DECIZIE nr. 53 din 28 ianuarie 2005asupra cererilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlament, formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 17 februarie 2005
În temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, preşedintele Camerei Deputaţilor, la data de 8 ianuarie 2005, a sesizat Curtea Constituţională cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională creat de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, între această autoritate publică şi Parlament, cerere care a fost înregistrată sub nr. 96 din 8 ianuarie 2005 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 11E/2005.Se susţine, în cerere, că a apărut un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Parlament, Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, "urmare a comportamentului contrar Constituţiei al Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu". Se apreciază că prin sintagma "conflicte juridice de natură constituţională", cuprinsă în art. 146 lit. e) din Constituţie, se are în vedere "îndeplinirea atribuţiilor specifice fiecărei puteri", prevăzute de Legea fundamentală, care este un act juridic. Statutul juridic al autorităţilor publice este de natură constituţională, iar încălcarea acestui statut "reprezintă tocmai temeiul cererilor prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie".În opinia autorului cererii, conflictul a fost creat prin afirmaţiile făcute de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în interviul acordat ziarului "Adevărul", publicat în nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, sub titlul "Sunt un adept al unor anticipate imediate pentru a scăpa de o soluţie imorală care se numeşte PUR". Aceste afirmaţii referitoare la Parlament şi la partide parlamentare depăşesc atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României, sugerând şi conduite contrare Constituţiei. Astfel, Partidul Umanist Român, partid parlamentar care participă la guvernare, a fost calificat "drept o soluţie imorală", conducerea Partidului Social-Democrat a fost caracterizată ca având "limite în înţelegerea viitorului României" şi ca fiind un mecanism prin care "s-a ridicat sistemul de guvernare de tip mafiot la rang de politică de stat", iar pentru alte partide parlamentare s-a sugerat necesitatea fuziunii precizându-se şi acţiuni concrete, în acest sens, la viitoarele congrese.Pe linia ingerinţei în atribuţiile Parlamentului, Preşedintele României a solicitat, în acelaşi interviu, o anchetă parlamentară asupra modului în care s-au desfăşurat alegerile generale din noiembrie 2004, precum şi declanşarea procedurii parlamentare pentru schimbarea celor doi preşedinţi ai Camerelor, susţinând, totodată, necesitatea alegerilor parlamentare anticipate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că "Aceste declaraţii prin care se solicită o anumită conduită şi un anumit vot pentru grupurile parlamentare şi pentru partide, subiecte de drept public, sunt contrare, în esenţă, următoarelor texte constituţionale: art. 1 alin. (4), art. 8, art. 61, art. 64, art. 89", iar Preşedintele României, prin această conduită, a încălcat art. 80 alin. (2) şi art. 82 alin. (2) din Constituţie.O asemenea conduită a Preşedintelui României generează stări conflictuale în interiorul autorităţilor publice şi între acestea, fiind contrară spiritului Constituţiei. Îndemnul Preşedintelui de a se provoca alegeri anticipate contravine art. 80 alin. (2) şi art. 82 alin. (2) din Constituţie. "Alegerile anticipate, potrivit art. 89 din Constituţie, nu sunt de conceput decât ca urmare a dizolvării Parlamentului, iar dizolvarea Parlamentului nu se poate face decât în urma unei crize guvernamentale repetate şi prelungite peste un termen de 60 de zile".În temeiul aceluiaşi art. 146 lit. e), preşedintele Senatului, la data de 10 ianuarie 2005, a sesizat, de asemenea, Curtea cu o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, care a fost înregistrată sub nr. 122 din aceeaşi dată. Prin această cerere se invocă aceleaşi motive ca şi în cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor. În plus, preşedintele Senatului a solicitat Curţii Constituţionale să pronunţe o "decizie prin care să se reţină atenţia Preşedintelui României asupra comportamentului său neconstituţional, obligându-l să-şi ceară scuze publice preşedinţilor celor două Camere şi tuturor structurilor parlamentare care au fost vizate prin comportamentul său neconstituţional".Această cerere formează obiectul Dosarului nr. 20E/2005.Având în vedere că cererile formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului au acelaşi obiect, întrucât în ambele cereri se solicită soluţionarea conflictului dintre Preşedintele României şi Camerele Parlamentului, conflict creat prin aceleaşi declaraţii ale Preşedintelui României, Curtea Constituţională, prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, a dispus conexarea celor două cauze.În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererile au fost comunicate Preşedintelui României, precum şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului de natură constituţională şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a comunicat punctul său de vedere cu adresele nr. CA/364 şi nr. CA/365 din 18 ianuarie 2005, înregistrate la Curtea Constituţională sub nr. 342 şi 341 din 18 ianuarie 2005, prin care solicită Curţii Constituţionale respingerea, ca inadmisibile, a cererilor formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, întrucât în cauză nu este vorba de existenţa unui conflict între autorităţi publice, chiar dacă s-ar reţine existenţa unui anumit conflict, acesta este de natură politică, iar nu juridică de ordin constituţional, asupra unor texte legale cu privire la atribuţiile autorităţilor implicate (conflicte pozitive sau negative de competenţă).În susţinerea acestui punct de vedere se arată că titlul III din Constituţie defineşte ce se înţelege prin autorităţi publice şi care sunt acestea, partidele politice, parlamentare sau neparlamentare nefiind cuprinse în această categorie de instituţii. Aşadar, între partidele politice şi o autoritate publică nu poate exista un conflict juridic de natură constituţională care să atragă competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.În legătură cu înţelesul sintagmei "conflict juridic de natură constituţională", invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, în care s-a reţinut că prin soluţionarea conflictelor existente între diferite autorităţi publice se urmăreşte înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale, iar nu soluţionarea unor divergenţe de ordin politic. Conflicte pot exista între două sau mai multe autorităţi constituţionale cu privire la conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, respectiv conflicte pozitive sau negative de competenţă. În cauză, afirmaţiile imputate Preşedintelui României nu sunt acte, acţiuni sau omisiuni, ci simple declaraţii cu caracter exclusiv politic; or, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 84 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 72 alin. (1), Preşedintelui României îi este garantată expres libertatea de exprimare politică, el neputând fi tras la răspundere juridică "pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului". Această concluzie rezultă şi din Avizul consultativ nr. 1 din 5 iulie 1994 al Curţii Constituţionale, referitor la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui Ion Iliescu. De asemenea, prin Decizia nr. 339 din 17 septembrie 2004, Curtea Constituţională a statuat că obligaţia constituţională de nepartizanat politic al Preşedintelui României nu este absolută. Prin acea decizie s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului sunt constituţionale, aşa încât Preşedintele în funcţie al României poate candida în alegerile parlamentare pe lista unui partid politic şi, implicit, poate lua parte la campania electorală a acelui partid, iar problema modului în care îşi exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate ţine de măsura în care Preşedintele îşi îndeplineşte obligaţiile, de etica exercitării mandatului prezidenţial, care, atunci când este încălcat grav, atrage răspunderea constituţională a titularului mandatului.În ceea ce priveşte afirmaţia referitoare la eventualitatea alegerilor anticipate se arată că, prin cererile formulate, se omit precizările făcute de Preşedintele Traian Băsescu în acelaşi interviu, în sensul că această eventualitate este privită ca mijloc de rezolvare a unei eventuale crize politice în care Guvernul nu şi-ar putea înfăptui programul de guvernare acceptat de Parlament, criză care nu există în prezent. Se precizează că o asemenea declaraţie politică, precum şi posibilitatea întoarcerii la electorat pentru exercitarea directă de către naţiune a suveranităţii al cărei titular este, nu sunt neconstituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au comunicat punctele lor de vedere cu Adresa nr. 10 din 20 ianuarie 2005, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 384 din 20 ianuarie 2005, prin care se apreciază că cererile privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlamentul României sunt întemeiate, iar Curtea Constituţională este îndreptăţită să adopte o decizie prin care să-l avertizeze public pe Preşedintele României asupra conduitei sale neconstituţionale şi să-l atenţioneze asupra pericolului la care se expune dacă un asemenea comportament se va manifesta şi în viitor.În motivarea acestui punct de vedere se reiterează argumentele cuprinse în actele de sesizare, referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Camerele Parlamentului şi instituţia Preşedintelui României, provocat de conduita contrară Constituţiei a domnului Preşedinte Traian Băsescu.Se mai arată că declaraţiile publice ale Preşedintelui României excedează sarcinilor şi atribuţiilor prevăzute de Constituţie pentru instituţia Preşedintelui României, care în relaţia cu Parlamentul are doar dreptul de a adresa mesaje privind principalele probleme politice ale naţiunii. Anumite afirmaţii, solicitări şi conduite contrare Constituţiei nu sunt păreri personale, ca simplu cetăţean, deoarece, cât timp deţine funcţia de Preşedinte al României, orice declaraţie reprezintă poziţia acestei autorităţi publice - instituţia Preşedintelui României, cu toate implicaţiile constituţionale şi legale asupra titularului funcţiei. Art. 84 alin. (2), coroborat cu art. 72 alin. (1) din Constituţie, prevăd că Preşedintele României nu poate fi tras la răspundere pentru "opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului", adică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea atribuţiilor sale; or, în speţă, Preşedintele României nu a exprimat astfel de opinii, ci, mai mult, a solicitat grupurilor parlamentare o conduită contrară Constituţiei, care nu-i recunoaşte dreptul de a se amesteca în problemele interne ale Parlamentului.În concluzie, se arată că "soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională impune ca dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale să fie conceput şi redactat, în ipoteza admiterii cererii, de aşa natură încât starea conflictuală să înceteze şi să nu mai poată fi reiterată, iar dacă partea care a fost sancţionată va recidiva, să existe pârghii constituţionale şi legale de contracarare, prin aplicarea unei sancţiuni mai grave". Din filozofia Constituţiei, revizuită, rezultă că "răspunderea administrativ-disciplinară" a Preşedintelui României s-a nuanţat în sensul că, până la declanşarea procedurii de suspendare prevăzute de art. 95 din aceasta, Curtea Constituţională poate pronunţa, în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 146 lit. e), o decizie de atenţionare publică la adresa Preşedintelui.Dezbaterile cererilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 25 ianuarie 2005 şi s-au desfăşurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea dată.Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 28 ianuarie 2005.CURTEA,examinând cererile de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Camerele Parlamentului, conţinutul interviului publicat în ziarul "Adevărul" nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, punctul de vedere al Preşedintelui României, al preşedintelui Camerei Deputaţilor, precum şi cel al preşedintelui Senatului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice aflate în conflict, având în vedere dispoziţiile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra cererilor privind conflictul juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.Potrivit prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională "soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii".În cererile de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlamentul României, formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se afirmă, în esenţă, că acest conflict a apărut ca "urmare a comportamentului contrar Constituţiei al Preşedintelui României". Autorii cererilor consideră că sintagma "conflicte juridice de natură constituţională" are în vedere îndeplinirea atribuţiilor specifice fiecărei autorităţi publice, care au "un statut juridic de natură constituţională", iar încălcarea acestui statut juridic "reprezintă tocmai temeiul cererilor prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie". De aceea, se consideră că este competentă Curtea Constituţională să soluţioneze conflictul care apare ca urmare a conduitei, concretizată şi într-o declaraţie publică, dacă prin aceasta se încalcă principiile constituţionale de funcţionare a autorităţilor publice. Astfel, Preşedintele României, în interviul publicat în ziarul "Adevărul", "în ceea ce priveşte Parlamentul, inclusiv partidele cu prezenţă parlamentară", a făcut afirmaţii care depăşesc atribuţiile sale constituţionale.Autorii cererilor susţin, de asemenea, că solicitarea unei anumite conduite şi a unui anumit vot din partea grupurilor parlamentare şi a partidelor, subiecte de drept public, este contrară prevederilor art. 1 alin. (4), art. 8, 61, 64, 89, art. 80 alin. (2) şi ale art. 82 alin. (2) din Constituţie.Se mai susţine că afirmaţiile şi îndemnurile Preşedintelui României reprezintă ingerinţe inadmisibile în activitatea şi funcţionarea Parlamentului. Comportamentul Preşedintelui României prin care se creează stări conflictuale în interiorul autorităţilor publice, între autorităţile publice, precum şi îndemnul său de a se ajunge la alegeri anticipate sunt contrare literei şi spiritului Constituţiei.Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate prin afirmaţiile Preşedintelui României sunt următoarele:- Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.";- Art. 8: "(1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.";- Art. 61: "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. (2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.";- Art. 64: "(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea. (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere. (4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune. (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.";- Art. 80 alin. (2): "Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.";- Art. 82 alin. (2): "Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: «Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!».";- Art. 84 alin. (1): "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată."- Art. 89: "(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă."Ţinând seama de motivele invocate în cererile ce i-au fost adresate, Curtea Constituţională reţine că, pentru soluţionarea acestora, este esenţial să stabilească înţelesul exact al sintagmei "conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice", prevăzută de textul constituţional.Analizând natura autorităţilor publice care sunt susceptibile de a fi părţi implicate în conflict, Curtea observă că acestea sunt numai cele prevăzute în titlul III al Constituţiei. În categoria acestor autorităţi nu se încadrează partidele politice, persoane juridice de drept public care, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, "[...] contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor [...]". Aşadar, partidele politice nu sunt autorităţi publice. De asemenea, nici grupurile parlamentare nu sunt autorităţi publice, ele sunt structuri ale Camerelor Parlamentului.Faţă de acestea, Curtea reţine că un eventual conflict între un partid politic sau un grup parlamentar şi o autoritate publică nu intră în categoria conflictelor a căror soluţionare este dată în competenţa Curţii Constituţionale de art. 146 lit. e) din Constituţie.Conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor. Or, un asemenea conflict juridic de natură constituţională nu a fost creat prin declaraţiile examinate, care nu au produs nici un efect juridic.Curtea constată că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică aşa cum este Preşedintele României, autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorităţi publice - referitoare la alte autorităţi publice nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autorităţi publice. Părerile sau propunerile privind modul cum acţionează ori ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanşează blocaje instituţionale, dacă nu sunt urmate de acţiuni sau inacţiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale acelor autorităţi publice. Asemenea păreri ori propuneri rămân în cadrul limitelor libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie.De asemenea, orice candidat la funcţia de Preşedinte al României propune electoratului o doctrină politică, un program pentru a cărui realizare va acţiona, în cazul în care va fi ales, pe perioada mandatului său. Art. 84 alin. (1) din Constituţie prevede că, "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată". Aceste interdicţii nu exclud însă posibilitatea exprimării, în continuare, a opiniilor politice, a angajamentelor şi a scopurilor prezentate în programul său electoral ori să militeze şi să acţioneze pentru realizarea acestora, cu respectarea prerogativelor constituţionale.Funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, prevăzută de art. 80 alin. (2) teza a doua din Constituţie, impune imparţialitate din partea Preşedintelui României, dar nu exclude posibilitatea exprimării opiniei sale privind modul optim de soluţionare a divergenţelor apărute.Dreptul la exprimarea opiniei politice este garantat şi pentru Preşedintele României de art. 84 alin. (2), care prevede pentru şeful statului aceeaşi imunitate ca şi pentru deputaţi şi senatori, art. 72 alin. (1) din Constituţie aplicându-se în mod corespunzător.Curtea Constituţională reţine că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, în structura organică a statului român, autorităţile publice sunt organizate potrivit "principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească". Tocmai de aceea legiuitorul constituant prevede dreptul Preşedintelui României de a critica legile adoptate de Parlament şi de a acţiona împotriva lor. Astfel: potrivit art. 77 alin. (2), "Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii", iar art. 146 lit. a) prevede dreptul Preşedintelui de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului a priori asupra constituţionalităţii legilor adoptate de Parlament înainte de promulgare. Aceste atribuţii ale Preşedintelui României au semnificaţia unei contraponderi faţă de puterea legislativă, pentru realizarea echilibrului puterilor în statul de drept, consacrat prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. Aceeaşi semnificaţie o are şi dreptul Preşedintelui României de a cere Curţii Constituţionale soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, conform art. 146 lit. e) din Constituţie, deoarece acest drept se exercită în condiţiile exprimării punctului de vedere asupra posibilelor căi de soluţionare a conflictului, implicit asupra temeiniciei sau netemeiniciei atitudinii ori a susţinerilor autorităţilor publice implicate în conflict.Faţă de toate cele de mai sus, Curtea Constituţională constată că declaraţiile Preşedintelui României au caracterul unor opinii politice, exprimate în temeiul art. 84 alin. (2) coroborat cu art. 72 alin. (1) din Constituţie, care nu au dat naştere unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice - Preşedintele României şi cele două Camere ale Parlamentului României -, în înţelesul prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie.Totuşi Curtea reţine că şi declaraţiile publice ale reprezentanţilor diferitelor autorităţi publice, în raport cu contextul în care sunt făcute şi cu conţinutul lor concret, pot crea stări de confuzie, de incertitudine ori tensiuni, care ulterior ar putea degenera în conflicte între autorităţi publice, chiar de natură juridică. Curtea Constituţională are însă competenţa de a interveni numai în situaţiile în care s-a creat efectiv un conflict juridic de natură constituţională între două sau mai multe autorităţi publice.Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (4), art. 8, 61, 64, art. 80 alin. (2), art. 82 alin. (2), art. 89 şi ale art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că declaraţiile Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, publicate în ziarul "Adevărul" nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, nu au dat naştere unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice - Preşedintele României şi cele două Camere ale Parlamentului României -, în înţelesul prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie.Definitivă.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 28 ianuarie 2005 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stănoiu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu_________________
| EMITENT |
În temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, preşedintele Camerei Deputaţilor, la data de 8 ianuarie 2005, a sesizat Curtea Constituţională cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională creat de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, între această autoritate publică şi Parlament, cerere care a fost înregistrată sub nr. 96 din 8 ianuarie 2005 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 11E/2005.Se susţine, în cerere, că a apărut un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Parlament, Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, "urmare a comportamentului contrar Constituţiei al Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu". Se apreciază că prin sintagma "conflicte juridice de natură constituţională", cuprinsă în art. 146 lit. e) din Constituţie, se are în vedere "îndeplinirea atribuţiilor specifice fiecărei puteri", prevăzute de Legea fundamentală, care este un act juridic. Statutul juridic al autorităţilor publice este de natură constituţională, iar încălcarea acestui statut "reprezintă tocmai temeiul cererilor prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie".În opinia autorului cererii, conflictul a fost creat prin afirmaţiile făcute de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în interviul acordat ziarului "Adevărul", publicat în nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, sub titlul "Sunt un adept al unor anticipate imediate pentru a scăpa de o soluţie imorală care se numeşte PUR". Aceste afirmaţii referitoare la Parlament şi la partide parlamentare depăşesc atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României, sugerând şi conduite contrare Constituţiei. Astfel, Partidul Umanist Român, partid parlamentar care participă la guvernare, a fost calificat "drept o soluţie imorală", conducerea Partidului Social-Democrat a fost caracterizată ca având "limite în înţelegerea viitorului României" şi ca fiind un mecanism prin care "s-a ridicat sistemul de guvernare de tip mafiot la rang de politică de stat", iar pentru alte partide parlamentare s-a sugerat necesitatea fuziunii precizându-se şi acţiuni concrete, în acest sens, la viitoarele congrese.Pe linia ingerinţei în atribuţiile Parlamentului, Preşedintele României a solicitat, în acelaşi interviu, o anchetă parlamentară asupra modului în care s-au desfăşurat alegerile generale din noiembrie 2004, precum şi declanşarea procedurii parlamentare pentru schimbarea celor doi preşedinţi ai Camerelor, susţinând, totodată, necesitatea alegerilor parlamentare anticipate.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că "Aceste declaraţii prin care se solicită o anumită conduită şi un anumit vot pentru grupurile parlamentare şi pentru partide, subiecte de drept public, sunt contrare, în esenţă, următoarelor texte constituţionale: art. 1 alin. (4), art. 8, art. 61, art. 64, art. 89", iar Preşedintele României, prin această conduită, a încălcat art. 80 alin. (2) şi art. 82 alin. (2) din Constituţie.O asemenea conduită a Preşedintelui României generează stări conflictuale în interiorul autorităţilor publice şi între acestea, fiind contrară spiritului Constituţiei. Îndemnul Preşedintelui de a se provoca alegeri anticipate contravine art. 80 alin. (2) şi art. 82 alin. (2) din Constituţie. "Alegerile anticipate, potrivit art. 89 din Constituţie, nu sunt de conceput decât ca urmare a dizolvării Parlamentului, iar dizolvarea Parlamentului nu se poate face decât în urma unei crize guvernamentale repetate şi prelungite peste un termen de 60 de zile".În temeiul aceluiaşi art. 146 lit. e), preşedintele Senatului, la data de 10 ianuarie 2005, a sesizat, de asemenea, Curtea cu o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, care a fost înregistrată sub nr. 122 din aceeaşi dată. Prin această cerere se invocă aceleaşi motive ca şi în cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor. În plus, preşedintele Senatului a solicitat Curţii Constituţionale să pronunţe o "decizie prin care să se reţină atenţia Preşedintelui României asupra comportamentului său neconstituţional, obligându-l să-şi ceară scuze publice preşedinţilor celor două Camere şi tuturor structurilor parlamentare care au fost vizate prin comportamentul său neconstituţional".Această cerere formează obiectul Dosarului nr. 20E/2005.Având în vedere că cererile formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului au acelaşi obiect, întrucât în ambele cereri se solicită soluţionarea conflictului dintre Preşedintele României şi Camerele Parlamentului, conflict creat prin aceleaşi declaraţii ale Preşedintelui României, Curtea Constituţională, prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, a dispus conexarea celor două cauze.În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererile au fost comunicate Preşedintelui României, precum şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului de natură constituţională şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a comunicat punctul său de vedere cu adresele nr. CA/364 şi nr. CA/365 din 18 ianuarie 2005, înregistrate la Curtea Constituţională sub nr. 342 şi 341 din 18 ianuarie 2005, prin care solicită Curţii Constituţionale respingerea, ca inadmisibile, a cererilor formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, întrucât în cauză nu este vorba de existenţa unui conflict între autorităţi publice, chiar dacă s-ar reţine existenţa unui anumit conflict, acesta este de natură politică, iar nu juridică de ordin constituţional, asupra unor texte legale cu privire la atribuţiile autorităţilor implicate (conflicte pozitive sau negative de competenţă).În susţinerea acestui punct de vedere se arată că titlul III din Constituţie defineşte ce se înţelege prin autorităţi publice şi care sunt acestea, partidele politice, parlamentare sau neparlamentare nefiind cuprinse în această categorie de instituţii. Aşadar, între partidele politice şi o autoritate publică nu poate exista un conflict juridic de natură constituţională care să atragă competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.În legătură cu înţelesul sintagmei "conflict juridic de natură constituţională", invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, în care s-a reţinut că prin soluţionarea conflictelor existente între diferite autorităţi publice se urmăreşte înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale, iar nu soluţionarea unor divergenţe de ordin politic. Conflicte pot exista între două sau mai multe autorităţi constituţionale cu privire la conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, respectiv conflicte pozitive sau negative de competenţă. În cauză, afirmaţiile imputate Preşedintelui României nu sunt acte, acţiuni sau omisiuni, ci simple declaraţii cu caracter exclusiv politic; or, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 84 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 72 alin. (1), Preşedintelui României îi este garantată expres libertatea de exprimare politică, el neputând fi tras la răspundere juridică "pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului". Această concluzie rezultă şi din Avizul consultativ nr. 1 din 5 iulie 1994 al Curţii Constituţionale, referitor la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui Ion Iliescu. De asemenea, prin Decizia nr. 339 din 17 septembrie 2004, Curtea Constituţională a statuat că obligaţia constituţională de nepartizanat politic al Preşedintelui României nu este absolută. Prin acea decizie s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului sunt constituţionale, aşa încât Preşedintele în funcţie al României poate candida în alegerile parlamentare pe lista unui partid politic şi, implicit, poate lua parte la campania electorală a acelui partid, iar problema modului în care îşi exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate ţine de măsura în care Preşedintele îşi îndeplineşte obligaţiile, de etica exercitării mandatului prezidenţial, care, atunci când este încălcat grav, atrage răspunderea constituţională a titularului mandatului.În ceea ce priveşte afirmaţia referitoare la eventualitatea alegerilor anticipate se arată că, prin cererile formulate, se omit precizările făcute de Preşedintele Traian Băsescu în acelaşi interviu, în sensul că această eventualitate este privită ca mijloc de rezolvare a unei eventuale crize politice în care Guvernul nu şi-ar putea înfăptui programul de guvernare acceptat de Parlament, criză care nu există în prezent. Se precizează că o asemenea declaraţie politică, precum şi posibilitatea întoarcerii la electorat pentru exercitarea directă de către naţiune a suveranităţii al cărei titular este, nu sunt neconstituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au comunicat punctele lor de vedere cu Adresa nr. 10 din 20 ianuarie 2005, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 384 din 20 ianuarie 2005, prin care se apreciază că cererile privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlamentul României sunt întemeiate, iar Curtea Constituţională este îndreptăţită să adopte o decizie prin care să-l avertizeze public pe Preşedintele României asupra conduitei sale neconstituţionale şi să-l atenţioneze asupra pericolului la care se expune dacă un asemenea comportament se va manifesta şi în viitor.În motivarea acestui punct de vedere se reiterează argumentele cuprinse în actele de sesizare, referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Camerele Parlamentului şi instituţia Preşedintelui României, provocat de conduita contrară Constituţiei a domnului Preşedinte Traian Băsescu.Se mai arată că declaraţiile publice ale Preşedintelui României excedează sarcinilor şi atribuţiilor prevăzute de Constituţie pentru instituţia Preşedintelui României, care în relaţia cu Parlamentul are doar dreptul de a adresa mesaje privind principalele probleme politice ale naţiunii. Anumite afirmaţii, solicitări şi conduite contrare Constituţiei nu sunt păreri personale, ca simplu cetăţean, deoarece, cât timp deţine funcţia de Preşedinte al României, orice declaraţie reprezintă poziţia acestei autorităţi publice - instituţia Preşedintelui României, cu toate implicaţiile constituţionale şi legale asupra titularului funcţiei. Art. 84 alin. (2), coroborat cu art. 72 alin. (1) din Constituţie, prevăd că Preşedintele României nu poate fi tras la răspundere pentru "opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului", adică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea atribuţiilor sale; or, în speţă, Preşedintele României nu a exprimat astfel de opinii, ci, mai mult, a solicitat grupurilor parlamentare o conduită contrară Constituţiei, care nu-i recunoaşte dreptul de a se amesteca în problemele interne ale Parlamentului.În concluzie, se arată că "soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională impune ca dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale să fie conceput şi redactat, în ipoteza admiterii cererii, de aşa natură încât starea conflictuală să înceteze şi să nu mai poată fi reiterată, iar dacă partea care a fost sancţionată va recidiva, să existe pârghii constituţionale şi legale de contracarare, prin aplicarea unei sancţiuni mai grave". Din filozofia Constituţiei, revizuită, rezultă că "răspunderea administrativ-disciplinară" a Preşedintelui României s-a nuanţat în sensul că, până la declanşarea procedurii de suspendare prevăzute de art. 95 din aceasta, Curtea Constituţională poate pronunţa, în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 146 lit. e), o decizie de atenţionare publică la adresa Preşedintelui.Dezbaterile cererilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 25 ianuarie 2005 şi s-au desfăşurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea dată.Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 28 ianuarie 2005.CURTEA,examinând cererile de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Camerele Parlamentului, conţinutul interviului publicat în ziarul "Adevărul" nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, punctul de vedere al Preşedintelui României, al preşedintelui Camerei Deputaţilor, precum şi cel al preşedintelui Senatului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice aflate în conflict, având în vedere dispoziţiile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra cererilor privind conflictul juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.Potrivit prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională "soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii".În cererile de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Parlamentul României, formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se afirmă, în esenţă, că acest conflict a apărut ca "urmare a comportamentului contrar Constituţiei al Preşedintelui României". Autorii cererilor consideră că sintagma "conflicte juridice de natură constituţională" are în vedere îndeplinirea atribuţiilor specifice fiecărei autorităţi publice, care au "un statut juridic de natură constituţională", iar încălcarea acestui statut juridic "reprezintă tocmai temeiul cererilor prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie". De aceea, se consideră că este competentă Curtea Constituţională să soluţioneze conflictul care apare ca urmare a conduitei, concretizată şi într-o declaraţie publică, dacă prin aceasta se încalcă principiile constituţionale de funcţionare a autorităţilor publice. Astfel, Preşedintele României, în interviul publicat în ziarul "Adevărul", "în ceea ce priveşte Parlamentul, inclusiv partidele cu prezenţă parlamentară", a făcut afirmaţii care depăşesc atribuţiile sale constituţionale.Autorii cererilor susţin, de asemenea, că solicitarea unei anumite conduite şi a unui anumit vot din partea grupurilor parlamentare şi a partidelor, subiecte de drept public, este contrară prevederilor art. 1 alin. (4), art. 8, 61, 64, 89, art. 80 alin. (2) şi ale art. 82 alin. (2) din Constituţie.Se mai susţine că afirmaţiile şi îndemnurile Preşedintelui României reprezintă ingerinţe inadmisibile în activitatea şi funcţionarea Parlamentului. Comportamentul Preşedintelui României prin care se creează stări conflictuale în interiorul autorităţilor publice, între autorităţile publice, precum şi îndemnul său de a se ajunge la alegeri anticipate sunt contrare literei şi spiritului Constituţiei.Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate prin afirmaţiile Preşedintelui României sunt următoarele:- Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.";- Art. 8: "(1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.";- Art. 61: "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. (2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.";- Art. 64: "(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea. (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere. (4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune. (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.";- Art. 80 alin. (2): "Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.";- Art. 82 alin. (2): "Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: «Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!».";- Art. 84 alin. (1): "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată."- Art. 89: "(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă."Ţinând seama de motivele invocate în cererile ce i-au fost adresate, Curtea Constituţională reţine că, pentru soluţionarea acestora, este esenţial să stabilească înţelesul exact al sintagmei "conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice", prevăzută de textul constituţional.Analizând natura autorităţilor publice care sunt susceptibile de a fi părţi implicate în conflict, Curtea observă că acestea sunt numai cele prevăzute în titlul III al Constituţiei. În categoria acestor autorităţi nu se încadrează partidele politice, persoane juridice de drept public care, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, "[...] contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor [...]". Aşadar, partidele politice nu sunt autorităţi publice. De asemenea, nici grupurile parlamentare nu sunt autorităţi publice, ele sunt structuri ale Camerelor Parlamentului.Faţă de acestea, Curtea reţine că un eventual conflict între un partid politic sau un grup parlamentar şi o autoritate publică nu intră în categoria conflictelor a căror soluţionare este dată în competenţa Curţii Constituţionale de art. 146 lit. e) din Constituţie.Conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor. Or, un asemenea conflict juridic de natură constituţională nu a fost creat prin declaraţiile examinate, care nu au produs nici un efect juridic.Curtea constată că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică aşa cum este Preşedintele României, autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorităţi publice - referitoare la alte autorităţi publice nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autorităţi publice. Părerile sau propunerile privind modul cum acţionează ori ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanşează blocaje instituţionale, dacă nu sunt urmate de acţiuni sau inacţiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale acelor autorităţi publice. Asemenea păreri ori propuneri rămân în cadrul limitelor libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie.De asemenea, orice candidat la funcţia de Preşedinte al României propune electoratului o doctrină politică, un program pentru a cărui realizare va acţiona, în cazul în care va fi ales, pe perioada mandatului său. Art. 84 alin. (1) din Constituţie prevede că, "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată". Aceste interdicţii nu exclud însă posibilitatea exprimării, în continuare, a opiniilor politice, a angajamentelor şi a scopurilor prezentate în programul său electoral ori să militeze şi să acţioneze pentru realizarea acestora, cu respectarea prerogativelor constituţionale.Funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, prevăzută de art. 80 alin. (2) teza a doua din Constituţie, impune imparţialitate din partea Preşedintelui României, dar nu exclude posibilitatea exprimării opiniei sale privind modul optim de soluţionare a divergenţelor apărute.Dreptul la exprimarea opiniei politice este garantat şi pentru Preşedintele României de art. 84 alin. (2), care prevede pentru şeful statului aceeaşi imunitate ca şi pentru deputaţi şi senatori, art. 72 alin. (1) din Constituţie aplicându-se în mod corespunzător.Curtea Constituţională reţine că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, în structura organică a statului român, autorităţile publice sunt organizate potrivit "principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească". Tocmai de aceea legiuitorul constituant prevede dreptul Preşedintelui României de a critica legile adoptate de Parlament şi de a acţiona împotriva lor. Astfel: potrivit art. 77 alin. (2), "Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii", iar art. 146 lit. a) prevede dreptul Preşedintelui de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului a priori asupra constituţionalităţii legilor adoptate de Parlament înainte de promulgare. Aceste atribuţii ale Preşedintelui României au semnificaţia unei contraponderi faţă de puterea legislativă, pentru realizarea echilibrului puterilor în statul de drept, consacrat prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. Aceeaşi semnificaţie o are şi dreptul Preşedintelui României de a cere Curţii Constituţionale soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, conform art. 146 lit. e) din Constituţie, deoarece acest drept se exercită în condiţiile exprimării punctului de vedere asupra posibilelor căi de soluţionare a conflictului, implicit asupra temeiniciei sau netemeiniciei atitudinii ori a susţinerilor autorităţilor publice implicate în conflict.Faţă de toate cele de mai sus, Curtea Constituţională constată că declaraţiile Preşedintelui României au caracterul unor opinii politice, exprimate în temeiul art. 84 alin. (2) coroborat cu art. 72 alin. (1) din Constituţie, care nu au dat naştere unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice - Preşedintele României şi cele două Camere ale Parlamentului României -, în înţelesul prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie.Totuşi Curtea reţine că şi declaraţiile publice ale reprezentanţilor diferitelor autorităţi publice, în raport cu contextul în care sunt făcute şi cu conţinutul lor concret, pot crea stări de confuzie, de incertitudine ori tensiuni, care ulterior ar putea degenera în conflicte între autorităţi publice, chiar de natură juridică. Curtea Constituţională are însă competenţa de a interveni numai în situaţiile în care s-a creat efectiv un conflict juridic de natură constituţională între două sau mai multe autorităţi publice.Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (4), art. 8, 61, 64, art. 80 alin. (2), art. 82 alin. (2), art. 89 şi ale art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constată că declaraţiile Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, publicate în ziarul "Adevărul" nr. 4.513 din 6 ianuarie 2005, nu au dat naştere unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice - Preşedintele României şi cele două Camere ale Parlamentului României -, în înţelesul prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie.Definitivă.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 28 ianuarie 2005 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stănoiu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu_________________
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari