NORME METODOLOGICE din 9 aprilie 2004privind procedurile de depunere, manipulare şi depozitare a metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi a celor ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, la unităţile Trezoreriei Statului
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 3 mai 2004



     +  Articolul 1 (1) Metalele preţioase, aliajele acestora şi pietrele preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege se depun la Ministerul Finanţelor Publice, la unităţile Trezoreriei Statului prevăzute în anexa nr. 1. (2) Termenul de depunere a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase este de 48 de ore de la data întocmirii documentului care a stat la baza ridicării bunurilor considerate fără stăpân sau de la data întocmirii documentului care a stat la baza ridicării bunurilor în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege.  +  Articolul 2 (1) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, precum şi cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege se depun la unităţile Trezoreriei Statului de către autorităţile statului abilitate în acest sens, însoţite de următoarele documente: a) delegaţia care atestă calitatea de deponent a persoanei desemnate; b) Inventar de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (anexa nr. 2), întocmit în 5 exemplare, din care:1. exemplarul nr. 1 pentru Serviciul contabilitatea Trezoreriei Statului sau Serviciul administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz;2. exemplarul nr. 2 se introduce în grop;3. exemplarul nr. 3 se restituie deponentului ca document justificativ;4. exemplarul nr. 4 se remite compartimentului juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciului juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;5. exemplarul nr. 5 se remite specialistului de metale preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care participă la expertizarea şi sigilarea gropului. (2) În scopul identificării obiectelor depuse, acestea sunt enumerate şi descrise de către deponent în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase cât mai amănunţit: denumirea, natura valorilor, semne distinctive şi orice alte inscripţii gravate sau imprimate, numărul pietrelor, culoarea, forma etc. (3) Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase depus în tezaurul Trezoreriei Statului îndeplineşte funcţia de document de predare-primire şi se semnează de către deponent, de membrii comisiei şi specialistul de metale preţioase.  +  Articolul 3 (1) Autorităţile statului deponente au obligaţia de a anunţa Trezoreria Statului la care urmează a fi depuse obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, cu minimum 24 de ore înainte de depunerea acestora, în vederea convocării specialistului de metale preţioase şi a asigurării tuturor condiţiilor de recepţie şi depozitare necesare. (2) În cazul imposibilităţii prezentării la sediul unităţii Trezoreriei Statului a specialistului de metale preţioase, autorităţile statului depun obiectele considerate bunuri fără stăpân, precum şi cele ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, în gropuri/saci sigilate/sigilaţi de către depunător. Predarea-primirea gropurilor/sacilor sigilate/sigilaţi se face pe baza Procesului-verbal pentru predarea-primirea gropurilor conţinând obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (anexa nr. 3). Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase va fi semnat în acest caz numai de către reprezentantul autorităţii statului deponente, urmând ca la desigilarea gropurilor sau sacilor acesta să fie semnat de către comisia constituită potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) şi de către specialistul de metale preţioase. Gropurile sau sacii sigilaţi în care sunt introduse exemplarele nr. 1, 2, 4 şi 5 ale Inventarului de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se păstrează în tezaurul Trezoreriei Statului până la întrunirea condiţiilor necesare pentru recepţia obiectelor pe care le conţin. Gropurile/sacii se desigilează numai în prezenţa reprezentantului autorităţii statului deponente, a membrilor comisiei şi a specialistului de metale preţioase care are obligaţia de a se prezenta la unitatea Trezoreriei Statului depozitară în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii gropurilor/sacilor sigilate/sigilaţi. (3) Unitatea Trezoreriei Statului depozitară are obligaţia de a comunică în scris specialistului de metale preţioase, prevăzut în lista întocmită potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), data la care au fost primite/primiţi gropurile/sacii sigilate/sigilaţi în tezaurul Trezoreriei Statului.  +  Articolul 4 (1) Preluarea în tezaurul Trezoreriei Statului a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se efectuează de către: a) o comisie constituită prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului depozitare, prevăzute în anexa nr. 1, formată din:- un reprezentant al Serviciului casierie-tezaur, vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie sau al Serviciului casierie-tezaur, după caz;- un reprezentant al Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz;- un reprezentant al Serviciului încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare.Pentru fiecare membru al comisiei, prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice, va fi numit câte un înlocuitor; b) un specialist de metale preţioase desemnat din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Lista persoanelor îndreptăţite să efectueze operaţiuni de expertizare a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase este întocmită şi transmisă unităţilor Trezoreriei Statului de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. (2) Sigilarea gropurilor ce conţin obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se efectuează prin aplicarea sigiliilor de plumb cu "cleşte cu tipe", marcate pe o faţă cu stema României şi pe cealaltă faţă cu inscripţia "MFP" şi un număr unic de identificare, începând de la numărul 1. (3) Sigiliile sunt netransmisibile, se atribuie membrilor comisiei constituite potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), precum şi înlocuitorilor lor de drept şi se utilizează numai pentru operaţiunile care se efectuează la sediul unităţilor Trezoreriei Statului în procesul de depunere şi manipulare a gropurilor ce conţin obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase.  +  Articolul 5 (1) Membrii comisiei constituite potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi specialistul de metale preţioase preiau obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase prin cântărire, le confruntă cu datele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, iar specialistul de metale preţioase înscrie masa brută stabilită prin cântărire în toate cele 5 exemplare ale inventarului. (2) În cazul existenţei unor neconcordanţe între obiectele prezentate de deponent şi cele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, se vor opera modificările necesare pe toate exemplarele inventarului în coloana "Observaţii", sub semnăturile deponentului, specialistului de metale preţioase şi membrilor comisiei. (3) Natura obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se stabileşte şi se înscrie în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase de către specialistul de metale preţioase. (4) Obiectele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, care nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, se restituie deponentului, specificându-se în coloana "Observaţii" obiectele restituite şi motivul pentru care nu au fost primite în tezaurul Trezoreriei Statului. Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se constituie în gropuri distincte, pe fiecare cauză, în prezenţa membrilor comisiei şi a specialistului de metale preţioase. (5) Gropurile constituite se etichetează şi se sigilează cu sigiliile membrilor comisiei şi sigiliul specialistului de metale preţioase. Pe etichetă se înscriu în mod obligatoriu numărul gropului, data predării obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase la unitatea Trezoreriei Statului, denumirea unităţii deponente, cauza pentru care s-a constituit gropul şi codul înscris pe sigiliile aplicate gropului. (6) În scopul numerotării gropurilor şi înscrierii numărului acestora în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, casierul-şef atribuie pentru fiecare grop un număr de ordine din Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului (anexa nr. 4). (7) Numerotarea gropurilor în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului se efectuează în ordine crescătoare, începând de la numărul 1, în continuare atribuindu-se un număr unic pentru fiecare grop. (8) După sigilare, comisia predă gropul casierului-şef, care are obligaţia de a completa în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului datele prevăzute de formular şi de a semna de primire, iar membrii comisiei semnează de predare. (9) Gropurile sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului la valoarea de 1.000 lei gropul, pe baza exemplarului nr. 1 al Inventarului de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, predat Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz. (10) Pentru înregistrarea gropurilor în contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului se foloseşte metoda de înregistrare în partidă simplă, adică înregistrările se fac în debitul sau în creditul contului în afara bilanţului 0010 "Metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân sau ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, depuse în gropuri în tezaurul Trezoreriei Statului". În creditul contului 0010 "Metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân sau ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege, depuse în gropuri în tezaurul Trezoreriei Statului" se înregistrează depunerea gropului aferent unei cauze în tezaurul Trezoreriei Statului la valoarea de 1.000 lei/grop, iar în debitul aceluiaşi cont se înregistrează restituirea către proprietar sau reprezentantul legal al acestuia ori predarea spre valorificare a tuturor obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase dintr-un grop aferent unei cauze.  +  Articolul 6 (1) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase se păstrează în tezaurul Trezoreriei Statului până la definitivarea situaţiei lor juridice. (2) Autorităţile statului abilitate în acest sens, care au depus obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase la unităţile Trezoreriei Statului, au obligaţia ca în termen de 5 zile lucrătoare de la stabilirea situaţiei juridice a acestora să anunţe printr-o adresă compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz. În adresă se va menţiona dacă obiectele depuse pentru cauza respectivă se restituie proprietarului sau intră în proprietatea privată a statului, în totalitate ori parţial. Adresa va fi însoţită de o copie certificată a documentului care atestă intrarea bunurilor în proprietatea statului sau restituirea către proprietar. (3) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, intră în proprietatea privată a statului dacă nu au fost reclamate de proprietari timp de un an de la data depunerii la unităţile Trezoreriei Statului. Autorităţile statului care au depus în tezaurul Trezoreriei Statului obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, au obligaţia să solicite în scris compartimentului juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciului juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti restituirea bunurilor revendicate către proprietarii de drept ai acestora sau trecerea în proprietatea statului la prescrierea termenului de revendicare de un an. Mecanismul de restituire a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, considerate bunuri fără stăpân, este acelaşi ca şi în cazul restituirii obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, ridicate în vederea confiscării ori confiscate în condiţiile prevăzute de lege. (4) Obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase pentru care s-a dispus restituirea se consideră abandonate dacă proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte nu se prezintă pentru a le ridica în termen de 3 luni de la data definitivării situaţiei lor juridice. (5) Proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să ridice obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în numele acestuia formulează o cerere către compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz, în care va solicita restituirea obiectelor, la care anexează documentele care atestă dreptul de proprietate asupra acestora. După verificarea documentelor, compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, după caz, comunică în scris Trezoreriei Statului că se poate efectua restituirea acestora către proprietarul de drept. (6) Restituirea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase către proprietar sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte se face de către şeful de administraţie adjunct care coordonează activitatea de trezorerie sau trezorierul-şef, după caz, comisia constituită potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) care a participat la sigilarea gropului, casierul-şef, specialistul de metale preţioase care a participat la sigilarea gropului şi reprezentantul serviciului/compartimentului juridic. (7) Gropul constituit în cauza pentru care se face restituirea se scoate din tezaur de către casierul-şef, se înregistrează în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului şi se predă comisiei care participă la restituire. (8) În prezenţa persoanelor desemnate să participe la restituire se desigilează gropul, iar conţinutul acestuia se prezintă proprietarului sau persoanei legal îndreptăţite să ridice obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în numele acestuia, pentru identificare. (9) După identificare se întocmeşte Procesul-verbal de restituire cauze (anexa nr. 6), în 6 exemplare, din care:- exemplarul nr. 1 pentru Serviciul contabilitatea Trezoreriei Statului sau Serviciul administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz;- exemplarul nr. 2 pentru Serviciul casierie - tezaur, vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie sau Serviciul casierie-tezaur, după caz;- exemplarul nr. 3 pentru compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;- exemplarul nr. 4 se remite deponentului;- exemplarul nr. 5 se înmânează proprietarului sau persoanei legal îndreptăţite să îl reprezinte;- exemplarul nr. 6 pentru specialistul de metale preţioase. (10) În baza Procesului-verbal de restituire cauze casierul-şef va completa "Restituire integrală definitivă" în coloana "Destinaţia ieşirii" din formularul "Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului". (11) Inventarul din grop împreună cu celelalte documente anexate acestuia se arhivează la Serviciul casierie-tezaur, vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie sau Serviciul casierie-tezaur, după caz. (12) În cazul în care în adresele autorităţilor statului care au depus obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase la unităţile Trezoreriei Statului se menţionează restituirea parţială a obiectelor dintr-un grop, se procedează potrivit mecanismului stabilit mai sus, cu următoarele precizări:- obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase care nu se restituie se reintroduc în grop prin identificare, numărare şi cântărire;- exemplarul nr. 2 al Procesului-verbal de restituire cauze se introduce în grop;- casierul-şef va completa "Restituire parţială" în coloana "Observaţii" din formularul "Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului". (13) În cazul restituirii parţiale a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, gropul constituit din obiectele rămase după restituire se predă de către comisie casierului-şef în vederea depunerii în tezaurul Trezoreriei Statului. Gropul se păstrează în tezaur până la definitivarea situaţiei juridice a obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, rămase în urma restituirii. (14) În cazul în care proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte reclamă faptul că unul sau mai multe obiecte din gropul constituit nu îi aparţin ori nu corespund din alte puncte de vedere cu obiectele care i-au fost ridicate în vederea confiscării sau confiscate în condiţiile prevăzute de lege ori depuse spre păstrare în tezaurul Trezoreriei Statului fiind considerate bunuri fără stăpân, se va proceda la introducerea tuturor obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în grop de către comisie, prin identificare, numărare şi cântărire, aplicându-se totodată şi sigiliile membrilor acesteia. (15) Comisia va stabili împreună cu proprietarul sau cu persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte un nou termen de restituire care nu poate fi mai mare de 15 zile lucrătoare de la data primei proceduri de restituire. (16) În termen de 3 zile lucrătoare compartimentul juridic din cadrul administraţiei finanţelor publice a municipiului reşedinţă de judeţ sau Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti înştiinţează în scris autoritatea statului deponentă asupra faptului că proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte reclamă că unul sau mai multe obiecte din gropul constituit nu îi aparţin. În înştiinţare se vor menţiona în mod obligatoriu datele înscrise în formularul "Inventar de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase", respectiv numărul gropului constituit în cauza reclamată, numele cauzei şi data depunerii la Trezoreria Statului. (17) La data stabilită de comun acord cu proprietarul sau cu persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte se va proceda la restituirea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase potrivit procedurilor de restituire menţionate anterior, cu excepţia faptului că la restituire va participa şi deponentul sau înlocuitorul de drept al acestuia. Persoana care va participa la restituire din partea autorităţii statului deponente va prezenta şefului de administraţie adjunct care coordonează activitatea de trezorerie sau trezorierului-şef, după caz, următoarele documente: a) delegaţia care atestă calitatea de reprezentant al autorităţii statului deponente; b) Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, întocmit la constituirea cauzei. (18) În situaţia în care nici în aceste circumstanţe proprietarul sau persoana legal îndreptăţită să îl reprezinte nu recunoaşte toate obiectele ca aparţinându-i, se procedează la introducerea tuturor obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase în grop de către comisie prin identificare, numărare şi cântărire, aplicându-se totodată şi sigiliile. În continuare se va proceda potrivit prevederilor legale în vigoare. (19) În situaţia în care cu ocazia expertizării şi marcării se constată că unele obiecte din grop nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, acestea se predau, separat, unităţilor Trezoreriei Statului depozitare pe baza Procesului-verbal de predare-primire a obiectelor care nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase (anexa nr. 7), dar o dată cu celelalte obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase care constituie gropul şi care sunt expertizate şi marcate. (20) În situaţia în care se stabileşte că obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase intră în proprietatea privată a statului, precum şi în situaţia în care se constată, în urma expertizării, că obiectele intrate în proprietatea privată a statului nu sunt din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase potrivit alin. (19), acestea se predau de către comisia constituită potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) la serviciul/biroul valorificare bunuri din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice.  +  Articolul 7 (1) Expertizarea şi marcarea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, depuse în tezaurul Trezoreriei Statului, constituite în gropuri, se efectuează de către specialistul de metale preţioase la sediul acestuia sau la sediul unităţilor Trezoreriei Statului unde acestea sunt depozitate, numai după definitivarea situaţiei lor juridice şi intrarea definitivă în proprietatea statului. Expertizarea şi, după caz, marcarea nu se efectuează pentru obiectele din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase care după definitivarea situaţiei juridice se restituie proprietarului. (2) Gropurile care conţin obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, care nu pot fi expertizate şi marcate la sediul unităţilor Trezoreriei Statului unde acestea sunt depozitate, se eliberează din tezaurul Trezoreriei Statului specialistului de metale preţioase, în vederea expertizării şi marcării, la solicitarea acestuia, pe baza Procesului-verbal de predare-primire a gropurilor (anexa nr. 5). Expertizarea şi marcarea se efectuează în termen de maximum 90 de zile lucrătoare de la data definitivării situaţiei juridice şi intrării definitive în proprietatea statului. (3) Procesul-verbal de predare-primire a gropurilor în care se menţionează gropurile primite spre expertizare şi marcare se semnează de specialistul de metale preţioase pentru primire, de casierul-şef pentru predare şi se vizează de şeful Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz. Pentru gropurile care se eliberează specialistului de metale preţioase în vederea expertizării şi marcării, nu se fac înregistrări contabile, Procesul-verbal de predare-primire a gropurilor păstrându-se în tezaur, în locul gropului, până la restituirea acestuia. După restituirea gropurilor, Procesul-verbal de predare-primire a gropurilor se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului depozitară. Predarea gropurilor din tezaur pentru expertizare şi marcare va fi consemnată de casierul-şef în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului. (4) La preluarea gropurilor din tezaur pentru expertizare şi marcare specialistul de metale preţioase verifică integritatea sigiliilor aplicate, în prezenţa casierului-şef şi a şefului Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului sau al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, după caz. După verificarea integrităţii sigiliilor se semnează în Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului pentru predare de către casierul-şef şi şeful Serviciului contabilitatea Trezoreriei Statului şi al Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei şi pentru primire de către specialistul de metale preţioase. (5) Transportarea gropurilor în condiţii de siguranţă la şi de la sediul specialistului de metale preţioase se efectuează cu maşina de transport de valori a Trezoreriei Statului, în prezenţa specialistului de metale preţioase. (6) După finalizarea expertizării şi marcării obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, la sediul unităţii Trezoreriei Statului depozitare se întrunesc membrii comisiei care au participat la constituirea gropurilor sau înlocuitorii acestora de drept, care verifică în prezenţa specialistului de metale preţioase concordanţa obiectelor înscrise în Expertiza tehnică cu cele înscrise în Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase şi le depun în grop prin identificare, numărare şi cântărire. În grop se introduce o dată cu obiectele şi un exemplar al Expertizei tehnice şi al Buletinului de analiză chimică, după caz, care se anexează la Inventarul de metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase. Gropul se etichetează şi se sigilează cu sigiliile membrilor comisiei şi cu sigiliul specialistului de metale preţioase. Pe lângă datele de identificare existente ale gropului, pe etichetă se va înscrie şi litera "E" - grop expertizat. (7) Gropul conţinând obiectele expertizate se predă casierului-şef care îl înregistrează ca intrat în tezaurul Trezoreriei Statului, în formularul "Registrul pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului", iar la rubrica "Observaţii" menţionează "Expertizat".  +  Articolul 8 (1) Formularele prevăzute în anexele nr. 2, 3, 5 şi 6 nu au regim special şi se întocmesc în sistem informatic conform modelelor prevăzute în anexele respective. (2) Se aprobă modelul formularului tipizat "Registru pentru evidenţa gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului", cod 14.20.08/T.S., prevăzut în anexa nr. 4. (3) Anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.  +  Articolul 9Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.  +  Anexa 1 -------la normele metodologice-----------------------Lista unităţilor Trezoreriei Statului depozitareşi judeţele arondate acestora───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. Judeţ Judeţe arondatecrt. depozitar Unitate trezorerie depozitara unităţi de                                                         trezorerie depozitare───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-1- -2- -3- -4-───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                                               ALBA  1 ALBA Trezoreria municipiului ALBA-IULIA ──────────────────────                                                               SIBIU───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  2 ARAD Trezoreria municipiului ARAD ARAD───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                                               ARGEŞ  3 ARGEŞ Trezoreria municipiului PITEŞTI ──────────────────────                                                                OLT                                                         ──────────────────────                                                               VÂLCEA───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  4 BACĂU Trezoreria municipiului BACĂU BACAU                                                         ──────────────────────                                                               NEAMŢ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  5 BIHOR Trezoreria municipiului ORADEA BIHOR───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  6 BRAŞOV Trezoreria municipiului BRAŞOV BRASOV                                                         ──────────────────────                                                               COVASNA───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  7 BUZĂU Trezoreria municipiului BUZĂU BUZAU                                                         ──────────────────────                                                               VRANCEA───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  8 CLUJ Trezoreria municipiului CLUJ-NAPOCA CLUJ                                                         ──────────────────────                                                                SALAJ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  9 CONSTANTA Trezoreria municipiului CONSTANTA CONSTANTA                                                         ──────────────────────                                                                TULCEA─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 10 DOLJ Trezoreria municipiului CRAIOVA DOLJ                                                         ──────────────────────                                                                MEHEDINŢI─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 11 GALAŢI Trezoreria municipiului GALAŢI GALATI                                                         ──────────────────────                                                                BRĂILA─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 12 GORJ Trezoreria municipiului TARGU-JIU GORJ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 13 HARGHITA Trezoreria municipiului MIERCUREA-CIUC HARGHITA─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 14 HUNEDOARA Trezoreria municipiului DEVA HUNEDOARA───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                                                 IAŞI 15 IAŞI Trezoreria municipiului IAŞI ──────────────────────                                                                 VASLUI─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 16 MARAMUREŞ Trezoreria municipiului BAIA-MARE MARAMURES                                                         ──────────────────────                                                               SATU MARE─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 17 MUREŞ Trezoreria municipiului TARGU-MURES MURES                                                         ──────────────────────                                                              BISTRITA-NASAUD─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 18 PRAHOVA Trezoreria municipiului PLOIEŞTI PRAHOVA                                                         ──────────────────────                                                                DAMBOVITA─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 19 SUCEAVA Trezoreria municipiului SUCEAVA SUCEAVA                                                         ──────────────────────                                                                BOTOSANI─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 20 TIMIŞ Trezoreria municipiului TIMIŞOARA TIMIS                                                         ──────────────────────                                                              CARAS-SEVERIN───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                                              mun. BUCUREŞTI                                                         ──────────────────────                                                                CĂLĂRAŞI                                                         ────────────────────── 21 BUCURESTI Direcţia trezorerie şi contabilitate GIURGIU                   publică a municipiului BUCUREŞTI ──────────────────────                                                               IALOMIŢA                                                         ──────────────────────                                                                 ILFOV                                                         ──────────────────────                                                               TELEORMAN───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  +  Anexa 2 -------la normele metodologice------------------------UNITATEA DEPONENTA TREZORERIA STATULUI------------------- -------------------Nr ...../Data ..... Nr ....../Data .....*)INVENTARde metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioasede la ....... din str. ........ nr. ....... judeţul .......
    Nr.crt Descrierea obiectelor Metal pretios/aliaj/ piatra pretioasa Nr. buc. Masa bruta (grame) Observaţii
                Am predat, Am primit,
        (delegatul unităţii deponente)
                                    Reprezentant Serviciu casierie-tezaur
                      Reprezentant Serviciu contabilitatea trezoreriei statului/
                      Serviciului administrarea şi contab. contului curent
                      al trezoreriei
                      Reprezentant Serviciu incasarea şi evidenta
                      veniturilor bugetare
                   Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor
                    Direcţia pentru metale preţioase şi pietre preţioase
                       Specialist de metale preţioase
    ------------- Notă *) se completează de către comisie cu nr. gropului care se constituie, din "Registrul pentru evidenta gropurilor din tezaurul trezoreriei statului" (Anexa nr. 4 )
     +  Anexa 3 -------la normele metodologice------------------------
        UNITATEA DEPONENTA UNITATEA TREZORERIEI
                                                STATULUI DEPOZITARE
        ------------------ -------------------
        Nr ...../Data..... Nr ....../Data ......
                                   PROCES-VERBAL
                pentru predarea-primirea gropurilor conţinând obiecte din
                 metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase
        Subsemnaţii ......... reprezentant al Serviciului casierie-tezaur, .......
      reprezentant al Serviciului contabilitatea trezoreriei statului/Serviciul
      administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei, ............
      reprezentant al Serviciului încasarea şi evidenta veniturilor bugetare din
      cadrul trezoreriei municipiului ..........., şi ............ delegat din
      partea ....... care se legitimează cu ......, primii au procedat la PRIMIREA
      secundul la PREDAREA unor gropuri conţinând obiecte din metale preţioase,
      aliaje ale acestora şi pietre preţioase după cum urmează:
    Nr. inventar
    unitate deponenta unitatea trezoreriei statului depozitara* Numele/denumirea şi adresa persoanei fizice/juridice pentru care s-a constituit gropul(cauza) Observaţii
    1 2 3 4
                Am predat,
        (delegatul unităţii deponente)
                                                       Am primit,
                                    Reprezentant Serviciu casierie-tezaur
                      Reprezentant Serviciu contabilitatea trezoreriei statului/
                      Serviciului administrarea şi contabilitatea contului curent
                      al trezoreriei
                      Reprezentant Serviciu incasarea şi evidenta
                      veniturilor bugetare
    --------------- Notă *) numărul de inventar la unitatea trezoreriei statului depozitare este numărul atribuit gropului în "Registru pentru evidenta gropurilor din tezaurul trezoreriei statului"
     +  Anexa 4 --------la normele metodologice------------------------UNITATEA TREZORERIEI STATULUI DEPOZITARAREGIM SPECIALSeria ..../......REGISTRUpentru evidenta gropurilor din tezaurul Trezoreriei Statului┌─────┬────────────────┬─────┬─────────────────────┬───────────┬───────────────┐│Nr. │Denumire unitate│Cauza│ Data │Destinaţia │ Semnătura ││Grop │ deponenta │ ├──────────┬──────────┤ ieşirii/ ├───────┬───────┤│ │ │ │ Intrare │ Ieşire │Observaţii │Predare│Primire││ │ │ │zi/luna/an│zi/luna/an│ │ │ │├─────┼────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤├─────┼────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤│ │ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼───────┼───────┤└─────┴────────────────┴─────┴──────────┴──────────┴───────────┴───────┴───────┘  MFP Cod 14.20.08/T.S.1. Denumire: Registru pentru evidenta gropurilor din tezaurul trezoreriei statului2. Formular cu regim special3. Cod: 14.20.08/T.S.4. Format: A4/t25. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe ambele fete, filele fiind inseriate şi legate sub forma de registru cu coperta cartonată, având 300 file6. Se utilizează: pentru evidenţierea şi atribuirea numerelor de gropuri ce conţin obiecte din metale şi pietre preţioase care sunt depuse la unităţile trezoreriei statului depozitare7. Se arhivează: la unitatea trezoreriei statului depozitara a obiectelor din metale şi pietre preţioase  +  Anexa 5 -------la normele metodologice-----------------------
      TREZORERIA STATULUI AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU
                                            PROTECŢIA CONSUMATORULUI
       ------------------ -------------------------
       Nr ...../Data ..... Nr ......../Data ........
                                PROCES-VERBAL
                       de predare-primire a gropurilor
        Subsemnaţii ............. casier şef în cadrul trezoreriei municipiului
      ......... şi ......... specialist de metale preţioase din partea Autorităţii
      Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Direcţia pentru metale preţioase
      şi pietre preţioase ........., primul a procedat la PREDAREA iar secundul
      la PRIMIREA gropurilor enumerate mai jos:
    Nr. crt. Număr grop din Registrul pentru evidenta gropurilor din tezaurul Cauza
             Am predat, Am primit,
            Casier şef, Specialist de metale preţioase,
                         Vizat,
              Şef Serviciu contabilitatea trezoreriei statului/
              Serviciu administrarea şi contabilitatea contului curent
              al trezoreriei
     +  Anexa 6 -------la normele metodologice-----------------------
        TREZORERIA STATULUI
        -------------------
        Nr ....../Data ....
                          PROCES VERBAL DE RESTITUIRE CAUZE
        Subsemnaţii ............ şef administraţie adjunct/trezorier şef, ........
      membrii comisiei ........... casier şef din cadrul trezoreriei municipiului,
      ........., ........... specialist de metale preţioase din partea Autorităţii
      Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor -Direcţia pentru metale preţioase
      şi pietre preţioase şi ............ care se legitimează cu BI/CI seria .....
      nr. ......., domiciliat în str. ......, nr. ....., bl. ....., ap. .....,
      judeţul/sector ....... în calitate de ........., primii au procedat la
      RESTITUIREA iar secundul la PRIMIREA obiectelor din cauza nr. ........
      după cum urmează:
    Nr.crt Descrierea obiectelor Nr. buc. Masa bruta (grame) Observaţii
    Restituirea s-a efectuat TOTAL/PARŢIAL conform adresei nr. ...... din .... a Compartimentului/Serviciului juridic al Administraţiei finanţelor publice a municipiului ................./DGFP a mun. BucureştiPrezentul proces-verbal s-a încheiat în 6 exemplare din care exemplarul nr. 4 a fost inmanat proprietaruluiAm restituit, Am primit,Trezoreria ........ .............Şef administraţie adjunct/trezorier şef------------------ VizatCompartimentul/Serviciul juridicMembrii comisiei------------------Casier şef------------------Specialist de metale preţioase------------------
     +  Anexa 7 -------la normele metodologice-----------------------
      AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TREZORERIA STATULUI
      PROTECŢIA CONSUMATORULUI -------------------
      Nr....../Data ........ Nr ..../Data ......
                                PROCES-VERBAL
                    de predare-primire a obiectelor care nu sunt din
               metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase
        Subsemnatul ......... specialist de metale preţioase din partea Autorităţii
      Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Direcţia pentru metale preţioase
      şi pietre preţioase ...... şi subsemnaţii ....... reprezentant al Serviciului
      casierie-tezaur, ................. reprezentant al Serviciului contabilitatea
      trezoreriei statului/Serviciul administrarea şi contabilitatea contului curent
      al trezoreriei, .............. reprezentant al Serviciului încasarea şi
      evidenta veniturilor bugetare din cadrul trezoreriei municipiului, ..........,
      primul a procedat la PREDAREA iar secunzii la PRIMIREA obiectelor care nu sunt
      din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, constatate în
      urma expertizarii, enumerate mai jos:
    ┌───────┬──────────────────────────────────┬─────────┬─────────┬───────────┐│ │Descrierea obiectelor care nu sunt│ │ │ ││ │din metal preţios, aliaje ale │ │ Masa │ ││Nr.crt │acestora şi pietre preţioase │ Nr. buc.│ bruta │ Observaţii││ │ │ │ (grame) │ │├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤├───────┼──────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────┤└───────┴──────────────────────────────────┴─────────┴─────────┴───────────┘         Am predat, Am primit,    ANPC-Directia pentru Reprezentant Serviciu casierie-tezaur    metale preţioase şi pietre preţioase                                     Reprezentant Serviciu contabilitatea                                     trezoreriei statului/    Specialist de metale preţioase Serviciu administrarea şi contabilitatea                                     contului curent al trezoreriei                                     Reprezentant Serviciu Încasarea şi                                     evidenta veniturilor bugetare---------------