LEGE nr. 69 din 26 martie 2007privind modificarea lit. b) şi c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 29 martie 2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICLiterele b) şi c) ale articolului 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor; c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,VALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 26 martie 2007.Nr. 69._______
EMITENT |