HOTĂRÂRE nr. 1.317 din 20 septembrie 2006pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 6 octombrie 2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 16 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, cu modificările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va monitoriza, în anul 2006 şi în trimestrul I al anului 2007, aplicarea dispoziţiilor din normele metodologice prevăzute la art. 1 şi va putea face propuneri de modificare şi completare a acestora. + Articolul 3Valoarea sumei lunare de 300 lei, acordată sub formă de tichete de creşă, se indexează semestrial, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, şi se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei. + Articolul 4Criteriile privind autorizarea funcţionării unităţilor emitente care pot desfăşura activitate specializată în domeniul acordării tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, se aprobă în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului finanţelor publice.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe BarbuMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 20 septembrie 2006.Nr. 1.317. + AnexăNORMA 20/09/2006
EMITENT |