HOTĂRÂRE nr. 280 din 4 martie 2004pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 577/2003 privind structura organizatorică şi atribuţiile Autorităţii pentru străini
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 12 martie 2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 131 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IHotărârea Guvernului nr. 577/2003 privind structura organizatorică şi atribuţiile Autorităţii pentru străini, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 6 iunie 2003, se modifică după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:"Art. 1 - (1) Autoritatea pentru străini este structura specializată, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită atribuţiile ce îi sunt date în competenţă prin lege cu privire la regimul străinilor în România, combaterea şederii ilegale, precum şi cu privire la gestionarea evidenţei străinilor cărora li s-a acordat drept de şedere în România. (2) Autoritatea pentru străini are sediul în municipiul Bucureşti, str. Nicolae Iorga nr. 27-29, sectorul 1."2. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 5 vor avea următorul cuprins:"(4) Autoritatea pentru străini este condusă de un director general ajutat de un director general adjunct, ambii numiţi prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Directorul general are calitatea de ordonator de credite, în condiţiile legii. (5) Posturile necesare constituirii Autorităţii pentru străini se asigură cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, conform anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 725/2003 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor."3. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre. + Articolul IIOrdinele ministrului administraţiei şi internelor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 577/2003 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul IIIÎn tot cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 577/2003 privind structura organizatorică şi atribuţiile Autorităţii pentru străini referirile la "Ministerul de Interne" şi "ministrul de interne" se înlocuiesc cu "Ministerul Administraţiei şi Internelor" şi, respectiv, cu "ministrul administraţiei şi internelor".PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:--------------Ministrul administraţiei şi internelor,Ioan RusMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 4 martie 2004.Nr. 280. + Anexa (anexa la Hotărârea Guvernului nr. 577/2003) ORGANIGRAMA AUTORITĂŢII PENTRU STRĂINI ┌────────────────┐ │DIRECTOR GENERAL│ └──────┬─────────┘ ┌──────┴─────────┐ │DIRECTOR GENERAL│ │ ADJUNCT │ └──────┬─────────┘ ┌──────────┬────────┬──────────┼──────────┬──────────┬─────────────┐┌────┴─────────┐│ ┌─────┴────────┐ │ ┌────────┴────────┐ │ ┌──────────┴─────┐│SERVICIUL COM-││ │SERVICIUL ACTE│ │ │SERVICIUL REGLE- │ │ │SERVICIUL REGLE-││BATEREA ŞEDE- ││ │PREMERGĂTOARE,│ │ │MENTAREA ADMISIEI│ │ │MENTAREA ŞEDERII││RII ILEGALE A ││ │LUARE ÎN CUS- │ │ │STRĂINILOR │ │ │TEMPORARE ŞI A ││STRĂINILOR ││ │TODIE PUBLICĂ │ │ └─────────────────┘ │ │ŞEDERII PERMA- │└──────────────┘│ │ŞI EVIDENŢA │ │ │ │NENTE A STRĂINI-│ │ │STRĂINILOR │ │ │ │LOR │ │ │CERCETAŢI PE- │ │ │ └────────────────┘ │ │NAL │ │ │ │ └──────────────┘ │ │ ┌────────┴────────────┐ │ ┌─────────────┴─────────────┐ │ SERVICIUL RELAŢII │ │ │ CENTRUL DE CALCUL │ │ CONSULARE, LEGĂTURA │ │ │ (SISTEMUL NAŢIONAL DE │ │ CU MISIUNILE DIPLO- │ │ │ EVIDENŢĂ A STRĂINILOR) │ │ MATICE ŞI ORGANIS- │ │ └───────────────────────────┘ │ MELE INTERNAŢIONALE │ │ └─────────────────────┘ │ │ ┌──────────┬───────────┬───────┴──────┬────────────┬──────────────┐ ┌───┴───┐ ┌────┴─────┐ ┌───┴────┐ ┌────┴─────┐ ┌────┴──────┐ ┌─────┴─────┐ │CONTROL│ │MANAGEMENT│ │ANALIZA-│ │FINANCIAR-│ │BIROUL JU- │ │BIROUL ASI-│ └───────┘ │ RESURSE │ │SINTEZA,│ │CONTABILI-│ │RIDIC, SE- │ │GURARE TEH-│ │ UMANE │ │PROGNOZA│ │TATE │ │CRETARIAT │ │NICO-MATE- │ └──────────┘ │ŞI RELA-│ └──────────┘ │ŞI RELAŢII │ │RIALĂ │ │ŢII │ │CU PUBLICUL│ └───────────┘ │PUBLICE │ └───────────┘ └────────┘ APARAT TERITORIAL-------------------------------------------------------------------------------┌─────────────┐ ┌────────────┐ ┌──────────┐ ┌─────────────┐│SERVICIUL 1 │ │SERVICIUL 2 │ │41 BIROURI│ │CENTRE DE CA-││PENTRU STRĂ- │ │PENTRU STRĂ-│ │JUDEŢENE │ │ZARE A STRĂ- ││INI AL MUNI- │ │INI AL MUNI-│ │ PENTRU │ │INILOR LUAŢI ││CIPIULUI │ │CIPIULUI │ │ STRĂINI │ │ÎN CUSTODIE ││BUCUREŞTI │ │BUCUREŞTI │ └──────────┘ │ PUBLICĂ │└─────────────┘ └────────────┘ └─────────────┘------
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari