DECIZIE Nr. 74*) din 27 iulie 1995privind excepţia de neconstituţionalitate din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, invocată în Dosarul nr. 38/1995
Publicat în
MONITORUL OFICIAL NR. 211 din 15 septembrie 1995
Viorel Mihai Ciobanu - preşedinteMihai Constantinescu - judecătorAntonie Iorgovan - judecătorDoina Suliman - magistrat-asistent.Completul de judecată, convocat fără citarea părţilor potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinînd excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 101 alin. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, invocată de prefectul judeţului Sibiu în Dosarul nr. 38/1995 - Contenciosul administrativ al Tribunalului Sibiu, constata următoarele:Tribunalul Sibiu, prin Încheierea din 29 iunie 1995, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, invocată de prefectul judeţului Sibiu.În esenta, pentru susţinerea excepţiei, se arata ca, potrivit art. 122 alin. (4) din Constituţie, dreptul prefectului de a ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, act considerat a fi ilegal, nu este condiţionat de existenta unui termen sau a unor proceduri prealabile. În continuare, se remarca faptul ca instituţia exercitării acţiunii prefectului în contenciosul administrativ este distinctă de cea a persoanelor fizice sau juridice, care este fundamentată separat prin art. 21 coroborat cu art. 48 din Constituţie şi art. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. De asemenea, se susţine ca termenul de 15 zile acordat prefectului pentru a se pronunţa asupra legalităţii actelor comunicate de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene nu poate fi considerat un termen de decădere, întrucît termenele şi procedura contenciosului administrativ sunt strict definite de Legea nr. 29/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 59/1993.Tribunalul Sibiu nu îşi exprima opinia, asa cum dispune art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispoziţiile art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Chiar dacă Legea nr. 69/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 noiembrie 1991, este anterioară Constituţiei, ea a început sa producă efecte după ce aceasta a intrat în vigoare şi deci în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 3 şi al art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată.Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 şi prin Decizia nr. 137 din 7 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 2 februarie 1995, a constatat ca termenul de 15 zile prevăzut de art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 este neconstitutional.În esenta, Curtea Constituţională şi-a întemeiat soluţia pe următoarele considerente:În Constituţie sunt consacrate doua instituţii traditionale ale dreptului administrativ, denumite în doctrina contenciosul administrativ şi tutela administrativă.Instituţia contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării, de către persoanele vătămate, a unei acţiuni directe, în faţa instanţelor judecătoreşti competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere în temeiul prevăzut de lege. În acest fel, instituţia contenciosului administrativ apare ca fiind o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti împotriva eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice (art. 48 din Constituţie).Tutela administrativă presupune dreptul de control al Guvernului sau al altei autorităţi a administraţiei statului asupra actelor autorităţilor locale alese, care funcţionează în virtutea principiului autonomiei locale. Legat de instituţia tutelei administrative, art. 122 alin. (4) din Constituţie stabileşte ca: "Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept"Reiese ca prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, nu poate decît sa introducă acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ, suspendarea actului atacat intervine de drept, iar competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii sau ilegalitatii actului autorităţilor locale alese aparţine exclusiv puterii judecătoreşti. Nu mai puţin însă, spre deosebire de acţiunea în contenciosul administrativ a cetăţeanului sau a persoanei juridice vătămate, care prin lege organică poate fi supusă unor condiţionari şi limitări, astfel cum stabileşte art. 48 alin. (2) din Constituţie, acţiunea prefectului nu este supusă, pe plan constituţional, nici unei condiţionari sau limitări. De aici rezultă ca orice prevedere dintr-o lege care consacra termene pentru introducerea acţiunii de către prefect este o prevedere contrară Constituţiei, cum este cazul art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, care stabileşte ca: "Prefectul se va pronunţa asupra legalităţii acestui act, în termen de 15 zile de la data comunicării actului, ce se va face în 10 zile de la adoptarea lui". Retinem ca este neconstitutionala, fiind contrară art. 122 alin. (4) din Constituţie, numai referirea la termenul de 15 zile, iar nu şi cea la termenul de 10 zile. Consiliile locale, primării, consiliile judeţene, în procedura prevăzută de lege, au obligaţia de a comunică prefectului orice act adoptat în termen de 10 zile, dar prefectul nu poate fi ţinut de termenul de 15 zile şi nici de alt termen pentru a introduce acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ. Urmează sa admitem ca termenele, ca şi procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, sunt aplicabile numai acţiunilor în contencios administrativ ale persoanelor vătămate, nu şi acţiunii prefectului, ca urmare a exercitării controlului de tutela administrativă.Deşi atât acţiunea persoanelor vătămate, cît şi acţiunea prefectului se exercită în faţa aceloraşi categorii de instanţe judecătoreşti şi pentru aceleaşi categorii de acte juridice, fundamentele constituţionale care stau la baza lor sunt diferite, astfel încât normele procedurale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 trebuie să reflecte aceasta distincţie facuta de normele de drept substanţial prevăzute de Constituţie, care are forta juridică suprema.Într-un stat de drept este de neconceput ca un act ilegal al unei autorităţi locale sa nu poată fi atacat în faţa instanţei judecătoreşti de către prefect, ca reprezentant al Guvernului, având în vedere misiunea fundamentală a Guvernului de a asigura executarea legilor.Motivele care au stat la baza acestei soluţii sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţa, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 137 din 7 decembrie 1994 este obligatorie, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, pentru cetăţeni şi autorităţi.Pentru considerentele expuse şi vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi cele ale art. 13 alin. (1) lit. A. c), ale art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata, fiind lipsită de obiect, excepţia de neconstituţionalitate a art. 101 alin. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 invocată de prefectul judeţului Sibiu, în Dosarul nr. 38/1995 - Contencios administrativ al Tribunalului Sibiu.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 27 iulie 1995.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Viorel Mihai CiobanuMagistrat-asistent,Doina Suliman-----------------------
| EMITENT |
Viorel Mihai Ciobanu - preşedinteMihai Constantinescu - judecătorAntonie Iorgovan - judecătorDoina Suliman - magistrat-asistent.Completul de judecată, convocat fără citarea părţilor potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, examinînd excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 101 alin. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, invocată de prefectul judeţului Sibiu în Dosarul nr. 38/1995 - Contenciosul administrativ al Tribunalului Sibiu, constata următoarele:Tribunalul Sibiu, prin Încheierea din 29 iunie 1995, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, invocată de prefectul judeţului Sibiu.În esenta, pentru susţinerea excepţiei, se arata ca, potrivit art. 122 alin. (4) din Constituţie, dreptul prefectului de a ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, act considerat a fi ilegal, nu este condiţionat de existenta unui termen sau a unor proceduri prealabile. În continuare, se remarca faptul ca instituţia exercitării acţiunii prefectului în contenciosul administrativ este distinctă de cea a persoanelor fizice sau juridice, care este fundamentată separat prin art. 21 coroborat cu art. 48 din Constituţie şi art. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. De asemenea, se susţine ca termenul de 15 zile acordat prefectului pentru a se pronunţa asupra legalităţii actelor comunicate de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene nu poate fi considerat un termen de decădere, întrucît termenele şi procedura contenciosului administrativ sunt strict definite de Legea nr. 29/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 59/1993.Tribunalul Sibiu nu îşi exprima opinia, asa cum dispune art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispoziţiile art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Chiar dacă Legea nr. 69/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 noiembrie 1991, este anterioară Constituţiei, ea a început sa producă efecte după ce aceasta a intrat în vigoare şi deci în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 3 şi al art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată.Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 şi prin Decizia nr. 137 din 7 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 2 februarie 1995, a constatat ca termenul de 15 zile prevăzut de art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 este neconstitutional.În esenta, Curtea Constituţională şi-a întemeiat soluţia pe următoarele considerente:În Constituţie sunt consacrate doua instituţii traditionale ale dreptului administrativ, denumite în doctrina contenciosul administrativ şi tutela administrativă.Instituţia contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării, de către persoanele vătămate, a unei acţiuni directe, în faţa instanţelor judecătoreşti competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere în temeiul prevăzut de lege. În acest fel, instituţia contenciosului administrativ apare ca fiind o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti împotriva eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice (art. 48 din Constituţie).Tutela administrativă presupune dreptul de control al Guvernului sau al altei autorităţi a administraţiei statului asupra actelor autorităţilor locale alese, care funcţionează în virtutea principiului autonomiei locale. Legat de instituţia tutelei administrative, art. 122 alin. (4) din Constituţie stabileşte ca: "Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept"Reiese ca prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, nu poate decît sa introducă acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ, suspendarea actului atacat intervine de drept, iar competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii sau ilegalitatii actului autorităţilor locale alese aparţine exclusiv puterii judecătoreşti. Nu mai puţin însă, spre deosebire de acţiunea în contenciosul administrativ a cetăţeanului sau a persoanei juridice vătămate, care prin lege organică poate fi supusă unor condiţionari şi limitări, astfel cum stabileşte art. 48 alin. (2) din Constituţie, acţiunea prefectului nu este supusă, pe plan constituţional, nici unei condiţionari sau limitări. De aici rezultă ca orice prevedere dintr-o lege care consacra termene pentru introducerea acţiunii de către prefect este o prevedere contrară Constituţiei, cum este cazul art. 101 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, care stabileşte ca: "Prefectul se va pronunţa asupra legalităţii acestui act, în termen de 15 zile de la data comunicării actului, ce se va face în 10 zile de la adoptarea lui". Retinem ca este neconstitutionala, fiind contrară art. 122 alin. (4) din Constituţie, numai referirea la termenul de 15 zile, iar nu şi cea la termenul de 10 zile. Consiliile locale, primării, consiliile judeţene, în procedura prevăzută de lege, au obligaţia de a comunică prefectului orice act adoptat în termen de 10 zile, dar prefectul nu poate fi ţinut de termenul de 15 zile şi nici de alt termen pentru a introduce acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ. Urmează sa admitem ca termenele, ca şi procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, sunt aplicabile numai acţiunilor în contencios administrativ ale persoanelor vătămate, nu şi acţiunii prefectului, ca urmare a exercitării controlului de tutela administrativă.Deşi atât acţiunea persoanelor vătămate, cît şi acţiunea prefectului se exercită în faţa aceloraşi categorii de instanţe judecătoreşti şi pentru aceleaşi categorii de acte juridice, fundamentele constituţionale care stau la baza lor sunt diferite, astfel încât normele procedurale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 trebuie să reflecte aceasta distincţie facuta de normele de drept substanţial prevăzute de Constituţie, care are forta juridică suprema.Într-un stat de drept este de neconceput ca un act ilegal al unei autorităţi locale sa nu poată fi atacat în faţa instanţei judecătoreşti de către prefect, ca reprezentant al Guvernului, având în vedere misiunea fundamentală a Guvernului de a asigura executarea legilor.Motivele care au stat la baza acestei soluţii sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţa, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 137 din 7 decembrie 1994 este obligatorie, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, pentru cetăţeni şi autorităţi.Pentru considerentele expuse şi vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi cele ale art. 13 alin. (1) lit. A. c), ale art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca vadit nefondata, fiind lipsită de obiect, excepţia de neconstituţionalitate a art. 101 alin. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 invocată de prefectul judeţului Sibiu, în Dosarul nr. 38/1995 - Contencios administrativ al Tribunalului Sibiu.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la data de 27 iulie 1995.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Viorel Mihai CiobanuMagistrat-asistent,Doina Suliman-----------------------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari