DECIZIE Nr. 92*) din 12 octombrie 1995
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 294 din 20 decembrie 1995
Notă *) Definitivă prin nerecurare.Antonie Iorgovan - preşedinteCostica Bulai - judecătorMihai Constantinescu - judecătorFlorentina Geangu - magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Prin Rechizitoriul nr. 733/P/1995 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, inculpatul Gieniu Geniu-Ion a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, potrivit art. 108 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal. La termenul de judecată din 14 aprilie 1995, inculpatul a solicitat revocarea arestării preventive întemeindu-se pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/1995 şi aratind ca prejudiciul a fost recuperat, ca acesta este modic şi ca are vârsta de 18 ani. Judecătoria Constanta, verificind din oficiu prelungirea arestării preventive, în raport cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 20/1995, a considerat că nu mai subzistă motivele care au stat la baza măsurii luate, inculpatul fiind arestat din data de 7 februarie 1995. În consecinţa, prin Încheierea din 14 aprilie 1995 a admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive şi a dispus punerea în libertate a inculpatului.Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta a declarat recurs, motivând ca, pe de o parte, inculpatul este recidivist şi a comis fapta la scurt timp de la liberarea condiţionată, iar pe de altă parte, decizia Curţii Constituţionale nu este incidenţa în cauza, deoarece instanţa aplica prevederile art. 300 alineatul ultim din Codul de procedură penală. Prin Decizia penală nr. 149 din 6 iulie 1995, Tribunalul Constanta a admis recursul parchetului, a casat încheierea instanţei de fond şi a respins cererea de revocare a arestării preventive. Totodată, tribunalul a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală.În ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, Tribunalul Constanta apreciază ca acestea nu contravin Constituţiei, deoarece:1. dispoziţiile constituţionale referitoare la prelungirea arestării preventive privesc exclusiv măsura preventivă luată în cursul urmăririi penale;2. Codul de procedură penală prevede condiţiile şi modul de arestare preventivă numai pentru situaţia când dosarul este în curs de soluţionare la procuror; dacă legiuitorul ar fi înţeles ca şi pe parcursul judecaţii la instanţa să se dispună prelungirea arestării preventive, el ar fi prevăzut şi modalităţile în care să se facă aceasta (persoana care solicită, completul care verifica condiţiile prelungirii, căile de atac).CURTEA,luând act de excepţia de neconstituţionalitate invocată, de raportul întocmit de judecătorul desemnat în acest scop şi având în vedere dispoziţiile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, de practica Curţii Constituţionale în materie, precum şi de prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată.Din conţinutul excepţiei rezultă ca, pe de o parte, instanţa a sesizat Curtea cu controlul constituţionalităţii art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, instanţa susţine ca aceste prevederi sunt constituţionale. Deci excepţia priveşte legitimitatea constituţională a art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, pe care însă instanţa care a invocat-o nu o contesta. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, excepţia poate avea ca obiect numai "neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe". De aceea nu constituie o excepţie sesizarea care nu are ca obiect contestarea legitimitatii constituţionale a unui text de lege. Sub acest aspect, excepţia invocată este deci inadmisibila.Excepţia este inadmisibila însă şi pentru ca, în realitate, instanţa, prin invocarea acesteia, urmăreşte exclusiv infirmarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20/1995, prin care s-a constatat ca dispoziţiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanţa în cursul judecaţii, poate depăşi 30 de zile, fără a fi necesară prelungirea în condiţiile art. 23 din Constituţie. Or, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, o excepţie de neconstituţionalitate poate avea ca obiect numai contestarea legitimitatii constituţionale a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţa, nu şi o decizie a Curţii Constituţionale. Atacarea, printr-o excepţie, a deciziei Curţii este echivalenta cu exercitarea unei cai de atac, neprevăzută de lege şi contrară prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituţie. Totodată, o asemenea excepţie este contrară şi prevederilor art. 26 alineatul ultim din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, sunt obligatorii erga omnes pentru viitor. O asemenea decizie este şi cea sus-menţionată, nr. 60/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995.Sub alt aspect, excepţia este inadmisibila şi pentru ca, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 107/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 34 din 15 februarie 1995, o prevedere legală declarata neconstitutionala printr-o decizie a Curţii nu mai poate face obiectul unei noi excepţii. Faptul ca Decizia nr. 60/1994 a constatat neconstituţionalitatea, în limitele interpretării date art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, nu schimba, în nici un fel, datele problemei, deoarece sensul deciziei este circumstantierea legitimitatii constituţionale a textului de lege respectiv şi deci constatarea caracterului sau neconstitutional pentru ceea ce excede aceasta legitimitate.Pentru motivele arătate, excepţia invocată este vadit nefondata în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.Ca atare, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, ridicată, din oficiu, de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 2.842/1995 al acestei instanţe, constatindu-se ca este inadmisibila.2. Constata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, dispoziţiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanţa, în cursul judecaţii, poate depăşi 30 de zile, fără a fi necesară prelungirea în condiţiile art. 23 din Constituţie.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa din 12 octombrie 1995.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Antonie IorgovanMagistrat-asistent,Florentina Geangu----------------
| EMITENT |
Notă *) Definitivă prin nerecurare.Antonie Iorgovan - preşedinteCostica Bulai - judecătorMihai Constantinescu - judecătorFlorentina Geangu - magistrat-asistentCompletul de judecată, convocat conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:Prin Rechizitoriul nr. 733/P/1995 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, inculpatul Gieniu Geniu-Ion a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, potrivit art. 108 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal. La termenul de judecată din 14 aprilie 1995, inculpatul a solicitat revocarea arestării preventive întemeindu-se pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/1995 şi aratind ca prejudiciul a fost recuperat, ca acesta este modic şi ca are vârsta de 18 ani. Judecătoria Constanta, verificind din oficiu prelungirea arestării preventive, în raport cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 20/1995, a considerat că nu mai subzistă motivele care au stat la baza măsurii luate, inculpatul fiind arestat din data de 7 februarie 1995. În consecinţa, prin Încheierea din 14 aprilie 1995 a admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive şi a dispus punerea în libertate a inculpatului.Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta a declarat recurs, motivând ca, pe de o parte, inculpatul este recidivist şi a comis fapta la scurt timp de la liberarea condiţionată, iar pe de altă parte, decizia Curţii Constituţionale nu este incidenţa în cauza, deoarece instanţa aplica prevederile art. 300 alineatul ultim din Codul de procedură penală. Prin Decizia penală nr. 149 din 6 iulie 1995, Tribunalul Constanta a admis recursul parchetului, a casat încheierea instanţei de fond şi a respins cererea de revocare a arestării preventive. Totodată, tribunalul a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală.În ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, Tribunalul Constanta apreciază ca acestea nu contravin Constituţiei, deoarece:1. dispoziţiile constituţionale referitoare la prelungirea arestării preventive privesc exclusiv măsura preventivă luată în cursul urmăririi penale;2. Codul de procedură penală prevede condiţiile şi modul de arestare preventivă numai pentru situaţia când dosarul este în curs de soluţionare la procuror; dacă legiuitorul ar fi înţeles ca şi pe parcursul judecaţii la instanţa să se dispună prelungirea arestării preventive, el ar fi prevăzut şi modalităţile în care să se facă aceasta (persoana care solicită, completul care verifica condiţiile prelungirii, căile de atac).CURTEA,luând act de excepţia de neconstituţionalitate invocată, de raportul întocmit de judecătorul desemnat în acest scop şi având în vedere dispoziţiile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, de practica Curţii Constituţionale în materie, precum şi de prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată.Din conţinutul excepţiei rezultă ca, pe de o parte, instanţa a sesizat Curtea cu controlul constituţionalităţii art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, instanţa susţine ca aceste prevederi sunt constituţionale. Deci excepţia priveşte legitimitatea constituţională a art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, pe care însă instanţa care a invocat-o nu o contesta. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, excepţia poate avea ca obiect numai "neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe". De aceea nu constituie o excepţie sesizarea care nu are ca obiect contestarea legitimitatii constituţionale a unui text de lege. Sub acest aspect, excepţia invocată este deci inadmisibila.Excepţia este inadmisibila însă şi pentru ca, în realitate, instanţa, prin invocarea acesteia, urmăreşte exclusiv infirmarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20/1995, prin care s-a constatat ca dispoziţiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanţa în cursul judecaţii, poate depăşi 30 de zile, fără a fi necesară prelungirea în condiţiile art. 23 din Constituţie. Or, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, o excepţie de neconstituţionalitate poate avea ca obiect numai contestarea legitimitatii constituţionale a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţa, nu şi o decizie a Curţii Constituţionale. Atacarea, printr-o excepţie, a deciziei Curţii este echivalenta cu exercitarea unei cai de atac, neprevăzută de lege şi contrară prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituţie. Totodată, o asemenea excepţie este contrară şi prevederilor art. 26 alineatul ultim din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, sunt obligatorii erga omnes pentru viitor. O asemenea decizie este şi cea sus-menţionată, nr. 60/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995.Sub alt aspect, excepţia este inadmisibila şi pentru ca, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 107/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 34 din 15 februarie 1995, o prevedere legală declarata neconstitutionala printr-o decizie a Curţii nu mai poate face obiectul unei noi excepţii. Faptul ca Decizia nr. 60/1994 a constatat neconstituţionalitatea, în limitele interpretării date art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, nu schimba, în nici un fel, datele problemei, deoarece sensul deciziei este circumstantierea legitimitatii constituţionale a textului de lege respectiv şi deci constatarea caracterului sau neconstitutional pentru ceea ce excede aceasta legitimitate.Pentru motivele arătate, excepţia invocată este vadit nefondata în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.Ca atare, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, ridicată, din oficiu, de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 2.842/1995 al acestei instanţe, constatindu-se ca este inadmisibila.2. Constata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 60/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, dispoziţiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanţa, în cursul judecaţii, poate depăşi 30 de zile, fără a fi necesară prelungirea în condiţiile art. 23 din Constituţie.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa din 12 octombrie 1995.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Antonie IorgovanMagistrat-asistent,Florentina Geangu----------------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari