DECRET nr. 108 din 26 aprilie 1989privind asigurarea conducerii locale de stat în unele unităţi administrativ-teritoriale
EMITENT
  • CONSILIUL DE STAT
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 16 din 26 aprilie 1989



     +  Articolul 1În unităţile administrativ-teritoriale înfiinţate sau reorganizate ca urmare a adoptării Legii nr. 2/1989 privind îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România vor funcţiona consilii populare provizorii pînă la alegerile generale de deputaţi.Consiliile populare provizorii vor fi alcătuite din deputaţii aleşi în circumscripţiile electorale cuprinse în limitele unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute la alin. 1.Consiliile populare provizorii se convoacă de drept în prima sesiune, în termen de 10 zile de la data prezentului decret.Birourile executive ale consiliilor populare provizorii ale oraşelor şi comunelor prevăzute la alin. 1 se compun din numărul de membri stabilit de lege şi vor fi alcătuite din deputaţi, precum şi din membri numiţi pînă la alegeri, prin decizia comitetului executiv al consiliului popular judeţean, dintre cetăţenii care au obţinut rezultate deosebite în activitatea de stat şi obsteasca şi nu au calitatea de deputaţi.  +  Articolul 2Prevederile art. 3 şi 4 din Decretul Consiliului de Stat nr. 313/1983 privind reorganizarea aparatului propriu al comitetelor şi birourilor executive ale consiliilor populare se aplică în mod corespunzător şi aparatului propriu al birourilor executive ale consiliilor populare orăşeneşti şi comunale prevăzute la art. 1 din prezentul decret.  +  Articolul 3Anexa nr. 2 la Decretul Consiliului de Stat nr. 313/1983, cu modificările ulterioare, se modifica şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1*.Anexa nr. 1, litera C - Servicii financiare orăşeneşti - la Decretul Consiliului de Stat nr. 60/1984 cu privire la reorganizarea aparatului organelor locale de specialitate ale administraţiei de stat se completează potrivit anexei nr. 2*.  +  Articolul 4Personalul care trece la alte unităţi ca urmare a aplicării prevederilor prezentului decret se considera transferat în interesul serviciului.Personalul transferat în interesul serviciului sau trecut în aceeaşi unitate, în funcţii cu niveluri de retribuire mai mici, precum şi personalul devenit disponibil, ca urmare a aplicării prevederilor prezentului decret, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 21 din Decretul Consiliului de Stat nr. 162/1973 privind stabilirea normelor unitare de structura pentru unităţile economice.  +  Articolul 5Prevederile Decretului Consiliului de Stat nr. 367/1980 privind unele măsuri pentru utilizarea raţională a personalului din unităţile socialiste, a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Decretul Consiliului de Stat nr. 29/1989, nu se aplică pe o perioadă de 6 luni de la data prezentului decret posturilor din aparatul propriu, din unităţile şi organele de la care şi la care se transfera personalul ca urmare a aplicării prevederilor prezentului decret.  +  Articolul 6Comitetul de Stat al Planificarii şi Ministerul Finanţelor, în termen de 30 de zile de la data prezentului decret, vor introduce pe baza propunerilor prezentate de comitetele executive ale consiliilor populare judeţene, în planul naţional unic de dezvoltare economico-socială, precum şi în volumul şi structura bugetului de stat, pe anul 1989, modificarea indicatorilor de plan economico-financiari ca urmare a influentelor care decurg din aplicarea prezentului decret.  +  Articolul 7Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul decret. * Anexa a fost comunicată instituţiilor interesate.------------------------