HOTĂRÂRE nr. 683 din 31 mai 2006pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 1 iunie 2006



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul UNICNormele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 24 aprilie 2001, se completează după cum urmează:1. La articolul 12 alineatul (1) litera B, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins: j) dovada emisă de Serviciul Public pentru Asistență Specială/primar, din care să rezulte că părinții/părintele solicitanți/solicitant de locuri de muncă în străinătate au/a notificat acestora intenția de a lucra în străinătate.2. După alineatul (1) al articolului 12 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În aplicarea acordurilor, convențiilor, înțelegerilor, aranjamentelor și protocoalelor în domeniul circulației forței de muncă la care România, Guvernul României sau ministerul de resort, după caz, este parte, care conțin prevederi referitoare la documentele solicitate la alin. (1) lit. B, vor prevala prevederile acestor acorduri, convenții, înțelegeri, aranjamente și protocoale.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul muncii,
    solidarității sociale și familiei,
    Gheorghe Barbu
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Anton Niculescu,
    secretar de stat
    Ministrul administrației și internelor,
    Vasile Blaga
    București, 31 mai 2006.Nr. 683.