DECIZIE nr. 409 din 14 iulie 2005referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 5 august 2005
Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorConstantin Doldur - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorIon Predescu - judecătorŞerban Viorel Stănoiu - judecătorDana Titian - procurorBenke Karoly - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în ansamblul ei, şi cu referire specială la art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia, excepţie ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu în Dosarul nr. 19.512/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate asigură respectarea planului urbanistic, precum şi a unor standarde de calitate şi nicidecum nu încalcă dreptul de proprietate. În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 4 din 18 ianuarie 2005. Totodată, se arată că nu este justificat un regim al autorizării diferenţiat în funcţie de tipul de proprietate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 19.512/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în ansamblul ei, şi cu referire specială la art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia, excepţie ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri pentru desfiinţarea unor construcţii.În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că Legea nr. 50/1991, în ansamblul ei, şi, în special, dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia contravin prevederilor art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (7) din Constituţie.Autorul excepţiei apreciază că întreaga lege criticată încalcă prevederile art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (7) din Constituţie "în măsura în care dispoziţiile [acesteia] privesc construcţiile edificate sau desfiinţările de construcţii de pe terenurile proprietate privată, respectiv în măsura în care autorizaţia de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel sau de desfiinţare a acestora este impusă altor titulari ai dreptului de proprietate imobiliară în afară de cei ai domeniului public şi ai proprietăţii private de stat". Se apreciază că "obligativitatea impusă titularilor dreptului de proprietate privată asupra unui teren de a construi doar pe o anumită suprafaţă din acel teren şi conform voinţei unor organe administrative [...] constituie golirea de conţinut a dreptului de proprietate privată şi supunerea titularilor respectivului drept la taxe şi sancţiuni nejustificate". În consecinţă, "restricţionarea şi limitarea de către stat a dreptului de proprietate privată al cetăţenilor săi, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 44 din Constituţie [...], constituie o încălcare a garantării şi ocrotirii proprietăţii private".Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanţa arată că "scopul Legii nr. 50/1991 este asigurarea interesului general privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi protecţia mediului, [iar] pentru protejarea acestor obiective de interes general, activităţile de construire de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii". Se arată că "obligaţia obţinerii autorizaţiei pentru executarea sau desfiinţarea unor lucrări de construcţii, precum şi aplicarea de sancţiuni în cazul nerespectării acesteia nu încalcă dreptul de proprietate privată". În acest sens, instanţa apreciază că "legiuitorul are competenţa, conferită de Legea fundamentală, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept de proprietate privată are posibilitatea valorificării acestuia, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari". De asemenea, se consideră că "în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii şi garantării proprietăţii private".Totodată, instanţa arată că dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, "avându-se în vedere competenţa conferită legiuitorului, prin Constituţie, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să şi-l valorifice, luând în considerarea exercitării dreptului de proprietate şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut să le respecte". În acest sens, sunt invocate prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua şi alin. (7) din Constituţie.Totodată, Guvernul apreciază că scopul autorizaţiilor de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel sau de desfiinţare a acestora este "asigurarea interesului general privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, precum şi respectarea principiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului. În consecinţă, activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, fiind nejustificată instituirea unui regim al autorizării diferenţiat în funcţie de tipul de proprietate".De asemenea, în susţinerea punctului de vedere exprimat, Guvernul invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, nr. 4 din 18 ianuarie 2005 şi nr. 135 din 10 martie 2005.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "obligaţia obţinerii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei pentru executarea sau desfiinţarea unor lucrări de construcţii, precum şi aplicarea de sancţiuni în cazul nerespectării acesteia nu au legătură cu garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată". Totodată, se arată că măsurile stabilite prin textele legale criticate "nu echivalează cu o expropriere", fiind în deplin acord cu prevederile art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală.Avocatul Poporului susţine că "scopul reglementărilor restrictive ale Legii nr. 50/1991 [...] este asigurarea interesului general privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, respectarea principiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi a anumitor standarde de calitate şi siguranţă". De asemenea, se arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că "în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite prin lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii". În consecinţă, Avocatul Poporului susţine că "activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 50/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, în ansamblul ei, şi, în special, dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia. Curtea reţine însă că, prin critica sa, autorul excepţiei se referă îndeosebi la neconstituţionalitatea prevederilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 50/1991, dispoziţii cu privire la care Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie.Aceste dispoziţii legale reglementează autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi răspunderea şi sancţiunile aplicabile în caz de nerespectare a prevederilor Legii nr. 50/1991.Textul constituţional expres invocat în susţinerea excepţiei este cel al art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (7) din Constituţie. Deşi în susţinerea excepţiei s-a invocat întregul text al art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că, din motivarea excepţiei, rezultă că autorul acesteia se referă numai la teza întâi a acestui text constituţional. Astfel, dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:"(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...] (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...] (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate, prin faptul că impun obţinerea unor autorizaţii pentru executarea construcţiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, sunt de natură a încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.Curtea constată că, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, a statuat, de principiu, că, în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin lege pot fi stabilite "anumite limite, îngrădiri, fie în privinţa obiectului dreptului [de proprietate], fie în privinţa unor atribute ale dreptului [de proprietate] pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane, esenţial fiind ca prin aceste restricţii să nu se anihileze complet dreptul de proprietate". În acest context se încadrează şi reglementările Legii nr. 50/1991 cu privire la obligaţia obţinerii unor autorizaţii pentru executarea construcţiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, respectiv răspunderea şi sancţiunile corespunzătoare în cazul nerespectării acestor obligaţii legale.În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, a reţinut că "obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrară prevederilor constituţionale menţionate". De asemenea, prin Decizia nr. 77 din 14 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a statuat că "îndeplinirea acestei obligaţii [a obţinerii autorizaţiei de construcţie] are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare".Curtea reţine că prevederile legale criticate nu operează nicidecum un transfer de proprietate, astfel încât nici dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie nu sunt încălcate, în cauză nepunându-se problema unei exproprieri.Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi ale art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 în raport cu textul constituţional al art. 44, Curtea a statuat că "regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, ca şi în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii".Totodată, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu numai că nu încalcă textul constituţional al art. 44 alin. (7) referitoare la sarcinile care revin titularului dreptului de proprietate, ci sunt, de fapt, o expresie a acestuia. În acest mod, prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie, se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane.În consecinţă, Curtea reţine că activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, fiind nejustificată susţinerea autorului excepţiei cu privire la instituirea unui regim al autorizării diferenţiat în funcţie de tipul de proprietate.De altfel, în sprijinul celor de mai sus sunt şi dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că statele semnatare ale Convenţiei pot "adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [...]". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, a statuat că astfel de legi sunt "necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu în Dosarul nr. 19.512/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly
| EMITENT |
Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorConstantin Doldur - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorIon Predescu - judecătorŞerban Viorel Stănoiu - judecătorDana Titian - procurorBenke Karoly - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în ansamblul ei, şi cu referire specială la art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia, excepţie ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu în Dosarul nr. 19.512/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate asigură respectarea planului urbanistic, precum şi a unor standarde de calitate şi nicidecum nu încalcă dreptul de proprietate. În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 4 din 18 ianuarie 2005. Totodată, se arată că nu este justificat un regim al autorizării diferenţiat în funcţie de tipul de proprietate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 19.512/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în ansamblul ei, şi cu referire specială la art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia, excepţie ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri pentru desfiinţarea unor construcţii.În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că Legea nr. 50/1991, în ansamblul ei, şi, în special, dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia contravin prevederilor art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (7) din Constituţie.Autorul excepţiei apreciază că întreaga lege criticată încalcă prevederile art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (7) din Constituţie "în măsura în care dispoziţiile [acesteia] privesc construcţiile edificate sau desfiinţările de construcţii de pe terenurile proprietate privată, respectiv în măsura în care autorizaţia de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel sau de desfiinţare a acestora este impusă altor titulari ai dreptului de proprietate imobiliară în afară de cei ai domeniului public şi ai proprietăţii private de stat". Se apreciază că "obligativitatea impusă titularilor dreptului de proprietate privată asupra unui teren de a construi doar pe o anumită suprafaţă din acel teren şi conform voinţei unor organe administrative [...] constituie golirea de conţinut a dreptului de proprietate privată şi supunerea titularilor respectivului drept la taxe şi sancţiuni nejustificate". În consecinţă, "restricţionarea şi limitarea de către stat a dreptului de proprietate privată al cetăţenilor săi, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 44 din Constituţie [...], constituie o încălcare a garantării şi ocrotirii proprietăţii private".Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanţa arată că "scopul Legii nr. 50/1991 este asigurarea interesului general privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi protecţia mediului, [iar] pentru protejarea acestor obiective de interes general, activităţile de construire de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii". Se arată că "obligaţia obţinerii autorizaţiei pentru executarea sau desfiinţarea unor lucrări de construcţii, precum şi aplicarea de sancţiuni în cazul nerespectării acesteia nu încalcă dreptul de proprietate privată". În acest sens, instanţa apreciază că "legiuitorul are competenţa, conferită de Legea fundamentală, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept de proprietate privată are posibilitatea valorificării acestuia, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari". De asemenea, se consideră că "în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii şi garantării proprietăţii private".Totodată, instanţa arată că dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, "avându-se în vedere competenţa conferită legiuitorului, prin Constituţie, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să şi-l valorifice, luând în considerarea exercitării dreptului de proprietate şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut să le respecte". În acest sens, sunt invocate prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua şi alin. (7) din Constituţie.Totodată, Guvernul apreciază că scopul autorizaţiilor de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel sau de desfiinţare a acestora este "asigurarea interesului general privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, precum şi respectarea principiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului. În consecinţă, activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, fiind nejustificată instituirea unui regim al autorizării diferenţiat în funcţie de tipul de proprietate".De asemenea, în susţinerea punctului de vedere exprimat, Guvernul invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, nr. 4 din 18 ianuarie 2005 şi nr. 135 din 10 martie 2005.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "obligaţia obţinerii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei pentru executarea sau desfiinţarea unor lucrări de construcţii, precum şi aplicarea de sancţiuni în cazul nerespectării acesteia nu au legătură cu garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată". Totodată, se arată că măsurile stabilite prin textele legale criticate "nu echivalează cu o expropriere", fiind în deplin acord cu prevederile art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală.Avocatul Poporului susţine că "scopul reglementărilor restrictive ale Legii nr. 50/1991 [...] este asigurarea interesului general privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, respectarea principiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi a anumitor standarde de calitate şi siguranţă". De asemenea, se arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că "în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite prin lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii". În consecinţă, Avocatul Poporului susţine că "activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 50/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, în ansamblul ei, şi, în special, dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 ale acesteia. Curtea reţine însă că, prin critica sa, autorul excepţiei se referă îndeosebi la neconstituţionalitatea prevederilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 50/1991, dispoziţii cu privire la care Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie.Aceste dispoziţii legale reglementează autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi răspunderea şi sancţiunile aplicabile în caz de nerespectare a prevederilor Legii nr. 50/1991.Textul constituţional expres invocat în susţinerea excepţiei este cel al art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (7) din Constituţie. Deşi în susţinerea excepţiei s-a invocat întregul text al art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că, din motivarea excepţiei, rezultă că autorul acesteia se referă numai la teza întâi a acestui text constituţional. Astfel, dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins:"(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...] (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...] (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate, prin faptul că impun obţinerea unor autorizaţii pentru executarea construcţiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, sunt de natură a încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.Curtea constată că, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, a statuat, de principiu, că, în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin lege pot fi stabilite "anumite limite, îngrădiri, fie în privinţa obiectului dreptului [de proprietate], fie în privinţa unor atribute ale dreptului [de proprietate] pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane, esenţial fiind ca prin aceste restricţii să nu se anihileze complet dreptul de proprietate". În acest context se încadrează şi reglementările Legii nr. 50/1991 cu privire la obligaţia obţinerii unor autorizaţii pentru executarea construcţiilor de către titularii dreptului de proprietate privată, respectiv răspunderea şi sancţiunile corespunzătoare în cazul nerespectării acestor obligaţii legale.În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, a reţinut că "obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrară prevederilor constituţionale menţionate". De asemenea, prin Decizia nr. 77 din 14 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a statuat că "îndeplinirea acestei obligaţii [a obţinerii autorizaţiei de construcţie] are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare".Curtea reţine că prevederile legale criticate nu operează nicidecum un transfer de proprietate, astfel încât nici dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie nu sunt încălcate, în cauză nepunându-se problema unei exproprieri.Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi ale art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 în raport cu textul constituţional al art. 44, Curtea a statuat că "regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, ca şi în cazul în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii".Totodată, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu numai că nu încalcă textul constituţional al art. 44 alin. (7) referitoare la sarcinile care revin titularului dreptului de proprietate, ci sunt, de fapt, o expresie a acestuia. În acest mod, prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie, se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane.În consecinţă, Curtea reţine că activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, fiind nejustificată susţinerea autorului excepţiei cu privire la instituirea unui regim al autorizării diferenţiat în funcţie de tipul de proprietate.De altfel, în sprijinul celor de mai sus sunt şi dispoziţiile art. 1 pct. 2 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că statele semnatare ale Convenţiei pot "adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [...]". În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, a statuat că astfel de legi sunt "necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 24, art. 25, art. 26, art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Mihaela Olivia Tocaciu în Dosarul nr. 19.512/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari