ORDIN nr. 2.855/C din 29 octombrie 2004pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare
EMITENT
  • MINISTERUL JUSTIŢIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004



    În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 736/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,ministrul justiţiei emite prezentul ordin.  +  Articolul 1Se aprobă Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2 (1) Metodologia menţionată la art. 1 se difuzează unităţilor interesate prin grija Serviciului independent secretariat şi relaţii publice din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. (2) Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate, precum şi Direcţia organizarea instanţelor, resurse umane şi statistică judiciară din Ministerul Justiţiei vor duce la îndeplinire prezentul ordin.  +  Articolul 3Pe data prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.662/C/2000, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Ministrul justiţiei,Cristian DiaconescuBucureşti, 29 octombrie 2004.Nr. 2.855/C.  +  Anexa METODOLOGIEprivind organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciareProcesul de pregătire profesională a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare se desfăşoară în conformitate cu Recomandarea privind pregătirea şi perfecţionarea personalului de penitenciare (p. 8), adoptată de primul Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor, Regulile europene pentru penitenciare, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi cu Hotărârea Guvernului României nr. 1.209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Formarea specializată, pregătirea şi perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare au ca obiectiv general dezvoltarea carierei acestora. (2) Modalităţile de dezvoltare a carierei în funcţia publică sunt promovarea într-o funcţie publică superioară şi avansarea în gradele profesionale.  +  Articolul 2Principiile care stau la baza organizării şi dezvoltării carierei în funcţia publică din sistemul administraţiei penitenciare sunt: a) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcţie publică din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi aptitudinile necesare exercitării funcţiei publice în sistemul administraţiei penitenciare; b) competiţia, principiu potrivit căruia confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare exercitării unei funcţii publice în sistemul administraţiei penitenciare se face prin concurs sau examen; c) egalitatea de şanse, principiu prin care se asigură recunoaşterea vocaţiei la funcţia publică din sistemul administraţiei penitenciare a oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite de lege; d) profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcţiei publice se face cu respectarea prevederilor legale; e) motivarea, principiu potrivit căruia, în vederea dezvoltării carierei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate au obligaţia să identifice şi să aplice, în condiţiile legii, instrumentele de motivare morală şi materială a funcţionarilor publici, precum şi să sprijine iniţiativele privind dezvoltarea profesională a acestora; f) transparenţa, principiu potrivit căruia Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate au obligaţia de a pune la dispoziţie celor interesaţi informaţiile de interes public referitoare la cariera în funcţia publică din sistemul administraţiei penitenciare.  +  Articolul 3În sensul prezentei metodologii, termenii de mai jos se utilizează cu înţelesul următor: a) cariera în funcţia publică - ansamblul situaţiilor juridice şi efectelor produse, care intervine de la data naşterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii; b) formarea specializată - totalitatea activităţilor destinate dobândirii cunoştinţelor teoretice şi formării deprinderilor practice din perioada de stagiatură a funcţionarului public debutant; c) pregătire continuă - ansamblul activităţilor desfăşurate de-a lungul carierei profesionale a funcţionarilor publici definitivi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate, în vederea dobândirii cunoştinţelor, aptitudinilor, abilităţilor şi atitudinilor necesare îndeplinirii atribuţiilor, extinderii competenţei profesionale şi dezvoltării individuale a acestora; d) perfecţionare profesională - activităţile de pregătire continuă care asigură dezvoltarea competenţelor profesionale necesare îndeplinirii atribuţiilor prezente şi preconizate ale posturilor pe care le ocupă funcţionarii publici definitivi; e) diagnoza necesarului de pregătire - activitatea de analiză prin care se determină starea sistemului de pregătire şi perfecţionare profesională şi se stabilesc elementele necesare pentru proiectarea planurilor şi programelor de pregătire; f) discipline de sprijin - obiectele de studiu care, fără a face parte nemijlocit din categoria celor de specialitate, contribuie la îndeplinirea atribuţiilor profesionale; g) pregătirea complementară - activitatea de pregătire şi perfecţionare profesională destinată să asigure dezvoltarea profesională diversificată a funcţionarilor publici definitivi, identificaţi ca având potenţial profesional, prin completarea şi lărgirea cunoştinţelor şi deprinderilor cerute; h) instruirea înaintea intrării în serviciu - activităţile curente dirijate, destinate transmiterii informaţiilor necesare cunoaşterii situaţiei operative necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale prevăzute de fişa postului; i) specializare - procesul de pregătire prin care se asigură cunoştinţe şi deprinderi necesare îndeplinirii atribuţiilor la schimbarea profilului de muncă.  +  Articolul 4Sistemul de pregătire şi perfecţionare profesională a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare include: a) formarea specializată prin cursuri şi activităţi practic-aplicative din perioada de stagiu al funcţionarului public debutant; b) cursurile pentru dezvoltarea carierei; c) pregătirea organizată de către unităţi; d) pregătirea asigurată de unităţile de formare profesională a personalului; e) pregătirea autoplanificată a personalului.  +  Articolul 5 (1) Răspunderea pentru pregătirea şi perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare revine directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorilor unităţilor subordonate. (2) Pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din sistemul administraţiei penitenciare se realizează prin: a) structurile specializate pentru pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului; b) unităţile de formare profesională specializate; c) personalul desemnat să îndrume activitatea funcţionarilor publici debutanţi; d) master, cursuri postuniversitare organizate de instituţii de învăţământ superior acreditate, doctorat.  +  Articolul 6 (1) Necesarul de pregătire a personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate se determină anual şi se aprobă de către directorul general. (2) Pe baza necesarului de pregătire aprobat de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, unităţile subordonate vor elabora planuri anuale de pregătire a personalului propriu. (3) Elementele care se au în vedere pentru determinarea necesarului de pregătire a personalului şi la elaborarea diagnozei anuale sunt următoarele: a) activităţile unităţilor şi ale compartimentelor funcţionale, conform regulamentelor de organizare şi funcţionare ale acestora; b) standardele ocupaţionale corespunzătoare fiecărei categorii de funcţii; c) specificitatea cerinţelor posturilor, precum şi descrierea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor cuprinse în fişa postului; d) datele existente în evaluările de serviciu anuale; e) planul de dezvoltare a carierei personalului.  +  Articolul 7Structurile de specialitate cu competenţe de management al activităţilor de pregătire de la nivelul aparatului central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor determină nevoile de pregătire a personalului, armonizează planurile de pregătire profesională, analizează ofertele de pregătire continuă ale prestatorilor interni şi externi de pregătire şi înaintează directorului general propuneri de valorificare a acestora.  +  Capitolul II Formarea specializată  +  Articolul 8Formarea specializată a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare este organizată pentru toţi funcţionarii publici debutanţi care au ocupat prin concurs sau examen o funcţie publică în Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau în unităţile subordonate.  +  Articolul 9Organizarea sistemului de formare specializată a funcţionarilor publici debutanţi din sistemul administraţiei penitenciare se realizează pe 3 faze, astfel:- debutul în carieră;- specializarea;- formarea deprinderilor practice.  +  Articolul 10Debutul în carieră are durata de două săptămâni şi este destinat familiarizării funcţionarilor publici debutanţi cu problemele profesionale ale funcţiei pe care au ocupat-o prin concurs. În timpul acestei faze funcţionarului public nu i se va încredinţa nici o responsabilitate, activitatea acestuia fiind în permanenţă sub controlul îndrumătorului desemnat. Pentru fiecare categorie de funcţionari publici se întocmeşte un program special de pregătire.  +  Articolul 11 (1) Funcţionarii publici debutanţi urmează cursurile de specializare în unităţile de formare profesională cu durata de cel puţin 3 luni. Cursurile vor cuprinde teme de: penologie şi reintegrare socială, aplicarea regimurilor de detenţie, siguranţa deţinerii, management penitenciar şi administraţie penitenciară. Pregătirea de specialitate va fi completată cu pregătirea fizică, folosirea mijloacelor de imobilizare, trageri cu armamentul din dotare, precum şi activităţi practice în aşezămintele de detenţie. (2) Cursurile se vor finaliza cu un examen.  +  Articolul 12 (1) După finalizarea cursurilor de specializare, funcţionarul public debutant va fi repartizat în activitate şi învestit cu responsabilitatea îndeplinirii îndatoririlor prevăzute în fişa postului, sub directa îndrumare a persoanei desemnate. (2) La sfârşitul perioadei de stagiu, şeful ierarhic va întocmi fişa de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant, prin care propune sau nu definitivarea în funcţie a acestuia. La întocmirea fişei de evaluare se va ţine cont şi de rezultatele obţinute de ofiţerul sau de agentul debutant la cursurile de specializare.  +  Articolul 13Formarea specializată a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare are următoarele obiective: a) însuşirea specificului activităţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate; b) dobândirea cunoştinţelor teoretice necesare respectării drepturilor omului în aşezămintele de detenţie, aplicării regimurilor de detenţie şi asigurării siguranţei locului de deţinere; c) formarea deprinderilor şi abilităţilor practice necesare unui funcţionar public din sistemul administraţiei penitenciare; d) cunoaşterea şi respectarea exigenţelor carierei în funcţia publică din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate.  +  Articolul 14 (1) La cursurile de specializare organizate în unităţile de formare profesională din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor participă toţi funcţionarii publici debutanţi care au ocupat prin concurs sau examen o funcţie publică. (2) Durata cursurilor de specializare a funcţionarilor publici debutanţi din sistemul administraţiei penitenciare este următoarea: a) 6 luni pentru funcţionarii publici ofiţeri sau agenţi, care desfăşoară activităţi de aplicare a regimului penitenciar şi siguranţa deţinerii. Fac excepţie funcţionarii publici debutanţi absolvenţi ai Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi absolvenţii promoţiei 2005 a Şcolii de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Profesionale Târgu Ocna; b) 3 luni pentru funcţionarii publici, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a).  +  Articolul 15Planurile tematice şi de învăţământ ale cursurilor de specializare sunt întocmite pentru fiecare serie de funcţionari publici debutanţi de către unităţile de formare profesională a personalului şi se aprobă de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.  +  Articolul 16Examenul de absolvire a cursurilor de formare specializată constă în următoarele probe: a) pregătirea de specialitate şi juridică; b) managementul penitenciar (numai pentru ofiţeri).  +  Articolul 17 (1) Examenul de absolvire este organizat de către o comisie centrală, iar evaluarea pregătirii cursanţilor se face pe comisii de examinare constituite din specialişti. (2) Comisia centrală se compune din: preşedinte - un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; vicepreşedinte - directorul unităţii de formare profesională; secretar - şeful Biroului planificare învăţământ; membri şefii comisiilor de examinare. Comisiile de examinare sunt alcătuite din cel puţin 3 membri, dintre care unul este şef al comisiei. (3) Comisiile prevăzute la alin. (1) se constituie, la nivelul unităţii de formare profesională, prin ordin al directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.  +  Capitolul III  +  Secţiunea 1 Pregătirea continuă a personalului  +  Articolul 18 (1) Pregătirea continuă a personalului constituie principala formă de pregătire a personalului organizată de unităţi şi se desfăşoară în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi misiunilor instituţiei. (2) Sistemul de pregătire continuă a personalului, organizat la nivelul aparatului central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate, se desfăşoară prin: a) programe pe categorii de pregătire; b) activităţi de îndrumare şi tutelă profesională; c) programe de pregătire complementară; d) programe de pregătire cu scoaterea din activitatea profesională. (3) Activităţile prevăzute la alin. (1) se pot realiza prin pregătire individuală, expuneri, dezbateri, instruire înaintea intrării în serviciu, aplicaţii, exerciţii demonstrative, convocări, activităţi metodice, simpozioane, seminarii etc. (4) Pregătirea continuă a personalului, organizată de unităţi, se desfăşoară potrivit relaţiilor de subordonare, fiecare şef având obligaţia de a-şi pregăti subordonaţii nemijlociţi.  +  Articolul 19Obiectivele programelor de pregătire continuă a personalului, organizate de unităţi, sunt următoarele: a) informarea generală în domeniul de specialitate; b) actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor de specialitate în domeniul activităţii profesionale; c) dobândirea unor noi cunoştinţe şi deprinderi profesionale; d) lărgirea ariei cunoştinţelor profesionale şi dezvoltarea competenţelor interdisciplinare în domeniul de activitate; e) însuşirea unor cunoştinţe de vârf în domeniul de activitate; f) educaţia civică a personalului.  +  Articolul 20Pregătirea continuă a personalului este organizată de unităţi pe următoarele categorii: a) perfecţionarea pregătirii de specialitate; b) pregătirea juridică; c) managementul penitenciar (numai pentru ofiţeri); d) pregătirea fizică.  +  Articolul 21Pregătirea de specialitate organizată de unităţi cuprinde: a) pregătirea potrivit specificului compartimentului sau locului de muncă; b) pregătirea prin discipline de sprijin.  +  Articolul 22 (1) Pregătirea potrivit specificului compartimentului sau locului de muncă se organizează concomitent cu desfăşurarea activităţilor profesionale curente, de către şefii ierarhici, prin pregătire individuală dirijată sau activităţi în comun. (2) Pregătirea prin discipline de sprijin se realizează, de regulă, prin activităţi desfăşurate în comun, pe categorii de personal. Potrivit cadrului organizatoric stabilit de conducerea unităţii, se asigură, în funcţie de particularităţile acesteia, transmiterea de cunoştinţe din alte domenii, necesare îndeplinirii atribuţiilor, precum şi dezvoltării profesionale individuale.  +  Articolul 23 (1) Direcţia resurse umane din Administraţia Naţională a Penitenciarelor transmite unităţilor, pe specialităţi, lista orientativă cu disciplinele de sprijin. (2) Directorii unităţilor selectează, pe baza evaluării nevoilor de pregătire a personalului propriu, disciplinele de sprijin din lista orientativă. (3) Direcţiile şi serviciile independente din Administraţia Naţională a Penitenciarelor îşi stabilesc propria tematică de pregătire.  +  Articolul 24Personalul pentru care pregătirea de specialitate este reglementată de alte acte normative va participa la activităţile de pregătire stabilite prin acestea, precum şi, în mod obligatoriu, la pregătirea prin discipline de sprijin.  +  Articolul 25Pentru activităţile de pregătire continuă se alocă anual 60 de ore, repartizate astfel: a) pregătirea de specialitate - 48 de ore; b) pregătirea prin discipline de sprijin - 12 ore.  +  Articolul 26 (1) Tragerile cu armamentul din dotarea unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se vor executa, în mod obligatoriu, cu toţi funcţionarii publici cu statut special. (2) Funcţionarii publici din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vor executa, în mod obligatoriu, cel puţin două şedinţe de tragere cu armamentul din dotare, dintre care una de verificare. (3) Funcţionarii publici care execută misiuni de pază, supraveghere şi escortare ori coordonează astfel de activităţi vor executa, anual, 4 şedinţe de tragere, dintre care una de verificare. (4) Personalul din cadrul grupelor de intervenţie va executa, lunar, cel puţin o şedinţă de tragere.  +  Articolul 27Pregătirea fizică se desfăşoară pe parcursul întregului an de pregătire, două ore săptămânal, în timpul programului de muncă, sub îndrumarea unui funcţionar public desemnat de conducerea unităţii, şi are ca obiectiv dezvoltarea fizică generală, întărirea şi menţinerea stării de sănătate a întregului personal.  +  Secţiunea a 2-a Activităţi de îndrumare şi tutelă profesională  +  Articolul 28 (1) Activităţile de îndrumare şi tutelă profesională reprezintă ansamblul măsurilor, metodelor şi mijloacelor de pregătire a personalului pentru formarea aptitudinilor profesionale şi cunoaşterea specificului şi exigenţelor generale ale unităţii. (2) Prin programul de desfăşurare a perioadei de debut a personalului încadrat direct şi a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, precum şi prin celelalte programe de îndrumare şi tutelă profesională se alocă, pentru studiu individual, din timpul normal de lucru, perioada stabilită conform reglementărilor interne pe linie de resurse umane.  +  Articolul 29 (1) Îndrumarea pregătirii manageriale a personalului cuprins în rezerva de personal se realizează pe baza planului de dezvoltare a carierei, sub coordonarea directorilor de unităţi. (2) Îndrumarea pregătirii manageriale se desfăşoară în vederea dezvoltării abilităţilor şi aptitudinilor necesare personalului pentru ocuparea unor funcţii de conducere. (3) Îndrumarea pregătirii manageriale se realizează prin antrenarea în activităţi de conducere, studiu individual, stagii de instruire şi documentare şi în cadrul unor programe de pregătire complementară.  +  Articolul 30 (1) Unităţile de formare şi perfecţionare profesională din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au rolul principal în asigurarea necesarului de pregătire în vederea realizării managementului carierei. (2) Pregătirea continuă a personalului, asigurată în unităţile prevăzute la alin. (1), se realizează, în principal, prin cursuri, aplicaţii, exerciţii demonstrative, instructaje, convocări, activităţi metodice, simpozioane, seminarii, conferinţe etc. (3) Cursurile prevăzute în sistemul pregătirii continue se desfăşoară prin programe de tip compact, intensiv sau pe module. (4) Participarea personalului la cursuri este determinată de nevoile de pregătire, de necesitatea perfecţionării ori obţinerii unor specializări şi de asigurarea evoluţiei în carieră.  +  Capitolul IV Pregătirea autoplanificată  +  Articolul 31 (1) Pregătirea autoplanificată se realizează în scopul dobândirii cunoştinţelor, abilităţilor, aptitudinilor şi atitudinilor profesionale sau extraprofesionale, care asigură dezvoltarea individuală a personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate. (2) Formele şi modalităţile de pregătire autoplanificate sunt la latitudinea fiecărui funcţionar public din sistemul administraţiei penitenciare, preocupările în acest domeniu fiind comunicate şefilor ierarhici. (3) Pregătirea autoplanificată se poate realiza prin masterat, cursuri postuniversitare, doctorat sau prin alte forme de învăţământ, potrivit legii.  +  Articolul 32Şefii ierarhici sprijină dezvoltarea individuală prin pregătire autoplanificată, cu condiţia ca această activitate să nu afecteze îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.  +  Articolul 33Personalul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate poate urma cursuri în învăţământul superior, cu respectarea programului în unităţi şi potrivit dispoziţiilor legale privind acordarea concediilor de studii.  +  Articolul 34Personalul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate, care urmează cursuri în instituţiile de învăţământ superior, este luat în evidenţă de compartimentul resurse umane şi formare profesională al unităţii, iar la începerea fiecărui an universitar va prezenta o adeverinţă privind înmatricularea ca student, forma de învăţământ şi anul de studiu, eliberată de instituţia de învăţământ superior respectivă.  +  Articolul 35Anual, până la data de 30 noiembrie, unităţile vor trimite la Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Direcţia resurse umane situaţia nominală a personalului care urmează cursurile unor instituţii de învăţământ superior, specificând: instituţia de învăţământ, profilul, specializarea, anul de studii, situaţia promovării examenelor şi a finalizării studiilor.  +  Articolul 36După absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, personalul respectiv poate fi avansat numai în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 293/2004.  +  Capitolul V Pregătirea în domeniul limbilor străine  +  Articolul 37 (1) Cunoaşterea cel puţin a uneia dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene reprezintă una dintre cerinţele pregătirii continue a personalului din penitenciare. (2) Personalul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate poate studia limbile străine ca discipline de sprijin în cadrul pregătirii de specialitate organizate de unităţi, precum şi prin pregătire autoplanificată. (3) La nivelul aparatului central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi în fiecare unitate se ţine evidenţa personalului cunoscător de limbi străine, pe nivel de cunoaştere determinat potrivit procedurilor NATO STANAG 2001.  +  Capitolul VI Documentele de organizare, planificare, analiză şi evidenţă a pregătirii continue  +  Articolul 38Documentele de organizare, planificare, analiză şi evidenţă a pregătirii continue sunt următoarele: a) diagnoza anuală a nevoilor de pregătire continuă, care se realizează după încheierea procesului de evaluare a personalului; b) decizia directorului referitoare la organizarea şi desfăşurarea pregătirii continue; c) planul de pregătire continuă a personalului, care cuprinde:- tematicile de pregătire de specialitate, educaţie fizică şi şedinţele de tragere cu armamentul din dotare;- programele pentru îndrumarea pregătirii manageriale, integrării profesionale, precum şi cele de pregătire complementară;- graficul anual al pregătirii continue a personalului, prin cursuri; d) programul lunar/trimestrial/semestrial, după caz, de pregătire a personalului unităţii; e) mapa cu lecţiile prezentate în cadrul activităţilor de pregătire şi cu documentele de organizare şi desfăşurare a activităţilor de învăţământ; f) mapa cu documentele de organizare şi desfăşurare a evaluării pregătirii personalului şi de evidenţă a rezultatelor obţinute în cadrul acesteia; g) evidenţa participării personalului la activităţi de pregătire; h) mapa cu documentele instruirii metodice anuale a personalului cu activităţi privind pregătirea continuă; i) raportul anual de evaluare a pregătirii continue în unităţi; j) analize, sinteze, studii, decizii cu privire la pregătirea continuă a personalului.  +  Capitolul VII Evaluarea pregătirii continue a personalului  +  Articolul 39Evaluarea pregătirii continue cuprinde: a) evaluarea programelor de pregătire organizate de unităţi şi asigurate de instituţiile de învăţământ specializate; b) evaluarea pregătirii individuale a personalului privind cunoştinţele şi deprinderile dobândite ca urmare a parcurgerii programelor de pregătire.  +  Secţiunea 1 Evaluarea programelor de pregătire  +  Articolul 40 (1) Evaluarea programelor de pregătire organizate de unităţi şi asigurate de instituţiile de învăţământ specializate se efectuează în scopul cunoaşterii: a) modului de îndeplinire a obiectivelor pregătirii continue; b) gradului de asigurare, prin activităţi specifice, a nevoilor de pregătire identificate şi formulate ca solicitări de către unităţile beneficiare; c) calităţii ofertei de pregătire a unităţilor de învăţământ; d) opiniei personalului asupra programelor de pregătire parcurse; e) datelor necesare dezvoltării sistemului de pregătire continuă a personalului. (2) Evaluarea programelor de pregătire organizate de unităţi se realizează prin analiza activităţii profesionale a personalului, a rezultatelor obţinute la verificările anuale şi a modului de organizare şi desfăşurare a pregătirii continue. (3) Activitatea prevăzută la alin. (1) se organizează permanent la nivelul unităţilor de către structurile cu atribuţii de management al pregătirii continue din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.  +  Articolul 41 (1) Evaluarea iniţială a cursurilor se realizează prin analiza planurilor de învăţământ cu prilejul aprobării documentelor de organizare şi desfăşurare a procesului didactic. (2) Evaluarea fiecărui curs se realizează prin analiza modului de îndeplinire a obiectivelor didactice şi a rezultatelor obţinute de cursanţi. (3) Evaluarea programelor de pregătire se realizează prin inspecţii, controale şi activităţi de îndrumare. (4) Concluziile rezultate se utilizează pentru perfecţionarea organizării şi desfăşurării activităţilor din domeniu.  +  Secţiunea a 2-a Evaluarea pregătirii individuale a personalului  +  Articolul 42 (1) Evaluarea pregătirii individuale a personalului privind cunoştinţele şi deprinderile dobândite ca urmare a parcurgerii programelor de pregătire continuă se realizează în cadrul verificărilor, pe timpul inspecţiilor sau controalelor, la absolvirea programelor de pregătire continuă, precum şi în alte situaţii. (2) Pregătirea continuă a personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate se evaluează prin verificări anuale, în perioada 1-15 noiembrie. (3) Verificarea pregătirii continue a personalului se realizează la pregătirea de specialitate. (4) Formele de verificare a personalului la pregătirea de specialitate se stabilesc de către directorii unităţilor, în funcţie de specificul obiectivelor urmărite prin programele de pregătire desfăşurate. (5) Verificarea deprinderilor de trăgător se realizează în urma executării cel puţin a unei şedinţe de tragere cu armamentul din dotare. (6) Pentru desfăşurarea verificărilor la pregătirea continuă se alocă timpul necesar din cadrul normei prevăzute la art. 25. (7) Evaluarea pregătirii personalului care a absentat de la verificări din motive justificate se realizează în termenul stabilit de către directorul unităţii.  +  Articolul 43 (1) În cadrul verificării pregătirii individuale, personalul va fi apreciat distinct la pregătirea de specialitate cu note de la 1 la 10, care vor fi transformate apoi în calificative. (2) Calificativele obţinute la verificări se înscriu în aprecierile de serviciu anuale.  +  Articolul 44 (1) De la verificările anuale ale pregătirii continue se exceptează: a) personalul unităţilor care au fost inspectate sau controlate şi au fost evaluate cu această ocazie în semestrul II al anului respectiv; b) personalul care a absolvit cursuri de pregătire în semestrul II al anului respectiv. (2) De la verificările anuale ale pregătirii de specialitate se exceptează: a) doctoranzii în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea pe timpul perioadei de studii la doctorat, precum şi personalul care a obţinut titlul de doctor în ştiinţe în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea în anul în care a finalizat studiile; b) absolvenţii cursurilor postuniversitare urmate în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea.  +  Capitolul VIII Dispoziţii finale  +  Articolul 45Anul de pregătire continuă începe la 15 ianuarie şi se încheie la 15 noiembrie.  +  Articolul 46Unităţile şi instituţiile de învăţământ înaintează anual, până la data de 1 decembrie, la Direcţia resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor rapoartele de evaluare a pregătirii continue, precum şi situaţia centralizatoare privind verificările anuale ale personalului.  +  Articolul 47La absolvirea cu licenţă a Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Secţia penitenciare, absolvenţilor li se acordă gradul profesional de subinspector şi sunt încadraţi ca debutanţi fără concurs sau examen.  +  Articolul 48La absolvirea Şcolii de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Profesionale Târgu Ocna, absolvenţilor promoţiei 2004-2005 li se acordă gradul profesional de agent şi sunt repartizaţi ca debutanţi fără concurs sau examen.  +  Articolul 49Prevederile prezentei metodologii se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei, care au atribuţii de coordonare şi control al activităţii din sistemul administraţiei penitenciare sau alte atribuţii în legătură cu activitatea administraţiei penitenciare.______________