ORDIN nr. 1.677 din 21 decembrie 2004privind stabilirea cuantumului taxei pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi înrudite, fără concurs de rezidenţiat, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării nr. 546/4.260/2004
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.268 din 29 decembrie 2004



    În temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman, cu modificările ulterioare,văzând Referatul Direcţiei resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene nr. OB/14.764/2004,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:  +  Articolul 1 (1) Cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi înrudite fără concurs de rezidenţiat se stabileşte potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Plata taxei se face în contul Centrului Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali nr. RO72TREZ7025025XXX000266 Trezoreria sectorului 2 Bucureşti, în 4 tranşe trimestriale, la începutul fiecărui trimestru.  +  Articolul 2 (1) Din sumele încasate 20% revin Centrului Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali pentru acoperirea managementului programelor la nivel naţional, 80% revenind instituţiilor de învăţământ superior medical şi farmaceutic. (2) Din sumele încasate instituţiile de învăţământ superior medical şi farmaceutic vor aloca unităţilor sanitare în care se desfăşoară stagiul de pregătire, pentru fiecare participant, următoarele procente:- 20% pentru specialităţile de la grupele 7, 8, 9, 10, 11 şi 12;- 15% pentru specialităţile de la grupele 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 13.  +  Articolul 3Direcţia resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene, Centrul Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor, Farmaciştilor, Altui Personal cu Studii Superioare şi Asistenţilor Medicali şi instituţiile de învăţământ superior medical şi farmaceutic vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Ovidiu BrînzanBucureşti, 21 decembrie 2004.Nr. 1.677.  +  Anexa      GRUPA 1
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      Medicină internă2.000
      Cardiologie2.000
      Gastroenterologie2.000
      Hematologie2.000
      Nefrologie2.000
      Pneumologie2.000
      Reumatologie2.000
      Endocrinologie2.000
      Oncologie medicală2.000
      Medicina muncii2.000
      Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice2.000
      Alergologie şi imunologie clinică2.000
      Boli infecţioase2.000
      Geriatrie şi gerontologie2.000
      Farmacologie clinică2.000
      Genetică medicală2.000
      Pediatrie2.000
      Neonatalogie2.000
      Anestezie-terapie intensivă2.000
      Medicină de urgenţă2.000
         GRUPA 2
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      reumatologie2.000
      recuperare, medicină fizică şi balneologie2.000
      medicină sportivă2.000
         GRUPA 3
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      dermato-venerologie2.000
      alergologie şi imunologie clinică2.000
         GRUPA 4
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      oncologie medicală2.000
      radioterapie2.000
      medicină internă2.000
         GRUPA 5
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      neurologie2.000
      psihiatrie2.000
      neurologie pediatrică2.000
      psihiatrie pediatrică2.000
       GRUPA 6
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      medicină de familie2.000
      medicină de urgenţă2.000
      medicina muncii2.000
      expertiza medicală a capacităţii de muncă2.000
      geriatrie şi gerontologie2.000
         GRUPA 7
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      chirurgie generală3.000
      chirurgie pediatrică3.000
      chirurgie toracică3.000
      chirurgie vasculară3.000
      chirurgie cardiacă şi a vaselor mari3.000
      chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă3.000
      urologie3.000
      ortopedie şi traumatologie3.000
      ortopedie pediatrică3.000
      obstetrică-ginecologie3.000
         GRUPA 8
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      neurochirurgie3.000
      oto-rino-laringologie3.000
      oftalmologie3.000
      chirurgie orală şi maxilo-facială3.000
      chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă3.000
         GRUPA 9
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      radiologie-imagistică medicală2.500
      medicină nucleară2.500
         GRUPA 10
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      anatomie patologică2.000
      medicină legală2.000
         GRUPA 11
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      epidemiologie2.000
      igienă2.000
      sănătate publică şi management2.500
        GRUPA 12
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      chirurgie dento-alveolară3.000
      ortodonţie şi ortopedie dento-facială3.000
      chirurgie orală şi maxilo-facială3.000
        GRUPA 13
         
      specialitateacuantumul taxei/an de studiu/în euro (echivalentul în lei la cursul zilei)
      farmacie clinică2.000
      laborator farmaceutic2.000
      industrie farmaceutică şi cosmetică2.500
    ---------