ORDIN nr. 4 din 5 august 2003privind cursul oficial leu/dolar S.U.A. în perioada 1945-1989
EMITENT
  • BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
  • Nr. 4 din 5 august 2003
  • INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICA
  • Nr. 24.555 din 6 august 2003
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 12 august 2003



    Având în vedere prevederile art. I alin. (4) al titlului II din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002,în temeiul art. 50 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 765/2003 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistica,guvernatorul Băncii Naţionale a României şi preşedintele Institutului Naţional de Statistica emit următorul ordin:  +  Articolul UNICCursurile oficiale leu/dolar S.U.A. pentru perioada 1945-1989 sunt cele publicate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.Guvernatorul Băncii Naţionale a României,Mugur Constantin IsarescuPreşedintele Institutului Naţional de Statistica,Clementina Ivan Ungureanu  +  Anexă
            Cursul de schimb oficial leu/dolar S.U.A. în perioada 1945-1989
    Anii Cursul de schimb leu/dolar S.U.A. (nivel mediu)
    1945 98,74
    1946 98,74
    1947 1 ianuarie - 14 august 98,74
    15 august - 31 decembrie 149,61
    1948 149,61
    1949 149,61
    1950 149,61
    1951 149,61
    1952 1-27 ianuarie 149,61
    28 ianuarie - 31 decembrie 11,20
    1953 11,20
    1954 6,43
    1955 6,00
    1956 6,00
    1957 6,00
    1958 6,00
    1959 6,00
    1960 6,00
    1961 6,00
    1962 6,00
    1963 6,00
    1964 6,00
    1965 6,00
    1966 6,00
    1967 6,00
    1968 6,00
    1969 6,00
    1970 6,00
    1971 6,00
    1972 5,53
    1973 5,04
    1974 4,97
    1975 4,97
    1976 4,97
    1977 4,97
    1978 4,56
    1979 4,47
    1980 4,47
    1981 4,47
    1982 4,47
    1983 4,52
    1984 4,70
    1985 4,37
    1986 4,31
    1987 4,07
    1988 3,99
    1989 4,17
    --------------