NORME TEHNICE din 1 septembrie 2005de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 22 septembrie 2005



     +  Articolul 1 (1) Prezentele norme tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, denumite în continuare norme, se aplică apelor extrase de pe teritoriul României, care sunt recunoscute de autoritatea competentă conform legii ca ape minerale naturale şi care respecta prevederile cap. I din anexa nr. 1. (2) Prezentele norme stabilesc lista constituentilor din apele minerale naturale, care pot să prezinte un potenţial risc pentru sănătatea publică, valorile limita admise ale acestora, termenul limita pentru introducerea acestor valori şi cerinţele de etichetare pentru anumiti constituenti. Aceşti constituenti trebuie să fie în mod natural prezenţi în apa, iar nu ca rezultat al contaminarii sursei. (3) Prezentele norme reglementează, de asemenea, condiţiile de utilizare a aerului îmbogăţit cu ozon pentru separarea unor compuşi ai fierului, manganului, sulfului şi arsenului din apele minerale naturale sau din apele de izvor şi cerinţele de etichetare pentru apele care au fost supuse unei asemenea tratari.  +  Articolul 2 (1) Prezentele norme se aplică şi apelor minerale naturale extrase de pe teritoriul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi care sunt importate în România, după ce acestea au fost recunoscute ca ape minerale naturale de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale sau de un stat membru al Uniunii Europene. (2) Apele minerale naturale importate sunt recunoscute ca atare numai dacă autoritatea competentă din ţara de extracţie certifica faptul ca îndeplinesc cerinţele prevăzute la cap. I din anexa nr. 1 şi ca s-a procedat la controlul permanent al aplicării prevederilor pct. 2 din anexa nr. 2. (3) Durata de valabilitate a certificării apelor minerale naturale din import este de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii. (4) În cazul în care durata de valabilitate a certificării apelor minerale naturale din import a fost reînnoită până la sfârşitul perioadei prevăzute la alin. (3), nu este necesară o noua certificare.  +  Articolul 3În sensul prezentelor norme, autoritatea competentă pentru recunoaşterea apelor minerale naturale este Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, denumita în continuare ANRM.  +  Articolul 4Prezentele norme nu se aplică: a) apelor care sunt considerate medicamente în sensulOrdonanţei de urgenta a Guvernului nr. 152/1999privind produsele medicamentoase de uz uman, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 336/2002, cu modificările şi completările ulterioare; b) apelor minerale naturale utilizate la sursa în scopuri curative în unităţi de tratament balnear; c) apelor minerale naturale destinate a fi exportate în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene.  +  Articolul 5 (1) Apele minerale naturale prevăzute la art. 1 şi 2 sunt recunoscute de ANRM, care motiveaza recunoaşterea şi publică lista lor, prin ordin al preşedintelui ANRM, în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) ANRM informează Comisia Europeană asupra cazurilor în care recunoaşterea prevăzută la alin. (1) a fost acordată sau retrasă. Lista apelor minerale naturale recunoscute în Uniunea Europeană se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.  +  Articolul 6Pe teritoriul României pot fi comercializate sub denumirea de ape minerale naturale numai apele recunoscute de ANRM sau de autoritatea competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene.  +  Articolul 7Sursele de ape minerale naturale sunt exploatate şi apele acestora sunt imbuteliate numai în conformitate cu prevederile anexei nr. 2.  +  Articolul 8Apa minerala naturala, asa cum se prezintă la sursa, nu poate face obiectul nici unei tratari sau adaugari, cu excepţia următoarelor proceduri: a) separarea elementelor instabile, cum sunt compusii de fier şi de sulf, prin filtrare şi/sau decantare, eventual precedată de oxigenare, astfel încât aceasta tratare sa nu aibă ca efect modificarea compoziţiei apei minerale naturale în ceea ce priveşte constituentii caracteristici care îi conferă proprietăţile; b) separarea compusilor de fier, mangan, sulf şi arsen din anumite ape minerale naturale, prin tratare cu aer îmbogăţit cu ozon, cu următoarele condiţii:- compozitia fizico-chimica a apelor minerale naturale sa nu se modifice, prin tratare, în ceea ce priveşte constituentii caracteristici;- să fie în conformitate cu cerinţele specifice de utilizare stabilite de Ministerul Sănătăţii;- să fie notificată Ministerului Sănătăţii şi să facă obiectul unui control specific din partea acestuia; c) separarea constituentilor indezirabili, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a) sau b), prin utilizarea unei tratari, cu respectarea simultană a următoarelor condiţii:- sa nu modifice compozitia apei minerale naturale în ceea ce priveşte constituentii săi caracteristici care îi conferă proprietăţile;- să fie în conformitate cu cerinţele specifice de utilizare care sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii;- să fie notificată autorităţilor competente şi să facă obiectul unui control specific din partea acestora; d) eliminarea totală sau parţială a dioxidului de carbon liber prin procedee exclusiv fizice.  +  Articolul 9O apa minerala naturala, asa cum se prezintă la sursa, nu poate face obiectul nici unei alte adaugari decât încorporarea sau reincorporarea de dioxid de carbon în condiţiile prevăzute la cap. III din anexa nr. 1.  +  Articolul 10Se interzic orice tratare de dezinfectare, prin orice mijloace s-ar face aceasta, cu excepţia celei prevăzute la art. 9, precum şi adăugarea de elemente bacteriostatice sau orice alta tratare de natura a modifica numărul populaţiei microbiene din apa minerala naturala.  +  Articolul 11Prevederile art. 8 nu se aplică apelor minerale naturale sau apelor de izvor utilizate pentru fabricarea băuturilor răcoritoare.  +  Articolul 12 (1) Numărul total de colonii revitalizabile dintr-o apa minerala naturala la sursa trebuie să corespundă populaţiei microbiene normale din apa şi să facă dovada existenţei unei protecţii eficiente a sursei împotriva tuturor tipurilor de contaminare. Numărul total de colonii va fi determinat conform prevederilor pct. 3.3 al cap. II din anexa nr. 1. (2) După imbuteliere numărul total de germeni nu poate depăşi 100/ml, la o temperatura cuprinsă între 20°C - 22°C, în 72 de ore, pe agar-agar sau pe un amestec agar-gelatina, şi 20/ml la o temperatura de 37°C, în 24 de ore, pe agar-agar. Numărul total de germeni va fi măsurat într-un interval de 12 ore de la imbuteliere, apa fiind păstrată pe aceasta durata la temperatura de 4°C +/- 1°C. (3) La sursa, în mod normal, aceste valori nu trebuie să depăşească 20 germeni/ml, la o temperatura cuprinsă între 20°C-22°C, în 72 de ore, şi, respectiv, 5 germeni/ml, la o temperatura de 37°C, în 24 de ore, cu menţiunea ca acestea trebuie considerate valori de referinţa şi nu concentratii maxime permise.  +  Articolul 13La sursa şi în timpul comercializării ei o apa minerala naturala nu trebuie să conţină: a) paraziti şi microorganisme patogene; b) Escherichia coli şi alte bacterii coliforme şi streptococi fecali în 250 ml de esantion examinat; c) bacterii anaerobe sulfitoreducatoare cu înmulţire prin spori în 50 ml de esantion examinat; d) Pseudomonas aeruginosa în 250 ml de esantion examinat.  +  Articolul 14 (1) Conform art. 8 lit. b), aplicarea tratarii apelor minerale naturale cu aer îmbogăţit cu ozon trebuie să fie notificată în prealabil Ministerului Sănătăţii, care se va asigura ca: a) utilizarea unei astfel de tratari trebuie să fie justificată de existenta în compozitia apei a unor compuşi de fier, mangan, sulf şi arsen; b) procesatorul ia toate măsurile necesare pentru a garanta eficienta şi siguranţa procesului de tratare şi pentru a permite efectuarea verificărilor de către Ministerul Sănătăţii. (2) Tratarea cu aer îmbogăţit cu ozon a apelor minerale naturale trebuie să se realizeze cu respectarea următoarelor condiţii: a) compozitia fizico-chimica a apei minerale naturale în ceea ce priveşte constituentii caracteristici sa nu se modifice prin tratare; b) apa minerala naturala trebuie să îndeplinească înainte de tratare criteriile microbiologice prevăzute la art. 12 şi 13; c) tratarea nu va conduce la formarea de reziduuri cu o concentraţie ce depăşeşte limitele maxime admise, prevăzute în anexa nr. 7, şi nici la formarea altor reziduuri cu risc pentru sănătatea publică.  +  Articolul 15Cu respectarea prevederilor art. 12 şi 13 şi a condiţiilor de exploatare stabilite în anexa nr. 2, în momentul comercializării: a) numărul total de bacterii dezvoltate într-o apa minerala naturala poate fi doar cel care rezultă din creşterea normală a conţinutului de bacterii pe care l-a avut la sursa; b) apa minerala naturala nu poate prezenta nici un fel de defect organoleptic.  +  Articolul 16 (1) Apa minerala naturala se imbuteliaza şi se ambaleaza astfel încât sa nu fie permisă modificarea calităţilor sale iniţiale. (2) Toate recipientele utilizate la ambalarea apelor minerale naturale trebuie să fie prevăzute cu sisteme de închidere, proiectate astfel încât să fie evitata orice posibilitate de alterare sau de contaminare. (3) Apele minerale naturale vor respecta la momentul ambalarii limitele de concentraţie maxima prevăzute la lit. C din anexa nr. 4. (4) Limitele de concentraţie maxime prevăzute la lit. c) din anexa nr. 4 pentru fluoruri şi nichel se aplică de la 1 ianuarie 2008.  +  Articolul 17 (1) Este interzis transportul apei minerale naturale în recipiente de mare capacitate - vrac, la sfârşitul tratarii efectuate potrivit prevederilor art. 8 şi 9 sau înainte de condiţionare. (2) Apa minerala naturala se transporta numai în recipientele destinate consumatorului.  +  Articolul 18 (1) Denumirea sub care se comercializează apele minerale naturale este "apa minerala naturala". (2) În cazul unei ape minerale naturale carbogazoase, definită ca o apa minerala naturala, care, la origine sau după imbuteliere, degaja în mod spontan şi uşor perceptibil dioxid de carbon, în condiţii normale de temperatura şi presiune, denumirea este, după caz: "apa minerala naturala, natural carbogazoasa", "apa minerala naturala imbogatita cu dioxid de carbon de la sursa" sau "apa minerala naturala carbozificata", conform definitiilor prevăzute la cap. III din anexa nr. 1. (3) În cazul apelor minerale naturale care au fost supuse metodelor de tratare prevăzute la art. 8 lit. d), denumirea sub care se comercializează este însoţită de sintagma "decarbogazificata integral" sau, după caz, "decarbogazificata parţial".  +  Articolul 19 (1) Etichetarea apelor minerale naturale trebuie să conţină următoarele informaţii obligatorii: a) menţionarea compoziţiei chimice, precizându-se constituentii caracteristici; b) locul unde este exploatată sursa şi numele acesteia; c) indicarea eventualelor tratari prevăzute la art. 8 lit. b) şi c); d) apele minerale naturale având o concentraţie de fluor mai mare de 1,5 mg/l vor avea specificat pe eticheta următorul avertisment: "Conţine mai mult de 1,5 mg/l fluor: produs nerecomandat consumului regulat al sugarilor şi copiilor sub 7 ani". (2) Recipientele apelor minerale naturale care au fost tratate cu aer îmbogăţit cu ozon trebuie inscriptionate pe eticheta, în imediata apropiere a locului unde este menţionată compozitia chimica a constituentilor caracteristici, cu următorul text: "Apa supusă unei oxidari cu aer îmbogăţit cu ozon, conform unei tehnologii autorizate". (3) Avertismentul prevăzut la alin. (1) lit. d) va fi amplasat în imediata apropiere a denumirii comerciale a produsului şi va fi scris cu caractere lizibile şi vizibile, iar în cadrul compoziţiei chimice menţionate pe eticheta potrivit lit. a) se va înscrie în mod obligatoriu conţinutul efectiv de fluor.  +  Articolul 20O denumire de localitate sau anumiti termeni toponimici locali pot fi utilizaţi în cadrul denumirii comerciale, cu condiţia ca aceştia să se refere la o apa minerala naturala a carei sursa este exploatată în locul indicat şi sa nu induca în eroare asupra locului de exploatare a sursei.  +  Articolul 21Este interzisă comercializarea sub mai multe denumiri comerciale a apei minerale naturale provenite din aceeaşi sursa.  +  Articolul 22 (1) Dacă etichetele sau inscriptionarile de pe recipientele în care sunt oferite spre vânzare apele minerale naturale includ o denumire comercială diferita de denumirea sursei sau a locului de exploatare a acesteia, numele locului sau al sursei este redat cu caractere având dimensiunea de cel puţin o dată şi jumătate mai mare decât a caracterelor utilizate în denumirea comercială. (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte importanţa atribuită denumirii sursei sau a locului ei de exploatare, în toate materialele publicitare referitoare la apa minerala naturala respectiva, indiferent de forma lor.  +  Articolul 23 (1) Pe ambalaje, etichete şi în publicitatea de orice fel este interzisă utilizarea denumirilor, denumirilor brevetate, a marcilor comerciale sau de fabrica, a ilustratiilor sau a altor simboluri care sugereaza, în cazul unei ape minerale naturale, o caracteristica pe care apa nu o are, în special privind originea sa, data autorizării acesteia, rezultatele analizelor sau orice trimiteri similare la garanţiile de autenticitate. (2) În cazul apelor potabile imbuteliate, altele decât apele minerale naturale, sunt interzise utilizarea denumirilor brevetate, a marcilor comerciale sau de fabrica, a ilustratiilor sau a altor simboluri care pot duce la o confuzie cu apa minerala naturala şi, în special, utilizarea denumirii de "apa minerala".  +  Articolul 24 (1) Sunt interzise înscrierea şi utilizarea pe ambalaje, etichete şi în publicitatea de orice fel a indicaţiilor care atribuie unei ape minerale naturale proprietăţi referitoare la prevenirea, tratarea sau vindecarea unor boli umane. (2) Caracteristicile apelor minerale naturale prevăzute în anexa nr. 3 sunt permise dacă acestea au fost stabilite în baza analizelor fizico-chimice sau, acolo unde este cazul, a unor examene farmacologice, fiziologice şi clinice realizate conform prevederilor pct. 2 al cap. I din anexa nr. 1. (3) Pe etichete pot fi înscrise indicaţii precum: "stimuleaza digestia", "poate facilita funcţiile hepato-biliare" sau indicaţii similare, dacă acestea nu contravin principiilor prevăzute la alin. (1) şi sunt compatibile cu cele prevăzute la alin. (2).  +  Articolul 25 (1) Prin ordin al ministrului sănătăţii se adoptă prevederi privind informaţiile de pe ambalaje sau etichete, precum şi publicitare, referitoare la posibilitatea utilizării apelor minerale naturale în alimentaţia sugarilor. Prevederile de acest tip pot viza şi proprietăţile apei care determina utilizarea informaţiilor respective. (2) Cu privire la aceste prevederi Ministerul Sănătăţii va informa în prealabil statele membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană.  +  Articolul 26Termenul "apa de izvor" este rezervat unei ape destinate consumului uman, în stare naturala şi îmbuteliată la sursa, care: a) satisface condiţiile microbiologice prevăzute la art. 12 şi 13; b) satisface condiţiile de exploatare prevăzute la pct. 2 şi 3 din anexa nr. 2, care vor fi respectate în totalitate pentru apa de izvor; c) satisface cerinţele în materie de etichetare prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) şi c) şi la art. 20-22 alin. (1); d) nu a suferit alta tratare decât cele prevăzute la art. 8-11; e) îndeplineşte criteriile de potabilitate prevăzute în legislaţia românească, referitoare la apele potabile.  +  Articolul 27Orice apa îmbuteliată destinată consumului alimentar, alta decât "apa minerala naturala" sau "apa de izvor", se comercializează sub denumirea de "apa de masa".  +  Articolul 28 (1) ANRM şi/sau Ministerul Sănătăţii şi/sau Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorului pot/poate să suspende temporar sau sa interzică comercializarea, conform competentelor, pe teritoriul României a unei ape minerale naturale, atunci când aceasta nu respecta dispoziţiile prezentelor norme sau prezintă un risc pentru sănătatea publică. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) ANRM va informa Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene, indicând motivele care au condus la luarea acestei decizii. (3) La cererea unui stat membru al Uniunii Europene sau a Comisiei Europene, ANRM furnizează, pentru apele recunoscute pe teritoriul României, toate informaţiile necesare care privesc recunoaşterea apei, precum şi rezultatele controalelor periodice.  +  Articolul 29Prevederile referitoare la etichetare din prezentele norme se completează în mod corespunzător cu actele normative în vigoare privind etichetarea alimentelor.  +  Articolul 30 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte: a) nerespectarea prevederilor art. 7, 8, 9 şi 10, cu amendă de la 6.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON); b) nerespectarea prevederilor art. 13 (la comercializare), ale art. 18, 19, 20, 21, 22, 23, ale art. 24 alin. (1), ale art. 26 lit. a), c), d) şi e) şi ale art. 27, cu amendă de la 200 lei (RON) la 10.000 lei (RON); c) nerespectarea prevederilor art. 12, 13, 15, 16, 17, art. 24 alin. (1) şi (3) şi ale art. 26 lit. a) şi e), cu amendă de la 400 lei la 4.000 lei (RON). (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul anume împuternicit din cadrul: a) ANRM, pentru nerespectarea prevederilor alin. (1) lit. a); b) Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pentru nerespectarea prevederilor alin. (1) lit. b); c) Ministerului Sănătăţii, pentru nerespectarea prevederilor alin. (1) lit. c). (3) În vederea efectuării controalelor oficiale trebuie respectate specificăţiile prevăzute în anexa nr. 6 privind analiza compusilor prevăzuţi la lit. C din anexa nr. 4. (4) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute la alin. (1) şi (2), se completează cu prevederile Odonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 31Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentele norme.  +  Anexa 1 la normeDEFINITIAapei minerale naturale  +  Capitolul I Definiţie1. Prin apa minerala naturala se înţelege o apa pura din punct de vedere microbiologic, în sensul art. 12 din norme, care îşi are originea într-un zacamant/acvifer subteran şi este exploatată prin una sau mai multe emergente naturale ori foraje.Apa minerala naturala se deosebeşte în mod evident de apa de baut obişnuită prin următoarele caracteristici: a) natura sa, caracterizată printr-un conţinut specific de saruri minerale dizolvate, oligoelemente sau alţi constituenti şi, eventual, prin unele efecte asupra sănătăţii; b) puritatea sa originara, ambele caracteristici fiind menţinute intacte datorită originii subterane a acestei ape care trebuie să fie protejata de toate riscurile de poluare.2. Caracteristicile prevăzute la pct. 1, care pot conferi apei minerale naturale proprietăţi benefice pentru sănătate, trebuie evaluate: a) din punct de vedere:1. geologic şi hidrogeologic;2. fizic, chimic şi fizico-chimic;3. microbiologic;4. dacă este cazul, farmacologic, fiziologic şi clinic; b) conform cerinţelor enumerate la cap. II; c) conform metodelor ştiinţifice aprobate de autoritatea competentă.3. Compozitia, temperatura şi alte caracteristici ale apei minerale naturale trebuie să rămână stabile în limitele fluctuatiilor naturale. Acestea nu trebuie să fie afectate de posibilele variatii ale debitului sursei.În sensul art. 12 din norme, prin conţinutul microbiologic normal al unei ape minerale naturale se înţelege numărul populaţiei bacteriene sensibil constant la sursa, anterior oricărei condiţionari, a carei compoziţie calitativă şi cantitativă, luată în considerare la recunoaşterea acestor ape, este verificata prin analize periodice.  +  Capitolul II Cerinţe de aplicare a definitiei1. Cerinţe pentru studiile geologice şi hidrogeologice Cercetarea geologica şi hidrogeologica pentru punerea în evidenta a apelor minerale naturale se va materializa printr-un raport geologic detaliat asupra condiţiilor hidrogeologice de dezvoltare a acviferului, care trebuie să cuprindă:1.1. stratigrafia şi tectonica zonei;1.2. condiţiile hidrogeologice generale ale zonei;1.3. condiţiile de geneza a apei minerale naturale şi relaţia dintre mineralizatia acesteia şi litologia acviferului;1.4. descrierea surselor;1.5. parametrii hidrogeologici ai surselor;1.6. delimitarea, conform prevederilor legale, a zonelor de protecţie;1.7. evaluarea debitelor exploatabile de apa minerala şi a condiţiilor de extragere a acestora, precum şi a rezervelor resurselor, conform legislaţiei în vigoare în domeniul substanţelor minerale utile;1.8. studiul izotopilor de mediu, acolo unde se considera necesar;1.9. harti la scara corespunzătoare, cu indicarea amplasarii surselor;1.10. plan de situaţie cu amplasamentul exact al captarilor şi cu indicarea altitudinii acestora, la o scara de cel mult 1:1.000.2. Cerinţe privind studiile fizice, chimice şi fizico-chimice:2.1. debitul sursei;2.2. temperatura apei la sursa şi temperatura mediului ambiant;2.3. relaţia dintre natura rocilor şi natura şi tipul mineralelor din apa;2.4. reziduul sec la temperatura de 180°C şi 260°C;2.5. conductivitatea electrica sau rezistivitatea, cu specificarea temperaturii în momentul masuratorii;2.6. concentraţia ionilor de hidrogen (pH);2.7. conţinutul în cationi şi anioni;2.8. conţinutul în substanţe nedisociate;2.9. conţinutul în elemente-urma;2.10. radioactivitatea apei la sursa;2.11. după caz, determinarea izotopilor din apa, oxigen (O^16-O^18) şi hidrogen (proton, deuteriu, tritiu);2.12. toxicitatea unor elemente constituente ale apei, ţinând cont de limitele date pentru fiecare.3. Cerinţe privind analizele microbiologice la sursa:3.1. demonstrarea absentei parazitilor şi a microorganismelor patogene;3.2. determinarea numărului de germeni ce indica contaminarea cu fecale: a) absenta Escherichia coli şi a altor coliformi, la o temperatura de 37°C şi 44°C, în 250 ml proba; b) absenta streptococilor fecali în 250 ml proba; c) absenta bacteriilor anaerobe sulfitoreductoare cu înmulţire prin spori în 50 ml proba; d) Pseudomonas aeruginosa absent în 250 ml proba;3.3. determinarea conţinutului total în microorganisme formatoare de colonii la 1 ml apa: a) la o temperatura cuprinsă între 20°C şi 22°C, în 72 de ore, pe agar-agar sau pe un amestec agar-gelatina; b) la o temperatura de 37°C, în 24 de ore, pe agar-agar.4. Cerinţe privind examenele clinice şi farmacologice4.1. Natura examenelor efectuate în conformitate cu metodele recunoscute ştiinţific trebuie să fie adaptată la caracteristicile proprii apei minerale naturale şi la efectele sale asupra organismului uman, cum ar fi: diureza, funcţionarea gastrica sau intestinala, compensarea cerinţelor în substanţe minerale.4.2. Stabilirea reprezentativitatii numerice şi a concordanţei observaţiilor clinice poate eventual sa înlocuiască examenele menţionate la pct. 4.1. În astfel de cazuri acestora li se pot substitui examenele clinice, cu condiţia ca reprezentativitatea numerică şi concordanta observaţiilor să permită obţinerea aceloraşi rezultate.  +  Capitolul III Precizări suplimentare referitoare la apele minerale naturale carbogazoaseApele minerale naturale carbogazoase imbuteliate se împart în 3 categorii la care se aplică următoarele definiţii: a) apa minerala naturala, natural carbogazoasa - apa al carei conţinut de dioxid de carbon provenind de la sursa este, după o eventuala condiţionare şi după imbuteliere, acelaşi ca la emergenta, luându-se în considerare şi impregnarea, acolo unde este cazul, cu o cantitate de dioxid de carbon provenit din acelaşi zacamant/acvifer, care să compenseze pierderile echivalente rezultate în cursul operaţiunilor amintite, în limitele tehnice uzuale de toleranta; b) apa minerala naturala imbogatita cu dioxid de carbon de la sursa - apa al carei conţinut în dioxid de carbon provenind din acelaşi zacamant/acvifer este, după eventuala condiţionare şi după imbuteliere, mai mare decât la emergenta; c) apa minerala naturala carbogazificata - apa la care s-a adăugat dioxid de carbon de alta origine decât cea din zacamantul/acviferul de provenienţă, dar de uz exclusiv alimentar.  +  Anexa 2 la normeCONDIŢIILEde exploatare, imbuteliere şi comercializare a apelor minerale naturale1. Exploatarea unei surse de apa minerala naturala necesita autorizarea din partea ANRM, după ce s-a stabilit ca apa respecta prevederile cuprinse la cap. I din anexa nr. 1 la norme.2. Echipamentele de exploatare, transport, inmagazinare, condiţionare şi imbuteliere trebuie să fie astfel concepute şi instalate încât sa evite posibilitatea oricărei contaminari şi să se conserve proprietăţile de la sursa ale apei.În acest scop se au în vedere următoarele: a) sursele de apa minerala naturala trebuie să fie protejate împotriva oricărui fel de poluare; b) instalaţiile de captare, conductele de aductiune şi rezervoarele trebuie să fie realizate din materiale adecvate în raport cu apa şi astfel construite încât sa prevină orice modificare chimica, fizico-chimica sau microbiologica a apei; c) condiţiile de exploatare şi instalaţiile de spalare şi imbuteliere trebuie să întrunească condiţiile de igiena impuse. În mod special, recipientele de imbuteliere trebuie să fie tratate sau fabricate astfel încât să se evite modificarea calităţii microbiologice, chimice sau fizico-chimice a apei minerale naturale; d) este interzis transportul apelor minerale naturale în alte recipiente decât cele autorizate pentru distribuire la consumatorul final.3. Atunci când în timpul exploatării se constată că apa minerala naturala este poluata şi nu mai prezintă caracteristicile microbiologice stabilite la art. 12 din norme, cel care exploatează sursa trebuie să suspende imediat toate operaţiunile de furnizare a apei pentru imbuteliere, până la eliminarea cauzei poluarii şi până când apa va respecta prevederile respective.4. ANRM efectuează controale periodice pentru a verifica dacă apa minerala naturala pentru care a fost autorizata exploatarea sursei respecta prevederile stabilite la cap. I din anexa nr. 1 la norme, precum şi pe cele menţionate la pct. 2 şi 3.  +  Anexa 3 la normeINDICATORI ŞI CRITERIIstabiliţi conform art. 22 din normele tehniceMenţiunile următoare pot fi înscrise pe eticheta produsului finit - apa minerala naturala: Menţiuni/Criterii- Oligominerala sau slab mineralizata - conţinutul de saruri minerale, calculat ca reziduu fix total, nu este mai mare de 500 mg/l.- Foarte slab mineralizata - conţinutul de saruri minerale, calculat ca reziduu fix total, nu este mai mare de 50 mg/l.- Puternic mineralizata - conţinutul de saruri minerale, calculat ca reziduu fix total, este mai mare de 1.500 mg/l.- Hidrogencarbonatata - conţinutul de hidrogen-carbonat (HCO3) este mai mare de 600 mg/l.- Sulfatata - conţinutul de sulfati este mai mare de 200 mg/l.- Clorurata - conţinutul de clor este mai mare de 200 mg/l.- Calcica - conţinutul de calciu este mai mare de 150 mg/l.- Magneziana - conţinutul de magneziu este mai mare de 50 mg/l.- Fluorurata sau conţine fluor - conţinutul de fluor este mai mare de 1 mg/l; vor fi respectate cerinţele de etichetare prevăzute la art. 19 lit. d) din norme.- Feruginoasa - conţinutul de fier bivalent este mai mare de 1 mg/l.- Acidulata - conţinutul de dioxid de carbon liber este mai mare de 250 mg/l.- Sodica - conţinutul de sodiu este mai mare de 200 mg/l.- Corespunde pentru prepararea alimentelor destinate sugarilor - numai după efectuarea de teste clinice conform pct. 4 al cap. II din anexa nr. 1 la norme şi cu respectarea conţinutului în NO3 prevăzut în anexa nr. 4 la norme.- Corespunde pentru regim sarac în sodiu - conţinutul de sodiu este mai mic de 20 mg/l.- Poate avea efect laxativ - numai după efectuarea de teste clinice conform pct. 4 al cap. II din anexa nr. 1 la norme.- Poate avea efect diuretic - numai după efectuarea de teste clinice conform pct. 4 al cap. II din anexa nr. 1 la norme.  +  Anexa 4 la normeLISTAindicatorilor apei mineraleA. Indicatorii fizico-chimici (la sursa)
               
      Nr. crt.IndicatoriiExprimarea rezultatuluiConcentraţia maximă admisă (CMA)Observaţii
      1.Temperatura°C-conform stării naturale a apei
      2.Concentraţia ionilor de hidrogenunităţi pH-conform stării naturale a apei
      3.ConductivitateμS/cm la 20°C-corespunzător mineralizaţiei apei minerale
      4.Clorurimg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      5.Sulfaţimg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      6.Hidrogencarbonatmg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      7.Calciumg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      8.Magneziumg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      9.Sodiumg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      10.Potasiumg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      11.Fier totalmg/l-conform stării naturale a apei
      12.Reziduu secmg/l după uscare la temperatura de 180°C sau de 240°C-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      13.Oxigen dizolvat O2mg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      14.Dioxid de carbon CO2mg/l-conform caracteristicilor specifice ale apei minerale analizate
      15.Hidrogen sulfurat H2Smg/l-conform stării naturale a apei
    B. Indicatorii privind puritatea originii apei (la sursa)
               
      Nr. crt.IndicatoriiExprimarea rezultatuluiConcentraţia maximă admisă (CMA)Observaţii
      16.Amoniumg/l0,51)-
      17.Oxidabilitate (KMnO4)O2mg/l3măsurată la cald, în mediu acid
      18.Zincmg/l5-
      19.Fenoli (indice de fenol)μg/l0,5exclusiv cei de origine naturală, care nu reacţionează cu clorul
      20.Substanţe tensioactive (care reacţionează cu albastrul de metilen)lauril sulfat μg/l200 -  
      21.Hidrocarburi policiclice aromaticeμg/l0,1cu excepţia fluorantrenului
      22.Tetracloretan şi tricloretenăμg/l10suma concentraţiilor compuşilor specificaţi
      23.Trihalometaniμg/l100suma concentraţiilor compuşilor specificaţi2)
      24.Pesticide şi produse asemănătoare     -
        - pe fiecare component în parteμg/l0,1  
        - suma tuturor componentelor din fiecare clasăμg/l0,5  
    -------- 1) Valoare valabilă considerând amoniu ca indicator de poluare a apei din surse de suprafaţa. În condiţiile în care se demonstreaza ştiinţific originea endogenă a amoniului, se pot accepta valori de până la 5 mg/l. 2) Compusii individuali specifici sunt: cloroform, bromoform, dibromoclormetan, bromdiclormetan.C. Constituentii prezenţi în mod natural în apele minerale naturale şi limitele maxime a căror depasire poate constitui un factor de risc pentru sănătatea publică
             
      Nr. crt.IndicatoriExprimarea rezultatuluiConcentraţia maximă admisă (CMA)1)
      25.Stibiumg/l0,005
      26.Arsenmg/l0,01
      27.Bariumg/l1,0
      28.Bormg/lse va stabili2)
      29.Cadmiumg/l0,003
      30.Crommg/l0,05
      31.Cuprumg/l1,0
      32.Cianurimg/l0,07
      33.Fluorurimg/l5,03)
      34.Plumbmg/l0,01
      35.Manganmg/l0,5
      36.Mercurmg/l0,001
      37.Nichelmg/l0,020
      38.Nitraţimg/l50
      39.Nitriţimg/l0,1
      40.Seleniumg/l0,01
    --------- 1) În momentul imbutelierii. 2) Limita maxima pentru bor va fi stabilită de autoritatea naţionala competenţa, în cazul în care vor fi adoptate norme europene armonizate în acest sens, în conformitate cu acestea. 3) La concentratii mai mari de 1,5 mg/l se va specifică pe eticheta: "Conţine mai mult de 1,5 mg/l: produs nerecomandat consumului regulat al sugarilor şi copiilor sub 7 ani".D. Indicatori microbiologici
             
      Nr. crt.IndicatoriVolumul probei  - ml -Limite admise
      41.Escherichia coli şi alţi coliformi la 37°C şi 44,5°C250absent1)
      42.Streptococi fecali250absent1)
      43.Bacterii anaerobe sulfitoreducătoare50absent1)
      44.Pseudomonas aeruginosa250absent1)
      45.Numărul total de bacterii la    
        37°C1202)-53)
        22°C11002)-203)
    ------- 1) La sursa şi după imbuteliere. 2) La 12 ore după imbuteliere. 3) Valori orientative la sursa.E. Indicatori radioactiviCalitatea apei din punct de vedere al conţinutului radioactiv se evalueaza prin măsurarea activităţii alfa globală şi beta globală. Valorile de referinţa sunt cele prevăzute înLegea nr. 458/2002privind calitatea apei potabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 29 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
           
      Indicatori*)Exprimarea rezultatuluiValori de referinţă
      Doza efectivă totală anualămSv/an0,1
      Activitate alfa globalăBq/litru0,1
      Activitate beta globalăBq/litru1,0
    ------- Notă *) În cazul în care valorile pentru activitatea alfa şi beta globală (după extragerea contribuţiei potasiului -40) sunt mai mari decât valorile de referinţa, se trece la identificarea radionuclizilor naturali (radiu -226 şi radiu -228) şi apoi a celor artificiali (cesiu -137 şi strontiu -90), conformHotărârii Guvernului nr. 974/2004pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile. Prezenta radionuclizilor artificiali nu este permisă în apa minerala naturala, apa de izvor sau apa de masa îmbuteliată.
     +  Anexa 5 la normeTIPURIde control al sursei
                     
              Frecvenţa      
        zilnicsăptămânallunartrimestrialsemestrialanual1)ocazional
        - Temperatura- CO2- Nitraţi   Lit. A din anexa nr. 4 la normeLit. B, C şi E din anexa nr. 4 la normeÎn cazul apariţiei unor fenomene de poluare accidentală.
        - HCO3- Nitriţi  
        - Conductivitate- oxigen dizolvat (pentru ape necarbogazoase)- Amoniu   Frecvenţa şi tipul de analize vor fi stabilite în funcţie de situaţie şi se vor executa pe toată perioada de timp până când parametri în cauză vor reintra în normele de conţinut legale şi caracteristice apei.
        - Fier (pentru ape carbogazoase)  
      Tip de analiză- pH    
      --Lit. D din anexa nr. 4 la norme (nr. crt. 41 şi 45)Lit. D din anexa nr. 4 la norme--
    -------- 1) Prelevarea se va face concomitent cu una dintre prelevarile pentru controlul semestrial.
     +  Anexa 6 la normeCARACTERISTICILEperformantelor pentru analiza constituentilorprevăzuţi la lit. C din anexa nr. 4 *) la norme
               
      ConstituenţiAcurateţea valorii parametrului (%)1)Precizia valorii parametrului (%)2)Limita de detecţie a valorii parametrului (%)3)Menţiuni
      Stibiu (Sb)252525  
      Arsen (As)101010  
      Bariu (Ba)252525  
      Bor (B)       Vezi lit. C din anexa nr. 4 la norme
      Cadmiu (Cd)101010  
      Crom (Cr)101010  
      Cupru (Cu)101010  
      Cianuri (CN)1010104)
      Fluoruri (F)101010  
      Plumb (Pb)101010  
      Mangan (Mn)101010  
      Mercur (Hg)201020  
      Nichel (Ni)101010  
      Nitraţi (NO3)101010  
      Nitriţi (NO2)101010  
      Seleniu (Se)101010  
    ------ Notă *) Metodele analitice pentru măsurarea constituentilor prevăzuţi la lit. C din anexa nr. 4 la norme trebuie să aibă capacitatea de a măsura cel puţin concentratiile egale cu valoarea parametrica, cu acuratetea, precizia şi limita de detectie specificate. Indiferent de sensibilitatea metodei de analiza utilizate, rezultatul va fi exprimat utilizându-se cel puţin acelaşi număr de zecimale ca pentru limita maxima prevăzută la lit. C din anexa nr. 4 la norme. 1) Acuratetea reprezintă eroarea sistematica, fiind diferenţa dintre valoarea medie a unui mare număr de măsurători repetate şi valoarea exactă. 2) Precizia este eroarea intamplatoare şi se exprima în general ca deviatie standard (în cadrul unui lot sau între loturi) pentru o proba în raport cu media.Precizia acceptabilă este egala cu de doua ori deviatia standard. 3) Limitele de detectie sunt:- de trei ori deviatia standard relativă în cadrul unui lot de probe naturale cu o concentraţie scăzută a parametrului; sau- de cinci ori deviatia relativă standard în limitele unei probe blanc. 4) Metoda ar trebui să permită determinarea cantităţii totale de cianura sub toate formele sale.
     +  Anexa 7 la normeLIMITE MAXIME ADMISEpentru reziduurile rezultate din tratarea cuaer îmbogăţit cu ozon a apelor minerale naturaleşi a apelor de izvor
         
      Reziduuri după tratareLimita maximă*) (μg/L)
      Ozon dizolvat50
      Bromaţi3
      Bromoformi1
    ------- Notă *) Respectarea limitelor maxime se monitorizează de Ministerul Sănătăţii la momentul imbutelierii sau al altei forme de impachetare pentru punerea în consum a apelor minerale.---------