc:Încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului.Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2006.PREŞEDINTELEÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei---------
| EMITENT |
Dosar nr. 41/2006Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibilitatea legală de a fi supuse căii de atac a recursului încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 102 judecători din totalul de 118 aflaţi în funcţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate sunt supuse controlului judiciar pe calea recursului.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea căii de atac a recursului, exercitată împotriva încheierilor prin care s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de recurs.Astfel, unele instanţe au considerat că recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibil atunci când excepţia de neconstituţionalitate este ridicată în faza procesuală a recursului.În sprijinul acestei opinii s-a susţinut că, în materie civilă, dispoziţiile art. 255 alin. 2 din Codul de procedură civilă exclud caracterul autonom al încheierii prin care instanţa de recurs respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că şi o asemenea încheiere este supusă regimului general reglementat în cuprinsul acestui cod.Ca urmare, s-a apreciat că şi într-un atare caz este aplicabilă regula generală instituită prin art. 299 alin. 1 teza a II-a, cu referire la art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia încheierile premergătoare pot fi atacate numai odată cu fondul, excepţia de la această regulă privind numai încheierile prin care se suspendă cursul judecăţii, prevedere care, însă, fiind de strictă interpretare, nu s-ar aplica decât într-o asemenea situaţie.Corelativ, în materie penală s-a învederat că, din moment ce prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală se prevede că "încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs", iar în primul alineat al aceluiaşi articol nu sunt menţionate şi încheierile între hotărârile supuse recursului, se impune ca şi încheierea instanţei de recurs, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, să nu fie susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, tot aşa cum, în raport cu dispoziţiile art. 417 din Codul de procedură penală, cu referire la reglementările date în cuprinsul cap. III din titlul II al aceluiaşi cod, deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.Aşadar, în această opinie s-a considerat că principiul unicităţii căii de atac, specific sistemului român de jurisdicţie, în care dreptul la calea de atac se stinge prin exercitare, exclude posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri împotriva hotărârilor pronunţate în acelaşi stadiu procesual.Ca atare, potrivit opiniei menţionate, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este supusă regulii generale privind căile de atac, în condiţiile stabilite, după caz, de legea procesuală civilă sau de cea procesuală penală, astfel că prevederea expresă de la art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căreia o asemenea încheiere poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, nu vizează instituirea unei excepţii de la dispoziţiile art. 299 din Codul de procedură civilă şi, respectiv, de la cele ale art. 385^1 din Codul de procedură penală, ci doar elimină posibilitatea atacării încheierii şi cu apel.Potrivit acestui punct de vedere, deci, încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, ar putea fi atacată cu recurs exclusiv în cazul când încheierea este pronunţată în cursul judecării în fond a cauzei sau în calea de atac a apelului.Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că sunt supuse recursului şi încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor prin care sunt formulate excepţii de neconstituţionalitate.În argumentarea acestui punct de vedere au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, relevându-se că prin prevederea că încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale "poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară" a fost determinată nu numai instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona recursul, ci şi susceptibilitatea oricărei asemenea încheieri de a fi supusă unei atari căi de atac.S-a apreciat că, din moment ce prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este reglementată examinarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor "privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", înseamnă că invocarea unor atari excepţii poate avea loc în orice etapă a procesului.Ca urmare, s-a considerat că limitarea exercitării căii de atac a recursului numai la situaţiile când încheierile de respingere privesc cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în primă instanţă sau în apel ar contraveni voinţei legiuitorului, care a atribuit caracter de ordine publică examinării de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa oricărei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial.Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, «Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale». Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa.Dispoziţiile legale menţionate au caracter special şi derogă în mod evident de la regulile generale instituite de Codul de procedură civilă şi de Codul de procedură penală cu privire la competenţa materială de soluţionare a recursului.Astfel, este de reţinut că, pe de o parte, nu fac nicio distincţie în raport de faza procesuală în care se află litigiul sau de natura acestuia, iar pe de altă parte precizează că este competentă să soluţioneze recursul instanţa imediat superioară, precizare care nu ar fi fost necesară dacă legiuitorul ar fi avut în vedere dispoziţiile de procedură cu caracter general.Atât timp cât, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, o excepţie de neconstituţionalitate poate fi ridicată inclusiv în faza recursului, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, se impune a se considera că încheierile pronunţate în această fază procesuală, conform alin. (6) al aceluiaşi articol, pot fi atacate cu recurs la instanţa imediat superioară, indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în soluţionarea fondului litigiului.În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.În condiţiile în care, în raport de dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi de cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată, este evident că raţiunea prevederilor art. 29 alin. (6), referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.Evident, în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe.În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă şi la art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că încheierile instanţelor de recurs prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea de excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse controlului judiciar pe calea recursului.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECID:Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabilesc:Încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului.Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2006.PREŞEDINTELEÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAPrim-magistrat-asistent,Victoria Maftei---------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari