ORDONANŢĂ nr. 23 din 26 ianuarie 2006privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 30 ianuarie 2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. X.8 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. + Articolul 1 (1) Salariile de bază ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, stabilite potrivit anexelor nr. I-IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările ulterioare, se majorează în două etape, astfel: a) cu 5% începând cu data de 1 februarie 2006 faţă de nivelul din luna ianuarie 2006; b) cu 6% începând cu data de 1 septembrie 2006 faţă de nivelul din luna august 2006. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), limita minimă şi limita maximă a salariilor de bază prevăzute în anexele nr. I-IV la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările ulterioare, se majorează cu 5% începând cu data de 1 februarie 2006 şi cu 6% începând cu data de 1 septembrie 2006. + Articolul 2Salariile de bază individuale care se situează între limitele prevăzute în anexele nr. I-IV la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările ulterioare, avute la data aplicării prezentei ordonanţe, se vor acorda şi pentru luna ianuarie 2006 şi vor fi majorate începând cu data de 1 februarie 2006 cu 5% faţă de nivelul din luna ianuarie 2006 şi, respectiv, începând cu data de 1 septembrie 2006 cu 6% faţă de nivelul din luna august 2006. + Articolul 3Salariile de bază individuale, calculate pentru prima etapă şi a doua etapă de majorare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, vor fi rotunjite din 1 leu în 1 leu, în favoarea salariaţilor. + Articolul 4Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:--------------Ministrul sănătăţii,Gheorghe Eugen NicolăescuMinistrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe BarbuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 26 ianuarie 2006.Nr. 23.----------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari