DECRET nr. 244 din 10 iulie 1978privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase
EMITENT
  • CONSILIUL DE STAT
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 63 din 15 iulie 1978



    Dezvoltarea continua a tezaurului naţional de metale preţioase, pietre preţioase şi alte valori, bogatie a întregii societăţi, constituie un factor important pentru creşterea avutiei naţionale a tarii.Ţinînd seama de importanţa deosebită pe care o prezintă pentru economia naţionala păstrarea şi creşterea continua a cantităţilor de metale preţioase, pietre preţioase şi alte valori, care fac parte din rezerva de stat, se impune să se ia toate măsurile pentru dezvoltarea permanenta a producţiei de metale preţioase, instituirea unui regim strict de economii, utilizarea raţională a acestora în consumul intern, precum şi pentru sporirea continua a rezervei de stat de metale preţioase.Toate unităţile socialiste care folosesc metale preţioase au obligaţia de a lua măsuri ferme pentru reducerea consumurilor, utilizarea în diverse activităţi productive a unor inlocuitori, creşterea cantităţilor obţinute din recuperarea materialelor secundare, deşeurilor şi produselor scoase din uz, cu conţinut de metale preţioase.Pentru a se realiza un control riguros asupra întregii cantităţi de metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, ce constituie tezaurul naţional, este necesară perfecţionarea actualelor reglementări privind regimul de păstrare, deţinere, circulaţie, repartizare şi consum al metalelor preţioase. În acest scop, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1Regimul privind păstrarea, gestionarea, deţinerea, circulaţia, repartizarea, consumul şi recuperarea metalelor preţioase şi pietrelor preţioase este cel prevăzut în prezentul decret.  +  Articolul 2Deţinerea cu orice titlu a metalelor preţioase, precum şi operaţiile de orice fel cu acestea, constituie monopol de stat. Constituie, de asemenea, monopol de stat şi operaţiile de orice fel cu pietre preţioase.Persoanele fizice şi persoanele juridice pot deţine metale preţioase şi pot efectua operaţiuni cu metale preţioase sau cu pietre preţioase şi semipretioase, naturale, în cazurile şi în condiţiile prevăzute prin prezentul decret.  +  Articolul 3Metalele preţioase, sub orice formă, aflate în proprietate de stat sau a organizaţiilor cooperatiste şi a celorlalte organizaţii obşteşti, precum şi pietrele preţioase şi semipretioase, naturale, din muzee şi colecţii ale statului, fac parte din tezaurul naţional şi se ţin în evidenta Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.Metalele preţioase repartizate, potrivit dispoziţiilor legale, pentru consum, nu se cuprind în tezaurul naţional.Unităţile socialiste care deţin metale preţioase sub orice formă sînt obligate să le declare Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România la termenele prevăzute în prezentul decret.Păstrarea în deplina securitate, gestionarea şi folosirea metalelor preţioase se fac de către unităţile socialiste care le deţin, în conformitate cu normele legale în vigoare.  +  Articolul 4Obiectele din metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, ce constituie patrimoniul cultural naţional, sînt supuse prevederilor Legii ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România.  +  Articolul 5Banca Naţionala a Republicii Socialiste România păstrează şi gestionează rezerva de stat de metale preţioase.Rezerva de stat de metale preţioase este constituită din metale preţioase sub orice formă ca: lingouri, granule, lame, sirma, monede, medalii, bijuterii şi altele, proprietate a statului, aflate în patrimoniul Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.Evidenta rezervei de stat de metale preţioase se tine de Banca Naţionala a Republicii Socialiste România cu exprimare în metal fin.  +  Articolul 6Rezerva de stat de metale preţioase este intangibila. În mod excepţional, în cazuri justificate, scoaterea unor cantităţi de metale preţioase din rezerva de stat se poate face numai prin decret al Consiliului de Stat.  +  Articolul 7Expunerea în muzee şi expoziţii a unor obiecte din metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, care fac parte din tezaurul naţional, se aproba prin decret prezidential.În perioada expunerii, unităţile respective răspund de conservarea şi păstrarea acestora în condiţii de deplina securitate. Obiectele rămîn în evidenta şi controlul direct al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, ca obiecte care fac parte din tezaurul naţional.  +  Articolul 8Cantităţile de metale preţioase - aur, argint, platina, metale platinice şi azotat de argint - folosite pentru consumul intern, precum şi recuperarile din produse secundare şi deşeuri, se planifica anual şi se aproba prin decret al Consiliului de Stat.Repartizarea cantităţilor de metale preţioase se aproba trimestrial prin decret prezidential.Banca Naţionala a Republicii Socialiste România eliberează lunar cantităţile aprobate pentru consumul intern şi asigura controlul folosirii acestora în scopurile stabilite.  +  Articolul 9Cantităţile de metale preţioase pentru obiecte de podoaba, bijuterii şi alte nevoi ale populaţiei, condiţiile de asigurare şi desfacere a acestora, precum şi regimul preţurilor de cumpărare şi vînzare, se aproba prin decret al Consiliului de Stat.Cantităţile de metale preţioase destinate vinzarii către populaţie prin Ministerul Sănătăţii, pentru lucrări dentare, pe bază de prescripţii medicale, prin dispensarele policlinicii autorizate special în acest scop, se planifica anual şi se repartizează trimestrial, conform prevederilor art. 8.  +  Articolul 10Banca Naţionala a Republicii Socialiste România exercita controlul producţiei, prelucrării şi circulaţiei metalelor preţioase. Sînt supuse controlului toate unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti care efectuează operaţii cu metale preţioase sau din a căror activitate rezultă materiale secundare şi deşeuri cu conţinut de metale preţioase.  +  Articolul 11Prin metale preţioase se înţeleg: aurul, argintul, platina, osmiul, ruteniul, rodiul, iridiul şi paladiul, indiferent de starea sau forma în care se găsesc.  +  Articolul 12Nu sînt supuse prevederilor prezentului decret bijuteriile, obiectele de arta ori de cult, de uz casnic sau personal, dacă:- titlul aliajului din care sînt confectionate este sub 375%. aur şi sub 750 %. argint;- au părţi din aliaj peste aceste titluri, dar în proporţie mai mica de 25% din greutatea obiectului.  +  Articolul 13Prin pietre preţioase supuse prezentului decret se înţeleg diamantele, briliantele, rubinele, safirele, smaraldele şi perlele, naturale.Urmează regimul pietrelor preţioase naturale pietrele semipretioase naturale şi anume: topazul, spinelul, alexandritul, crisoberilul, acvamarinul, granatul, almandinul, zirconul, agatul, ametistul şi alte asemenea pietre naturale a căror duritate este mai mare de şapte.  +  Capitolul 2 Drepturile şi obligaţiile celor care dobîndesc sau deţin metale preţioase şi pietre preţioase  +  Articolul 14Persoanele fizice au dreptul să deţină: a) bijuterii sau obiecte de arta, de cult, de uz casnic sau personal, salbe confectionate din ducati sau ducati necuprinsi în salbe destinaţi a servi ca podoaba, precum şi lucrări vechi dentare confectionate din aur, argint sau platina, ori cu adaos de aur, argint sau platina; b) monede din aur emise pînă în anul 1800 inclusiv, montate în bijuterii, precum şi monedele turcesti emise în perioada 1816-1844; c) monede de argint fără putere circulatorie, care nu au valoare numismatica şi nu fac parte dintr-o colectie numismatica; d) aur dentar dobîndit prin preschimbarea la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România a bijuteriilor şi obiectelor prevăzute la lit. a) şi b) sau a aliajelor dentare din metale preţioase şi aurului fin în forme speciale pentru lucrări dentare, aduse din străinătate, destinate pentru efectuarea de lucrări protetice dentare ale deţinătorului şi membrilor săi de familie (soţi, copii, părinţii soţilor), precum şi aur dentar provenit din preschimbare, rămas după confecţionarea lucrărilor protetice dentare.Preschimbarea la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România a aurului dentar adus din străinătate va putea fi facuta în termen de 60 de zile de la intrarea în ţara şi numai pe bază de prescripţie medicală; e) însemnele ordinelor, medaliilor şi altor distincţii sau trofee acordate de statul român sau de alte state, de organizaţii sau asociaţii internaţionale, pentru merite personale ale cetăţenilor români, precum şi medaliile decernate la concursurile sportive sau manifestări cultural-artistice, confectionate din aur, argint sau din platina; acestea pot fi deţinute numai de către titularii sau succesorii legali, nefiind permisă vînzarea sau donarea către persoane fizice.Deţinerea de obiecte de aur, argint sau platina în formele menţionate la lit. a)-d) este ingaduita numai pentru uzul personal.Dobindirea sau transmiterea de către persoane fizice a bijuteriilor şi celorlalte obiecte prevăzute la alin. 1 lit. a) - d), precum şi a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, este permisă dacă dobindirea sau transmiterea nu s-a făcut în scop de specula.  +  Articolul 15Persoanelor care deţin bijuterii sau obiecte din metale preţioase de valoare istorica sau artistică le sînt aplicabile şi dispoziţiile cuprinse în Legea ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România.  +  Articolul 16Este interzisă deţinerea de către persoanele fizice a metalelor preţioase sub forma de: lingouri, bare, sirme, plăci, aparate sau părţi din acestea, dispozitive, utilaje, deşeuri, topituri, saruri, aur ars şi orice alte forme care nu sînt prevăzute ca permise în prezentul decret.  +  Articolul 17Persoanele fizice care dobîndesc, în condiţiile legii, metale preţioase, altele decît cele de la art. 14, au obligaţia să le predea, la preţurile legale în vigoare, Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România sau unităţilor de stat autorizate de aceasta, în termen de 30 de zile de la obţinere.Termenul de predare începe să curgă de la data intrării în posesia efectivă a metalelor preţioase pe teritoriul Republicii Socialiste România.În cazul în care dobindirea a avut loc pe teritoriul străin, termenul de predare începe să curgă de la data cînd dobinditorul trece frontiera de stat a Republicii Socialiste România.  +  Articolul 18Organizaţiile de cult pot deţine obiecte de cult din metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, cu obligaţia înregistrării acestora, imediat după dobîndire, într-un registru special de evidenta.Obiectele de cult din metale preţioase, pietrele preţioase şi semipretioase, naturale, sînt supuse prevederilor Legii ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România.  +  Articolul 19Persoanele juridice care dobîndesc ori produc metale preţioase, cu excepţia organizaţiilor socialiste autorizate, au obligaţia sa predea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, în termen de 30 de zile de la obţinere, metalele preţioase care nu provin din producţie şi imediat pe cele care provin din producţie.  +  Articolul 20Unităţile socialiste pot deţine, cu autorizarea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, aparate, dispozitive şi utilaje, inclusiv obiecte de laborator din metale preţioase, necesare activităţii lor sau dacă servesc unor scopuri ştiinţifice.  +  Articolul 21Autorizarea unităţilor socialiste specializate de a deţine colecţii numismatice şi alte colecţii constituite din însemne ale ordinelor, medalii, trofee, precum şi orice alte distincţii, avînd în componenta acestora piese confectionate din metale preţioase şi pietre preţioase şi semipretioase, naturale, se face prin decret prezidential.  +  Articolul 22Persoanele fizice, membre ale Societăţii numismatice române, pot deţine, în scopuri numismatice, una sau mai multe medalii şi monede cu sau fără putere circulatorie, din aur, argint sau platina, româneşti sau străine, precum şi monede din metal comun cu putere circulatorie, făcînd parte dintr-o colectie numismatica, pe baza autorizaţiei nominale eliberata de Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.În lipsa autorizării, obiectele prevăzute la alin. 1 se predau Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, în termenul prevăzut la art. 17 alin. 1.  +  Articolul 23Vînzarea sau cedarea unor piese din colecţii numismatice sau a întregii colecţii poate fi facuta numai către Banca Naţionala a Republicii Socialiste România. Este interzisă transformarea, prelucrarea sau preschimbarea acestora. Schimbul de piese din colecţii numismatice sau a întregii colecţii, de către persoanele fizice autorizate, poate fi făcut numai cu acordul prealabil al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.  +  Articolul 24Persoanele fizice pot preschimba în aur dentar, la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România, pe bază de prescripţie medicală, obiectele şi bijuteriile din aur şi platina ce pot fi deţinute potrivit art. 14 lit. a)-d).Banca Naţionala a Republicii Socialiste România este autorizata să deţină în unităţile sale care efectuează preschimbarea către populaţie un stoc de rulaj de metale preţioase, conform anexei*, pentru asigurarea aurului dentar necesar preschimbarii. Aceste cantităţi se reintregesc din metalele preţioase primite de la populaţie.La preschimbarea în aur dentar, Banca Naţionala a Republicii Socialiste România este autorizata sa stabilească şi sa retina taxele de prelucrare şi pierderile de aur aferente.Prelucrarea aurului dentar se poate face numai de către unităţile sanitare autorizate în acest scop de Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.Metalele preţioase, în formele în care sînt interzise la deţinere, nu se preschimba în aur dentar, ci se reţin şi se cumpara de către Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.  +  Capitolul 3 Operaţii cu metale preţioase şi pietre preţioase  +  Articolul 25Prin operaţii cu metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, se înţeleg: a) extractia minereurilor şi nisipurilor conţinînd metale preţioase, tratamentul acestor minereuri şi nisipuri, afinarea precum şi utilizarea de orice procedee în scopul obţinerii metalelor preţioase şi pietrele preţioase şi semipretioase, naturale; b) prelucrarea metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale; c) vînzarea şi cumpărarea de metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, precum şi mijlocirea acestor operaţii; d) transportul, încredinţarea sau primirea, în vederea transportului, a metalelor preţioase supuse obligaţiei de predare sau cedare; e) introducerea în ţara, scoaterea din ţara sau tranzitul prin Republica Socialistă România al metalelor preţioase sau pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale; f) orice alte acte sau fapte care dau naştere, modifica sau sting drepturi sau obligaţii referitoare la metale preţioase ori pietre preţioase şi semipretioase, naturale.  +  Articolul 26Operaţiile cu metale preţioase, obiecte şi bijuterii din metale preţioase, precum şi operaţiile cu pietre preţioase şi semipretioase, naturale, ca acte de comerţ sau ca îndeletnicire mestesugareasca ori industriala, nu sînt permise decît unităţilor socialiste.Banca Naţionala a Republicii Socialiste România autoriza unităţile socialiste să deţină, sa utilizeze şi să facă operaţii cu metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale. Nu este necesară autorizarea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România în cazul unităţilor autorizate prin alte dispoziţii legale.Obiectele din metale preţioase în formele arătate la art 14 lit. a) - d) inclusiv, precum şi pietrele preţioase şi semipretioase, naturale, pot fi prelucrate şi transformate numai de către unităţile socialiste autorizate.  +  Articolul 27Transportul, încredinţarea sau primirea, în vederea transportului, a metalelor preţioase, făcute pentru îndeplinirea obligaţiilor de predare ori cedare, nu sînt supuse autorizării Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.  +  Articolul 28Banca Naţionala a Republicii Socialiste România este autorizata să efectueze topirea, în vederea transformarii în lingouri, a metalelor preţioase din rezerva de stat aflate în stare bruta, bare, sirma, deşeuri, pilituri şi altele asemenea, precum şi a obiectelor şi bijuteriilor primite de la populaţie, în scopul preschimbarii în aur dentar.Topirea bijuteriilor şi a obiectelor din metale preţioase, din rezerva de stat, altele decît cele prevăzute la alin. 1, se aproba prin decret prezidential.Banca Naţionala a Republicii Socialiste România poate incredinta întreprinderilor prelucratoare metalele preţioase prevăzute la alin. 1 şi 2 în vederea afinarii, urmărind încadrarea în coeficienţii de scăzăminte de afinare şi reintrarea metalelor fine în rezerva de stat.  +  Articolul 29Obiectele şi bijuteriile din metale preţioase ce se confectioneaza în cadrul unităţilor socialiste, cele care se repara şi care nu poseda o marca legală a statului român, veche sau noua, cele importate destinate vinzarii, chiar dacă sînt marcate în străinătate, vor fi prevăzute cu marca legală de control a Republicii Socialiste România.La cererea persoanelor fizice care deţin în mod legal obiecte şi bijuterii din metale preţioase, Banca Naţionala poate efectua operaţiile de marcare a acestora prin aplicarea marcii legale de control.Analiza şi marcarea metalelor preţioase se efectuează în mod exclusiv de către Banca Naţionala a Republicii Socialiste România, care stabileşte titlurile şi mărcile legale de control.Nu se marcheaza: monedele, medaliile şi alte distincţii, din metale preţioase; obiectele şi bijuteriile din metale preţioase care fac parte din patrimoniul cultural naţional; incrustatiile marunte făcute pe arme, casete şi alte asemenea obiecte; aparatele şi instrumentele şi alte obiecte confectionate din metale preţioase în scopuri ştiinţifice, tehnice şi medicale; penitele din aur pentru stilou; aurul dentar confectionat de Monetaria Statului.Banca Naţionala a Republicii Socialiste România este singura în drept să efectueze expertize în materie de analiza a conţinutului de metale preţioase şi a calităţii pietrelor preţioase.  +  Capitolul 4 Drepturile şi obligaţiile călătorilor  +  Articolul 30Persoanele fizice cu domiciliul în Republica Socialistă România, care călătoresc în străinătate, sînt obligate sa declare organelor vamale, atît la ieşirea din ţara cît şi la inapoiere, obiectele din metale preţioase sub orice formă, precum şi pietrele preţioase şi semipretioase montate sau nemontate, cu excepţia obiectelor de uz personal.La inapoiere în ţara, persoanele prevăzute la alin. 1 au obligaţia de a se conformă dispoziţiilor art. 17 în ceea ce priveşte metalele preţioase supuse obligaţiei de predare.  +  Articolul 31Metalele preţioase, pietrele preţioase şi semipretioase, naturale, sub orice formă, cu excepţia celor de uz personal, declarate la vama la ieşirea din ţara de către călătorii cu domiciliul în Republica Socialistă România, vor fi reţinute de către organele vamale contra unei adeverinte de reţinere, pe numele călătorului, care va putea dispune de aceste bunuri în ţara în condiţiile prezentului decret.  +  Articolul 32Călătorii cu domiciliul în străinătate sînt obligaţi la intrarea în ţara sa declare în scris organelor vamale obiectele din metale preţioase sub orice formă, pietrele preţioase şi semipretioase, naturale, montate sau nemontate, cu excepţia obiectelor de uz personal.După intrarea în ţara, călătorii arătaţi la alin. 1 pot sa valorifice obiectele din metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, sub orice formă, de care dispun, numai la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România sau la organizaţiile socialiste autorizate de aceasta.Obiectele din metale preţioase, pietrele preţioase, semipretioase, naturale, declarate organelor vamale la intrarea în ţara, introduse în ţara de călătorii cu domiciliul în străinătate, vor putea fi scoase din ţara de către aceştia fără a fi necesară o autorizare în acest scop.  +  Articolul 33Obiectele confectionate din metale preţioase, aparţinînd călătorilor cu domiciliul în ţara şi străinătate, considerate de uz personal, se stabilesc prin normele privind regimul vamal.  +  Capitolul 5 Utilizarea metalelor preţioase în economie. Atribuţii şi responsabilităţi  +  Articolul 34Resursele pentru acoperirea consumului intern de metale preţioase cuprind metalele preţioase noi provenite din producţia interna şi din import, precum şi din recuperarile din materiale secundare şi deşeuri, din produse scoase din uz şi din orice alte forme de recuperari.  +  Articolul 35Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, Banca Naţionala a Republicii Socialiste România şi Ministerul Finanţelor vor analiza şi propune trimestrial necesarul de consum pe fiecare titular de plan, în raport cu planul de producţie şi sarcinile de rationalizare a consumului.  +  Articolul 36Cotele de metale preţioase aprobate prin plan pentru consumul intern sînt considerate maximale.Banca Naţionala a Republicii Socialiste România va elibera cantităţile de metale preţioase, ţinînd seama de nerealizarile înregistrate la planul de recuperari, care se vor scădea din cotele de consum alocate titularilor de plan.  +  Articolul 37Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, unităţile consumatoare subordonate, precum şi institutele de cercetări, sînt obligate să respecte planul de repartiţii şi programele speciale de măsuri. În acest scop, vor elabora programe proprii cu măsuri, termene şi responsabilităţi, care să asigure diminuarea în continuare a consumurilor specifice, extinderea utilizării inlocuitorilor de metale preţioase şi a produselor placate, perfecţionarea tehnologiilor, reproiectarea produselor pentru reducerea dimensiunilor şi a suprafeţelor acoperite cu metale preţioase şi realizarea de economii.  +  Articolul 38Metalele preţioase vor fi utilizate numai pentru produsele nominalizate prin plan şi care au desfacerea asigurata integral prin contracte ferme, la intern şi export.Normele de consum de metale preţioase pentru principalele produse se propun de titularii de plan, cu avizul Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România şi se aproba anual prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială. La celelalte produse normele de consum se propun de titularii de plan şi se aproba de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.Ministerele, centralele şi întreprinderile vor lua măsuri ca produsele de acelaşi fel să fie realizate de către toate unităţile, potrivit tehnologiilor şi normelor de consum din unităţile care înregistrează consumurile de metale preţioase cele mai reduse.  +  Articolul 39În limita cotelor aprobate trimestrial, titularii de plan vor defalca operativ cantităţile de metale preţioase pe luni şi pe unităţile în subordine, acordindu-le sprijin direct în adaptarea corespunzătoare a structurii producţiei, în îmbunătăţirea normelor de consum şi în luarea tuturor măsurilor necesare pentru îndeplinirea integrală a sarcinilor de plan şi încadrarea în consumul de metale preţioase aprobat.Titularii de plan vor transmite în mod operativ Comitetului de Stat al Planificarii şi Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România defalcarea pe luni a cotelor trimestriale de metale preţioase, corelata cu sarcinile de producţie, pentru unităţile consumatoare subordonate, precum şi orice modificări între luni intervenite în cursul trimestrului.  +  Articolul 40Titularii de plan vor întocmi lunar, pentru fiecare categorie de metal pretios în parte, bilanţul care să reflecte miscarea acestora în cursul perioadei respective, precum şi situaţia stocurilor.  +  Articolul 41Raportarea realizarilor prin situaţiile statistice referitoare la normele de consum realizate şi la miscarea metalelor preţioase de către unităţile consumatoare, centralelor şi titularilor de plan, se va face lunar, în scopul urmăririi permanente a modului de îndeplinire a normelor de consum şi a consumului de metale preţioase.Titularii de plan vor transmite lunar Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, pînă la data de 10 a lunii următoare, situaţia statistica centralizatoare referitoare la normele de consum realizate. Raportarea centralizata a îndeplinirii normelor de consum se va face corespunzător structurii producţiei nominalizate în plan.Titularii de plan vor transmite lunar Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, pînă la data de 10 a lunii următoare, situaţia statistica centralizatoare privind miscarea metalelor preţioase.  +  Articolul 42Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Banca Naţionala a Republicii Socialiste România vor urmări şi verifica modul cum se utilizează metalele preţioase în economie, precum şi măsurile care se iau de către titularii de plan şi beneficiarii de repartiţii pentru rationalizarea continua a consumului acestor materiale.  +  Capitolul 6 Recuperarea metalelor preţioase, sarcini şi responsabilităţi  +  Articolul 43Ministerele şi alte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, centralele, întreprinderile şi toate unităţile din economie care consuma metale preţioase şi produse cu conţinut de metale preţioase recuperabile sînt obligate să asigure recuperarea, stringerea şi predarea integrală a materialelor secundare, a deşeurilor şi produselor scoase din uz cu conţinut de metale preţioase, în scopul folosirii integrale în circuitul economic a acestor resurse.  +  Articolul 44Cantităţile de metale preţioase provenite din recuperarea materialelor secundare, a deşeurilor şi produselor uzate, aprobate a se retine şi consuma în aceeaşi întreprindere, se vor utiliza numai pe bază de reparaţii şi numai în limita cotelor alocate prin plan, acestea înregistrîndu-se şi în realizarile planului de recuperari.  +  Articolul 45Titularii de plan, centralele, întreprinderile şi unităţile deţinătoare şi consumatoare de metale preţioase, precum şi cele deţinătoare de materiale secundare şi deşeuri cu conţinut de metale preţioase vor asigura gestionarea, utilizarea şi transportul acestora sub un regim strict de securitate şi evidenta.  +  Articolul 46Activităţile de prelucrare şi extragere a metalelor preţioase din materiale secundare, deşeuri şi produse uzate se nominalizeaza prin plan astfel: a) prelucrarea deşeurilor cu conţinut de aur şi cele cu conţinut de argint, la Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei; b) prelucrarea deşeurilor cu conţinut de platina şi metale platinice, la Ministerul Industriei Chimice.Ministerele menţionate la lit. a) şi b) vor asigura, în cadrul întreprinderilor specializate din subordine, prelucrarea integrală şi ritmica a deşeurilor predate, luînd toate măsurile tehnice şi organizatorice necesare pentru recuperarea conţinutului de metal în condiţii de calitate superioară.  +  Articolul 47Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei şi Ministerul Industriei Chimice vor transmite lunar, pînă la data de 10 a lunii următoare, Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, situaţia realizării planului de recuperari de metale preţioase, pe titularii de plan.  +  Articolul 48În cazul în care titularii de plan nu vor realiza integral sarcina trimestriala de recuperare a deşeurilor, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe şi Banca Naţionala a Republicii Socialiste România vor bloca, la nivelul cantităţilor nerealizate, cotele de metale preţioase prevăzute a se repartiza pe trimestrul următor, pînă la recuperarea integrală a restantelor.  +  Capitolul 7 Sancţiuni  +  Articolul 49Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile prezentului decret atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, precum şi civilă sau materială.  +  Articolul 50Constituie infracţiuni şi se pedepsesc potrivit legii penale: a) nepredarea metalelor preţioase în cazurile şi termenele prevăzute de lege; b) degradarea sau deteriorarea metalelor preţioase, facindu-le improprii destinaţiei lor, în scopul sustragerii de la obligaţia de predare; c) efectuarea de către persoanele domiciliate în Republica Socialistă România de operaţii interzise cu metale preţioase ori pietre preţioase şi semipretioase, naturale; d) ascunderea, în scopul sustragerii de la controlul vamal, a metalelor preţioase sub orice forme, precum şi a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, dacă valoarea lor depăşeşte 1.000 lei; e) scoaterea ilegala din ţara a metalelor preţioase, sub orice forme, precum şi a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, dacă valoarea lor depăşeşte 1.000 lei.Tentativa se pedepseşte.  +  Articolul 51Constituie, de asemenea, infracţiuni şi se sancţionează potrivit legii penale faptele prevăzute la art. 52, dacă au fost săvîrşite din nou în termen de 3 ani de la comiterea contravenţiei ori dacă au avut caracter de trafic organizat sau au cauzat ori ar fi putut cauza prejudicii însemnate intereselor statului.  +  Articolul 52Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni şi se sancţionează cu amendă: I. De la 1.000 la 5.000 lei: a) nedeclararea la organele vamale, la intrarea şi la ieşirea din ţara, a obiectelor din metale preţioase, a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, cu excepţia obiectelor de uz personal; b) scoaterea ilegala din ţara de metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, a căror valoare nu depăşeşte 1.000 lei. II. De la 1.000 la 10.000 lei, valorificarea metalelor preţioase, a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, sub orice formă, de către persoanele care nu au domiciliul în Republica Socialistă România, altfel decît la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România sau la unităţile socialiste autorizate de aceasta. Amenda se aplică atît celui care transmite, cît şi celui care dobîndeşte valorile.  +  Articolul 53În vederea garantarii executării sancţiunii amenzii, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, poate să ia măsuri asiguratorii care constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile urmaribile ale contravenientului, de valoare echivalenta cu amendă, prin instituirea unui sechestru.  +  Articolul 54Contravenţiile prevăzute la art. 52 se constata şi sancţiunea se aplică, după caz, de personalul cu atribuţii de control al Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, ofiţeri şi subofiteri din cadrul Ministerului de Interne sau alt personal al organelor centrale, sus-menţionate, anume împuternicit de conducerile acestor organe.Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii, precum şi a măsurilor asiguratorii, contravenientul poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia la instanţele judecătoreşti competente.Dispoziţiile prezentului decret se intregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25-27 din acea lege.  +  Articolul 55Amenzile aplicate persoanelor cu domiciliul în străinătate, pentru contravenţiile prevăzute la art. 52, se vor plati în lei proveniţi din schimb de valuta, în lei obţinuţi prin valorificarea bunurilor urmaribile ale străinilor sau în orice alte sume în lei provenite din surse legale.  +  Articolul 56În cauzele referitoare la infracţiunile şi contravenţiile prevăzute în prezentul decret, organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti vor cita, în calitate de mandatar al statului, Banca Naţionala a Republicii Socialiste România, potrivit dispoziţiilor legale.  +  Articolul 57Bunurile care fac obiectul infracţiunilor sau contravenţiilor din prezentul decret se confisca.Cînd bunurile supuse confiscării nu se găsesc din orice cauza, instanţele judecătoreşti sau organele procuraturii vor obliga pe infractori sau contravenienti, după caz, la plata unei sume echivalente, calculată potrivit dispoziţiilor legale.  +  Articolul 58Vînzarea obiectelor din metale preţioase ori pietre preţioase şi semipretioase, naturale, în cadrul executării silite, se face numai către Banca Naţionala a Republicii Socialiste România, la preţurile stabilite conform normelor legale.  +  Articolul 59Cei care, după expirarea termenelor legale, dar înainte de a se fi început urmărirea penală contra lor, îşi vor îndeplini obligaţiile de predare a metalelor preţioase pe care le au sau de care dispun, sînt apăraţi de răspundere penală şi beneficiază de contravaloarea în lei a valorilor cedate, potrivit dispoziţiilor legale.În aceste cazuri sînt interzise identificarea persoanei predatoare şi cercetarea provenientei metalelor preţioase predate.Celor care vor cere expres li se va elibera dovada nominală de predare.  +  Articolul 60Pentru evaluarea pagubelor privind metalele preţioase, pietrele preţioase şi semipretioase, naturale, calculul prejudiciului se face la preţul de vînzare cu amănuntul sau la preţurile stabilite de Banca Naţionala a Republicii Socialiste România, cînd nu este fixat un preţ de vînzare cu amănuntul.  +  Articolul 61Ministerul Finanţelor va putea plati celor care au găsit şi predat metale şi pietre preţioase o recompensa de pînă la 20% din valoarea metalelor şi pietrelor preţioase, calculată la preţurile de cumpărare în vigoare. Aceeaşi recompensa se va putea acorda celor care au dat informaţii concrete ce au condus la găsirea de comori, tezaure ori alte asemenea valori importante.  +  Articolul 62Actele juridice privind operaţiile cu metale preţioase sau pietre preţioase şi semipretioase, naturale, efectuate cu încălcarea dispoziţiilor prezentului decret, sînt nule de drept.  +  Capitolul 8 Dispoziţii finale  +  Articolul 63Misiunile diplomatice, oficiile consulare şi reprezentantele economice ale statelor străine în Republica Socialistă România, misiunile permanente ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, membrii acestor misiuni, oficii şi reprezentante, precum şi membrii familiilor lor, dacă sînt cetăţeni străini ori dacă domiciliul permanent este în străinătate, sînt scutiţi de obligaţiile de declarare, predare sau cedare a metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, prevăzute în prezentul decret, dacă în afară serviciului la misiune, oficiu sau reprezentanta nu exercita vreo activitate lucrativă în Republica Socialistă România.Persoanele arătate la alin. 1 vor putea scoate la ieşirea din ţara, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, metalele preţioase, pietrele preţioase şi semipretioase, naturale, pe care le au asupra lor, proprietatea personală sau aparţinînd misiunii, oficiului sau reprezentantei.Valorificarea metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, pe teritoriul Republicii Socialiste România de către persoanele prevăzute la alin. 1 se va putea face numai la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România sau la unităţile de stat anume autorizate.Dispoziţiile prevăzute în acest articol se aplică şi cetăţenilor străini, persoane oficiale, posesoare de paşapoarte diplomatice, aflate în misiune temporară, în vizita sau în tranzit prin Republica Socialistă România, precum şi altor persoane care se bucura de privilegii diplomatice în baza convenţiilor internaţionale la care Republica Socialistă România este parte.  +  Articolul 64Ministerul Finanţelor poate acorda scutirea prevăzută la art. 63 şi altor categorii de persoane străine.  +  Articolul 65Unităţile socialiste care deţin metale preţioase sub orice formă - inclusiv obiecte de uz gospodăresc -, cu excepţia celor destinate consumului, precum şi pietre preţioase şi semipretioase, naturale, vor trimite Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România inventarul acestora, în termen de 60 de zile de la data prezentului decret şi vor comunică în termen de 10 zile orice modificări intervenite.Banca Naţionala a Republicii Socialiste România va face propuneri, în termen de 60 de zile de la primirea inventarelor menţionate la alineatul precedent, cu privire la modul de evidenţiere, de păstrare sau de preluare în rezerva de stat, după caz, a metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, existente la unităţile socialiste.  +  Articolul 66Ministerul Finanţelor împreună cu Banca Naţionala a Republicii Socialiste România vor elabora, în aplicarea prezentului decret, în termen de 3 luni, norme tehnice privind păstrarea, gestionarea, deţinerea, circulaţia, repartizarea, consumul şi recuperarea metalelor preţioase.  +  Articolul 67Infracţiunile prevăzute în art. 50 lit. a)-d) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, infracţiunea prevăzută în art. 50 lit.e), cu pedeapsa prevăzută în art. 37 alin. 3 din acelaşi decret, iar infracţiunile prevăzute în art. 51, cu pedeapsa prevăzută în art. 41 din Decretul nr. 210/1960.  +  Articolul 68Pe data intrării în vigoare a prezentului decret se abroga prevederile referitoare la regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase cuprinse în Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 56 din 17 mai 1972, precum şi orice alte dispoziţii contrare.--------------------------