DECIZIE nr. 152 din 30 martie 2004referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 11 mai 2004
Costică Bulai - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorLucian Stângu - judecătorŞerban Viorel Stănoiu - judecătorIoan Vida - judecătorAurelia Popa - procurorIoana Marilena Chiorean - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Lefter în Dosarul nr. 771/C/2003 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate, în realitate, ultraactivează, iar art. 15 alin. (2) din Constituţie interzice numai neretroactivitatea legii, iar nu şi ultraactivitatea acesteia. Cu privire la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora nu se pot modifica prevederile Codului de procedură civilă printr-o ordonanţă a Guvernului, ci numai printr-o lege organică, apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât prin ordonanţe de urgenţă se poate legifera în domenii ce ţin de sfera legii organice, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 771/C/2003, Tribunalul Vrancea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Lefter într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea apelului declarat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe prin care i s-au respins cererea de constatare a nulităţii unui act de partaj voluntar şi cererea de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate, "prin care legea veche ultraactivează peste prevederile legii noi", contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră "principiul activităţii legii pentru viitor". Astfel, apreciază autorul excepţiei, "se ajunge la funcţionarea concomitentă a instanţelor judecătoreşti după două legi, distincte şi contradictorii", deoarece "tribunalele şi curţile de apel funcţionează în continuare ca instanţe de apel şi de recurs, după legea veche, iar după legea nouă au competenţe care exclud competenţele anterioare, astfel încât tribunalul funcţionează ca instanţă de apel, iar curtea de apel, care este singura instanţă numai de apel, funcţionează şi ca instanţă de recurs, [...] iar Curtea Supremă de Justiţie este singura instanţă de recurs, după noua competenţă".Totodată, în ceea ce priveşte ultraactivitatea legii vechi sub aspectul termenelor şi căilor de atac, faţă de momentul de pronunţare a hotărârii, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, contravenind principiilor egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie, întrucât "prin introducerea căii de atac a apelului de competenţa curţii de apel se creează o şansă în plus în pronunţarea unei hotărâri", legea nouă creând "posibilitatea verificării soluţiei şi în două căi de atac cu competenţe în afara celor zonale, [...] supuse influenţelor şi presiunilor locale".Pe de altă parte, autorul excepţiei susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 este neconstituţională, întrucât modifică procedura de judecată şi competenţa, iar potrivit art. 73 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, acestea se pot reglementa numai prin lege organică.Tribunalul Vrancea - Secţia civilă, exprimându-şi opinia, arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, acestea respectând principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât căile de reformare, retractare sau anulare a hotărârilor judecătoreşti rămân supuse legii vechi.Referitor la neconstituţionalitatea ordonanţelor care modifică sau completează norme de procedură, Curtea Constituţională a mai fost sesizată, pentru aceleaşi motive, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, pe care a respins-o ca neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:În ceea ce priveşte modificările aduse Codului de procedură civilă printr-o ordonanţă de urgenţă, apreciază că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate sub două aspecte: pe de-o parte, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, prevede că procedura de judecată şi competenţa sunt stabilite prin lege - deci prin lege ordinară, iar nu prin lege organică, iar art. 73 alin. (3) lit. t) prevede că numai Constituţia poate califica o lege drept lege organică; pe de altă parte, Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase cazuri cu privire la acest aspect, statuând că reglementarea prin ordonanţe de urgenţă în domenii rezervate legilor organice este constituţională.Totodată, noţiunea de "lege" din cuprinsul art. 124 din Constituţie, republicată, potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, are în vedere sensul cel mai larg, acoperind toată gama dispoziţiilor normative, iar nu numai legea, în sensul de act normativ emis de Parlament.Referitor la accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase cazuri, statuând că acest drept nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege.Soluţia ultraactivităţii legii vechi prevăzute de dispoziţiile legale criticate nu numai că este constituţională - art. 15 alin. (2) din Constituţie interzicând doar aplicarea legii noi situaţiilor juridice născute sau stinse anterior acesteia -, dar este şi firească, justificată de necesitatea de a permite părţii care a pornit o judecată de a avea reprezentarea exactă cu privire atât la instanţa ce-i va soluţiona cererea, cât şi la căile de atac pe care le va putea exercita.Cu privire la încălcarea art. 53 din Constituţie (art. 49, înainte de republicare) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, acest text "are în vedere drepturi a căror existenţă este stabilită ori recunoscută prin lege în patrimoniul titularului, iar din pricina unor împrejurări expres şi limitativ enumerate în Constituţie, exercitarea este restrânsă în timp, în spaţiu sau cu privire la anumite categorii de persoane". Această interpretare exclude de sub incidenţa acestui articol situaţiile în care, potrivit legii, dreptul însuşi nu există. "Din această perspectivă, posibilitatea de a promova o cale de atac în condiţiile şi la instanţa devenită competentă potrivit legii noi este exclusă de lege pentru cauzele în curs de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, iar nu doar o limitare a exerciţiului unui asemenea drept."Avocatul Poporului consideră că toate dispoziţiile legale criticate prin excepţia ridicată sunt constituţionale, având în vedere următoarele:Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciază că această susţinere este neîntemeiată, întrucât chiar din formularea textelor legale criticate rezultă că se respectă principiul constituţional al neretroactivităţii legii.Astfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că "dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi, în aceste condiţii, nici o cale de atac nu poate rezultă dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existentă în momentul pronunţării nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate, de către o lege posterioară", iar "o cale de atac se exercită doar împotriva hotărârilor pronunţate după intrarea sa în vigoare" (deciziile nr. 9/1994 şi nr. 96/1996).În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât textele legale criticate asigură un tratament egal al cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, respectiv al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi şi celor ce s-au adresat instanţei de judecată potrivit noilor reglementări. Astfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că violarea principiului egalităţii există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratament inegal şi mijloacele folosite (de exemplu, deciziile nr. 107/1995 şi nr. 342/2003), ceea ce nu este cazul în privinţa textelor legale invocate în excepţia de neconstituţionalitate.Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 73 din Constituţie, republicată, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul constituţional enumeră expres şi limitativ domeniile rezervate legii organice, printre care nu figurează dispoziţiile legale privind procedura civilă, în ansamblul lor, ci organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate faţă de art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia procedura şi competenţa de judecată sunt stabilite prin lege, apreciază că "faptul că dispoziţiile legale criticate au fost stabilite prin ordonanţă de urgenţă nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât şi ordonanţele de urgenţă se emit în domeniul rezervat legii, în condiţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, republicată".Referitor la invocarea art. 21 alin. (2), art. 53 şi art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, apreciază că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003 şi intrată în vigoare la data de 28 august 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:- Art. II alin. 2 şi 3: "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privitoare la competenţă sunt aplicabile.Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 49, art. 72 alin. (3) lit. r), art. 123 alin. (1) şi art. 125 alin. (3), care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 53, art. 73 alin. (3) lit. t), art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (2), având următorul conţinut:- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";- Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";- Art. 73 alin. (3) lit. t): "Prin lege organică se reglementează: [...] t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.";- Art. 124 alin. (1): "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.";- Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor legale criticate, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui act normativ sub aspectul competenţei, al condiţiilor şi al formei de adoptare se poate face numai prin raportare la prevederile constituţionale în vigoare la momentul adoptării respectivului act normativ, iar nu în raport cu cele existente în momentul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Aşadar, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, fiind adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României, constituţionalitatea extrinsecă a acesteia va fi analizată prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 114, în vigoare în momentul adoptării sale, iar nu la cele ale art. 115, noile reglementări constituţionale fiind relevante numai în privinţa conţinutului dispoziţiilor legale examinate.Curtea Constituţională a statuat în mod constant că Guvernul poate reglementa prin ordonanţe de urgenţă în domenii care fac obiectul legii organice, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, arătând că interdicţia abilitării Guvernului pentru a emite ordonanţe în domeniul legilor organice îl priveşte, în mod nemijlocit, pe legiuitor, întrucât art. 114 alin. (1) din Constituţie dispune expres că Parlamentul poate adopta o asemenea lege în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Asemenea interdicţie nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 114 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă, deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unei măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalităţii constituţionale a instituţiei.Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu prin Decizia nr. 247 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 22 octombrie 2002, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile privind procedura de judecată şi cele referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu sunt de domeniul legilor organice, nefiind prevăzute ca atare nici de dispoziţiile constituţionale ale art. 72 alin. (3) [art. 73 alin. (3) din Constituţia republicată], nici de cele ale art. 125 alin. (3) [art. 126 alin. (2) din Constituţia republicată].În concluzie, critica potrivit căreia este neconstituţională reglementarea prin ordonanţă de urgenţă a modificării Codului de procedură civilă este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.II. Cu privire la critica autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 contravin principiului neretroactivităţii legii, consacrat constituţional prin prevederile art. 15 alin. (2), Curtea constată că nu se poate reţine existenţa unui caz de retroactivitate a legii, normele procedurale criticate aplicându-se numai pentru viitor, o dată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Potrivit principiului neretroactivităţii legilor, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, rămânând în vigoare până la abrogarea ei explicită sau implicită.Astfel, Curtea constată că, întrucât procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, iar hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate, potrivit regulii "tempus regit actum", dispoziţiile criticate respectă întocmai principiul neretroactivităţii legilor. Dacă legea nouă s-ar aplica şi pentru situaţiile juridice născute sau stinse anterior acesteia, astfel cum susţine autorul excepţiei că ar trebui, atunci s-ar încălca chiar prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii.În ceea ce priveşte rezolvarea conflictului în timp al legilor de procedură, prin determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care sunt guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, ci una de aplicare a legii în timp, care este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.Referitor la pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile criticate se aplică fără nici o discriminare în raport cu toate părţile din procesele în curs de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei. Astfel, dispoziţiile criticate asigură un tratament egal în faţa legii şi a autorităţilor publice al cetăţenilor aflaţi în situaţii identice sau similare, respectiv, pe de-o parte, al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi, iar pe de altă parte, al celor care s-au adresat instanţei de judecată potrivit noilor reglementări. Ca atare, nu se poate reţine o încălcare a principiului egalităţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.Totodată, Curtea nu poate reţine nici încălcarea art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, dispoziţiile legale criticate reglementând competenţa instanţelor de a judeca procesele aflate pe rol la data modificării procedurii şi exercitarea căilor de atac, fără nici o distincţie din care s-ar putea deduce concluzia restrângerii accesului liber la justiţie.Având în vedere toate aceste considerente, prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, nu au incidenţă în cauză, nefiind restrânse nici un drept sau libertate fundamentală invocate de autorul excepţiei.Pe de altă parte, Curtea observă că dispoziţiile tranzitorii ale art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 sunt identice cu cele consacrate în prevederile art. 725 alin. 2, respectiv alin. 4 din Codul de procedură civilă, cuprinse în cartea VII "Dispoziţii finale", conform cărora: "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile" (alin. 2); "Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate" (alin. 4). Aceste texte procedurale sunt aplicabile în situaţiile de conflict de legi procesuale în timp, reprezentând regula generală în materie, iar dispoziţiile legale criticate nu fac decât să reia conţinutul acestor norme procesuale tranzitorii fireşti.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Lefter în Dosarul nr. 771/C/2003 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 martie 2004.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICĂ BULAIMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean--------------
| EMITENT |
Costică Bulai - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorLucian Stângu - judecătorŞerban Viorel Stănoiu - judecătorIoan Vida - judecătorAurelia Popa - procurorIoana Marilena Chiorean - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Lefter în Dosarul nr. 771/C/2003 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate, în realitate, ultraactivează, iar art. 15 alin. (2) din Constituţie interzice numai neretroactivitatea legii, iar nu şi ultraactivitatea acesteia. Cu privire la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora nu se pot modifica prevederile Codului de procedură civilă printr-o ordonanţă a Guvernului, ci numai printr-o lege organică, apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât prin ordonanţe de urgenţă se poate legifera în domenii ce ţin de sfera legii organice, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 771/C/2003, Tribunalul Vrancea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Lefter într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea apelului declarat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe prin care i s-au respins cererea de constatare a nulităţii unui act de partaj voluntar şi cererea de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate, "prin care legea veche ultraactivează peste prevederile legii noi", contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră "principiul activităţii legii pentru viitor". Astfel, apreciază autorul excepţiei, "se ajunge la funcţionarea concomitentă a instanţelor judecătoreşti după două legi, distincte şi contradictorii", deoarece "tribunalele şi curţile de apel funcţionează în continuare ca instanţe de apel şi de recurs, după legea veche, iar după legea nouă au competenţe care exclud competenţele anterioare, astfel încât tribunalul funcţionează ca instanţă de apel, iar curtea de apel, care este singura instanţă numai de apel, funcţionează şi ca instanţă de recurs, [...] iar Curtea Supremă de Justiţie este singura instanţă de recurs, după noua competenţă".Totodată, în ceea ce priveşte ultraactivitatea legii vechi sub aspectul termenelor şi căilor de atac, faţă de momentul de pronunţare a hotărârii, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, contravenind principiilor egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie, întrucât "prin introducerea căii de atac a apelului de competenţa curţii de apel se creează o şansă în plus în pronunţarea unei hotărâri", legea nouă creând "posibilitatea verificării soluţiei şi în două căi de atac cu competenţe în afara celor zonale, [...] supuse influenţelor şi presiunilor locale".Pe de altă parte, autorul excepţiei susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 este neconstituţională, întrucât modifică procedura de judecată şi competenţa, iar potrivit art. 73 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, acestea se pot reglementa numai prin lege organică.Tribunalul Vrancea - Secţia civilă, exprimându-şi opinia, arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, acestea respectând principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât căile de reformare, retractare sau anulare a hotărârilor judecătoreşti rămân supuse legii vechi.Referitor la neconstituţionalitatea ordonanţelor care modifică sau completează norme de procedură, Curtea Constituţională a mai fost sesizată, pentru aceleaşi motive, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, pe care a respins-o ca neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:În ceea ce priveşte modificările aduse Codului de procedură civilă printr-o ordonanţă de urgenţă, apreciază că susţinerile autorului excepţiei sunt neîntemeiate sub două aspecte: pe de-o parte, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, prevede că procedura de judecată şi competenţa sunt stabilite prin lege - deci prin lege ordinară, iar nu prin lege organică, iar art. 73 alin. (3) lit. t) prevede că numai Constituţia poate califica o lege drept lege organică; pe de altă parte, Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase cazuri cu privire la acest aspect, statuând că reglementarea prin ordonanţe de urgenţă în domenii rezervate legilor organice este constituţională.Totodată, noţiunea de "lege" din cuprinsul art. 124 din Constituţie, republicată, potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, are în vedere sensul cel mai larg, acoperind toată gama dispoziţiilor normative, iar nu numai legea, în sensul de act normativ emis de Parlament.Referitor la accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase cazuri, statuând că acest drept nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege.Soluţia ultraactivităţii legii vechi prevăzute de dispoziţiile legale criticate nu numai că este constituţională - art. 15 alin. (2) din Constituţie interzicând doar aplicarea legii noi situaţiilor juridice născute sau stinse anterior acesteia -, dar este şi firească, justificată de necesitatea de a permite părţii care a pornit o judecată de a avea reprezentarea exactă cu privire atât la instanţa ce-i va soluţiona cererea, cât şi la căile de atac pe care le va putea exercita.Cu privire la încălcarea art. 53 din Constituţie (art. 49, înainte de republicare) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, acest text "are în vedere drepturi a căror existenţă este stabilită ori recunoscută prin lege în patrimoniul titularului, iar din pricina unor împrejurări expres şi limitativ enumerate în Constituţie, exercitarea este restrânsă în timp, în spaţiu sau cu privire la anumite categorii de persoane". Această interpretare exclude de sub incidenţa acestui articol situaţiile în care, potrivit legii, dreptul însuşi nu există. "Din această perspectivă, posibilitatea de a promova o cale de atac în condiţiile şi la instanţa devenită competentă potrivit legii noi este exclusă de lege pentru cauzele în curs de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, iar nu doar o limitare a exerciţiului unui asemenea drept."Avocatul Poporului consideră că toate dispoziţiile legale criticate prin excepţia ridicată sunt constituţionale, având în vedere următoarele:Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciază că această susţinere este neîntemeiată, întrucât chiar din formularea textelor legale criticate rezultă că se respectă principiul constituţional al neretroactivităţii legii.Astfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că "dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi, în aceste condiţii, nici o cale de atac nu poate rezultă dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existentă în momentul pronunţării nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate, de către o lege posterioară", iar "o cale de atac se exercită doar împotriva hotărârilor pronunţate după intrarea sa în vigoare" (deciziile nr. 9/1994 şi nr. 96/1996).În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât textele legale criticate asigură un tratament egal al cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, respectiv al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi şi celor ce s-au adresat instanţei de judecată potrivit noilor reglementări. Astfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că violarea principiului egalităţii există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratament inegal şi mijloacele folosite (de exemplu, deciziile nr. 107/1995 şi nr. 342/2003), ceea ce nu este cazul în privinţa textelor legale invocate în excepţia de neconstituţionalitate.Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 73 din Constituţie, republicată, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul constituţional enumeră expres şi limitativ domeniile rezervate legii organice, printre care nu figurează dispoziţiile legale privind procedura civilă, în ansamblul lor, ci organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate faţă de art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia procedura şi competenţa de judecată sunt stabilite prin lege, apreciază că "faptul că dispoziţiile legale criticate au fost stabilite prin ordonanţă de urgenţă nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât şi ordonanţele de urgenţă se emit în domeniul rezervat legii, în condiţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, republicată".Referitor la invocarea art. 21 alin. (2), art. 53 şi art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, apreciază că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003 şi intrată în vigoare la data de 28 august 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:- Art. II alin. 2 şi 3: "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privitoare la competenţă sunt aplicabile.Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 49, art. 72 alin. (3) lit. r), art. 123 alin. (1) şi art. 125 alin. (3), care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 53, art. 73 alin. (3) lit. t), art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (2), având următorul conţinut:- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";- Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";- Art. 73 alin. (3) lit. t): "Prin lege organică se reglementează: [...] t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.";- Art. 124 alin. (1): "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.";- Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor legale criticate, Curtea reţine că examinarea constituţionalităţii unui act normativ sub aspectul competenţei, al condiţiilor şi al formei de adoptare se poate face numai prin raportare la prevederile constituţionale în vigoare la momentul adoptării respectivului act normativ, iar nu în raport cu cele existente în momentul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Aşadar, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, fiind adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României, constituţionalitatea extrinsecă a acesteia va fi analizată prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 114, în vigoare în momentul adoptării sale, iar nu la cele ale art. 115, noile reglementări constituţionale fiind relevante numai în privinţa conţinutului dispoziţiilor legale examinate.Curtea Constituţională a statuat în mod constant că Guvernul poate reglementa prin ordonanţe de urgenţă în domenii care fac obiectul legii organice, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, arătând că interdicţia abilitării Guvernului pentru a emite ordonanţe în domeniul legilor organice îl priveşte, în mod nemijlocit, pe legiuitor, întrucât art. 114 alin. (1) din Constituţie dispune expres că Parlamentul poate adopta o asemenea lege în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Asemenea interdicţie nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 114 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă, deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unei măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalităţii constituţionale a instituţiei.Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu prin Decizia nr. 247 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 22 octombrie 2002, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile privind procedura de judecată şi cele referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu sunt de domeniul legilor organice, nefiind prevăzute ca atare nici de dispoziţiile constituţionale ale art. 72 alin. (3) [art. 73 alin. (3) din Constituţia republicată], nici de cele ale art. 125 alin. (3) [art. 126 alin. (2) din Constituţia republicată].În concluzie, critica potrivit căreia este neconstituţională reglementarea prin ordonanţă de urgenţă a modificării Codului de procedură civilă este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.II. Cu privire la critica autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 contravin principiului neretroactivităţii legii, consacrat constituţional prin prevederile art. 15 alin. (2), Curtea constată că nu se poate reţine existenţa unui caz de retroactivitate a legii, normele procedurale criticate aplicându-se numai pentru viitor, o dată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Potrivit principiului neretroactivităţii legilor, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, rămânând în vigoare până la abrogarea ei explicită sau implicită.Astfel, Curtea constată că, întrucât procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, iar hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate, potrivit regulii "tempus regit actum", dispoziţiile criticate respectă întocmai principiul neretroactivităţii legilor. Dacă legea nouă s-ar aplica şi pentru situaţiile juridice născute sau stinse anterior acesteia, astfel cum susţine autorul excepţiei că ar trebui, atunci s-ar încălca chiar prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii.În ceea ce priveşte rezolvarea conflictului în timp al legilor de procedură, prin determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care sunt guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, ci una de aplicare a legii în timp, care este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.Referitor la pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile criticate se aplică fără nici o discriminare în raport cu toate părţile din procesele în curs de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei. Astfel, dispoziţiile criticate asigură un tratament egal în faţa legii şi a autorităţilor publice al cetăţenilor aflaţi în situaţii identice sau similare, respectiv, pe de-o parte, al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi, iar pe de altă parte, al celor care s-au adresat instanţei de judecată potrivit noilor reglementări. Ca atare, nu se poate reţine o încălcare a principiului egalităţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.Totodată, Curtea nu poate reţine nici încălcarea art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, dispoziţiile legale criticate reglementând competenţa instanţelor de a judeca procesele aflate pe rol la data modificării procedurii şi exercitarea căilor de atac, fără nici o distincţie din care s-ar putea deduce concluzia restrângerii accesului liber la justiţie.Având în vedere toate aceste considerente, prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, nu au incidenţă în cauză, nefiind restrânse nici un drept sau libertate fundamentală invocate de autorul excepţiei.Pe de altă parte, Curtea observă că dispoziţiile tranzitorii ale art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 sunt identice cu cele consacrate în prevederile art. 725 alin. 2, respectiv alin. 4 din Codul de procedură civilă, cuprinse în cartea VII "Dispoziţii finale", conform cărora: "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile" (alin. 2); "Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate" (alin. 4). Aceste texte procedurale sunt aplicabile în situaţiile de conflict de legi procesuale în timp, reprezentând regula generală în materie, iar dispoziţiile legale criticate nu fac decât să reia conţinutul acestor norme procesuale tranzitorii fireşti.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Lefter în Dosarul nr. 771/C/2003 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 martie 2004.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICĂ BULAIMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean--------------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari