LEGE nr. 450 din 6 decembrie 2006pentru modificarea şi completarea Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.004 din 18 decembrie 2006



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILegea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 27 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Carnetele de muncă ale salariaţilor încadraţi la angajatorii prevăzuţi la art. 8 se păstrează şi se completează de către inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială îşi are sediul angajatorul. (2) Angajatorii sunt obligaţi să depună la inspectoratele teritoriale de muncă la care se păstrează şi se completează carnetele de muncă ale salariaţilor: a) actele privind executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de 5 zile de la perfectarea acestora; b) lunar, dovezile de calculare a drepturilor salariale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata acestora. (3) Angajatorii care au înfiinţat sedii secundare în alte judeţe decât în cel unde angajatorul îşi are sediul pot solicita ca păstrarea şi completarea carnetelor de muncă ale salariaţilor care prestează munca în cadrul sediilor secundare să se facă de către inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea acestea. În acest caz, angajatorii au obligaţia de a înregistra contractele individuale de muncă ale salariaţilor şi de a depune documentele menţionate la alin. (2) la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sediul secundar şi de a deţine la sediul secundar o copie a acestor documente."2. La articolul 10, litera a) a alineatului (2) va avea următorul cuprins:"a) să depună lunar la inspectoratul teritorial de muncă dovezile de calculare a drepturilor salariale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata acestora;".3. La articolul 10, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Angajatorii care au înfiinţat sedii secundare în alte judeţe decât în cel unde angajatorul îşi are sediul pot solicita ca păstrarea şi completarea carnetelor de muncă ale salariaţilor care prestează munca în cadrul sediilor secundare să se facă de către acestea. În acest caz, angajatorii au obligaţia de a înregistra contractele individuale de muncă ale salariaţilor şi de a depune documentele prevăzute la alin. (2) la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sediul secundar."4. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Au obligaţia să calculeze comisionul şi să depună lunar la inspectoratul teritorial de muncă o declaraţie fiscală privind stabilirea comisionului şi sediile secundare ale angajatorilor, în situaţia în care păstrarea şi completarea carnetelor de muncă ale salariaţilor, respectiv verificarea şi certificarea înscrierilor efectuate în carnetele de muncă, se fac de către alt inspectorat teritorial de muncă decât cel unde îşi are sediul angajatorul."5. La articolul 12, alineatul (3) va avea următorul cuprins:"(3) Modelul declaraţiei fiscale prevăzute la alin. (2), precum şi instrucţiunile de depunere şi completare a acesteia se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."6. La articolul 17, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Prevederile prezentei legi, referitoare la contravenţii, se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."  +  Articolul IILegea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 27 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 6 decembrie 2006.Nr. 450.----