LEGE nr. 44 din 8 martie 2006pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 10 martie 2006
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICLegea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 148, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:"m) nerespectarea prevederilor art. 160 alin. (7)."2. La articolul 149, litera a) va avea următorul cuprins:"a) cele prevăzute la lit. b), c), f), g), i) şi m), cu amendă de la 300 lei (RON) la 600 lei (RON);".3. La articolul 160, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) Sunt scutite de orice fel de taxe şi comisioane cererile făcute în scris privitoare la orice acte prevăzute de lege pentru a face dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori şi a stagiului de cotizare, necesare în vederea stabilirii sau completării dosarului de pensionare. La aceste cereri se va răspunde în scris, în termen de maximum 30 de zile, prin scrisoare recomandată, în cazul în care acest lucru este cerut prin petiţia iniţială."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,DAN RADU RUŞANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 8 martie 2006.Nr. 44.-------
EMITENT |