HOTĂRÎRE Nr. 1 din 8 septembrie 1996
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 213 din 9 septembrie 1996
Ioan Muraru - preşedinteCostica Bulai - judecătorViorel Mihai Ciobanu - judecătorMihai Constantinescu - judecătorIoan Deleanu - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorAlexandru Grigore - procurorGabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol soluţionarea contestaţiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României la alegerile din 3 noiembrie 1996, depuse la Biroul Electoral Central, după cum urmează:- nr. 3 din 5 septembrie 1996, a 50 de cetăţeni, depusa de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti;- nr. 11 din 5 septembrie 1996, a domnului Petru Bucur-Volk;- nr. 24 din 6 septembrie 1996, a Aliantei Civice, a doamnei Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), a domnilor Petre-Mihai Bacanu şi Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, a doamnei Dorana Cosoveanu şi a domnilor Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu şi Romulus Rusan;- nr. 25 din 6 septembrie 1996, a doamnei Doina-Maria Cornea şi a domnului Leontin-Horatiu Iuhas;- nr. 30 din 6 septembrie 1996, a domnului Marchidan Gheorghe;- nr. 31 din 6 septembrie 1996, a doamnei Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica.Contestaţiile au fost înaintate Curţii Constituţionale la data de 6 septembrie 1996 şi formează obiectul dosarelor nr. 162D/1996, nr. 163D/1996, nr. 164D/1996, nr. 165D/1996, nr. 166D/1996 şi nr. 167D/1996.Curtea a decis soluţionarea contestaţiilor, fără citarea părţilor, având în vedere cerinţa legală a rezolvarii lor în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Magistratul-asistent prezintă obiectul contestaţiilor.În motivarea contestaţiilor depuse de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti şi formulate de domnii Alexe Mihai, Andrei I. Nicolae, doamna Barbaneagra Florica, domnii Bucătariu Virgil, Burlau Elvis, Burtea Grigore, Barbosu Mihai Marcel, Barbatescu Constantin, Cepu Marian Nicolae, Cioata Nicolae, Ciobanu Ilie, Costescu Ştefan, Cristea Dumitru, doamna Cristea Sofia, domnii Damian Gelu, Epure D. Constantin, doamna Epure Simona, domnii Floroiu Florin, Gavrit Mihai Cristian, Georgescu N. Gheorghe, Giritoiu Aurel, Grec Vasile, Lazar Ion, doamna Luncan Lucica, domnii Lupu Anastase Cristian, Magiru Alexandru, Magiru Enache, Marcus Alex, Mercur Petrica, Modoran Ilie, Moraru Gheorghe, Minzatescu Ion, Nichifor Valeriu, Nichita Constantin, Oprea Vica, Oprinoi Gheorghe, Petcu Tudor, Petrescu Constantin, doamnele Petrescu Maria, Ploscariu Victoria, domnii Predutu Pirvu, Rosculet Ion, doamnele Rosculet Olimpia, Rosculet T. Sevastiana, domnul Rusu Ilie Daniel, doamna Sandu Valeria, domnii Sandu L. Vasile, Stanescu Corneliu, Varu Petre şi Zarzare Ion, ce formează obiectul dosarului nr. 162D/1996, care au un conţinut identic, înregistrate la Biroul Electoral Central ca o singura sesizare, se susţine, în esenta, ca: potrivit art. 10 din Legea nr. 69/1992, domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze, întrucît a îndeplinit de mai multe ori funcţia de Preşedinte al României; în decembrie 1989 a fost ales, ca "emanat al Revoluţiei", în funcţia de conducător al României, exercitind toate atribuţiile unui şef de stat; în februarie 1990 a fost ales ca Preşedinte al României de către Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala; în mai 1990 a fost ales Preşedinte al României în urma alegerilor desfăşurate în baza Decretului-lege nr. 92/1990; în decembrie 1991 a fost confirmat în funcţia de Preşedinte al României potrivit art. 121 din Constituţie; în decembrie 1992 a fost confirmat pentru un nou mandat ca Preşedinte al României pentru a patra oara şi în noiembrie 1996 doreşte sa participe din nou la alegeri.În motivarea contestaţiei, care formează obiectul dosarului nr. 163D/1996, domnul Petru Bucur-Volk invoca, în esenta, următoarele: precedentele cu privire la mandatul presedintial care rezultă din hotărârile Curţii Constituţionale nr. 17, 18 şi 19 din 7 septembrie 1992, precum şi dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie; persistenta domnului Preşedinte Ion Iliescu de a nu se supune celor declarate de el însuşi la revoluţie şi, în câteva rinduri, în anul 1992, ca participa la alegeri pentru un al doilea mandat; încălcarea art. 10 din Legea nr. 69/1992.În motivarea contestaţiei, în dosarul nr. 164D/1996, Alianta Civică, doamna Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), domnii Petre-Mihai Bacanu şi Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, doamna Dorana Cosoveanu şi domnii Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu, Romulus Rusan, după prezentarea situaţiei de fapt, invoca, în esenta, încălcarea prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 10 din Legea nr. 69/1992. Astfel, se susţine ca domnul Ion Iliescu a îndeplinit, anterior alegerilor preşedinţiale programate pentru 3 noiembrie 1996, doua mandate în funcţia de Preşedinte al României, după cum urmează: mai întâi între 20 mai 1990 şi 30 octombrie 1992, respectiv, între 20 mai 1990 şi 7 decembrie 1991, în aplicarea Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 şi a Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar între 8 decembrie 1991 şi 30 octombrie 1992, în aplicarea Constituţiei din 1991; a doua oara cu începere de la 30 octombrie 1992 şi până la depunerea jurământului de către preşedintele ce va fi desemnat prin alegerile din 3 noiembrie 1996. De aceea, înregistrarea propunerii pentru candidatura sa este realizată cu încălcarea acestor norme imperative, fiind lovită de nulitate absolută. În cuprinsul aceleiaşi contestaţii sunt examinate şi unele posibile contraargumente la susţinerile de mai sus. Obiectul dosarului nr. 165D/1996 îl formează contestaţia doamnei Doina-Maria Cornea şi a domnului Leontin-Horatiu Iuhas, reprezentaţi prin domnul avocat Lucian Mihai, ce are un conţinut absolut identic cu cel din dosarul nr. 164D/1996, astfel încât nu se mai impune reluarea nici chiar în esenta a motivarii contestaţiei.Contestaţiile formulate de domnul Marchidan Gheorghe şi de doamna Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica - care fac obiectul dosarelor nr. 166D/1996 şi nr. 167D/1996 - au, de asemenea, un conţinut identic. În motivarea contestaţiilor se susţin, în esenta: încălcarea prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 10 din Legea nr. 69/1992; inaplicabilitatea principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 din Constituţie, deoarece normele constituţionale care au guvernat România după Revoluţia din 1989 şi până la intrarea în vigoare a Constituţiei reglementau în acelaşi fel numărul mandatelor pentru toate funcţiile eligibile; domnul Ion Iliescu candidează pentru un al treilea mandat, sub imperiul actualei Constituţii; domnul Ion Iliescu nu are vocaţie la încă un mandat, chiar dacă s-ar invoca motivul ca primul a fost mai scurt de 4 ani, deoarece art. 83 alin. (1) din Constituţie stabileşte o limita maxima a mandatului şi Constituţia nu face distincţie între mandatele cu durata integrală şi cele cu durata mai scurta; admiterea candidaturii deschide posibilitatea pentru domnul Ion Iliescu sa exercite funcţia de Preşedinte al României pe o perioadă de aproape 11 ani, ceea ce contravine Constituţiei; în timpul campaniei electorale din anul 1992, domnul Ion Iliescu a recunoscut ca acela era al doilea mandat pentru care candida.Deoarece toate contestaţiile au acelaşi obiect, şi anume înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu, iar între motivele invocate exista o strinsa legătură, preşedintele Curţii Constituţionale, pentru mai buna administrare a justiţiei, pune în discuţie conexarea dosarelor.Procurorul este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 167D/1996, nr. 166D/1996, nr. 165D/1996, nr. 164D/1996 şi nr. 163D/1996 la dosarul nr. 162D/1996, care a fost primul înregistrat, urmînd a se pronunţa asupra tuturor contestaţiilor printr-o singura hotărâre. Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, susţinând, în esenta, următoarele: Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu şi tranzitoriu, care nu se referă la noţiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcţiei de Preşedinte al României; definirea notiunii de mandat presedintial se realizează pentru prima data prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul Constituţiei din anul 1991, de unde rezultă ca singurul mandat presedintial, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecinţa, solicita respingerea contestaţiilor.Dezbaterile au început în ziua de 7 septembrie 1996 şi au continuat astăzi, 8 septembrie, când s-a pronunţat prezenta hotărâre.CURTEA,luând în dezbatere contestaţiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competenţa să le soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992.Analizînd contestaţiile în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:În legătură cu principiul neretroactivitatii, se susţine în contestarea candidaturii domnului Ion Iliescu ca, potrivit art. 81 alin. (4) din Constituţie, este necesar să se ţină seama de funcţia îndeplinită de către acesta înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, în temeiul Decretului-lege nr. 92/1990.Cu privire la aceasta sustinere, se constată că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Acest principiu, fiind de natura constituţională, se aplică insesi prevederilor Constituţiei.Asa fiind, prevederile art. 81 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora funcţia de Preşedinte al României poate fi îndeplinită pentru cel mult două mandate, sunt inaplicabile perioadei anterioare Constituţiei. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Hotărârea nr. 18 din 7 septembrie 1992, în care s-a reţinut ca "orice judecata cu privire la logica, semnificatia şi implicatiile unor texte ale Constituţiei, inclusiv cele care privesc instituţia Preşedintelui României, se analizează şi se interpretează începând cu situaţiile care apar după intrarea ei în vigoare", subliniindu-se ca "textul art. 81 alin. 4 (...) îşi găseşte aplicarea numai pentru viitor"Susţinerile, potrivit cărora principiul neretroactivitatii nu şi-ar găsi aplicarea, deoarece "normele constituţionale care au guvernat România după Revoluţia din 1989 şi până la intrarea în vigoare a actualei Constituţii reglementau în acelaşi fel numărul mandatelor pentru toate funcţiile eligibile", sunt neintemeiate. Atât Comunicatul către ţara al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, cît şi preambulul Decretului-lege nr. 2/1989, în care sunt înscrise aceste principii programatice, aveau o valoare politica, cu caracter declarativ, pentru configurarea viitoarelor aşezăminte constituţionale ale tarii. De aceea institutionalizarea lor urma a fi infaptuita prin acte legislative ulterioare. Or, limitarea îndeplinirii funcţiei de Preşedinte al României la cel mult două mandate şi-a găsit consacrarea numai în prevederile art. 81 ali. (4) al Constituţiei din anul 1991.De aceea, a atribui mandatului constituţional de Preşedinte al României efectele îndeplinirii, anterior Constituţiei, a funcţiei de Preşedinte al României, ar echivala cu o aplicare retroactivă a art. 81 alin. (4). Principiul aplicării imediate a Constituţiei impune ca dispoziţiile art. 81 alin. (4) sa priveasca numai mandatele de Preşedinte al României îndeplinite sub imperiul Constituţiei din anul 1991, întrucît, având un fundament constituţional, nu pot fi extinse la funcţia preşedinţială anterioară care, asa cum s-a arătat, nu cuprindea o asemenea limitare. Între argumentele aduse în sprijinul mai multor contestaţii s-a invocat faptul ca, pe baza unor acte normative preconstitutionale, domnul Ion Iliescu a "îndeplinit" doua sau mai mult de doua mandate în "funcţia de Preşedinte al României", asa încât, faţă de cele precizate de art. 81 alin. (4) din Constituţie, nu mai poate candida pentru dobindirea unui nou mandat.În opinia unora dintre autorii contestaţiilor, ar trebui să se ia în considerare perioada 20 mai 1990 până la 30 octombrie 1992, respectiv de la aceasta ultima data şi până la validarea mandatului noului preşedinte în urma actualelor alegeri preşedinţiale. În opinia altora, am fi în prezenta mai multor "mandate" îndeplinite deja, cuprinse în perioada decembrie 1989 şi decembrie 1992, care, astfel cum ele au fost periodizate, ar conduce la concluzia ca a îndeplinit patru "mandate".Indiferent însă de modul de periodizare, argumentul adus în atenţie implica examinarea următoarelor probleme: natura juridică a actelor normative preconstitutionale, pe baza cărora s-au îndeplinit presupusele mandate; instituţia mandatului presedintial şi raportul dintre aceasta şi funcţia de şef al statului, îndeplinită anterior.S-au invocat, asadar, explicit sau implicit, prevederile Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 şi cele ale Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, acte normative preconstitutionale, care, între altele, au cuprins şi reglementări cu privire la instituţia de şef al statului.În legătură cu Decretul-lege nr. 2/1989 trebuie să se constate ca, prin nici una dintre prevederile acestuia, nici măcar nu se indica funcţia de şef al statului sau mandatul presedintial. Art. 5 din acest act normativ se referă la preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, stabilindu-i sumar atribuţiile, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui şef de stat, altele însă neavînd nimic comun cu asemenea prerogative. Mai mult, însă, unele atribuţii dintre cele care ar fi putut aparţine unui şef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din acest act normativ, Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca organ colegial de putere.Prin Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit într-adevăr funcţia de şef al statului, sub denumirea "Preşedintele României". În condiţiile date, reglementarea acestei instituţii se remarca prin elemente specifice esenţiale, diferite de Constituţie, îndeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 81 şi 82 din acest act, privind vârsta minimă pentru a fi ales, interdicţia pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii şi momentul de la care cel ales este declarat preşedinte, precum şi cele care au stabilit atribuţiile preşedintelui şi raporturile sale cu celelalte autorităţi publice. Mai mult decît atât, este de observat ca Decretul-lege nr. 92/1990 nu a stabilit durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte. Comparând acele reglementări cu reglementările constituţionale actualmente în vigoare, având ca obiect instituţia de Preşedinte al României, cuprinse la art. 35 şi la art. 80-100 din Constituţie, rezultă ca, deşi, formal, cît priveşte denumirea instituţiei, s-ar părea ca suntem în prezenta uneia şi aceleiaşi autorităţi, în realitate cele doua instituţii sunt esenţial diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezultă, asadar, ca sub aceeaşi denumire au fost reglementate instituţii de autoritate publică esentialmente diferite, prima având un caracter tranzitoriu, cealaltă în condiţii de stabilitate constituţională.Cele doua acte normative, Decretul-lege nr. 2/1989 şi Decretul-lege nr. 92/1990, au avut, neîndoielnic, caracterul unor acte cu valoare constituţională. Dar tot atât de neîndoielnic este şi constatarea ca ele nu au fost constituţii. Chiar Decretul-lege nr. 92/1990, în art. 99, evoca perspectiva adoptării unei constituţii.Indiscutabil, respectivele acte normative au avut un caracter tranzitoriu. În acest sens sunt relevante prevederile "tranzitorii" de la art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990: "Prezentul decret-lege se aplică până la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituţii". Constituţia României a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementărilor anterioare. Astfel art. 150 alin. (1) a prevăzut ca legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin Constituţiei. Art. 151 alin. (1) a precizat, de asemenea, ca instituţiile republicii, existente la data intrării în vigoare a Constituţiei, rămân în funcţiune numai până la constituirea celor noi. Deşi textul constituţional se referă la "instituţiile republicii", aceasta locutiune implica neîndoielnic şi normele care au stat la baza organizării şi funcţionarii acelor instituţii, o "instituţie", ca structura organizatorică şi funcţională, neputind exista în afară cadrului juridic care o reglementează. De altfel, prin art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa încât nici una dintre reglementările cuprinse în acest decret-lege nu poate fi revitalizata decît artificial şi anacronic, în afară rigorilor juridice.O alta constatare însă este deplin pertinenta şi concludenta pentru formularea unei judecati de valoare în problema litigioasa asupra căreia urmează a se pronunţa Curtea Constituţională, şi anume ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra instituţia mandatului presedintial. Aceasta instituţie este pentru prima oara reglementată prin Constituţia din anul 1991.Mandatul presedintial are determinări constituţionale specifice şi inedite faţă de reglementările anterioare. Acestea privesc mai ales funcţiile ce deriva din mandat, condiţiile de dobândire, de validare şi de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilităţile şi imunităţile pe care le antreneaza, atribuţiile ce deriva din mandat şi, implicit, raporturile în care se afla deţinătorul acestuia cu celelalte autorităţi publice, răspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta funcţie, dobândită pe baza unor reglementări anterioare Constituţiei, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa încât trebuie admis ca prevederile Constituţiei României marcheaza o soluţie de ruptura sau de reasezare esenţial diferita a instituţiei de şef al statului. Pe cale de consecinţa, mandatul presedintial reglementat de Constituţia României nu poate fi aşezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte al României, anterioare intrării în vigoare a legii fundamentale.Art. 81 alin. (4) din Constituţie prevede: "Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decît pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive".Pentru a se demonstra ilegitimitatea constituţională a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, se face referire constanta numai la aceasta "funcţie", ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementării cuprinse la art. 81 alin. (4), anume instituţia "mandatului". Or, "funcţia de preşedinte" nu poate fi abstrasa din cuprinsul reglementării, neţinându-se seama de conceptul de "mandat". Cu alte cuvinte, pentru compararea instituţiei de şef al statului, în reglementarea actuala, cu situaţii anterioare, trebuie să se observe ca instituţia Preşedintelui României este definită între altele şi prin mandatul constituţional. În lipsa unui astfel de "mandat", anterior intrării în vigoare a Constituţiei, orice asociere cu situaţii juridice premergătoare Constituţiei este nefondata. Un alt motiv pentru contestarea înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu este acela ca, după intrarea în vigoare a Constituţiei, de la data de 8 decembrie 1991 şi până la alegerile din septembrie 1992, acesta a îndeplinit un mandat constituţional care, deci, ar fi primul în succesiunea celor două mandate permise de art. 81 alin. (4) din Constituţie. În susţinerea acestui argument sunt invocate prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Instituţiile republicii, existente la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, rămân în funcţie până la constituirea celor noi".Prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţie au asigurat continuitatea vieţii statale a tarii prin prorogarea funcţionarii autorităţilor publice existente până la constituirea celor noi, după regulile stabilite în Constituţie. În aceste condiţii şi-au desfăşurat activitatea Preşedintele României, Parlamentul, Guvernul, instanţele judecătoreşti, organele de procuratura etc. Cît priveşte autorităţile publice cu caracter electiv - Parlamentul şi Preşedintele României -, acestea şi-au continuat activitatea, în temeiul art. 151 alin. (1) din Constituţie, pe baza legitimării conferite anterior, în temeiul scrutinului din 20 mai 1990, conform Decretului-lege nr. 92/1990.În consecinţa, numai prin alegerile din 1992, organizate înăuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituţiei, prevăzut de art. 80 alin. (2) combinat cu art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990, aceste autorităţi publice s-au constituit pentru prima oara ca instituţii noi, în sensul art. 151 din Constituţie.Desigur, în ce priveşte atribuţiile acestor autorităţi, Constituţia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituţional, al acestor autorităţi, având semnificatia unei rupturi faţă de legitimitatea lor anterioară, este, fără indoiala, consecinţa alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Constituţiei şi alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituţional prevăzut de art. 81 alin. (4) din Constituţie.S-a susţinut în contestaţii ca, dacă ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depăşi limita maxima a doua mandate de 4 ani prevăzut de art. 81 alin. (4) şi art. 83 alin. (1) din Constituţie, fără a se tine însă seama ca, în realitate, a fost exercitat un singur mandat constituţional, în urma alegerilor din septembrie 1992.În unele contestaţii s-a susţinut ca, prin hotărârile nr. 17 şi 19 din 7 septembrie 1992, Curtea Constituţională a stabilit ca, potrivit Constituţiei, persoana care candidează la funcţia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiţii, între care şi pe aceea de a nu fi exercitat anterior doua mandate în aceasta funcţie, indiferent de durata sau constituţionalitatea lor. S-a invocat, de asemenea, ca, prin Hotărârea nr. 18 din 7 septembrie 1992, aceeaşi instanţa de control constituţional a validat mandatele preşedinţiale anterioare Constituţiei, deoarece funcţia de Preşedinte al României a fost instituită prin Decretul-lege nr. 92/1990.Este adevărat, asa cum s-a mai arătat, ca mandatele pe care le poate exercita Preşedintele României sunt cel mult două, dar aceasta numai în condiţiile cuprinse în legea fundamentală a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridică limitării respective.Cît priveşte considerentele Hotărârii nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, acestea trebuie raportate la obiectul contestaţiei soluţionate prin hotărâre, şi anume acela ca domnul Ion Iliescu a exercitat, după 22 decembrie 1989, prerogativele şefului statului, întâi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala, fiind din nou ales la 20 mai 1990. Considerentul din Hotărârea nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, invocat în argumentarea contestaţiei, da expresie faptului ca înainte de Decretul-lege nr. 92/1990 nu a existat funcţia de Preşedinte al României, ci aceea de preşedinte al consiliilor menţionate, reglementarea funcţiei de Preşedinte al României fiind data pentru prima oara prin decretul-lege amintit.Prin urmare, Curtea Constituţională nu s-a referit niciodată, în hotărârile sale, la existenta unor mandate constituţionale înaintea celui început după alegerile din septembrie 1992.În sprijinul contestaţiilor s-au invocat şi prevederile art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, potrivit cărora: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României".Invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constituţionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, abstractie făcând de dispoziţiile legii fundamentale, chiar dacă este pertinenta, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestaţiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispoziţii din Constituţie, imprima litigiilor cu care a fost sesizată Curtea Constituţională trăsăturile contenciosului constituţional. Or, în contenciosul constituţional, Curtea, garant al supremaţiei Constituţiei, trebuie să se raporteze la dispoziţiile acesteia, nu la cele ale unor acte subsecvente şi inferioare acestora.Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, socotindu-se ca ne aflam în prezenta unui simplu contencios electoral, având în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, este de la sine înţeles ca norma legală nu poate fi opusă normei constituţionale. Fiind vorba de un text adoptat după intrarea în vigoare a Constituţiei, prevederile sale nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie, referindu-se la aceeaşi interdicţie ce priveşte, astfel cum s-a reţinut deja, exclusiv mandatul constituţional de Preşedinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reţinută, chiar dacă, sub aspect literal, textul ar permite-o.În sfârşit, în sprijinul contestaţiilor se invoca şi declaraţii ale domnului Ion Iliescu sau ale altor oameni politici, consideratii de ordin filosofic, moral ori politic, precum şi opinii exprimate în presa. Acestea toate pot fi reţinute ca argumente juridice în faţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţa în numele legii". Pe de altă parte, art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale precizează explicit şi imperativ: "Curtea nu statuează decît asupra problemelor de drept".Faţa de cele arătate, rezultă ca mandatul de Preşedinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituţional al domnului Ion Iliescu. În consecinţa, contestaţiile ce fac obiectul judecaţii de faţa urmează să fie respinse.Pentru considerentele arătate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a) şi ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEAÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulate de domnii Alexe Mihai, Andrei I. Nicolae, doamna Barbaneagra Florica, domnii Bucătariu Virgil, Burlau Elvis, Burtea Grigore, Barbosu Mihai Marcel, Barbatescu Constantin, Cepu Marian Nicolae, Cioata Nicolae, Ciobanu Ilie, Costescu Ştefan, Cristea Dumitru, doamna Cristea Sofia, domnii Damian Gelu, Epure D. Constantin, doamna Epure Simona, domnii Floroiu Florin, Gavrit Mihai Cristian, Georgescu N. Gheorghe, Giritoiu Aurel, Grec Vasile, Lazar Ion, doamna Luncan Lucica, domnii Lupu Anastase Cristian, Magiru Alexandru, Magiru Enache, Marcus Alex, Mercur Petrica, Modoran Ilie, Moraru Gheorghe, Minzatescu Ion, Nichifor Valeriu, Nichita Constantin, Oprea Vica, Oprinoi Gheorghe, Petcu Tudor, Petrescu Constantin, doamnele Petrescu Maria, Ploscariu Victoria, domnii Predutu Pirvu, Rosculet Ion, doamnele Rosculet Olimpia, Rosculet T. Sevastiana, domnul Rusu Ilie Daniel, doamna Sandu Valeria, domnii Sandu L. Vasile, Stanescu Corneliu, Varu Petre şi Zarzare Ion, în Dosarul nr. 162D/1996; de domnul Petru Bucur-Volk în Dosarul nr. 163D/1996; de Alianta Civică, doamnele Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), Dorana Cosoveanu şi domnii Petre-Mihai Bacanu, Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu, Romulus Rusan în Dosarul nr. 164D/1996; de doamna Doina-Maria Cornea şi domnul Leontin-Horatiu Iuhas în Dosarul nr. 165D/1996; de domnul Marchidan Gheorghe în Dosarul nr. 166D/1996 şi de doamna Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica în Dosarul nr. 167D/1996.Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu------------------
EMITENT |
Ioan Muraru - preşedinteCostica Bulai - judecătorViorel Mihai Ciobanu - judecătorMihai Constantinescu - judecătorIoan Deleanu - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorAlexandru Grigore - procurorGabriela Dragomirescu - magistrat-asistent Pe rol soluţionarea contestaţiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României la alegerile din 3 noiembrie 1996, depuse la Biroul Electoral Central, după cum urmează:- nr. 3 din 5 septembrie 1996, a 50 de cetăţeni, depusa de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti;- nr. 11 din 5 septembrie 1996, a domnului Petru Bucur-Volk;- nr. 24 din 6 septembrie 1996, a Aliantei Civice, a doamnei Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), a domnilor Petre-Mihai Bacanu şi Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, a doamnei Dorana Cosoveanu şi a domnilor Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu şi Romulus Rusan;- nr. 25 din 6 septembrie 1996, a doamnei Doina-Maria Cornea şi a domnului Leontin-Horatiu Iuhas;- nr. 30 din 6 septembrie 1996, a domnului Marchidan Gheorghe;- nr. 31 din 6 septembrie 1996, a doamnei Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica.Contestaţiile au fost înaintate Curţii Constituţionale la data de 6 septembrie 1996 şi formează obiectul dosarelor nr. 162D/1996, nr. 163D/1996, nr. 164D/1996, nr. 165D/1996, nr. 166D/1996 şi nr. 167D/1996.Curtea a decis soluţionarea contestaţiilor, fără citarea părţilor, având în vedere cerinţa legală a rezolvarii lor în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Magistratul-asistent prezintă obiectul contestaţiilor.În motivarea contestaţiilor depuse de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti şi formulate de domnii Alexe Mihai, Andrei I. Nicolae, doamna Barbaneagra Florica, domnii Bucătariu Virgil, Burlau Elvis, Burtea Grigore, Barbosu Mihai Marcel, Barbatescu Constantin, Cepu Marian Nicolae, Cioata Nicolae, Ciobanu Ilie, Costescu Ştefan, Cristea Dumitru, doamna Cristea Sofia, domnii Damian Gelu, Epure D. Constantin, doamna Epure Simona, domnii Floroiu Florin, Gavrit Mihai Cristian, Georgescu N. Gheorghe, Giritoiu Aurel, Grec Vasile, Lazar Ion, doamna Luncan Lucica, domnii Lupu Anastase Cristian, Magiru Alexandru, Magiru Enache, Marcus Alex, Mercur Petrica, Modoran Ilie, Moraru Gheorghe, Minzatescu Ion, Nichifor Valeriu, Nichita Constantin, Oprea Vica, Oprinoi Gheorghe, Petcu Tudor, Petrescu Constantin, doamnele Petrescu Maria, Ploscariu Victoria, domnii Predutu Pirvu, Rosculet Ion, doamnele Rosculet Olimpia, Rosculet T. Sevastiana, domnul Rusu Ilie Daniel, doamna Sandu Valeria, domnii Sandu L. Vasile, Stanescu Corneliu, Varu Petre şi Zarzare Ion, ce formează obiectul dosarului nr. 162D/1996, care au un conţinut identic, înregistrate la Biroul Electoral Central ca o singura sesizare, se susţine, în esenta, ca: potrivit art. 10 din Legea nr. 69/1992, domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze, întrucît a îndeplinit de mai multe ori funcţia de Preşedinte al României; în decembrie 1989 a fost ales, ca "emanat al Revoluţiei", în funcţia de conducător al României, exercitind toate atribuţiile unui şef de stat; în februarie 1990 a fost ales ca Preşedinte al României de către Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala; în mai 1990 a fost ales Preşedinte al României în urma alegerilor desfăşurate în baza Decretului-lege nr. 92/1990; în decembrie 1991 a fost confirmat în funcţia de Preşedinte al României potrivit art. 121 din Constituţie; în decembrie 1992 a fost confirmat pentru un nou mandat ca Preşedinte al României pentru a patra oara şi în noiembrie 1996 doreşte sa participe din nou la alegeri.În motivarea contestaţiei, care formează obiectul dosarului nr. 163D/1996, domnul Petru Bucur-Volk invoca, în esenta, următoarele: precedentele cu privire la mandatul presedintial care rezultă din hotărârile Curţii Constituţionale nr. 17, 18 şi 19 din 7 septembrie 1992, precum şi dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie; persistenta domnului Preşedinte Ion Iliescu de a nu se supune celor declarate de el însuşi la revoluţie şi, în câteva rinduri, în anul 1992, ca participa la alegeri pentru un al doilea mandat; încălcarea art. 10 din Legea nr. 69/1992.În motivarea contestaţiei, în dosarul nr. 164D/1996, Alianta Civică, doamna Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), domnii Petre-Mihai Bacanu şi Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, doamna Dorana Cosoveanu şi domnii Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu, Romulus Rusan, după prezentarea situaţiei de fapt, invoca, în esenta, încălcarea prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 10 din Legea nr. 69/1992. Astfel, se susţine ca domnul Ion Iliescu a îndeplinit, anterior alegerilor preşedinţiale programate pentru 3 noiembrie 1996, doua mandate în funcţia de Preşedinte al României, după cum urmează: mai întâi între 20 mai 1990 şi 30 octombrie 1992, respectiv, între 20 mai 1990 şi 7 decembrie 1991, în aplicarea Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 şi a Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar între 8 decembrie 1991 şi 30 octombrie 1992, în aplicarea Constituţiei din 1991; a doua oara cu începere de la 30 octombrie 1992 şi până la depunerea jurământului de către preşedintele ce va fi desemnat prin alegerile din 3 noiembrie 1996. De aceea, înregistrarea propunerii pentru candidatura sa este realizată cu încălcarea acestor norme imperative, fiind lovită de nulitate absolută. În cuprinsul aceleiaşi contestaţii sunt examinate şi unele posibile contraargumente la susţinerile de mai sus. Obiectul dosarului nr. 165D/1996 îl formează contestaţia doamnei Doina-Maria Cornea şi a domnului Leontin-Horatiu Iuhas, reprezentaţi prin domnul avocat Lucian Mihai, ce are un conţinut absolut identic cu cel din dosarul nr. 164D/1996, astfel încât nu se mai impune reluarea nici chiar în esenta a motivarii contestaţiei.Contestaţiile formulate de domnul Marchidan Gheorghe şi de doamna Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica - care fac obiectul dosarelor nr. 166D/1996 şi nr. 167D/1996 - au, de asemenea, un conţinut identic. În motivarea contestaţiilor se susţin, în esenta: încălcarea prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 10 din Legea nr. 69/1992; inaplicabilitatea principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 din Constituţie, deoarece normele constituţionale care au guvernat România după Revoluţia din 1989 şi până la intrarea în vigoare a Constituţiei reglementau în acelaşi fel numărul mandatelor pentru toate funcţiile eligibile; domnul Ion Iliescu candidează pentru un al treilea mandat, sub imperiul actualei Constituţii; domnul Ion Iliescu nu are vocaţie la încă un mandat, chiar dacă s-ar invoca motivul ca primul a fost mai scurt de 4 ani, deoarece art. 83 alin. (1) din Constituţie stabileşte o limita maxima a mandatului şi Constituţia nu face distincţie între mandatele cu durata integrală şi cele cu durata mai scurta; admiterea candidaturii deschide posibilitatea pentru domnul Ion Iliescu sa exercite funcţia de Preşedinte al României pe o perioadă de aproape 11 ani, ceea ce contravine Constituţiei; în timpul campaniei electorale din anul 1992, domnul Ion Iliescu a recunoscut ca acela era al doilea mandat pentru care candida.Deoarece toate contestaţiile au acelaşi obiect, şi anume înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu, iar între motivele invocate exista o strinsa legătură, preşedintele Curţii Constituţionale, pentru mai buna administrare a justiţiei, pune în discuţie conexarea dosarelor.Procurorul este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 167D/1996, nr. 166D/1996, nr. 165D/1996, nr. 164D/1996 şi nr. 163D/1996 la dosarul nr. 162D/1996, care a fost primul înregistrat, urmînd a se pronunţa asupra tuturor contestaţiilor printr-o singura hotărâre. Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcţia de Preşedinte al României, susţinând, în esenta, următoarele: Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu şi tranzitoriu, care nu se referă la noţiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcţiei de Preşedinte al României; definirea notiunii de mandat presedintial se realizează pentru prima data prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul Constituţiei din anul 1991, de unde rezultă ca singurul mandat presedintial, în înţeles constituţional, este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecinţa, solicita respingerea contestaţiilor.Dezbaterile au început în ziua de 7 septembrie 1996 şi au continuat astăzi, 8 septembrie, când s-a pronunţat prezenta hotărâre.CURTEA,luând în dezbatere contestaţiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competenţa să le soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992.Analizînd contestaţiile în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:În legătură cu principiul neretroactivitatii, se susţine în contestarea candidaturii domnului Ion Iliescu ca, potrivit art. 81 alin. (4) din Constituţie, este necesar să se ţină seama de funcţia îndeplinită de către acesta înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, în temeiul Decretului-lege nr. 92/1990.Cu privire la aceasta sustinere, se constată că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Acest principiu, fiind de natura constituţională, se aplică insesi prevederilor Constituţiei.Asa fiind, prevederile art. 81 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora funcţia de Preşedinte al României poate fi îndeplinită pentru cel mult două mandate, sunt inaplicabile perioadei anterioare Constituţiei. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Hotărârea nr. 18 din 7 septembrie 1992, în care s-a reţinut ca "orice judecata cu privire la logica, semnificatia şi implicatiile unor texte ale Constituţiei, inclusiv cele care privesc instituţia Preşedintelui României, se analizează şi se interpretează începând cu situaţiile care apar după intrarea ei în vigoare", subliniindu-se ca "textul art. 81 alin. 4 (...) îşi găseşte aplicarea numai pentru viitor"Susţinerile, potrivit cărora principiul neretroactivitatii nu şi-ar găsi aplicarea, deoarece "normele constituţionale care au guvernat România după Revoluţia din 1989 şi până la intrarea în vigoare a actualei Constituţii reglementau în acelaşi fel numărul mandatelor pentru toate funcţiile eligibile", sunt neintemeiate. Atât Comunicatul către ţara al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, cît şi preambulul Decretului-lege nr. 2/1989, în care sunt înscrise aceste principii programatice, aveau o valoare politica, cu caracter declarativ, pentru configurarea viitoarelor aşezăminte constituţionale ale tarii. De aceea institutionalizarea lor urma a fi infaptuita prin acte legislative ulterioare. Or, limitarea îndeplinirii funcţiei de Preşedinte al României la cel mult două mandate şi-a găsit consacrarea numai în prevederile art. 81 ali. (4) al Constituţiei din anul 1991.De aceea, a atribui mandatului constituţional de Preşedinte al României efectele îndeplinirii, anterior Constituţiei, a funcţiei de Preşedinte al României, ar echivala cu o aplicare retroactivă a art. 81 alin. (4). Principiul aplicării imediate a Constituţiei impune ca dispoziţiile art. 81 alin. (4) sa priveasca numai mandatele de Preşedinte al României îndeplinite sub imperiul Constituţiei din anul 1991, întrucît, având un fundament constituţional, nu pot fi extinse la funcţia preşedinţială anterioară care, asa cum s-a arătat, nu cuprindea o asemenea limitare. Între argumentele aduse în sprijinul mai multor contestaţii s-a invocat faptul ca, pe baza unor acte normative preconstitutionale, domnul Ion Iliescu a "îndeplinit" doua sau mai mult de doua mandate în "funcţia de Preşedinte al României", asa încât, faţă de cele precizate de art. 81 alin. (4) din Constituţie, nu mai poate candida pentru dobindirea unui nou mandat.În opinia unora dintre autorii contestaţiilor, ar trebui să se ia în considerare perioada 20 mai 1990 până la 30 octombrie 1992, respectiv de la aceasta ultima data şi până la validarea mandatului noului preşedinte în urma actualelor alegeri preşedinţiale. În opinia altora, am fi în prezenta mai multor "mandate" îndeplinite deja, cuprinse în perioada decembrie 1989 şi decembrie 1992, care, astfel cum ele au fost periodizate, ar conduce la concluzia ca a îndeplinit patru "mandate".Indiferent însă de modul de periodizare, argumentul adus în atenţie implica examinarea următoarelor probleme: natura juridică a actelor normative preconstitutionale, pe baza cărora s-au îndeplinit presupusele mandate; instituţia mandatului presedintial şi raportul dintre aceasta şi funcţia de şef al statului, îndeplinită anterior.S-au invocat, asadar, explicit sau implicit, prevederile Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 şi cele ale Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, acte normative preconstitutionale, care, între altele, au cuprins şi reglementări cu privire la instituţia de şef al statului.În legătură cu Decretul-lege nr. 2/1989 trebuie să se constate ca, prin nici una dintre prevederile acestuia, nici măcar nu se indica funcţia de şef al statului sau mandatul presedintial. Art. 5 din acest act normativ se referă la preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, stabilindu-i sumar atribuţiile, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui şef de stat, altele însă neavînd nimic comun cu asemenea prerogative. Mai mult, însă, unele atribuţii dintre cele care ar fi putut aparţine unui şef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din acest act normativ, Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca organ colegial de putere.Prin Decretul-lege nr. 92/1990 s-a instituit într-adevăr funcţia de şef al statului, sub denumirea "Preşedintele României". În condiţiile date, reglementarea acestei instituţii se remarca prin elemente specifice esenţiale, diferite de Constituţie, îndeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 81 şi 82 din acest act, privind vârsta minimă pentru a fi ales, interdicţia pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii şi momentul de la care cel ales este declarat preşedinte, precum şi cele care au stabilit atribuţiile preşedintelui şi raporturile sale cu celelalte autorităţi publice. Mai mult decît atât, este de observat ca Decretul-lege nr. 92/1990 nu a stabilit durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte. Comparând acele reglementări cu reglementările constituţionale actualmente în vigoare, având ca obiect instituţia de Preşedinte al României, cuprinse la art. 35 şi la art. 80-100 din Constituţie, rezultă ca, deşi, formal, cît priveşte denumirea instituţiei, s-ar părea ca suntem în prezenta uneia şi aceleiaşi autorităţi, în realitate cele doua instituţii sunt esenţial diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezultă, asadar, ca sub aceeaşi denumire au fost reglementate instituţii de autoritate publică esentialmente diferite, prima având un caracter tranzitoriu, cealaltă în condiţii de stabilitate constituţională.Cele doua acte normative, Decretul-lege nr. 2/1989 şi Decretul-lege nr. 92/1990, au avut, neîndoielnic, caracterul unor acte cu valoare constituţională. Dar tot atât de neîndoielnic este şi constatarea ca ele nu au fost constituţii. Chiar Decretul-lege nr. 92/1990, în art. 99, evoca perspectiva adoptării unei constituţii.Indiscutabil, respectivele acte normative au avut un caracter tranzitoriu. În acest sens sunt relevante prevederile "tranzitorii" de la art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990: "Prezentul decret-lege se aplică până la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constituţii". Constituţia României a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementărilor anterioare. Astfel art. 150 alin. (1) a prevăzut ca legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin Constituţiei. Art. 151 alin. (1) a precizat, de asemenea, ca instituţiile republicii, existente la data intrării în vigoare a Constituţiei, rămân în funcţiune numai până la constituirea celor noi. Deşi textul constituţional se referă la "instituţiile republicii", aceasta locutiune implica neîndoielnic şi normele care au stat la baza organizării şi funcţionarii acelor instituţii, o "instituţie", ca structura organizatorică şi funcţională, neputind exista în afară cadrului juridic care o reglementează. De altfel, prin art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa încât nici una dintre reglementările cuprinse în acest decret-lege nu poate fi revitalizata decît artificial şi anacronic, în afară rigorilor juridice.O alta constatare însă este deplin pertinenta şi concludenta pentru formularea unei judecati de valoare în problema litigioasa asupra căreia urmează a se pronunţa Curtea Constituţională, şi anume ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra instituţia mandatului presedintial. Aceasta instituţie este pentru prima oara reglementată prin Constituţia din anul 1991.Mandatul presedintial are determinări constituţionale specifice şi inedite faţă de reglementările anterioare. Acestea privesc mai ales funcţiile ce deriva din mandat, condiţiile de dobândire, de validare şi de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilităţile şi imunităţile pe care le antreneaza, atribuţiile ce deriva din mandat şi, implicit, raporturile în care se afla deţinătorul acestuia cu celelalte autorităţi publice, răspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta funcţie, dobândită pe baza unor reglementări anterioare Constituţiei, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa încât trebuie admis ca prevederile Constituţiei României marcheaza o soluţie de ruptura sau de reasezare esenţial diferita a instituţiei de şef al statului. Pe cale de consecinţa, mandatul presedintial reglementat de Constituţia României nu poate fi aşezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcţiei de Preşedinte al României, anterioare intrării în vigoare a legii fundamentale.Art. 81 alin. (4) din Constituţie prevede: "Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decît pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive".Pentru a se demonstra ilegitimitatea constituţională a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, se face referire constanta numai la aceasta "funcţie", ignorindu-se cea de-a doua componenta a reglementării cuprinse la art. 81 alin. (4), anume instituţia "mandatului". Or, "funcţia de preşedinte" nu poate fi abstrasa din cuprinsul reglementării, neţinându-se seama de conceptul de "mandat". Cu alte cuvinte, pentru compararea instituţiei de şef al statului, în reglementarea actuala, cu situaţii anterioare, trebuie să se observe ca instituţia Preşedintelui României este definită între altele şi prin mandatul constituţional. În lipsa unui astfel de "mandat", anterior intrării în vigoare a Constituţiei, orice asociere cu situaţii juridice premergătoare Constituţiei este nefondata. Un alt motiv pentru contestarea înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu este acela ca, după intrarea în vigoare a Constituţiei, de la data de 8 decembrie 1991 şi până la alegerile din septembrie 1992, acesta a îndeplinit un mandat constituţional care, deci, ar fi primul în succesiunea celor două mandate permise de art. 81 alin. (4) din Constituţie. În susţinerea acestui argument sunt invocate prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Instituţiile republicii, existente la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, rămân în funcţie până la constituirea celor noi".Prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţie au asigurat continuitatea vieţii statale a tarii prin prorogarea funcţionarii autorităţilor publice existente până la constituirea celor noi, după regulile stabilite în Constituţie. În aceste condiţii şi-au desfăşurat activitatea Preşedintele României, Parlamentul, Guvernul, instanţele judecătoreşti, organele de procuratura etc. Cît priveşte autorităţile publice cu caracter electiv - Parlamentul şi Preşedintele României -, acestea şi-au continuat activitatea, în temeiul art. 151 alin. (1) din Constituţie, pe baza legitimării conferite anterior, în temeiul scrutinului din 20 mai 1990, conform Decretului-lege nr. 92/1990.În consecinţa, numai prin alegerile din 1992, organizate înăuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituţiei, prevăzut de art. 80 alin. (2) combinat cu art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990, aceste autorităţi publice s-au constituit pentru prima oara ca instituţii noi, în sensul art. 151 din Constituţie.Desigur, în ce priveşte atribuţiile acestor autorităţi, Constituţia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituţional, al acestor autorităţi, având semnificatia unei rupturi faţă de legitimitatea lor anterioară, este, fără indoiala, consecinţa alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Constituţiei şi alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituţional prevăzut de art. 81 alin. (4) din Constituţie.S-a susţinut în contestaţii ca, dacă ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depăşi limita maxima a doua mandate de 4 ani prevăzut de art. 81 alin. (4) şi art. 83 alin. (1) din Constituţie, fără a se tine însă seama ca, în realitate, a fost exercitat un singur mandat constituţional, în urma alegerilor din septembrie 1992.În unele contestaţii s-a susţinut ca, prin hotărârile nr. 17 şi 19 din 7 septembrie 1992, Curtea Constituţională a stabilit ca, potrivit Constituţiei, persoana care candidează la funcţia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiţii, între care şi pe aceea de a nu fi exercitat anterior doua mandate în aceasta funcţie, indiferent de durata sau constituţionalitatea lor. S-a invocat, de asemenea, ca, prin Hotărârea nr. 18 din 7 septembrie 1992, aceeaşi instanţa de control constituţional a validat mandatele preşedinţiale anterioare Constituţiei, deoarece funcţia de Preşedinte al României a fost instituită prin Decretul-lege nr. 92/1990.Este adevărat, asa cum s-a mai arătat, ca mandatele pe care le poate exercita Preşedintele României sunt cel mult două, dar aceasta numai în condiţiile cuprinse în legea fundamentală a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridică limitării respective.Cît priveşte considerentele Hotărârii nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, acestea trebuie raportate la obiectul contestaţiei soluţionate prin hotărâre, şi anume acela ca domnul Ion Iliescu a exercitat, după 22 decembrie 1989, prerogativele şefului statului, întâi în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala, fiind din nou ales la 20 mai 1990. Considerentul din Hotărârea nr. 18/1992 a Curţii Constituţionale, invocat în argumentarea contestaţiei, da expresie faptului ca înainte de Decretul-lege nr. 92/1990 nu a existat funcţia de Preşedinte al României, ci aceea de preşedinte al consiliilor menţionate, reglementarea funcţiei de Preşedinte al României fiind data pentru prima oara prin decretul-lege amintit.Prin urmare, Curtea Constituţională nu s-a referit niciodată, în hotărârile sale, la existenta unor mandate constituţionale înaintea celui început după alegerile din septembrie 1992.În sprijinul contestaţiilor s-au invocat şi prevederile art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, potrivit cărora: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Preşedinte al României".Invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constituţionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, abstractie făcând de dispoziţiile legii fundamentale, chiar dacă este pertinenta, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestaţiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispoziţii din Constituţie, imprima litigiilor cu care a fost sesizată Curtea Constituţională trăsăturile contenciosului constituţional. Or, în contenciosul constituţional, Curtea, garant al supremaţiei Constituţiei, trebuie să se raporteze la dispoziţiile acesteia, nu la cele ale unor acte subsecvente şi inferioare acestora.Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, socotindu-se ca ne aflam în prezenta unui simplu contencios electoral, având în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, este de la sine înţeles ca norma legală nu poate fi opusă normei constituţionale. Fiind vorba de un text adoptat după intrarea în vigoare a Constituţiei, prevederile sale nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Constituţie, referindu-se la aceeaşi interdicţie ce priveşte, astfel cum s-a reţinut deja, exclusiv mandatul constituţional de Preşedinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reţinută, chiar dacă, sub aspect literal, textul ar permite-o.În sfârşit, în sprijinul contestaţiilor se invoca şi declaraţii ale domnului Ion Iliescu sau ale altor oameni politici, consideratii de ordin filosofic, moral ori politic, precum şi opinii exprimate în presa. Acestea toate pot fi reţinute ca argumente juridice în faţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţa în numele legii". Pe de altă parte, art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale precizează explicit şi imperativ: "Curtea nu statuează decît asupra problemelor de drept".Faţa de cele arătate, rezultă ca mandatul de Preşedinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituţional al domnului Ion Iliescu. În consecinţa, contestaţiile ce fac obiectul judecaţii de faţa urmează să fie respinse.Pentru considerentele arătate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a) şi ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 2 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 69/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEAÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge ca neintemeiate contestaţiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României, formulate de domnii Alexe Mihai, Andrei I. Nicolae, doamna Barbaneagra Florica, domnii Bucătariu Virgil, Burlau Elvis, Burtea Grigore, Barbosu Mihai Marcel, Barbatescu Constantin, Cepu Marian Nicolae, Cioata Nicolae, Ciobanu Ilie, Costescu Ştefan, Cristea Dumitru, doamna Cristea Sofia, domnii Damian Gelu, Epure D. Constantin, doamna Epure Simona, domnii Floroiu Florin, Gavrit Mihai Cristian, Georgescu N. Gheorghe, Giritoiu Aurel, Grec Vasile, Lazar Ion, doamna Luncan Lucica, domnii Lupu Anastase Cristian, Magiru Alexandru, Magiru Enache, Marcus Alex, Mercur Petrica, Modoran Ilie, Moraru Gheorghe, Minzatescu Ion, Nichifor Valeriu, Nichita Constantin, Oprea Vica, Oprinoi Gheorghe, Petcu Tudor, Petrescu Constantin, doamnele Petrescu Maria, Ploscariu Victoria, domnii Predutu Pirvu, Rosculet Ion, doamnele Rosculet Olimpia, Rosculet T. Sevastiana, domnul Rusu Ilie Daniel, doamna Sandu Valeria, domnii Sandu L. Vasile, Stanescu Corneliu, Varu Petre şi Zarzare Ion, în Dosarul nr. 162D/1996; de domnul Petru Bucur-Volk în Dosarul nr. 163D/1996; de Alianta Civică, doamnele Ana Blandiana (Otilia-Valeria Rusan), Dorana Cosoveanu şi domnii Petre-Mihai Bacanu, Gheorghe-Dan-Nicolae Ceauşescu, Traian-Gabriel Orban, Neculai Prelipceanu, Romulus Rusan în Dosarul nr. 164D/1996; de doamna Doina-Maria Cornea şi domnul Leontin-Horatiu Iuhas în Dosarul nr. 165D/1996; de domnul Marchidan Gheorghe în Dosarul nr. 166D/1996 şi de doamna Chivulescu Mariana-Emanuela-Viorica în Dosarul nr. 167D/1996.Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu------------------