HOTĂRÂRE nr. 808 din 27 mai 2004privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii, a pensiilor militare de stat şi a unor venituri ale populaţiei începând cu luna iunie 2004
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 mai 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 81 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 21 alin. (3) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, precum şi al art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Începând cu luna iunie 2004, pensionarii din sistemul public de pensii, ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plată, sunt mai mici ori egale cu suma de 13.525.200 lei, reprezentând echivalentul în lei, la data de 31 mai 2004, al unui punctaj mediu anual de 5 puncte, beneficiază de indexarea pensiilor în condiţiile prezentei hotărâri.  +  Articolul 2 (1) Valoarea unui punct de pensie se actualizează prin indexare cu 2%. (2) Valoarea actualizată a punctului de pensie este de 2.759.141 lei.  +  Articolul 3 (1) În cazul persoanelor al căror punctaj mediu anual a fost stabilit conform prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi corectat conform prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.433/2003 privind aplicarea în luna ianuarie 2004 a celei de-a cincea etape de recorelare a pensiilor din sistemul public, pensia indexată rezultă prin aplicarea valorii actualizate a punctului de pensie asupra punctajului mediu anual. (2) De la prevederile alin. (1) sunt exceptate persoanele prevăzute la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plată, indexat cu 2%. (3) Cuantumul pensiei cuvenite sau aflate în plată, pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis anterior datei de 31 martie 2001 şi al căror punctaj mediu anual este mai mare de 5 puncte, nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 5 puncte, respectiv 13.795.705 lei.  +  Articolul 4În situaţia în care din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine cuantumul avantajos.  +  Articolul 5 (1) Pentru drepturile de pensie deschise în baza Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumurile se stabilesc conform prevederilor art. 76 alin. (1) şi (3), luându-se în considerare valoarea punctului de pensie în sumă de 2.759.141 lei, stabilită conform prevederilor art. 81 din aceeaşi lege. (2) De la prevederile alin. (1) sunt exceptate persoanele ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plată în luna mai 2004, sunt mai mari decât suma de 13.525.200 lei, reprezentând echivalentul în lei la data de 31 mai 2004 al unui punctaj mediu anual de 5 puncte. (3) Cuantumul pensiei cuvenite sau aflate în plată, calculat conform prevederilor alin. (1) şi (2), pentru pensionarii al căror punctaj mediu anual este mai mare de 5 puncte, nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 5 puncte, în sumă de 13.795.705 lei.  +  Articolul 6Sumele rezultate din indexarea pensiilor în sistemul public, conform prevederilor prezentei hotărâri, se evidenţiază distinct pe talonul de pensie.  +  Articolul 7 (1) Pensiile militare, cuvenite sau aflate în plată în luna mai 2004, stabilite în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, se indexează începând cu luna iunie 2004 cu 2%. (2) Pensiile militare, cuvenite sau aflate în plată în luna mai 2004, stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările ulterioare, pentru cadrele militare trecute în rezervă sau în retragere până la data de 29 februarie 2004, se indexează începând cu luna iunie 2004 cu 1,5%.  +  Articolul 8 (1) Începând cu luna iunie 2004 se indexează cu 2% următoarele venituri ale populaţiei: a) pensiile I.O.V.R.; b) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, din a 91-a zi de concediu medical; c) indemnizaţia de maternitate, precum şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, din a 91-a zi de concediu de maternitate, respectiv de concediu medical; d) indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, stabilită anterior datei de 1 ianuarie 2004, din a 91-a zi de concediu pentru creşterea copilului; e) indemnizaţiile lunare acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare; f) indemnizaţiile şi sporurile ce se acordă în temeiul Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu completările ulterioare. (2) Măsura de protecţie socială prevăzută la alin. (1) se aplică persoanelor beneficiare ale indemnizaţiilor menţionate la lit. b) şi c), ale căror cuantumuri nu depăşesc plafonul de 3 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2004, respectiv 23.046.000 lei, şi care au îndeplinit, anterior lunii iunie 2004 sau în cursul acestei luni, condiţia prevăzută de lege pentru acordarea indexării. (3) Măsura de protecţie socială prevăzută la alin. (1) se aplică persoanelor beneficiare ale indemnizaţiilor menţionate la lit. d), ale căror cuantumuri nu depăşesc valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004, respectiv 7.682.000 lei, şi care au îndeplinit, anterior lunii iunie 2004 sau în cursul acestei luni, condiţia prevăzută de lege pentru acordarea indexării.  +  Articolul 9Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor de protecţie socială prevăzute de prezenta hotărâre se suportă din aceleaşi fonduri ca şi drepturile de bază.  +  Articolul 10Prezenta hotărâre se aplică începând cu luna iunie 2004.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:---------------Ministrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Elena DumitruMinistrul apărării naţionale,Ioan Mircea PaşcuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 27 mai 2004.Nr. 808.------------