DECIZIE nr. 141 din 15 martie 2005referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 13 iunie 2005



    Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorConstantin Doldur - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorIon Predescu - judecătorŞerban Viorel Stănoiu - judecătorAurelia Popa - procurorCristina Toma - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Eugen Stoica în Dosarul nr. 1.188/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Silvia Istrate, şi Simona Barna, personal şi asistată de avocat Gheorghe Constandache.Lipseşte partea Primăria Comunei Pârjol - Serviciul de autoritate tutelară, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei arată că legiuitorul a abrogat dispoziţiile legale privind recursul în anulare, astfel încât hotărârea instanţei de judecată este irevocabilă în cauza de faţă, recursul în anulare nemaiavând aplicare. Aceasta întrucât, în cauză, recursul în anulare a fost promovat după abrogarea acestei instituţii.Reprezentantul părţii Simona Barna arată că cererea de stabilire a paternităţii a fost introdusă înainte de abrogarea recursului în anulare, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Ridică direct în faţa Curţii excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Tribunalului Bacău nr. 270 din 24 februarie 2003. Depune la dosar note scrise privind situaţia de fapt, precum şi dovada achitării onorariului de către clienta sa.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Arată în acest sens că dispoziţiile tranzitorii ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 reiau conţinutul prevederilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Apreciază că acestea nu contravin art. 16 din Constituţie şi nici principiului dreptului la un proces echitabil, întrucât sunt aplicabile tuturor părţilor din proces. Invocă jurisprudenţa Curţii privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, respectiv Decizia nr. 152/2004. Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate privind Hotărârea Tribunalului Bacău nr. 270 din 24 februarie 2003 este inadmisibilă.Deliberând, Curtea respinge ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Tribunalului Bacău nr. 270 din 24 februarie 2003.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin încheierea din 23 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.188/2004, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, excepţie ridicată de Eugen Stoica.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la egalitatea părţilor în faţa justiţiei şi la dreptul la un proces echitabil.Apreciază că prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 s-a abrogat calea extraordinară a recursului în anulare şi nu a fost înlocuită cu o altă cale de atac extraordinară, iar dispoziţiile de procedură sunt de aplicare imediată, aşa cum reiese şi din prevederile art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Consideră că "în situaţia unor dubii de interpretare a celor două texte - dacă se referă sau nu şi la căile extraordinare de atac, care au fost desfiinţate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 - Curtea Constituţională se poate pronunţa în sensul că aceste texte sunt neconstituţionale în măsura în care ele ar fi aplicate şi în ipoteza desfiinţării unei căi extraordinare de atac".Arată că recursul în anulare a fost introdus de procurorul general la 6 luni după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, prin raportare la prevederile art. 16 şi 124 din Constituţie, este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul consideră că soluţia adoptată prin normele tranzitorii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 şi prin art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă, şi anume aceea a aplicării ultraactive a legii vechi, este justificată de necesitatea de a permite părţii care a pornit o judecată de a avea o reprezentare exactă cu privire atât la instanţa ce îi va soluţiona cererea, cât şi la căile de atac pe care le va putea exercita. Astfel, deşi aplicarea dispoziţiilor criticate creează diferenţieri între justiţiabili din punct de vedere al vocaţiei la calea de atac a recursului în anulare, nu constituie o discriminare nejustificată sau disproporţionată în raport cu scopul urmărit, ci are o motivare obiectivă şi rezonabilă, consacrând efecte juridice diferite pentru părţi a căror situaţie este diferită în raport cu data introducerii ori a soluţionării cererilor lor. Arată că scopul oricărei intervenţii legislative este acela de a înlocui o situaţie juridică existentă, care nu se mai dovedeşte viabilă, cu una nouă, de natură să răspundă realităţii în schimbare, ceea ce determină în mod firesc consecinţe diferite în domeniul vizat, în raport cu data intrării în vigoare a noii reglementări. Constată că Legea fundamentală nu interzice ultraactivitatea legii vechi, ci doar retroactivitatea celei noi, tocmai pentru ca noua lege să nu surprindă cetăţenii prin efectele sale şi pentru a nu-i sancţiona pentru conduite ale căror consecinţe nu puteau fi prevăzute.Apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu contravine nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, care transpune în domeniul înfăptuirii justiţiei principiul egalităţii în faţa legii. Arată în acest sens că regulile stabilite prin textele de lege criticate se aplică deopotrivă persoanelor fizice şi persoanelor juridice, subiectelor de drept public şi celor de drept privat.În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 se aplică fără nici o discriminare tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de acestea.Consideră că textele de lege criticate asigură un tratament egal al cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, respectiv al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi şi al celor ce s-au adresat instanţei de judecată potrivit noilor reglementări. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004, şi Decizia nr. 152 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004.Arată că prevederile de lege criticate nu îngrădesc sub nici un aspect înfăptuirea justiţiei prevăzută de art. 124 din Constituţie.În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:- Art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă: "Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.";- Art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003: "Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, care au următorul conţinut:- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.";- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi."De asemenea, autorul excepţiei consideră că se încalcă şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul cuprins:- Art. 6 paragraful 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.";- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:Autorul excepţiei îşi argumentează teza cu privire la încălcarea principiului egalităţii în drepturi nu prin evidenţierea unei contrarietăţi intrinseci a normei criticate cu textul constituţional de referinţă, ci deducând-o, pe cale de interpretare per a contrario, dintr-o altă dispoziţie a actului normativ căruia i se subsumează, prin care a fost abrogată calea extraordinară de atac a recursului în anulare. Autorul excepţiei susţine că, în condiţiile în care de regulă dispoziţiile de procedură sunt de aplicare imediată, a admite incidenţa art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă în materie de recurs în anulare înseamnă a contraveni principiului constituţional mai sus menţionat.Critica nu poate fi primită, întrucât egalitatea de tratament în faţa legii presupune egalitatea de situaţii, diferenţele pe acest plan antrenând în mod necesar diferenţe pe planul regimului juridic. Totodată trebuie subliniat că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, aşa cum a procedat şi în prezenta cauză, fără ca o atare soluţie să poată fi calificată ca neconstituţională.Mai mult decât atât, în această materie aplicarea imediată a legii noi, pentru care pledează autorul excepţiei, în măsura în care s-ar referi şi la hotărâri anterior pronunţate, care astfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenţei unei căi de atac, prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunţării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară (cazul recursului în anulare), ar avea caracter retroactiv şi, deci, neconstituţional.Pentru evitarea acestei consecinţe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluţia supravieţuirii legii vechi, care, deşi abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează a fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate sub imperiul ei, soluţie pe care Constituţia nu o prohibeşte.Beneficiar al unei hotărâri favorabile, autorul excepţiei este nemulţumit de soluţia legislativă care permite procurorului general să repună în discuţie, pe calea recursului în anulare, ulterior abrogării acestei căi de atac prin noua reglementare, hotărârile instanţelor. Nemulţumirea sa nu poate fi convertită însă într-un fine de neconstituţionalitate a reglementării deduse controlului.De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 139/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004. Cu acel prilej Curtea a arătat că "Legea nouă este [...] aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atare soluţii ar determina rezolvarea diferenţiată a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu data modificării legii procesuale, ceea ce ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi". De asemenea, în Decizia nr. 152/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004, Curtea a apreciat că "dispoziţiile criticate asigură un tratament egal în faţa legii şi a autorităţilor publice al cetăţenilor aflaţi în situaţii identice sau similare, respectiv, pe de-o parte, al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi, iar pe de altă parte, al celor care s-au adresat instanţei de judecată potrivit noilor reglementări. Ca atare, nu se poate reţine o încălcare a principiului egalităţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate invocată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂîn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi ale art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Eugen Stoica în Dosarul nr. 1.188/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Toma--------