DECIZIE nr. 259 din 24 iunie 2003referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 78/2003
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 28 iulie 2003



    Nicolae Popa - preşedinteCostica Bulai - judecătorNicolae Cochinescu - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorPetre Ninosu - judecătorŞerban Viorel Stanoiu - judecătorLucian Stangu - judecătorIoan Vida - judecătorAurelia Popa - procurorMihai Paul Cotta - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 78/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială "BNP Consult" - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 28/S/2002 al Tribunalului Teleorman - Secţia civilă.La apelul nominal răspunde avocat Dana Babov, pentru autorul excepţiei, şi Eugenia Melania Mihaila, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia, deoarece prevederile art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Prin suspendarea procedurii executării silite pornite de creditori se creează un dezechilibru între cele doua puteri ale statului: judecătorească şi legiuitoare. Totodată, se arata ca art. 4 din ordonanţa de urgenţă ingradeste accesul liber la justiţie al creditorilor cărora li se suspenda dreptul de a-şi mai recupera creanţele, fiind incalcate astfel dispoziţiile art. 21 şi ale art. 41 din Constituţie.Partea prezenta solicita respingerea excepţiei şi continuarea procedurii de reorganizare judiciară.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arata ca, în jurisprudenta sa, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, retinand, între altele, ca măsura suspendării procedurii de executare silită nu aduce vreo atingere prevederilor art. 21 din Constituţie.Astfel, se considera ca suspendarea executării silite, reglementată de prevederile legale criticate, este o măsura cu caracter temporar, creanta putând fi satisfacuta şi din alte bunuri ale debitorului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 5 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 28/S/2002, Tribunalul Teleorman - Secţia civilă - judecătorul sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială "BNP Consult" S.A. din Craiova.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca dispoziţiile criticate ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi pe cele ale art. 125 privind instanţele judecătoreşti, întrucât, "prin caracterul obligatoriu al suspendării procedurii, legislativul intervine în mod neconstitutional în înfăptuirea actului de justiţie, demersurile creditorilor pentru recuperarea creanţelor lor rămânând nefinalizate". În opinia autorului excepţiei, "suspendarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului la cererea unui terţ, asa cum dispune textul de lege examinat, goleste de conţinut şi de eficienta dreptul de a se adresa justiţiei, de vreme ce creditorii care au solicitat deschiderea procedurii faţă de societatea în incapacitate de plată, independent de voinţa şi de vina lor, nu mai pot stărui în continuarea procedurii în vederea recuperării integrale sau cel puţin parţiale a creanţelor lor".Totodată, autorul excepţiei susţine ca, din coroborarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 şi a celor ale art. 7 alin. (1) al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, rezultă ca "se determina imposibilitatea creditorilor de a-şi recupera creanţele, consecinţe datorită cărora dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului însuşi, iar nu numai restrangerea vremelnică a exerciţiului acestuia".În motivarea excepţiei, se face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 6/1992 şi nr. 50/2000, prin care s-a stabilit ca o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei este contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.Tribunalul Teleorman - Secţia civilă considera ca "suspendarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului lipseşte creditorii de posibilitatea valorificării drepturilor lor legitime prin recuperarea creanţelor şi le restrânge accesul liber la justiţie, situaţie în care prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 determina imposibilitatea creditorilor de a-şi recupera creanţele". Instanţa face referire în cuprinsul încheierii la jurisprudenta Curţii Constituţionale (deciziile nr. 6/1992 şi nr. 50/2000), care s-a pronunţat în alte cazuri cu privire la dispoziţii legale prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive. Se retine ca, "în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiţiei, astfel cum se menţionează în considerentele Deciziei nr. 6 din 11 noiembrie 1992 a Curţii Constituţionale".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul arata, în esenta, ca excepţia este neîntemeiată, întrucât suspendarea procedurii de executare silită pornită de creditori, prevăzută de text, are un caracter temporar, "art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă prevăzând cazurile în care poate interveni reluarea procedurilor de executare". Mai mult, arata Guvernul, "chiar şi pe perioada în care operează suspendarea dreptul creditorilor de a-şi satisface creanţele nu este afectat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, aceştia având posibilitatea sa urmărească alte bunuri aflate în patrimoniul debitorilor".De asemenea, în punctul de vedere al Guvernului se considera ca "examinarea dispoziţiilor legale criticate ar trebui să aibă în vedere şi scopul adoptării actului normativ contestat, respectiv stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele care fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001". În acest sens, se arata ca măsura suspendării procedurii de executare silită, prevăzută la art. 1 din ordonanţa de urgenţă criticata, este menita să asigure crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie (în speta, punerea în valoare a unor spaţii dezafectate destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a unor fabrici de nutreturi combinate dezafectate), obligaţie a statului prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Totodată, Guvernul face referire şi la obligaţia statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, obligaţie prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie.Avocatul Poporului apreciază ca "se impune admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002". Se arata ca "art. 3 din ordonanţa prevede suspendarea de drept a exercitării acţiunilor sau, după caz, a efectuării procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 pentru o cauza diferita de cele arătate la art. 243 din Codul de procedură civilă". Potrivit prevederilor art. 125 din Constituţie, "competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", dar "aceasta nu înseamnă ca legiuitorul poate institui şi reguli de procedura contrare unor dispoziţii sau principii constituţionale".Totodată, Avocatul Poporului observa ca dispoziţiile criticate "contravin principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie", întrucât "liberul acces la justiţie include dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei judecătoreşti competente lt; lt;pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime gt; gt;, precum şi de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluţionarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege". Astfel, se afirma ca "suspendarea, dispunandu-se pe o perioadă nedeterminată, lipseşte creditorii, timp îndelungat, de orice posibilitate pentru valorificarea drepturilor lor legitime prin recuperarea creanţelor, eventual prin lichidarea activelor sau a întregului patrimoniu al societăţii debitoare". Totodată se precizează ca "restrangerea, prin suspendare, a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie, chiar prin lege, nu este justificată de nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 49 din Constituţie". De asemenea, Avocatul Poporului considera ca "se poate retine şi faptul ca suspendarea pe o perioadă îndelungată a procedurii şi, mai ales, închiderea acesteia în urma privatizării societăţii comerciale debitoare determina, poate în multe cazuri, imposibilitatea celorlalţi creditori de a-şi mai recupera creanţele, consecinţe datorită cărora dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului însuşi".Apreciind, de asemenea, ca "prin caracterul obligatoriu al suspendării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, iar apoi al închiderii procedurii, prin dispoziţiile legale criticate, legislativul intervine în mod neconstitutional în înfăptuirea actului de justiţie", Avocatul Poporului face referire şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale - Decizia nr. 6/1992 -, prin care s-a stabilit ca "o dispoziţie legală prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala", soluţie "reiterata şi în Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 11 septembrie 2002, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 78 din 12 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003, texte care au următorul cuprins:- Art. 1: "(1) În vederea stimulării cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, la data încheierii contractului prevăzut la art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare, se suspenda orice procedura de executare silită pornită de creditori şi orice oferta de vânzare asupra imobilelor a căror folosinţă gratuita a fost acordată sau urmează să fie acordată prin contract. (2) În cazul imobilelor ce fac obiectul unor contracte deja încheiate în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare, măsura suspendării procedurilor de executare silită pornite de creditori se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Termenul de prescripţie a dreptului creditorilor de a cere executarea silită a creanţelor faţă de debitorii care au în patrimoniu imobile a căror folosinţă gratuita a fost acordată prin contract se suspenda pe durata în care procedurile de executare silită asupra acestor imobile au fost suspendate conform alin. (1) şi (2).";- Art. 3: "(1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi în cazul imobilelor aparţinând debitorilor aflaţi în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în procedura de dizolvare şi lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru imobilele la care exista cerere de atribuire şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare. (2) Documentaţia aferentă imobilelor menţionate la alin. (1) va fi predată comisiei constituite în baza prevederilor art. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 216/2002, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.";- Art. 4: "De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspenda dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosinţă gratuita, conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare, pe toată perioada de valabilitate a contractelor de atribuire a folosinţei gratuite."În susţinerea excepţiei, autorul acesteia a invocat, în esenta, încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, a dreptului la acces în justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, a dispoziţiilor art. 49 din Constituţie privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 125 din Constituţie privind instanţele judecătoreşti, texte care au următorul cuprins:- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";- Art. 125: "(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. (2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. (3) Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege."Critica de neconstituţionalitate consta, în esenta, în susţinerea ca suspendarea cursului judecaţii cererilor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului sau a executării hotărârilor judecătoreşti privind bunuri dintre cele vizate de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 încalcă principiile constituţionale ale separaţiei puterilor în stat şi ale accesului liber la justiţie, lăsând fără conţinut şi eficienta dreptul creditorilor de a se adresa justiţiei şi de a obţine, pe aceasta cale, valorificarea drepturilor lor legitime şi recuperarea creanţelor.În legătură cu prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, se afirma ca creditorii sunt în imposibilitate de a-şi mai recupera creanţele, fiind deci vorba de atingerea dreptului însuşi şi nu numai de restrangerea exerciţiului acestuia.Textul art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, invocat în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, are următorul conţinut: "(1) La expirarea termenului de 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosinţă gratuita, fabrica de nutreturi combinate, construcţia zootehnica, terenul de sub acestea şi incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosinţă gratuita, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la un preţ echivalent cu 10% din valoarea acestora la momentul atribuirii în folosinţă gratuita, stabilită potrivit normelor metodologice."Analizând aceste sustineri, Curtea constata ca ele sunt întemeiate în ce priveşte încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi al liberului acces la justiţie. Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 prevăd suspendarea procedurilor de executare silită pornită de creditori asupra imobilelor a căror folosinţă gratuita a fost acordată sau urmează să fie acordată prin contract. Potrivit art. 3, aceste dispoziţii se aplică şi în cazul imobilelor aparţinând debitorilor aflaţi în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în procedura de dizolvare şi lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, potrivit art. 4, se suspenda şi dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosinţă gratuita, conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, pe toată perioada de valabilitate a contractelor de atribuire a folosinţei gratuite.Astfel fiind, dispoziţiile legale examinate încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, principiu care, fără să fie formulat textual, rezultă, în mod evident, asa cum a stabilit Curtea în jurisprudenta sa, din contextul prevederilor constituţionale referitoare la organizarea şi atribuţiile autorităţilor publice. Totodată aceste prevederi contravin şi dispoziţiilor art. 21 din Constituţie prin aceea ca măsura suspendării executării silite, prevăzută de textele legale criticate, ingradeste exercitarea de către creditori a dreptului de a acţiona în justiţie pentru apărarea drepturilor lor.Prin dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 s-a produs o ingerinta directa a legiuitorului delegat în atribuţiile specifice activităţii instanţelor judecătoreşti, prin reglementarea suspendării executării silite, a procedurilor în curs prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau a celor de dizolvare şi lichidare prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dreptului creditorilor de a introduce cereri pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosinţă gratuita, conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, cu modificările ulterioare, pe toată durata de valabilitate a folosinţei gratuite. Soluţionarea acestor cauze, inclusiv dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosinţă gratuita, conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, poate fi realizată numai în cadrul actualului regim constituţional al activităţii instanţelor judecătoreşti, potrivit competentei şi procedurii de judecată stabilite de lege. Intervenţia ulterioară a legiuitorului delegat, prin care este paralizata, fără termen sau pe timp de 5 ani, într-un fel sau altul, rezolvarea unor litigii, este în mod evident contrară dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".Pe de altă parte, Curtea observa ca prin dispoziţiile criticate este îngrădită şi exercitarea dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor care se vad în situaţia de a nu-şi mai putea valorifica drepturile împotriva debitorilor, inclusiv a celor recunoscute prin titluri executorii, sau de a nu se mai putea adresa justiţiei pentru declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, potrivit alin. (2) al art. 21 din Constituţie, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiţie. Este de observat, de asemenea, ca măsurile instituite prin ordonanţa de urgenţă sunt pe termen foarte lung, de 5 ani, conform art. 4 şi 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, care este termenul contractului încheiat pentru atribuirea în folosinţă gratuita a construcţiilor zootehnice dezafectate, a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, a terenurilor de sub construcţii şi a celor din incinta. Mai mult, în cazul prevăzut de art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 168/2001, la care trimit textele criticate, bunurile respective pot fi vândute celor cărora li s-au dat în folosinţă gratuita pentru 5 ani, la expirarea acestui termen, la un preţ echivalent cu 10% din valoarea bunurilor respective la momentul atribuirii în folosinţă gratuita.În legătură cu critica de neconstituţionalitate bazată pe susţinerea încălcării separaţiei puterilor în stat şi a accesului liber la justiţie, în cazul suspendării cursului judecaţii unor cauze aflate în faţa justiţiei ori a executării hotărârilor judecătoreşti definitive, este de remarcat ca, în jurisprudenta sa, Curtea Constituţională a stabilit ca asemenea procedee din partea autorităţii legiuitoare sunt neconstituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, Curtea, în exercitarea controlului a priori, a declarat "neconstituţionale prevederile art. 2 alin. 1 şi ale art. 5 din Legea privind măsuri premergătoare situaţiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944". Prin art. 5 al legii respective, se prevedea, asa cum s-a reţinut prin decizia Curţii, ca "până la adoptarea viitoarei legi se suspenda din oficiu judecarea proceselor de orice natura privitoare la bunurile ce fac obiectul art. 1 din legea în discuţie, precum şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate cu privire la asemenea bunuri". Cu privire la aceasta prevedere a legii, Curtea a stabilit, în considerentele deciziei, ca "încalcă raporturile constituţionale dintre puterea legislativă şi cea judecătorească", întrucât "în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiţiei". De asemenea, Curtea a reţinut ca "o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioada de timp, ar avea drept consecinţa ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala".De asemenea, prin Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000, Curtea Constituţională a reţinut ca "o prevedere legală prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotărâri judecătoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat".Aceste considerente îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa.Este adevărat ca, prin mai multe decizii, Curtea Constituţională s-a pronunţat recent asupra dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, stabilind, cu majoritate de voturi, ca acestea sunt constituţionale. Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, retinand, între altele, în raport cu motivele invocate de autorii excepţiilor, că nu sunt incalcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie, care consacra dreptul liberului acces la justiţie. Situaţiile reglementate prin aceasta ordonanţa au fost însă diferite de cele prevăzute de art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002, dat fiind ca măsura suspendării este pronunţată de instanţa competenţa, pe o perioadă limitată, de numai un an, cu drept de a fi prelungită cu încă un an, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condiţiilor prevăzute în ordonanţa.Faptul ca, prin mai multe decizii, Curtea Constituţională s-a pronunţat, în anii 2002 şi 2003, asupra dispoziţiilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, stabilind, cu majoritate de voturi, ca acestea sunt constituţionale, constituie prin nuantarile făcute, în realitate, nu o abatere de la jurisprudenta Curţii Constituţionale, ci o consolidare a acesteia cu privire la separaţia puterilor în stat şi la accesul liber la justiţie.Astfel, Curtea Constituţională a reţinut, în esenta, prin deciziile referitoare la art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, ca acest text nu este neconstitutional, întrucât "suspendarea exercitării acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 nu încalcă principiul liberului acces la justiţie, dat fiind ca, prin însăşi natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanţa competenţa, pe o perioadă limitată (de numai un an, cu posibilitatea prelungirii ei încă un an), potrivit art. III alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol". Pe de altă parte, Curtea a reţinut ca, "în condiţiile în care măsura suspendării nu operează de drept, ci, asa cum s-a arătat, în cadrul unei proceduri judiciare, creditorii şi toate celelalte persoane interesate au posibilitatea sa înfăţişeze instanţei punctul lor de vedere cu privire la existenta tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea acţiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de lege". În acelaşi sens, s-a mai reţinut de către Curte, "este de observat ca procedura suspendată pe cale judiciară urmează să se inchida tot pe cale judiciară, fie în condiţiile prevăzute de art. 117 şi următoarele din Legea nr. 64/1995 - dacă nu s-a realizat privatizarea -, fie în condiţiile prevăzute de art. III alin. (4) din Ordonanţa Guvernului 38/2002, în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni". Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut ca "titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii faţă de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, să îşi recupereze creanţele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condiţiile dreptului comun, de la succesorii societăţii privatizate". (În acest sens, a se vedea, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002, Decizia nr. 49 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 2 aprilie 2003, Decizia nr. 95 din 6 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 6 mai 2003).Aceasta jurisprudenta a Curţii Constituţionale, care, în cazul suspendării unor cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, ca şi a executării silite, distinge în ceea ce priveşte constituţionalitatea legilor care prevăd aceste măsuri, după cum ele operează de drept, sau prin decizia instanţelor, precum şi prin stabilirea unor termene imprecise sau lungi ori, dimpotriva, a unor termene scurte, precis prevăzute, este concordanta mutatis mutandis cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea Secţiei a II-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunţată în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit ca "în principiu un sistem de suspendare temporară a plăţii creanţelor unei întreprinderi comerciale în criza, autorizata sa continue activitatea sa productiva în interesul economiei naţionale, nu este criticabila în sine, având în vedere marja de apreciere autorizata de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale]. Totuşi un astfel de sistem implica riscul de a impune creditorilor o sarcina excesiva în ceea ce priveşte posibilitatea de a recupera bunurile lor şi trebuie deci prevăzute anumite garanţii de procedura pentru a veghea ca aceasta aplicare a sistemului şi a incidentei sale asupra dreptului de proprietate al particularilor sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "BNP Consult" - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 28/S/2002 al Tribunalului Teleorman - Secţia civilă şi constata ca dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, ingrasarii şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 78/2003, sunt neconstituţionale.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta────────────────