DECIZIE nr. 288 din 3 iulie 2003referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 5 august 2003
Costica Bulai - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorFlorentina Balta - procurorDoina Suliman - magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Farajollah Nader din Iran în Dosarul nr. 13.804/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Mohamad Mustafa şi Ali Mahmod Basher din Siria şi Sudad Bahgat Mohamed Salih din Irak în dosarele nr. 683/2003, nr. 684/2003 şi nr. 11.777/2002 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal Sudad Bahgat Mohamed Salih este prezent personal şi asistat de avocatul Eugenia Crangariu. Lipsesc ceilalţi autori ai excepţiei şi Oficiul Naţional pentru Refugiati, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 72C/2003, nr. 80C/2000, nr. 81C/2003 şi nr. 82C/2003 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.Avocatul nu se opune conexarii cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexarii dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 80C/2003, nr. 81C/2003 şi nr. 82C/2003 la Dosarul nr. 72C/2003, care este primul înregistrat.Avocatul Eugenia Crangariu solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele invocate cu ocazia ridicării excepţiei în faţa instanţei judecătoreşti, motive depuse în scris la dosar.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 septembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 13.804/2002 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, şi încheierile din 13 ianuarie 2003 şi 20 noiembrie 2002, pronunţate în Dosarele nr. 683/2003, nr. 684/2003 şi nr. 11.777/2002 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Farajollah Nader din Iran, Mohamad Mustafa şi Ali Mahmod Basher din Siria şi Sudad Bahgat Mohamed Salih din Irak.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenta, ca dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 18 alin. (1) şi (2), cu trimitere la art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, 22, 23, 24, 49 şi 51. De asemenea, apreciază ca sunt incalcate prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile Convenţiei de la Geneva din 1951 privind Statutul refugiatilor.Instanţele de judecată apreciază ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Ele considera, în esenta, ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 instituie o procedură specială, derogatorie, ulterioară şi completatoare a procedurii considerate de drept comun, care vine să asigure garanţii în plus solicitantului de azil.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca sunt neintemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei. Astfel, se arata ca procedura accelerata reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este aplicabilă nu numai cererilor privind acordarea statutului de refugiat, ci şi celor privind protecţia umanitara condiţionată, textul legal neoperand nici o distincţie în acest sens, nici chiar atunci când prevede expres care anume cereri nu pot face obiectul acestei proceduri. De asemenea, se retine ca protecţia umanitara condiţionată reprezintă o formă de protecţie suplimentară, acordată în ipoteza în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea statutului de refugiat, observându-se în acelaşi timp ca prevederile ordonanţei, printre care şi cele ale art. 14 alin. (4) şi (5) la care face trimitere autorul excepţiei, fac menţiune despre cereri sau proceduri la modul general ori despre acordarea statutului de refugiat, înţelegand prin aceasta şi obligativitatea pronunţării asupra acordării protecţiei umanitare condiţionate, atunci când sunt îndeplinite condiţiile. Nici dreptul la apărare şi nici cel la un proces echitabil nu sunt considerate a fi incalcate de către dispoziţiile legale criticate, petentul bucurandu-se în acest sens de garanţiile şi drepturile procesuale prevăzute în art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000. De altfel, în aceeaşi ordine de idei, sunt invocate şi prevederile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, şi cele ale art. 128, care lasă libertate legiuitorului de a institui condiţiile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti de către părţile interesate şi Ministerul Public. De asemenea, este amintita şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata în Decizia nr. 293/2001 şi Decizia nr. 330/2002, prin care s-a statuat ca art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune mai multe grade de jurisdicţie la soluţionarea cauzelor de natura civilă.Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arata ca, deoarece între prevederile legale criticate şi cele ale Convenţiei din anul 1951, completată cu Protocolul adiţional din 1967, acte adoptate sub egida O.N.U., nu exista neconcordante, în cauza nu se justifica aplicarea cu prioritate a instrumentelor juridice internaţionale. Astfel fiind, se considera că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu art. 11 alin. (2), respectiv art. 20 din Constituţie. În susţinerea acestui punct de vedere se arata ca referirea exclusiva a art. 20 din ordonanţa la procedura de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat, respinse ca evident nefondate, fără trimitere la procedura specifică refuzului acordării protecţiei umanitare condiţionate, se justifica prin caracterul subsidiar al acestei ultime forme de protecţie. Astfel, în timp ce acordarea statutului de refugiat se face la cererea strainului, cu condiţia îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege, protecţia umanitara condiţionată se poate acorda strainului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, dar care dovedeşte ca se afla în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege. De altfel, în acest sens se considera ca sunt şi dispoziţiile legale care reglementează procedura accelerata şi care prevăd ca hotărârea de acordare a protecţiei umanitare condiţionate cuprinde şi motivele neacordarii statutului de refugiat. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, referitoare la imposibilitatea exercitării recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de recunoaştere a unei forme de protecţie, se apreciază ca aceste critici trebuie raportate la prevederile constituţionale ale art. 128, din care reiese ca legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, asa cum este situaţia refugiatilor în afară tarii de origine, este liber sa stabilească reguli speciale de procedura privind exercitarea căilor de atac, sens în care este amintita Decizia nr. 334/2001 a Curţii Constituţionale. De asemenea, considera ca, în condiţiile în care în Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este prevăzută expres posibilitatea solicitantului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor guvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de interpret, precum şi de a contesta hotărârea pronunţată în faza administrativă, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente, textele legale criticate nu pot fi considerate ca aducând atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie ori garanţiilor procesuale care condiţioneaza, într-o societate democratica, procesul echitabil. În sfârşit, menţionează că nu poate fi reţinută nici critica dispoziţiilor legale criticate în raport cu art. 51 din Constituţie, respectiv art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea nefiind incidente în cauza.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:- Art. 17: "(1) Fac obiectul procedurii accelerate: a) cererile evident nefondate; b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenţa lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranţa naţionala ori pentru ordinea publică în România; c) cererile persoanelor care provin dintr-o ţara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie. (2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate şi cererile persoanelor care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 4. (3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neinsotiti nu pot fi soluţionate în procedura accelerata.";- Art. 18: (1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata: a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1); b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţa, la procedura de acordare a statutului de refugiat. (2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine exista în următoarele cazuri: a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); b) solicitantul nu oferă date sau informaţii în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conţin detalii circumstantiale sau personale; c) cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata faţă de situaţia din ţara sa de origine; d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscută şi de Inaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati. (3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicaţie plauzibila, se afla în una dintre următoarele situaţii: a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice; b) după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta; c) cu rea-credinţa a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsa în scopul solicitării şi acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluţionarea cererii sale; d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa; e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autorităţile competente, de scoatere din ţara sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere; f) a încălcat în mod flagrant obligaţiile prevăzute la art. 13; g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind Statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţara terta sigura. (4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";- Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite, la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza următoarelor criterii: a) numărul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetăţenii tarii respective şi coeficienţii de acordare a acestui statut; b) situaţia respectării drepturilor fundamentale ale omului; c) funcţionarea principiilor democratice, a pluralismului politic şi a alegerilor libere, precum şi existenta unor instituţii democratice functionale, care să asigure garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului; d) existenta unor factori de stabilitate. (2) Pot fi luate în considerare şi alte criterii de evaluare decât cele prevăzute la alin. (1). (3) Cererea strainului care provine dintr-o ţara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsă ca evident nefondata, cu excepţia cazului în care situaţia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primeşte accesul la procedura prevăzută la art. 7-16.";- Art. 20: "(1) Funcţionarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunţa în termen de 3 zile de la primirea cererii. (2) În cazul în care a fost pronunţată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare. (3) Plângerea este de competenţa judecătoriei în a carei raza teritorială îşi are sediul Oficiul Naţional pentru Refugiati sau în raza căreia îşi are reşedinţa contestatarul. (4) Instanţa soluţionează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile şi pronunţa o hotărâre motivată. (5) Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă."În susţinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorii excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.";- Art. 18: "(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.";- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";- Art. 22: "(1) Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.";- Art. 23: "(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanţa de judecată. (5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţa, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţa numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. (6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut. (7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. (8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. (9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.";- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";- Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din reglementări internaţionale:Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:- Art. 2: "1. Dreptul la viaţa al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu aceasta pedeapsa prin lege.2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violenţe sau o insurectie.";- Art. 3: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.";- Art. 8: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.";- Art. 9: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.";- Art. 10: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.2. Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.";- Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie.";- Art. 31 şi 33 din Convenţia privind Statutul refugiatilor, încheiată la Geneva în 1951:- Art. 31: "Refugiati aflaţi ilegal în ţara de primire1. Statele contractante nu vor aplica sancţiuni penale, pe motivul intrării sau şederii lor ilegale, refugiatilor care, sosind direct din teritoriul unde viaţa sau libertatea lor erau amenintate în sensul prevăzut de art. 1, intra sau se găsesc pe teritoriul lor fără autorizaţie, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorităţi pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezentei lor ilegale.2. Statele contractante nu vor aplica, în ce priveşte deplasarile acestor refugiati, alte restrictii decât acelea care sunt necesare; aceste restrictii vor fi aplicate numai până la reglementarea statutului lor de refugiati în ţara respectiva sau până la obţinerea admiterii în alta ţara. În vederea acestei ultime admiteri, statele contractante vor acorda acestor refugiati un termen rezonabil şi toate facilităţile necesare.";- Art. 33: "Interdicţia de expulzare şi returnare1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi amenintate pe motiv de rasa, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinii politice.2. Beneficiul prezentei dispoziţii nu va putea totuşi fi invocat de către un refugiat faţă de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tarii unde se găseşte sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o ameninţare pentru comunitatea tarii respective."Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost aceasta formulată de autorii ei, Curtea observa ca majoritatea criticilor se sprijină pe invocarea existenţei unei neconcordante între conceptia legislativă română asupra procedurii accelerate de soluţionare a cererilor de acordare a protecţiei pentru străini şi reglementările internaţionale privind aceeaşi materie. Astfel, se susţine ca, spre deosebire de Rezoluţia de la Londra din 1992, reglementarea română nu prevede criteriile clare de delimitare a sferei cererilor evident nefondate. De asemenea, se susţine ca efectul primar al dispoziţiilor art. 18 alin. (3) lit. e) este acela ca "introduc o clauza de excludere care nu este prevăzută de Convenţia de la Geneva. Mai mult, aceste dispoziţii fac abstractie de regulile privitoare la refugiatii sur place". Toate aceste critici nu reprezintă însă chestiuni de constituţionalitate care să facă obiectul controlului Curţii Constituţionale, ci de interpretare a legii, instanţa judecătorească fiind cea chemată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte ca, "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale". Într-adevăr, asa cum se arata în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "[...] Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".Astfel fiind, Curtea considera că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea de către textele legale criticate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (2), art. 18 şi ale art. 20 alin. (2).De asemenea, avându-se în vedere ca autorii excepţiei invoca, în continuarea celor arătate mai sus, ca dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) aduc atingere art. 49 din Constituţie, se observa ca, în jurisprudenta sa, prin Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra conformitatii procedurii accelerate reglementate în art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 cu acest text constituţional, statuand ca textele de lege criticate nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român.Cu acelaşi prilej Curtea a reţinut şi ca dispoziţiile art. 20 alin. (5) din ordonanţa nu opresc în realitate părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza într-o societate democratica procesul echitabil. Într-adevăr, asa cum reiese din interpretarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi ale art. 128, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusiva a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Relevante în acest sens sunt Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum şi Decizia nr. 66 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, prin care s-a reţinut ca art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat: "Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afară limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept." Ca urmare, nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 14 din Convenţie.De asemenea, tot în Decizia nr. 209/2001 a Curţii Constituţionale Curtea a statuat şi ca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la străini, întrucât acest text constituţional are în vedere persoane care au calitatea de cetăţean.De asemenea, autorii excepţiei critica textele de lege menţionate şi cu referire la prevederile constituţionale cuprinse în art. 51. Curtea observa însă ca acestea nu conţin nici o dispoziţie care să contravină principiului respectării Constituţiei şi a legilor.Referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume cele care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plange unei instanţe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul excepţiei nu opresc în realitate părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza într-o societate democratica procesul echitabil. De asemenea, Curtea considera că nu sunt incidente în cauza nici celelalte dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei, respectiv art. 2, 3, 8, 9 şi 10, al căror obiect îl constituie dreptul la viaţa, interzicerea torturii, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de gandire, de constiinta şi de religie şi libertatea de exprimare.Dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt în deplina concordanta şi cu prevederile din Convenţia privind Statutul refugiatilor, încheiată la Geneva în 1951, referitoare la expulzare şi returnare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Farajollah Nader din Iran în Dosarul nr. 13.804/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Mohamad Mustafa şi Ali Mahmod Basher din Siria şi Sudad Bahgat Mohamed Salih din Irak în dosarele nr. 683/2003, 684/2003 şi 11.777/2002 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Doina Suliman────────────
| EMITENT |
Costica Bulai - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorFlorentina Balta - procurorDoina Suliman - magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Farajollah Nader din Iran în Dosarul nr. 13.804/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Mohamad Mustafa şi Ali Mahmod Basher din Siria şi Sudad Bahgat Mohamed Salih din Irak în dosarele nr. 683/2003, nr. 684/2003 şi nr. 11.777/2002 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal Sudad Bahgat Mohamed Salih este prezent personal şi asistat de avocatul Eugenia Crangariu. Lipsesc ceilalţi autori ai excepţiei şi Oficiul Naţional pentru Refugiati, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 72C/2003, nr. 80C/2000, nr. 81C/2003 şi nr. 82C/2003 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.Avocatul nu se opune conexarii cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexarii dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 80C/2003, nr. 81C/2003 şi nr. 82C/2003 la Dosarul nr. 72C/2003, care este primul înregistrat.Avocatul Eugenia Crangariu solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele invocate cu ocazia ridicării excepţiei în faţa instanţei judecătoreşti, motive depuse în scris la dosar.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 septembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 13.804/2002 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, şi încheierile din 13 ianuarie 2003 şi 20 noiembrie 2002, pronunţate în Dosarele nr. 683/2003, nr. 684/2003 şi nr. 11.777/2002 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Farajollah Nader din Iran, Mohamad Mustafa şi Ali Mahmod Basher din Siria şi Sudad Bahgat Mohamed Salih din Irak.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenta, ca dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 18 alin. (1) şi (2), cu trimitere la art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, 22, 23, 24, 49 şi 51. De asemenea, apreciază ca sunt incalcate prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile Convenţiei de la Geneva din 1951 privind Statutul refugiatilor.Instanţele de judecată apreciază ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Ele considera, în esenta, ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 instituie o procedură specială, derogatorie, ulterioară şi completatoare a procedurii considerate de drept comun, care vine să asigure garanţii în plus solicitantului de azil.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca sunt neintemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei. Astfel, se arata ca procedura accelerata reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este aplicabilă nu numai cererilor privind acordarea statutului de refugiat, ci şi celor privind protecţia umanitara condiţionată, textul legal neoperand nici o distincţie în acest sens, nici chiar atunci când prevede expres care anume cereri nu pot face obiectul acestei proceduri. De asemenea, se retine ca protecţia umanitara condiţionată reprezintă o formă de protecţie suplimentară, acordată în ipoteza în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea statutului de refugiat, observându-se în acelaşi timp ca prevederile ordonanţei, printre care şi cele ale art. 14 alin. (4) şi (5) la care face trimitere autorul excepţiei, fac menţiune despre cereri sau proceduri la modul general ori despre acordarea statutului de refugiat, înţelegand prin aceasta şi obligativitatea pronunţării asupra acordării protecţiei umanitare condiţionate, atunci când sunt îndeplinite condiţiile. Nici dreptul la apărare şi nici cel la un proces echitabil nu sunt considerate a fi incalcate de către dispoziţiile legale criticate, petentul bucurandu-se în acest sens de garanţiile şi drepturile procesuale prevăzute în art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000. De altfel, în aceeaşi ordine de idei, sunt invocate şi prevederile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, şi cele ale art. 128, care lasă libertate legiuitorului de a institui condiţiile de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti de către părţile interesate şi Ministerul Public. De asemenea, este amintita şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata în Decizia nr. 293/2001 şi Decizia nr. 330/2002, prin care s-a statuat ca art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune mai multe grade de jurisdicţie la soluţionarea cauzelor de natura civilă.Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arata ca, deoarece între prevederile legale criticate şi cele ale Convenţiei din anul 1951, completată cu Protocolul adiţional din 1967, acte adoptate sub egida O.N.U., nu exista neconcordante, în cauza nu se justifica aplicarea cu prioritate a instrumentelor juridice internaţionale. Astfel fiind, se considera că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu art. 11 alin. (2), respectiv art. 20 din Constituţie. În susţinerea acestui punct de vedere se arata ca referirea exclusiva a art. 20 din ordonanţa la procedura de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat, respinse ca evident nefondate, fără trimitere la procedura specifică refuzului acordării protecţiei umanitare condiţionate, se justifica prin caracterul subsidiar al acestei ultime forme de protecţie. Astfel, în timp ce acordarea statutului de refugiat se face la cererea strainului, cu condiţia îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege, protecţia umanitara condiţionată se poate acorda strainului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, dar care dovedeşte ca se afla în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege. De altfel, în acest sens se considera ca sunt şi dispoziţiile legale care reglementează procedura accelerata şi care prevăd ca hotărârea de acordare a protecţiei umanitare condiţionate cuprinde şi motivele neacordarii statutului de refugiat. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, referitoare la imposibilitatea exercitării recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de recunoaştere a unei forme de protecţie, se apreciază ca aceste critici trebuie raportate la prevederile constituţionale ale art. 128, din care reiese ca legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, asa cum este situaţia refugiatilor în afară tarii de origine, este liber sa stabilească reguli speciale de procedura privind exercitarea căilor de atac, sens în care este amintita Decizia nr. 334/2001 a Curţii Constituţionale. De asemenea, considera ca, în condiţiile în care în Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este prevăzută expres posibilitatea solicitantului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor guvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de interpret, precum şi de a contesta hotărârea pronunţată în faza administrativă, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente, textele legale criticate nu pot fi considerate ca aducând atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie ori garanţiilor procesuale care condiţioneaza, într-o societate democratica, procesul echitabil. În sfârşit, menţionează că nu poate fi reţinută nici critica dispoziţiilor legale criticate în raport cu art. 51 din Constituţie, respectiv art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea nefiind incidente în cauza.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:- Art. 17: "(1) Fac obiectul procedurii accelerate: a) cererile evident nefondate; b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenţa lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranţa naţionala ori pentru ordinea publică în România; c) cererile persoanelor care provin dintr-o ţara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie. (2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate şi cererile persoanelor care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 4. (3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neinsotiti nu pot fi soluţionate în procedura accelerata.";- Art. 18: (1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata: a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1); b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţa, la procedura de acordare a statutului de refugiat. (2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine exista în următoarele cazuri: a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); b) solicitantul nu oferă date sau informaţii în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conţin detalii circumstantiale sau personale; c) cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata faţă de situaţia din ţara sa de origine; d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscută şi de Inaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati. (3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicaţie plauzibila, se afla în una dintre următoarele situaţii: a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice; b) după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta; c) cu rea-credinţa a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsa în scopul solicitării şi acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluţionarea cererii sale; d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa; e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autorităţile competente, de scoatere din ţara sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere; f) a încălcat în mod flagrant obligaţiile prevăzute la art. 13; g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind Statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţara terta sigura. (4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";- Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite, la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza următoarelor criterii: a) numărul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetăţenii tarii respective şi coeficienţii de acordare a acestui statut; b) situaţia respectării drepturilor fundamentale ale omului; c) funcţionarea principiilor democratice, a pluralismului politic şi a alegerilor libere, precum şi existenta unor instituţii democratice functionale, care să asigure garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului; d) existenta unor factori de stabilitate. (2) Pot fi luate în considerare şi alte criterii de evaluare decât cele prevăzute la alin. (1). (3) Cererea strainului care provine dintr-o ţara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsă ca evident nefondata, cu excepţia cazului în care situaţia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primeşte accesul la procedura prevăzută la art. 7-16.";- Art. 20: "(1) Funcţionarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunţa în termen de 3 zile de la primirea cererii. (2) În cazul în care a fost pronunţată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare. (3) Plângerea este de competenţa judecătoriei în a carei raza teritorială îşi are sediul Oficiul Naţional pentru Refugiati sau în raza căreia îşi are reşedinţa contestatarul. (4) Instanţa soluţionează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile şi pronunţa o hotărâre motivată. (5) Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă."În susţinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorii excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.";- Art. 18: "(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.";- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";- Art. 22: "(1) Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.";- Art. 23: "(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanţa de judecată. (5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţa, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţa numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. (6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut. (7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. (8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. (9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.";- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";- Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din reglementări internaţionale:Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:- Art. 2: "1. Dreptul la viaţa al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu aceasta pedeapsa prin lege.2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violenţe sau o insurectie.";- Art. 3: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.";- Art. 8: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.";- Art. 9: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.";- Art. 10: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.2. Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.";- Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie.";- Art. 31 şi 33 din Convenţia privind Statutul refugiatilor, încheiată la Geneva în 1951:- Art. 31: "Refugiati aflaţi ilegal în ţara de primire1. Statele contractante nu vor aplica sancţiuni penale, pe motivul intrării sau şederii lor ilegale, refugiatilor care, sosind direct din teritoriul unde viaţa sau libertatea lor erau amenintate în sensul prevăzut de art. 1, intra sau se găsesc pe teritoriul lor fără autorizaţie, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorităţi pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezentei lor ilegale.2. Statele contractante nu vor aplica, în ce priveşte deplasarile acestor refugiati, alte restrictii decât acelea care sunt necesare; aceste restrictii vor fi aplicate numai până la reglementarea statutului lor de refugiati în ţara respectiva sau până la obţinerea admiterii în alta ţara. În vederea acestei ultime admiteri, statele contractante vor acorda acestor refugiati un termen rezonabil şi toate facilităţile necesare.";- Art. 33: "Interdicţia de expulzare şi returnare1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi amenintate pe motiv de rasa, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinii politice.2. Beneficiul prezentei dispoziţii nu va putea totuşi fi invocat de către un refugiat faţă de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tarii unde se găseşte sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o ameninţare pentru comunitatea tarii respective."Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost aceasta formulată de autorii ei, Curtea observa ca majoritatea criticilor se sprijină pe invocarea existenţei unei neconcordante între conceptia legislativă română asupra procedurii accelerate de soluţionare a cererilor de acordare a protecţiei pentru străini şi reglementările internaţionale privind aceeaşi materie. Astfel, se susţine ca, spre deosebire de Rezoluţia de la Londra din 1992, reglementarea română nu prevede criteriile clare de delimitare a sferei cererilor evident nefondate. De asemenea, se susţine ca efectul primar al dispoziţiilor art. 18 alin. (3) lit. e) este acela ca "introduc o clauza de excludere care nu este prevăzută de Convenţia de la Geneva. Mai mult, aceste dispoziţii fac abstractie de regulile privitoare la refugiatii sur place". Toate aceste critici nu reprezintă însă chestiuni de constituţionalitate care să facă obiectul controlului Curţii Constituţionale, ci de interpretare a legii, instanţa judecătorească fiind cea chemată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte ca, "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale". Într-adevăr, asa cum se arata în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "[...] Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".Astfel fiind, Curtea considera că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea de către textele legale criticate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (2), art. 18 şi ale art. 20 alin. (2).De asemenea, avându-se în vedere ca autorii excepţiei invoca, în continuarea celor arătate mai sus, ca dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) aduc atingere art. 49 din Constituţie, se observa ca, în jurisprudenta sa, prin Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra conformitatii procedurii accelerate reglementate în art. 17-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 cu acest text constituţional, statuand ca textele de lege criticate nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român.Cu acelaşi prilej Curtea a reţinut şi ca dispoziţiile art. 20 alin. (5) din ordonanţa nu opresc în realitate părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza într-o societate democratica procesul echitabil. Într-adevăr, asa cum reiese din interpretarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi ale art. 128, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusiva a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Relevante în acest sens sunt Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum şi Decizia nr. 66 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, prin care s-a reţinut ca art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat: "Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afară limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept." Ca urmare, nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 14 din Convenţie.De asemenea, tot în Decizia nr. 209/2001 a Curţii Constituţionale Curtea a statuat şi ca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la străini, întrucât acest text constituţional are în vedere persoane care au calitatea de cetăţean.De asemenea, autorii excepţiei critica textele de lege menţionate şi cu referire la prevederile constituţionale cuprinse în art. 51. Curtea observa însă ca acestea nu conţin nici o dispoziţie care să contravină principiului respectării Constituţiei şi a legilor.Referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume cele care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plange unei instanţe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul excepţiei nu opresc în realitate părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza într-o societate democratica procesul echitabil. De asemenea, Curtea considera că nu sunt incidente în cauza nici celelalte dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei, respectiv art. 2, 3, 8, 9 şi 10, al căror obiect îl constituie dreptul la viaţa, interzicerea torturii, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de gandire, de constiinta şi de religie şi libertatea de exprimare.Dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt în deplina concordanta şi cu prevederile din Convenţia privind Statutul refugiatilor, încheiată la Geneva în 1951, referitoare la expulzare şi returnare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, 18, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Farajollah Nader din Iran în Dosarul nr. 13.804/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Mohamad Mustafa şi Ali Mahmod Basher din Siria şi Sudad Bahgat Mohamed Salih din Irak în dosarele nr. 683/2003, 684/2003 şi 11.777/2002 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Doina Suliman────────────
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari