LEGE nr. 76 din 26 martie 2004pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 6 aprilie 2004



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILegea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:"ARTICOLUL 1Exercitarea iniţiativei (1) Iniţiativa legislativă a cetăţenilor se exercită cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi (2) sau, după caz, ale art. 150 din Constituţie, republicată, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Iniţiativa legislativă a cetăţenilor se exercită printr-o propunere legislativă întocmită în temeiul art. 74 din Constituţie, republicată, în domeniul legilor organice sau ordinare, iar în temeiul art. 150 din Constituţie, republicată, în domeniul legilor constituţionale."2. Alineatul (5) al articolului 2 va avea următorul cuprins:"(5) Comitetul de iniţiativă asigură înregistrarea propunerii legislative la Camera competentă a Parlamentului, în termen de cel mult 6 luni de la data publicării acesteia. După împlinirea acestui termen, propunerea legislativă nu mai poate fi prezentată decât ca o nouă iniţiativă legislativă, în condiţiile prezentei legi."3. După alineatul (3) al articolului 3 se introduce un alineat nou, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) Propunerea legislativă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în maximum 30 de zile de la emiterea avizului de către Consiliul Legislativ."4. Alineatele (2) şi (8) ale articolului 4 vor avea următorul cuprins:"(2) Listele de susţinători se întocmesc cu respectarea organizării administrativ-teritoriale a ţării şi cuprind:denumirea propunerii legislative ce face obiectul iniţiativei şi identificarea Monitorului Oficial al României, Partea I, în care aceasta a fost publicată, judeţul şi localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa susţinătorii; numele, prenumele şi domiciliul susţinătorilor, menţionarea actului de identitate şi a codului numeric personal; semnăturile susţinătorilor. Este interzis orice fel de delegare sau de reprezentare pentru semnarea listei de susţinători........................................................................................ (8) Exemplarul în original al listelor se păstrează la Curtea Constituţională, iar o copie a acestuia, la Parlament."5. Alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:"(2) În vederea atestării, dosarul cuprinzând listele în original cu datele şi semnăturile susţinătorilor din localitate se depune la primărie. Orice persoană interesată poate consulta dosarul şi poate contesta realitatea semnăturii sau o altă prevedere cuprinsă în liste. Contestaţia se face numai în scris şi se adresează primarului. Acesta, în cazul în care contestaţia priveşte realitatea semnăturii, o soluţionează, solicitând susţinătorului să confirme semnătura. Dacă susţinătorul nu poate să confirme semnătura sau refuză să o facă, se aplică prevederile art. 4 alin. (3). Dispoziţia primarului poate fi contestată la judecătorie, care o va soluţiona cu citarea părţilor, potrivit procedurii ordonanţei preşedinţiale."6. Alineatul (1) al articolului 6 va avea următorul cuprins:"(1) Propunerea legislativă care face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor, însoţită de expunerea de motive şi de originalele listelor de susţinători, se înregistrează la Camera competentă a Parlamentului, la cererea semnată de membrii comitetului de iniţiativă. Cererea cuprinde şi împuternicirea a cel mult 5 membri care reprezintă comitetul de iniţiativă în vederea promovării şi susţinerii iniţiativei după înregistrare."7. După alineatul (1) al articolului 6 se introduce un alineat nou, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Camera Parlamentului la care a fost înregistrată iniţiativa legislativă a cetăţenilor va trimite originalele listelor de susţinători la Curtea Constituţională, păstrându-şi o copie a acestora."8. După articolul 10 se introduce un articol nou, articolul 10^1, cu următorul cuprins:"ARTICOLUL 10^1Refuzul nejustificat de a atesta listele de susţinătoriRefuzul primarului de a atesta listele de susţinători în termenul prevăzut de art. 5 alin. (4) se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei."  +  Articolul IILegea nr. 189/1999, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în termen de 30 de zile de la data promulgării, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 17 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 11 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VĂCĂROIUBucureşti, 26 martie 2004.Nr. 76.----------------